Revista Zip Nr 3

Clipa dă sens! File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară.

ZONA Interferenţelor POETICE

Pălăria de fetru

Iată-ne la cel de-al treilea număr al publicaţiei Zona Interferenţelor Poetice. Uşor, uşor se formează o echipă redutabilă, tânără, plină de entuziasm. Este un 21.06.2008 început! Dar nu despre echipa în formare a Z.I.P.”Nu sabia ci pana susţine popoarele’’ ZIP nr. 3 ului vreau să vorbesc Titu MAIORESCU astăzi ci despre o alta, şi ea Publicaţie tipărită în 4000 de exemplare distribuite gratuit în formare, echipa www.criticaliterara.ro. Acum ceva vreme am luat contact cu omul în Te-am iubit de tânăr, faţa căruia îmi scot pălăria de fetru astăzi, omul Friends forever mai eram imberb, Foto Alice CORDA care a intuit valoarea unui proiect mai vechi al Luam luna în coarne ca un pui de cerb, Cenaclului de Seară şi a reacţionat pozitiv ca orice om cult care vrea să facă ceva Aiuram pe stradă şi visam frumos: şi pentru viaţa culturală românească, nu doar pentru popria imagine sau bunăstare. Ca te ţin de mână şi mergem pe jos, Mă refer la Omul tefan CAZIUC, cel care de câteva luni bune munceşte din greu Că foşneşte frunza când îţi pun în păr ca să putem da vieţii culturale din România un sit de critică literară, un sit pe care Flori de iasomie, ramură de măr nu prieteniile sau nevoia de ’’vizibilitate’’ ori faptul că se află trecute în c.v. câteva Chiar şi ploaia dulce presărată rece concursuri literare de la care s-au primit nişte diplome de participare, vor fi Cu o fericire grea vrea să mă înece. elementele de promovare a scriitorului, ci firescul scrierii sale, metafora, puterea reflexivă şi valoarea asociativă a imaginilor create în opera sa. Valoarea lui literară Dulcea ta făptură îmi plăcea nespus adevărată va conta, nu cea măsurată prin numărul de volume vândute sau numărul Nici nu mai ţin mine dacă ţi-oi fi spus de stele al restaurantului la care manâncă. i când ţi-am prins sânul m-am înfiorat Echipa www.criticaliterara.ro a intrat în familia BRESLEI CUVÂNTARILOR al cărei Era mic şi dulce şi m-a imbătat. fundament este format din deja cunoscutele de acum www.e-poezie.net, EuropolisEdit, www.renegatu.ro, Asociaţia Kulturală Adsum, Cenaclul de Altădată, Tina, te-am văzut pe stradă Seară şi nu în ultimul rând Zona Interferenţelor Poetice. O familie mare cu braţele Îngeri de zăpadă veneau să te vadă… deschise oricând pentru cei care doresc să pună umărul la susţinerea Literaturii Te-am iubit de tânăr, mai eram imberb, Române. Hai, la bună revedere! Ion Gabriel PUCĂ Luam luna în coarne ca un pui de cerb. de Ioan LILĂ

ZIP

PROPUNERI I COMENTARII privind Pactul Naţional pentru Educaţie conf. dr. ing. Florin Iordache 1. Apare necesitatea ca evaluarea şi acreditarea instituţională şi a programelor de studii să se stabilească prin lege cu contribuţia comisiilor de specialitate ale Parlamentului, MECT, Preşedenţie şi Guvern. Criteriile de evaluare şi acreditare nu pot fi decât unice atât pentru învăţământul de stat cât şi pentru cel particular. Problema spinoasă din România prezentului o constituie evaluatorii care susţin fie interese de grup, fie propriile interese. Dacă se stabilesc acele criterii clare de evaluare, evaluatorii nu pot fi altceva decât nişte funcţionari cu rang înalt încadraţi prin concurs în MECT şi nicidecum ce sunt astăzi: profesori universitari şi cercetători cu interese în obţinerea granturilor de la Bugetul de stat. Repet, problema evaluatorilor este cheia succesului în a avea un învăţământ performant şi nu acele fabrici de hârtii pe care sunt scrise “diplome fictive”. Ca să dau un exemplu: o facultate de chimie din Bucureşti trebuie să aibe aceeaşi Programă Analtică pentru trunchiul comun de pregătire cu una de la Cluj şi toate celelalte criterii trebuie să acţioneze la fel în ambele instituţii. Procesul Bologna este clar şi se referă la scurtarea studiilor de licenţă la 3-4 ani şi la mastere de 2-2.5 ani. MECT are obligaţia de a verifica dacă unităţile de învăţământ, conform autonomiei lor, au îndeplinit această condiţie de bază cerută de Programul Bologna. Din câte ştiu se vehiculează ideea că sunt ţări din UE, cum ar fi Germania, care nu dau atenţie modificării structurii învăţământului prin impunerea criteriilor Bologna. i mai e ceva important: este de studiat cum este structurat învăţământul din SUA, deoarece mai devreme sau mai târziu, UE, Rusia, China, etc...nu vor avea încotro şi se vor raporta la el pentru evaluarea diplomelor universitare. (continuare în pagina 3)

N O I

F A C E M

e-mail [email protected]

C Ă R Ţ I L E !

