Revista Zip - Numar Pilot

File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară. Clipa dă sens!

ZIP

ZONA Interferenţelor POETICE 21.03.2008

”Când nu mai suntem copii suntem deja morţi!” Brâncuşi

ZIP

nr.

0

Aglomeraţie urbană

Zece Sunt îndrăgostit de sârma ghimpată ce vâ kârpeşte kopiii iubesk fierul beton al umerilor voştri sărut moale azbestul kald al tâmplelor… sunt ultimul în viaţă şi de karne… mă închin amintirii păsărilor şi urlu: sunt cel din urmă kare vă mai poate iubi! Conu Marius ”Revolta”

Ritm alert.Gânduri înşirate aiurea. Sunetul ploii ce cadenţează aprig În fereastra fumurie a încăperii destinului. Aglomeraţie şi lumea prinsă-n Zgomotul şi haosul produs de o sirenă Ce aruncă-n braţele omenirii Fiorii unei vieţi pierdute-n abis. Aer închis Şi cerul mohorât cu Soare străveziu Ce-a uitat să mai zâmbească deasupra oraşului trist. Laura Botuşan C.N. „Gh. Lazăr” , cls. a X-a

Întotdeauna l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un strop din Marea lui Milă. Şi m-am întrebat cât e un strop din infinitate. Şi am spart infinitatea şi am văzut o infinitate de stropi. Şi mi-am spart inima şi am văzut o mână de stropi. Şi mi-am spart viaţa şi am găsit un pumn de stropi. Şi stropul de inimă era mai mare ca acela de viaţă, pentru că toate iubirile mele, toate tristeţele şi bucuriile, toate dezamăgirile şi speranţele depăşiseră viaţa din care mulţi ani – poate zeci – dormisem. Şi visele mele nu erau egale visurilor mele. Şi stropii de visuri erau infinit mai bogaţi decât fărâmele de vis. Şi mi-am spart gândurile. Doamne, câtă pulbere s-a ridicat! Şi au rămas sclipind în soare infime cioburi, sfărâmături de aur, de azur, de floare, de iubire, de credinţă, de speranţă, de suflet, de milă, de dor. Şi s-au adunat toate fărâmele şi-au format VIAŢA MEA – stropul din Marea Milă a lui Dumnezeu. Fragment din romanul “Fructe, Flori, Frunze”

De primăvară…

Florin Iordache

Despuiatu-s-au de blănuri, De cojoace, De pulovere, De jerseuri, De rochii, De taioare, De blugi, De pantaloni, De sutiene, De bikini, Despuiatu-s-au de primăvară Despuiatele, La timpul florilor şi al mirositorilor, trec graţiile pe Calea Victoriei. Vin americanii!

Floarea Necşoiu

Adevărata noapte Am uitat să vă spun… Se răzvrătesc şi zburdă prin trup celule nebune cu pofta de a sparge zidul de aer al viului, iar când un petec de ziuă vrea să astupe o rană vin atomii durerii şi încep să adoarmă secundele pe tâmplă. Adevărata noapte nu moare niciodată, ea numai naşte! În piaţa visării, între două surcele ale eşecului, un fluture alb moare pe umărul stâng al unei statui. Al. Ciocioi

