Revista Zip Nr 7-8

Clipa dă sens! File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară.

ZONA Interferenţelor POETICE ZIP nr. 7- 8 / 21.11.2008 Burebista ţinând mâna pe umărul pământului românesc.

Tabăra de sculptură de la Măgura-Buzău .

Foto: Lupişor

Publicaţie tipărită în 4000 de exemplare distribuite gratuit

Pălăria de fetru

Drumul oricărui scriitor trece inevitabil prin jocul dulce amar creat de seriozitatea veselă a unui cenaclu literar. Conversaţia critică, şarjele ironice, lectura în faţa confraţilor scriitori, marile prietenii literare şi micile invidii subiective, contactul cu creatorii altor universuri decât cele tipărite deja aduc în viaţa unui artizan al condeiului nu numai o cizelare a spiritului dar şi un plus în atitudinea cu care se prezintă la întâlnirea cu Măria-sa Cititorul. Astăzi, cu voia dvs îmi voi scoate pălăria de fetru în faţa grupului de clujeni care cu entuziasmul propriu oamenilor inteligenţi participă la întemeierea unui nou cenaclu literar: Cenaclul de Seară Cluj. Prieteni inimile cenacliştilor de la Bucureşti vă sunt aproape! Clujul are valori incontestabile ale literaturii actuale şi Cenaclul de Seară Cluj reprezintă un pas înainte pentru promovarea lor, pentru formarea şi şlefuirea tinerilor talentaţi, dar şi pentru cei care -lipsiţi de flacăra neastâmpărului creator- sunt Cititorii noştri. CdS Cluj va deveni prin Oamenii prezenţi la sesiunile de lectură şi conversaţie critică un ‘spaţiu liber de cercuri’ , un spaţiu de care avem atâta nevoie, acum, la începutul mileniului trei, pentru a nu fi decimaţi de inaniţia intelectuală. Deşi nu vreau să stric frumuseţea acestui editorial, trebuie să îl salut pe amicul Marko Bela trăgându-mi adânc pălăria de fetru pe ochi şi, amintindu-i prieteneşte că, la fel ca şi mine, domnia sa este cetăţean ROMÂN care trăieşte în Republica ROMÂNIA, să îl anunţ că Ardealul, Moldova dimpreună cu sora ei dintre Prut şi Nistru, cu Oltenia, Bucovina, Banatul şi Ţara Romanească, Dobrogea, Cadrilaterul vlah dar şi Covasna sau Harghita, toate sunt pământ Românesc. Pe acest pământ pruncii au învăţat, învaţă şi vor învăţa doar în grai Românesc să spuna: dimineaţă, lup, roşu,Srâmbă-Lemne , amiază, galben, Sfarmă-Piatră, Făt Frumos, albastru, Cosânzeană, seară, Luceafăr, curcubeu! Marko Bela, nu muşca, prietene, mâna care te-a hrănit, pentru că Dumnezeul nostru niciodată nu bate cu parul! Ion Gabriel Puşcă-Lupişor

ŢARA LUI ANTI-ORICE De aproape 19 ani de la evenimentele sângeroase din decembrie1989, care orice au fost, numai revoluţie nu, poporul român trăieşte într-un haos permanent pus la cale de şmecherii, borfaşii şi criminalii care au înhăţat puterea printr-o mistificare istorică incredibilă. Asasinarea cuplului dictatorial Ceauşescu, chiar de către subordonaţii acestuia, în frunte cu Victor Atanasie Stănculescu şi Ion Iliescu a avut un unic scop: să se arunce vina numai pe cei doi, iar ciracii lor să înhaţe averea României! i au înhăţat-o prin aşa-zisa alternanţă la putere a unor partide trădătoare ale interesului naţional. Ultima şmecherie a acestora este votul nominal, prin care aruncând la grămadă: manelişti, piţiponci şi piţipoance, sportivi, gazetari rataţi, gangsteri financiari şi tot felul de mutre dubioase cu cefe groase şi violenţă cât poate cuprinde un creer de rinocer, se va ajunge la un parlament docil condus din spate de actualii mahări politici. i poporul român trăieşte în continuare în mahmureală! S-a ajuns la această situaţie prin politica lui anti-orice, dirijată de forţe obscure din afara României, având strânse legături cu cercurile masonice. S-a început cu o cultivare a antipatriotismului şi a fărămiţării regionale sub presiunea Ungariei şi a organizaţiei iredentiste UDMR. Mai nou duşmanii seculari ai românilor cer ca populaţia vorbitoare de limbă română să înveţe obligatoriu ungureşte! S-a continuat cu politica antiindustrializare, care a dus la şomaj, recesiune, traiul din expediente, migraţia forţei de muncă, haosul imobiliar, inflaţie la comanda BNR, polarizarea artificială a averilor. La o minimă analiză nici o avere considerabilă nu are la bază o activitate cinstită! De la antipatriotism şi antiindustrializare s-a ajuns la anti-morală, anti-cultură, anti-credinţă, anti-educaţie, antiînvăţământ, anti-cercetare, anti-valoare, anti-familie, anti-justiţie, anti şi numai anti… Dar, vorba lui Caragiale: ”până când stimabililor, până când?” conf.dr.ing. Florin IORDACHE

CARTE în curs de apariţie l a E d i t u r a Z . I . P .

TIPARELE IUBIRII EDIŢIE REVĂZUTĂ I ADĂUGITĂ poezie, autor : Florin IORDACHE prefaţă : Robert TOMA responsabil de carte: Adina Stoicescu Editor: Ion Gabriel Puşcă tipar: Euro Print Company, Buzău

pagina 2

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Semn de carte Ioana RĂŢOI „Umbra marelui protector” cel mai recent titlu publicat de scriitorul Daniel Drăgan este un roman desfăşurat într-o atmosferă lipsită de un dinamism constructiv, în care predomină activitatea previzibilă a „logofanilor” şi a „cocârţarilor”. Toate personajele operei (cu excepţia enigmaticului Marcel şi a Necunoscutei) experimentează aceeaşi senzaţie de saturaţie şi neîmplinire. Matei Filipescu este imaginea omului îngropat în cotitian, obosit, nemotivat, aparent indiferent şi insensibil dar care are îndrăzneala de a pretinde că este mai deranjat de pasivitarea şi nefericirea celor din jur decât de propria-i condiţie :„Aştept un om fericit”. Relaţiile sale funcţionează pe principiul „nu am cerut niciodată să mi se dovedească nimic” şi sub acest pretext se sustrage oricărui adevăr stabilit prin convenţii morale, sociale sau religioase. Protagonistul reflectă deseori indignat, simţind însă întotdeauna nevoia concretului şi reducându-şi momentele de meditaţie la întrebări infantile: „i este bine, oare, să nu mai exişti?”. Într-un asemenea cadru, dominat de banalitate, Daniel Drăgan inserează fantasticul evident fără a-i ataşa prea multe elemente care să-i dovedească apartenenţa la un alt plan. Această Umbră a Marelui Protector (numită pe parcursul romanului şi Marcel) studiază „dinamica dorinţelor omeneşti” şi găseşte în tânărul Filipescu clientul perfect, după cum o şi mărturiseşte. Bântuit de neputinţa asumării totale a consecinţelor propriilor acţiuni încă din copilărie când, într-un mod atât de simbolic, „şi-a vândut zeii” pentru a scăpa de de batjocura şi bătaia de care a bănuit că va avea parte, inginerul pare şi este, într-adevăr, vulnerabil. Chiar şi la vârsta de treizeci de ani Matei refuză, aproape inconşient, să-şi asume vreo responsabilitate în ceea ce priveşte efectele interacţiunii sale cu lumea inclusiv în raporturile cu femeia alături de care trăieşte. Domnul Filipescu este, în aceste condiţii, atras intr-un mod inexplicabil de o necunoscută, care va fi numită într-un final „plăsmuirea viselor sale” . Necunoscuta, femeia etern fericită, necondiţionat fericită şi drept urmare cea asupra căreia nici o intervenţie negativă (vezi corecţia fizică aplicată de Marcel) nu are efect iar de aici rezultă, poate, şi o inutilitate a responsabilităţii de care protagonistul se teme atât de mult. Ea este Absenta , adică cea -sau mai bine spus ceea- ce îi lipseşte şi –probabil- că cel vizat nu va ajunge să aibă vreodată.

