Raport De Practica.docx

Universitatea de Stat din Tiraspol Facultatea de Geografie Catedra Geografie Umană, Regională și Turism

Raport Privind Practica Complexă la Geografie

Realizat : Diana Rusu

2015

Cuprins 1. Raionul Soroca – cadrul fizico-geografic şi socio-economic de ansambl.........................2 2. Obiectele naturale şi culturale cercetate din r-nul Soroca.................................................7 2.1 Rîpa lui Bechir.............................................................................................................7 2.2 Lumînarea Recunoştinţei.............................................................................................8 2.3 Cetatea Sorocii.............................................................................................................9 2.4 Cariera de granit şi pietriş Soroca..............................................................................11 2.5 Întreprinderi de meşteşugărit din s. Cosăuţi..............................................................13 2.6 Rezervaţia peisagistică Stînca Jeloboc.......................................................................14 2.7 Mănăstirea Cosăuţi.....................................................................................................19 3. Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi......................................................................23 3.1 Cadrul fizico-geografic..............................................................................................23 3.2 Cadrul istorico-cultural..............................................................................................24 Concluzii Bibliografie

1. Raionul Soroca – cadrul fizico-geografic şi socio-economic de ansamblu. Soroca este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Soroca. Suprafaţa construită a oraşului constituie circa 10.79 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 20.65 km. Amplasat în nord-estul republicii, pe malul drept al Nistrului, oraşul Soroca este situat la 160 km de Chişinău. Populaţia. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituie 28362 de oameni, dintre care 48.71% - bărbaţi şi 51.29% - femei. Structura etnică a populaţiei oraşului este următoarea: 77.27% - moldoveni, 8.59% - ucraineni, 7.72% - ruşi, 0.10% - găgăuzi, 0.11% bulgari, 0.23% - evrei, 0.06% - polonezi, 5.38% - ţigani, 0.56% - alte etnii. În Soroca au fost înregistrate 9866 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.8 persoane. Populaţia economic activă constituie 25,5 mii oameni, adică 65 la sută faţă de populaţia totală. Ponderea ceamai mare o are populaţia ocupată în sfera comerţului şi alimentaţiei publice. Astfeldin populaţia economic activă 29,5 % lucrează în sfera comerţului şi alimentaţiei publice, industriei-14,7%, iar 17,6% - în sfera neproductivă. Economia locală. Potenţialul economic al oraşului Soroca este reprezentat de 1495 agenţi economici dintre care funcţionează 827. În oraşul Soroca activează 20 de întreprinderi industriale dintre care se remarcă: Fabrica de confecţii SA „Dana” din materia primă importată din America, Canada, Anglia, România, Italia, Germania coase paltoane, scurte, vestoane, realizînd cea mai mare parte a producţiei sale peste hotarele republicii. SA „Noul Stil” este unica întreprindere din Soroca care produce articole tricotate din lînă şi semilînă, acril, poliester, viscoză, bumbac şi amestecuri din ele, asamblează haine tricotate. Capacitatea de producere a întreprinderii este 130 mii unităţi de articole tricotate, 250 mii de unităţi de confecţii din stofă.

La SA „Fabrica de brînzeturi” se prelucrează laptele colectat din gospodăriile ţărăneşti. Fabrica este specializată în producerea brînzeturilor cu cheag tare şi a untului, avînd capacitatea de prelucrare a 100 tone de lapte pe zi. SA „Alfa-Nistru” produce sucuri şi conserve din legume şi fructe, prelucrînd pînă la 100 000 tone de materie primă pe an. Tehnologiile avansate permit de a menţine calităţile gustative şi nutritive ale produselor pe toată perioada de păstrare. SA „Monolit”, „Hidroinpex”, sînt întreprinderi industriale de prelucrare a metalului, dar lipsa materiei prime a determinat folosirea capacităţilor de producţie în proporţie de 19 %. Agricultura Agricultura detine 50% din productia globala a raionului si 35% din numarul totalal populatiei amplasate in cimpul muncii. Functionarea slaba a sistemului de reglementare si subventionare a agriculturiidin partea autoritatilor publice.Volumul productiei agricole in preturi curente in anul 2004 va constitui preliminar 453,1 mln lei, inclusiv productia vegetala - 295,0 mln lei, productia animaliera -158,1 mln. lei. In anul 2015 se preconizeaza o crestere a volumului productieiagricole cu 66 la suta fata de anul 2004 si va alcatui - 751,5 mln.lei, inclusiv productia vegetala - 487,9 mln.lei si productia animaliera - 263,6 mln.lei. In volumul global al productiei agricole in preturi curente in anul 2015 productiavegetala va ocupa 65 la suta si 25 la suta ii va reveni productiei animaliere.Ponderea gospodariilor casnice si taranesti in volumul global al productiei agricoletotale in anul 2015 va constitui peste 49 la suta.Cresterea volumului de productie va fi determinata de o majorare esentiala arandamentului unui ha de pamint si productivitatii animalelor, respectareatehnologiilor de producere a culturilor agricole, cit si de imbunatatirea potentialului genetic. Tot odata se va forma o structura a cimpului cuimplementarea unui asolament bine chibzuit, ce va actiona pozitiv asupra volumului de productie, si anume: culturile cerealiere vor ocupa - 58%, culturiletehnice - 25%, culturile furajere - 11 la suta, culturile leguminoase - 6%. Referitor la plantatiile multeanuale e necesar de accentuat, ca livezile care se expluateaza sint in stare delasata, cu o virsta de peste 20 si mai multi ani. Comertul interior si serviciile In anul 2003 volumul vinzarilor de marfuri cu amanuntul in preturi curente aalcatuit 146,7 mln. lei sau de 2 ori mai mult decit in anul 2001. In perioada dereferinta vinzarile prin sectorul organizat s-au marit cu 84%, iar prin celneorganizat de 2,1 ori. Numarul de unitati de

alimentatie publica in 2003 aconstituit 45 unitati, majoritatea fiind amplasate in or. Soroca.Volumul serviciilor cu plata prestate populatiei in preturi curente in 2003 aconstituit 43,47 mln. lei sau cu 90% mai mult decit in anul 2000. In raion nu functioneaza nici o casa de deservire sociala si nici o curatatorie chimica. Exista doar 15 frizerii (14 amplasate in or. Soroca, una in s. Cainarii Vechi) si 2 bai, precum si alte 26 de unitati ce presteaza servicii. Vinzarile de marfuri cu amanuntul prin toate canalele de realizare in anul 2004 vor fi insumate preliminar 166,2 mln. lei inclusiv: sectorului organizat ii revine 70 lasuta din volumul total si 30 la suta sectorului neorganizat. Volumul vinzarilor cu amanuntul se preconizeaza sa sporeasca cu 25 la suta inanul 2015 fata de anul 2004 si va alcatui 207,8 mln. lei. Aceasta crestere va avea loc din contul realizarii produselor petroliere, care lamomentul de fata constituie 20% din volumul total al vinzarilor si 45 la suta dincontul unitatilor mari comerciale. Nivelul serviciilor cu plata prestate populatiei in anul 2004 vor constitui preliminar 54,5 mln. lei . Nivelul serviciilor cu plata in anul 2015 va creste cu 30 la suta fata de anul 2004 siva constitui 70,7 mln. lei. Cresterea va avea loc in baza dezvoltarii activitatilor agentilor economici din micul business, in urma carora se va dezvolta la satfunctionarea bailor, atelierilor de reparatie, frizeriilor .Se va imbunatati nivelul de trai al populatiei , care concomitent va da posibilitatede a creste volumul cu plata a serviciilor prestate si anume: folosirea serviciilor alimentatiei publice, serviciilor prestate de la bai, de la reparatia electro - tehnice,imbracamintei, incaltamintei s.a. In viitor vor avea o crestere esentiala serviciile comunale prestate populatiei cit siserviciile hoteliere si de turism, care la momentul de fata se afla la un nivel scazut. Sistemul ocrotirii sănătăţii include spitalul raional, policlinica stomatologică; centrul medicilor de familie, centrul de medicină preventivă, staţia de asistenţă medicală urgentă. Acesta este asigurat de 296 medici şi 422 personal medical mediu. La1000 locuitori revin 7,6 medici şi 10,8 asistenţi medicali. Din cei 422 asistenţi medicali 92 au categorie superioară, 90 - categoria I, 16 - categoria II. Potrivit reformei ocrotirii sănătăţii, în oraş a fost introdusă funcţia medicilor de familie. În prezent activează 41 medici de familie, inclusiv 7 cu categorie superioară şi 90asistenţi medicali, inclusiv 53 cu categorie superioară. Se dezvoltă serviciile medicale private. În prezent activează 13 farmacii particulare. Acest fapt dă posibilitatea acoperirii cu servicii farmaceutice a întregii populaţii din oraş. Servicii calitative oferă populaţiei şi cele 5 cabinete stomatologice. Domeniul prestări servicii în oraşul Soroca este reprezentat prin 1348 întreprinderi mici şi mijlocii, inclusiv după forma juridică de organizare: societăţi cu răspunderelimitată - 358, dintre care prezintă dări de seamă 172, întreprinderi individuale -990, prezintă dări de seamă

