Frica Ascunsa Capitolul 2

Capitolul 2

A doua zi, mi-am permis sa dorm ceva mai mult avand in vedere ca aveam doar doua intalniri de psihoterapie, dupa pranz. Prima, la ora 13:30 cu o pustoaica de 17 ani, foarte timida si cu mult prea multe probleme existentiale. A doua, la 15:30, cu tipul sexy dar prea paranoic dupa gustuile mele. Prea paranoic si desprins de realitate, oricare ar fi ea. Mi-ar fi placut sa fie si Ilinca acolo. Psihopatologia ma depasea si as fi vrut sa nu ma simt atat de intimidata sau socata de confesiunile tipului…Marius. Mda….whatever… Mi-am turnat cafeaua in cana si mi-am aruncat doua felii in toster, sa se prajeasca.Am luat o gura mare si revitalizanta de cafea, in timp ce asteptam sa se prajeasca painea.Si tocmai cand m-am hotarat ca imi place linistea, painea a sarit cu zgomot din prajitor si telefonul meu a inceput sa sune. Fuck! Sa raspund?Sa nu raspund…to be or not to be…ma uit la ecran: Mama is calling. Nuuu. Nu raspund. Am lasat telefonul sa sune si am luat feliile de paine, le-am uns cu unt si dulceata si am inceput sa mananc. Telefonul s-a oprit din sunat, pentru a incepe din nou. Mi-am aminit de pacienta mea de astazi, careia ii tot spuneam ca ar trebui sa aibe o relatie mai buna cu mama ei. Lupul moralist? Probabil… -Alo? -Daria, ce faci, de ce nu raspunzi la telefon? -Buna dimineata, mama. Acum m-am trezit si mancam. -Ce faci astazi? -Ma duc la cabinet. Ce fac in fiecare zi. Aproape… -In seara asta, sora ta are concert intr-un club. Vii sa o vezi? Ah, da…sora mea mai mica si infinit mai buna decat mine, cantareata talentata care oracaie ca un porc la taiere in diferite localuri. Nu ca ar castiga si bani din asta, ca doar un lucru bun avem si noi: parinti bogati. Mie mi-au deschis cabinetul, ei ii aranjeaza spectacolele si nu m-as mira sa ii plateasca si fanii. Exagerez…. -In ce club? -Nu mai stiu cum ii spune, cred ca e ceva cu un coiot sau ceva. -Coyot caffe? -Asa, da. Deci sa inteleg ca vii? -Sara nu mi-a spus nimic despre concertul din seara asta. -Eh, sora ta e foarte ocupata, dar iti spun eu. Doar nu ai nevoie de invitatie speciala.

Ba da. In scris, in dublu exemplar. -Sigur ca nu. O sa incerc sa vin, daca nu sunt foarte ocupata. -Fa un efort, Daria, scumpo! Conteaza enorm pentru sora ta sa fii acolo. Desigur…o sa fie atat de plina de ea incat nici nu o sa ma observe. -O sa incerc, mama! Mi-am indesat in gura si ultima bucata de paine prajita in timp ce ii spuneam mamei “La revedere”. Da, am macat toata conversatia. Ce? Imi era foame si in plus i-am zis ca de abia m-am trezit. Mi-am aprins o tigare si am luat guri mici din cafea.Mmmm…elixirul vietii. Am terminat micul dejun, intrebandu-ma daca o sa arunce cineva cu rosii stricate in Sara diseara. Razand in sinea mea, am mers in dormitor sa ma imbrac. Daca la inceput ma suparau tare tinutele office, obligatorii in orele pe care le petreceam la cabinet, acum imi erau simpatice si chiar incercam sa imi fac un stil am meu, adaugand ceva vesel. Am imbracat o camasa alba, simpla si o fusta neagra, apoi am adaugat un sirag de margele rosii impreuna cu o curea asortata. Niste cercei si am terminat. Ah, da, si cizmele.Negre, simple si foarte incomode. Macar sunt sexy si imi mai adauga 3 cm la cei 1,63 ai mei. M-am mai invartit o jumatate de ora in baie, cu placa de indreptat parul intr-o mana si spuma de par in cealalta. Banuiam ca ziua in care voi ramane cheala din cauza folosirii lor in exces se apropie. Partea buna e ca am vazut niste peruci foarte dragute la mall. Buun, sunt gata. Am chemat un taxi. -10 minute, mi-a spus tanti de la dispecerat. La naiba! As fi putut sa merg pe jos, nu as fi facut mai mult de 30 de minute. Dar sunt prea comoda din fire, asa ca mi-am aprins o tigare si am asteptat sa treaca cele 10 minute. Cand am implinit 18 ani, tata a fost incantat sa imi plateasca scoala de soferi si sa imi ia masina. Dupa ce am lovit-o de 7 ori, a hotarat ca nu e de mine. Ar fi putut si el macar, sa imi angajeze un sofer. Unii taximetristi sunt libidinosi, iar altii miros urat. O sa il mai bat la cap o vreme sa imi angajeze sofer, poate cedeaza in final. Mi-am luat paltonul si am coborat in cele din urma in fata blocului sa astept taxiul. Slava Domnului, a venit dupa un minut.Deja inghetasem. Nu imi place iarna absolut deloc, iar partea proasta e ca de abia a inceput. -Iancului, intersectia cu Dimitrov, i-am spus soferului. Am facut 45 de minute pe drum. Aglomeratie idioata de dimineata, pranz si seara! O urasc. Daca as fi avut masina mea si soferul meu, as putea sa ma descalt de tocurile astea, sa imi pun picioarele pe bancheta, sa imi aprind o tigare si sa fac ce vrea al meu posterior. HA! E jenant sa ai un tata putred de bogat si sa