„Agentul” Marelui Protector explică prezenţa sa tânarului inginer într-o singură frază: „este creaţia ta”. Prezenţa cu adevărat fantastică a romanului este însă Marcel, la care deşi se întâlneşte supranaturalul (are o forţă zdrobitoare, este uşor ca un fulg, modifică materia, dispare brusc etc.) nu se identifică neapărat şi caracteristici demonice. Matei însuşi îl numeşte vrăjitor nu demon. De altfel, întregul context este tratat cu foarte multă seninătate, Umbra Marelui Protector ajungănd să reprezinte serviciile unei „agenţii de asigurări”. Pe de altă parte, semnarea „contractului” propus de Marcel nu presupune „vânzarea sufletului” pentru că nu se cumpără nimic de la beneficiar: ’E gratis! Gratis!’. Scopul Marelui Protector este, după cum explică şi agentul său, de a câştiga pariul pierdut cu Iov . Inginerului i se oferă „ceea ce îi lipseşte”, este protejat de dezastru pentru că „cine gustă suferinţa începe s-o iubească”, după cum s-a dovedit în „cazul” anterior. Asumându-şi de această dată consecinţele acţiunii („Câte milioane de nefericiţi vor compensa fericirea cu care vreţi să mă blagosloviţi?”) Matei Filipescu refuză „oferta”şi este predispus la decădere. Finalul este relatat de către un autor omniscient si omniprezent (deşi în cadrul romanului predomină naraţiunea la persoana I) şi este lăsat –intenţionat, desigur- deschis deoarece protagonistul pleacă „strângând la piept o poşetă goală”. -----------------------------------------------------------

Doi ochi doi ochi, două mâini, o singură inimă. două vieți, două suflete, o singură cale. te privesc și mă privești răscolindu-mi simțirile, învăluindu-ți privirile, te privesc și mă privești. închis într-o inimă albastră, sunetul ce nu s-aude, și glasul ce nu răspunde, înnoată iar printre gânduri. ai aruncat blesteme grele peste mine, peste tine, peste orele de mâine, o mie de lanțuri, o singură iubire. să vină noaptea peste noi, și luna să ne prindă-n mreje, să doarmă lumea toată, doar stelele treze zidindu-ne nemurirea și drumul printre ele. și Dumnezeu să ne zâmbească, în fiecare zori de zi, în timide, nesfârșite sărutări, în minunate, nesperate fericiri. doi ochi, două mâini, o singură inimă. două vieți, două suflete, o singură cale.

Roxana SAVA - Constanţa

Semne Creşte, se încreţeşte scoarţa pământului, oasele ies frânte din rădăcina stejarului , din locul unde Iuda şi-a ascuns de lumină arginţii. E vreme de luptă şi solul tresare ca pasărea cu grumazul subţiat de tăişul cuţitului mare. Sânge nevăzut pătează pereţii cămării şi urcuşul se face invers pe harta adâncului ciuruit de gloanţele oarbe, ale întrebării. Tremură apa şi iazul iar moare cu peşti şi cu ştime crescute pe valuri ca pliscul unui vultur, în soare. Mi-e teamă de friguri şi ierni colosale, de centrifuga ce duce gozul şi aurul umanităţii la vale… Curg râuri de pietre şi muntele sare de pe şina răbrădii cu tot cu vagoanele pline cu arme mortale. -----------------------------

Timp Vântoasa se întoarce şi cerul meu crapă ca o coajă de alună ţinută la apă. Menghina asta, unsă cu ură, e strachina peste care punem alt strat deţărână şi rânezită untură. Vijelii şi valuri de ţărm se tot sfarmă, porumbul din bob în cerneri de sită ne cheamă. Un fir de aer se toarce în cer şi îngerii umblă desculţi şi-n cămaşă de frig prin eter. Mi-e frică de cea ce nu pricepe o minte întreagă, de iarna din vară ce mereu mă destramă. Arşiţa rupe în dinţi toată zarea când melcii de apă dau spre plajă năvala. E veste de ducă în gest şi-n suflare, ceasul meu fuge cu un sfert din răbdare

Melania CUC * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

S F E R T U L O

C

T

O

M

B

R

A C A D E M I C I E 2 0 0 8

pagina 3

Amintirea Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea Uitată-n colţul mesei, unde moare. Nu-i nimeni în odaia tânjitoare. Oglinda-n podini şi-a holbat privirea. Perdelele lungi ţin calea către soare ... Păianjenii şi-au întrerupt urzirea. Privindu-se în cupă ofilite, Din miezul veşted foile mâhnite Se rup, treptat, cu-o mută iroseală Picând domol în umbra liniştită ... i floarea amintirii, părăsită, Se scutură petală cu petală În apa vremii veche şi clocită. Vasile Voiculescu s-a născut, potrivit mărturiilor celor din familie, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu. Numele de Voiculescu îl va căpăta din primele foi matricole şcolare. Moare în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la Bucureşti

Grai valah Foto: Lupişor – 26.09.2008

Sunt culmi înfricoşate Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre, Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge, Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre Pe ele niciodată lumina nu se stinge ... Acolo răsăritul trimite-ntâia rază, Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă, Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă. Arareori un vultur cu aripe bălane Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară, Căci prins adânc de vraja senilelor arcane, Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.

Grai tamâiat, cătuie de petale, Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. Umblă singur pe munţi de sare, Vânt bătrân cu miere-n spinare. Serpi de răcoare verde-n pârâie, Cărări de bucium lung te stretaie. Granguri de aur boabele-ţi ciugul', Seşul ţi-l ară dorul cu plugul. Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur, Din fund oftează srămoşii de aur.

„Cu cât sunt mai rari poeţii care au lăsat numele lor la veacuri, atât mai numeroşi aceia care s-au pierdut în adâncul uitării.” Grigore Alexandrescu

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

pagina 4

L A N S Ă R I

Zona Interferenţelor Poetice – 21 octombrie

EVENIMENTE

D E

• Bârlad, 21 sepembrie 2008 Lansarea volumului ’Unora le place sexy’ Teatru vesel şi trist editura EuropolisEdit 2008, autor Florin Iordache. Organizatori: Casa de Cultură a Sindicatelor ’G.Tutoveanu’ Bârlad şi Asociaţia Culturală ADSUM. Invitaţi : prof. Virgil Giuşcă, scriitorul Simion Bogdănescu, prof. Mariana Sava, tefania Vârban, poeta Adina Stoicescu, artistul popular Dan Horgan, sculptor de măşti din lemn. Mulţumiri deosebite d-lui prof. GRUIA NOVAC Sr. care a făcut o recenzie exhaustivă pentru volumul lansat.

C A R T E

cenacluri literare Cenaclul de Seară Bucureşti al Asociaţiei Culturale ADSUM. Frecvenţă: săptămânală, sâmbăta, orele 17.00 în sala 10 a C.N.B. ’G.Coşbuc’ , str. Olari nr 2931(Foişorul de Foc) Coordonator: Ion Gabriel Puşcă-Lupişor

scriitoarea VICTORIA MILESCU • Bucureşti , 16 octombrie 2008 Lansarea volumului ’Conspiraţii celeste’ autor VICTORIA MILESCU Editura Dominor, 2008. Organizatori: Uniunea Scriitorilor şi Editura Dominor. Invitaţi: Radu Cârneci, Mariana Ionescu, Florentin Popescu, Radu Voinescu.

de la stânga la dreapta: FLORIN IORDACHE, Mariana Sava, Simion Bogdănescu, Stefania Vârban, Adina Stoicescu. In faţă se văd măştile lucrate de artistul popular DAN HORGAN .

Sâmbătă 08.noiembrie 2008 a fost lansat în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor volumul bilingv de poezie al actriţei Lidia LAZU:

Cuvântul care stă să mă nască , editura Vinea 2008

CARTE în curs de apariţie la Editura Z.I.P. Miercurea din cenuşă roman, autor : Melania CUC prefaţă : Aureliu GOCI responsabil de carte: Adina Stoicescu Editor: Ion Gabriel Puşcă

Cenaclul de Seară Cluj Deschidere pe data de 15.11.2008 Loc de întâlnire Casa Municipală de Cultură din Cluj Napoca. Frecvenţă bilunar, sâmbăta de la orele 17.00. Coordonator: Daniela Gâfu. Dintre membri activi, amintim: Constantin Cubleşan, Adina Ungur, Ion Cristofor, Dan Marius Drăgan, Marcel Mureşanu, Adrian Ţion, Mircea Sabin Rus, Florin Verdeş, Paul Duma, Horea Muntenuş

În prim plan dl.Constantin Constantinescu, primarul municipiului Bârlad, în plan secund prof. GRUIA NOVAC Sr. în timpul discuţiilor.

