Revista Zip Nr 1

File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară. Clipa dă sens!

ZIP

ZONA Interferenţelor POETICE

”Când nu mai suntem copii suntem deja morţi!” Brâncuşi

21.04.2008 ZIP

nr.

1

Iluzia și literatura Robert Toma Don Quijote şi Doamna Bovary au ca rădăcină comună înclinaţia constantă spre evadarea din „cercul strâmt”. Persistenţa iluzei este vădită şi într-un caz şi-n celălalt, diferenţa nu e de intensitate. Distingem însă între viziunea „urieşească” a lui don Quijote şi viziunea „telurică” a doamnei Bovary. Cel dintâi are facultatea de a modifica subit datele realităţii prozaice (morile de vânt se transformă în uriaşi; o turmă de oi şi una de capre se înfruntă ca două teribile armate etc.), asimilându-le eroismului cavaleresc. A doua se remarcă prin obsesia concretului, a trăirii plenare, „hic et nunc”. Avântul imaginaţiei lui don Quijote atinge propoţii cosmice; imaginaţia doamnei Bovary nu depăşeşte cadrele fenomenalităţii, e o replică „romantică” dată simţurilor tocite de obişnuinţă. Romantismul donquijotesc este însoţit parcă de un râs concentrat, caragialian; acela aparţinând doamnei Bovary prezintă accente vicioase, de bal a cărui frivolitate e înfierată la modul eminescian („Albumul? Bal mascat, cu lume multă / Unde cu toţi pe sus îşi poartă nasul, / Disimulânduşi mutra, gândul, glasul, / Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.”). Don Quijote şi Doamna Bovary caută aventura. Dar pe când viteazul este ridicol printr-o asemenea interpretare a realităţii, eroina lui Flaubert nu poate fi decât uşuratică, pin cultivarea convenţiei

aristocratice înţelese ca scop în sine. Însă don Quijote pune aberaţia în slujba nobleţei de caracter, iar aceasta încetează a fi un ideal cavaleresc întârziat, devenind o atitudine semnificativă în raport cu existenţa. Doamna Bovary ridică imoralitatea la rangul de experienţă sublimă, ameţindu-se şi râzând, întro stare de semi-inconştienţă duios-poetică. Pentru don Quijote, lumea înconjurătoare înfăţişează o serie de limite, asumate în specificul lor numai de către Sancho Panza, om cu capul pe umeri. Cavalerul ignoră cu obstinaţie încorporarea sugestiei, actul propriu-zis, spre a vorbi ca Aristotel; în schimb se arată absorbit de potenţă. „Posibilităţile” doamnei Bovary se materializeaza, fiindca ea nu vede hiperbolic, precum purtătorul de coif şi spadă, ci se adaptează unei conjuncturi normale, deşi pretenţioase. Ion al lui Rebreanu face şi el parte din categoria personajelor care, după vorba lui Caragiale, „simt enorm şi văd monstruos”. Setea de pământ îi întunecă treptat perspectiva, doborându-l în cele din urmă. Avariţia – formă de existenţă maladivă – atinge şi ea, desigur, ridicolul şi grotescul. Costache Giurgiuveanu, eroul călinescian, va fi pândit energic de rude, prudenţa sa balzaciană căzând, în final, pradă lăcomiei acestora. O asemenea îngroşare a percepţiei sensibile echivalează cu o dezechilibrare sufletească pe care indivizii mediocri n-o cunosc decât în miniatură. Dacă don Quijote e departe de a fi mediocru, Sancho Panza în schimb expune sistematic punctul de vedere al mediocrităţii. Doamna Bovary, deşi respectabilă, detestă mediocritatea soţului ei, medicul Charles, amabil şi înţelegător până la prostie, ca şi Albert, soţul lui Lotte. De altfel, pasional cum e, şi aventurat în ceva interzis, Werther o anticipează pe femeia aceasta otrăvită de prezenţa unui om bun, însă previzibil, prin excelenţă casnic. on, s-a afirmat, e o „brută”; un astfel de statut îl salvează însă de mediocritatea unui băiat de ţară sensibil. Mediocră, în pofida nedreptăţii care i se face, rămâne totuşi Ana lui Vasile Baciu. Antenele delicate ale flăcăului pentru Florica, nu interesează aici, fiindcă, în definitiv, nu dragostea, în înţelesul erotic, formează substanţa cărţii. Gerge, alesul Floricăi, lovindu-l mortal pe Ion cu sapa, este şi el mediocru. Ceea ce ne sufocă e pământul... Spânul Costache Giurgiuveanu luptă cum poate spre a-şi păstra banii, odată agonisiţi; nu pentru a-i agonisi, deci, cu orice preţ, ca Stănică Raţiu. Avariţia devine ea însăşi raţiunea de a fi a personajului care nu-i lipsit, totuşi, de unele predispoziţii afective. Omniprezentul avocat însă cultivă „cameleonismul”, lucrează fără scrupule, apare chiar simpatic şi deci, e mediocru. Avariţia, în cazul de faţă, poate fi considerată un scop în sine; Stănică Raţiu însă, e un amestec de mijloace dubioase, o continuă încordare spre atingerea scopului. Mediocritatea nu desemnează niciodată o însuşire predominantă, un aspect, fie şi negativ, al intensităţii trăirii, ci o perpetuă posibilitate de adaptare la cerinţele vieţii practice.

