Duminica Dinaintea Nasterii Domnului

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

1

Duminica dinaintea Naºterii Domnului1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh, Amin! Dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos! Toate praznicele dumnezeieºti: Crãciunul (Naºterea Domnului), Învierea, Înãlþarea Sfintei Cruci, toate au înainte ºi dupã sãrbãtoare, o pregãtire a sãrbãtorii, care te face sã înaintezi cãtre ea, sã trãieºti acel moment suprem al ei ºi apoi sã creºti în ea, sã creºti din sãrbãtoare.; sãrbãtoarea înþeleasã ca un eveniment dumnezeiesc, un fapt al lucrãrii lui Dumnezeu în opera Sa pentru ca lumea neîncetat sã se înrãdãcineze în acest fapt dumnezeiesc ºi sã creascã aºa ca dintr-o rãdãcinã, sã se împlineascã ºi sã meargã din desãvârºire în desãvârºire, neîncetat, cum spune dumnezeiescul Pavel: “Sã meargã

din slavã în slavã”, în acest

orizont divin, însorit. Pregãtirea naºterii Domnului, a faptului unic în creaþie, în care Dumnezeu coboarã la om ºi în lume pentru ca pe om ºi lumea întreagã sã înalþe la dumnezeire, sã-l îndumnezeiascã pe om. Acest act unic al istoriei îl mãrturiseºte Evanghelia, ºi facã Domnul, întreaga lume, omenire, sã se îndrepte spre Evanghelie, cãci ea este unicã. Toate religiile sã trãiascã acest dar al Dumnezeirii, al coborârii lui Dumnezeu la noi! ªi, Doamne, cât de negrãit va descrie, ºi câtã înþelepciune divinã, înþeleascã ºi mai puþin înþeleasã de noi, ne pregãteºte Dumnezeu pentru a trãi taina întrupãrii Sale, taina prin care El, Pãrintele Ceresc 122 Decembrie 1997. Text cules dupã manuscris corectat.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

2

trimite pe Fiul Sãu din veci, Dumnezeu din veci, sã se facã om! Omul creat dupã chipul Lui din veci, dar fãpturã. Deci El, Fiul lui Dumnezeu, sã se întrupeze în fãpturã!... ªi ne descrie Evanghelia de astãzi legãtura Fiului lui Dumnezeu devenit om, cu întreg neamul Lui, cu cele douã genealogii (cum se numesc în Scripturi). Ce înseamnã o genealogie? În vremea veche se pãstrau anumite genealogii. Oameni mai înstãriþi, cu orizont mai larg, cum sunt boierii, îºi urmãreau pãrinþii, înaintaºii lor, cu ani, cu sute de ani, ca sã desluºeascã undeva, la vreun moment - nu la rãdãcinã, cã rãdãcina e unicã - în istorie, pe cineva mai deosebit. Mai zilele trecute, participând la Iaºi la parastasul de o sutã cincizeci de ani al mitropolitului Veniamin Costache, se desluºea obârºia lui dintr-un sfetnic al lui ªtefan cel Mare: Arbore. ªi aºa se mângâie oamenii, cu înaintaºii lor, nu? Uneori se mai ºi laudã. Nu-i vorbã, Veniamin Costache a fost ca un sfânt în neamul românesc; dar noi, ceilalþi. ªi atunci înþelegem ce înseamnã aceastã genealogie, iubiþilor. Este legãtura noastrã cu moºii ºi strãmoºii, iar în Sfânta Evanghelie, legãtura Fiului lui Dumnezeu cu noi, oamenii. ªi am auzit în dumnezeiasca Evanghelie de astãzi (cei care au fost la vreme, când s-a citit dumnezeiasca Evanghelie, iar pentru ceilalþi, acum s-o reamintim, dupã cuviinþã) cã Sfânta Evanghelie dupã Matei începe chiar cu aceastã genealogie; cu una din ele: cu acea genealogie a Mântuitorului, altfel spus, cu pãrinþii ºi strãmoºii Lui dupã trup, dupã firea omeneascã.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