Pălăria de fetru Fiecare dintre noi se află acolo unde trebuie să fie. Sunt doi ani şi trei luni de când un proiect frumos, pornit boem dar continuat metodic, a început să şteargă din inimile si cugetele unor oameni graniţele ridicate de omniprezenta societate de consum în care trăim. Nu am scris întâmplător ”unor”. Sunt doi ani şi trei luni plini doar de realizări şi de bucurii. Un timp petrecut frumos într-o harnică activitate din care condeiele noastre au căpătat o mai mare precizie şi o vigoare sănătoasă, demonstraţia acestei afirmaţii fiind cărţile publicate de membri Cenaclului de Seară . Micile neînţelegeri, răutăţi şi orgolii exagerate le-am uitat aşa cum i-am uitat şi pe autorii lor. După doi ani şi trei luni începem încă un proiect, începem o foaie-jurnal a Cenaclului, prin care dorim să se permită şi să se înlesnească tinerilor scriitori dar şi celor mai vârstnici, membri ai Cenaclul de Seară şi ai sit-ului www.e-poezie.net , accesul la publicul larg. ZIP, nu este o foaie protestatară, nu urmăreşte să înjure sau să denigreze pe nimeni ci doar atrage atenţia asupra unor tineri scriitori, talentaţi sau marchează prezenţa unor scriitori mai vârstnici care nu sunt apreciaţi la justa lor valoare. Pălaria de fetru este locul unde marcăm persoanele sau acţiunile în faţa cărora ne scoatem sau nu , pălăria. Deocamdată… Primul om care merită să primească acest omagiu din partea redacţiei ZIP , dar mai ales din partea mea este scriitorul IOAN LILĂ membru fondator al Cenaclului de Seară despre care din păcate nu mai ştim nimic de ceva vreme. Fără sprijinul lui nu am fi fost aici unde suntem acum. Ne vom scoate pălăria de fetru în faţa prietenilor CDS - maestrul Dan Alexandru Condeescu, Omul care ne-a impulsionat cu vorbe blânde şi ne-a dat acea gură de aer curat de care aveam nevoie acum un an. Dumnezeu să-l odihnească! - scriitorul veşnic pribeag Aurel Ifrim, cel care ne-a înlesnit drumul către alt mod de percepţie a fenomenului literar. Ne vom scoate de asemenea pălăria de fetru în faţa tuturor celor care prin ceea ce fac sprijină LIBERTATEA CUVINTELOR dar mai ales FIREASCA lor întrupare în literatură. Ioan Gabriel Puşcă aka Lupişor

Unei creaţii artistice superioare, demontate până la ultimele şuruburi, tot i se mai aude un tic-tac. Robert Toma - Aforisme

Căluşarul Am uitat să vă spun… Când anotimpurile încep să facă dragoste pe inimia ta, dă drumul cuvintelor adormite în gesturile dinlăutru. Paşii vor ieşi din rând călcând din adevăr în adevăr şi deseori împleticindu-se în aerul rarefiat al înălţimilor coborâte pe tâmpla încinsă de aşteptare. Se zbat între umeri secunde încleştate pe silabe ce se vor eliberate de dogme şi cioburi. Silabe ce au culoarea unor ursitoare alungate la marginea întâmplării. Eliberează-ţi trupul de strigătele cărnii, înfăşurată în sârmă ghimpată şi umblă strigând: Eu sunt căluşarul! cel care are jocul mângâiat de îngeri, cel care sărută pământul, bătucind începuturile în fiecare poartă spunând că vecernia este o dimineaţă măsurată în roua din zâmbetul pruncilor. Eu sunt căluşarul! cel care liber fiind pot fi preotul ce vă cunună cu steaua pură şi sacră moştenită dintr-o cană de lut.

Al. Ciocioi

XXIV. (ultima scrisoare ...) Aş vrea să fie asta o ultimă scrisoare, E doar o coală albă sub palma tremurândă. Şi inima, şi gândul, aşteaptă ca-ntr-o pândă Puterea de-a descrie cărarea spre uitare. Se-mpleticeşte timpul, curaju-mi aţipeşte, Doar buzele năuce, mimând viaţa, mute, Încearcă să propună cuvinte nenăscute, Din călimară, pana, nimic nu o clinteşte. Am nemişcat trei pagini, albindu-le cu gânduri. O simt curgând din ele, răceala siderală Încremenindu-mi mâna cu teama imorală De-a mâzgăli hârtia cu nedorite rânduri. Zeci de răvaşe astfel, aşteaptă neatinse, Iscălituri de lacrimi din ochii mei prelinse.

Ovidiu Oană – Pârâu Se moare pe tăcute Se moare pe tăcute după o singură viaţă Pe un pat ce-a zămislit durere, În vocale tăinuite în lutul acesta de om. Strânge-mă inimă, gloată, Netezind cutele în veri Ce poate or să mai vină! Se renaşte nisipul în palme Cu aluni sărutând genunchii Încolţind după iertare Şi tot ce nu am spus Îmi străluceşte-n ochi bolind Ca fulgii pe la geam, Lipiţi curat în flori îngheţate. Şi se moare pe tăcute Cu dans nebun pe spinarea timpului Cu zmei spânzuraţi, Şi omizi mirosind a luncă În bocet concav. Acolo, dincolo de cerul răsucit La ţărmul fără vârstă Se moare cu mâna atingând Solia luminii înrămată frumos În copacul pâinii.

