SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRIS
Inst.Haranguş Violeta Şc.Gen.Nr.2 Lupeni - Hunedoara
Chemarea Apostolilor
Iisus si Apostolii
Intrarea in Ierusalim (Floriile)
Intrarea Domnului in Ierusalim
Intrarea in Ierusalim (Floriile)
• La 3 zile după intrarea lui Iisus în Ierusalim, Iuda îl trădează pe Învătătorul său mai-marilor evreilor, pentru suma de 30 de arginti. Pentru că Iisus întotdeauna era înconjurat de multime multă, iudeii nu puteu să-L aresteze. Din această cauză ei au avut nevoie de un trădător din anturajul Mântuitorului pt. a le spune când si unde este momentul cel mai potrivit pentru arestarea Lui. • Iuda nu este la prima încălcare a principiilor sale de dragul banilor. Astfel, înainte de Florii, pe când Iisus si Apostolii se aflau în Betania în casa Mariei, îl surprindem pe Iuda încercând să fure din banii săracilor Maria, una din surorile lui Lazăr i-a uns cu mir picioarele lui Hristos, spre supărarea lui Iuda care obiectează că, dacă mirul acesta n-ar fi fost irosit pe picioarele lui Iisus, ar fi putut fi vândut iar banii împărtiti săracilor. Evident că Iuda, care păstra economiile Apostolilor, si-ar fi păstrat banii acestia pt. sine(cine stie pt. a câta oară???).
Vinderea Mantuitorului
Spalatul picioarelor
• Spalarea picioarelor este un exemplu personal de slujire, de iubire si de smerenie, iar talcul ei graeste mai mult decat cuvintele insesi. De aceea Sf. Ioan Evanghelistul noteaza cu duiosie toate amanuntele acestei admirabile scene, in care Apostolii vad pe Domnul ridicandu-se de la masa, inainte de aducerea bucatelor, scotandu-si haina, luand un stergar si incingandu-se cu el, turnand apa in lighean si aplecandu-se cu netarmurita iubire de oameni la picioarele fiecarui ucenic, spalandu-le cu propriile Sale maini si stergandu-le cu stergarul cu care era incins. Si Sf. Ioan nu poate uita, in aceasta descriere, ca Iuda Iscarioteanul, caruia Domnul ii arata aceeasi dragoste, nutrea gandul diabolic al tradarii si ca, pentru acesta, spalarea picioarelor trebuia sa insemne mai mult decat pentru oricare Apostol. • Dar Iuda nu schiteaza nici un gest si nu rosteste nici un cuvant cand vede pe Fiul lui Dumnezeu luand chip de rob (Fil. II, 7), slujind, in loc sa i se slujeasca (Matei XX, 28) si umilindu-se la picioarele tuturor (Marcu IX, 35).
• Sf. Ioan Gura de Aur crede ca el este cel dintai ucenic caruia Domnul ii spala picioarele si ca, cu acest prilej, stau din nou fata in fata indemnul la pocainta si iubire si impietrirea inimii si a urii. Pentru Iuda, gestul Mantuitorului constitue, asadar, o noua incercare de a-l aduce la sentimente mai bune si a-l smulge din ghiarele diavolului. Daca Iuda ar fi inteles si iubit pe Domnul macar in clipa cand L-a vazut stand in genunchi in fata sa si spalandu-i picioarele, fiorul sfant al apropierii de Dumnezeu i-ar fi topit in lacrimi de pocainta toata ratacirea sufleteasca si l-ar fi salvat de la pieirea cea vesnica. • In contrast cu atitudinea lui Iuda, care-si ascunde gandul, este reactiunea altui ucenic fata de gestul Mantuitorului: "Deci a venit la Simon Petru si acela I-a zis: Doamne, au Tu vrei sa-mi speli picioarele? Raspuns-a Iisus si i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, iar dupa aceasta, vei pricepe. Zis-a Petru Lui: In veac nu-mi vei spala picioarele. Raspuns-a Iisus lui: De nu te spal, n-ai parte cu Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spalami nu numai picioarele, ci si mainile si capul. Zis-a lisus lui: Cel ce s-a scaldat, n-are trebiuinta decat picioarele sa i se spele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, dar nu toti; caci stia pe cel ce avea sa-L vanda. De aceea a zis: Nu toti sunteti curati" (loan XIII, 6-11).