3

ªi chiar aºa începe Evanghelia dupã Matei: “Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam ...”. Se desfãºoarã apoi neamurile dupã trup ale Mântuitorului, de la Avraam, pãrintele Avraam, care a trãit, dupã calculul cercetãtorilor, cu vreo opt sute de ani înainte de Mântuitorul Iisus Hristos. Citim aici o parte din aceste neamuri; reproducem ºi înþelegem pe urmã cã este vorba ºi de celelalte: “Avraam a nãscut pe Isaac (fiul sãu, pe care a vrut sã-l jertfeascã; dar Dumnezeu n-a îngãduit. Isaac a fost un simbol, o anticipare a jertfei Fiului lui Dumnezeu.); Isaac a nãscut pe Iacov (cu doisprezece fii, patriarhii, dintre care ºi Iosif cel drept); Iacov a nãscut pe Iuda ºi pe fraþii lui; Iuda a nãscut pe Fares ºi pe Zara, din Tamar; Fares a nãscut pe Esrom; Esrom a npscut pe Aram...” ªi aºa se desfãºoarã pânã la David, pânã la Solomon ºi pânã la strãmutarea în Babilon. Apoi, dupã strãmutarea în Babilon, pomeneºte de Iehonia, Salatiel, Zorobabel ºi ceilalþi care apoi au venit în istorie, de la pãrinþii lor, ºi ajunge aceastã desfãºurare de neamuri din generaþie în generaþie, socotindu-le patrusprezece; trei grupe de câte patrusprezece, fiecare grupã de douã ori câte ºapte, dupã numerele zilelor creaþiei, aici toate socotite nume sfinte. (“...toate neamurile de la Avraam pânã la David sunt paisprezece; de la David pânã la strãmutarea în Babilon sunt paisprezece ; ºi de la strãmutarea în Babilon pânã la Hristos sunt paisprezece neamuri”). Aceasta este genealogia datã de Sfântul Evanghelist Matei. Poate vã întrebaþi de ce începe de la Avraam. Avraam este pãrintele neamului evreiesc, iar într-un anume fel ºi pãrinte al celor trei religii monoteiste. De la Avraam, prin Agar, sclava sa, a descins lumea arabã. Soþia lui

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

4

Avraam, Sarra, n-a avut copii ºi, atunci, primul copil s-a nãscut din Avraam cu Agar, sclava. Aºa era rânduiala atunci, ca sã aibã urmaºi ºi cu sclavele. Deci din Avraam ºi Agar s-a nãscut Ismael. Apoi, când Sarra a nãscut ºi ea pe Isaac, sãrmana Sarra a îndepãrtat-o pe Agar. ªi Agar a plecat cu feciorul ei în pustie, unde a pãtimit o vreme, dar Dumnezeu i-a ocrotit ºi n-a pierit. ªi a fost odrãslit din Avraam cu Agar, Ismael - neamul lumii arabe. Poate aici este o dramã în istorie, ºi anume: Agar ºi Ismael au fost îndepãrtaþi, dar lumea arabã, islamul, îl considerã pe Avraam ca un pãrinte, însã au oarecare amãrãciune pe cei urmaºi din Sarra ºi Isaac, ºi iatã cã au durat peste milenii aceste supãrãri. Dar noi nãdãjduim cã pânã la urmã vor ajunge la pace, cã iatã, prin Avraam mai adânc, la sursã, Una e rãdãcina ºi anume Hristos, din Tatãl în Duhul Sfânt. Pânã la urmã, tot cum a spus Mântuitorul, va fi o turmã ºi un pãstor pentru toatã lumea. ªi atunci, iubiþilor, reþineþi acest fapt: de la Avraam înfãþiºeazã Sfântul Evanghelist Matei, moºii ºi strãmoºii Mântuitorului dupã trup pânã la Hristos. Avraam - am spus - e pãrintele neamului evreiesc ºi pãrintele islamului, dar prin Maica Domnului ºi noi îl cinstim pe Avraam; deci este un pãrinte comun, dupã trup, al celor trei mari religii monoteiste. De ce Sfântul Evanghelist Matei înfãþiºeazã pe moºii ºi strãmoºii Mântuitorului de la Avraam, urcând spre Hristos? Repet: pleacã de la Avraam, merge prin Isaac, Iacov, David, Solomon, Zorobabel ºi urcã la acel moment al istoriei în care S-a nãscut Hristos. Reþinem acest lurcu de mare însemnãtate. De ce de la Avraam? Evanghelia dupã Matei este scrisã de el, întâi în limba aramaicã, în care a vorbit Mântuitorul. A fost scrisã pentru evrei, adicã sã le spunã: “Fraþii mei evrei! Hristos cel rãstignit