Nu tot ce se aruncă la gunoi este irecuperabil: nerecunoscătorul aruncă, flămândul reciclează. Robert Toma - Aforisme

Pălăria de fetru În copilărie mă întrebam adeseori ce vrea tata (Ionel Pușcă) de la mine de mă tot ceartă ba că nu citesc, ba că nu îmi fac fișe de lectură și - mai mult - ajungea pana la a provoca discuții pe marginea lecturilor făcute la un nivel care mă depășea net. Atunci era o muncă greu de suportat, acum aș da orice din lume pentru a schimba lucrurile. Dar nu părintele meu drag este subiectul zilei de 21 aprilie ci inflația literară. Eu cred, prieteni, că indiferent cine va spune în șoaptă sau în gura mare că există retorte ascunse în care se pregătesc cu minuțiozitate și cu luciditate intenționată elementele unei noi Literaturi sau ale unui curent literar capabil să devina o chintesență a valorilor de până acum este un farsor sau un visător malign. Trăim vremuri de inflație literară! Avem un exces de carte în librării, raportul dintre cantitatea de carte și valoarea ei este net in defavoarea valorii iar numărul de scriitori pe metru pătrat crește cu o viteză demnă de mileniul trei. Curând vom deveni o țară cu 22 de milioane de scriitori (afirmația nu îmi aparține dar reflectă foarte bine situația creată în România).Toate bune și frumoase dar partea întunecată a situației este că literatura, la ora actuală, a devenit doar decorativă și inutilă. Lipsa autocenzurii creează valuri întregi de maculatură aranjată după o estetică aleatorie în standurile librăriilor, maculatură pe care nimeni nu o va citi vreodată. Este foarte bine că se scrie pentru că numai exersând poți atinge drumul spre perfecțiune. Dar în același timp dacă tot ceea ce se produce, ca exercițiu, este oferit publicului ajungem exact la inflația literară despre care vorbim. În concluzie se scrie mult dar se citește foarte puțin. O altă față a acestei inflații este scindarea claselor sociale pe criterii financiare ceea ce atrage după sine dispariția rapidă și sigură a clasei mijlocii - care atât în domeniul economic cat și în cel literar ar trebui să fie principalul producător și consumator. În ultimii 18 ani am fost martori –fără voie- la decapitarea cu buna știință a tuturor încrcărilor de a crea un mediu propice dezvoltării literaturii și de a cultiva dragostea pentru frumos, dragostea pentru arta scrisului. Peste tot se pune problema aparteneței la grup. Accepti sa devii ilustrul servitor al unui grup cu influență ai șanse reale de a deveni scriitor cunoscut care la următoarea carte poate primi unul sau mai multe pemii literare. Iată de ce eu sunt reticent cand văd pe unii cum își etalează premiile și nominalizările la diverse premii pentru a demonstra –vezi, Doamne!valoarea enunțurilor literare propuse publicului. Refuzi sa fii aservit esti înlăturat indiferent de valoarile pe care le promovezi. Și poate că nu ar fi atât de rău dacă cei care se doresc elitiști și-ar folosi sferele de influență pentru a face câte ceva ca să depășim această fază a ignoranței, indolenței și a jocului în scris trecând la o literatură valoroasă și constructivă. Așa că astăzi îmî trag adânc pălăria de fetru pe ochi pentru că nu prea mai avem pe cine saluta în peisajul elitist al scriitorilor bucureșteni. Și iar mi se face dor de tata și de povețele lui pe care de fiecare dată – cam rar , trebuie să recunosc – când le-am urmat mi-a mers bine! La buna vedere!