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

ÎNTÂLNIREA CU SCRIITORI Seara ION MURGEANU ,,…N-a ruginit frunza din vii..., doar rândunelele-au plecat!‘‘ E 2008, şi e septembrie, Răpciune, şi e ziua a douăzecişinoua, zi frumoasă şi liniştită precum sufletele noastre, ale celor care ne îndreptăm către strada Take Ionescu nr. 4, la sediul Bibliotecii Metropolitane ,,Mihail Sadoveanu‘‘, Bucureşti, unde are loc o nouă ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, eveniment organizat de poeta Victoria Milescu, în ultima zi de luni din fiecare lună. Invitatul special este scriitorul Ion Murgeanu. I s-au alăturat prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi, cu toţii având aceleaşi idealuri: ,,îmbogăţirea literaturii române prin creaţii de valoare‘‘. Printre participanţi se află condeieri de seamă: Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Ion Lazu, Mariana Ionescu, Iuliu Raţiu, Dumitru Bălăeţ, Crina Bocşan Decusară, Monica Mureşan şi mulţi alţii. Cei trei, poetul Ion Murgeanu, ,,sărbătoritul‘‘, Gheorghe Istrate şi Ion Lazu, ca vechi prieteni formează o adevărată tripletă de aur a prieteniei, a literaturii, fiind cunoscuţi şi ca ,,Grupul de la Neptun‘‘. Prietenia lor care şi-a păstrat strălucirea, chiar dacă peste ea a vremuit vremea, aduce o notă intimă, aproape de familie. ,,Debutând în ,,Flacăra Iaşiului‘‘ la vârsta de 19 ani (1959), iar botezul literar făcându-i-l marele George Călinescu în anul 1962 – spune poeta Victoria Milescu –, scriitorul Ion Murgeanu are o activitate literară diversă şi bogată. A participant direct la evenimentele din 21-22 decembrie 1989, fiind arestat, torturat alături de alţi revoluţionari, iar dintre scriitori alături de Florin Iaru şi Alecu Ivan Ghilia. Cartea sa reprezentativă este Turnul Onoarei, şi dacă există un cuvânt potrivit pentru întreaga sa operă şi activitate acela ar fi onoare. Este scriitorul şi jurnalistul incomod pentru unii, dar iubit şi preţuit de mulţi alţii‘‘. Că este preţuit o spune şi numeroasa prezenţă în sala ,,Mircea Eliade‘‘ a Bibliotecii Metropolitane ,,Mihail Sadoveanu‘‘, dar, mai ales, cuvintele ce-i sunt adresate din suflet. ,,Sunt bucuros că aducem un elogiu lui Ion Murgeanu, poet care nu se confundă cu alţii, are un tot al său; i se potriveşte această zicere cu ,,Turnul onoarei” care vorbeşte nu numai de onoarea lui, ci şi de cea a creatorului de frumos. Este un distins coleg, mare poet, sonetist, puternic prin sine, prin munca sa, prin creaţia sa. Îl iubesc şi-l preţuiesc!‘‘ a spus scriitorul Radu Cârneci, adăugând că se află în plin program de lucru la «Antologia sonetului», proiectată în trei volume. Cuvintele colegului şi prietenului Gheorghe Istrate unduiesc în sală precum o adiere de vânt peste lanul de grâu: ,,Ion Murgeanu este un om al simfoniilor celeste…, parcă l-au născut mânăstirile bucovinene ducându-l apoi din clopot în clopot.

pagina 5

Este un poet de o sobrietate metalică; poet al lirismului distilat; are o poezie gravă; este cel mai apropiat mag al lui Cezar Ivănescu. Prin poezia Prânz a creat un adevărat prânz poetic, precum un tablou al lui Corneliu Baba…‘‘ Reacţia sărbătoritului Ion Murgeanu n-a întârziat. Chiar în timpul discursului s-a ridicat brusc de pe scaun şi cu o blândă dojană i-a zis: ,,Ce mă lauzi, aşa?‘‘

Îşi exprimă mulţumirile pentru serile organizate de poeta Victoria Milescu, dar cu o undă de amărăciune pune accent pe faptul că tinerii nu mai dau importanţă valorilor culturii române. ,,La optsprezece ani – spune domnul Iuliu Raţiu –, eram redactor la o revistă şi mi-am mărturisit dorinţa de a-l cunoaşte personal pe Arghezi. Am fost luat de mână şi dus să-l cunosc pe poetul Tudor Arghezi. L-am Spre deliciul audienţei, scriitorul Ion Lazu cunoscut pe Călinescu la catedră, l-am îi face o surpriză citind ,,Sonetul invidiei cunoscut pe Zaharia Stancu... ‘‘ robuste‘‘, unul dintre cele trei sonete dedicate colegului şi prietenului Ion Rugat să citească o poezie care-l Murgeanu, ocazie cu care acesta din reprezintă cel mai bine, poetul Ion urmă declară cu nostalgie: ,,Am fost cu o Murgeanu alege ,,Scara la cer‘‘. Deosebit bursă la Neptun împreună cu Gheorghe titlu, deosebite versuri pentru încheierea Istrate şi Ion Lazu şi acolo am făcut duel unei seri deosebite! de sonete‘‘ Ioana STUPARU O altă intervenţie a domnului Ion Lazu a fost prezentarea detaliată şi sensibilă a romanului Eden, apărut la Editura Cartea Românească, 1980. ,,Este o carte O decriptare pe marginea construită într-un mod magistral de către omul cu o intuiţie genială şi care a citit ,,Istoriei secrete a literaturii foarte mult. Este o carte puternică, române” personajele nu sunt oamenii unei epoci, Robert TOMA ci oamenii dintotdeauna, scriitorul având ceva de spus despre realitatea dură a acelor vremi de după război, făcând Surprinzătoarea ,,Istorie secretă a literaturii române”, de Cornel totodată trimitere spre legendă...‘‘ Ungureanu, apărută la Editura Aula, Poeziile lui Ion Murgeanu, citite de doamna Lidia Lazu, ne-au purtat ca o Braşov, 2007, este divizată în două vrajă spre un amurg liniştit de vară. mari sectoare: cel dintâi, coagulant, Vocea blândă ca atingerea unui val abordează ,,aşezarea hotarelor”; al visător, faţa radioasă cu ochi ce exprimă doilea, elegiac – ,,destrămarea lor”. Se prin strălucire bucuria descoperirii observă numaidecât că titlul volumului tărâmului mirific, ne conving că în orice e deconspirator, insinuant-detectivist. moment putem atinge Cerul. Ne aşteptăm deja să întrezărim şi să La rugămintea doamnei Mariana Ionescu parcurgem, în labirintul istoriei noastre de a povesti o întâmplare din viaţa politico-literare, firul izbăvitor al literară, scriitorul Ion Murgeanu, deşi Ariadnei. pare să ancoreze la mal, se lasă purtat Dezvăluind secrete, în paginile acestei pe marea învolburată a vieţii: ,,Nu am cărţi de o spirituală erudiţie, Cornel fost un personaj. Nu m-am lipit de nicio Ungureanu re-scrie, practic, istoria, fără gaşcă, ci de un prieten. Am aşteptat să a confunda lacuna de ordin documentar vină viaţa la mine. Am ajuns să scriu cu absenţa valorilor estetice precedente bine, pentru că sunt foarte bine cunoscut şi contemporane. de îngerul meu, de Dumnezeu. (continuare în pagina 6) Cu Ion Lazu m-am împrietenit mai târziu. A fost trimis de îngerul meu tocmai când mi s-au refuzat cărţile din cauza titlurilor incomode. Legătura cu divinitatea o putem găsi tot timpul… Tinereţea literară Înfrângere a fost fascinantă. Au fost lucruri mirabile… Atunci am făcut cunoştinţă cu poetul Radu Cârneci şi i-am mulţumit în Pierdusem un război cu mine însumi scris pentru colaborarea cu domnia sa. La ,,Tribuna României‘‘, am cunoscut cea i junghiuri sub armura mai mirifică pajişte literară! Sunt plin de De sânge şiroind nostalgie pentru perioada de dinainte de Mă legănau 1989, fiindcă atunci eram tineri, eram Dar feţele ciuntite iubiţi, atunci am făcut copii, atunci i-am Fixându-mă cu trudă cunoscut pe Călinescu, pe Arghezi… Am Suflau prin cheag în ultimă zvâcnire fost la Arghezi acasă şi am plecat cu o În ultimul îndemn dedicaţie de la el!...” La nou asalt Cuprins de nostalgie pentru perioada i corturile arse tremurau. anilor tinereţii este şi scriitorul Iuliu Raţiu.

Robert Toma

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

pagina 6

O decriptare pe marginea ,,Istoriei secrete a literaturii române” (continuare din pagina 5) Meritul de căpetenie al ,,Istoriei...” îl constituie umanismul ei, facultatea de a se fixa în ,,bătaia soarelui”, încurajând astfel germinaţia de idei. Sobru şi maliţios, autorul pare a ,,rezolva” pas cu pas complicata cazuistică a unei inchiziţii subterane longevive, făcând tabula rasa dintr-o serie de ipoteze şi convingeri avizate sau nu, cu privire la fenomenul cultural românesc. Sarcina asumată este direct proporţională, prin gravitatea ei, cu efortul documentării atente şi al sintezei. Cornel Ungureanu este, în esenţă, un scriitor raţionalist, înzestrat cu spirit polemic şi luciditate carteziană; argumentele, strecurate peste tot în demonstraţia critică, au rolul de a compromite atitudinile dogmatice. Nu întâmplător, deci, prefaţa se intulează ,,Scrierea şi rescrierea istoriilor”, precizând ab initio tematica şi, implicit, independenta nuanţă intelectuală a ,,Istoriei...”. Amintind faptul că Monica Lovinescu a folosit, în ,,Cuvânt înainte” la volumul ,,Unde scurte” sintagma ,,cifru al prudenţei” – definitorie pentru orice iniţiativă culturală sau civică sub regim totalitar, Cornel Ungureanu îşi propune, în replică, să nu treacă nimic sub tăcere, proiectând astfel, printr-o lege a compensaţiei, avantajul ,,mărturisirii” pe fundalul sinistru al cenzurii pre-, dar şi post-decembriste. Referirea la ,,Istoria...” lui G.Călinescu, cât priveşte respectarea unui anume ,,cifru al prudenţei” în epocă se impune de la sine, dar nu în intenţa unei acuzări sau scuzări a criticului, după caz, ci în aceea de a explica, prin prisma politicii agresive a momentului, strădania spitritului călinescian de a-şi menţine verticalitatea. Astfel că, sub auspiciile fenomenului de ,,criză identitară”, ,,Istoria...” de faţă urmăreşte să readucă în discuţie termenii identităţii culturii româneşti, cu un punct de plecare atât în teoria ,,Galaxiei Guttenberg”, cât şi în teoria, mai recentă, a ,,Galaxiei Imaginilor”. Punctul nodal al ,,dezbaterii” îl formează posibilitatea transcenderii ,,tiparelor” de interpretare propagate atât prin scris, cât şi prin imagine. Aceasta pentru că istoricul îşi propune să înfăţişeze lucrurile aşa cum sunt, nu aşa cum ni s-a transmis că sunt. Iar o asemena realizare presupune, în prealabil, înţelegerea relaţiei de interdependenţă între ,,geopolitică” şi ,,geografia literară”, ca să utilizăm chiar noţiunile adoptate de către autor. Cornel Ungureanu, prudent, ne atrage atenţia că ,,suntem, prin scris, vorbire, prin istorie şi geografie, cetăţeni ai Europei Centrale, dar ai unei Europe Centrale care nu are dreptul să-şi refuze momentele ei de solidaritate cu culturile greacă, slavă sau turca”.