tel. 0728 586 680 Bucureşti

LIT-TERRA-TORA - OPINII

tefania VÂRBAN Opera literară nu reprezintă numai expunerea unor reflexii personale. Ea presupune o puternică implicare a autorului, care intervine tranşant asupra realităţii. Altfel spus, el extrage din tot ceea ce îl inconjoară doar materialul brut, pe care îl va utiliza în construirea unui univers propriu, a unui spaţiu germinativ atât la nivelul cuvântului, cât şi la nivelul superior al trăirilor. În momentul actual, ne confruntăm cu o problemă care tinde să devină din ce în ce mai importantă. Trăim într-o epocă plină de tehnologie, într-un spaţiu computerizat şi extrem de impersonal. i mă întreb : merită oare să ne asumăm riscurile pe care le implică acesta ? Merită oare să ne închidem într-un cerc şi să ne prefacem că nu există alte forme geometrice ? i atunci când vorbesc despre cerc nu mă refer deloc la acel simbol al perfecţiunii, al lipsei de asperitate psihologică, ci mă gândesc mai degrabă la etanşeitatea şi la incapacitatea omului de a trece dincolo de nivelul prim al cunoaşterii sau, de ce nu, chiar al autocunoaşterii. Într-o epocă plină de « tentaţii » este mult mai uşor să te afunzi în superficialitate, să te complaci, decât să porneşti pe un drum plin de necunoscut. Un drum pe care, prin însăşi existenţa limitării noastre umane, nu vom ajunge să-l cunoaştem poate niciodată. Creaţia artistică, literatura, are proprietatea ilimitării simbolice. Acest lucru este cel mai adesea trecut cu vederea de omul cufundat în cotidian, în banal, monoton…În impulsul său subconştient, el preferă să vizioneze un film, în defavoarea lecturii. Omul nu are însă în vedere faptul că ecranizarea nu surprinde întregul context al unei opere. Actorii prezintă propria lor interpretare a unei cărti. Ei sunt capabili să denatureze, inconştient, realitatea atât de relativă a operei: maximizând, minimizând sau chiar anulând anumite stări, anumite trăiri ale personajelor. Acest lucru se datorează faptului că fiecare om raportează opera (ilimitat simbolică) la propria structură interioară. Din nefericire, în secolul prezent omul şi-a îndreptat tot mai mult atenţia asupra exteriorului, asupra a ceea ce îl înconjoară. El sacrifică cel mai adesea prezentul, în favoarea unui timp viitor, în favoarea unui atât de neclar timp viitor...Astfel, omul nu mai are timp, nu mai poate sau nu mai vrea să îşi facă timp pentru a-şi studia nivelul de completare şi de complexitate sufletească. Literatura nu mai poate astfel da naştere unor oameni verticali întro lume atât de orizontală... Aşadar, entuziasmul impersonal - iacă semnul hotărâtor al celor chemaţi! Titu Maiorescu

pagina2

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

Semn de carte despre poetul George Irava George Irava este creatorul unui univers plin de fecunditate a unei lumi vii, extrem de dinamice. Una dintre problemele ridicate de poeziile sale este chiar această necontenită limitare a încercării de transcendenţă, de cunoaştere absolută, de autocontrol: “Ca şi cum un zeu ar rosti un / cuvânt, iar acesta ar cădea / într-un gând de prea greu, / Ca şi cum un cuvânt l-ar rosti / pe un zeu…Niciodată n-am / ştiut, dintre ei, cine sunt.” Se observă adesea tendinţa autorului de a-şi autostăpâni existenţa: “ până ce / nasc propria-mi naştere, / din care născutul sunt / însuşi eu, cu sinele trecut / într-un alt minereu, unde / cuvântul are chip de tăcere.” “Insuşi eu”…Folosind această construcţie, George Irava îi oferă poeziei o largă deschidere spre generalizare. El nu utilizează “însumi eu” tocmai pentru a contura această idee a umilei condiţii umane : incapacitatea omului de a se autodepăşi spre dobandirea unei perfecţiuni indestructibile. Ideea este creionată şi prin utilizarea frecventă a motivului minereului: “ ca singular, deodată / al lor şi-al meu, precum / e minereul cu gând din minereu.” Interesantă este şi aparitia repetată a oglinzii: “ Va trebui tu, Noe, arca să / ţi-o ascunzi. Posibil să fie / potop peste oglinzi.” Oglinda îsi pierde în totalitate semnificaţiile de materialitate, devenid ea însăşi un element de legatură, o poartă între uman şi transcendent. In acest volum de poezii sunt inserate o serie de motive, printre care şi cele amintite mai sus. De asemenea, întâlnim o paletă coloristică restransă, limitată, asemenea condiţiei umane: “ îşi descheie Făt Frumos, larg, / cămaşa sa de sânge, unde Universul / intră pentru încolţire-albastră.” Alăturarea roşu-albastru, a două culori fără potrivire, fără complementaritate, asemenea omului şi a luptei sale pentru absolut. Două culori ce nu se ating decat rareori, în vreun stil de icoană pictată. Aşa este şi existenta… în esenţă este sacră, însă caracterul general este dat de lupta aceasta: aprigă şi fără final… “Fulgi mari şi negri” şi mici urme de alb…aproape imperceptibile urme de alb, simbolizând neutralitatea, monotonia, lipsa de implicare a destinului. Există însă şi versuri care surprind sfericitatea vietii: “ şi rotundul n-a mai ştiut / să mai fie rotund… O, din tăcere, / cuvintencoltesc, nisipoase. / şi se aşează în lucruri ca nişte / oase strigând: traiască / timpul secund! / Neputând intelege / că sunt preţul perfectei / tăceri-rotunde, ce-a fost.” O sfericitate ce poate semnifica pe de o parte perfecţiune, lipsă de asperitate spirituală şi, pe de altă parte, ciclicitatea umanităţii, repetabilitatea existenţei, în formele ei primordiale.
tefania Vârban

Dinspre mare As vrea... Aş vrea ca, doar pentru o clipă, Cu infinită candoare, Să m-aplec şi să-ţi sărut Buzele arse de soare (Stupoare?!) Vântul bate sărat Dinspre mare