Ioan Gabriel Pușcă aka Lupișor

SPONSORUL ACESTUI NUMĂR ZIP ESTE:

NOI FACEM CĂRȚILE! e-mail [email protected] tel. 7044 665 126 / 0728 586 680 str. Ion Țuculescu nr. 19, parter, ap 7 , sector 3, București, România.

pagina 2 Zona Interferențelor Poetice - 21 aprilie 2008

SEMN DE CARTE

Job

– Dan Iordache Poate există editura Mușatinii Suceava 2008 Volumul lui Dan Iordache cuprinde o poezie a căutarii în care se demonstează necesitatea procesului în sine și mai puțin nevoia sau dorinta de aflare a răspunsului. Poate există este, după cum sugereaza și titlul, o analiză a posibilității nu a certitudinii, iar acest lucru permite și chiar determină o restructurare a raportului eului liric cu exteriorul. In consecință, toate frământările sunt conturate de un cadru ipotetic, abstract în care puținele elemente naturale sunt o simpla oglinda a stării. Se remarcă diverse procedee prin care se efectueaza șirul de căutari reflectate în volum. Primul dintre ele este experimentul prin îndemn, fie că acesta este îndreptat spre exterior, fie că vizeaza în mod direct eul liric. Deseori cugetările poetului preced și clarifică motivul acestuia, îndemnul fiind apoi lansat direct si obiectiv, fapt care cauzează de cele mai multe ori o ruptura în structura poeziei. Revenirea imediata a eului liric la aria sinelui valorifică totuși traseul textului. In ultimă instanță imboldul poetului denotă o încercare de a rearanja structuri interne și externe, de a recompune - recunoscând în același timp- ineficienta intervenției proprii. A doua modalitate de realizare a căutarii este încadrarea ciclică, în care sensul întregului proces se clarifică prin intoarcerea la origine, adică în acest caz, la sine. Nici această perspectiva nu sugerează finalizarea unei reflecții prin găsirea unui raspuns concret, însă conferă o stare de echilibru în care căutarea nu mai este necesară Tipul de expunere solicită la nivel structural repetiții si mai ales simetrii care dau muzicalitate versului alb. Apare de asemenea, ca mod de exprimare al frământărilor, asocierea stării cu însușiri ale elementelor externe, până la identificarea completa a eului cu acestea, lucru care se prezintă, tehnic vorbind, prin metaforă. Poetul insistă în mod deosebit pe compatibilități umane și pe rolul comfirmativ pe care ele îl au în procesul de căutare. În acest context este încadrata și iubirea, pe care autorul o tratează ca pe o legătura cu meditația propriu-zisă, aceasta constituind uneori reperul reflecției. Se păstrează și în acest caz, ca și în cadrul celorlalte teme ale volumului aceeași indiferență față de certitudine. Sunt conturate amănunțit stările îndrăgostitului, fără mențiuni ale apariției/dispariției sau împărtîșirii sentimentelor. Autorul sintetizează deseori poziția -dar mai ales- condiția proprie prin specularea raportului mama-copil, raport menit să stabilească o ierarhie firească a rolurilor în spațiu. Relativitatea generală exprimată de poezie se restrange la pendularea acestor două notiuni care sugereaza subordonarea oricăror două elemente cu origine cunoscută. Poate există este, pe scurt, încercarea reușită de a explica si motiva ordinea funcțională a unei lumi fără a se crea o axioma.

