Metode Didactice.ppt

METODE DIDACTICE

CARE VIZEAZĂ DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

A ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR PRIN LECŢIILE DE LIMBĂ ŞI COMUNICARE ÎNVĂŢĂTOR PRIMAR, TACHE (MATEESCU) ALINA-IONELA

Gândirea, în general, poate fi descrisă ca o trăsătură distinctivă importantă a psihicului uman, element unic pentru om, comparativ cu celelalte vietăţi, prin care omul devine subiect al cunoaşterii raţionale, logice. Gândirea produce modificări de substanţă a informaţiei cu care operează, conduce, valorifică şi orientează maximal toate celelalte procese şi funcţii psihice, şi tot gândirea se caracterizează prin centralitate, întrucât posedă capacitatea de a reintroduce propriile produse în circuitul informaţional. Conform DEX, Dicționarului Explicativ al Limbii Române, termenul de critic provine din limba franceză (fr. critique, lat. criticus) și desemnează persoana care apreciază şi evaluează calităţile şi defectele unor oameni, stări, fapte, opere. Conceptul de gândire critică reprezintă capacitatea umană de a promova și instaura o ordine şi o raţionalitate în evenimentele lumii, referindu-se nu doar la momentul real, ci şi la cel posibil despre care se formulează ipoteze, imagini, sisteme cognitive închegate, idei, păreri, opinii şi, mai ales, concluzii. A gândi într-un mod critic înseamnă, de fapt, a gândi în conformitate cu modernismul actual, care conduce la ideea că gândirea critică înseamnă progres, inovaţie şi modernitate, o cale care presupune creştere continuă, similar cu raportarea noastră permanentă la cei mai buni decât noi, eliminând autosuficienţa şi rutina zilnică.

La ciclul primar, gândirea critică capătă anumite aspecte: a. Gândirea independentă este gândire critică

În cadrul activităților didactice proiectate, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere ca educabilul să fie condus spre a-și forma propriile valori și credințe. Copilului trebuie să i se ofere prilejul de a gândi în timpul lecției, acest fapt fiind o precondiție a gândirii critice. Copiii trebuie să aibă libertatea de a gândi, de a hotărî pentru ei înșiși, astfel aceștia vor deveni autonomi în gândire, mai siguri pe ei, mai dispuși să adopte un punct de vedere și să-l susţină. b. Informarea, punct de plecare pentru gândire critică Învățătorul trebuie să ofere copiilor informații, teorii, concepte, pentru a fi motivați să gândească critic, utilizând diferite resurse informaționale. Contextul general al programei de învățământ și cel al vieții cotidiene, nu trebuie separat, căci nu se poate preda în afara unui conținut. Gândirea critică se desprinde eficient atunci când cele două se află într-o relație de interdependență.

c. Gândirea critică începe cu întrebări și probleme ce trebuie rezolvate În general, copiii sunt curioși în privința lumii înconjurătoare. Stimulând curiozitatea acestora, ajutându-i să identifice rezolvarea problemelor propuse și punându-le la dispoziție resursele clasei/școlii, copiii vor căuta soluții prin culegerea de date și prin analiză. Copiii vor putea astfel să cântărească diferite puncte de vedere, ei însuși fiind implicați într-un proces dinamic de cercetare.

d. Elaborarea unor argumente raționale şi logice În urma analizelor sociologice s-a ajuns la concluzia că cei care utilizează acest tip de gândire, caută soluții proprii, inovatoare, creative și le aduc susținere, argumentând foarte convingător că pot exista mai multe soluții. Rezolvările identificate și soluția preferată pot fi astfel demonstrate logic dar și practic.

Prin utilizarea deducțiilor corecte se admite existența unor contraargumente, fapt care va conduce la admiterea sau respingerea unor opinii diferite. Argumentația va fi întodeauna mai puternică dacă se ia în considerare existența unor alte puncte de vedere. Realizând argumente raționale, gânditorii critici pot lua decizii proprii, rezistând manipulării de orice fel. e. Gândirea socială de azi sau gândirea critică în societate În momentele importante, când împărtășim cu alții ideile noastre, vom observa faptul că le putem testa, dar și îmbunătăți. Prin activități de grup de genul, dezbateri, conversații, discuții, se încurajează gândirea critică. În timp ce comentăm, citim, ne exprimăm acordul sau dezacordul, preluând sau nu idei/orientări, descoperim că ne aflăm într-o poziție de explorarea a propriei noastre posturi. Cadrul didactic trebuie să ia în considerare în cadrul programării orelor de curs dezvoltarea gândirii critice, utilizând anumite strategii, construind dimensiunea socială, întrucât gânditorul critic este mult mai angrenat în sarcini importante decât elaborarea sinelui.

