Glosolalia. Inspiratie Sau Nebunie.docx

UNIVERSITATEA VALAHIA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar Glosolalia. Inspiratie sau nebunie?

COORDONATOR: Pr. Asist. Dr. Virlan Florin SUSȚINĂTOR:

Targoviste 2015

Planul lucrarii

Introducere Capitolul I: Pogorarea Duhului Sfant si inceputul harismei vorbirii in limbi Capitolul II: Glosolalia. Inspiratie sau nebunie? Concluzii Bibliografie

Introducere

Pogorarea Duhului Sfant in ziua Cinzecimii constituie implinirea cuvintelor Mantuitorului adresate ucenicilor Sai in seara Cinei celei de Taina: „ Eu il voi ruga pe Tatal, si alt Mangaietor va da voua, pentru ca in veac sa ramana cu voi, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu il poate primi, pentru ca nu-L vede si nici nu-L cunoaste; Il cunoasteti voi, de vreme ce la voi ramane si intru voi va fi”( In 14, 16-17). Biserica, trupul tainic al lui Hristos, este descrisa de Sfantul Apostol Pavel, in lumina evenimentului Cinzecimii, ca templu al Duhului Sfant( I Cor. 3,16; II Cor. 6,16), acesta odihnindu-Se in Biserica si fiind nedespartit de ea1. Astfel, activitatea Bisericii este imputernicita de prezenta harului Sfantului Duh, spre a deveni marturie „ in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginile pamantului”( F.A. 1,8). Din aceasta perspectiva, „puterea” promisa de Mantuitorul Apostolilor Sai, deschide realitatea prezentei harismelor in Biserica primara, avand ca scop principal confirmarea dumnezeirii Evangheliei2. In acest context, harismele nu au fost intelese ca o recompensa oferita de Dumnezeu pentru anumite merite personale ale celui care isi marturisea credinta in Mantuitorul Hristos, deoarece Duhul Sfant le impartea dupa cum vroia El( I Cor. 12,11), nici ca adaugand vreun merit celui care le primea. Harismele, fiind date de Duhul Sfant trupului lui Hristos, nu erau pentru uzul particular, ci pentru zidirea duhovniceasca a Trupului lui Hristos3.

1

Vasile Mihoc, Lucrarea Duhului Sfant in Biserica, in rev. Mitropolia Ardealului XXVII (1982), nr. 4-6, pp. 316329 2 Nicolae Nicolescu, Actualitatea epistolei I catre Corinteni, in rev. Studii Teologice (1951), nr. 3-4, p. 190 3 Constantin Gheorghe, Harismele dupa epistolele Sfantului Apostol Pavel, in rev. Studii Teologice XXV ( 1973), nr. 1-2, p. 29

Capitolul I: Pogorarea Duhului Sfant si inceputul harismei vorbirii in limbi

Prezenta glossolaliei in relatarea cartii Faptele Apostolilor este identificata de Evanghelistul Luca in trei evenimente distincte, legate de prezenta Duhului Sfant: pogorarea Duhului Sfant in ziua Cinzecimii, in Ierusalim ( capitolul 2), pogorarea Duhului Sfant in casa lui Corneliu, in Cezareea ( capitolul 10) si venirea Duhului Sfant peste ucenicii lui Ioan Botezatorul, asupra carora Sfantul Apostol Pavel isi pusese mainile, in Efes ( capitolul 19). Pogorarea Sfantului Duh in ziua Cinzecimii ( F.A. 2, 1-4) este descrisa prin intermediul unei incluziuni „ erau toti impreuna la un loc” (2,1) si „s-au umplut toti de Duhul Sfant” ( 2,4), astfel Pogorarea are o dimensiune ecleziologica, El fiind daruit intregii Biserici 4. Fenomenul auditiv: vuietul ca o suflare de vant, i se adauga un altul, cu caracter vizual, limbile de foc li sau aratat impartite, si s-au asezat pe fiecare dintre ei. Pogorarea Duhului Sfant implica, pe de o parte, un eveniment unic, prin aoristul pasiv „ s-au umplut de Duhul Sfant”, ale carui efecte continua in timp, iar pe de alta parte, o capacitate unica de a se exprima, prin vorbirea in alte limbi, dupa cum Duhul le dadea. Astfel, putem vorbi despre aparitia harismelor ca efect al prezentei Duhului Sfant, intre care, cea dintai, este glossolalia5. Intelegerea harismei vorbirii in alte limbi este determinata in acest text, de interpretarea evenimentului Cinzecimii. Este o minune auditiva, argument in acest sens, fiind faptul ca fiecare dintre iudeii veniti din diaspora „ ii auzea pe ei graind in limba sa” ( 2,6) si se intrebau „ cum de auzim noi, fiecare in limba noastra( 2,8), sau este o minune a limbajului, deoarece Apostolii graiau in limba celor veniti, fiind subliniat si continutul vorbirii lor, despre maretia lui Dumnezeu. Astfel, darul acesta al Duhului Sfant restabilea unitatea limbajului sub auspiciile ascultarii de mesajul divin, limbaj ce se divizase la momentul Babel, ca o pedeapsa din partea lui Dumnezeu pentru neascultare si impotrivire6. Se poate deduce astfel ca limba vorbita de Apostoli, fiind inteligibila, nu avea nevoie de traducere. Sfantul Apostol Petru interpreteaza minunea de la Cinzecime in lumina profetiei lui Ioil, dandu-i valoarea eshatologica a judecatii lui Dumnezeu( F.A. 2, 17-21). In lumina paralelei cu textul de la Isaia 28, semnul vorbirii in 4