trebuiasca sa mergi cu taxiul. Mi-am scos din geanata agenda ca sa veific tot ce am de facut in urmartoarele zile. Mda, cumparaturi in weekend, ceva de mancare…faptul ca locuiesc singura are si dezavantaje. Degeaba vine menajera o data pe saptamana, daca sunt nevoita sa imi gatesc singura. Ma inclin in fata celui care a inventat semipreparatele si livrarea de mancare la domiciliu. Si ii multumesc mamei natura ca nu depun prea multe kg de la aceste genuri de mancare.

Am platit taximetristului suma datorata si am coborat. Cabinetul se afla intr-o cladire care gazduia mai multe birouri: al meu, un cabinet de stomatologie si o fima de contabilitate. Am spus “Neata” portarului si am intrat. Miruna, secretara mea, o studenta in anul I la psihologie, aranja fisele clientilor atunci cand am intrat. Imi amintea de mine la varsta ei: plina de viata, cu idei filosofice si visuri marete. Vorba aceea, “fuse si se duse”. E bine sa fii foarte tanar si sa crezi ca tot ce zboara se mananca. Sa crezi ca poti schimba lumea, ca ii poti modela pe cei din jur, ca te poti schimba pe tine. Ii poti schimba doar pe cei care nu au un rol semnificativ in viata ta: clientii. Vin si pleaca, iar atunci cand pleaca sunt multumiti. Tu ramai la fel. Mereu. Cand eram in facultate, colegii mei se intreceau in bancuri despre psihologi. Cel mai tare mi-a placut cel despre directorul unui spital de nebuni. Diferenta intre el si pacienti este ca pacientii se fac bine si pleaca. Adevarat. Asa cum la casa cizmarului o sa gasesti numai cizme rupte si vai de ele, iar in cea a unui electrician, toate instalatiile electrice sunt stricate, asa vei gasi si in mintea unui psiholog, daca stai sa cauti, o gramada de dileme. Dar nu le cauta nimeni. Iar meseria mea ma face sa traiesc intr-o mascarada continua, obligata sa mimez o stare de fericire care nu exista. Si o mimez asa de bine ca ma cred si eu de cele mai multe ori. Eu si cu mine ne certam des. Eu spun ca ar trebui sa dau naibii tot si sa plec intr-o vacanta. Iar celalalt “eu” imi spune ca sunt o persoana rationala si nu pot face asta. -Cafea? A intrebat Miruna si m-a trezit din visare. -Te rog. Am luat cana si am iesit pe hol sa fumez. -Tigare?am intrebat-o. Ea a zambit cu subinteles si m-a urmat. M-am asezat pe scaun, cu cana de cafea sprijinita de genunchi. Partea buna, atunci cand esti psiholog, este ca oamenii iti spun problemele lor si asta te face sa te simti mai bine. Pe mine, cel putin. Pentru ca problemele lor sunt mai grave decat ale mele si imi aduc aminte ca intotdeauna e posibil mai rau de atat. Iar analizandu-i pe ei, imi dau seama ca eu stau chiar bine. Sunt ok. Bineinteles ca fiecare om are impresia ca problemele lui sunt mai grave si mai ales mai importante decat ale oricui. E o chestie fireasca. Dar vazand oameni care

chiar sunt ingropati in ele, ma simt mai bine. De exemplu, pustoaica asta, Andreea. Cea pe care o astept acum. Are 17 ani, este foarte timida, nu poate sa vorbeasca in public deloc si nici sa lege o relatie solida cu cineva, fie ea de prietenie sau altceva. Problema ei isi are inceputul undeva in jurul varstei de 4 ani. Atunci s-a intamplat ceva cu ea si parintii ei, nu stiu inca ce. Evita sa vorbeasca despre perioada aia din copilaria ei si asta ma duce cu gandul la ce e mai rau. Faptul ca la fiecare sedinta mai aflu cate ceva, face meseria mea interesanta, pentru ca nu ma plictisesc. Andreea e venit, pret de 2 tigari si o cana de cafea mai tarziu. Am invitat-o in cabinet si a luat loc pe canapea. Apoi a inceput sa povesteasca....