Mântuirea Adusă....docx

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Doctrină şi hermeneutică creştină. Sfânta Treime, Biserica şi misiunea în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae PASTORAȚIE ȘI DUHOVNICIE

Mântuirea adusă de Hristos prin întreita slujire

Pr. Prof. Dr. Valer Bel Masterand, Vlasin Ioan Vasile Anul II

Cluj-Napoca 2013

1

Mântuirea adusă de Hristos prin întreita slujire Întâlnim în învăţătura Bisericii noastre „întreita slujire a Mântuitorului” sau „cele trei direcţii ale lucrării mântuitoare a lui Hristos”. De obicei aceste trei aspecte sunt numite: trei chemări, trei slujiri, trei dregătorii, trei misiuni, trei demnităţi1. Desigur este minunat cum aceste trei “slujiri” se completează reciproc în persoana Mântuitorului: Iisus Hristos ca Învăţător-Profet, Iisus Hristos ca Arhiereu şi Iisus Hristos ca Împărat. Lucrarea mântuitoare se împlineşte prin jertfa Trupului Său, prin învăţătura şi pilda de slujire dată oamenilor şi prin puterea pe care o exercită asupra naturii prin minuni, asupra morţii prin înviere şi asupra oamenilor prin poruncile şi prin puterea ce le-o dă în vederea mântuirii. Întrucât exercită aceste trei activităţi, ca laturi ale lucrării Sale mântuitoare, Iisus Hristos a fost considerat de la începutul Bisericii ca Arhiereu (Evrei 9, 11), ca Învăţător-Profet sau ca Stăpânitor, Domn şi Împărat (Apocalipsă 12, 10; 11, 15; Matei 28, 18). Slujirea arhierească este îndreptată atât spre propriul trup, cât şi spre Dumnezeu şi spre oameni; slujirea profetică şi învăţătorească este îndreptată către oameni, însă rolul ei este şi de a pune în relief voia Tatălui şi slava Lui. În sfârşit, prin puterea exercitată asupra naturii, asupra morţii şi asupra oamenilor, Hristos slăveşte puterea lui Dumnezeu în Treime, ca una care îi este proprie, dar arată şi puterea pe care a dat-o trupului Său2. În toată lucrarea Sa, Hristos manifestă întreita Sa relaţie cu natura Sa omenească, cu Tatăl şi cu oamenii şi prin toată lucrarea manifestă întreita Sa slujire de Învăţător- Prooroc, de Arhiereu şi de Împărat, căci doar cele trei activităţi şi calităţi- putea să mântuiască şi să desăvârşească pe oameni. Aşadar să ne oprim asupra fiecăreia dintre ele. Iisus Hristos ca Învăţător- Proroc

1 2

Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj, 2000, p. 218 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Dogmatica, vol 2, Ed. IBMBOR, București, 1997, pp. 117- 118

2

Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul suprem prin Însăşi Persoana Sa. Este mai mare ca oricare întemeietor de religie. În acelaşi timp El depăşeşte orice prooroc dinainte de El, înscriindu-Se pe un alt plan. Întrucât El este unic, învăţătura Lui este şi ea unică3. În toată lucrarea Sa, Hristos manifestă întreita Sa relaţie cu natura Sa omenească, cu Tatăl şi cu oamenii şi prin întreita Sa slujire de Învăţător- Prooroc, de Arhiereu şi de Împărat. Iisus Hristos e Învăţătorul şi Poroorocul prin Sine, nu printr-un dar venit din altă parte. Este Învăţătorul prin excelenţă (In 13, 13) şi Proorocul prin excelenţă. El însuşi a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii” (In 8, 12) sau: „Eu sunt adevărul” (In 14, 6)4.

El e ca atare

„Învăţătorul” şi „îvăţătura” în persoană, dacă este „Lumină” în persoană, El e el ce propovăduieşte şi „Cel ce Se propovăduieşte” pe Sine. În El Se identifică Subiectul învăţăturii cu „obiectul” ei. Învăţătura Lui e cu adevărat profetică, pentru că şi Persoana Lui este profetică, arătând în Sine omul la capătul său eshatologic5.Uimit de învăţăturile pe care le asculta şi de faptele minunate pe care le vedea poporul numeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos „Profet”( Lc 7, 16) şi „Învăţător”(In 6:14), profet vestit de Moise (Deut 18, 15-18). Adversarii îl numeau „Învăţător”(Mt 8,19), de atunci şi pentu totdeauna El a rămas Profetul adevărului şi Învăţătorul lumii, profetul tutoror profeţilor şi Învăţătorul tuturor învăţătorilor6. Învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, în ea se cuprind fericirile, virtuţile şi tainele vieţii sfinte şi nemuritoare, învăţăturile despre Dumnezeu şi lume, despre îngeri şi oameni, despre păcate şi mântuire, despre virtuţile creştine”7. Făcând o comparaţie cu alţi înţelepţi, profeţi, învăţători, cuvintele Mântuitorului sunt una cu persoana Sa, Iisus Hristos este întruparea învăţăturii Sale8 , cu o autoritate divină, El se declară Adevărul, Viaţa şi Lumina lumii (In 14,16; 11,25). În calitatea Sa de Prooroc, Hristos este Calea care ne conduce către cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi a vieţii veşnice. Învăţăturile cuprind o noua doctrină religioasă, şi anume: adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre om, adevărul despre existenţa şi puterea răului, adevărul despre necesitatea