Să cred în noi este ca şi cum aş crede în dumnezeu Proză scurtă

Să cred în noi este ca şi cum aş crede în dumnezeu. Nu îmi poţi cere una ca asta. Nu există „noi”, doar imaginat sau plăsmuit din atingerile câtorva secunde. „Noi” nu are istorie, exactitate sau formulă de alcătuire, realitate sau continuitate. „Noi” este doar un cuvânt pe buzele mele şi aşa o să rămână. Precum „dumnezeu” este un cuvânt pe buzele umanităţii: el nu se vede şi nu a fost Ochii a mii de întrebări niciodată construit şi durabil. Vreun om în Să mă fac că nu i-am inţeles cumpăna neîmplinirii şi-a imaginat un zeu, a i să mai zăbovesc cu scris despre el, i-a atribuit niscaiva privirea evenimente, i-a dat un nume. i asta a fost Asupra genelor clipind des suficient pentru miliarde de oameni sa (De ce oare?!) creadă că lucrurile sunt asa cum se A nisip cules înfăţişează în faţa ochiului comun. Apoi eu Din mare mi-am imaginat un „noi” şi am simţit imediat nevoia să îi asociez măcar un eveniment sau Ce calm, ce desfătare! două, evenimente trupeşti şi reale, doar ca Ce sacră voluptate! să am mai târziu la ce să privesc înapoi cu Valurile scrâşnesc de ţarm regret sau dor, şi să nu zic că nu ştiu cum îţi A sărutări furate. (Buzele tale?!) miroase pielea. Din aceste motive am ieşit Rămân doar vârtejurile afară în ploaie şi vânt şi noroi cât vezi cu întunecate ochii, şi amândoi am cutreierat străduţele i parfumul de sare... acelea murdare, întunecate şi nesigure. Nesigure pentru ochiul obişnuit, căci figurile Ana COJOCARU şi vocile noastre se amuzau pe seama faptului că fiecare lucru bun este compensat de unul rău care urmează. Te mirai tu însuţi III de tine că ai făcut pe cineva fericit, măcar pentru câteva clipe, parcă ştiind că mai târziu urma să se compenseze şi asta. Se vede Îmi striga Octombrie: foarte bine cum dumnezeul unora doarme în puf, în timp ce ei se zbat pe sau în pământ. Păşeşte desculţ Aşa cum tu nu ai ridicat nici măcar un deget Pe pietrele învineţite, să îmi arăţi măcar că nu sunt nebună sau Cu jumătate de resiraţie obsedată, căci simţeam în mine şi obsesie şi Îngropată-n cadavrul nebunie dar tu te delectai cu peisajul. tii frunzelor foarte bine că un cuvânt spus la timpul lui i-apoi jeleşte valorează mai mult decât aşteptarea şi Ploaia in palme frământările dinaintea lui, şi mai mult decât Aşteptând deznădejdea şi tăcerea care îl vor înlocui. Rătăcirea din urmă – Cum nu te-ai obosit nici măcar să îmi curmi Povestea ta căutarea şi curiozitatea mai aprigă decât Încă mai are de cântat propria-mi viaţă... Acea voinţă a înmugurit în La urechea sufletului. mine în faţa unei căni cu ceai de mentă: .............. voinţă care mi-a dat o energie copleşitoare pentru corpul meu până atunci mort, ieşinduNemurire mi prin pielea încălzită şi umezită de amprentele tale cuminţi. Consider că deja teAm cusut Cerul am consumat. Am făcut în aşa fel încât, întrCu fir de nisip un timp foarte scurt, am stors din tine puţina Ca să nu mai cadă răbdare şi bunătate pe care erai dispus să le Îngerii pe pământ oferi. Acum ce să mai cer, mai mult decât un i să-şi dea la schimb gând... despre care tu spui că este un gând Aripile irosit, la fel ca visul tău de a avea un pian. Pe frânturi de suflet. Dar nici un gând nu este irosit dacă are cine să se îngrijească de el! Lia ROMANOV ANDREEA ELENA NEAGU

ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE!

Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

SFERTUL ACADEMIC IUNIE 2008

Acest articol este un fragment al unui studiu făcut de prof Nae Georgescu şi preluat de ZIP de pe sit-ul http://civicmedia.ro.

Cum a murit Eminescu? <
cantand "Deşteaptă-te, Române" „Un modest cetăţean, mic de stat şi cu o bărbuţă albă, a suit alaltăeri scările redacţiei noastre, voind să ne facă o comunicare. Din ziare, ştia că se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, şi venea să ne spună şi el ce ştia, personal, despre pomenitul de azi.Modestia acestui om dă o valoare specială datelor furnizate de el, date cari nu sunt în nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmănescu, fost într-o vreme coafor al Regelui, având prăvălie sub vechiul Jockey-Club, „îl servea“ adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni. - Era un om domol şi foarte aşezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorbă. şi avea mare plăcere să-l servesc“ eu. Cum intra întreba : „Da’ unde e Dumitrache ?“ Eu, ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist“ şi că am servit mii şi mii de oameni, mi-aduc aminte şi acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustaţa, mică, era tot neagră.De îmbrăcat nu l-am văzut niciodată rău îmbrăcat, îi plăceau cravatele negre, făcute „fundă“. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, şi mai ales şedea de vorbă cu dl. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, şi fusese şi la Paris, studiind să se facă avocat. Când s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la uţu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros. Uneori, veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaş, şi alţii care-i ziceau lui Eminescu „maestre“ şi el râdea, bătându-i pe umăr. Cât a stat la uţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şi era foarte liniştit. Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele. .. Venisem la uţu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: „Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române !“Eu, care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. i a început să cânte Deşteaptă-te, Române, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: „ Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc... Asta m-a omorât!“ L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă şi, când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu uţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic... Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise !“ Modestia şi simplitatea povestitorului nu scad întru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, în vreme, au stabilit condiţiile în cari Eminescu a fost ucis de un dement, datorită fireşte numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administraţiei ospiciului unde şi criminalul şi victima se găseau la un loc“. Text apărut în Universul, Bucureşti, 28 iunie 1926, p.3. Reluat în Cuvântul Ardealului, Cluj, 1 iulie 1926, şi în Primăvara, Sânnicolau Mare, 4 iulie 1926.>>

pagina 3

PROPUNERI - COMENTARII privind Pactul Naţional pentru Educaţie (continuare din pagina 1)