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Autorul, tranşant, îşi defineşte aportul documentar în relaţiile cu istoriile, literare şi nu numai, din ultimele decenii: ,,sunt aşezate mereu înainte stările conflictuale, despărţirile, anatemele, selectate cu insistenţă de mass-media în căutare de senzaţional. Interferenţele / alianţele româno-sârbe sau româno-bulgare au fost mai puţin puse în evidenţă decât stările conflictuale: de multe ori, aromânii au constituit punţi importante între sârbi, maghiari, austrieci şi români, şi chiar între albanezi şi români”. Regretul istoricului privind înstrăinarea generaţiei tinere actuale de vechea cultură românească, este vecin cu stupoarea. Dez-rădăcinarea – simptom contemporan – e cât se poate de palpabilă: ,,coala Ardeleană începe să fie aşezată în spaţiile moarte ale bibliotecilor putem ajunge la concluzia că un şir de importanţi cărturari vor alimenta fondul secret al culturii române. Iată de ce «O Istorie (secretă) a literaturii române» ar trebui să insiste asupra corifeilor colii Ardelene”. Fapt cu totul remarcabil, ,,Istoria...” îmbină scrupulozitatea cercetătorului ştiinţific cu neliniştea anticipativă a exploratorului, pasul bine măsurat cu respiraţia sacadată, voluptatea urcuşului anevoios cu răgazul bucolic, necunoscutul cu originile. În altă ordine de idei, putem afirma că ,,Istoria...” nu este atât estetică (deşi, principial, esteticul este însăşi condiţia de existenţă a istoriei literare), cât etică. Într-un sens mai larg, ,,Istoria...” îşi revendică înţelesurile tragice, în mod conştient sau nu, de la celebra exclamaţie a lui Nietsche: ,,Dumnezeu a murit”. În plan imediat, politicosocial, ,,Istoria...” impune, succesiv, de la un capitol la altul, atenţiei cititorului insipida doctrină oficială, de partid, în jurul căreia gravitau victime ilustre sau nu tocmai bine definite din punct de vedere artistic. Aşa încât, un asemenea tip de reevaluare, care semnifică şi o recuperare (axiologică, morală) are loc ,,de la origini până în prezent” (ca să parafrazăm, de dragul continuităţii, subtitlul ,,Istoriei literaturii române” din 1941, a lui G. Călinescu). Aş înclina să recunosc în volumul semnat de Cornel Ungureanu, nu doar o istorie echilibrată şi cursivă, ci şi o carte-frescă, balzaciană, de un realism infinit nuanţat afectiv. Anumite capitole sunt tot atâtea medalioane obsesive, adevărate figuri emblematice surprinse în actul indirect, dar şi direct al mărturisirii: Eminescu, V. Voiculescu, M. Sebastian, N. Labiş.

Apare apoi frecvent în paginile ,,Istoriei...” de mai sus simbolul Centrului, împrumutat cu naturaleţe de la M. Eliade – spirit avid de prezenţa sacrului într-o lume tot mai vizibil desacralizată. Pe de-o parte, autorul are în vedere Centrul literaturii române, altfel zis matca (matricea) ei stilistică, după expresia lui Blaga, capabilă să-i determine configuraţia (specificul); pe de altă parte, sunt indicate unele posibilităţi de ,,înaintare” spre centrul fiecărui scriitor emblematic, reprezentativ – înaintare ce are loc odată cu aşezarea anumitor elemente de biografie şi de creaţie sub lumina crudă a documentelor. A ajunge la centru înseamnă, desigur, a re-găsi, eliberat de contingenţa interpretărilor parţiale sau denaturante. Iată, spre exemplu, cazul Eminescu: ,,Există o presiune a imediatului care caută senzaţionalul în biografia eminesciană. Dacă Eminescu a participat la societatea secretă «Carpaţii», spun noii exegeţi, înseamnă că împotriva lui s-au îndreptat fulgerele Imperiului AustroUngar. Iar dacă s-au îndreptat aceste fulgere, înseamnă că trădătorii care se numeau Carol I (şi curtea regală), Titu Maiorescu, Junimea, cu toţii germanofili înrăiţi, nu şi-au propus altceva decât să-l elimine pe Eminescu din scrisul românesc. Din scrisul, dar şi din civilizaţia românească. Pentru toţi, Eminescu devenise insuportabil!”. În biografia călinesciană apărută în 1932, asasinarea poetului pare a fi rămas o bănuială (de pildă, bănuiala Hariettei, sora ,,ţintuită departe”, bolnavă), doar o ipoteză, cutremurătoare ce-i drept, dar atât. În ultima vreme însă, susţine autorul, ,,Primele documentare ale hermeneuticii exaltate, fanatice supralicitând informaţii corecte sunt volumele «Recurs Eminescu». Chiar pe coperta unui volum al «Conjuraţiei» putem citi un şir de avertismente. Faceţi dreptate! este strigătul care ar trebui să trezească din adormire Academia, savanţii, cititorii, iubitorii culturii române.” În pofida caracterului secret, nelămurit al vieţii lui Eminescu, percepem intensitatea etică extraordinară a personalităţii poetului. Eminescu, în definitiv, poate fi recuperat numai din unghiul unei reale cunoaşteri a operei sale, fără apoteoză sterilă. În ceea ce-l priveşte pe V. Voiculescu, poetul suav-ermetic, situat la antipodul exaltării senzoriale blagiene sau pillatiene, printr-o alunecare predilectă către meta-fizic (înrudită cumva cu fervoarea de tip neoplatonic), Cornel Ungureanu îşi comunică astfel uimirea:

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 octombrie 2008

,,Nu ştiu dacă există în literatura română un hombre segreto mai convingător. i totuşi, o simplă excursie printre numeroasele studii, biografii, bibliografii, broşuri apărute în momentele aniversare sau comemorative lasă impresia că ştim despre el tot ceea ce s-ar putea şti. i încă altele”. Figura lui V. Voiculescu, interiorizată parcă la modul primitiv creştin, devine, treptat, un portret pe care contemporanii ,,voiau să-l fixeze într-o serie şi o definiţie a sfinţeniei”. Ei bine, accentuarea acestei dimensiuni morale severe a fost şi o consecinţă a suferinţei (iniţiatice, ar fi zis, probabil, Eliade) îndurate în închisorile comuniste: ,,Prozele, dar şi poeziile, alimentau vâlva în jurul unui autor care trăieşte, după arestarea sa din 1958, momentul cel mai înalt al martiriului său.” Un farmec straniu emană, în spaţiul de cultură interbelic, personalitatea lui Mihail Sebastian – scriitor evreu, de o inteligenţă înaripată, pozitivă-complementară aceleia disimulate, mefistofelice, a maestrului său N. Ionescu (brăileanul cu ,,sofistica subţire”, cum îl aprecia G. Călinescu). Existenţa fulgurantă a lui Sebastian stârneşte controverse încă: ,,Când în amiaza zilei de 29 mai 1945, autoduba condusă de cetăţeanul Ion Zăpodeanu îl accidenta mortal, nimeni nu mai avea timp să se întrebe dacă e vorba de un accident sau de o crimă. Cine avea interesul ca Mihail Sebastian, aflat pe valurile suitoare ale celebrităţii, atât de agreat de cei care diriguiau treburile momentului, să dispară ?” Se desprinde totuşi, din aceste rânduri, subînţelesul asasinării scriitorului, din motive politice. Sebastian devenise, la sfârşitul anului 1944 ,,om al zilei pentru vedetele stângii”, dar şi ,,om al zilei pentru filo-americani, pentru iubitorul democraţiilor occidentale, pentru cercurile de intelectuali rafinaţi, care vedeau în el, dacă nu un lider, o umbrelă protectoare.” Cel ce-a scris ,,Moartea căprioarei” ar fi fost şi el ucis. Bănuiala omorului dă ocol biografiei sale succinte, ca o ,,pasăre cu clonţ de fier”; dar nimeni nu poate pune, deocamdată cel puţin, punctul pe ,,i”. Două variante ale morţii poetului sunt mai răspândite: luarea pripită, din mers, a tramvaiului, mintea având reflexele încetinite de alcool, şi, respectiv, gestul ajutător, tot în direcţia de mers a tramvaiului, al vreunui confrate literat invidios. Anul în care poetul nu a mai putut ,,lupta cu inerţia” (1956) circumscrie, providenţial, în memoria generaţiilor succesive de cititori, o entitate lirică precoce şi gravă, deloc străină însă de zâmbetul amar-ironic, de ,,pitic tragic”, al lui Fr. Villon. În cel de-al doilea compartiment major al ,,Istoriei...” un capitol aparte îl constituie cel intitulat ,,Vârstele erotice ale literaturii şi cele pornografice”. Discuţia se poartă pe terenul capricios al postmodernismului. Ajuns aici, autorul menţionează