• În ziua următoare trădării săvârsite de Iuda a avut loc Cina cea de Taină, eveniment la care au participat doar Iisus si Apostolii. După ce Iisus, dând dovadă de maximă smerenie, le spală picioarele tuturor Apostolilor, le mărturiseste că unul dintre ei Îl va vinde în acea seară. Le spune că cel care întinge cu El în blid acela Îl va trăda. Evident, cel care întinge în farfurie după Mântuitorul este Iuda care, când vede că a fost dat de gol, pleacă.
Cina cea de taina
• În continuare Iisus se roagă transformând pâinea si vinul în Trupul si Sângele Său si îi împărtăseste pe Apostoli spunându-le: • “Luati, mâncati, Acesta este Trupul Meu… Beti din Acesta toti, Acesta este Sângele Meu… aceasta să faceti spre pomenirea Mea”. • Tot la Cină, Hristos îi spune lui Petru (care nu Îl crede) că în noaptea aceasta nu va cânta cocosul până ce nu se va lepăda de 3 ori de credinta sa.
Cina cea de taina
• După Cină, Iisus însotit de Petru, Iacob si Ioan merge pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani pt. a se ruga. Fiind nu numai Dumnezeu ci si om în acelasi timp, evident că îi era frică de chinurile care urmau si dorea -dacă se poate- să se împlinească altfel decât prin suferinta Lui mântuirea neamului omenesc. În 3 rânduri se roagă lui Dumnezeu pt. acest lucru atât de intens încât picăturile de transpiratie se transformă în picături de sânge. Acceptând voia lui Tatălui si moartea Sa ca singurul mijloc de salvare a noastră, îi ia pe cei trei Apostoli si coboară de pe munte.
Rugãciunea din grãdina Ghetsimani
• La poale era asteptat de Iuda si de soldati (evrei si romani) pt. a fi arestat. Fiind noapte, pt. a nu se însela când efectuează arestarea, Iuda este pus să-L sărute pe obraz pe Mântuitorul. Văzând pe cine trebuie să aresteze soldatii s-au si năpustit asupra Lui pentru a fi siguri că nu le scapă. În învălmăseala creată, Petru a reusit să-i taie urechea unuia dintre soldati(Malhussluga arhiereului). Iisus în loc să profite si să fugă, i-a lipit urechea soldatului rănit, si l-a certat pe Petru pt. fapta sa, spunându-i că: “cei ce scot sabia, vor muri de sabie”. Prin aceste cuvinte Iisus a vrut să ne spună că, în functie de ce fel de fapte facem semenilor nostri vom primi răsplata de la Dumnezeu. • Arestarea lui Iisus a fost ilegală deoarece la ea nu au participat doar soldati romani ci si garda de la templu formată din cetăteni evrei cărora legea le interzicea să opereze arestări în timpul noptii.
•
Iisus a fost dus pt. a fi judecat de către Anna si Caiafa. Aici martorii mincinosi au încercat să-l acuze dar mărturiile lor nu se potriveau. Nici măcar cea că vrea să dărâme templul din Ierusalim nu a putut fi folosită la condamnare deoarece Mântuitorul se referise la trupul Său care este templul Duhului Sfânt >> dacă va fi omorât va învia după 3 zile. • Văzând marele preot Caiafa că toate încercările acuzare i-au fost zădărnicite L-a întrebat pe Mântuitorul în fata întregii adunări dacă este Fiul lui Dumnezeu. Recunoscând, Iisus a fost condamnat la moarte după legea iudaică. Conform legii iudaice, fiind considerat vrăjitor(datorită minunilor săvârsite) nu putea fi omorât în interiorul cetătii. • Legea condamnând acum un Om nevinovat putea fi abolită si înlocuită cu Legea Nouă adusă de Iisus.