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

5

ºi înviat este de la Avraam, pe care voi îl cinstiþi ºi-l socotiþi tatã. Noi, iatã, îl avem pe Avraam. Hristos este Mântuitorul. Recunoaºteþi-L, credeþi, iubiþi-L ºi mântuiþi-vã prin El!” De aceea aceastã evanghelie, dupã Matei,

scrisã

pentru

evrei,

începe

cu

genealogia,

cu

strãmoºii

Mântuitorului de la Avraam, pe care îl preþuiesc toþi evreii. Mai avem o genealogie tot dupã trup, iubiþilor, cu toþi înaintaºii Mântuitorului

pe firul neamului omenesc, pe firul firii omeneºti a

Mântuitorului, ºi anume la Sfântul Evanghelist Luca. Dacã genealogia dupã Matei apare a capitolul întâi, cealaltã genealogie, a Sfântului Evanghelist Luca, o gãsim la capitolul al treilea, când, dupã botezul Domnului, spune: “Iisus Hristos era ca de treizeci de ani când a primit botezul la Iordan (botezul dupã Vechiul Testament, nu botezul nostru); ºi când a început sã propovãduiascã, fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia...” ºi merge, iubiþilor, nu ascendent (adicã suind de la Avraam la Hristos), ci coborând de la Mântuitorul Iisus Hristos, mergând înapoi pe linie, pânã la Adam. ªi aºa încheie: “Fiul lui Matusala (Matusalem - dintre primii patriarhi, care a trãit cel mai mult: nouã sute ºaizeci ºi unu de ani), fiul lui Enoh, fiul lui Iaret, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, ºi aici, deodatã: fiul lui Dumnezeu”. De la Adam, repet, apare o mutaþie: Adam, fãpturã a lui Dumnezeu, direct (“Mâinile Tale m-au fãcut ºi m-au zidit”), ºi fiu al lui Dumnezeu. Prin urmare, în rãdãcina, în obârºia întregii umanitãþi, este Dumnezeu. Sã nu uitãm aceasta: Dumnezeu - Sursa, Izvorul, Rãdãcina creaþiei întregi, de dincolo de creaþie.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

6

Dar sã revenim. Observaþi cele douã genealogii: una urcã spre Hristos, pentru neamul evreiesc numai, cealaltã coboarã de la Hristos, mergând înapoi, cuprinzând întreaga omenire pânã la Adam, deci adresându-se tuturor. Dacã cea de la Matei se adreseazã neamului evreiesc, cea de la Luca se adreseazã întregului neam omenesc. ªi atunci, aceste douã genealogii ne descoperã legãtura cu Dumnezeu ºi a lui Dumnezeu cu noi. Dumnezeu, Care S-a fãcut om ºi, iatã, genealogiile ne aratã cm Hristos Se înrudeºte dupã trup cu noi, cu toþi. Sfinþii evangheliºti Matei ºi Luca ne înfãþiºeazã obârºia trupeascã, originea trupeascã, dupã trup, cu noi toþi, pe cele douã linii: urcând în sânul neamului evreiesc, ºi coborând cãtre noi, cãtre fiecare din noi. Obârºia dupã trup! Mai este o obârºie a Mântuitorului; care credeþi? Cea fireascã (dupã fire), cea divinã. Ei bine, ceilalþi doi evangheliºti, Marcu ºi Ioan (vedeþi, doi câte doi: primul ºi al treilea; al doilea ºi al patrulea) ne înfãþiºeazã aceastã obârºie. Primul ºi al treilea ne dezvãluie legãtura trupeascã, a omenitãþii, a lui Hristos cu noi. Cealaltã - legãtura duhovniceascã, dumnezeiascã. Cãci, iatã, Evanghelia dupã Sfântul Marcu începe deodatã, strãlucind, ca izbucnind din marea tainã a lui Dumnezeu: “Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (deodatã, ca un fulger dumnezeiesc), precum este scris în proorocie (la Maleahi) ºi Isaia: Iatã, Eu trimit îngerul Meu înaintea feþei Tale, care va pregãti calea Ta. Glasul celui ce strigã în pustie: Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile Lui”. Deci aici avem - observaþi - tot genealogia, dar de cealaltã naturã, dumnezeiascã.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