Mirela Burhuc - Galaţi

Aforisme Cei care au înţeles greşit vor să se mântuiască cu poezia. Vorbele învârtite nu sedimentează. Interzisă debranşarea de la poezie! Ivănescu M. Ariana

Cenaclul de Seară vă aşteaptă în fiecare sâmbătă de la orele 17.00 la Colegiul Naţional Bilingv ”G.Coşbuc” pentru a participa la sesiunile deschise de lectură şi conversaţie critică ale cenaclului. Clipa dă sens!

Mâinile fug printre ramuri... …şi spinii aruncă tăceri soarelui de argint. Părăsite prin ceruri, dor zboruri de inimi, aşteaptă din muguri explozii şi pier. Primăvară de vulturi, închişi printre ziduri, ferestre păzesc să smulgă suspine, să poarte în gheare emoţii, iluzii, să le-arunce ca hrană unui simplu mister... Izvoare de gânduri amorţesc printre pietre... Libera cale, prin ape-şi urmează pasul uitat în iubirea de umbre. Rătăcite de freamăt, păsări ascultă foşnet de frunze nenăscute prin ramuri. Învaţă iubirea- fără glas, tandru ger...

AnneMarie Bejliu

•

Cine crede în lumină, se umple de ochi.

•

Păşind, lasă-te zgâriat de mărăcini; astfel vei şti cât poţi umbla.

•

Adeseori mulţimea e precum un câine: îi arunci un os şi tace.

•

Vicleniei, din orice unghi ai privi-o, îi vezi numai profilul.

•

Dragostea – o suavă plantă carnivoră.

Geneză

Aforisme-Robert TOMA Metalic

Ştefania Vârban Plouă cu îngeri. În necuvântul din gând Se lasă seara… Şi-n fiecare picătura de ploaie Izbită de tâmpla mea Plouă cu îngeri. În spaţiul dintre eternitate şi veac Se simte abur de noapte şi început de cuvânt, Iar palmele mele muncite Nasc îngeri. Ca un prolog la Evanghelia cuvintelor, Tălpile mele au apărut. Sunt om Din dragostea unei ploi pentr-un înger…

Ilinca Mănescu Stropi de plumb Se izbesc de geamuri... La fereastră, pisica toarce Metalic... Un ac de lumina Mi s-a înfipt scâncind În palmă... Uşa de fier a geamului sălbatic... Ochiul de oţel al timpului M-a răscolit din umbră, Hieratic... A oxidat clipa în care speram Că vei veni...

SFERTUL ACADEMIC Adam Puslojic la casa lui Nichita – 31 martie 2007

Fără inimă Sunt atât de fericit astăzi de parcă mi-aş lua la revedere de la viaţă, de parcă mi-aş băga în inimă un măr ca să nu mai bată ci ca să stea dracului, – ca să pot să mă apropii de tine şi să-ţi spun: - Mă, ţi-o fi sete, ia şi tu şi muşcă un măr!

Nichita Stănescu Pe data de 31 martie maestrul Nichita Stănescu va împlini 75 de ani!

Vlad Onețiu clasa a 11-a

Au câştigat?

Au nervuri bine conturate şi peţioluri lungi, Ca ale castanilor. Am auzit eu Că-n zbor Chiar şi arborilor Le cresc aripi. însă fluturii Nu se tem de copaci. şi asta pentru că frunzele lor Nu vor avea niciodata culori Să se scurgă din rădăcini….

Bucureşti

“Nu vă temeţi!”

Fluturii

Uitatǎ-n mijlocul deşertului O voce se opune vantului... Suspină...aşteptând... Răbdător, mereu sperând...

Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” – Aruncaţi într-un deşert întins Cautăm în zadar, înadins Apa care va ţâşni din piatră; (Un înger ne-ntinat care să ne vadă)...

–

Drumul pe care ne-am aflat... Pur şi simplu s-a dărâmat?

Dimineţile Cenaclului De Seară

Te iubim, Nichita!