214. Concomitent mai activează în bază de patent 540 persoane,. Industria turistică a oraşului este reprezentată prin: locuri pitoreşti dinlunca Nistrului, 400 monumente istorice vechi de valoare naţională din oraş şi dinraion, amplasarea geografică a oraşului Soroca oferă posibilităţi de antrenament pentru sportivi şi de organizare a competiţiilor sportive (deltaplanerism, canotaj). În oraş activează un singur pansionat turistic, capacitatea lui fiind de 250 locuri, şi2 hoteluri cu o capacitate de 50 locuri. La momentul actual funcţionează 6 filialeale băncilor comerciale pe acţiuni: „Moldova Agroindbank”, „Banca Socială”,„Banca de Economii”, „Moldindconbank”, „Victoriabank” şi „Petrolbank”. Lasfîrşitul anului 2001 în oraş a fost deschisă reprezentanţa companiei financiare internaţionale „Micro Entreprise Credit (MEC)”, specializată în creditarea businessului mic.Servicii de asigurare a riscurilor apărute în procesul activităţii agenţilor economicisunt acordate de către societăţile de asigurări „QBE ASITO” şi „PROTECTIMPEX”. Serviciile comunale sunt prestate de 5 întreprinderi. Aprovizionarea cu apă seefectuează în ultimii 2 ani preponderent din fîntîni arteziene (86,2 %). Lungimea totală a reţelei de apeduct este de 61,3 km., a reţelei de canalizare de 53,4 km. Suprafaţa totală a locuinţelor ce se află în bilanţul DGLC este de 230, 2 mii m2. Din anul 2001 au început lucrările de gazificare a oraşului. Locuitorii oraşului sunt asiguraţi cu servicii de telecomunicaţii calitative şi diversificate, din anul 1997 pînă în anul 2002 numărul aparatelor telefonice a crescut de 1,75 ori, inclusiv pentru populaţie - de 1,9 ori, pentru ceilalţi beneficiari - de 1,1 ori. În prezent la o mie de locuitori revin 221 aparate telefonice. În oraş sunt 266 străzi, 5 stradele şi 4fundacuri. Lungimea totală a străzilor asfaltate este de 72 km. Transportul urban este organizat pe 6 rute cu o lungime totală de 62 km. Unica sursă de transport dela şi la Soroca este transportul auto. Volumul incarcaturilor transportate cu transportul auto al intreprinderilor specializate in anul 2004 alcătuieşte preliminar 8 mii tone, iar numarul pasagerilor transportati cu autobuzele si microbuzele intreprinderilor de transport auto, care efectueaza transportari pe traseele de folosinta generala, vor constitui 565 mii pasageri. Volumul marfurilor transportate se preconizeaza sa creasca pina in anul 2015 de 4ori, iar numarul pasagerilor transportati va spori cu 33 la suta fata de anul 2004 siva alcatui respectiv 32 mii tone si 750 mii pasageri. Principalii factori care influenteaza reducerea activitatii intreprinderilor detransport sunt recesiunea economica, diminuarea cererii solvabile la acest gen deservicii si tendinta menajelor si agentilor economici de a se autodeservi

Cultura oraşului. În oraş activează 11 instituţii de cultură, inclusiv Palatul judeţean de cultură, 7 biblioteci, 2 instituţii de învăţămînt artistic cu un număr de 347 elevi, 1 muzeu, 1Colegiu Republican de creaţie populară. În instituţiile de cultură sunt angajaţi 91specialişti. Din ei cu studii superioare 45, 29 - cu studii medii-speciale, 16 - custudii medii.În oraş activează 7 colective artistice de amatori cu un număr de 150 participanţi. Formaţia de dans „Nistrenii” a participat la un număr impunător defestivaluri internaţionale în România, Marea Britanie, Grecia, Ucraina, etc. În oraşdin 1997 se organizează Festivalul „Fanfara argintie”, la care participă zeci deorchestre de fanfară. Sunt situate pe teritoriul oraşului 63 de monumente istorico-culturale de valoare locală şi naţională. Fondul de carte al Bibliotecii judeţene îlconstituie 205 079 exemplare. Învăţămîntul Activitatile din domeniul invatamintului sint orientate spre consolidarea cadruluilegislativ si normativ ,crearea unui regim satsfacator de functionare a institutiilor de invatamint, dezvoltarea bazei stiintifico-didactice si tehnico-materiale aacestora. In reteaua invatamintului in teritoiul raionului activeaza 105 institutii, din care 54institutii prescolare, 10 scoli primare, 23 gimnazii, 22 scoli medii , 4 licee si 2 scoli speciale.

2. Obiectele naturale şi culturale cercetate din r-nul Soroca. 2.1 Rîpa lui Bechir La marginea orasului Soroca se află un loc interesant, schitul rupestru monastic Bechir. Acesta reprezintă un complex rupestru monastic ce datează sec. VI – VIII. Este cunoscut sub numele Rîpa lui Bechir sau Peştera lui Bechir. Amplasata într-un defileu, prin care curge un rîulet spre Nistru, cu versanţi calcaroşi masivi şi abrupti, parţial împăduriţi, nu departe de podul de piatră cu acelaşi nume în partea de sud a or. Soroca. Pestera lui Bechir, cioplită de călugări în peretele din faţă, este o mărturisire a sihastriei din sec. XIX. Amplasata la o înaltime de 12– 14 m într-o stînca practic verticala de calcar, ea este greu accesibila vizitarii în interior pentru majoritatea turistilor. Consta dintr-o mica încapere orientata cu altarul spre nord si cu o usaferestruica mica spre sud. Interiorul este bogat ornamentat cu elemente constructive care imita interiorul unei biserici de lemn de epoca. Pe perete s-au pastrat urmele icoanelor. Măcinate de timp, ploi, vînturi şi alte fenomene ale naturii, ne impresionează cozoroacele din cretă ce atîrnă deasupra defileului. Conform legendei, care circulă prin partea locului în această peşteră cîteva secole în urmă, trăia un călugăr pustnic. Duminica dînsul apărea în faţa mulţimii adunate în valea Defileului şi le citea predici. În interiorul celulei sînt cioplite în piatră o masă, o firidă pentru icoană şi candelă şi chiar un beci. Defileul este dotat cu acces pietonal dinspre pod, accidentat în amonte, pe o portiune de 500 – 600 m care necesită amenajare.

2.2 Lumînarea Recunoştinţei Monumentul Lumînarea Recunoştinţei ridicat pe stîncă, deasupra batrînului Nistru, la marginea Sorocii, este una din cele mai importante zidiri în istoria modernă a Moldovei. Ideea de a ridica acest monument îi aparţine renumitului clasic al literaturii moldoveneşti, Ion Druţă care a lansat-o acum 15 ani. Însă proiectul în cauză a fost realizat şi inaugurat abia la 27 martie 2004. Graţie tuturor celor ce-au participat cu trudă, cu credinţă, cu banul la făurirea acestui monument, pe care scriitorul a numit-o „Lumînarea Recunoştinţei”, pot fi ridicate astăzi cele şase sute de trepte ce urca de la apele Nistrului pînă în piscul unui deal de la Soroca, în vîrful căruia îşi face apariţia o capelă în formă de lumînare de 29,5 m, lumina căreia pe timp de noapte străbate pînă în Otaci şi Camenca. Din acest vîrf de deal poate fi admirată o privelişte pitorească de neasemuit. Aceasta epopee extraordinară este consacrată tuturor monumentelor distruse ale culturii moldave. „Lumînarea Recunoţtinţei”, crescînd din adîncurile trecutului nostru, reprezintă un omagiu adus tuturor eroilor anonimi, care au păstrat cultura, limba şi istoria Moldovei în paleta policromă a civilizaţiei umane, înveşnicind totodată şi memoria marelui poet anonim, autorul baladei „Mioriţa”. Acest monument naţional, simbol al poporului moldovenesc, care rămîne necules de ochii trecătorilor, cu certitudine, ar putea întregi cartea de vizită a Moldovei.