Constantin Preda, Propovaduirea Apostolica. Structuri retorice in Faptele Apostolilor, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2005, p. 72 5 Sfantul Ioan Hrisostom, Talcuire la Epistola intai catre Corinteni, trad. Theodosie Athanasiu, Editura Sophia, Bucuresti, 2005, p. 372 6 Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Compediu Neotestamentar de Introducere si Exegeza, editia a III a, p. 18

limbi de la cinzecime trebuia sa fie un semn al vestirii judecatii lui Dumnezeu. El si-a implinit aceasta functie pentru toti cei necredinciosi din Ierusalim care „ isi bateau joc de Apostoli si ziceau ca sunt plini de must” ( F. A. 2,13). Daca vorbirea in limbi de la Cinzecime n-ar fi fost inteleasa de cei care o auzeau, ea s-ar fi transformat pentru ei in mesajul judecatii, nu in cel al mantuirii. Asa se face ca Sfantul Apostol Petru se ridica sa talcuiasca ceea ce s-a vorbit in alte limbi si pentru iudeii care nu cunosteau limbile in care Duhul le-a dat ucenicilor sa vorbeasca. Apostolii vorbeau partial elamitilor, mezilor si celorlalte neamuri, schimbandu-si, dupa voie, graiurile lor in limbile neamurilor. Caci, atunci, acea limba a fost foarte folositoare celor de alte limbi, intrucat a ajutat ca nu cumva din pricina limbii aramaice celor ce vesteau, sa se faca fara eficienta propovaduirea pentru cei ce nu o cunosteau. Astfel, glossolalia confirma lucrarea Duhului Sfant in viata Bisericii, facand posibila propovaduirea Evangheliei pana la marginile pamantului7.

7

Drd. Ioan Sauca, Glossolalia in Biserica primara si interpretarile ei de-a lungul vremii, in rev. Mitropolia Ardealului XXVII (1982), nr. 7-9, pp. 445-463

Capitolul II: Glosolalia. Inspiratie sau nebunie?