Ioana Rățoi

Lecon coborând de pe strada cea înaltă a oraşului meu mâinile probabil nemânuite începuseră să tragă, ieri, de mine când am ajuns la poale ne-am răţoit unii la alţii care dintre noi este mai puternic sau tare dar aici e o continuă lecţie de învăţare spuneau întorcându-mă din loc cele două picioare astăzi ştiu, însă, că de-acum nimic n-o să mă mai doară nici măcar coatele tocmai am învăţat despre cum este să întorci un guler sau spatele

.................. soarele de butaforie grea mi-a rămas casa de pe umeri fără plecaţii mei dar deschid iubirii tale uşa din piept unde iată cum se iveşte printre raze furul zilei de după zi soarele de butaforie

Adina Ungur Cenaclul de Seară -Cluj

21Martie.ZIP Eveniment Marca ADSUM la Palatul ȘUȚU

Interior Sunt singură dar nemuritoare. Sunt tristă, dar învăluită în culoare. Am scris, Cu degetele mele de lut. Am șoptit, Dar vorbele nu mi le-am recunoscut. În mine un surâs amar Așteaptă… Așteaptă timpuri de altădată Ce nu se vor întoarce. Noaptea se duce, Întristată. Este o nouă zi!

Eu… Vin dintr-un timp Foarte aproape de timpul vostru. Vin dintr-un loc În care nu există spaţii Sau…paturi în care să dormi, Căci în timpul meu Visele sunt permise şi cu ochii deschişi. Eu… Am un loc de muncă aproape normal; În fiecare zi curăţ polenul De pe aripile de înger, Aşa cum şi voi, în lumea voastră, Aveţi un loc de muncă normal. Mie… Îmi sunt dedicate cântarile lorNotele din glasuri de înger i partituri fără octave, Cheia sol fără glas… Sunt sigură că şi vouă Vă place cântul de îngeri. i glasurile lor nepământeşti… Eu… Nu am vise cu îngeri i nici cărţi cu numele lor. Nu am vârstă i nu L-am văzut pe Dumnezeu, Însă eu… Îl aud în fiecare din noi : Dumnezeul din gând, Dumnezeul din om i Dumnezeul din ploi! ........................

Geneză Motto : ”nătâng gând m-a prins plângând pe stradă. tăceam şi-au început să cadă bucăţi din rai...”

Plouă cu îngeri . În necuvântul din gând Se lasă seara … i-n fiecare picătură de ploaie Izbită de tâmpla mea Plouă cu îngeri . În spaţiul dintre eternitate şi veac Se simte abur de noapte i început de cuvânt , Iar palmele mele muncite Nasc îngeri . Ca un prolog la Evanghelia cuvintelor , Tălpile mele au apărut . Sunt om Din dragostea unei ploi pentr-un înger … .......................... ***

Mai bătrân. și totuși…am uitat să-mi număr secunda. N-am vrut, Poate, să mai ascult Ronțăitul timpului De afară…