2.3 Cetatea Sorocii Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, clădită din lemn de Ştefan cel Mare, în faţa vadului peste Nistru. Cetatea a fost reconstruită ulterior (mijl. secolului al XVI-lea) de către Petru Rareş, care a reconstruit zidurile în piatră. Atestări documentare Izvoarele istorice menţionează ridicarea unor cetăţi pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se aşază pîrcălabi (vechi cuvînt românesc provenind din germana „burgmeister”) şi mari căpitani : Hotin, Soroca, Orhei, Tighina şi Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca, pe locul unei vechi escale menţionată de sursele genoveze, Alciona („albastră” în greceşte) sau Polihromia („colorată” în greceşte – numele sunt bizantine) a fost înălţată întîi o cetate din lemn şi pămînt, o palancă sau poate o posadă în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă menţiune documentară sub numele de Soroca doar la 12 iulie 1499 odată cu primul său pîrcălab Coste. La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hîrlău, în sala jilţului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruinţa lui Ştefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Ţării Moldovei se aflau Toader şi Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia şi Dragoş, pîrcalabii Neamţului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu şi Alexe, pîrcălabii din Orhei şi Coste, pîrcălabul Sorocăi. La 14 septembrie 1499, Ştefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca şi în documentul precedent, este menţionat „pan Coste, staroste de Soroca”. Interiorul cetăţii Datorită canionului geologic pe care l-a săpat, Nistrul prezintă pînă în dreptul Tighinei maluri relativ abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puţine, acestea fiind şi singurele porţi de intrare a cetelor de tătari venite să jefuiască aşezările moldovene. Dacă vadurile de la Hotin şi Tighina erau apărate de garnizoanele cetăţilor cu acelaşi nume, în schimb cel de la Soroca nu avea, pînă la domnia lui Ştefan cel Mare, o protecţie din piatră, ci doar fortificaţii de lemn cu valuri de pămînt, care aveau să existe şi pe vremea lui Bogdan cel Orb.

În timpul domniei lui Petru Rareş, pe resturile vechii cetăţi se construieşte o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează şi astăzi într-o stare excepţională. Cetatea Sorocăi este unică printre cetăţile medievale moldoveneşti prin sistemul arhitectonic de construcţie. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare şi un turn de acces de plan rectangular. După ridicarea puternicei fortificaţii, oraşul Soroca începe să crească în importanţă avînd o funcţie administrativă şi comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a reţelei urbane moldoveneşti şi în special a comerţului de tranzit, după pierderea în 1484 a cetăţilor din sudul Moldovei. Punct strategic Cetatea şi ţinutul Soroca, a cărei personalitate istorică şi geografică apare deja definitiv fixată la sfîrşitul secolului XV, ar rezulta din necesitatea organizării:  unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porţiunea Naslavcea – Vadu Raşcului;  unei circulaţii comerciale aflate sub protecţia Cetăţii Soroca;  unei vieţi economice a ţinutului Soroca din a cărei activitate economică îşi avea existenţa populaţia ţinutului. La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie nişte mori pe Nistru, aşezate faţă în faţă cu „castrum nostrum Sorocianum... contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgîni, document care confirmă existenţa, cît şi rostul Cetăţii Soroca. Începînd cu anul 2013 are loc restaurarea Cetăţii Soroca în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale”: Cetăţile Hotin, Soroca şi Suceava, realizat de Programul operaţional comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană. Partenerii proiectului sunt Primăria Soroca (R. Moldova), municipiul Suceava (România) şi Rezervaţia de Stat de Istorie şi Arhitectură - Cetatea Hotin (Ucraina). Din cele trei milioane de euro, care este valoarea totală a proiectului, două milioane de euro i-au revenit Cetăţii Soroca. În cele patru cetăţi moldoveneşti de la Nistru (Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă), capul de bour a fost scos în perioada sovietică: la Hotin şi Cetatea Albă gaura corespunzătoare

este acoperită în general de un stindard cu stemele oraşelor moderne respective, iar la Tighina de acvila rusească bicefală, din metal. Soroca, singura cetate care se află în prezent pe teritoriul controlat de Republica Moldova, este şi singura care şi-a regăsit, deasupra portalului, capul de bour moldovenesc. 2.4 Cariera de granit şi pietriş Soroca Cariera de granit şi pietriş din Cosăuţi este amplasată pe panta dreaptă a terasei din lunca văii rîului Nistru, la distanţa de 0,5 km spre est de la Cosăuţi, raionul Soroca, Republica Moldova. Pînă în anul 1970, Cariera producea piatră-but. Piatra-but era produsă şi încărcată manual în mijloacele de transport. În carieră exista un concasor pentru producerea pietrişului din gresie. Gresia din Cosăuţi este o fosilă utilă extrasă pentru producerea pietrei-but, gresiei ce nu corespunde condiţiilor tehnice, precum şi elementelor arhitecturale şi decorative. Începînd cu anul 1970, a fost deschisă Cariera de granit pentru extragerea minereului de granit. În 1975 au demarat lucrările de producere a granitului, odată cu instalarea concasorului pentru producerea pietrişului din granit de fracţiuni mici. Felia orizontală din care se extrage granitul este compusă din patru trepte, grosimea primei trepte este de 10 m, celei de a doua, a treia şi a patra – de 12, 12,5 metri. Din 30 mai, anul 1995 în cadrul întreprinderii a fost întemeiată societatea de acţiuni, iar în anul 2000 întreprinderea a fost privatizată în urma tranzacţiilor bursiere. SA Cariera de granit şi pietriş din Soroca este unica carieră de granit din Moldova, la care se extrage silicatul din roci de munte, o materie primă de calitate înaltă folosită ulterior la producerea betonului armat, la pavarea străzilor şi drumurilor. Din perspectiva cantităţii materiei prime, zăcămintele de granit au fost estimate la 15 milioane de m³, ce corespunde unei cantităţi totale de aproximativ 40 milioane tone. Fiind astfel o resursă extrem de importantă pentru asigurarea Moldovei cu materie primă minerală de calitate superioară, necesară pentru pavarea străzilor şi drumurilor, la fel şi pentru industria prefabricatelor din beton. Pentru a evita scurgerea apei din rîul Nistru în carieră, din partea dinspre rău, în calitate de baraj pentru cursul de apă, a fost lăsat un teritoriu nedesţelenit din roci cristaline a cărui lăţime este de pînă la 50 de metri. Pe suprafaţa acestuia a fost construit un baraj. Pe teritoriul SA "Cariera de granit şi pietriş din Soroca" sunt amplasate mai multe monumente naturale unice. Prima şi unica ieşire la suprafaţă a rocilor vulcanice din Republica