Ce vreau să spun, revenind la exemplul cu facultatea de chimie: dacă în Programa Analitică nu sunt prevăzute materiile şi numărul de ore cerut în SUA, atunci în mod sigur diploma emisă în România nu va fi admisă în SUA. 2. Depolitizarea învăţământului se va face numai atunci când directorii de şcoală, şefii de catedră, decanii şi rectorii nu vor mai fi membri ai partidelor politice sau li se va interzice prin lege să mai cumuleze funcţii în partide politice sau în Parlamentul României!...Până atunci depolitizarea rămâne vorbărie! 3. Dotarea unităţilor de învăţământ trebuie să se realizeze unitar printr-un Plan al MECT. Revin la exemplul facultăţii de chimie în care studenţii din Bucureşti şi Cluj ar trebui să folosească aceeaşi aparatură performantă şi să se familiarizeze cu aparatele de analiză de ultimă oră. În prezent în urma granturilor câştigate cu ajutorul evaluatorilor interpuşi, la unele catedre şi facultăţi s-a adunat aparatură performantă ce stă neutilizată. În Italia de pildă, cine deţine un aparat performant este obligat să-l pună la dispoziţia tuturor cercetătorilor italieni. La noi este o rapacitate extraordinară în a pune sub cheie tot ce poate fi util altora în procesul de cercetare!...Apare în mod firesc necesitatea elaborării unei Legi a Cercetării, care să facă în sfârşit ordine în acest domeniu de activitate, rămas cu mult în urma Ţărilor din UE. 4. Experimentul “Didactica” a eşuat total după 1989. În prezent mai toată aparatura didactică şi performantă este de import. La nivelul MECT propun să se creeze o comisie specializată cu dotarea şcolilor şi facultăţilor. 5. Informarea ştiinţifică este catastrofală. În epoca Internetului în România nu există abonamente la Internet la nici o bibliotecă din România pentru a avea acces liber la toate revistele de specialitate!... Pe unde s-au dus în Occident, colegii mei au avut liber la informare prin INTERNET! 6. Propun studierea obligatorie în mai mulţi ani a Istoriei Religiilor şi nu numai a creştinismului ortodox. O asemenea luare de poziţie se corelează cu drepturile universale ale omului! 7. De ce nu s-ar trece cât mai repede la Învăţământul preuniversitar obligatoriu de 12 ani zi şi 13 ani seral?...Marile puteri economice au o asemenea structură!... Înainte de 1989 România avea organizat învăţământul pe această bază! 8. Să se revină la organizarea de dinainte de 1989 a învăţământului din mediu rural! Să se termine cu trambalarea copiilor în microbuze, ridicolă şi fără sens!... Dintotdeauna, şcoala într-un sat a fost focar de cultură şi educaţie respectat. 9. Propun să se elaboreze şi să se voteze o Lege a Bacalaureatului pentru a se evita desele modificări în metodologia acestui examen cu caracter naţional. 10. Propun desfiinţatrea tezelor unice şi introducerea examenelui de admitere la liceu şi redistribuirea elevilor la liceele din judeţ. Deci nu o redistribuire pe toată ţara. Cum adică, la Suceava de pildă, se ajunge să se considere că se predă şi se învaţă mai prost decât în Bucureşti? 11. Propun renunţarea la ideea de licee bune şi licee de mâna a doua de vreme ce toate liceele vor fi evaluate şi acreditate!...În toate şcolile din ţară trebuie să se înveţe şi să se evalueze corect. Să se reintroducă posturile de revizori şcolari care să inspecteze şcolile şi liceele sub toate aspectele actului educaţional. 12. Să se revină la importanţa acordată ştiinţelor naturii: matematica, fizica, chimia şi biologia. Alături de aceastea , să se înveţe foarte serios limba engleză, necesară accesării Internetului şi informării în toate domeniile de cunoaştere umană. 13. În prezent cele mai multe doctorate cu doctoranzi români se acordă printr-o formă tutelară cu Universităţi occidentale. Este dovada limpede a rămânerii în urmă a cercetării ştiinţifice din România!...Asupra acestui fapt deocamdată nu se poate acţiona. Este libertate de mişcare în UE şi nu se poate impune nimic tinerilor studioşi. Problema e dacă dorim ca lucrurile să meargă tot aşa sau se vrea cu adevărat un învăţământ românesc performant şi o cercetare ştiinţifică la nivel mondial. Un exemplu demn de urmat este chiar Ungaria!...Am fost la Budapesta la Primul Congres European de Chimie şi am putut să-mi dau seama de importanţa pe care o acordă statul maghiar tinerei generaţii! conf. dr. ing. Florin Iordache

ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! Asociaţia ADSUM Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001

pagina 4

Poet naiv Are sub tălpi ceasul minunilor, Pe braţe nudul sufletelor, Sub ochi cercul dorurilor, La tâmple valuri de sticlă i în oglindă diaconul. Caută nimicul Să-l striveasca între degete i să-i dea aripi… Poate îl voi trezi intro zi Să-i spun blajin la ureche: Tată, s-a mai creat O DATĂ! --------------------------Ca înainte de plecare Să te joci copile, Cu vârfurile ramurilor, Cu curcubee, oglinzi, Ţipete, pitici, Cu statui de ceară.

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

Nume Prenume Vârsta

Îngerii au scris sunete Care nasc tăceri De marmură caldă i le-au dat omului Ca să le facă Cuvinte. Demonii au scris sunete Care nasc furtuni i le-au dat omului Ca sa le facă Cuvinte. i omul a scris cuvinte Care lasă tăceri Dupa furtună. -----------------------------

Să te joci copile Cu sfere, Dar niciodată cu câte două. Să te joci cu palmele, Să te joci mai ales pe timp de ploaie... i zdrobeşte-ţi zmeii doar cu săbii de lemn. În confuzie Am auzit de la cineva Că daca te uiţi prin ferestre Privirea oboseşte mai repede. Grăbită, am aruncat cu pietre În geamurile tuturor i ciobul de la fereastra de după colţ Mi-a intrat în ochi şi m-a orbit. Atunci mi-am dat seama Că ar fi trebuit doar Să le deschid....

De sus

Într-un cuvânt

Se scutură timpul… Ţine-mă între umerii căzuţi ai clipelor i-am să zâmbesc alergic dorului… Printre degete,am să număr urmele paşilor tăi Rotunzi de boală, Am să culeg scamele trupului Ca să le pun intr-o clepsidră i să jelesc timpul tău In doliu de lumină…. Apoi…

Elev în clasa a 11-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Prima poezie scrisă în jurul vârstei de 9 ani. Membră a Cenaclului de Seară din anul 2007.

Ţine-mă între umerii căzuţi ai clipelor i-am să mă rog Să nu se mai scuture timpul Vreodată.

Minciuna

Ropote

Trebuie să vă spun, Sunt o mincinoasă! Aripile pe care le port sunt Ale unui fluture Pe care l-am prădat.

Câteodată secundele obosesc, Se naşte ropotul visurilor, Iar lumina se plimbă pe vârfuri i mă trezeste numai pe mine Ca să-l aud.

Ca să le port Le-am împietrit, Le-am ars culorile, M-am dat peste cap, Mi le-am tăiat pe spate i-am locuit într-un castel De nisip.

După atât nesomn , Câteodată dorm până târziu i lumina trezeşte cerul Iar printre secunde odihnite Se-aude ropotul visurilor.

Stiu ce credeţi, Dar aripile astea Nu sunt ale mele Sunt ale fluturelui! ---------------------------Din biblioteca personală M-am rugat zilnic câte un ceas Pentru fiecare cuvânt. În prima zi erau toate amorţite. În a doua, îşi întindeau seva uscată Peste rafturile de piatră. În ziua a treia s-au strâns în cerc i s-au ridicat. Ziua următoare le-am auzit.