Litere

*** Îţi mulţumesc că m-ai lasat Sa dorm în urma ta de pas. Ai grija! s-ar putea uneori să te împiedici şi tu de prag. E aşa intuneric la voi… Ar trebui să muţi ceasornicul ăla mare de pe perete. Când vine dimineaţa, Secundele se împrăştie Pe podeaua ta veche. E aşa întuneric la voi… Până şi clipele Se ciocnesc între ele şi ajung pe podea Tăcute decenii. *** Închide-ţi ochii! Sufletul meu s-a vărsat astăzi în zbor, şi toate sentimentele Mi-au devenit păsări!

Ştefania Vârban clasa a 11-a

Flori de întuneric trec peste mine într-o încercare de a mă ocoli. Noaptea curge uşor, mă lasă în tăcerea transparentă a dorinţelor moarte în vârful degetelor. Credeam că pot să văd doar lumina, dar întunericul m-a lovit primul. Nu ştiam cât de frumoasă poate fi amintirea până nu i-am simţit lipsa. De ce era atât de frig? De ce acum nu mai e la fel? Intensitatea dură a luminilor din cer mă ascunde sub moliciunea nopţii. Aripile s-au rupt demult, încercând să mă ridice. Au fost sfâşiate de stele, cu atingerea lor mult prea glacială. Catifeaua albastră a bolţii nu se întinde deloc. S-a cocoloşit undeva departe, iar acum cerul prezintă lumini ciudate, de eclipse de sentimente şi dorinţe imposibile. Mi-e rău dacă mă uit la cer. Îmi aminteşte de neputinţa mea de a fi ceea ce am vrut. La fel, aerul e contaminat de căldură, poluat de soare şi distrus de alţii. Flash-uri de transparenţă verde îşi fac loc prin în mintea mea şi vor cu ardoare să-mi amintesc. De ce să-mi amintesc atunci când vreau să uit? Culorile s-au schimbat, soarele a apus demult, iar lumina apare doar altundeva. Eu încă visez la o copilărie însorită, dar am devenit îndrăgostită de întuneric. Sunshine is gone. Long live the dark. Ieri mi se părea că noaptea nu ştie nimic. Azi cred că ştie prea multe, dar nu vrea să-mi spună nimic. Mă lasă să-i descopăr singură misterele. Încercam să ştiu, să ating, să cunosc, să pipăi, să disting. Dar nu...Fluturi de lumină se învârt în jurul meu, îmi coboară pe umeri, iar eu îi las. Aureola lor de tăcere mă înconjoară şi-mi impune să tac, aşteptând... Picură cu noapte, plouă cu vise care-mi zboară prin vene, ninge cu întuneric de catifea albastră. Acele de gheaţă din cer mă înţeapă trist, parcă părându-le rău că am abandonat lumina. Din nori coboară adieri de vise care mă împresoară, mă îmbrăţişează în tristeţea lor de gheaţă. Nici un foc nu încălzeşte noaptea asta, totul e rece în jurul meu. Nici flacăra din mine nu mai e. A murit încercând să scrie... Irina Bortoi clasa a 11-a

Salvare Mi-au înmormântat în abdomen o iepuroaică albă, ce miaună şi toarce căciuliţe vişinii din hârtie creponată de proastă calitate. În timpul liber se zvârcoleşte precum o şerpoaică şi se hrăneşte cu iarba crescută pe plămânul meu stâng, ronţăindu-şi apoi urechiuţele din obişnuiţă. Când sunt singură îmi imaginez că zbor prin univers, agăţată de un leagan din sfoară, iar iepuroaica mă înghite cu totul în burtica ei fierbinte, salvându-ma de la durere, digerându-mă matern şi profund.

Elvira Ioniţă clasa a 9-a C.N.B.”G.COŞBUC”

I. (zădărnicie ...) Din turnul meu de fildeş privesc spre larga zare, Strivind cu pasul molcom tăcerea din odaie, Doar jarul de la pipă şi-un muc de lumânare Mai întregesc lumina şi frigul îl înmoaie. Din mine ghemuită, se naşte întrebare, Se-amestecă în aer, se risipeşte-n ploaie, Se-ascunde-n întuneric, aşteaptă clipa-n care Răspunsul ce-o ucide, ţâşni-va vâlvătaie. Târziu, cetatea nopţii, cuprinsă de-mpăcare Mă strânge-n aşternuturi sub zgomot de şiroaie, Nelămurite gânduri şi greaua zbuciumare Strivindu-le în palmă, le-aruncă-ntre gunoaie. A meritat, crezi oare, această frământare, Tutunul ars în pipă şi-un fir de lumânare?