Moldova, ce contribuie la formarea de praguri pe rîul Nistru, se află în satul Cosăuţi, în albia rîului. Acest monument unic al naturii ocupă o suprafaţă de 8 ha şi poartă numele de “Pragurile Nistrului”. Vîrsta geologică a rocilor vulcanice este Riphean (Proterozoic superior), în timp ce a scoarţei de alterare – Riphean-Cambrian. Al doilea monument geologic al naturii, amplasat pe teritoriul carierei din satul Cosăuţi este aripa de vest a carierei, unde lucrările de extracţii au fost deja finalizate. Monumentul ocupă o suprafaţă de 2 ha şi poartă denumirea de ”Aflorimentul geologic de la Cosăuţi” şi se caracterizează prin prezenţa formaţiunilor precambriene, scoarţă de alteraţie prevendiană şi gresiile de Cosăuţi. Ambele monumente sunt protejate de stat. Lucrările de forare în rocile de gresie sun realizate cu ajutorul sondezei SM-765. Excavarea gresiei este realizată dintr-o singură treaptă. Cea mai mare înălţime a treptei este de 12m. Reţeaua de foraje are dimensiunile de 2,5 m pe 2,5 m. Extragerea granitului este realizată în 4 trepte, înălţimea treptei este de 12-14 m. Marcajul bermei inferioare (talpei) celei de a 4 trepte este de 6 m. Exploatarea granitului prin explozibil se face la 46 m mai jos de nivelul Nistrului. 2.5 Întreprinderi de meşteşugărit din s. Cosăuţi În Republica Moldova se cunosc mai multe centre tradiţionale de prelucrare artistică a pietrei. Ele sînt dispuse în sate din vecinătatea rîurilor Prut, Nistru, Răut, albia cărora şi-au croit drumul prin rocile de piatră naturală. În zona de Nord un renumit centru activ se găseşte în s.Cosăuţi din r-nul Soroca, situat în partea superioară a fluviului Nistru. Cosăuţi sau „satul de granit“, aşa cum a fost poreclit de turişti, reprezintă una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Republicii Moldova. Ca materie primă meşterii utilizează roca de gresie, care se extrage în carierele locale din timpuri imemorabile. De la inc. sec.XIX Cosăuţii se orientează spre necesităţile urbane, producînd în cantităţi mari dale pentru pardosirea podelelor din interiorul bisericilor, a pavajului pentru străzi, plăcilor pentru făţuirea bazelor blocurilor locative, detaliilor constructive şi decorative pentru diverse construcţii urbane. Perpetuarea continue a meşteşugului a permis creşterea gradului de profesionalism, a sporit nivelul artistic şi a îmbogăţit fondul ornamental prin asimilarea a noi forme arhitecturale ale pietrarilor locali. Astăzi Cosăuţii este cel mai activ, viabil şi cunoscut centru de prelucrare a pietrei, întrunind în diverse activităţi peste 45-48 meşteri. Cei mai remarcabili meşteri din acest sat sînt: Gîtlan Ion (a.n. 1936), Belous Serghei (a.n. 1937), Sapojnic Ion (a.n. 1932), Lozan Ion

(a.n. 1942), Ciumac Anatol (a.n. 1948), Ştirbu Victor (1950-2008), Cojocaru Sergiu (a.n. 1974). Ion Muntanu(a.n. 1987). Mulţi meşteri pietrari din această localitate deţin titlul onorific „Meşter-Faur”. Repertoriul pietrarilor locali este variat şi se înnoieşte ca răspuns la cererile şi necesităţile în amenajarea locurilor publice, în domeniul constructorilor de case noi. Meşterii preiau şi valorifică activ tradiţiile artistice ale altor centre din republică. Din piatra de Cosăuţi au fost ridicate numeroase edificii care au rezistat peste timp, aproape nealterate. Este vorba de celebra Cetate din Soroca, Biserica Sfînta Teodora din Chişinău, Biserica „Trei Ierarhi“ din Iaşi, Arcul de Triumf din Piaţa Marii Adunări Naţionale, precum şi multe alte construcţii particulare, dar la fel de frumoase. 2.6 Rezervaţia peisagistică Stînca Jeloboc Toponimicul “Stînca-Jeloboc” reflectă o denumire populară a unui masiv forestier situat în bazinul rîului Nistru, pe cursul său de mijloc. Pozitia geografica Pădurea “Stînca-Jeloboc” este situată la nord-vest de oraşul Soroca, între satele Cosăuţi şi lorjnita, şi ocupa la moment o suprafaţa de circa 900 ha. Numeroase izvoare, care îşi croiesc calea spre Nistru, asigură un microclimat specific şi totodată, servesc ca sursă importantă de apa. Pietrele enorme de la suprafaţă, relevă procesele milenare petrecute în scoarţa terestră. Amplasată pe malurile stîncoase ale batrînului Nistru, este penetrată de rîpi, văgăuni şi canioane. Apa, de la izvoare sau ploi, se scurge spre Nistru, “dezvelind” rocile stratificate. Bolovani mari de gresie, granit şi calcar sunt prezenţi atît pe malurile Nistrului, cît şi in apele lui. În locurile adînci se formează vîrtejuri, iar rîul devine greu navigabil. Cotitura mare a Nistrului şi stîncile cu păduri întinse de-a lungul lui creează un peisaj unic în felul său. Istoria pădurii “Stînca-Jeloboc” reprezintă o ramaşiţă a marilor păduri nistrene din nord-estul ţinutului, împreuna cu cîteva masive forestiere rămase pînă azi (pădurea “Mălăciuni”, defileul “Peştera lui Bechir”, Pădurea Voloavei etc.), ele au alcătuit vestiţii Codrii ai Sorocii, care s-au păstrat pîna prin anii 1850. Deşi exista puţine scrieri istorice despre exploatarea pădurilor Sorocii, folosirea lemnului ca material de construcţie pentru flota maritimă rusă porneşte anume în perioada 17701860, cînd au demarat activ defrişările nemiloase ale celor mai preţioşi şi frumoşi arbori. Procesele de distrugere a pădurilor Sorocii au avut loc simultan cu tăierile masive petrecute în

toate pădurile Moldovei. Ulterioarele războaie au grăbit reducerea suprafeţelor silvice din bazinul Nistrului. Lemnul era folosit, în special, pentru crearea construcţiilor de apărare şi a podurilor militare. Secetele şi crizele energetice de după al ll-lea război mondial au nimicit şi mai mult padurile sorocene. În prezent degradarea lor este condiţionata de actuala criza energetica prin care trece Republica Moldova, de necesităţile populatiei în producţie lemnoasă pentru construcţii, de procesele de eroziune a solului ca urmare a defrişărilor, de poluarea permanentă cu diverse deşeuri, de atitudinea iraţională a omului faţă de bunurile pădurii etc. Resurse vegetale Vegetaţia pădurii “Stînca-Jeloboc” este reprezentată de resursele forestiere şi flora erbacee spontană. Mai importantă din punct de vedere floristic este padurea “Jeloboc”. Ea este mai bătrîna, mai bogata în specii şi staţiuni forestiere. Speciile lemnoase sunt prezente prin stejar pedunculat (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), frasin (Fraxinus excelsior), jugastru (Acer campestre), cireş pasaresc (Cerasus avium), arin negru (Alnus glutinosa). În panta, cu expoziţia nord-vest, sunt plantate culturi de pin, salcîm şi glădită. Arbuştii cuprind cîteva specii de paducel (Crataegus), macieş (Rosa canina), corn (Cornus mas), sanger (Cornus sanguinea), darmoz (Vibur-num lantana), barcoace (Cotoneaster integerrima), soc negru (Sambucus ni-gra), salba moale (Euonymus euro-paea), scumpie (Cotinus coggygria) etc. Plantele erbacee sunt numeroase, cu elemente relicte şi rare, ca: ferigile - creasta cocoşului (Polystichum aculea-tum), gimnocarpium Robert (Gimno-carpium robertianum), feriguţa (Polypo-dium vulgare); năvalnicul (Phyllitis scol-opendrium), cuibul pămîntului (Neottia nidus-avis), crinul de pădure (Lilium martagon), laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris), somnoroasa (Laserpitium prutenicum), dalacul (Paris quadrifolia), dediţelul mare (Pulsatila grandis) etc. Multe din ele sunt incluse în Cartea Roşie a Moldovei, iar unele se întalnesc numai în padurile Sorocii. Copaci seculari Padurea “Stînca-Jeloboc”, datorită aşezării sale pe stînci cu văi şi canioane, a fost mai puţin supusă ravagiilor nimicitoare ale razboaielor şi activitatilor umane. În padurea “Jeloboc” sau păstrat mulţi arbori sănătoşi. Vîrsta unor stejari atinge circa 400 ani. Unul din aceşti arbori este protejat de stat ca monument al naturii. El este îngrădit, marcat cu o tabliţă-ghid însoţiţoare, îngrijit şi ocrotit de populaţia baştinaşă. Aceşti arbori prezintă un interes deosebit pentru