pagina 7

cu gratitudine isprăvile unor teoreticieni în linia investigării curentelor de avangardă, ivite la început de secol XX, ca o expresie a furiei negativismului, a noutăţii, şi sub tutela manifestelor incendiare conţinutistic, retoric sau laconicenunţiative, şocante prin radicalismul lor estetic. Această revoluţionară decapitare a modelelor consacrate, a convenţiilor, s-a prelungit, sub o formă sau alta, până în pragul Mileniului III, în plină eră a Internet-ului, a ceea ce se cheamă ,,Galaxia Imaginilor”. Înainte de toate, Cornel Ungureanu aminteşte în al său ,,Dicţionar de idei literare”, A. Marino vorbeşte nu despre avangardă, ci despre avangarde. O denumire generică nu s-ar putea da masei informe de programe şi de manifeste radicale.Nu este uitat percutantul Ion Pop, comparatistul de o fineţe clasică Matei Călinescu (,,Cinci feţe ale moderniţăţii”) şi nici aulicul Marin Mincu, antologator cu aură ezoterică, de Sfinx. Ideea esenţială care alimentează capitolul (savuros prin înregistrarea ,,complice” a anecdoticului şi a pitorescului, la Creangă, bunăoară) este totuşi aceea că postmodernismul (adică, într-un fel, postbunul-simţ) e un anotimp al desacralizării galopante şi al situării la rangul de ,,estetic” a elementului pur instinctual; un anotimp controlat de satyri, demenţial şi carnavalesc. ,,Epoca postmodernă, ni se spune, este legată de un şir de deschideri succesive spre imagine, iar în cadrul acestor deschideri filmul, revistele, ziarele, televiziunea comercializează atât imaginile-şoc, cât şi textele care să-i tulbure, excite, confişte pe cititorii ceva mai firavi.” Ca o subspecie a postmodernismului, este menţionat aşa-numitul fracturism. Aflăm că, după dizolvarea cenaclului LITERE, prin 2001 a luat naştere un alt grup literar, având ca punct de plecare ideile unui ,,disident”, poetul Marius Ianuş. Acesta a înfiinţat, alături de basarabeanul Dumitru Crudu, fracturismul. Toată filosofia unui astfel de ,,curent” literar poate fi restrânsă la noţiunea de ,,anti-oglindă”, aşezată în faţa lumii bolnave în care am trăit în ’90 şi la începutul anilor 2000. Pe scurt, fracturismul poate fi numit un fel de postmodernism scindat sau hardcore, fără şanse reale de supravieţuire. În final, autorul ,,Istoriei...” îndeamnă faustian: ,,Turnaţi aici !” Ideile trebuie vărsate în ISTORIE. Niciodată la periferia ei.

Robert Toma

“Mirii” sculptura din colecţia ”Tabăra de sculptură de la Măgura” foto : Lupisor

Creaţie Numai file albe rămân dintr-o carte şi litera ţipă, ucide făcându-şi dreptate. Moare o lume de umbre şi valuri de iarbă în toamna albastră şi vena golită toată de vlagă. Scriu peniţele-n rânduri despre vara pierdută şi computerul creşte pe dinăuntru, gestează de vestea tăcută. Mor oameni de seamă şi lumea-i săracă, cu lacul de aur mai mic decât încape pescarul în barcă. La masa de taină scriu litere şchioape şi vântul de seară îmi ciupeşte din pleoape. Bucuria-i departe şi vremea împleteşte cosiţa de albe bumbacuri în lebede triste. E vesel tiparu-n cerneală subţire când scrisul rămâne doar un joc bombardând liliecii cu mingi de hârtie. Trag iarăşi puşcaşii cu gloanţele oarbe şi scriu tinerii imne unei ierni ce se prelinge din sobele albe. -----------------------

Atac Plouă în deşert cu foc şi cu smoală , muniţia păcii din cămară e goală. Mor inamicii şi luptătorii de pace că lumea dintr-o sticlă cu lapte nu face cât metalul din două pârdalnice ace. Feregeaua cade pe geamuri şi ochiul lăuntric priveşte copiii mergând în cătuşe la şcoala răbdării. Nisipul pe rană arde ca sarea-n tigaie când cerul nu ştie de trebuie or ba să întoarcă în pace uitarea. E vreme a luptă prostească şi biruri în sânge, lampa în corturi din piele de sagri de stinge.

Melania Cuc

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

pagina 8

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Clipă împietrită-n sărut

Într-o zi - jumătate februarie, jumătate martie am crestat pe mielină un text hieroglific cu arătător de copil.

O zi pe săptămână adormeam înainte de ora 11. Buchiile stâlcite se înşirau pe sfori la uscat în ordine sisifică : un vis un cârlig o literă un cârlig şi tot aşa până când graficele nopţilor injective dispăreau din orizontul thebec. Aştept o secundă anume de octombrienoiembrie o aştept cu unghiile vopsite în roşu aprins. tii, port decolteuri adânci pe sânii contrafăcuţi mi-am luat chiar blugi pană să fiu în tendinţe zâmbetul din colţul gurii îmi şopteşte că n-o să mă recunoşti. *** Dimineaţa, la prânz şi de trei ori seara te strig hombre. Nicoleta Grădinaru

* Pentru incultură, o compensaţie ar putea fi vorbele de duh.

AFORISME

* Insignifianţa multor zile te-ar exaspera, dacă nu le-ai atribui un anume sens. * Ceva urât gâlgâie adesea în vinele noastre, ca o apă murdară, tocmai atunci când facem apologia sângelui proaspăt de Robert TOMA

Univers,

Ciclicitatea anotimurilor cheamă de trei ori vara : franjuri de trupuri dezgolite croiesc abisuri în duoden.

veşnic în iubire eternă,

Primele alineate desenau păsări şi căni de apă sub un soare închis la culoare mi-am însuşit critica artiştilor plastici obiectele apropiate privirii se văd mai mari decat cele din spatele paravanelor.

Delia Dacscălu

Mirela Nicoleta Hîncianu

este este sufletul meu, toate,

Culeg ȃn priviri valuri şi păsări, ridic lava topită de suflet, trezesc vulcani ai erei uitate să topească pietrele lumii în lavă de iubire, sa nu mai existe, nicicand, clipe uitate de veacuri …in pietre…

***

C.D.S. Bucureşti

Și toate vor sti şi veacul şi clipa, ca vie a fost şi vie mai arde, iubire, căci ea, doar iubirea, va arde dincolo de vant, dincolo de soare, dincolo de cer, dincolo de mare...

El hombre e plecat la studii de fezabilitate.

ce ce de de leagă.

Două inimi, pietre zăvorăte-n sărut, Catarg neştiut în cale de valuri. Năluci ce-şi ţes umbra din soare, dăruiesc iubire de veacuri în mare, in valuri şi sus, în aripi de pasari, spre soare-rasare.

ceea ceea noi, tine, mă lege

Lunec pe plaja pustie... Ȋn lumina prelinsă-n cristale de nisip Retina-mi sparge privirea-n ţăndări Adunȃnd-o, tăcut, în cioburi de lacrimi.

[ joc în oglindă ]

Cuvântul E lege SIMETRIE El mă leagă De tine, de toate, De noi, de sufletul meu, De ceea ce este iubire eternă, De ceea ce este veşnic în Univers. …………………………………………………………………………..

De De De De El E Cuvântul!

trei cinci opt

Pasărea Zbori spre lumi îndepărtate. Te îndrepţi spre soare, Jucându-te în ale sale plete calde. Zbori... zbori … În vidul existenţei caste săruţi stele şi mângâi Luna cu ale tale pene. Prinzi în tine mii de unde, Le închizi şi zbori spre ele. Te îndrepţi spre depărtare, Distanţându-te de pământ prin uitare. Lumini străvechi clipesc şi tremură, Vestindu-ţi naşterea unor noi sori Ce sunt liberi, puri şi calmi. Abisul se luminează în depărtare, Iar tu zbori spre el cu nerăbdare. Mii de stele se nasc din nimic, Aruncând lumina libertaţii Peste al tău chip scârbit de a sclaviei furie. Hei tu, pui ce ai ieşit din găoace, Ai visat la un univers perfect de libertate ! Tot ce ai văzut s-a născut cu un scop precis, Să piară în haosul sfărâmat de mediocritate.