Ovidiu Oană-Pârâu Aşteptare În întuneric Doar coaja secundelor Pocnind între dinţi Adina Stoicescu

Îmbracă-te iubito Îmbracă-te iubito, cu iia de la bunici şi hai prin poieni cu stejari să urcăm . să urcăm spre piscul tivit cu arnici din floare de colţ, şi acolo iubito, să ne mirăm că firul maramei împletit acum este în bucla-noptată a părului tău că nici eu nu mai sunt doar tomnatic flăcău şi din urmă ne prinde o altă poveste. Îmbracă-te iubito cu iia de la bunici Am multe să-ţi spun şi mai multe să-ţi fac În vreme ce tu, lâna mioarelor de-aici O treci cu migală printr-al mâinii darac. Cu caprele negre-om împărţi aşternut Eu voi fi peste ierni Get beGet Împărat Iar tu vei privi, sub timpul pe pajişti cernut Cum creşte-ne pruncul când eu merg la arat. Îmbracă-te iubito cu iia de la bunici şi hai prin poieni cu stejari să urcăm, să urcăm spre piscul tivit cu arnici din floare de colţ, şi-acolo iubito de nimic, de nimic , de nimic să nu ne mirăm .

Ioan Gabriel Puşcă-Lupişor

PAJIŞTE CU ÎNGERI Am să-ţi propun o pajişte cu îngeri, Două dureri - caliciu şi pistil - Retraşi sub o tăcere-n care sîngeri Iubindune printre figuri de stil Am să te scot din Valea Marii plîngeri. Netulburaţi de viaţa ce dispare Am să cobor cu mine împăcat; Poate şi cel mai grea, dar simplu "oare"?!, Eternă risipire în păcat - Te mai aşteaptă-nfometat de soare. Rămînem la ideile celeste. Aproape am ajuns la malul spart; Cînd peste mine trece orice veste, Hotarul cel din urmă îl împart Echidistant, între "a fost" şi "este"!

George Tei

Această publicaţie este distribuită gratuit de Asociatia Culturală ADSUM Materiale şi părerile dvs. pot fi trimise pe adresa [email protected] Director: Ioan Gabriel Puşcă Redactor şef: Adina Stoicescu Redactori: Ştefania Vârban, Robert Toma, Lura Botuşan. Tipar executat în 4000 de exemplare. Editura Anamarol-Bucureşti

Fără Cuvinte La început a fost Cuvântul iar Cuvântul era Dumnezeu. Şi atât!Şi se plictisea datorită tendinţei fireşti de a concentra expresia verbală. Atunci Dumnezeu a făcut Îngerii, frumoşi ca silabele. Şi le-a dat Dumnezeu, îngerilor aripi cu pene albe, pufoase şi dese ca clipele. A văzut Dumnezeu că e bine şi s-a bucurat. Apoi a început hărmălaia... Şi era Raiul plin de pene pufoase şi înşirate ca clipele. S-a supărat Dumnezeu, a strâns toate penele şi le-a dat foc. A văzut Dumnezeu că e bine, iar s-a bucurat şi a numit locul acela Iad iar pe îngerii care -din curiozitate!- şi-au ars aripile i-a numit draci. Şi trăiau în bătătura lui Dumnezeu, îngerii şi dracii şi Dumnezeu. Îngerii făceau lucruri îngereşti dracii făceau lucruri drăceşti, iar Dumnezeu lucruri dumnezeieşti. A văzut Dumnezeu că e bine şi s-a bucurat.Şi atât! Şi iar s-a plictisit Dumnezeu că prea era grea veşnicia de atâţia îngeri şi draci aflaţi mereu unul în vizită la altul, ca nişte personaje tolstoiene. Aşa că ia făcut pe toţi oameni. Şi atât!

Ioan Gabriel PuşcăLupişor

Sâmbătă,22 martie 2008, vă aşteptăm la Palatul ŞUŢU, (Universitate) la orele 17.00 pentru a sărbători împreună Ziua Internaţională a Poeziei, Ziua mondială a teatrelor de păpuşi. Invitat de onoare teatrul de păpuşi”Libelula”. Clipa dă sens!