geneticienii pădurii. Ei constituie baza semincieră a pădurii, contribuie esenţial la conservarea genofondului populaţiilor silvice autohtone şi joacă un rol deosebit în regenerarea naturală a pădurilor noastre. Lumea animală Varietatea biotopică favorizează o bogata lume faunistică, cu cea 40 specii incluse în Cartea Roşie a Moldovei. Stîncile împădurite servesc ca nişte pereţi apăratori pentru toată diversitatea lumii vii şi asigură condiţii prielnice pentru dezvoltarea faunei. Aşa fenomene negative ca braconajul şi capturarea ilicită au adus la reducerea numerică a animalelor şi chiar dispariţia unora. În păduri îşi găsesc adăpost multe specii, printre care mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), bursucul (Meles meles), vulpea (Velpes vulpes), jderul de piatră sau beica (Martes foina), jderul de pădure (Martes martes), nevăstuica (Mustela erminea), dihorele de pădure (Putorius putorius) s.a. în grote se întalnesc cateva specii de lilieci, printre care şi rinoloful mare (Rhinolophus fer-rumequinum) - specie inclusă în Cartea Roşie. Ornitofauna Păsările sunt cele mai numeroase. În stînci îşi face cuib corbul (Corvus corax), care în ultimii ani a devenit mai rar, în pădurile bătrane se mai întalneşte ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), inclusă în Cartea Roşie. Pasările de apa poposesc şi îşi găsesc adăpost în desişurile de pe malurile Nistrului şi ale afluenţilor sai, atat în Moldova, cît şi în Ucraina de visa-vis (regiunea Viniţa). Mai numeroase sunt raţa sălbatică mare (Anas plathyrhinchos) şi lisiţa (Fu-lica atra). Mai rară este gîsca sălbatică mare (Anser anser). Uneori apare lebada cucuiată (Cygnus olor) şi lebada cantătoare (Cygnus cygnus) - oaspetele de iarna în apele neînghetate în ultimii ani, egreta mică (Egretta garzetta), poposeşte mai des, iar cea mare (Egretta alba) apare foarte rar. Cristeiul (Crex crex) cuibăreşte în livezile şi pădurile rare, cu desişuri şi surplus de umezelă. Foarte rar poate fi zărit lopătarul (Platalea leucorodia). Cocostîrcul, sau barza alba (Ciconia ciconia), poate fi observată în locurile mai înmlăştinite unde-şi dobîndeşte hrana preferată - broaştele. Falnice şi aprige sunt păsările rapitoare, care apar cu viteza fulgerului pe neprins de veste, punînd în alerta vietăţile din jur. Dintre rapitoarele de zi mai frecvent este sorecarul comun (Buteo buteo), ţipatul ascutit al căruia poate fi auzit din depărtare. Iarna, el migreaza mai la sud, fiind substituit prin sorecarul-încălţat (Buteo lagopus), care este foarte asemănator “fratelui” său.

Uliul pasărar (Accipiter nisus) - groaza pasărilor de talie mică, poate fi zarit pe la marginea pădurilor în căutarea prăzii. Se recunoaşte dupî picioarele subţiri şi înalte, de culoare galbenă, iar coada-i destul de lungă. Şoimul rîndunelelor (Falco subbuteo) este o pasăre migratoare, hrana lui constă din pasari de talie mica şi mijlocie, preferînd vrăbiile şi rîndunelele. Vînturelul-de-seară sau şoimuleţul (Falco vespertinus) este un rapitor de talie mică, hrănindu-se în special cu insecte, rareori păsări mici, reptile şi şoareci. Speciile rare, ca vulturul-pescar (Pandion haliaetus), şoimul caclator (Falco peregrinus) şi gaia neagră (Milvus milvis) au fost observate doar cîteva ori, poposind aici în perioada migraţiilor. Dintre răpitoarele de noapte putem menţiona huhurezul de pădure (Strix aluco), ciuful de pădure (Asio otus). Aşa specie rară ca buha mare (Bubo bubo), care se consideră disparută, s-a pastrat, dupa unele date, în padurile din cursul de mijloc al Nistrului. Prin anii 60’ ea cuibărea în stînci, iar de cateva decenii nu s-a mai semnalat. Poate că se va reîntoarce şi va îmbogati din nou cu strigătele sale nocturne pădurile nistrene ale Sorocii. Păsările rapitoare, atît de zi, cat şi de noapte, sunt extrem de folositoare, deoarece distrug un numar mare de rozătoare - dăunători periculoşi agriculturii. Vagăunile din interiorul pădurii şi malurile Nistrului, bogate în cuiburi de pasari, servesc o sursa excelenta de hrana pentru balaurul galben, sau şarpele cu abdomen galben (Coluber jugularis) - cea mai mare reptilă (circa 2 m lungime) a herpetofaunei noastre, recent devenită aici foarte rară. Pe timpuri, după spusele baştinaşilor, aceşti şerpi mari se întîlneau frecvent şi puteau fi observaţi chiar aproape de casele oamenilor. Pe locurile însorite poate fi rareori întalnita vipera comuna (Vipera berus), care încalzindu-se la soare poate fi recunoscută dupa corpul mai scurt şi mai gros, cu capul de formă triunghiulară, gîtul scurt şi subţiat. Toamna, prin septembrie, pe coastele însorite ale Nistrului, şarpele de alun (Coronella austriaca), denumit astfel după culoarea roşietica-brună, asemănatoare scoarţei şi fructelor de alun îşi scoate la lumina soarelui puii. Rareori apare şi broasca ţestoasă de baltă (Emys orbicularis). Toate speciile descrise sunt incluse în Cartea Roşie. Insectele Lumea insectelor atinge o bogată diversitate şi include numeroase specii rare trecute deja în Cartea Roşie a Moldovei. Vegetaţia abundenta a albiei rîuleţelor, cu luncile lor înflorite, oferă condiţii prielnice pentru proliferarea unui număr mare de insecte şi de alte nevertebrate. Cele mici, de obicei, nu se observă la prima vedere, deşi constituie însemnate resurse trofice în structura biologică a pădurii. Primăvara devreme, în depresiunea dintre stînci, îşi face apariţia

fluturele de doliu (Pyrameis atalanta), care poate fi observat pe tulpinile copacilor unde se hrăneşte cu seva lor de primavară. Tot în această perioadă apare un fluture interesant Gonepteryx rhamni, de culoare galbena-aprin-să, precum fructele de lămîie. El apare doar pentru un timp scurt, prin martie-începutul lui aprilie. Cum înverzeşte pădurea, în poienile cu flori se ivesc numeroşi fluturi de zi, dintre cei mai frumoşi, ornaţi cu toate culorile curcubeului precum: mahaonul (Papilio machaon), fluturele podalirius sau coada-rîndunicii (Papilio podaliri-us), mnemozina sau apolonul negru (Parnassius mnemo-synae), fluturii ruginii (Argynnis), galbenarii şi aurorele (Co-lias), albiliţele (Pieris) etc. Pe timpuri, la începutul verii, marginile pădurilor păreau roşietice din depărtare, deoarece odata cu iesirea soarelui apăreau în cantitaţi enorme fluturii ruginii mari (Argynnis paphia), cu aripile brăzdate de rînduri de puncte negre pe fonul roşietic, de parca ar fi nişte “leoprazi” roşcaţi. Lunca mezofită, înconjurată de pereţii stîncoşi, este locul unde a supravieţuit un relict al enomofaunei noastre - polixena (Zerynthia polyxena). Printre albăstriţe, care îmbogăţesc mult priveliştea poienelor, sunt specii rare, ca fluturele dafnis (Polyommatus daphnis), inclus în Cartea Roşie Europeană. Dintre fluturii nocturni preţioşi mentionam: buha-catocala cu dungi roşii (Catocala nupta), catocala zmeurei (Catocala sponsa), catocala mare (Catocala fraxini); porumbacul cap mort (Acherontia atropos) - care are pe torace un desen în formă unui craniu (de unde şi denumirea!), porumbacul cu ochi (Smerinthus ocellatus) etc. Pe coastele însorite poate fi observată, cei drept cu greu din cauza ţinutei de camuflare, cum vînează o insecta misterioasă şi interesantă - călugariţa (Mantls religiosa), “poreclită” aşa dupa felul cum îşi ţine picioarele anterioare, ca mainile unei călugariţe care se roagă. Dintre gîndacii mai pretioşi sunt: rădască sau gandacul-cerb (Lucanus cervus), rinocerul (Oryctes nasicornis), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo), croitorul cu patru puncte (Morimus funereus) etc. Un rol deosebit în viaţa padurii îl au furnicile (Hymenoptera, Formica), fiind adevăraţi sănitări ai arborilor. Ele sunt capabile să reducă un număr mare de omizi şi larve, iar după datele specialiştilor, 4-5 muşuroaie la 1 ha pot apara padurea de dăunatori. Peşteri şi grote Stîncile şi pietrele enorme ascund cîteva peşteri mici şi numeroase grote naturale. Cea mai vestită peşteră poartă denumirea de “Peştera la Beci”. Intrarea în această peşteră este distrusă