Cristian Alexandru Groza

C.D.S. Bucureşti

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

pagina 9

Toamna festivalurilor de teatru pentru copii

Ameţitoarea clipă

Adina Ungur

Florin Iordache CDS Bucureşti

O, de-aş fi Lucifer, să văd ce nu se vede, Ameţitoarea clipă în ritmul ei letal... Să mă disec pe mine, ca pe o veche Vede i să-nţeleg misterul spaimei de oval. Aş fi atunci miracol şi aş umbla prin tine, Ca-ntr-un Olimp mirific din ziua de apoi i n-aş mai fi mirare şi aş vedea cum vine Dragostea în flăcări, în braţe când te-ndoi!

O, de-aş fi Lucifer, din zi aş face noapte, Binele şi răul prin tine le-aş privi. Ne-am undui prin spaţii în adieri de şoapte, Eterna-mbrăţişare, iubirea ne-ar zidi! Aş pune Universul pe umeri de Atrizi, De dragoste se moare, dar tu să nu ucizi!

------------------------

Sic Transit Prin noi trecut-a lava pacificelor mări... Am fost vulcanii tineri în nopţile de vis i călărind centauri, tărâmuri de chemări, Ne-am dăruit iubirii floarea de cais! Dar a venit prin ceţuri un vrăjitor sihastru Cu glasul mieros şi gustul rafinat... La el ţi-a rămas gândul, la tâmpla de jugastru i-ncet mă dai uitării, mă vrei îmbălsămat! Dar eu, ce-am fost pe lume flămândă rătăcire, La Steaua ta aflat-am lumina mea polară! i vreau pe totdeauna spectrală a mea fire i-n clonţ să mă sfâşie pasărea hilară! Prin noi reînvia-va Religia iubirii... Am răzbunat păcatul şi arta amăgirii!

Florin IORDACHE

CDS Bucureşti

Toamna se numără bobocii, dar şi festivalurile de teatru naţionale şi internaţionale. După ce spectacolul ”Albă ca Zăpada” al Teatrului de Păpuşi ”Puck” din Cluj-Napoca a participat în septembrie la prestigiosul Festival Internaţional de Teatru pentru copii PIF, din Zagreb, Croaţia, spectacolul a fost prezentat şi la primele festivaluri de gen din ţară. Dar cum două dintre ele s-au suprapus ca dată, într-o singură săptămână, spectacolul a parcurs un drum de care copiii spectatori s-au putut bucura din plin. În prima parte a săptămânii, piesa teatrului clujean a fost jucată pentru publicul ieşean în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret, organizat în perioada 5-10 octombrie de Teatrul „Luceafărul” din Iaşi. Manifestarea s-a aflat la prima ediţie şi a fost organizată sub semnul „Diversitate şi dialog” în Anul Dialogului Intercultural. Pe lângă teatrele „Ţăndărică” din Bucureşti, Teatrul „Ariel” şi cel Naţional din Târgu Mureş, Teatrul „Gulliver” din Galaţi, Teatrul „Vasilache”, din Botoşani sau Teatrul „Gong”, din Sibiu, au participat trupe din Cipru, Sion (Elveţia), Villeneuve d’Ascq, Paris (Franţa), Volgograd (Rusia), Barcelona (Spania), New York (SUA), Vinniţa (Ucraina). Au avut loc reprezentaţii variate din punct de vedere repertorial, dar şi ca genuri, care etalează o gamă largă de mijloace de expresie artistică: animaţie (marionete, Karaghioz, păpuşi de foarte multe tipuri, umbre chinezeşti, măşti), teatru, dans, instalaţii video etc. Spectacolele prezentate în festivalul de la Iaşi se adresează atât copiilor cât şi tinerilor fiind prezentate atât în cele două săli ale Teatrului “Luceafărul” cât şi în aer liber. Festivalul a fost deschis cu două premiere ale gazdelor: ”FURTUNA” de W. Shakespeare (sala mare; regia Bogdan Drăgulescu; scenografia Daniela Drăgulescu) şi ”VRÂJITOAREA POFTICIOASĂ” de Dan Lungu (sala mică; regia Ion Ciubotaru, scenografia Mihai Pastramagiu) şi de o paradă a personajelor. Pe parcursul Festivalului au fost organizate întâlniri ale artiştilor, dezbateri etc. Spectacolul clujenilor a fost primit miercuri de dimineaţă cu succes, de către un public format din câţiva participanţi la festival şi o mulţime de copii, care au participat activ la poveste, iar în final au urcat pe scenă şi le-au oferit actorilor braţe de flori. În prag de prăznuire a Sfintei Paraschiva, după acest scurt periplu ieşean, spectacolul „Albă ca Zăpada” a fost jucat sâmbătă la ediţia a treia a Festivalului „Poveşti pentru Copii şi Oameni Mari”, organizat de Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia, în perioada 8-12 octombrie şi care a avut loc de miercuri până duminică, un eveniment de mare amploare, care aduce în oraşul istoric Alba Iulia spectacole de marcă ale teatrelor pentru copii, dar şi ale teatrelor dramatice din ţară şi de peste hotare. Regizori precum Cristian Pepino, Horaţiu Mălăiele, Robert Raponja, Gavril Cadariu, Oana Leahu şi mulţii alţii şi-au prezentat spectacolele la acest prestigios festival, care a propus printre altele numeroase ateliere sau workshopuri pentru participanţi şi oamenii de breaslă. Producţia Teatrului „Puck”, „Albă ca Zăpada”, este un spectacol cu limbaj inventat, regizat de Decebal Marin, jucat în scenografia lui Marian Sandu şi muzica scrisă de Corina Sîrbu. Distribuţia este formată din Laura Corpodean, Angelica Lupeanu, Frunzina Anghel, Adina Ungur, Doina Dejica/Viorica Varga, Ramona Atănăsoaie, Călin Mureşan. Toamna festivalurilor de teatru pentru copii nu s-a încheiat aici. Teatrul ”Puck” a urmat a fi gazda ediţiei a şaptea a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete, în 20-24 octombrie, la care au participat douăsprăzece trupe din ţară şi şase din străinătate. În afară de spectacolele trupelor româneşti şi ale celor din Belgia, Italia, Portugalia, Albania şi Ungaria, în cadrul festivalului au avut loc diferite conferinţe susţinute de personalităţi ale artei teatrale un workshop adresat actorilor păpuşari şi studenţilor, pe tematici specifice. „Lumea lui Pulcinella” a fost un workshop tematic, condus de Gaspare Nasuto din Napoli, Italia. În festival au fost programate 29 de reprezentaţii, cu spectacole pentru copii şi adulţi pe scenele Teatrului Naţional „Lucian Blaga”, Teatrului de Păpuşi „Puck”, în sala Cercului Militar, sala Fundaţiei „Casa Tranzit” şi sala Casei de Cultură a Studenţilor. Juriul Festivalului, Ion Parhon, Margareta Niculescu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Roxana Croitoru şi Zsehransky Istvan au acordat numeroase premii multora dintre artiştii prezenţi în festival. i nu în ultimul rând, copiii din Bucureşti se vor putea şi ei bucura de o nouă ediţie a Festivalului Organizat de Teatrul Ţăndărică, cel al spectacolelor de colecţie, organizat la început de decembrie şi la care, multe dintre aceste spectacole vor fi prezentate pe scena teatrului organizator, din Bucureşti.

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * Aso cia ţia ADS UM * Cont IB AN RO57 RNCB0 72 20 991 691 00 00 1 * BCR Agenţi a Tudo r Vla dim irescu, Bucureşti, Sector 6 *

pagina 10

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Omenirea fără titlu de fabricaţie

D Sunt mâini întinse Spre Ea... Spre El... Doare această literă Precum dragostea! -Dăruie-te mie! Strigă Demonul! După... În van e iubirea! -Taci!... -Auzi? Suntem acelaşi trup de gânduri!

Scriitorul Florin IORDACHE

CABOTINII Parafrază eminesciană

IBROHORUL IUBIRII De va veni la noapte ibrohorul, Să ne arunce vălul despărţirii... Vom alunga întru vecie corul De corbi ciopliţi, stegari ai împietririi! i ne vom strânge nemurirea-n lacrimi Cu-n firebinte iarăşi să mă vrei i-n braţe ne vom strânge patimi, Ce zămislitu-ne-a idei din stei. Iar de-o veni la noapte ibrohorul Ca să ne ardă-n văluri de mirese... Să laşi să ne cuprindă dorul,

Florin Iordache şi poetesa Monica Mureşan la Vulcanii noroioşi, Buzău. . Foto:Lupişor

Strigoi să joace-n alte piese i să rămânem singuri, singuri... Înlănţuiţi, acelaş trup de gânduri!

Se prind în horă cabotinii Pentr-un papuc de curtezană… i-nchin poemele găinii, Aprinşi de mândra lor codană! Ea, în ovalul fin al mâinii, Îi joacă bine pe sprânceană… Se prind în horă cabotinii Pentr-un papuc de curtezană… Pe seama ei se nasc opinii În aburii din damingeană… i vin de la Paris străinii… Pentr-un papuc de curtezană!

AMEŢITOAREA CLIPĂ O, de-aş fi Lucifer, să văd ce nu se vede, Ameţitoarea clipă în ritmul ei letal... Să mă disec pe mine, ca pe o veche Vede i să-nţeleg misterul spaimei de oval. Aş fi atunci miracol şi aş umbla prin tine, Ca-ntr-un Olimp mirific din ziua de apoi i n-aş mai fi mirare şi aş vedea cum vine Dragostea în flăcări, în braţe când te-ndoi! O, de-aş fi Lucifer, din zi aş face noapte, Binele şi răul prin tine le-aş privi. Ne-am undui prin spaţii în adieri de şoapte, Eterna-mbrăţişare, iubirea ne-ar zidi! Aş pune Universul pe umeri de Atrizi, De dragoste se moare, dar tu să nu ucizi!