7

Iar Sfântul Evanghelist Ioan spune ceva mai pe larg, începând tot cu obârºia dumnezeiascã, când zice: “La început era Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu ºi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au fãcut ºi fãrã El nimic nu s-a fãcut din ce s-a fãcut. ªi întru El era viaþã ºi viaþa era lumina oamenilor”. Deci ºi aceastã evanghelie ne dezvãluie aceastã tainã a tainelor, ºi anume cã Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu-Cuvântul, Cel Care S-a întrupat ºi Care e din veci Fiu al lui Dumnezeu. ªi toate printr-Însul s-au fãcut. El e rãdãcina umanitãþii, rãdãcina creaþiei întregi; El, Fiul lui Dumnezeu. Astfel vedem cum dumnezeieºtile Scripturi ne dezvãluie pe Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului, rãsãrind din sânul Pãrintelui Ceresc din veci. Cãci Pãrintele Ceresc e Pãrinte din veci ºi, fiind Pãrinte din veci, din veci e ºi Fiul. Dacã n-ar fi Fiul din veci, n-ar fi nici Pãrinte din veci ºi n-ai putea sã-L numeºti Tatã al nostru... decât doar cei care socotesc ca sãrmanul, nefericitul Arie - cã Hristos e fãpturã. O, sãrmanul Arie! Navea voie sã spunã “Tatãl nostru”, pentru cã minþea, ca toþi cei ce nu recunosc pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceºtia mint când zic Tatãl nostru, pentru cã nu recunosc pe Fiul din veci. Cãci numai aºa Pãrintele Ceresc e Pãrinte din veci, dacã are un Fiu din veci ºi prin Fiul ne are ºi pe noi toþi ca fii ai Lui. Aºa gândim. N-au dreptul sã spunã nici Tatãl nostru, nici sã se numeascã fii ai lui Dumnezeu, cãci numai prin Fiul din veci suntem ºi noi fii ai lui Dumnezeu. ªi încã o mare tainã se descoperã, o, iubiþilor: În Iisus Hristos, Domnul nostru, sunt unite desãvârºit douã firi: firea (natura) dumnezeiascã ºi cea omeneascã. Cum am fost noi zidiþi? A zis Pãrintele Ceresc în sfatul

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

8

Sfintei Treimi: “Sã facem om dupã chipul ºi dupã asemãnarea Noastrã”. Or, ce înseamnã a fi zidit dupã asemãnarea lui Dumnezeu? În legãturã cu Sfânta Evanghelie de astãzi, ºi din cuvântul smerit de astãzi, aceasta înseamnã: cã aºa cum în Fiul lui Dumnezeu sunt douã naturi - divinã ºi umanã -, ºi în noi oamenii, sunt douã lumi: e lumea firii noastre, zditã, fireascã, din þãrâna pãmântului, cum spune Scriptura, dar e ºi ceva dumnezeiesc în noi; e harul dumnezeiesc ºi îndumnezeitor în noi, pe care Fiul lui Dumnezeu l-a insuflat, în Duhul Sfânt. Deci ºi în noi e ceva tainic, adânc; ceva zidit, omenesc, dar ºi ceva dumnezeiesc, dupã chipul lui Dumnezeu fãcut om. De ce subliniez aceasta? E de mare însemnãtate. Pentru cã numai aºa îl înþelegem curat pe om, numai aºa ne înþelegem pe noi, numai aºa ne împlinim pe noi, cu aceste douã daruri dumnezeieºti: de a fi zidiþi din þãrâna pãmântului ºi de a avea în noi ºi ceva din veºnicia lui Dumnezeu, din infinitul divin, din înãlþimea divinã. Aºa ne împlinim, când simþim în noi aceste

douã

îmbrãcãminte,

lumi;

trãind

adãpost

ºi

în

lumea

celelalte,

aceasta

uneori

(cu

hranã,

cosmetizate,

bãturã,

prefãcute,

mistificate, sau mai ºtiu eu cum), dar având ºi ceva dumnezeiesc în noi; ºi noi uitãm de dumnezeiescul din noi. O, Doamne! De curând am gãsit o carte a unui gânditor al nostru, creºtin bun, sãracul. L-am cunoscut personal când eram cântãreþ la Zlãtari [?] ºi m-am ocupat de revistã cu pãrintele Toma Chiricuþã. În aceastã revistã scria ºi Vasile Bãncilã, ºi ce frumos gândea acest om! (Editura Anastasia a tipãrit cartea lui). ªi acest Vasile Bãncilã spunea în vremea materialismului (pe ai cãrui adepþi, sãrmanii, e greu sã-i califici, parcã þi-e