• •
• • • •
În acei ani, evreii fiind sub stăpânire romană, nu puteau executa un condamnat la moarte, de aceea s-au văzut nevoiti să apeleze la guvernatorul Pilat. Pilat a fost unul din cei mai sângerosi guvernatori pe care i-au avut evreii în timpul stăpânirii romane. Se stie că în timpul lui au fost executati prin răstignire cca. 300 de oameni. El nu avea aceeasi credintă cu evreii, nu-l interesa că Iisus spunea că este Fiul lui Dumnezeu, nu-l interesa dacă a fost condamnat pe drept sau nu; tot ce dorea el era pacea si linistea în provincie. Dacă asta însemna răstignirea lui Iisus, fie! Nu era decât un alt evreu executat. Atunci de ce asistăm la o asa schimbare în atitudinea sa? De ce deodată Pilat se transformă în avocatul lui Iisus? Ei bine, Claudia, sotia sa era crestină! Din această cauză Pilat încearcă de mai multe ori eliberarea lui Iisus pt. a-i face pe plac sotiei sale. Astfel, de 3 ori îl judecă si îl declară nevinovat, însă evreii îl santajează spunându-i că îl vor informa pe Cezar care îl va pedepsi deoarece vrea să-L elibereze pe cel ce se proclamă regele iudeilor. Vrând să scape, Pilat îl trimite pe Iisus spre a fi judecat de Irod, în jurisdictia căruia se afla. Si acesta îl găseste nevinovat si il trimite înapoi guvernatorului. Văzând că nu poate să scape, Pilat hotărăste să reînvie o veche traditie evreiască: în ajunul Pastelui era eliberat un condamnat la moarte. Alege din închisoare un tâlhar criminal pe nume Baraba si dă poruncă să fie biciuit Iisus pt. inspira milă si pt. a se asigura că Iisus va fi cel eliberat de popor.
Judecata lui Isus de catre Pilat
•
Batjocorit de soldatii romani, Lui Iisus I Se pune pe cap o coroană din spini iar apoi este bătut în cap cu un băt de trestie până îsi pierde cunostinta. • Biciurile folosite de romani erau confectionate din fâsii de piele împletite si terminate cu cârlige si bucăti de fier ascutite, asfel încât orice atingere să provoace leziunii serioase. •
• Ce nu stia Pilat despre Baraba (si stiau căpeteniile evreilor)este că nu era un răufăcător obisnuit ci conducătorul zelotilor. Zelotii erau o grupare ce urmărea răsturnarea puterii romane printr-o revolutie. • În Gabbata nu au fost lăsati (de către mai-marii evreilor) să intre decât zelotii care, evident că si-au ales liderul să fie eliberat, iar pe Iisus L-au condamnat la moarte prin răstignire. Răstignirea era considerată cel mai rusinos mod de a muri pt. un evreu, fiind rezervată tâlharilor, nicidecum lui Iisus. Pilat văzând că nu mai poate face nimic pt. a-L ajuta pe Hristos, încearcă să se dezvinovătească în fata multimii spălându-se pe mâini si spunându-le că pt. păcatul acesta să fie ei pedepsiti. Zelotii nu numai că îsi iau asupră-le vina ci spun în bătaie de joc să fie pedepsiti si copiii lor. Dreptatea lui Dumnezeu nu a întârziat să se arate la sfârsitul sec. I si începutul sec. II zelotii sunt învinsi iar Ierusalimul distrus. Lângă Marea Moartă a avut loc un adevărat masacru peste 1000 de zeloti împreună cu femeile si copiii lor si-au găsit sfârsitul. •
Iatã Omul! (Ecce Homo)
•
Iisus a fost obligat să-si care crucea până pe Dealul Golgota care este situat în apropierea Ierusalimului. Unii cercetători spun că aceasta ar fi avut între 60 si 100 de kg. Pe drum unei femei pe nume Veronica i s-a făcut milă de El si L-a sters pe fată cu o bucată de pânză pe care s-a imprimat chipul Său. De teamă că nu va rezista să ducă crucea până sus, soldatii l-au obligat pe Simon din Cirene să-i ducă crucea.
• Pe deal a fost răstignit între 2 tâlhari. Cel din stânga îl batjocorea îndemnându-l să demonstreze dacă este Fiul lui Dumnezeu. Cel din dreapta a recunoscut că el este vinovat iar acum plăteste pt. faptele sale însă Iisus este nevinovat. După ce îsi cere iertare pt. faptele rele făcute, Iisus îl iartă si îi promite că va ajunge împreună cu El în rai.
