Poiect Individual Iee.docx

Banca Centrala Europeana Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Actualul președinte al BCE este Mario Draghi. Sediul băncii este la Frankfurt (Germania). Misiunea băncii este să administreze moneda euro – monedaunică a UE şi să păstreze stabilitatea preţurilor pentru cele peste două treimi din cetăţenii UE care utilizează moneda euro. BCE este responsabilă şi pentru crearea şi implementarea politicii monetare în zona euro. Pentru a-şi îndeplini rolul, BCE colaborează cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), din care fac parte toate cele 27 de state membre ale UE.Cu toate acestea, doar 16 dintre ele au adoptat până în prezent moneda euro, formând împreună „zona euro”. Băncile centrale naţionale ale acestor ţări şi Banca Centrală Europeană alcătuiesc aşa-numitul „Eurosistem”. BCE îşi desfăşoară activitatea în condiţii de independenţă totală. BCE, băncile centrale naţionale ale SEBC sau alt membru al organismelor lor de decizie nu pot solicita sau primi instrucţiuni de la niciun alt organism. Instituţiile UE şi guvernele statelor membre UE trebuie să respecte acest principiu şi au obligaţia de a nu încerca să influenţeze BCE sau băncile centrale europene. Funcțiile BCE: 

Distribuția și supravegherea stabilității monedei euro;



Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani;



Cooperarea cu băncile naționale.

Funcțiile BCE sunt menționate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în discuție. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche Bundesbank. Conducerea Băncii Centrale Europene este asigurată de un Consiliu al

Guvernatorilor, ce stabileşte orientările generale şi politicile monetare, şi un Consiliu Director, compus din preşedinte şi vicepreşedinte, însărcinaţi cu aplicarea măsurilor decise de Consiliul Guvernatorilor. Consiliul Guvernatorilor este format din membrii Comitetului director şi guvernatorii băncilor centrale. Se reuneşte de cel puţin 10 ori pe an pentru a decide asupra problemelor monetare. Fiecare membru al Consiliului Guvernatorilor dispune de un vot, iar deciziile se adopta cu majoritate simplă. În caz de egalitate, votul preşedintelui este preponderent. 

Comitetul Director este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri. Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului Director sunt numiţi de comun acord de reprezentanţii statelor membre, la recomandarea Consiliului European şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului Guvernatorilor, 

1

dintre persoane a căror autoritate şi experienţa profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul lor are o durată de opt ani şi nu poate fi reînnoit. Consiliul General se constituie din preşedinte, vicepreşedinte şi guvernatorii băncilor centrale naţionale. Ceilalţi membri ai Comitetului Director pot participa fără drept de vot la reuniunile Consiliului General. Consiliul General are următoarele funcţii: executa sarcinile tranzitorii; sprijină îndeplinirea funcţiilor consultative şi colectarea informaţiilor statistice; elaborează rapoartele de activitate; stabileşte regulile necesare standardizării procedurii contabile şi informării asupra operaţiilor băncilor centrale naţionale; stabileşte condiţii de angajare a personalului Băncii Centrale Europene. 

Comitetul Economic şi Financiar. În vederea coordonării politicilor monetare ale statelor membre, acest organism are următoarele misiuni: formularea avizelor, fie la cererea Consiliului European sau Comisiei, fie din proprie iniţiativă; urmăreşte situaţia economică şi financiară a statelor membre ale Comunităţii şi prezintă raport Consiliului European şi Comisiei Europene în legătură cu acestea; pregăteşte lucrările Consiliului Guvernatorilor care se referă la anumite articole din tratat; cel puţin odată pe an examinează circulaţia capitalurilor şi efectuarea plăţilor care rezultă din aplicare tratatului şi din masurle aplicate de Consiliu, propune soluţii de îmbunătăţire şi prezintă un raport Comisiei şi Consiliului în legătură cu rezultatele examinării. 