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

9

ºi jenã)... O parte din fraþii noºtri intelectuali încã mai zãboveau în bãltoaca asta stãtutã a materialismului, unde, dacã bãltoaca e stãtutã rãsar ºi viermi, care sunt gândurile noastre rele, ºi-i purtãm noi. Atunci, acest Vasile Bãncilã spunea: E în om ceva ce-l distinge de celelalte fãpturi, nu numai graiul ºi o simplã raþionalitate a lui. Cã raþionalitatea nu este mai bunã... Un lucru ce învãþa el ºi spunea, era ca de mici copiii noºtri sã fie hrãniþi cu sfânta noastrã credinþã, nu cum zic unii - sã ajungã la raþiune. E ca ºi când omul n-a trãit pânã n-a apãrut raþiunea lui Descartes sau a altcuiva. A fost necesar raþionamentul filosofilor ca omul sã fie om? De mic trebuie sã-l învãþãm pe copil, spunea Vasile Bãncilã, ºi mai spunea el: Omul trãieºte în lumea aceasta, se alimenteazã ca ea, se acomodeazã cu realitatea aceasta sensibilã dar, auziþi, omul a fãcut un salt suprem, saltul în transcendent, ºi în aceasta constã toatã puterea ºi mãreþia omului. Aºa a înþeles el Scriptura, ºi alãturi de el au mai înþeles-o ºi alþii, cam tot în vremea lui, poate ceva mai înainte de el. Sã revin. Ceva mai înainte de el, pe la începutul acestui secol, la noi, alãturi de el gândeau ºi teologii noºtiri (Nichifor Crainic º.a.), sau Nae Ionescu, dar marea majoritate învãþa dupã bazele darvinismului, evoluþionismul acesta steril, nu înrãdãcinat în Dumnezeu. Un alt savant, Fischer [?], ca rãspuns unor teorii ale vremii, îndeosebi psihologiei abisale (Freud, care suþinea cã adâncul din om ne descoperã doar poftele acestea trupeºti, libidoul; sau Adler cu dorinþa de putere, de a te ridica peste ceilalþi), spunea cã recunoaºterea acelor înãlþimi spirituale ale naturii umane, acestea sunt definiþia noastrã.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

10

Am reprodus exact cuvintele lor, odatã cu mãrturisirea credinþei noastre, ca sã ºtim cã oamenii care se unesc la rãdãcinã, adânc, au fost luminaþi ºi au spus adevãrul, chiar dacã vocile lor au fost înãbuiºte de glasul asurzitor al celorlalþi. Or, aceasta este întrebarea în legãturã cu Sfânta Evanghelie, aceastaa este descoperirea adâncã pe care trebuie s-o pãstrãm, care sã te descopere, sã te defineascã. Adicã trebuie sã simþi nevoia, trãind

pe

orizontala existenþei, sã îmbrãþiºezi toatã lumea, aºa cum Mântuitorul a îmbrãþiºat-o pe Cruce, cãci de aceea a ales sã moarã pe Cruce, pentru a muri îmbrãþiºând aceastã lume, cum spun Pãrinþii; ºi verticala Crucii, care ne înalþã. Sã nu înãbuºim în noi niciodatã verticala, dorul de înãlþime ºi înãlþare spiritualã; altfel devenim niºte handicapaþi. De aceea s-au nãscut atâþia handicapaþi, pentru cã, deºi suntem zidiþi dupã chipul lui Dumnezeu, îl mutilãm. Se aflã contracandidaþi înlãuntru. Aºa se nasc boli ºi suferinþe; mai ales cele sufleteºti. Acum, iubiþilor, plecând de la aceastã stare, a zidirii noastre, de aici încã un gând mai departe. Vedeþi, înfãþiºarea aceasta a genealogiei, a tuturor înaintaºilor, strãmoºilor Mântuitorului, a profeþilor care au vestit ºi au pregãtit marele ºi unicul fapt... Cãci dupã cãdere, cãzuþi am fi rãmas ºi ne-am fi prãbuºit, fãrã Hristos, dacã Dumnezeu nu ar fi pregãtit, prin strãmoºi mai ales, prin acele vârfuri ale profeþilor, venirea Fiului Sãu, întrun suiº continuu, al Vechiului Testament . Întreg Vechiul Testament tinde spre Hristos, dupã cum Noul Testament creºte din Hristos. Sã reþinem ideea. O, ce tainã se dezvãluie când noi auzim pe profeþi vestindu-L pe Hristos! Bunãoarã