Rastignirea Domnului
Rastignirea lui Isus
• Singurul dintre Apostoli care a rămas lângă Iisus până la sfârsit este Ioan, în grija căruia o si lasă pe Fecioara Maria. • Făcându-I-Se sete cere soldatilor putină apă, însă acestia îi dau să bea otet provocându-I voma si deshidratându-L si mai rău. • În momentul când Iisus a murit au avut loc mai multe minuni: S-a întunecat cerul, a avut loc un cutremur foarte mare care a despicat catapeteasma templului si a dat la o parte pietrele de la unele morminte, au înviat morti. La văzul atâtor minuni, multi au exclamat: întradevăr acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu. • Pe cruce moartea survenea în urma asfixierii. Iisus fiind foarte slăbit din cauza bătăilor repetate si a deshidratării, a fost primul care a murit, celorlalti fiindu-le zdrobite fluierele picioarelor, pt. a li se grăbi moartea. Pt. a se asigura că este mort soldatii L-au întepat pe Iisus cu sulita în inimă.
Rastignirea
Rastignirea Domnului
Rastignirea Domnului
Rastignirea Domnului
• Abia după aceasta Iosif din Arimateea si Nicodim au fost lăsati să Îl coboare de pe cruce si să Îl îngroape.
Cobararea de pe Cruce
• După ce L-au înfăsurat în giulgiu L-au pus în mormânt. Acesta a fost închis cu o piatră iar evreii pt. a fi siguri că Apostolii nu-L vor fura pe Iisus au adus soldati să-L păzească. • Două tipuri de giulgiu au fost folosite: primul era ca o fâsie lungă, inmuată în aloe si mir, iar al doilea era de forma unui cearceaf.
Punerea in Mormant
Punerea in Mormant
• Duminică, după 3 zile de la moartea sa femeile mironosite au venit să ungă trupul lui Iisus însă au găsit giulgiurile goale. Nu trecuseră 3 zile întregi (de 24 de ore) dar fuseseră cuprinse în acest interval ore din 3 zile diferite. Evreii socotesc începutul zilei de la asfintitul soarelui. • Giulgiurile nu fuseseră găsite în dezordine ci pe forma corpului lui Iisus, deci acesta când înviase trecuse prin ele.
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
Invierea Domnului
INVIEREA DOMNULUI
• Singurul care nu a crezut minunea învierii lui Hristos a fost Toma, care a spus că nu va crede până nu va vedea. În Duminica următoare Învierii, pe când Apostolii se împărtăseau după cum le fusese poruncit la Cina cea de Taină, a venit Mântuitorul. A trecut prin usile încuiate si a venit la Toma pt. a îi arăta că nu este o nălucă sau o închipuire ci este cât se poate de real si viu. Abia după ce i-a atins rănile, Toma a crezut în învierea Sa. • Dar ce s-a întâmplat cu Petru si Iuda? • Pe când Iisus era judecat de către evrei Petru a fost recunoscut ca fiind unul dintre ucenicii Mântuitorului. De frică să nu fie si el prins, Petru îsi neagă credinta de 3 ori, ultima dată chiar jurându-se pe Dumnezeu că nu-L cunoaste pe Iisus. După înviere Iisus îl iartă întrebându-l de 3 ori dacă Îl iubeste. • Iuda fiind cuprins de remuscări se sinucide spânzurându-se în loc să-I ceară iertare lui Iisus care, dacă vedea în sufletul lui sinceră căintă l-ar fi iertat.
• Acestea sunt ultimele zile ale vietii lui Iisus, ultimele zile ale condamnării omenirii la pieire datorită faptei lui Adam si a Evei. Si nu în ultimul rând primele zile ale biruintei asupra diavolului si a mortii, primele zile de fericire alături de Dumnezeu a celor ce au urmat voia Sa în Vechiul Testament. • De ce este importantă această sărbătoare pt. noi? Pt. că Iisus a fost chinuit si omorât -nevinovat fiind- pentru fiecare dintre noi, pt. a ni se asigura fericirea vesnică alături de Dumnezeu (dacă o merităm!!!). • Să avem mereu înaintea ochilor marea jertfă pe care a săvârsit-o Iisus din dragoste pentru noi, si să încercăm să fim vrednici să primim roadele aduse de ea.
Hristos a înviat!