Ana Cojocaru Colegiul Național ”Sf.Sava” clasa a 9-a

tefania

Vârban

Cenaclul de Seară - București

pagina 3

Zona Interferențelor Poetice - 21 aprilie 2008

SFERTUL ACADEMIC - Lucian Blaga La obârşie, la izvor nici o apă nu se-ntoarce, decât în chip de nor. La obârşie, la izvor nici un drum nu se-ntoarce decât în chip de dor. O, drum şi ape, nor şi dor, ce voi fi, când m-oi întoarce la obârşie, la izvor? Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor? Cântecul obârsiei Jurnal bucureştean Mortul viu (fragment) O conştiinţă atât de sensibilă precum cea a omului nefericit va duce la mulţumirea cu sine, într-un fel sau altul, şi la tendinţa de a se autoobserva în adâncime, poate şi datorită incapabilităţii de a găsi vreo plăcere în lumea din jur. Descoperirea dualităţilor care îl alcătuiesc va reprezenta un şir de şocuri existenţiale, care vor transforma pe acest om într-o carcasă impură a nerealizării. Acest om veşnic trist este sau va deveni egoist. Orice mică nereuşită va fi exagerată până la stadiul de eşec total, iar atitudinea pe viitor va fi aceea de a evita toate posibilele lipsuri sau complicaţii. Repetarea trecutului este singura continuare a vieţii acestui om, prin refuzul de a-şi alina sinele îndrăgostit de propria lui boală, dar în acelaşi timp rămâne cea mai mare temere. Poate susţine că a uitat trecutul, că acesta nu are nici o importanţă reală, dar simpla amintire a tuturor lucrurilor din trecut îl fac să îi fie frică de viitor. El va acumula inutilităţi, cu gândul că poate îi vor folosi la un moment dat, şi că el oricum nu are mult pe lumea asta, dar că puţinul acela contează. În tot acest timp va critica pe cei ce au multe sau de toate, orice ar presupune aceşti termeni, îi va acuza de lăcomie fără să realizeze că şi sărăcia poate sa însemne lăcomie. Nefericirea te face să te ingrijorezi pentru ce vei mânca a doua zi, atunci când ai musafiri şi îi vezi că îţi mănâncă din farfurie. Orice grijă inutilă este acaparată şi astfel devine „utilă”. Egoistul va critica pe oricine şi pentru orice motiv, dar va evita să fie criticat, motiv din care uneori poate să se facă plăcut şi dorit. Urăşte să i se facă program, să primească sfaturi sau directive de orice fel, însă se imaginează a fi conducător peste noapte, pentru comoditatea de a nu mai fi dirijat de oameni pe care îi consideră nevrednici. A nu se înţelege greşit, el nu este incapabil sau ineficient. Este doar neputincios în faţa lui însuşi. Iubirea lui de sine este un lucru ciudat: este nemăsurată şi totuşi insuficientă. Egoistul azi pretine că iubeşte, este fascinat de dăruirea unei persoane noi. Se complace în braţele cuiva care are ceva în plus faţă de el, deşi tocmai plusul acesta îl deranjează enorm. Mâine, mânat de grija propriului suflet şi uitând de cel alături de care trece prin viaţă, va face un inventar cu defectele aceluia, neputând sa găsească nici o trăsătură asemănătoare cu ale sale. A treia zi, mânat de frica de a nu rămâne singur, va începe să se mintă singur că iubeşte acea persoană aşa cum este ea („că doar nimeni nu e perfect”), însă în orice situaţie se consideră superior ei. A patra zi va minţi, va dezamăgi, va înşela, sub pretextul că acea persoană nu îl făcea fericit, şi că îi este mai bine singur. Dar pe el nu îl poate mulţumi nimeni şi nimic, el nu poate mulţumi pe nimeni şi nimănui niciodată, si nici măcar pe sine însuşi nu se poate mulţumi sau ferici în vreun fel, cu toate că se iubeşte nemărginit. Ceea ce îi oferă alinare din când in când este şansa de a consuma ceva sau pe cineva, o dăruire necondiţionată, iertare şi răbdare, adică lucruri pe care nu le poate regăsi în sine. După ce a savurat toate acestea, subit dispare. Sau vorba aceea, „i s-a urât cu binele”, pentru că nimic nu îl satisface pe termen lung. Ionelia LIA

Între cer şi pământ fulgii destramă productiv spaţiul urbei găurindu-l cenuşiu ca un nor de lăcuste vântul sfâşiat, căzut pe asfalt agonizează bolborosind între pneuri surescitate de jeepuri ninsoarea claxonează la stopuri înca o dată blocaj pe ambele sensuri la Bucur Obor poliţistul trasează zigzaguri din coate se-ncruntă traspirând sub chipiu mustaţa-i ţepoasă înjură nonşalantă de mamă, de tată, de pămătuful cuiva şi de iarnă limuzine în coloană, vârtejuri de ciori croncănind între blocuri schema săptămânii de lucru, articolul unu click net, articolul doi, în schiţă pe geamul tramvaiului 16 afară un câine floriu, cu coada covrig căutând într-o pungă, pe stradă iubitul străin, pierdut între două bătăi scurte de pleoape bulevardul Unirii, staţia veche serviciu, o ‘neaţa sau două fântânica, biroul computerul adormit între ficus şi ziare …căscând a lehamite ziua de luni ca o cămilă şi toantă bătrână

Silvia Van

pagina 4

* Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară *Pagina Cenaclului de Seară

Conştiinţa necesităţii morţii este o aură cu rol educativ- ea mereu împrejmuieşte creştetul şi judecata omului, ea este singura care poate însufleţi corpul spre un ţel măreţ.