Capitalul Băncii Centrale Europene se cifrează la 5 miliarde de euro şi se poate

majora prin decizia Consiliului Guvernatorilor care se adopta cu majoritate calificată. Voturile membrilor Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate conform repartiţiei capitalului subscris la Banca Centrală Europeană de către băncile centrale naţionale. O decizie privind majoritatea calificată se adopta dacă voturile favorabile exprimate reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris la Banca Centrală Europeană şi cel puţin jumătate din acţionari. Băncile centrale naţionale pun la dispoziţia Băncii Centrale Europene rezerve valutare, altele decât monedele statelor membre, poziţii de rezervă la FMI şi DST în valoare de până la 50 de miliarde de euro. Consiliul Guvernatorilor decide asupra părţii de rezerve care poate fi pretinsa de Banca Centrală Europeană după constituire şi sumele ce se solicita ulterior. Banca Centrală Europeană este autorizată să gestioneze rezervele şi să le utilizeze conform statutului. Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale la formarea rezervelor depinde de partea de capital subscrisa la Banca Centrală Europeană. În acest sens, Banca Centrală Europeană poate să solicite rezerve suplimentare în limita fixată şi poate să gestioneze rezervele la FMI şi DST. În cazul în care Banca Centrală Europeană înregistrează o pierdere, aceasta se acoperă din fondul general de rezervă şi dacă este necesar din venitul monetar obţinut în cursul exerciţiului financiar, pe baza deciziei Consiliului Guvernatorilor proporţional cu şi până la concurenţa sumelor alocate băncilor centrale naţionale. Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea bancnotelor. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele mijloace de plată legale în interiorul Uniunii Europene. Statele 2

membre pot emite monede metalice sub rezerva aprobării emisiunii de către Banca Centrală Europeană. Politica monetară a Băncii Centrale Europene

În conformitate cu Articolul 105 din versiunea consolidată a Tratatului Uniunii Europene, obiectivul principal al Băncii Centrale Europene este menţinerea stabilităţii preţurilor în Zona Euro. Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu, în acest fel nu se aşteaptă din partea Băncii Centrale Europene să facă faţă variaţiilor de preţ cauzate de termeni comerciali sau alte şocuri. După cum a subliniat Mishkin (2000), un angajament instituţional faţă de stabilitatea preţurilor nu e suficient ca atare pentru a aduce mult dorită credibilitate unei bănci centrale; acest obiectiv general ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. În 1998, Institutul Monetar European a definit stabilitatea preţurilor ca şi “creşterea anuală a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum” (IAPC) pentru zona Euro sub 2%”(BCE 2001). IAPC este o medie ponderată a indicilor preţurilor de consum, colectaţi într-o manieră uniformă din statele zonei Euro. În mai 2003, Consiliul Director al Băncii Centrale Europene a reconfirmat definiţia stabilităţii preţurilor adăugând o nuanţă: Consilul a stabilit ca pentru a se atinge acest scop “ e nevoie a se menţine rata inflaţiei aproape de 2% pe termen scurt”. Realizarea acestui obiectiv fundamental, de stabilire a preţurilor, impune, deci, că Sistemul European al Băncilor Centrale să fixeze obiective intermediare. În stabilirea acestora, este deosebit de importantă cunoaşterea contextului economic şi financiar în care se înscrie politica monetară a Băncii Centrale Europene. Din această perspectivă, ansamblul ţărilor ce formează Uninune Economică şi Monetară, reprezintă o zonă relativ închisă faţă de exterior, având în vedere dimensiunea şi geometria să. Acest lucru înseamnă că acţiunile în materie de rate nominale de schimb au mai puţină importanţă, comparativ cu ceea ce reprezentau acestea pentru economiile naţionale. Reducerea rolului ratei de schimb este, de fapt, un obiectiv al Uniunii Monetare. În al doilea rând, chiar dacă există diferenţe structurale între ţările europene, politica monetară trebuie dusă în interesul întregii Uniuni, şi nu al unei ţări membre, elaborându-se o politică monetară comună a Uniuinii Monetare. Politica monetară trebuie să facă faţă altor componente ale politicilor economice, care rămân încă naţionale. Pactul de stabilitate şi creştere are menirea de armonizare a politicilor Uniunii Monetare (politica monetară) cu politicile încă naţionale (politica bugetară). El are şi menirea de a dezamorsa eventualele conflicte între diferitele tipuri de politici din Uniunea Economică şi Monetară. În acest context, obiectivele intermediare ale politicii monetare au o importanţă deosebită. Strategiile Băncii Centrale Europene

O strategie de politica monetară reprezintă ansamblul de proceduri care fondează coerenta deciziilor luate de o bancă centrală pentru a atinge obiectivul său final. 3

Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor economice în Comunitate. a) Afirmarea caracterului monetar al inflaţiei Inflaţia, fără prezenţa monetară şi nivelul general al preţurilor nu ar putea exista, şi deci cauza principală a acesteia reprezintă o creştere necontrolată corespunzător a masei monetare în circulaţie. Avantajele stabilităţii preţurilor se bazează pe patru argumente: eliminarea distorsiunilor în mecanismul de ajustare a preţurilor; diminuarea preţurilor curente de interes nominal; economia din punct de vedere a resurselor reale care este mobilizată pentru a reduce efectele de incertitudine asupra preţurilor viitoare; dispariţia efectelor inflaţioniste asupra repartiţiei patrimoniilor reale şi financiare şi asupra repartiţiei veniturilor între creditori şi debitori. Nici o bancă centrală nu dispune de instrumente de politca monetară care să îi permită controlul direct asupra nivelului preţului. b) Căutarea unei credibilităţi operaţionale O politică monetară utilizează anumite intrumente pentru a-şi atinge obiectivele finale. Uneori pentru a ajunge şi a controla ţinta finală este mai uşor de a întrebuinţa un obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de ţinte finale şi ţinte intermediare. c) Linia strategică adoptată Institutul Monetar European (IME) a reţinut doua strategii posibile pentru Banca Centrală Europeană: un obiectiv monetar ca ţinta intermediară; o ţintă directă asupra inflaţiei. Obiectivul monetar ca ţinta intermediară se bazează pe compararea evoluţiilor prevăzute şi constatate a agregatelor monetare ca ţinta. Dacă creşterea înregistrată a unui agregat monetar este mai rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară trebuie să devină mai restrictiva. Ţinta directă asupra inflaţiei se bazează pe compararea între inflaţia prevăzută şi cea realizată. Instrumentele şi procedurile de politica monetară

Instrumentele şi procedurile de politica monetară fixează cadrul operaţional al politicii duse de către Banca Centrală Europeană. Aceasta se afla în raport cu trei instrumente: 1. Operaţiile de OPEN MARKET din care fac parte: operaţii de cesiune temporară; operaţii ferme (vânzare-cumpărare de active de către Sistemul European al Băncilor Centrale); emisiunea de certificate de datorii de către Banca Centrală Europeană; operaţii de schimb de devize a Sistemului European al Băncilor Centrale; 2. Facilităţile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca: facilitatea de împrumut marginal (marginal lending facility), prin care se pot obţine facilităţi de pe o zi pe alta în schimbul unor active eligibile; facilitatea de depozit (deposit facility) care permite efectuarea unor depozite pe termen scurt ale băncilor centrale naţionale la Banca Centrală Europeană, atunci când ele dispun de facilităţi 4

excedentare. Rata dobânzii practicată în cazul facilitaţii împrumutului marginal serveşte drept plafon superior pentru rata dobânzii interbancare, în timp ce rata dobânzii în cazul facilitaţilor depozit are rolul de plafon inferior. Motivaţia este simplă: nici o bancă naţională nu se va împrumuta la o rată a dobânzii mai mare decât ar putea obţine de la Banca Centrală Europeană şi nu va acorda credite unei alte instituţii decât Băncii Centrale Europene la o rata mai scăzută, având în vedere că facilitatea depozitului nu impune nici o limită superioară a sumei. 3. Rezervele obligatorii (minimum reserves) are ca scop stabilizarea ratei dobânzii şi crearea sau accentuarea nevoii de refinanţare, precum şi contribuţia la controlul expansiunii monetare. Necesarul de rezerve obligatorii pentru fiecare instituţie este determinat în funcţie de elemente din bilanţ.rezervele obligatorii sunt remunerate la nivelul ratei medii marginale a operaţiunilor principale de refinanţare practicate în perioada respectivă de Ecosistem. Banca Centrală Europeană controlează lichiditatea în Zona Euro de obicei prin intermediul aşa numitelor operaţiuni de tip Repo-reverse pe termen scurt. În fiecare săptămână Banca Centrală Europeană deschide o licitaţie pentru instituţiile echivalente din Zona Euro (bănci şi instituţii financiare). Apoi poate împrumuta lichidităţi băncilor (contra depunerii unei garanţii) pentru o perioadă de o săptămână (obligaţiuni de rang înalt).Băncile sunt rugate să informeze Banca Centrală Europeană asupra ratei dobânzii pe care ele sunt dispuse să o plătească pentru fiecare euro împrumutat, fiind bine cunoscut faptul că vor fi împrumutate cele care oferă cea mai bună rată, deci vor cumpăra la cel mai mare preţ. În fiecare lună, Consiliul Director al hotărăşte limita inferioară a ratelor dobânzii în cadrul acestei operaţiuni de licitaţie, aşa numita rata minimă de licitare. În conformitate cu informaţiile furnizate de Banca Centrală Europeană, această rată minimă de licitare e menită să semnaleze poziţia politicii monetare faţă de operatorii pe piaţa monetară. Considerând o curbă a cererii stabilă pentru baza monetară, o rată mare a dobânzii pe termen scurt este echivalentul unei politici monetare restrictive şi vice versa. Băncile pot plasa şi împrumută resurse între ele overnight pe piaţa monetară, la aşa numita rata overnight EONIA; acesta rată a dobânzii este apropiată de raţă minimă de licitare şi este mărginită superior de raţă marginala de plasare şi de depozit overnight, la care băncile comerciale pot plasa şi împrumută resurse overnight la Banca Centrală Europeană. Ratele dobânzilor au influenţa şi asupra valorii internaţionale a euro. Relaţia de bază sugerează că o rata ridicată a dobânzii va conduce la o apreciere a euro şi invers. Experienţa a demonstrat însă că legătura dintre rata dobânzii şi rata de schimb nu este chiar aşa puternică şi stabilă. Ca să contracareze o apreciere sau o depreciere excesivă a euro, Banca Centrală Europeană poate de asemenea (şi a şi făcut-o) să intervină direct pe piaţa valutară. Banca Centrală Europeană – credibilitate şi independenta