Totuşi, printre ascultători erau şi unii care nu înţelegeau nimic din cele ce se predicau acolo şi de aceea îi luau în râs pe apostoli, învinuindu-i că sunt beţi. Aceşti ascultători nu pot fi alţii decât localnicii din Ierusalim şi poate din alte părţi ale Palestinei, care nu cunoşteau alte limbi decât pe cea evreiască (aramaică). Pentru aceştia vorbirea apostolilor era cu totul neînţeleasă – socotind-o simplă bolborosire –, iar dacă noi ţinem cont şi de faptul că apostolii predicau «în alte limbi» cu toată însufleţirea, nu ne mai miră că iudeilor localnici le făceau impresia unor oameni beţi, care bolborosesc cu exaltare cuvinte neînţelese. Astfel, localnicii nu înţelegeau nimic din cele predicate, decât doar dacă le-ar fi tălmăcit cineva, iar tălmaci nu se găseau. După cum există darul glosolaliei, tot aşa există şi un alt dar: al tălmăcirii. Acesta era dat – după cum se va vedea mai jos – atunci când ascultătorii erau numai localnici necunoscători de alte limbi, cum erau de pildă în Corint (I Cor. 14). În Ierusalim însă, de data aceasta, nu i se simţea lipsa. El era necesar numai acolo unde ascultătorii auzeau numai bolborosire fără rost. Darul tălmăcirii era şi el minunat şi uimitor, întocmai cum era şi cel al vorbirii în limbi, cu care era în strânsă legătură. Neavândul, ascultătorii localnici judecau lucrurile numai după aparenţă, din cauza nepriceperii lor8. Dar – se poate întreba cineva – cum se face că în Ierusalim erau atunci de faţă două feluri de iudei: localnici (de limbă evreiască) şi străini (de peste 15 limbi diferite)? Se ştie că mulţi dintre evrei trăiau în «diasporă» (în împrăştiere), risipiţi prin alte ţări şi printre alte popoare, atraşi acolo de felurite interese negustoreşti. Aceştia – după câteva generaţii – nu mai aveau ca limbă maternă ebraica, ci pe cea a poporului sau a ţării în care se stabiliseră, limba evreiască devenindu-le cu vremea total necunoscută9. Aşa erau, de pildă, iudeii aşezaţi în Alexandria Egiptului, unde se vorbea limba greacă. Aşezarea lor de aici fiind puternică, îşi zidiseră şi un templu şi puseseră să li se traducă în limba greacă Legea (Vechiul Testament), pentru a o putea citi, înţelege şi folosi în rânduielile cultului de la templul lor, deoarece în limba ebraică nu o mai înţelegeau. Aceasta este «Septuaginta» sau «traducerea celor 70». Din cauza limbii greceşti (eleniste) pe care o vorbeau, aceşti iudei purtau numele de «elenişti». (Am dat doar un exemplu, dar astfel de iudei – deşi în număr mai mic, formând aşezări mai puţin puternice – erau stabiliţi prin toate ţările).

8 9

Arhimandrit Cleopa Ilie, Calauza in Credinta Ortodoxa, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 2000, p. 380 Ibidem, p. 381

Toţi iudeii însă, indiferent unde s-ar fi aflat aşezaţi, erau obligaţi prin Lege ca în fiecare an să meargă de 3 ori la templul din Ierusalim, şi anume, cu prilejul celor trei mari sărbători: a Paştilor, a Cincizecimii şi a Corturilor (colibelor), pentru a ţine legătura cu Legea şi cu cultul de la templu, pentru a-şi împlini jertfele şi curăţirile cerute, precum şi pentru a-şi plăti impozitul către templu. Impozitul către templu se plătea numai în bani evreieşti numiţi «sicli» şi era de o jumătate de siclu de fiecare evreu major (Matei 17, 24–27). Cei din împrăştiere veniţi aici, nu aveau sicli, ci numai bani din ţările lor, dar la templu se găseau zarafi sau schimbători de bani, care se îndeletniceau cu schimburile de bani10. De asemenea, aici se găseau şi vânzători de animale pentru jertfă (pentru cei care, venind de departe, nu-şi puteau aduce cu ei animalele de jertfă), cu care erau datori după lege. Se ştie că Mântuitorul i-a scos afară din acest lăcaş şi pe unii şi pe alţii, cu biciul, la o sărbătoare a Paştelui (Matei 21, 12–13; Ioan 2, 14–16). Numai în caz de mari impedimente putea cineva lipsi de la una din cele trei mari sărbători de la templul din Ierusalim; astfel participarea părea a fi cu totul obligatorie (Ieş. 23, 17; 34, 23; Deut. 16, 16). Aşa se explică pentru ce la această Cincizecime se găseau în Ierusalim două feluri de iudei: 1) localnicii din Ierusalim sau Palestina, care vorbeau numai limba lor evreiască, şi 2) iudeii «străini» sau «risipiţi», din «împrăştiere», care nu mai vorbeau limba evreiască, ci numai pe aceea a ţării în care se aşezaseră. Deci din analiza versetului 5 din Fapte (cap. 2), se înţelege lămurit că aceşti iudei de limbi străine, din toate neamurile care sunt sub cer, erau, fie locuitori din Ierusalim, dar vremelnic veniţi cu ocazia sărbătorii, fie, probabil, unii dintre ei acum stabiliţi aici definitiv, reîntorşi de prin alte ţări11. Deci textul este cu totul limpede; el istoriseşte o întâmplare, şi, ca atare, nu poate avea decât o interpretare numai literală. Din el se poate deduce cu uşurinţă şi scopul darului duhovnicesc al «vorbirii în limbi», de a li se da apostolilor posibilitatea să propovăduiască credinţa creştină la toţi oamenii a căror limbă ei nu o cunoşteau, şi de a face ca toate popoarele să rămână uimite de darurile minunate care se manifestă în creştinism, spre a se lăsa mai uşor convinse de noua credinţă şi a se converti (Fapte 2, 6–7, 11,). Contextul este şi el perfect de acord cu cele zise mai sus despre «glosolalie», iar textele paralele concordă de asemenea cu textul şi contextul, fără a le contrazice decât doar în aparenţă şi numai pentru cei ce nu vor să pornească de la acest capitol-cheie din Faptele Apostolilor, atunci când vor să definească «glosolalia».