Isaia (cap. 6,14) spune: “Iatã, Fecioara va lua în

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

11

pântece ºi va naºte Fiu ºi se va numi Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Aºa cum au rostit copiii noºtri în Decembrie: Dumnezeu este cu noi! Era în preajma Crãciunului ºi erau în faþa ºi în numele lui Hristos, Cel Care Se întrupeazã ºi, prin Cruce ºi Înviere, biruie moartea. Aºa au trãit aceºti copii, pe care i-am pomenit îndeosebi ieri, în ziua de douãzeci ºi unu decembrie, când la Bucureºti au fost primii jertfiþi). Mai pe urmã, în capitolele 52-53 înfãþiºeazã suferinþa Mântuitorului: “El pentru pãcatele noastre a fost zdrobit”. Îl înfãþiºeazã în chipul Mielului, despre care Sfântul Ioan Botezãtorul va spune: “Cel ce ridicã pãcatul lumii”. Profetul Miheia laudã Betleemul între cetãþile lui Iuda, cã de acolo se va naºte “Cel care este din zilele veºniciei”. Eu nu pomenesc acum toate profeþiile; altceva vreau sã pun în luminã. Vedeþi, taina aceasta, iubiþilor, ºi cum se desfãºoarã întâi în Vechiul Testament, tot timpul Vechiului Testament, pânã când? Pânã la plinirea vremii, la o anumitã plinire a vremii. Noi nu trebuie sã privim numai momente desfãcute, din aceastã desfãºurare, ci toate vãzute într-un plan integral. Îngãduiþi a spune o smeritã reflecþie, experienþã: Pregãteam o lucrare ºi, deodatã, în lucrarea aceea mi-a apãrut o idee, o altã idee, încã una. ªi se legau una de alta ºi-mi dãdeam seama cã fiecare idee nu trebuie vãzutã singular, într-un fel de autonomie a ei. Avea fiecare identitatea ei, dar se lega de altele, tot aºa cum un copilaº leagã literã de literã ºi face un cuvânt, apoi o propoziþie, o frazã. Aºa cum un arhitect leagã fiecare detaliu având în vedere edificiul, catedrala întreagã; sau tot aºa cum istoria o vezi în fapte singulare, dar ºi în unitatea ei. Aºa ºi Vechiul Testament; îl vezi ºi în fapte singulare, dar ºi în unitate. Deci ai

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

12

viziunea unei opere ºi în particular dar ºi întreagã. Ai viziunea vieþii tale ºi în particular, când erai prunc, copil, tânãr adolescent, mai vârstnic, dar ºi în totaliatatea ei. O Doamne! Atunci am zis: acum te înþeleg, Doamne, mai bine! Acum înþeleg cã Tu ai întreaga istorie, o porþi în Tine, Doamne, dacã eu amãrâtul ºi smeritul de om am realizat aceasta. ªi aici se desfãºoarã tocmai una din trãsãturile chipului lui Dumnezeu în noi pe care nu o are nici o fãpturã. Au celelalte animale viziunea istoriei? Gândiþi-vã! Mi-aduc aminte de o lucrare în care era scris cã sãrmana Ladighina avea un cimpanzeu ºi voia sã-l facã om. Dar cum sã-l facã? Sã-l punã sã facã ºi el ceva ce face omul: sã batã un cui. Doi ani s-a luptat Ladighina cu Johny cimpanzeul sã batã cuiul ºi n-a reuºit. De ce? Pentru cã cimpanzeul nu avea viziunea, semnificaþia, sensul raþional de a fi. Sau nu-l potrivea, sau nu-l fixa. Dar înrãdãcinarea noastrã în Rãdãcina Unicã a Fiului lui Dumnezeu fãcut Om, e cea care ne saltã peste lume, ne dã aceastã viziune a întregului în mãsura noastrã, dar ºi dincolo ne înrãdãcineazã în Dumnezeu, fapt ce am simþit cu adevãrat. O, Doamne! Înþelegem cum Tu ai viziunea întregii opere a Ta. Toatã opera o are Dumnezeu în El, aºa cum eu, amãrâtul de mine am ºi eu o operiºoarã cât de micã, acolo! Aºa L-am înþeles, în mãreþia Lui ºi conºtiinþa s-a unit cu sufletul în faþa mãreþiei ºi a adevãrului dumnezeiesc ºi am înþeles ºi profeþiile ºi toate aceste genealogii. Pentru cã toate se legau unele de altele tocmai prin apropierea noastrã adâncã de Dumnezeu; ºi mi-am zis atunci cuvântul Fericitului Augustin: “Doamne, sã te cunosc pe Tine ca sã mã cunosc pe mine.” Sau cum spunem noi la spovedanie adeseori, câte unui suflet care

