O Noapte In Transilvania

O noapte in Transilvania

Am atins sfioasa coperta cartii, apoi am dat prima pagina. Cartea ma atragea spre ea, ma duceam cu toata fiinta mea, asteptand sa isi dezvaluie secretele. Eram vrajita, nu ma puteam desprinde de magia ei.O auzeam vag pe mama strigandu-ma, dar nu conta. Nu mai conta nimic in afara de aceasta carte cu trecut si renume, o carte in care isi aveau esenta toate cartile cu vampiri pe care le citisem de atatea ori si le iubeam. Am atins inca o data coperta, savurand momentul.Era un sentiment ciudat, de parca aceasta carte avea natura si vointa proprie, de parca era vie. Am mai citit inca o data titlul: Dracula de Bram Stocker. Mama ma striga din nou. M-am desprins cu greu din visare. -Vanessa, ma auzi?ma intreba ea. -Da,mama. -Ti-am spus sa te culci.E tarziu, iar maine te duci la scoala. -Imediat. -Acum! -Da,mama.Noapte buna! Am stins lumina si m-am bagat in pat. Am asteptat ca toate luminile din casa sa se stinga, apoi am luat lanterna si carte, adancindu-ma in asternuturi. Am aprins lanterna.Mai citisem multe carti asa, sub patura, la lumina lanternei, in miez de noapte, pana cand capul imi cadea pe carte iar mana mea slaba nu mai putea tine lanterna si adormeam. Am deschis din nou cartea si am inceput sa citesc. De abia citisem zece pagini, cand am vazut o lumina aprinzandu-se in casa. Ah, lumina de la baie! Poate mama va vrea sa vina apoi sa ma verifice. Am stins lanterna si in graba mea de a inchide cartea, varful degetului a trecut peste o fila si s-a taiat usor.Ahh! Lumina de la baie s-a stins si nu a venit nimeni in camera mea.Am aprins din nou lanterna si am deschis cartea acolo unde ramasesem.O picatura de sange cursese din degetul meu pe o fila, atunci cand m-am taiat. Am incercat din rasputeri sa sterg sangele, insa in zadar.Off... Am continuat sa citesc. Cand am ajuns la cuvantul patat de sange, imi era foarte greu sa citesc. Am dus lanterna si mai aproape, luminand cuvantul: Dracula. Am simtit o durere acuta in piept si nu mai puteam respira. Lanterna mi-a cazut din mana cu zgomot.Durerea era din ce in ce mai mare. Mi-am sprijinit o mana pe carte, incercand sa respir. Atunci am simtit o durere mult mai mare, nu numai in piept, ci in tot corpul.Parca ceva inauntrul meu se schimba, se micsora, obligandu-mi toti muschii sa se contracte. Am incercat sa imi iau mana de pe carte, insa erau contopite de parca ar fi fost una, iar cartea ma tragea inspre ea, din ce in ce mai mult. Vroiam sa tip, dar nu mai aveam glas. Vroiam sa ma zbat, insa corpul imi era paralizat. Fiecare centimetru al corpului imi ardea de durere, iar eu ma cufundam si mai mult in carte. Ochii mi s-au intetosat, apoi intunericul m-a invaluit. Era doar durerea mea in intuneric, apoi un sunet asurzitor. Simteam cum corpul mi se contorsioneaza si se micsoreaza, iar urechile imi vajaie. Apoi mi-am pierdut constiinta. Am simtit cum corpul meu s-a izbit de ceva tare si rece. Am deschis ochii si am picit in jur. Eram intinsa pe podeaua de piatra a unei camere reci si intunecoase. O lumanare ardea in colt. Am inchis si am deschis ochii de zeci de ori, crezand ca visez. M-am ciupit. Aauuu! Nu, asta nu se poate! Trebuie sa visez. S-au auzit niste pasi care calcau apasat pe podeaua tare. Am deschis ochii mai mult, incercand sa vad in intuneric. Un om oarecum in varsta, cu parul alb, se indrepta spre mine. -Repede, repede, spuse el. Vino cu mine! -Dar..