Atenţie, nu se mai deschid uşile! S-au pus în funcţiune motoarele fotonice… Cu viteze astronomice ne îndreptăm spre porţile Raiului! Atenţie, pregătiţi-vă sufletele! În curând va începe Judecata de Apoi În Procesul trădării naţionale al fantomelor! Televiziunile Raiului sunt cu ochii pe voi ţigani de la Roma i latini de la Paris… Pe Pământ a căzut asteroidul 2012… Fierb mările şi oceanele, mor oamenii. Supravieţuiesc gândacii şi scorpionii! Oricum trebuia să fie şi un sfârşit pentru un nou început! Supravieţuitori, Atenţie, nu se mai deschid uşile! Pentru Judecata de Apoi aşezaţi-vă în poziţie de front, de la stânga la dreapta: criminali, violatori de prunci, ucigaşi de bătrâni, . conducători de rase şi popoare, şireţi ai lumii, şuţi, hoţi de neam mare cu acte în regulă, vameşi şi cămătari... urmaţi voi adultere şi adulteri, închinători la idoli pop, rock, metalic, bum-bum,sexsimbolurile Dietrich şi Monroe... drogaţi şi renegaţi, soldaţi înebuniţi în Irak şi Afganistan... Voi care v-aţi născut şi nu aţi crezut în Puterea Universală! Urmaţi la rând poeţi ai lumii cu poetesele voastre plângăreţe pentru iubiri eşuate! Voi condeieri de sentimente şi sentimentalisme, Trebuia să daţi omenirii soluţii şi disoluţii şi să nu aşteptaţi Judecata de Apoi! Pe Pământ au explodat toţi vulcanii, Scoarţa a luat foc! Nu mai e nimic de făcut! Dacă nu mai sunt oase… Nu va mai fi nici Învierea morţilor! Atenţie, nu se mai deschid uşile! Supravieţuitori, Vom trece pe lângă Porţile Raiului!.... Rai din Rai se face Rai! S-au pus în funcţiune motoarele fotonice… Cu viteze astronomice ne îndreptăm , Atenţie, Spre o Nouă Putere Universală! Pocăiţi-vă! De ce l-aţi ucis pe Eminescu? Grupaj preluat din volumul TIPARELE IUBIRII, în curs de apariţie la Editura ZIP

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * * As o c i a ţ i a ADS UM * Con t I B AN RO 5 7 RNCB0 7 2 2 0 9 9 1 6 9 1 0 0 0 0 1 * B CR A g e nţ i a T u d o r Vl a d im i r e sc u , B uc u r e şt i , S e ct o r 6 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Preotul şi computerul Continuând bogata şi îndelungata tradiţie a preoţilor cărturari ardeleni, părintele S.C. din Cluj-Napoca se remarcă nu doar prin activitatea plină de har dăruită Sfintei Biserici, dar şi prin implicarea sa permanentă în viaţa culturală a municipiului. Este o încântare pentru enoriaşii Sfinţiei Sale să-i asculte predicile inspirate, care nu sunt bogate doar în pilde şi citate biblice, ci şi în interesante şi adesea surprinzătoare incursiuni în literatura naţională şi universală, în referiri la personalităţi sau evenimente definitorii pentru istoria, cultura şi spiritualitatea poporului român. Puţini sunt cei care cunosc unele lucruri despre Sfinţia Sa, care ni se par extrem de interesante, aproape singulare în mediile ecleziastice. Între altele, părintele este, de ceva timp, foarte pasionat de calculator. Petrece, zi de zi, ore întregi în faţa acestuia. Adesea, târziu în noapte, dânsul se trezeşte părându-i-se că, potrivit propriilor lui mărturisiri, acesta îl cheamă, îl ispiteşte să îl deschidă din nou, să navigheze pe internet sau doar să scrie vreun text pentru nevoile, culturale sau bisericeşti, de a doua zi etc. Nu se simte bine atunci când, din varii pricini, trece o zi fără să fi deschis calculatorul. „Mai mult de o zi nu rezist să stau departe de el”, mărturisea părintele unor apropiaţi. Părintele S.C. este, după ştiinţa noastră, unicul preot din lume care, în pomelnicile făcute la slujbele pe care le oficiază se roagă, zi de zi, inclusiv pentru cei care au inventat şi perfecţionat calculatorul. În opinia sa acesţia au adus extraordinare servicii omenirii, contribuind substanţial la progresul tehnico-ştiinţific extrem de rapid la scară mondială. În plus, tot fapt unic şi el, credem noi, părintele S.C. se roagă, tot zilnic, şi pentru Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al fostei URSS. Sfinţia Sa consideră, pe bună dreptate, credem, că fără contribuţia decisivă a lui Gorbaciov prăbuşirea regimului comunist nu s-ar fi produs sau ar fi avut loc mult mai târziu şi cu consecinţe greu de calculat.

Dan BRUDACU- Cluj

pagina 11

Despre

FOAMEA SUFLETULUI

Critică de întâmpinare

autor Elena Marinescu Moto: „i eu încă îl caut în delir pe Dumnezeu, într-o călimară…”

În lumea trepidantă în care trăim şi în care ne mişcăm contra cronometru, în care nu mai avem timp de lectură şi nu mai avem timp nici de noi, iată că se iveşte din când în când ocazia să ne „împiedicăm” de poezie, de puritate, de romantism. Este exact ceea ce am găsit în volumul de poezie intitulat FOAMEA SUFLETULUI al Elenei Marinescu, volum apărut la Editura House of Guides, în 2008, având 127 de pagini. Cartea, frumos şi simbolic copertată, cuprinde 60 de poezii. Prima copertă îţi sugerează prin perspectiva unei cruci masive, profilate pe un cer senin, aspiraţia spre înalt, spre ideal, spre Dumnezeu, iar cea de a doua copertă ne face cunoştinţă cu autoarea prin intermediul unei fotografii bine alese: în spatele ei se află marea şi cerul - simboluri ale neliniştii, al furtunilor interioare, al imensităţii, dar şi al genezei, al libertăţii într-un spaţiu necuprins. Cartea poartă ca pe un blazon simbolul Casei de editură, House of Guides, blazon pus tot pe prima copertă, ca un antet important, iar în josul paginii, unde de obicei este scris numele editurii, apare, modest, numele autoarei. De abia foaia de titlu repune „în drepturi” legile editării… Trecând peste Dedicaţia făcută de autoare unor persoane dragi sufletului ei, peste Introducerea semnată Dan Mircea Cipariu şi peste Cuvântul înainte al autoarei, ajungem la poezie. Elena Marinescu, tânăra poetă, jonglând cu cuvintele, asta şi prin natura profesiei sale, îşi sondează sufletul şi se analizează obiectiv: „Mai sunt atâtea fapte neîntâmplate / ce fi-vor zămislite în cuvinte”. (Poetul) Această primă poezie este un adevărat crez poetic care va fi desăvârşit în timp. Se pare că tăcerea şi singurătatea se completează reciproc şi fac casă bună cu autoarea: „…cugetă sinele-i pătruns de haos / doar în singurătate /şi numai în afară, (…) / îşi leapădă tăcerea …” (Poetul) sau: „…un bulgăre de cuvinte se va rostogoli / în al tăcerii abis”. (Dincolo de nimic) sau: „… spintecându-mi tăcerea din gând, / de dincolo de sunt …” (Când şi când) Crucea, păcatul, misterul vieţii, chipul de lut, apocalipsa, etc. sunt temele ce se regăsesc în poezia tinerei Elena Marinescu, de unde, poate, şi titlul volumului: Foamea sufletului – foame de absolut, de credinţă, aspiraţia către Dumnezeu. Aceste teme profunde asupra cărora au meditat îndelung poeţii de-a lungul timpului, sunt azi, la început de mileniu III, iată, din nou în prim-plan. Poezia Elenei Marinescu tinde spre o interiorizare, spre o căutare a unui alt bine decât cel terestru, spre o reîntoarcere spre Edenul pierdut. În volumul aici citat există un triptic aparte, voit sau doar întâmplător: titlul poeziei, imaginea crucii de pe coperta 1 şi imaginile reieşite din poezii. Când citeşti poezia religioasă a unui Pillat, a unui Voiculescu, a lui Arghezi sau a lui Radu Gyr, etc. ai impresia că s-a cam spus tot pe această temă, dar uite că tinerii vin din urmă, cu alte trăiri, cu alte întrebări, dar toate adresate aceluiaşi Dumnezeu. Dar poezia Elenei Marinescu nu înseamnă numai o căutare a unui Eden, dispărut de mult şi căutat încontinuu, ci este şi o căutare a iubirii, a eului în iubire: „Mai trece o noapte / cu lună plină / şi-o iubire de neînţeles / îmi lasă sub pleoape /Lacrimi”. (Anamneză) Citindu-i poezia, ai impresia la un moment dat că te afli în plin tablou bacovian, ca, de exemplu, în poezia „Mă împiedic iar…” „E ceaţă, pustiu şi plouă mărunt./ Pasul mă poartă spre tine iar / să simt mirosul de trandafir //… cu un singur cuvânt / ce nu se mai iartă / sub călcâie spini îmi arunci / şi nu mă-mpiedic iar / de propria-mi soartă, /sângerând ca şi atunci…” Imaginile vizuale sunt aproape palpabile, atmosfera de toamnă fiind adusă în prim-plan încă din primul vers: „E ceaţă, pustiu şi plouă mărunt”, iar olfactivul devine pregnant, fiind suficient să ne imaginăm trandafirul pişcat puţin de frigul toamnei. Culoarea trandafirului – ni-l imaginăm roşu-nchis - împletită cu „roşul cristal” al buzelor şi cu roşul sângelui împreună cu griul toamnei realizează una din cele mai frumoase imagini ale poeziei Elenei Marinescu. Citind versurile tinerei poete, treci de la o atmosferă de linişte, în alta plină de întrebări asupra existenţei, te simţi la un moment dat suspendat în golul interior al propriei fiinţe:„ mă aplec să văd mai bine / în jos, dincolo de mine … (Rătăcire). Volumul se încheie într-un ton optimist, revelând experienţa poetei şi planurile sale de viitor, încrederea în propriile-i forţe, depăşirea îndoielilor şi, mai ales, legătura sa, de „simplu călător” cu credinţa până la atingerea Adevărului Divin: „Poteci de vise / şi cărări de speranţă / mă poartă către cer / cu braţele deschise (…) acum ştiu de la mine ce să cer” (Dincolo de final) Personal, cred în poezia Elenei Marinescu, în talentul său şi în viitorul care va aduce şi alte creaţii ale tinerei jurnaliste. Prof. Mariana Sava 12 oct. 2008, Bârlad