Gândirea critică are anumite caracteristici, absolut esenţiale pentru viaţa elevilor din ciclul primar şi chiar după: joacă stă

un rol important în schimbarea socială;

la baza citirii, scrierii, vorbirii şi ascultării, elemente de bază ale comunicării;

ajută

este

la descoperirea erorilor şi prejudecăţilor;

o cale spre libertate faţă de adevăruri trunchiate şi minciuni de tot felul;

sporeşte

dorinţa de a schimba un punct de vedere pe măsura examinării şi reexaminării ideilor ce par evidente. O astfel de gândire presupune timp, întrucât gânditorii critici fac o distincţie clară între fapte şi opinie. Sistemul de învăţământ modern din România depăşeşte optica tradiţională prin care se furnizau doar informaţii, întrucât acesta trebuie să fie bine conceput pentru a permite iniţiativa, spontaneitatea copiilor, creativitatea, cadrul didactic devenind astfel un coparticipant alături de copil la toate activităţile desfăşurate prin care îndrumă şi dirijează copilul pe drumul spre cunoaştere.

Momentele deprinderii unei gândiri critice sunt următoarele: observarea

lucrurilor, care înseamnă a vedea si a remarca ceva sau pe cineva, a privi pe cineva/ceva cu mare atenţie pentru a remarca diverse elemente. descrierea

lucrurilor, care desemnează faptul de a descrie şi defini o persoană sau o situaţie, întrun context dat. compararea,

specifică.

care poate însemna examinarea oamenilor sau a lucrurilor, a găsi o diferenţă

identificarea

moment ce semnifică actul de a demonstra cum este ceva/cineva; a recunoaşte pe cineva ca individualitate. asocierea

concrete.

înseamnă a opera unele conexiuni în plan mental între anumite persoane sau situaţii

inferarea

înseamnă formularea unei opinii pe baza informaţiei disponibile; a ajunge la o concluzie concretă; a afirma indirect că o afirmaţie este adevărată. prezicerea

care înseamnă a anticipa un eveniment.

solicitarea

care înseamnă a cere oficial ceva; a face ca o lege să devină eficientă într-o anumită situaţie; a utiliza ceva simplu în practica cotidiană. Învăţarea conţinuturilor la nivel primar presupune înţelegerea cunoştinţelor predate în mod etapizat, indiferent de domeniul pe care elevii îl vor urma în viitor. Aceştia îşi modelează cunoaşterea în baza a ceea ce cred deja, iar conturarea acestui viitor are la baza şi gândirea critică dezvoltată pe parcursul studiilor.

METODE DIDACTICE DE LECTURĂ 1. Lectura critică. Această metodă reprezintă lectura care vine însoţită de o atitudine mereu activă, înclinată spre o chestionare continuă, care analizează logic şi foloseşte inferenţele pentru a judeca valoarea celor citite în raport, cu un standard bine stabilit anterior, dar şi procesul de evaluare a unor judecăţi pe măsură ce citim, evaluând relevanţa şi adecvarea celor citite. Elevul care parctică acest gen de lectură posedă anumite calităţi, şi anume: gândire

logică, urmată de argumentare;

răbdare

în argumentarea adevărului;

dorinţa

de a formula propriile reflecţii pe marginea celor citite;

capacitatea exprimarea

de a reflecta asupra propriilor idei descoperite în timpul lecturii;

unor variante alternative la ideile şi tezele citite;

capacitatea

de a evalua şi rezolva problemele pe măsură ce citeşte, în dauna memorării;

deschiderea

către idei noi, care să nu provoace răni morale sau civice;

capacitatea

de a adresa întrebări şi de a face conexiuni cu textul citit;

dezvoltarea

unei capacităţi de reevaluare şi, după caz, modificare a propriilor păreri;

dezvoltarea

unor capacităţi de legături şi conexiuni cu realitatea.

2. Metoda SINELG SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a gândirii) este o tehnică de lectură analitică sau interogativă a unui text, lectură ce se operează la etapa realizării sensului, după ce, în cadrul evocării, s-au actualizat unele informaţii. Metoda SINELG reprezintă cea mai eficient mijloc de monitorizare a înţelegerii textului lecturat precum şi o modalitate de a face lectura textului ştiinţific funcţională.