de vizitatori, “seduşi” de legendele despre comorile ascunse în subteran. În vremurile îndepărtate, cu milioane de ani în urmă, cînd se forma albia Nistrului, aici au crescut lanţuri întregi de stînci “penetrate” de grote. Pe timpuri, după mărturisirile băştinaşilor, în unele peşteri se putea pătrunde liber pe brînci la cîţiva metri în adîncime. 2.7 Mănăstirea Cosăuţi Mănăstirea Cosăuţi se află la distanţa de 170 km de Chişinău. A fost înfiinţată în anul 1994 de către parohul satului Cosăuţi, Ieronim Palii. Acesta a construit o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului, după un proiect pus la dispoziţiei de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Construcţia bisericii s-a terminat în anul 1999, fiind ridicate apoi şi un corp de chilii cu trapeze. Manastirea este situată la circa 5 km de Cosăuţi, în apropierea locului numit “la Pristol”. Aici, în urmă cu 170 de ani s-a aflat o mănăstire de călugări cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, întemeiata în anul 1729 de doi călugări, Pavel şi Gavriil. În 1820, la mănăstirea Cosăuţi era o biserică de lemn, bătută din exterior cu scîndură nouă de lemn, acoperită cu şindrilă-draniţă, o clopotniţa mică, de lemn, acoperită cu şindrilă, cu cinci clopote, două mari şi trei mici, casa stăreţiei şi cîteva chilii, destule pentru a cuprinde întreaga comunitate. Chiliile erau de lemn, vechi, toate acoperite cu stuf. Mănăstirea era împrejmuită cu un gard făcut pe jumătate din bîrne şi pe jumătate din nuiele, o poartă de stejar, dar toate învechite şi parţial deteriorate. Conform izvodului din noiembrie 1824, „Sfînta mănăstire Cosăuţii ci esti cu hramul Naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu are biserica de lemn durată şi pe temelie de piatră, acoperită cu şindrilă, însă acoperemîntul vechi, pentru care acoperemînt spre a să acoperi de iznoavă este gata 10 000 şindilă şi 15 000 cuie. Catapeteasma înăuntru de lemn săpată şi zugrăvită cu aur şi argint şi cu vopseli bune”. În ograda mănăstirii mai erau: 1. Chiliile igumeneşti cu dispărţituri înăuntru şi cu foişor deasupra. 2. O pivniţă mare de piatră supt foişor pentru curechi şi must. 3. Una pivniţă nouă de piatră boltită pentru vin. 4. Patru chilii de la celi igumeneşti înrînd tot supt un acoperemînt pentru părinţi coperite cu răgoz şi cu paie. 5. Altă chilie deosebită cu tinda ei, de către deal, tot pentru părinţi. 6. Una chilie despre părîu, cu tinda ei. 7. Una chilie pentru iconom cu 2 dispărţituri şi cu tinda ei. 8. Un hanbar lîngă poartă de scînduri coperit cu paie pîine.

9. Clopotniţa pe poartă, de lemn de stejar. 10. Cinci clopote, însă unul mare ca de 200 ocă, şi patru mai mici. 11. Un clopoţel pentru trapezi. 12. Trapeza cu cuhne în mijloc şi cu o cămară de o parte, bună şi coperită bine, nouă. 13. Altă cămăruţă în dosul cuhnii osăbită. 14. O pivniţă vechi lîngă trapezi pentru verdeţuri. 15. Un grajd de scînduri de stejar podit unde şideaii acoperit cu paie. 16. O şură alăture cu grajdiul cu furci de stejar acoperită bine pentru căruţă şi care. 17. Ograda înprejurul mănăstirii pi din sus cu gard de pari şi nuiele şi pe o parte cu acelaş zăplaz şi poarta de stejar, toate aceste vechi şi stricate. 18. Un coşăr mare nou făcut din anul acesta. În 1833, a fost întocmită o nouă listă a clădirilor mănăstireşti, care includea şi o descriere a imobilului: biserica de lemn, care era cămăşuită cu scînduri deja învechite, iar acoperişul, fiind vechi, curgea. Din cauza uzurii clopotniţa era înclinată, chiliile erau vechi, nefiind reparate la timp, au degradat mult. La 26 iunie 1833 are loc procesul de lichidare a mănăstirii Cosăuţi, sub supravegherea nemijlocită a Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău. Lista bunurilor materiale transmise a fost semnată la 25 septembrie de arhimandritul Ioanichie, blagocin, şi de ieromonahul Rafail, din partea mănăstirii Călărăşăuca. Clădirile mănăstirii erau făcute în special din lemn: o biserică, şapte chilii, un grajd şi o trapeză. După închiderea mănăstirii, rămînînd fără supraveghere, clădirile au fost devastate şi distruse. În 1990 a început edificarea noului complex monastic Cosăuţi, plasat pe un loc nou, pe malul celălalt al rîului Cosăuţi. Arhimandritul Ieronim a ridicat o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului după un proiect donat de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (în prezent – Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Biserica este terminată în 1999, construinduse apoi şi un corp de chilii cu trapeză. În octombrie 2002, de hramul mănăstirii, a fost sfinţită biserica nouă. Însă în 1998 la mănăstire a izbucnit un incendiu care practic a mistuit chiliile monahilor. Reparaţiile de la mănăstire au fost finisate abia către 2009. Un interes deosebit pentru cercetători prezintă Mănăstirea în Cretă, o chilie individuală de pe malul drept al Nistrului, denumită astfel de localnicii din satul Cosăuţi. Prin analogie, stabilim unele asemănări la capitolul materie primă (rocă de cretă), tehnici de lucru (tăierea pietrei) şi amenajarea interiorului Peşterei lui Bichir, de la intrarea în oraşul Soroca. În prezent intrarea iniţială şi construcţiile auxiliare sunt slab vizibile. Planul chiliei este neregulat, incluzînd o cameră şi o nişă care servea drept dormitor. Merită atenţie şi inscripţiile în chirilică de pe peretele exterior, în partea de est a intrării, ilizibile din cauza eroziunii puternice.

Nu departe se pot desluşi urmele unei cruci incizate în rocă. La vest de intrare, pe peretele exterior, sunt incizate nişte simboluri cu o semnificaţie apropiată de cele ale soarelui din preistorie. Schitul mai are un loc de dormit, o vatră, nişe de plasare a icoanelor (pe peretele de nord-est al chiliei), fapt care confirmă existenţa unui schit de factură creştină. Alături de mănăstire se află un pavilion cu un izvor de apă minerală. 3. Rezervaţia cultural – naturală Orheiul Vechi Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi reprezintă un complex istoriconatural unic, amplasat în calacrele recifale ale defileul rîului Răut, în zona de contact a Podişului Codrililor, Podişului Nistrului şi Cîmpiei de terase a Nistrului. În procesul de adîncire atît rîul Răut cît şi afluienţii săi au adus la lumina zilei un şir de stînci de calcar, care, timp de milenii, au adăpostit aşezări umane şi comunităţi religioase, amplasate la intersecţia diferitelor civilizaţii, care s-au perindat în spaţiul Moldovei din timpurile preistorice pînă în evul mediu. Aceasta posedă statut de Rezervaţie cultural-naturală de rang naţional, în conformitate cu „Legea privind crearea Rezervaţiei cultural-naturaale Orheiul Vechi”, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova (nr. 251-XVI, 04.12.2008) şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la constituirea Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi” (nr. 228, 23.03.2009). Sectorul central al complexului Orheiul Vechi (promontoriile Peştera şi Butuceni), în conformitate cu Hotărîrea nr. 77 a Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti din 15 martie 1968, beneficiază de statut de „Rezervaţie istorico-arheologică”, iar sectorul de vest (promontoriul Mihăilaşa şi Cheile Selitra), în conformitate cu clasificarea IUCN, posedă statut de arie protejată de categoria a IVa - Rezervaţie peisagistică, aprobat prin hotărîrea Nr. 1538XIII a Parlamentului Republicii Moldova din 25 februarie 1998. 3.1 Cadrul fizico-geografic Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi este situat la distanţa de 50 km nord-est de oraşul Chişinău, în partea central-estică, a Podişului Moldovenesc, de-a lungul defileului format de rîul Răut, afluent de dreapta al fluviului Nistru. Graţie amplasării sale favorabile şi particularităţilor geografice, acest sit a constituit un punct nodal, unde se intersectau importante reţele de comunicare dintre culturi şi civilizaţii în dinamică pe axele est-vest şi nord-sud în Europa de Sud-Est. Din punct de vedere fizico-geografic acest sit este situat la contactul peisajelor silvice şi a celor de stepă, făcînd parte din Codrii Orheiului, o unitate istoricogeografică bine conturată din timpuri străvechi, cu tradiţii culturale bine profilate şi conservate în timp.

