Iisus Hristos Ca Imparat.docx

Iisus Hristos ca Imparat

Iisus Hristos n-a exercitat si nu exercita numai slujirea de Invatator-Prooroc si de Arhiereu-Jertfa, ci si pe cea de Imparat. El nu a invatat si nu a proorocit numai Imparatia cerurilor, ca fiind comuniunea unei uniri desavarsite cu Dumnezeu, prin insasi Persoana Lui, si nu a adus jertfa lui Dumnezeu-Tatal numai trupul Sau sfintit, initiind aceasta comuniune in Persoana Sa si atragand in ea si pe ceilalti oameni care cred, prin participarea lor la jertfa Sa, conducandu-i cu putere spre participarea desavarsita la acea Imparatie. Demnitatea aceasta nu e numai cea pe care o are El ca Dumnezeu de la crearea lumii si pe care a exercitat-o si in timpul vietii Sale in trup, ci e demnitatea imparateasca pe care a primit-o si ca om. Domnul Insusi recunoaste in fata lui Pilat ca e imparat (In. 18, 37; Mt. 27, 11; Mc. 15, 2; Lc. 23, 3). Propriu-zis, ea nu e despartita de slujirea de Invatator si de cea de Arhiereu. Jugul Lui era un jug usor. Puterea Lui s-a exercitat si in suportarea durerii si in infrangerea duhurilor rele care-L ispiteau prin afectele de placere si durere. Ea s-a exercitat chiar si in primirea mortii, si de aceea e un fel de continuitate intre Jertfa si Inviere. Daca a putut savarsi acte de putere asupra naturii si bolilor prin trup, aceasta se datoreste si curatiei trupului Sau. Teologia rationalista protestanta necunoscand aceasta zona spirituala declara minunile lui Hristos inchipuiri mitologice. Puterea Lui se manifesta deci si prin actele de Invatator si de Arhiereu. Chiar moartea, desi este un act al Arhieriei Sale, prin modul cum a suportat-o si a invins-o tine si de puterea Lui imparateasca. In special despre puterea manifestata in invatatura Sa se spune in Evanghelie: “Caci invata ca unul care are putere, si nu ca invatatorii lor” (Mt. 7 29). De aici se vede ca Iisus a avut si ca om puterea imparateasca inainte de inviere. Puterea Lui s-a manifestat inainte de Inviere nu numai ca o putere simtita in suflete de cei ce s-au apropiat de El si in poruncile ce le dadea referitor la intemeirea Bisericii si la viata ce trebuie sa o duca cei ce vor crede in El, ci si ca o putere asupra naturii prin fapte de vindecare a unor bolnavi si de inviere a unor morti. Cand “cearta” vantul si marea, si acestea se potolesc, oamenii mirati exclama: “Cine este acesta, ca si vantul si marea L-asculta?” (Mt. 8, 27). Sfintii Parinti au explicat aceasta ascultare, ca si spaima de care au fost cuprinse stihiile la moartea Domnului, prin referinta lor fata de Stapanul creator si sustinator al lor. Se poate vedea in aceste fenomene extraordinare legatura intre Cuvantul creator si cuvintele Lui, sau ecourile lor create, intruchipate in lucruri. Ele isi urmeaza cursul lor cata vreme Cuvantul creator si sustinator Isi mentine aceste “cuvinte” sau “ratiuni” ale Sale referitoare la ele, ca temeiuri ale desfasurarii naturale a ecourilor lor plasticizate. Dar cand Cuvantul sustinator, devenit si om, Care sta intr-o legatura speciala si cu chipurile plasticizate ale ratiunilor lor divine - si ale Lui, se afla in suferinta, ele se resimt si se inspaimanta. Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste atunci oamenilor si altfel, facand cunoscuta si in acest mod dependenta tesaturii rationale a lucrurilor de El, ca Ratiunea personala suprema, devenita si ratiune personala umana a lor. In orice caz puterea exercitata asupra sufletelor nu era numai o putere a maririi Sale dumnezeiesti, ci si o putere a iubirii care se concilia cu chenoza Lui. El o exercita in acelasi timp prin adevarul propovaduit si prin jertfa prin care de asemenea se manifesta iubirea Lui, care le vestea Imparatia lui Dumnezeu ca imparatia iubirii. De aceea El castiga inimile prin bucuria lor de a se angaja pe drumul iubirii, sub conducerea si puterea data de El. Recunoscand in fata lui Pilat ca e imparat, Iisus declara ca imparatia Lui nu e din lumea aceasta, adica asemenea imparatiilor din lumea aceasta. Iar precizand si mai mult aceasta, zice: “Eu spre aceasta M-am nascut si am venit in lume, ca sa marturisesc adevarul. Oricine purcede

din adevar, asculta glasul Meu” (In. 18, 37). Dar la puterea imparateasca deplina e ridicat Hristos prin invierea Lui, ca ea sa se manifeste si in inaltarea, in sederea de-a dreapta Tatalui, in conducerea operei de mantuire, in venirea intru slava si la judecata de obste. Dupa inviere Iisus spune: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant” (Mt. 28, 18). Iar Sfantul Apostol Pavel spune: “Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume care este peste tot numele” (Fil. 2, 9). Dar si slava la care e ridicat nu o tine numai pentru El, ci o raspandeste peste noi, caci pentru noi a primit-o. Puterea ce o da celorlalti consta in primul rand in a invinge pacatul, asa cum si puterea Lui pe pamant a constat in primul rand in a tine in frau afectele ireprosabile, ca sa nu devina pacate, fapt pe care l-a facut si prin primirea mortii. “Dar cand Cel ce parea ca a luat ca om necuratia, terminand preaintelept randuita iconomie pentru noi, a urcat la sfarsit la Tatal (prin jertfa, n.n.) si a ajuns in sanul Lui (la deplina comuniune ca om cu El, n.n.), atunci a lepadat si parerea ca a fost ca noi in moarte si necuratie. Atunci a fost preamarit ca Dumnezeu, a fost preamarit Domnul de toti, ca Sfantul sfintilor, ca unul ce umple de stralucire toata creatia, dand duhurilor oamenilor sa poata lupta impotriva a tot ce-i poate intina.” Dar sa vorbim pe rand despre actele prin care Iisus manifesta si dobandeste ca om puterea Lui imparateasca deplina.