Robert Toma - Aforisme nebunul

Caseta redacției Z.I.P.

Director Redactor șef Redactori Grafică

NR. 1/04/2008

Contact

gândiţi că fără noimă vă rostesc deşi sunt adevăruri transcendente ascunse în priviri incandescente ca prag între real şi nelumesc eu sunt nebunul din lumini solare şi mesager al vocii fără sunet ce va schimba prin glasul său de tunet frivolitatea voastră în candoare mă trec prin timp urmând al zilei faur atras de absolut şi insondabil nătâng priviţi la mine şi probabil n-aţi înţeles tăcerea mea de aur

Ovidiu Oana Dacă vei putea vreodată… ...într-un spaţiu necuprins de altare sau icoane să fii sincer, să nu minţi că iubirea ta împarte fericirea pe pământ, accesând şi bucuria pentru tot ce este sfânt, vei putea privi în ceruri, ochiul tău senin va fi iar în cer ascuns de ape te vei regăsi arzând... nu cerşi! găseşte singur! tot ce-i nerostit aşteaptă fiorul inimii să-l crească să-l ridice minţii jerbă să-i cuprindă-n armonie gândurile rătăcite, să îmbrăţişeze firea Tot ce-nsemni, Tot ce respiri... Atunci, îndoiala moare din mocirlă-ţi dăruieşte diamantul împăcării, lotusul deschis spre soare...

Anne-Marie Bejliu

Ion Gabriel Pușcă e-mail [email protected] Adina Stoicescu, Robert Toma, Ștefania Vârban, Ioana Rățoi Cătălin Bolohan

str Ion Tuculescu, nr 19, bl. C37, ap 7. sect 3, București , tel.0728586680 / 0744665126 Editura EuropolisEdit București Tipar executat la tipografia Akron București

Tu es parti ...

Ai plecat...

când scot de prin boccele câte-o carte amestecând simboluri şi cuvinte zâmbiţi sardonic, nu luaţi aminte la gândul meu venit de prea departe

Zona Interferențelor Poetice - 21 aprilie 2008

... ton ombre est restée comme une hyène qui flaire mes blessures ouvertes par lesquelles coule non du sang mais des rêves

umbra ta a rămas ca o hienă adulmecându-mi rănile deschise din care curg, în loc de sânge, vise ah, râsul ei sarcastic despică miezul nopţii, ascuţit în timp ce eu măsor cu respirarea cât de departe sunt de răsărit

Ah! son rire sarcastique, criard, fend le minuit lorsque je compte, en respirant si loin de l'aube, à cet instant je suis.

Adina Stoicescu

Adina Stoicescu De tinereţe

lumina

Cât încă mai respir şi pleoapa-mi bate şi gura mea-i de sânge însetată alege-mă pe mine înc-odată din tihna plăsmuirilor deşarte Cât sânul meu e strigăt fără larmă aprins de jarul nopţii să-l răsfeţe chiar de nu eşti la prima tinereţe alege-mă pe mine, dar cu teamă Cât mai avem puteri şi lună-n ceruri şi aripile din zăpezi de astre să ardem ale timpului cerneluri Din manuscrisul trecerii hidoase să ne iubim ca vechi şi mari diluviuri şi-n zori, pescarii să ne prindă-n plase.