Răţoi Ioana Andreea 17 ani

Dacă mă cauţi... …sunt în gara aia părăsită. Nu te alarma, Pierd toate trenurile, Stând la cafeneaua De pe peron. Nu servesc niciodată Nimic, Îmi place să stau La masă. Aprind o ţigară La fiecare cinci minute i mă uit fix La rotocoalele apatice De fum... Mi s-au înceţioşat deja Ochii Nu mai văd Nici un tren Plecând... O să surzesc În curând i am să pot veni Acasă.

Tratat de pace De trei zile mă cert Cu străinul din oglindă; Azi dimineaţă l-am călcat zdravăn Pe piciorul desculţ... Mi-a zâmbit indulgent, tie că mă uit întotdeauna Doar dincolo de mine. Se mişcă tot timpul i totuşi îl văd înţepent. Pe drum m-am gândit la el, Mi s-a făcut milă i m-am hotărat Să-i cumpăr o pereche de pantofi tari, La întoarcere.

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

pagina5

Câteodată murim

Popas interior

Târziu, mi-am adunat măruntaiele din gândurile tale. Sângeram, eram lut. Deschizătura din piept era grotă, în care mascundeam de tine ca de-o copilărie. Nimicul paşilor a îndoit pustiul de pe umeri. În vene, a mai clipit o dată sângele. M-ai găsit aşa, adormită, pe un pumn de sentimente amorţite.

îndrăzneşte, călătorule aşează-ţi paşii osteniţi pe glia caldă

-------------------------

3 AM În colţul oglinzii, cu literă de aur îmi scriu aşteptarea. i bate frunza castanilor ceasul dimineţilor adumbrite. Ca o cenuşăreasă, mă întorc în mine cu un pantof în dinţi.

Andrada MĂLUŢAN, Cluj-Napoca

Lângă un fluviu şchiop trecea prin noi un fluviu şchiop deun mal aşa s-a născut, spuneai şi îmi trăgeai ceaţa pe ochi dominoul cădea piesă cu piesă doar zidurile mele se cocoţau pe vârfuri, speriate de săruturi ghemuiţi, construiam întrebări de nisip ne oglindeam bunătatea în coapsele apelor aici s-a înecat Quasimodo? aruncam într-o doară deşi îi simţeam zâmbetul în spinare şi-n unele papile amare de prea mult mimetism deveneam transparenţi nu te mai distingeam de undă, de umbră clipele ţi se frecau zgomotos de umeri tăceam, asurziţi îmi era dor de celălalt mal şi-l năşteam între ochii noştri răniţi Adriana BOCHI Cluj-Napoca

aici îţi pierzi numele pentru că nu e nimeni care să te strige toate chemările s-au contopit cu şoaptele creaţiei tăcerea fără de timp să-ţi fie ajutor, străinule pe tărâmul acesta nu există oglinzi pentru că nu e nimeni care să te judece te poţi dezbrăca liniştit de haine de piele de carne de gânduri până la bobul de lumină rătăcit în tine mai e cale lungă, voinicule pământul acesta nu admite graniţe noapte de noapte, zidurile se năruie mai înalt mai profund creşte pacea creşte un cer nou sub aripa ta omule Noi, cei de-o seamă Noi, cei născuţi de acelaşi nor ne recunoaştem uşor după umărul stâng ciuruit, scorojit de sufletul celor ce plâng după ochiul drept rotunjit de mângâierea pleoapei obişnuit cu privitul din piept după felul cum ne mirăm: uite o lebădă uite un strigăt uite o moarte - ce-i drept, uneori mai uităm. Noi, şerpi descâlciţi din unul şi-acelaşi ghem n-am învăţat să cădem dar am învăţat să ne ridicăm. În răstimpuri, zburăm. Adriana BOCHI Cluj-Napoca

ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE!

Dimineţile Cenaclului de Seară.Colegiul Naţional ’’Gh.LAZĂR’’

doi mai întâi ţi-ai trimis săgeţile, aşa cum erai tu viteaz departe, chiar până la mine apoi, când ai venit am umplut pământul cu bucăţi imateriale sau palpabile din noi doi cu trăznetele din creştetul tău, cu dangătele inimii mele când ne-am iubit predestinat într-un loc care putea deveni public peste câteva sute sau mii de ani, dar ce mai conta şi cum să nu te recunosc, adam nu era ţipenie de om pe pământul ăsta -------------------------------arca acestei veniri

nostra karma

treceau sterpi anii în care rămăsesem neatinsă, de când încercam să ajung la tine, iar tu departe meştereai Dumnezeu se îndură întotdeauna chiar şi când aştepţi milenar să te împlineşti, pe undeva ştiam dar am plâns şi s-a făcut apă în jurul meu, s-a făcut până la brâu şi până peste cap a prins culoare de cer într-însa şi gust de versuri încă netrimise apoi am terminat lacrimile şi cineva mi-a venit la poarta apelor de mi-a bătut şi erai tu cu o arcă meşterită, venit din departe să ne împlineşti îmbrăţişările noastre s-au măsurat într-un timp paralel în care o viaţă durează câteva zile ne-am respirat, ne-am întrupat unul într-altul, neam rezidit şi ne-am înmulţit sentimentele acum ştim că or să ajungă, pentru toate vieţile următoare Adina UNGUR – Cluj Napoca din volumul ’soarele de butaforie’

Asociaţia ADSUM

* Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 *

pagina 6

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

Cad în râpă nopţile, clănţănind din dinţi la lună. Caru-şi strânge roţile, prevestind c-a fi furtună. ----------------------------------STAI, UMBRĂ! Hei! Dă-i drumul măi omule! La strigăt de lună nu urlă câinii. Hei! Dă-i drumul măi omule! Fructului tău îi lipsesc spinii. Stai, umbră, culoarea ta judecată de soare… Năframa de mamă, agăţată în gard… Apă, şiroind necuvântătoare, unduirile tale mă dor şi mă ard. Marcel CEPOI- Bacău

ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE!

GÂND

Mirela Burhuc - Galaţi

Jumătate din vis pare aievea. Jumătate din scris pare desen.