-Repede, pana nu se intoarce Contele... Barbatul m-a apucat de brat si m-a ridicat, apoi m-a tras dupa el. -Dar ce.. -Ssst! Nu aici. M-a tras dupa el de-a lungul unui tunel si mai intunecat, pana am ajuns intr-o camera mica. In camera se aflau doua paturi de lemn si o masa.Pe masa era aprinsa o lampa cu gaz. Imi imaginam ca asta trebuia sa fie, caci nu vazusem niciodata una, doar citisem in carti.In cartile cu vampiri pe care le iubeam atat de mult. Eram ingrozita.Speram inca sa fie un vis, insa niciodata nu mai avusesem unul atat de real. oasele inca ma dureau,auzeam sfaraitul lampii, simteam umiditatea din aer, iar pielea imi era inca rosie in licul in care barbatul ma apucase de mana si ma trasese dupa el prin tunel.Sigur nu era vis. -Cum am ajuns aici?am intrebat. -Nu stii?Ai varsat sange pentru conte. -Ce am facut. -Lasa-ma sa iti explic, draguta.Desi nu avem prea mult timp. Numele meu este Abraham. Sau Bram, cum imi placea sa mi se spuna. Bram Stocker. Am scuturat capul cu purtere.Cum e posibil asa ceva? -Da, draguto. Eu am scris oribilitatea aceea morbida. Am scris despre El, iar El m-a pedepsit si mi-a blestemat cartea. Erau prea multe informatii, iar eu eram inca ametita. M-am gandit inca o data la ce mi-a spus. -El cine?am intrebat. -Contele Dracula, bineinteles, a spus el parca scuipand cuvintele. -Nu, nu pot sa cred, asta nu e real, nu se poate! -Nici eu nu am crezut prima data, spuse o voce in spatele meu. Am tresarit. Am intors incet capul. Mi-era frica, asa cum nu imi fusese vreodata in viata mea, nici in cosmaruri. De pe unul din paturile de lemn care era ascuns in intuneric s-a ridicat un baiat. Nu, nu avea cum sa fie el Contele. Inima imi batea cu putere, gata sa imi iasa din piept. M-am uitat la baiat. Era inalt, brunet, cu parul lung prins in coada la spate. Imi zambi obosit. -Numele meu este Edmond,spuse el. Sunt aici de cateva...ore,cred. Aici timpul nu se masoara. Mi se pare ca ma aflu aici de ani intregi. -Tu cum ai ajuns aici? -La fel cum ajungeti toti, draguto, spuse Abraham. -Toti? -Da, toti care varsa sange pe cartea Contelui ajunge aici. Dar nimeni nu supravietuieste. Am inceput sa tremur. Imi era greata si parca imi ingheta sangele in vene. -Si eu sunt blestemat, continua Abraham. Sunt blestemat sa iau toti oamenii care sunt adusi aici asa cum ati ajuns voi si sa ii duc Lui. -Aici...unde suntem? -Unde,dar mai ales cand. Transilvania, anul 1825. -Ce se va intampla cu mine? M-am uitat la Abraham, apoi la Edmond. -Voi muri? Voi muri, nu? -Nu! Nu, pe onoarea mea, m-am saturat sa vad atata moarte, pe voi va voi salva. Sa nu-mi spuneti mie Bram Stocker daca nu veti iesi de aici! -Iti sta in putere sa faci asta?intreba Edmond. -Dar ti-am spus, tinere, ti-am spus ca te voi salva. -Mi-ai spus, insa nu am aflat inca daca o poti face,daca stii cum. -Nu stiu, dar trebuie sa existe o cale. Edmund a pufnit. Mie imi venea sa plang. Picioarele mi-au cedat si m-am prabusit pe podea. Mi-am cuprins capul in maini. Edmund s-a apropiat de mine si m-a atuns pe umar.

-Linisteste-te, imi spuse. Trebuie sa existe o cale. -Pana in zori veti pleca de aici, va jur, spuse Abraham. -Ar fi bine sa o poti face pana in zori. -De ce pana in zori?am intrebat tremurand din nou. -Pentru ca daca ne prind zorii aici, nu mai putem pleca.