Aceasta este o modalitate de monitorizare a înţelegerii şi de menţinere a implicării active, fiind propusă de Vaughan şi Estes în anul 1986. Aceasta se bazează pe activitatea de lecturare şi presupune identificarea informaţiei în conţinutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, astfel: a informaţiei deja cunoscute (√, bifat), a informaţiei noi (+, plus), a informaţiei contradictorii (, minus) şi a informaţiei despre care se doresc lămuriri suplimentare (?, semnul întrebării).

3. Metoda cadranelor Această metodă presupune trasarea a două axe principale perpendiculare sau a unui tabel simplu format din două coloane cu două rânduri, în urma cărora să apară patru cadrane, după cum urmează: elevii audiază o poveste, o prelegere sau citesc un text, apoi sunt solicitaţi să noteze astfel: în cadranul 1, sunete auzite în prezentarea textului sau descrise de ideile povestirii; în cadranul II, sentimentele pe care le-ar trezi conţinutul textului; în cadranul III, stabilirea unei legături între conţinut şi propria experienţă de viaţă; în cadranul IV, morala sau învăţătura ce se desprinde din textul lecturat. Ceea ce este esenţial la această metodă este tocmai verbalizarea sau discutarea fiecărui conţinut notat de elev, prin exprimarea prin cuvintele proprii a ceea ce au auzit, fiind rugaţi să stabilească un titlu corespunzător în urma textului audiat sau citit. Această tehnică se constituie ca o modalitate de sistematizare şi rezumare a unui conţinut informaţional solicitând participarea şi implicarea elevilor în înţelegerea lui adecvată, stimulând atenţia şi gândirea practică.

METODE DIDACTICE DE SCRIERE 1. Metoda Brainstorming Din punct de vedere etimologic, brainstorming (brain–creier, storm–furtună) şi desemnează furtuna de idei sau furtuna dn creier, care reprezintă metoda interactivă de dezvoltare a ideilor noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi participanţi, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor discuţii are ca finalitate alegerea celei mai bune soluţii de dezvoltare a situaţiei dezbătute. Această metodă mai poartă denumirea şi de cascada ideilor şi are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii privind modul de rezolvare a unor probleme, iar prin combinarea acestora să fie extrasă soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este tocmai stimularea creativităţii în cadrul unui grup, într-o atmosferă relaxată, neinhibatoare, rezultată din amânarea momentului evaluării. Astfel, participanţii la această furtună a ideilor sunt eliberaţi de orice constrângeri, comunicând fără teamă că vor spune ceva greşit ori nepotrivit, ce va fi sau nu apreciat de către ceilalţi participanţi la discuţie.

2. Metoda Ciorchinelui Această tehnică de predare-învăţare este metoda care încurajează gândirea liberă prin stimularea şi realizarea conexiunilor între idei şi cuvinte. Ciorchinele este de fapt un brainstorming necesar, o modalitate de a construi sau evidenţia asociaţii de noţiuni sau de a releva noi sensuri ale unor idei, fiind metoda de căutare a căilor de acces spre cunoştinţe, credinţe şi convingeri proprii elevilor. Ciorchinele organizează informaţia în jurul conceptului de referinţă prin anumite conexiuni generate de specificul temei, putând fi definite drept oglinzi ale modului de gândire, înţelegere şi simţire a celor ce le elaborează. Acum, noul tip de învăţare capătă sens, în momentul în care vorbim de idei noi, pe temelia cărora să se construiască concepte noi. Modul de realizare a ciorchinelui poate fi lăsat la alegerea elevului, întrucât acesta poate fi capabil să-şi aleagă singur conceptele. În situaţia unor alegeri simple, acesta poate fi dirijat, în funcţie de necesităţile sau raporturile elevului cu situaţia dată. În acest caz avem de-a face cu un ciorchine dirijat, ce poate avea succes dacă va fi dirijat în favoarea elevului. Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea unor etape bine delimitate: 1. scrierea unui cuvânt sau a unei propoziţii denumite nucleu, în mijlocul tablei/foii; 2. scrierea unor cuvinte sau enunţuri care vin în minte în legătură cu tema propusă; 3. crearea unor conexiuni între cuvintele proprii şi tema pusă în discuţie, precum şi evidenţierea acestor legături; 4. scrierea tuturor ideilor ce vin în minte, în legătură cu tema propusă spre discuţie.