Între acum şi înapoi

Lucru făcut aşteaptă repaus. Semne pe sens, marcate în haos… Mărimile scurte nu-ncap printre clipe. Un hohot de râs vrea să plângă, să ţipe… Tot peste tot nu-nseamnă mai plin. Viaţa spre moarte, o cupă de vin… Lemne-n copaci, Noapte de maci, Râul de gheaţă, Vântul din faţă, Mirela Burhuc He…hei… Galaţi TREC De la gleznă până spre frunte Trec, şi drumul stă pe gânduri. Goana dintr-un cal legat… Doi copaci şi-adună scânduri De la glezna ta până spre frunte pentru podul desfundat. Creşte un arbore Cu ţipăt de crengi putrezite. Oamenii, de după uşi, i-ar fi dorit o coadă de păun îşi ascut hârleţele. Dar nu are decât o bufniţă Nu vor să rămână puşi Cu ochii cât palmele acestea cum sunt puse cărţile i ele stacojii, ----------------------------------i-ar mai fi dorit o regină NOPŢILE

Ca aceea de pe tabla de şah, Îngândurată că va pierde Sau va fi apărată cu străşnicie, Nu are decât un nebun Spânzurat de o liană, Rămasă verde doar ca să atragă Poate alţi... Cine te mai măsoară aşa ca mine De la gleznă, până la frunte? Poate doar un gardian Aflat din întâmplare Pe caldarâmul acesta gălbejit Ce-şi poartă pe cămaşa întunecată Ferecate icoane. i de la gleznă până spre frunte Te mânuieşte în ciocane. Mai rabdă, doar ţi-ai ales declinul în baruri năclăite, pe trotuare. i de la gleznă până spre frunte, Tu ştii prea bine, se tot ...moare.

De spirit se leagă iubirea De cântec se leagă refren De calea cea lungă legată e clipa;

HE…HEI…

Când noaptea desculţi, Se plimbă prin trenuri… i iarna-i prezentă în anotimpuri…

Marcel CEPOI

Mă arde cuvântul în ochiul căprui, Îi e dor să-mi trădeze neliniştile Sub roţile carelor ce trec pe nervuri De hârtie mototolită. Ce faci? Nu mă vezi? Mă respiri pe un colţ de literă i mă laşi aşa, flămând , Ca un mit uitat şi uscat În toamna asta împietrită ? Du-te şi mă-ngheaţă, Ochiul prinde-mi-l Doar de sprânceana aerului Când ţi se va face dor de... Singurătate...adică de mine. i să visezi frumos Auzul meu când ticăie ceasul Asurzitor cu trei capete Îndreptate care încotro, Doar aşa, de-a valma. Presimt un anotimp amestecat Cu sare de mare i cu vedere spre piatră. Ahh! suflet peste urlet de-o vedere! Să-mi taci copacii şi dragonii nesătui Ai plimbărilor mele! Îmi arde cuvântul în ochiul căprui, Ahh! suflet peste urlet de-o vedere!

Când vântul te face să tremuri… i ziua-şi adună greoaie Uimirea pierdută-n tramvaie.

Mă arde cuvântul

întoarce-te… treptele îmi cădeau sub tălpi una după alta reci şi grele. aşteptam să pot să respir din nou undeva, înafară, dar scara care începuse să mă coboare devenise nesfârşită. trebuie să te întorci! mi-aş fi dat jos de pe mine chiar şi pielea. mi-era cald, mi-era îngrozitor de cald şi cuvintele tot veneau înspre mine ca să le rostesc. îmi pare rău că am plecat… sunetele mi se blocaseră toate înăuntru, în cap. mi-era mai bine pentru că ştiam că încă mă asculţi, mi-era şi rău pentru că ştiam că meriţi mai mult. o să mă-ntorc! am plecat, era deja prea mult

Mai puţin de ce te tot găsesc oriunde acum când nu te mai caut nicăieri şi nu mai vreau să te iveşti din senin? totuşi dacă nu poţi să lipseşti ar fi mai bine să te ascunzi mai puţin în umbră şi frig, mai puţin în vânt şi depărtare, mai puţin după cuvinte şi pleoape închise. chiar nu are sens să faci toate astea când poţi să apeşi direct pe clanţă ca să intri. aşa că, te rog, să fii mai puţin în mine ca să pot să fiu şi eu mai puţin în tine pentru că uneori am nevoie de mine şi nu mă mai găsesc.

Monica Ioana BĂLAN- Bucureşti

Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 *

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

Pagina Vulcanului de Poezie

www.e-poezie.net

Pagina Vulcanului de Poezie

DIALOG

Apa de aur

Să trăim în pace! strigă toţi melcii din lumea afacerilor imobiliare. Să trăim în pace… abia şoptesc călugării din sutanele prin care praful de puşcă al lumii reale intră şi iese ca jarul prin lemnul unei casete cu bani publici. Un nor migrator este omul pe care-l împart pe munţi şi pe toate câmpiile fertilizate din care Gingis Han continuă să plece în războaie demult câştigate. Testamentul patriei personale se leagă şi se dezleagă sub semnul Puterii careşi primeşte porţia de orez şi speranţă pe săturate. Îi las Cezarului tot meiul săracului şi milioanele de larve devotate fluturelui ce se va ridica la soroc în uncii de aur. Scumpă-i rugăciunea ca aerul din pieptul armonicii ce-mi cântă balada cu diplomaţi ce trag covorul de rugăciune de sub picioarele unui detaşament de îngeri tunşi în cap şi condamnaţi la bătături în genunchi pe vecie. -----------------LAOLALTĂ

Roşu, pământul se desface ca un mac. Spicele dorului îşi coc în mine urmaşi. Apa de aur s-a topit în grindă. Mai sus de suflet. Frământare deşartă când argint viu e tăcerea.