* ACEAST Ă PUBLICAŢ IE POAT E FI SPONSORIZAT Ă I DE T INE! * ACEAST Ă PUBLICAŢ IE POAT E FI SPONSORIZAT Ă I DE T INE! * * Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *

pagina 12 * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Zona Interferenţelor Poetice – 21 noiembrie 2008

Alex Tripon

ARTISTUL

Palma de dor

Stătea singur în cameră şi picta. Unica sursă de lumină era veioza de langă planşă. Îi era greu să termine, cuiele din mână îl dureau. Voia să le scoată, dar nu putea. Desena un înger crucificat, un înger al cărui păr lung trecea de umeri, aripile erau lăsate, fără putere, fără pene. Corpul îi era plin de tăieturi şi lovituri, murdărind cârpa de pe el cu sânge. Cuiele din picioare, încheieturi şi mâini îi aminteau Artistului de propria durere. Continua să picteze. Uneori îi dădeau şi lacrimile. Privi pictura. Părea terminată, dar El simţea că ceva lipseşte. A început apoi să picteze o cruce întoarsa pe pieptul îngerului. Picta un Lucifer. Plătea păcatele sale, plătea pentru că a pierdut o luptă dusă fără voia lui. Lăsa cerneala neagră să curgă pe corpul celui căzut. Al doilea dumnezeu al lumii, cel ce a cunoscut şi raiul şi iadul. Artistul începu să plângă. Durerea era mare de fiecare dată. Nu putea picta nimic altceva, iar suferinţa celui din pictură era simţită şi de el. Era un Artist. Diferit faţă de ceilalţi...

În noi, E o palmă de dor i fiecare secundă Ne naşte Foşnet de aripi. În noi, E crâmpeiul de zbor i-n orice foşnet E travaliul Din care se naşte Palma de dor. tefania Vârban

Caseta Redacţiei Z.I.P. Nr. 7 21-11-2008 Director : Ion Gabriel Puşcă tel: 0728586680 email: [email protected] Redactor şef: Adina STOICESCU email: [email protected] Redactori: Mariana SAVA, Ana COJOCARU, tefania VÂRBAN, Robert TOMA, Ioana RĂŢOI, Laura BOTUAN. Grafică: BOLOHAN Cătălin Contact: str. Ion Ţuculescu, nr. 19, bl.C37, ap.7, Bucureşti, sect.3. - tel 0728586680 Editura Z.I.P. Bucureşti Tipar executat la tiografia SCNoraTipcom SRL

issn : 1844 - 6701

editura

Z.I.P.

e-mail editurazip @yahoo.com, 0728586680

Destinul unui nor

Autolimitare

Linia argintie, conturează norul într-o aură angelică. În formele sale pline şi rotunjite, norul de ceaţă se răsfaţă într-o baie de lumină. Acum Soarele îi încălzeşte spatele iar ghemotocul de puf se alintă în unduiri calde, în timp ce aburi străvezii i se desprind de trup, urmând calea veşniciei. Baia de lumină îşi prelungeşte satisfăcător clipele, conturându-şi linia arigintie din ce în ce mai mult. Aura se măreşte mult, iar cocloşul de pâclă desfătându-se-n fericire devine din ce în ce mai străveziu. Curând conturul nu demult al norului se transformă într-un bol de cristal ca scos după jăratic ce sta sa-nghită săculeţul de aburi. În clipele de fericire maximă, norul de făină, îşi urmează destinul său, prefăcându-se-într-o boare străvezie, urmându-şi şi ea calea nemuririi.

Cu cât acumulezi mai multă informaţie, cu atât realizezi că ţi-e imposibil să o atingi pe toată. O rază de lumină în Univers nu e o stea, dar ar vrea să fie. O energie, orice formă ar lua ea, visează să fie ceva perfect, sublim. Poate nu ştie ea exact cum arată acea perfecţiune, dar tinde către ea. i e atât de aproape, atât de aproape încât... poate să o simtă. O simte că e pe undeva alături şi nu o poate atinge. Pur şi simplu nu poate. i atunci simte că e atât de departe încât... probabil că nu o va atinge niciodată. Dar nu se descurajează.Visează la ea. Se extinde şi cuprinde din ce în ce mai multă informaţie, dar tot la începutul ei rămâne. Vrea să poată cuprinde tot Universul, dar tot o undă limitată este. i devine din ce în ce mai conştientă de asta. i se simte mai mică, din ce în ce mai mică dar... nici mică nu poate spune că e. Orientează toată informaţia într-un punct, în centrul ei, şi o strânge acolo mult... mai mult... şi simte că o poate strânge la nesfârşit. Universul este infinit şi în sus, dar şi în jos, în toate direcţiile. Brusc se opreşte. Nu mai pulsează. Nu se mai extinde. Nu se mai strânge. Nu e pregătită pentru infinitatea acestui Univers. Dar ştie că într-o zi va fi gata să cuprindă infinitul de informaţie. Dar nu poate sta pe loc fără nişte limite. i atunci şi le creează singură. Se închide într-un corp. i în acest corp sclipeşte tot ce a acumulat până acum. Pulsează asemenea unei inimi. Da! O inimă. O inimă care se prelungeşte. Astfel, îşi face mâini ca să poată atinge, picioare, ca să poată merge, ochi, ca să vadă, gură, ca să împărtăşească, creier, ca să gândească. Iar inima... nu închide în interiorul ei tot Universul Cunoaşterii. În schimb, închide în ea întregul univers al sentimentelor. Iar această limitare, atât de infinită în complexitatea ei, a numit-o simplu: OM.

Laura Botuşan

Doină de Sec. prutule, plodi-ţi-ar prundul prunci de piatră şi de salcă, sa te văd cu o rusalcă prinsă-n coaste, cum stă junghiul… să te văd Prutule-atunci cum ţi se roteşte crugul, soarele când face rugul printre zările adânci… căci rusalcă-ţi stă călare peste drumurile ude şi te face ca niciunde să mai poţi a prinde stare… să rămâi printre noroaie la taifas cu mâlul dulce ori să spumegi la răscruce când iubeşti vre-un drac de ploaie. Prutule plodi-ţi-ar prundul… prunci de piatră c-o rusalcă…

ion-gabriel puşcă-lupişor

Delia DASCĂLU

în latura unui cub Să mergem împreună Pe latura cubului. Să ne ţinem de mână, Să ne strigăm numele, Cuprinşi de un imprevizibil avânt. Să mergem, Să mergem până acolo Unde începe cuvântul ! i în sfârşit Să ne topim cugetul În latura unui cub…

tefania Vârban

***** -------------Se împlântă ca o gheară Vorba ta. Clonţul se prăvale-n carne. Cine să m-audă, cine ? i pe ochii mei – o pleavă. Cine să mă vadă, cine ? A căzut cu şuier frunza apte zile. Grijile Să îţi soarbă de pe buze Cine să mai poată, cine ?

Robert TOMA

RECULEGERE Arzând se roteşte azurul creştin i buzele-mi crapă La-ndemnul spre rugă Urc treptele tale Mai urc Prin gol de cupolă cu aer străvechi Rotund rătăceşte O pasăre neagră Altarul mânjind cu penele sale În ziduri de piatră Odihna pulsează prelung i umblă ca umbre Cuvintele.

Robert Toma

Pentru a fi publicaţi în paginile revistei ZIP aşteptăm materialele dumneavoastra pe adresa de mail [email protected] Vă aşteptăm!!!