Situl ocupă şapte promontorii de proporţii, fascinante din punct de vedere peisajistic, nominalizate de către populaţia locală în mod tradiţional Furceni, Cot, Stojişte, Mihăilaşa, Peştera, Trebujeni, Butuceni, cheile adiacente de o frumuseţe deosebită a celor şapte afluienţi ai Răutului: Cheile Selitra, Cheile Rîpa Ciobanului, Cheile Morova, Cheile Ivancea, Cheile Hucişca, Cheile Răposu şi Cheile Culicăuca. Primele cinci promontorii, la fel ca şi cheile alăturate, reprezintă arii naturale protejate şi terenuri (cîmpuri) cu multiple situri arheologice, iar ultimele două, care dispun de caracteristici naturale şi istorico-arheologice nu mai puţin importante, reprezintă în mare parte spaţii care adăpostesc actualele sate Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, cu vechi tradiţii şi arhitectură vernaculară deosebită, acestea din urmă fiind parte componentă a Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi. Defileul Răutului traversează Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi de la nord-vest spre sud-est pe un traseu tri-sinusoidal de circa 15,0 km, fiind mărginit în amonte de satul Furceni (raionul Orhei) şi în avale de satul Maşcăuţi (raionul Criuleni). În linie dreaptă, de la nord-vest spre sud-est, complexul istorico-natural se întinde pe o lungime de 9,0 km şi lăţimea, de la sud-vest spre nord-est, de 1,5-4,0 km. 3.2 Cadrul istorico-cultural Istoria apariţiei şi dezvoltării Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi poate fi împărţită în următoarele etape de bază: 1. Formarea recifului de calcare sarmaţiene în Miocen în cadrul Mării Sarmatice (13,08,0 milioane ani); 2. Formarea depozitelor argiloase miocen- meotiene (8,0- 5,3 milioane ani) şi ponţienpliocene (5,3-2,0 milioane ani); 3. Erodarea depozitelor meotiene şi pontice de către apele Nistrului în pliocenul tîrziuînceputul eopleistocenului (circa 2,0 milioane ani) şi formarea depozitelor argilo-nisipoase cu petrişuri (terasele nr. 7-11) din eopleistocen (1,8-0,8 milioane ani); 4. Formarea defileului rîului Răut, a defileelor (cheielor) adiacente şi a reliefului în ansamblu, inclusiv a teraselor cuaternare (pleistocene) (terasele nr. 1-4), vegetaţiei şi faunei cuaternarului (800 mii - 30 mii ani); 5. Apariţia habitatului uman, dezvoltarea civilizaţiilor preistorice, definitivarea formării reliefului, asociaţiilor vegetale şi faunistici contemporane, utilizarea activă de către omul preistoric a resurselor naturale, îndeosebi a celor vegetale şi faunistice (circa 30 mii–2 mii ani î. Hr.),

6. Formarea reţelei de aşezări traco-geto-dace (secolele XIII î. Hr.) şi antice tîrzii (secolele III-IV p. Hr.), valorificarea de către om a promontoriilor din defileul rîului Răut pentru amenajarea fortificaţiilor militaro-politice, utilizarea activă a văii Răutului în scopuri de navigaţie comercială, 7. Dezvoltarea reţelei de aşezări medievale timpurii (secolele V-XIII), valorificarea de către om a priorităţilor naturale ale promontoriului Peştera în scopul protejării comunităţilor locale de multiplele valuri ale migraţiunilor „barbare”, 100 8. Edificarea de către tătaro-mongoli a oraşului de tip oriental „Şehr al-Cedid” (c. 13301369), folosirea la maximum a reliefului natural fortificat al promontoriilor Peştera şi Butuceni, 9. Dezvoltarea oraşului medieval moldovenesc Orhei (circa 1370-circa 1538), a aşezării rurale Peştera (sfîrşitul secolului XVI – începutul secolului XIX), fortificarea promontoriului Peştera cu valuri şi şanuri adiacente; dezvoltarea comunităţilor monahale creştine în cadrul complexelor rupestre, valorificarea în acest context a versanţilor din calcar ai rîului Răut, 10. Formarea şi dezvoltarea satelor contemporane Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, a arhitecturii vernaculare şi tradiţiilor etnografice specifice zonale (secolele XVII-XX), 11. Formarea şi dezvoltarea Rezervaţiei istorico-culturale şi natural-peisagistice Orheiul Vechi (1968-2010). Procesul formării actualului peisaj al zonei Orheiul Vechi, începe în Mperioada Sarmaţianului mijlociu din Miocen, cu circa 13,0 milioane ani în urmă, cînd teritoriul respectiv reprezenta fundul unei mări salmastre, cunoscută în literatura de specialitate drept „Marea Sarmatică”. Pe parcursul Sarmaţianului Mijlociu (Basarabeanului), datorită salinităţii reduse a apelor mării, în asociere cu temperaturile înalte, în zona respectivă, s-au dezvoltat intens colonii de moluşte fosile, alge şi alte organisme, care într-un timp geologic relativ restrîns, de doar îteva milioane de ani, au construit masive recifale de calcar sub forma unor platforme suprapuse, grosimea cărora, în funcţie de condiţiile climaterice, variază de la cîţiva centimetri pînă la zeci de metri. În Miocenul tîrziu (8,0-5,3 milioane ani) şi în Pliocen (5,3- 1,8 milioane ani), în cadrul continental al Mării Meotice şi Mării Pontice, s-au format depozite aluviale de argilă şi nisipuri, care în zona Orheiului Vechi lipsesc datorită erodării lor de către apele Nistrului în Pliocenul tîrziu-începutul Eopleistiocenului. În Eopleistoceni, ca rezultat al proceselor fluviale, în valea Nistrului, în zona Orheiului Vechi, s-au acumulat depozite argiloase şi nisipoase care au constituit terasele superioare nr. 8 -11. După regresiunea mării pontice, produsă cu circa 1,0 milion de ani în urmă, în cuaternar, ca rezultat al proceselor de eroziune fluvială a calcarelor sarmaţiene , în zona Orheiului Vechi se conturează defileul cu mendrele încătuşate ale rîului Răut şi defileele afluenţilor săi (Selitra,

Rîpa Ciobanului, Morova, Ivancea etc.). Pe parcursul acestei perioade se formează terasele mai tinere, cuaternare ale rîului Răut (nr. 1-4), iar relieful, vegetaţia şi fauna capătă forme apropiate de cele contemporane. Preistoria. Din perioada paleoliticului superior (circa 30-10 mii ani în urmă) în zona Orheiului Vechi este atestat factorul antropic, care pune începutul unui proces nou, cel al interacţiunii dintre om şi natură, formării Rezervaţiei cultural-naturale. Bogăţia vegetală şi faunistică din regiune ofereau condiţii propice pentru întreţinerea omului străvechi, iar particularităţile reliefului ofereau condiţii favorabile pentru formarea unor aşezări staţionare. În perioada respectivă pe suprafaţa promontoriilor Peştera şi Mihăilaşa existau cel puţin trei staţiuni ale vînătorilor străvechi. Prezenţa apei, pădurilor, solului fertil şi a unor promontorii fortificate natural a favorizat instalarea relativ timpurie în zona Orheiului Vechi a vechilor comunităţi de agricultori. În perioada neoliticului (mileniile VI-V î.Hr.) în defileul Ivancea existau două aşeezări umane de agricultori străvechi. În perioada eneoliticului (mileniile IV-III î. Hr.) în regiunea dată este documentată civilizaţia preistorică de tipul Precucuteni-Cucuteni, cunoscută prin şase aşezări ale vechilor agricultori şi crescători de vite, amplasate pe promontoriul Peştera, terasa Trebujeni, în preajma Defileului Morova şi defileul Ivancea. Din epoca bronzului în zona Orheiului Vechi este atestată o singură aşezare. Începînd cu perioada neoliticului şi eneoliticului omul a beneficiat pe deplin de priorităţile zonei Orheiului Vechi: - de rîul Răut, care oferea apă şi peşte; - de solurile aluviale şi de cernoziom, care ofereau condiţii optime pentru o agricultură intensivă; 102 - de pădurile de foioase, care ofereau materiale pentru construcţie şi foc, precum şi diverse plante pentru hrană; - de fauna diversă, care oferea animale şi păsări pentru vînat; - de relieful fortificat natural, care oferea condiţii de apărare în faţa unor pericole iminente. Toate aceste condiţii benefice, luate în ansamblu, au determinat statornicirea în zona respectivă a unui habitat uman durabil, care s-a perpetuat milenii la rînd, din paleolitic şi pînă la etapa contemporană. Antichitatea şi evul mediu timpuriu. În perioada de tranziţie de la epoca bronzului la epoca fierului în zona Orheiului Vechi sunt atestate trei aşezări din epoca fierului timpuriu ale tracilor vechi, atribuite culturilor arheologice de tipul Chişinău-Corlăteni (secolele XII-X î. Hr.) şi Cozia-SaharnaSolonceni (secolele IX-VIII î. Hr.). În secolele VII-I î. Hr. în zona Orheiului Vechi se dezvolta o reţea largă de aşezări şi cetăţi geto-dace, care menţineau relaţii strînse cu lumea greacă. Sunt identificate mai mult de 20 de situri geto-dace, inclusiv 11 aşezări nefortificate şi 9 cetăţi. În perioada secolelor III-II î. Hr. în cadrul aşezărilor din zonă, sunt atestate elemente culturale de factură germanică, vehiculate de către triburile bastarnilor. În rezultatul activităţilor triburilor getodace, peisajul zonei Orheiului Vechi s-a îmbogăţit cu