Mă realiniez pe alianţe şi speranţele prin care lupt ca faptele mele cele mai mărunte să fie aşezate în mercurialul pieţei de bucate aprobate de state. Peste culmea răbdării umane boala şi cauza bolii sunt săbiile ce-mi zornăie chei şi bani grei mereu la cingătoare. La masa tratativelor globale numai inşii fără rău de înalt şi-au câştigat dreptul de-a sta de-a dreapta şi de-a stânga puterii de-a ucide şi dea fi iertat. Cercul de cretă se strânge o dată şi încă o dată peste lumea ce se sinucide uitucă pe roată. Suntem egali în virtuţi şi furii aşa cum stăm cocoţaţi pe singurul deget ce cară în unghie norii şi vlaga făpturii. Suntem specialişti în vaierul ploii ce ne spală galopant duşmani şi prietenii în turbina măsurii. Caut pe lista primară un popor şi o ţară ce fierb revoluţii în oala cea goală. Neliniştea mea-i pierdută în luptă şi scriu doar cu vânt pătimaş legământul de nuntă. --------------------------SFIDARE De acolo de foarte aproape de îngeri grijile mele cele mai grele se văd ca nişte stele din staniol perforat. De acolo de foarte dedeparte ochiului meu se desparte în alb şi în negru doi paşi pe care alerg după pierduta la zaruri dreptate. Intre astre spălate de praful asfaltului pe care-l rod bocancii infanteristului lăsat la vatră şi pe clonţul de stea greu de convins să coboare în paharul meu cu victorie probabilă se scaldă visul unui prins. În ceasornic sentinela nu şade degeaba când mesagerul îşi răsuceşte în spaţiu iar spada. E timpul destupării rigolei cu viaţa ce creşte orbeşte pe steaua aruncată ca o butelie cu gaz bun la reactivat o brichetă cât solzul de peşte. Stăm pe tălpici de unt scurs pe sub perna pe care Dumnezeu şi-a uitat ochelarii şi lumina la care îşi citea mai dăunăzi ziarul. Melania CUC

pagina 7

Regatul pierdut

------------------------

Îmbânzitorul de vise Decupam cerul de cuie, marea de gemete, inima de inimă şi lacrima se desprindea de umbra ei, aşa cum dezlipeşti coaja de ou. Mi s-au tocit de atunci ghearele pe spinare fragedă de ciută, dar îmi ascut crezul în tine, vale adâncă de fluturi neprinşi. La lună şuieră gânduri, din ape cuminţi, nuferi te sapă în mine. Dreamer - Tărâmul de nicăieri

Oda blondei Tu, înger blond cu iz de alge ce îmi izbeşti cuvinte-n tamplă, primeşte-mă în vârfuri de catarge când vântu-ţi cantă umbra simplă. şi-adună-mă din nestemate perle crescute-n anotimpuri de uitare, pe-a ochilor sărate emisfere înmugurite raiuri de cicoare... CSV 74RO - Bacău Vin magii albi, deschid hotarul lunii Legaţi la ochi, încremeniţi de fugă i mângâind cu degete uscate Agonizante lumi paralizate, Descătuşând cuvântul printr-o rugă; Cu tigva sprijinind un colţ de glugă, Striviţi de jurămintele călcate, Ducând povara umbrei venerate, Imperceptibil gust amar de slugă... Vin magii albi, deschid hotarul lunii. Rostogolit spre nefiinţă unde Un hău înghite patima furtunii, Ai vrea sa fugi, dar te supui minciunii. Iar ei, ecou adânc ce te pătrunde Se pierd în nopţile precum taciunii...

Saab

Pe pajişti adormitele frumoase cresc rădăcini prelungi în sus (şi muşchi subţiri spre nord) Pe sub umbrelele simandicoase triştii pierduţii cavaleri s-au dus (şi chipul nu şi-l mai întorc) Cu pietre negre şi cu albe oase Copilul doar mai joacă abătut (sub cerul de mătase dintr-un cort) Neînşeuat calul îi sare la c şase, în colţ nebunul zace tot zălud (privind spre locul regelui ce-i mort) Timpul s-a scurs şi a plecat spre alt fiord. Încremenirea stăpâneşte acum regatul crud, Copilul cu ochii larg deschişi spre sud rămâne vestigiul unui simplu dezacord. Crateria – Deva ---------------------------------Plouă... Plouă bacovian, în ritmul nisipului curgând în clepsidră... plouă-n acorduri de blues...! Albastra speranţă s-a dus, făcând abuz de tristeţe morbidă..., s-a dus în apus, ca să revină cu răsăritul, renaşterii, să-i rostească ursitul! Plouă afară, plouă-nlăuntru... paşii se duc către centru, dar plouă ş-acolo, parcă-i sfârşitul...! Plouă-n nuanţe de gri..., cenuşiu... un câine aleargă capiu, pisica vecinului cască-n neştire... bălţile tin conferinţă şi-o mare ar vrea ca sa facă-n unire, pe trotuare... i plouă mărunt...mărunt... mă intreb dacă sunt de acord cu ploaia aceasta?!... răspund, eu da, dar nevasta nu vrea să-ncerce să facem copii -mici nebunii-...! şi-mi sun iarăşi amanta! Plouă continuu, plouă cernit... şi timpul parcă-i oprit, şi-şi caută umbrelă sa stea santinelă, sa vadă ce fac cu amanta pe ploaie... şi-n păr apa-mi curge siroaie, aşteptând-o sa vină, să-i dărui un fir de sulfină... i plouă..., de cină...!

Gabriel -

pagina 8 * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară *

Proteze supleante Poeme atârnate în cuier Ies pe strada. Parcă intru într-o copilarie autistă. nimeni nu vede pe nimeni, nimeni nu aude pe nimeni nimeni nu vorbeşte cu nimeni! Prin pereţii lacrimii se văd doar umbre care se pierd în ceaţă, replici ale unui seism de proastă calitate. -nimeni nu vede pe nimeniBine că, măcar, ceaţa este clară. Înot prin lacrimă, şi ies în altă stradă. O stradă care stilizează rostirea trăirilor anxioase ale trecătorilor. O stradă protectoare, un fel de curvă bătrână un fel de pată ocultă care, odată ce ai călcat în ea, nu ţi se mai dezlipeşte de tălpi. -nimeni nu aude pe nimeninu ţi se mai dezlipeşte de tălpi, îţi intră în sânge, te savurează, te sterge din visurile cunoscuţilor, te înghite lacomă ca o scoică, te asasinează într-o revoluţie de logică binară: Eşti, dar nu eşti... şi apoi te scuipă, afară, cu scârbă, ca pe o perlă: nici pe de-a întregul adevărat, nici pe de-a întregul fals -nimeni nu vorbeşte cu nimeni!Este Revelaţie şi Revoluţie. O Stradă ca un fel de postmodernism autoreflexiv in care fiecare îşi... trăieşte meta-ficţiunile multistratificate în deplină înţelegere cu programa destinului. O Stradă ca un decor: în fundalul plat se văd porţile întreprinderii la care lucrezi sau holde aurii de peşti la borcan sau fotografia comică a doctorului care ţi-a semnat/parafat fişa de internare. O Stradă ca un decor. -un decor excremenţialÎi reproşezi neuronului tău domestic că jocul acesta intelectual, cu grade de adevăr şi grade de incertitudini a ajuns la limita facilităţii. Intri iar în lacrimă, înoţi, banal, prin ea, treci pe altă Stradă, ca o curvă batrână ca o pată ocultă. Eşti, dar nu eşti... nici pe de-a întregul adevărat, nici pe de-a întregul fals.