3

Ibidem, p. 119 Ibidem, p. 120 5 Ibidem, pp. 120-121 6 Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Diecezana, Arad, 1943, p. 88. 7 Ibidem, p.89 8 Ilarion. V.Felea, Religia Iubirii, Editura Diecezana , Arad, 1946, p. 394 4

3

mântuirii şi mijloacele sfinţirii, şi adevărul despre misterele vieţii dincolo de mormânt9. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că proorocii şi drepţii Vechiului Testament, nefiind ei înşişi adevărul în persoană, reprezentau pe Hristos ca tipuri, pentru că îl vedeau în depărtarea viitorului, în virtutea comunicării primite de la Dumnezeu, sau a vederii nedesluşite a Cuvântului, pe care nu-L puteau descrie cu toată claritatea. De aceea numai în Hristos se luminează legea sau ţinta spre care ea arată în mod neclar. în timp ce proorocii Vechiului Testament comunicau un adevăr parţial despre Dumnezeu şi despre om, pe care îl primeau de la Dumnezeu şi pe care nu-1 puteau realiza ei înşişi, astfel, Hristos Se înfăţişează ca Dumnezeu şi Omul care prooroceşte Adevărul. Creştinismul nu vine cu o teorie sau cu o ideologie despre Dumnezeu şi despre om, ci vine cu Persoana lui Hristos, în care Subiectul învăţăturii Se identifică cu obiectul ei. De aceea, Hristos a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8, 12), sau: „Eu sunt Adevărul” (Ioan l4, 6). El este „învăţătorul şi Proorocul culminant prin Însăşi Persoana Sa, pentru că nu este numai om, ci şi Dumnezeu, şi, ca atare, are în El şi radiază din El nu numai învăţătura adevărată despre Dumnezeu, ci şi despre omul adevărat, aşa cum este el realizat în Hristos şi aşa cum trebuie să ajungă şi ceilalţi. Chiar Iisus a spus că Legea arăta spre El: „Căci dacă aţi fi crezut lui Moise, M-aţi crede şi pe Mine. Căci el despre Mine a scris.” (Ioan 5, 46). „Hristos a fost rânduit – spune acelaşi Părinte – Apostol şi Arhiereu (Evrei 3, 1), şi ne-a eliberat de Legea umbrei şi ne-a trecut la vorbirea clară a învăţăturii evanghelice.10 Acesta e Dumnezeul creştinilor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Mt 28,19), Treimea cea de o fiinţă, care crează, mântuieşte, sfinţeşte lumea, apoi intervenind desigur şi providenţa divină. Avem învăţături despre om, despre faptul că sunt înzestraţi cu suflet liber si nemuritor, despre faptul că toţi suntem fiii lui Dumnezeu (Mt 23, 8; Lc 10, 27-37). În El avem Taina Dumnezeului iubirii devenit om, ca să deschidă omului calea mântuirii şi mijloacele prin care se obţine sfinţirea 11. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii.

9

Ibidem, p. 397. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dogamtica, pp. 140-141 11 Ilarion. V.Felea, Religia Iubirii,.. , pp. 398- 400 10

4

Învăţătorul Evangheliei mântuirii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină12. În calitatea Sa de Dumnezeu şi om, Hrisos este Învăţătorul etern şi nesfârşit Cuvânt ipostatic al iubirii divine în Duhul Sfânt.