Victoria Milescu Sâmbătă 19.04. Cenaclul de Seară vă invită la o nouă sesiune deschisa de conversații critice in Sala 10 a C.N.B.”G.Coșbuc”, str. Olari (Foișorul de foc) . CLIPA DĂ SENS!

am rămas acolo albă şi stinsă în doliul cărnii tatuate cu umbră dacă lumina se stinge cu întunericul tu n-ar trebui decât să mă iubeşti m-ai reaprinde aşa

Adina Ungur

suntem in genere in cautarea unui mediu ideal... a unui loc numai si numai al nostru, a unui refugiu.... zilnic bombardati de imaginile sterpe ale mass-media... dorind dorinte,,, stranii si straine noua... poezia este asa ceva... persoana careia ii este inchinata aceasta este asa ceva... pentru un gagiu care noaptea mazgaleste peretii unui oras cenusiu iar ziua este angajatul unei companii multinationale... pentru un tip care instrainat de sine fascineaza si uraste cu egala masura zuzele fascinate... pentru un instrainat... un tip bolnav de el insusi si de pozitia pe care o ocupa intr-o lume a sarmei-ghimpate si a betonului... pentru cel care nu a iubit decat odata, poate de doua ori... tu esti Refugiul din fata nebuniei si alienarii... tu esti sanctuarul si asta nu a fost nici decizia lui nici a ta... atunci a cui??? atunci a cui??? poezia este un balsam al uitarii si intr-u-catva este un mod de a respira viu intr-o lume deja moarta dar care inca nu a aflat-o...

poezia este cheia fermecata catre taramul uitarii... asa ca vom continua sa scriem in numele monstrului schizoid ce sunt... combinatie ciudata de frunze si gheare...

unoc suiram leroiv

* A detalia cele specifice prostiei nu înseamnă aici a o defini, căci un fenomen atât de amplu şi în continuă modificare în funcţie de vremuri nu poate fi definit cu exactitate. Din acest motiv, aceia care se regăsesc în unele din aceste rânduri să nu se simtă vizaţi, căci prostia este o combinaţie a tuturor manifestărilor de mai sus, încoronată cu succes de gramul fiecăruia de Ego, şi nu doar identificarea cu una sau câteva simptome. Doar acela care simte fiecare rând ca pe o lovitură din plin în mândria lui, dar se va feri să recunoască în speranţa că nimeni nu va observa asemănarea dintre el şi teoria mea, acela să ştie că m-am referit la el fără să vreau. Aici singura mea “greşeală” este de a pune în circulaţie acest formular de diagnostic, în urma căruia vor suferi, în tăcerea lor vanitoasă, destui oameni care, poate, mai aveau măcar un motiv să mă placă sau să mă admire.

* Prostul nu face diferenţa între orgoliu şi onoare pentru că onoarea curpinde cumpătare şi renunţare, care lui oricum nu îi trebuiesc; pe când orgoliul este un sentiment atât de acid şi intens necesar “personalităţii” sale: o percepţie defectuoasă cu rol de dovadă a atotputerniciei sale fictive. Robert TOMA

UȘA

O ușă indiferentă e întotdeauna deschisă, nu întreabă când s-a oprit ploaia, când a crescut iarba peste secunde sau de ce cuvântul tată nu mai dansează la marginea nopților.

O ușă indiferentă nu întreabă ce este așteptarea în jurul căreia drumurile adorm molcom fără culoare și nume.

ALEXANDRU CIOCIOI

"Sistemul 2%" iti permite tie, ca si contribuabil persoana fizica, sa directionezi 2% din impozitul pe venitul global catre o entitate non profit, asociatie sau fundatie (ONG). Deci in loc sa dai statului acest procent de 2% , poti acorda acest sprijin financiar direct acelora care depun eforturi pentru rezolvarea diferitelor probleme cu care se confrunta societatea romaneasca. Procentul de 2% din impozitul pe venit nu este o donatie, ci o suma datorata statului, pe care acum, poti decide cui o aloci, in ce scop si cum, prin completarea datelor din formularul 230. Directionarea a 2% din impozitul pe venit nu iti da dreptul de a cere vreun benefiu financiar sau de alta natura de la organizatia in cauza, insa poti urmari activitatea.

Asociatia ADSUM CIF: RO 235 29 575 CONT: RO 57RNCBO722099169100001 BCR Tudor Vladimirescu ORICE AJUTOR DE LA UN OM BUN ESTE BINE VENIT!