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

13

stã la îndoialã: “Ai Scriptura în casã? O citeºti? ªtii cã în Noul Testament este vorba de dumneata?” Pãi dacã acolo e vorba de Icoana, de Rãdãcina noastrã, de Mântuitorul Iisus Hristos, e vorba ºi de noi. Nu ne putem cunoaºte dacã nu-L cunoaºtem pe El. Cunoscându-L pe El ne cunoaºtem pe noi, în taina aceasta, vedeþi, în care se dezvãluie deodatã întreaga revelaþie dumnezeiascã; ºi atunci credem cu tãrie în ea. Credem cã aºa a fost pentru cã ai impresia cã este o experienþã a vieþii tale. ªi întind atunci rãdãcina în El. Simþi cã oriunde te vei afla eºti cu El, mai ales acum, când, iatã, a trebuit sã vinã ºtiinþa ca sã mai adauge ºi ea ceva: cã în fiecare fãpturã, bobiþã cât de micã de creaþie, se oglindeºte fãptura întreagã. Pãi aceasta ne descoperã Dumnezeu în dumnezeiasca Scripturã de când lumea. Zice psalmistul, preamãrind pe Dumnezeu: “Pe cât de departe sunt rãsãriturile de apusuri, aºa a întãrit Dumnezeu mila Lui spre cei ce se tem de Dânsul”. Deci oriunde , în fiecare lucru, în fiecare fãpturã, Îl simþi cu rãdãcina ºi mila Lui, cum zice, iarãºi, psalmistul: “A Ta este ziua, a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina, Tu ai fãcut toate marginile pãmântului, vara ºi primãvara Tu le-ai zidit”. Iar în altã parte la fel grãieºte psalmistul, luminat: “Cât de departe e cerul de pãmânt, aºa întãreºte Dumnezeu mila Lui cãtre noi”. Sau spune: “De la faþa Ta Doamne, unde voi fugi? Cã Tu pretutindenea eºti”. Sã simþi cã e pretutindeni este o mare bucurie. Îngãduiþi câteva cuvinte: Mai acum câtva timp, cu câþiva ani în urmã, era cineva stãpânit de o slãbiciune. Îl urmãrea pe acel om o persoanã de care se îndrãgostise pãtimaº. “N-am liniºte pãrinte. Noaptea

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

14

îl visez, ca un coºmar mã chinuie. ªi-mi vorbeºte ºi-mi strigã ºi în timpul zilei, parcã”. Erau situaþii ºi de o parte ºi de alta. O persoanã femininã îmi vorbea de un bãrbat, o persoanã bãrbãteascã îmi vorbea de o femeie, pânã la obsesie. Alþii mi-au vorbit cã le este fricã de o crimã din partea cuiva. ªi atunci, în aceste chinuri lãuntrice, ce m-a luminat Dumnezeu sã zic? Spun: Vezi dumneata - ºi vã rog sã fim cu luare-aminte -, aceste coºmaruri, unde se înscriu ele? Ele nu se înscriu în adâncul omului, la rãdãcinã; se înscriu în straturile superficiale. Acolo apar; ºi în vise ºi în coºmaruri ºi în obsesii. Obsesii grele de tot la unii, pânã la îndemnul de a lua cuþitul sã spintece pe cineva. ªi îmi mai spuneau: “Am fost la medic, la psihiatru; n-am reuºit sã scap de rãu, de aceste coºmaruri”. Atunci am mers pe aceastã tainã a descoperirii credinþei. Repet: în adâncul din noi, rãdãcina, e în Dumnezeu, dincolo de lume. Iar obârºia mea, originea mea, e tocmai acel loc de întâlnire cu Dumnezeu, în care Dumnezeu coboarã, ca pe mine sã mã ridice la acea verigã care e voia lui Dumnezeu, e veriga harului. Nu e din lumea aceasta. ªi atunci, dumneata trebuie sã mergi mai adânc, sã sapi peste straturile acestea care te chinuie, cu posesiile, obsesiile posesive. Pânã în adânc sã mergi, la ultima adâncime, acolo unde demonul nu poate pãtrunde, cãci “Dumnezeu a pus în vistierii adâncul” Adâncul din mine e în vistieria lui Dumnezeu, e în mâna lui Dumnezeu. Sufletele drepþilor sunt în mâna lui Dumnezeu, zice Scriptura iarãºi. ªi atunci, cu rugãciunea mergi mai adânc decât toate straturile acestea, mergi la sursã, care este Dumnezeu. Cãci nimeni nu e sursa mea - reþinem - nici dumneata nu eºti sursa mea, rãdãcina mea, nici eu nu sunt