Iisus Hristos Arhiereu Fiul lui Dumnezeu ne-a mântuit prin întrupare, prin jertfa de pe cruce şi prin Învierea Sa. Aceste trei acte mântuitoare formează un tot cu valabilitate sau cu eficienţă eternă. Jertfa Lui are putere în veac, pentru că e jertfa Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat, care a înviat şi care rămâne deci veşnic în trupul Său prin care ne comunică şi nouă viaţa nepieritoare a învierii. El s-a întrupat ca să se jetfească şi ca să învie. El este Arhiereu în veac ca Cel ce a adus o jertfă pururea eficientă, ca Cel ce s-a jertfit în calitate de Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat şi înviat în veci13. Prin durerea Sa Hristos aduce Trupul Său jertfă ca om şi preot, dar ca Dumnezeu îl aşează de-a dreapta Tatălui, ca să fie izvor de sfinţenie şi slavă pentru cei ce vor crede în El. Sfântul Chiril al Alexandriei dezvoltă ideea că noi nu putem intra la Tatăl decât datorită jertfei aduse de Hristos. Hristos a acceptat starea de jertfă curată pentru ca, intrând la Tatăl în această stare, să ne ducă şi pe noi cei ce suntem adunaţi în El prin sălăşluirea Lui în noi. Intrarea lui Hristos ca om la Tatăl, condiţionată de starea Lui de jertfă curată, înseamnă şi restabilirea comuniunii noastre cu Dumnezeu. Căci El intră la Tatăl ca jertfă curată, sau restabileşte comuniunea Sa cu Tatăl pentru a ne introduce şi pe noi în comuniune cu Tatăl Său, Care devine astfel şi Tatăl nostru14. Dumnezeu-Tatăl nu avea nevoie de o jertfă pentru satisfacerea onoarei Lui, ci ca să ne deschidă comuniunea cu El şi, renunţând l a egoismul nostru, să-L vedem în toată mărirea slavei Lui. Ca să intrăm în comuniune cu Tatăl trebuie să ne aflăm însă în comuniune cu Hristos. Hristos este astfel nu numai Învăţătorul şi învăţătura ipostaziată prin Sine, ci şi Arhiereu şi Jertfă prin Sine. EI este Jertfa culminantă şi Arhiereu culminant, Preot suprem şi veşnic, fiindcă, în calitatea Sa de Dumnezeu şi om, poate fi Mijlocitorul deplin eficient dintre Dumnezeu şi oameni, Care Se jertfeşte ca să dobândească lucrarea sfinţitoare a lui Dumnezeu pentru om, din care să ne împărtăşim şi noi (Evrei 9, 12-14)15.

12

Ibidem, p. 394 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Iisus Arhiereu in veac, în Revista Ortodoxia, nr. 2/1979, p. 218 14 Idem, Dogmatică, p. 141 15 Ibidem, pp. 141-142 13

5

Aşadar, slujirea arhierească are trei direcţii: una îndreptată către Dumnezeu-Tatăl, un către firea Sa omenească şi alta către noi; una urmăreşte slăvirea lui Dumnzeu, a doua sfinţirea firii umane a lui Hristos, iar a treia urmăreşte eliberarea noastră de sub păcat. Toate cele trei direcţii sunt impilicate una în alta. Întruparea, arhieria sau jertfa Sa şi Învierea Sa nu sunt nişte fapte ce aparţin numai trecutului, ci sunt stări de permanentă iradiere mântuitoare asupra noastră16. Slujirea de Arhiereu prin care Se aduce ca jertfă pe Sine însuşi e îndeptată în mod direct spre Tatăl. Totuşi implică în ea şi o direcţie îndepărtată spre oameni, întrucât vrea să încadreze şi pe oameni în ea, deci cuprinde în ea şi o direcţie îndreptată spre aceştia17. Iată câteva semnificaţii teologice şi spirituale ale arhieriei lui Hristos şi ale preoţiei bisericeşti: -

Jertfa nu se poate concepe decât ca un raport între persoane. Căci jertfa este manifestarea supremă a iubirii. Prin ea cel ce se jertfeşte vrea să scape viaţa altei persoane jertfind-o pe a sa. În cazul jertfei lui Hristos una şi aceiaşi persoană are eternitatea prin sine. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi s-a jertfit pentru fraţii Săi întru umanitate, astfel această jertfă implică pe Dumnezeu în Treime18.

-

Jertfa implică şi ea o durere a celui ce se jertfeşte pentru cel care se jertfeşte: o durere capabilă până la moarte.

-

Această jertfă se împlineşte în momentul în care „Hristos se aşează de la Botez în altarul inimii noastre ca Arhiereu, aşteptând ca şi noi, împărtăşiţi de jertfa Lui, să-i aducem Lui jertfele noastre”19. Toţi cei ce mor empiric în Hristos nu mai merg la moartea veşnică, ci trec la viaţă. Căci,

„făcându- Se desăvârşit, S-a făcut tuturor pricină de mântuire veşnică” (Evr. 5, 9). Cert e că prin moarte, Hristos întemeiază comuniunea omului cu Dumnezeu, şi prin aceasta învinge pe veci moartea. Însăşi moartea Lui a fost un act de biruinţă a morţii şi deci de depăşire a necomuniunii omului cu Tatăl şi cu semenii săi20.