10 11

Constantin Preda, op.cit., p. 84 Arhimandrit Cleopa Ilie, op. cit., p. 383

Concluzii

Vorbirea in limbi este un dar al Duhului Sfant, o harisma. Pentru o corecta intelegere a ei, este nevoie de analiza textelor din Faptele Apostolilor si Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, avandu-se in vedere ca sfantul evanghelist Luca este cel care, la data scrierii Faptelor Sfintilor Apostoli, cunostea bine sensul glossolaliei despre care Sfantul Apostol Pavel a scris bisericii din Corint. Evanghelistul Luca sublinieaza ca harisma „ vorbirii in alte limbi”, ca efect al prezentei Duhului Sfant, reprezinta o minune a vorbirii intr-o limba inteligibila, alta decat cea nativa a glossolalului si necunoscuta lui, care nu avea nevoie de traducere pentru auditoriu. Astfel, putem identifica vorbirea in limbi cu xenoglossia12. Spre deosebire de relatarea Evanghelistului, textul din I Corinteni insista, din pricina nevoii inteligibilitatii invataturii date in Biserica, pe manifestarea harismei talmacirii limbilor impreuna cu cea a glossolaliei in scopul de a zidi duhovniceste Biserica. Aspectul comun, ramane necesitatea harismei glossolaliei, de a fi o marturie inteligibila atat credinciosilor din Biserica, cat si celor necredinciosi. „ A fi plini de Duhul” inseamna a da marturie inteligibila in Biserica si nu una neinteleasa de nimeni. Datorita caracterului ei temporar, harisma vorbirii in limbi a incetat dupa veacul apostolic, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Asadar, „ Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile de sunt de la Dumnezeu ( I Ioan 4,1), „… pentru ca, nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii” ( II Cor. 11,14).

12

Stelian Tofana, Harisma vorbirii in limbi. O perspectiva paulina, in rev. Theologia Ortodoxa, nr. 1/2011, ClujNapoca, pp. 15-33

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988 2. Arhimandrit Cleopa Ilie, Calauza in Credinta Ortodoxa, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 2000 3. Gheorghe Constantin, Harismele dupa epistolele Sfantului Apostol Pavel, in rev. Studii Teologice XXV ( 1973), nr. 1-2 4. Ioan Hrisostom, Sfantul, Talcuire la Epistola intai catre Corinteni, trad. Theodosie Athanasiu, Editura Sophia, Bucuresti, 2005 5. Leon, Pr. Prof. Univ. Dr. Arion, Compediu Neotestamentar de Introducere si Exegeza, editia a III a 6. Mihoc Vasile, Lucrarea Duhului Sfant in Biserica, in rev. Mitropolia Ardealului XXVII (1982), nr. 4-6 7. Nicolescu Nicolae, Actualitatea epistolei I catre Corinteni, in rev. Studii Teologice (1951), nr. 3-4 8. Preda Constantin, Propovaduirea Apostolica. Structuri retorice in Faptele Apostolilor, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2005 9. Sauca, Drd. Ioan, Glossolalia in Biserica primara si interpretarile ei de-a lungul vremii, in rev. Mitropolia Ardealului XXVII (1982), nr. 7-9 10. Tofana Stelian, Harisma vorbirii in limbi. O perspectiva paulina, in rev. Theologia Ortodoxa, nr. 1/2011, Cluj-Napoca