elemente noi. Astfel, de la aşezările fortificate geto-dace, pînă în zilele noastre, s-au păstrat 12 valuri de pămînt cu şanţuri adiacente care sau încadrat perfect în mediul înconjurător, contribuind la formarea unui peisaj cultural deosebit. Din perioada antică tîrzie în zona Orheiului Vechi sunt documentate zece aşezări de tipul Sîntana de Mureş-Cerneahov (secolele III-IV d.Hr.) atribuite de către arheologi populaţiei autohtone de origine daco-romană, dar şi triburilor migratoare ale sarmaţilor şi goţilor. În perioada medievală timpurie (secolele V-XIII) în zona 103 Orheiului Vechi sunt atestate pînă la 11 aşezări nefortificate ale populaţiei autohtone, inclusiv două aşezări amplasate pe suprafaţa promontoriului Peştera. Perioada medievală tîrzie şi modernă. La începutul secolului XIV, cînd spaţiul prutonistrean era parte a statului tătaro-mongol Hoarda de Aur, pe promontoriul Peştera şi parţial pe promontoriul Butuceni, este fondat oraşul de tip oriental Şehr al-Cedid (Orşul Nou), care a existat pînă în anul 1369, cînd tătarii au fost obligaţi să părăsească aceste locuri. În anii 13631365 oraşul Şehr al-Cedid devine pentru o perioadă de 2 ani capitală a Hoardei de Aur, dat fiind că aici a staţionat conducătorul statului respectiv, hanul Abdulah cu suita sa. În perioada dominaţiei Hoardei de Aur, peisajul cultural de la Orheiul Vechi a suferit importante schimbări: a fost construită o citadelă din piatră şi o serie de edificii publice - palat moschee, caravanserai, băi etc., ale căror vestigii marchează prezenţa mongolilor în acest ţinut. În ultimul sfert al secolului XIV, viaţa urbană de la Orheiul Vechi este continuată de către populaţia locală moldovenească. În secolul XV – prima jumătate a secolului XVI aşezarea urbană de pe promontoriul Peştera este cunoscută sub denumirea de tîrgul/ oraşul/cetatea Orhei. În perioada respectivă, cetatea de la Orheiul Vechi reprezenta un avanpost al Ţării Moldova la hotarul de Est. În secolul XV, rezervaţia cultural-naturală de la Orheiul Vechi se completează cu elemente noi, inclusiv cu 2 valuri imense din pămînt prevăzute cu şanţuri adiacente de apărare, care reprezintă o caracteristică de bază a peisajului din zona dată pînă la această etapă. În aceeaşi perioadă era utilizată citadela de piatră şi „palatul pîrcălabului” (=palatul conducătorului regional), erau edificate şi alte construcţii din piatră, inclusiv o biserică ortodoxă, ale căror fundaţii se înscriu perfect în peisajul actual al sitului. O caracteristică importantă a perioadei secolelor XV-XVIII a reprezentat-o viaţa monahală din cadrul schiturilor rupestre din 104 versanşii de calcar, care formează unul dintre elementele originale ale peisajului complexului Orheiul Vechi. În secolele XVI-XVII începe istoria actualelor sate din zona Orheiului Vechi: Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, care la începutul secolului al XXI-lea păstrează arhitectura vernaculară deosebită, coloritul etnografic specific zonei date, precum şi habitatul relativ arhaic al populaţiei locale. Pe parcursul ultimelor două secole în zona Orheiului Vechi majoritatea pămînturilor

fertile au fost valorificate în scopuri agricole, fiind păstrate, în acelaşi timp, în starea primară importante masive silvice şi păşuni.

Concluzii Turismul este una din ramurile economice care au cunoscut cea mai rapidă expansiune în ultimele decenii. Beneficiile economice ale industriei turistice sunt multiple. Industria turistică generează un număr semnificativ de locuri de muncă, iar investiţiile în acest domeniu au o durată de amortizare relativ scurtă. Economia locală, în ansamblu, beneficiază ca urmare a dezvoltării turismului. În acelaşi timp este necesar de afirmat că dezvoltarea turismului naţional per ansamblu depinde foarte mult de valorificarea potenţialului turistic regional. Turismul poate susţine dezvoltarea durabilă a zonelor protejate în care din ce in ce mai mulţi turişti vin să caute, să înţeleagă şi să se bucure de mediul natural. Turismul poate şi trebuie să sprijine protecţia resurselor naturale. Industria mondială a turismului de masă creşte în mod continuu. Această creştere creează o provocare majoră pentru marketingul de turism, acolo unde există o nevoie însemnată pentru o poziţionare eficace a strategiei destinaţiei, cu scopul creării şi administrării distincte şi atractive a obiectivelor şi peisajelor, definite ca forţe de atragere pentru diferitele situri. Prin intermediul acestui proiect am demonstrat că raionul Soroca dispune de un potenţial turistic destul de valoros în ceea ce priveşte atît obiectivele turistice naturale cum ar fi Rîpa lui Bechir, Cariera de granit şi pietriş Soroca, Rezervaţia peisagistică Stînca Jeloboc cît şi obiectivele turistice antropice precum renumita Cetatea Sorocii, monumentul Lumînarea Recunoştinţei, Mănăstirea Cosăuţi, întreprinderile de meşteşugărit din s. Cosăuţi etc. De asemenea o importanţă foarte mare pentru dezvoltarea turismului în Republica Moldova o are Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi care poate fi considerată atît un obiectiv turistic natural, cît şi unul antropic cu o istorie destul de bogată. Pentru valorificarea acestora şi atragerea mai multor turişti este necesar de întreprins mai multe acţiuni care vor avea ca scop conservarea patrimoniului natural, istoric şi cultural; dezvoltarea, diversificarea şi promovarea ofertei turistice; crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor în turism

Bibliografie 1. Ioniţă, Veaceslav, Ghidul oraşelor din Republica Moldova, Chişinău, 2004; 2. Livandovschi R., Unele elemente organizaţionale în dezvoltarea turismului rural al Republicii Moldova, Chişnău, 2002; 3. Musteaţă Sergiu, Cetatea Soroca – istorie, memorie şi tradiţii secular, Chişinău, 2015; 4. Postică, Gheorghe, Peisajul Cultural Orheiul Vechi, Chişinău, 2010; 5. Mănăstiri Basarabene, Chişinău, 1995; 6. www.apelemoldovei.gov.md; 7. www.moldova.md; 8. www.turism.gov.md; 9. www.ortodox.md; 10. www.patrimoniumaterial.md; 11. www.cosauti.tumblr.com; 12. www.cariera-cosauti.md 13. www.localitati.casata.md

Anexe Rîpa lui Bechir

Lumînarea Recunoştinţei

Cariera de granit şi pietriş Soroca

Întreprinderi de meşteşugărit din s. Cosăuţi

Rezervaţia peisagistică Stînca Jeloboc

Mănăstirea Cosăuţi

Valea sectorului de mijloc al r. Nistru

Flora reprezentativă pentru valea sectorului de mijloc al r. Nistru Rogoz

Firuţa

Păducelul

Mierea-ursului

Toporaşul – de – pădure

Mălin

Vinariţa

Coada-calului

Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi

Arin negru

Furceni

Mănăstirea rupestră Butuceni

Festivalul muzical Gustar, s. Trebujeni