Ion Gabriel PU
CĂ

Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008

Caseta Redacţiei Z.I.P. Nr. 3-06-2008 Non-eternitate

de Ana COJOCARU Poate că, dacă am avea şi noi imparţialitatea eterniţătii, dacă am fi privaţi de teama că în orice moment se poate sfârşi totul, dacă am percepe timpul cât traim ca fiind mai lung... poate doar atunci am inţelege şi noi ceva mai mult de la viaţă. Ne aflăm intr-o vânzoleală continuă, într-un du-te vino alarmant...derizoriu. Asta doar pentru ca existenţa noastră neînsemnată să devină mai puţin subtilă şi mai uşor de observat. Ce ne mulţumeşte, de fapt, in viaţa? Micile luxuri care ne gâdilă orgoliul, care ne incântă retina, sau papilele, sau timpanul... Senzaţii pasagere, superficiale. Admiraţia provenită de la o gloată cât mai mare. Cu ce folos te alegi din admiraţia unor oameni care oricum se vor face cenuşă o dată cu tine? Eşti om! Pământ ai fost şi in pământ te vei întoarce. Nimic mai mult. Nimic mai puţin. Atâta. Ţărână. Punct. Poate, totuşi, ai un dram de noroc şi va creşte un copac prin fostul tau cap. Poate va mai păstra puţin din esenţa ta in frunzele sale. Poate i se vor ondula rădăcinile prin toracele tău, precum nişte coaste lemnoase. Poate coloana vertebrală iţi va fi un izvor. Poate va curge, fără ezitare, spre mare. Si cât de frig ţi se face când te gândeşti la asta! Si cât de teamă! Deja auzi cum ceasul bate sec secundele –TICse mai scurge încă o – TAC- secundă din viaţă. Iar tu tot nu poţi analiza ce înseamnă viaţa, pentru că nu beneficiezi de imparţialitatea eternitaţii...

Pentru a putea apărea în paginile revistei noastre aşteptăm materialele dumneavoastra pe adresa de mail [email protected] sau vă aşteptăm la sesiunile Cenaclului de Seară. Intrarea este liberă de cercuri ! În fiecare sâmbătă de la orele 17.00 în incinta Colegiului Naţional ’’George Coşbuc’’ Bucureşti. Vă aşteptăm!!! În fiecare...

observator...

Uite, să facem un experiment. O să-mi las paşii să se scurgă fluid Într-un sens oarecare, Într-un necunoscut. Am să-l rog să meargă fără să se uitenapoi. O să-mi las mâinile Să fluture nevoit Prin simfonia din vânt, Să mă despart şi de ochi şi de nas şi de gând, Care-au să tremure ca frunzele prin copaci. Da, am să fiu frunze şi trupul o să mi se transforme, O să crească, o să se inalţe până când Am să aud zâmbet de nori În ploaia din gând, în ploaia din vânt… Când trupul meu atinge norii Voi fi tot eu, Cea risipită de vânt, În fiecare piatră, în fiecare surâs, în fiecare picur de ploaie, În fiecare urmă de pas… i-n orice gând pe care îl las În nebuneasca mea risipire Jertfit spre dumnezeire. (Închinat pentr-un sărut…)
tefania Vârban

... al propriului drum către Sine... în palmă, inima devine o simplă cupă plină de iubire se contractă,destinde şi iar,şi iar... când vom învăţa să privim, cu ochii deschişi, înţelepciunea ei? ...să creştem scăzând să cuprindem în noi întregul rod al Iubirii de Sine şi de Sinele Existenţei? vom şti atunci, că orice capăt e un început... şi orice început devine un capăt fără de care, nici naşterea, nici moartea nu ne-ar mai împlini în vidul plin...

Anne Marie Bejliu

Director : Ion Gabriel Puşcă tel: 0728586680 email: [email protected] Adina STOICESCU Redactor şef: email: [email protected] Redactori: Ana COJOCARU, tefania VÂRBAN, Robert TOMA, Ioana RĂŢOI, Laura BOTUAN Grafică: BOLOHAN Cătălin Corectură PALADE Ionel Contact: str. Ion Ţuculescu, nr. 19, bl.C37, ap.7, Bucureşti, sect.3. - tel 0728586680 Editura EuropolisEdit Bucureşti Tipar executat la tiografia SCNoraTipcom SRL

NOI FACEM CĂRŢILE! 072858 6680, editurazip@ yahoo.com

AUZI CUM SE IZBESC FLUTURII DE NOAPTE 27 ianuarie 2008 Franţa E vremea cireşelor coapte. Auzi cum se izbesc fluturii de noapte ! Iţi culeg un coş de gânduri, ca pe nişte fructe. Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte. E timpul să culegem muşeţel si albăstrele. Sa adunăm din iarbă un coşuleţ cu stele, Din care sa îţi fac un colier, Cât mai am timp, cât mai pot să sper… i mai vreau să-ţi aduc o turmă de nori pufoşi, Ca să ai din ce să faci gogoşi. i de la zvârlugele alea de iele Puţina pulbere dulce de stele… şi, dansând pe tâmpla mea, să dai timpul mai încet, Că deja îl aud pe bătrânul ascet, Care mă amageşte cu o eternitate… Auzi cum se izbesc fluturii de noapte ! Traduit du Roumain par Raluca RAŢIU C'est le temps des cerises mûres Ecoute comment se frappent les étoiles de la nuit Je te cueille un panier de pensées, comme des fruits. Le ciel s'est appuyé sur le front d'une montagne C'est le temps de cueillir camomille et bleuets De cueillir dans l’herbe un petit panier d'étoiles Pour te faire un collier, Tant que j’ai le temps, tant que je peux espérer… Et je veux aussi te ramener un troupeau de nuages duveteux Pour que tu puisses faire des beignets. Et de ces agiles méchantes fées, Un peu de poudre douce d’étoiles… Et dansant sur ma tempe, que tu ralentisses le temps, Car j’entends déjà le vieil ascète, Qui me séduit avec une éternité, Ecoute comment se frappent les étoiles de la nuit…

Ioan LILĂ