16

Idem, Iisus Arhiereu în veac, p. 217 Idem, Dogmatica,p.133 18 Idem, Iisus Arhiereu in veac, pp. 226-227 19 Ibidem, p. 229 20 Ibidem, p. 153 17

6

„ Făcându-ne cu El o singură tulpină întru asemănarea morţii Lui, vom fi părtaşi şi învierii Lui, dându-ne seama că omul nostru cel vechi a fost împreună răstignit cu El, ca să nimiească trupul păcatului, aşa încât să nu mai fim robi păcatului.” (Rom. 6, 5-6) Ca Dumnezeu întrupat şi Arhiereu veşnic, Hristos restaurează prin patimă, jertfa şi învierea Sa comuniunea noastră cu Dumnezeu. Iisus Hristos ca Împărat Slujirea lui Iisus ca Împărat nu e despărţită de slujirea de Învăţător sau Arhiereu. Puterea Lui se manifestă şi prin actele de Învăţător şi Arhiereu, căci şi moartea deşi este un act al Arhieriei Sale, prin modul cum a suportat-o şi a învins-o ţine şi de puterea Lui împărătească. Această manifestare este evidenţiată în Sf. Scriptură prin cuvintele evanghelistului Marcu: „ Căci învăţa ca unul care are putere, şi nu ca învăţătorii lor” (7, 29). El însuşi recunoaşte în faţa lui Pilat că este împărat (In. 18, 37; Mt. 27, 11; Mc. 15, 2; Lc. 23, 3). Puterea lui s-a manifestat şi înainte de Înviere iar în momentul în care recunoaşte în faţa lui Pilat că e împărat, Iisus declară că împărăţia Lui nu e din lumea aceasta. Precizând şi mai multe, zice: „Eu spre acesta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Oricine purcede din adevăr,ascultă glasul Meu” (In 18, 37). După înviere Iisus spune: „Datu-Mi-S-a toată puterea, în cer şi pe pământ” (Matei 28, 18), iar Sfântul Apostol Pavel adaugă: „Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este peste tot numele” (Filipeni 2, 9). În teologia contemporană există tendinţa de a considera că Hristos a fost înviat de Tatăl ca o recompensă pentru jertfa Lui de pe cruce, prin care a răscumpărat ofensa adusă lui Dumnezeu de către oameni. Hans Urs von Balthasar spune clar că: „Tatălui îi este atribuită în mod universal iniţiativa învierii Fiului. El este Cel ce acţionează exact aşa cum o face cu omul, adică în calitate de Creator, desăvârşind acţiunea Sa creatoare prin învierea morţilor"21.

21

Idem, Dogmatica, p. 161

7

Concluzii Ţinta ultimă a a lucrării lui Hristos este să învingă moartea universală, adică să ridice creaţia din starea de slăbiciune extremă pe care o produce despărţirea ei de Izvorul vieţii, Care este Dumnezeu. Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre. Trebuie primit El însuşi în noi pentru a ne forma după modelul Său: „Deci precum aţi primit pe Iisus Hristos, Domnul, aşa umblaţi întru El.” (Col. II, 6). Numai aceia care au primit pe Hristos în ei, pot ajunge la starea despre care zice Sfântul Pavel: „Voi v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi şi de faptele lui şi v-aţi îmrăcat în cel nou, care se înnoieşte neîncetat în vederea unei cunoştinţe depline, după chipul celui ce l-a zidit” (Col. III, 9-10) 22. Teologia ortodoxă crede în Sfânta Treime, dar ştie că numai Unul din Treime S-a întrupat pentru mântuirea lumii, anume Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul. Există diverse argumente ce caută să justifice motivul pentru care numai a doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat în Duhul Sfânt, ca să împlinească planul Lui Dumnezeu cu privire la izbăvirea lumii de păcat. Astfel, se spune că Fiul S-a întrupat deoarece numai El se cuvenea să devină şi Fiu al omlui, căci, doar Cuvântul putea să ne vorbească despre adevărata cunoştinţă a lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Fiul, fiindcă numai El este chipul Tatălui. „Eu am sădit şi Apollo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească.” (I Cor 3, 5-7) Centralitatea lui Histos, ca şi dimensiune cosmică a mântuirii sunt rezultatul faptului că harul sfinţitor nu vine din afara Tupului lui Hristos, ci prin acest Trup, care a fost îndumnezeit prin opera Sa de răscumpărare.

22

Idem, Jertfa lui Hristos şi spiritualitatea noastră prin împărtăşira de ea în Sfânta Liturghie, în Revista Ortodoxia, nr. 1/1989, p. 106

8

BIBLIOGRAFIE

1. Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Diecezana, Arad, 1943 2. Ilarion. V.Felea, Religia Iubirii, Editura Diecezana , Arad, 1946 3. Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj, 2000 4. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Dogmatica, vol 2, Ed. IBMBOR, București, 1997 5. Idem, Iisus Arhiereu in veac, în Revista Ortodoxia, nr. 2/1979 6. Idem, Jertfa lui Hristos şi spiritualitatea noastră prin împărtăşira de ea în Sfânta Liturghie, în Revista Ortodoxia, nr. 1/1989

9