Pentru a-şi putea îndeplini mandatul, Banca Centrală Europeană dispune de un grad considerabil de independentă. Constituită după modelul Bundesbank, o instituţie 5

cunoscută în lume pentru tradiţia sa de independentă, Banca Centrală Europeană este prima bancă centrală din istorie fără un guvern alături, care să îi influenţeze deciziile. Conform articolului 7 al Statutului “nici Banca Centrală Europeană, nici o altă bancă centrală naţională, nici un membru din organismele lor de conducere nu pot solicita sau accepta instrucţiuni de la organismele Comunităţii, de la guvernele statelor membre sau de la vreun alt organism.” Acest aspect este foarte important, deoarece, cu cât o bancă centrală este mai independentă, cu atât mai puţin va fi influenţată politica monetară pe care o practică de presiunile guvernului, orientate îndeosebi spre creşterea cheltuielilor publice, generatoare de inflaţie. În plus Băncii Centrale Europene îi este interzis să împrumute bani vreunui guvern din Uniunea Europeană şi nu poate fi subiectul unor restricţii impuse de către guvernele naţionale. Având în vedere că din 12 ţări majoritatea au guverne de centru stânga, exista destule voci care critică independenţa Băncii Centrale Europene şi îndeosebi faptul că nu există, practic, niciun organism care să îi controleze activitatea. Uniunea Europeană trebuie să accepte politicile Băncii Centrale Europene fără niciun amestec sau interferenta temporară. Statutul care garantează independenţa Băncii Centrale Europene este extrem de dificil de modificat, întrucât ar necesita o revizuire a Tratatului asupra Uniunii Europene şi, pentru aceasta, un consens între cele 15 state membre ale Uniunii Europene. Realizarea faptica a independenţei Băncii Centrale Europene este asigurată de adoptarea monedei unice, moment în care statele au transferat efectiv dreptul lor de a bate monedă. Banca Centrală este consultata în privinţa oricărui act comunitar sau naţional din domeniile ce ţin de competenţa sa.

6

Bibliografie  https://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.ro.html  https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83  http://www.qreferat.com/referate/economie/BANCA-CENTRALAEUROPEANA211.php  https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&cad=rja &uact=8&ved=0ahUKEwjMkqadhf_XAhUREuwKHR16AJ0QFgguMAE&url=h ttps%3A%2F%2Fwww.pdfcoke.com%2Fdocument%2F96015043%2FReferatBanca-Centrala-Europeana&usg=AOvVaw32uwhXC80OuFfIl2iTnKPx  https://referat-referate.blogspot.ro/2014/03/banca-centrala-europeana.html  https://biblioteca.regielive.ro/referate/finante/banca-centrala-europeana-sisistemul-european-al-bancilor-centrale-51903.html  http://www.preferatele.com/docs/economie/2/-banca-centrala-euro11.php

7