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

15

sursa dumitale, rãdãcina dumitale, niciunul din noi. Sursa, rãdãcina, este unicã: Dumnezeu. Deci sursa e dincolo de lume, nu-i din lumea aceasta. ªi atunci, dacã eu cred cu tãrie ºi ºtiu cã sursa mea e mai adâncã decât toatã lumea aceasta, decât toþi filosofii ºi savanþii, decât toate coºmarurile acestea, ca a celor din Gadara, atunci eu merg, pãtrund la esenþã, la sursã, fac legãtura cu sursa, cu Dumnezeu. ªi celelalte se risipesc cum se topeºte ceara în faþa focului, ºi aºa ºi demonii. Aceasta este calea risipirii acestor stãri tragice, care uneori îi înãbuºã pe bieþii oameni. Deci acesta este al doilea adevãr pe care trebuie sã-l reþinem astãzi, din descoperirea celor douã genealogii ale Mântuitorului. Mergeþi la sursã, iubiþilor, la rãdãcina existenþei noastre, acea rãdãcinã prin care noi din nou ne simþim în ultimul nostru adevãr, în temeiul existenþei noastre ºi nu ne mai clatinã nimic, pentru cã Cel neclintit, Cel veºnic, e cu noi! ªi cu aceastã sãrbãtoare de astãzi se mai pune o problemã. Noi prãznuim Crãciunul ºi Învierea în fiecare an. Mi-aduc aminte, mai acum vreo doi-trei ani, când cineva care avusese ºi o funcþie ceva mai importantã, ºef la televiziune, spunea sãrmanul: Ce sã mai vorbim noi tinerilor, de Paºti, cã cineva a înviat acum vreo douã mii de ani? O, sãrmanul de el! Cum gândea! E ca ºi cum Învierea ar fi fost numai pentru Hristos. Dar Învierea era pentru noi. Cea mai mare tainã ºi faptã a lui Hristos n-a fost doar Învierea, cãci El era Dumnezeul cel viu. Cea mai mare minune a Domnului e cã S-a fãcut om ºi a murit pentru noi. Pentru noi Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut om; pentru noi Fiul lui Dumnezeu a murit

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

16

ºi a înviat. Pentru ca noi sã creºtem din acest fapt dumnezeiesc, al Învierii. Ce vreau sã vã spun? Cum sã trãieºti Naºterea? Dacã þi-aº zice: “Da, s-au petrecut atunci, acum douã mii de ani”, parcã te aruncã într-un fel de obiºnuinþã, de rutinã. Doamne pãzeºte! Taina sãrbãtorii ºi a sãrbãtoririi o gãsim din nou la Bãncilã. Noi vom adãuga un cuvinþel la el. Zice Bãncilã: “Existenþa noastrã e obiºnuitã, nesãrbãtoreascã. Nu mai simþi sãrbãtoarea - altfel spus, nu mai simþi taina Naºterii ºi a Învierii. Or, ce zice el: Iatã, ici-colo s-a mai instituit un fel de obiºnuinþã nesãrbãtoreascã, sau cum spune cineva la noi, praznic, prin care se înþelege masã, adicã mâncare multã ºi vin mult. El nu înþelegea praznicul ca tainã a sãrbãtorii, praznicul în sens duhovnicesc, sãrbãtoare duhovniceascã. Trei sunt cauzele de suferinþã ale conºtiinþei de nesãrbãtorire: ideea limitã, contradictorie, a tuturor mizeriilor eului nostru, a conflictului cu societatea ºi a conflictului cu natura; adicã suntem atât de copleºiþi de eul nostru, de conflictul cu semenii ºi de conflictul cu natura. Iatã, bunãoarã, s-a prãbuºit pãmântul la vreo patru sute de kilometri, dincolo de Iaºi. Toate acestea ne copleºesc ºi ne întunecã privirea ºi nu mai înþelegem taina sãrbãtorii. Sau, adãugãm aici ºi altceva. Sãrbãtoarea e un act suprem, dumnezeiesc: S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt ºi din Fecioarã. Dacã ne-am gândi noi niþel, adânc! Vedeþi, Evanghelia dupã Luca îl numeºte pe Adam fiul lui Dumnezeu, în ultimã instanþã. Atunci, obârºia noastrã este în Dumnezeu, vã spuneam adineaori. Ori, cum a fost zãmislit Adam însuºi? În zidirea lui Adam e ceva din taina întrupãrii Fiului lui Dumnezeu, cãci Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt ºi din

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

17

Fecioara Maria. Adam, ºi el de la Duhul Sfânt, cã a primit suflare de viaþã, nu? Luând Dumnezeu þãrânã din pãmânt l-a plãmãdit pe Adam ºi a suflat în el suflare de viaþã, harul Duhului Sfânt. Din pãmânt, dar ce fel de pãmânt? Dumnezeieºtii Pãrinþi numesc pãmântul, fecioarã curatã, cãci nu fusese încã întinat de pãcatul uciderii, de sângele vãrsat de Cain din Abel. Era pãmântul fecioarã curatã, neblestemat, deci. Adam, într-un anumit fel, avea ºi el din taina Întrupãrii faptul acesta: pãmântul-fecioarã, neîntinat, neblestemat, ºi suflare de viaþã de la Duhul Sfânt. Dar el n-a ºtiut sã creascã în aceasta, a pãrãsit aceastã tainã, ºi atunci a venit Fiul lui Dumnezeu. De aceea dureazã pânã la o plinire a vremii, pânã

la

ziua

Învierii. Noi însã,

prin

taina

botezului, a

Împãrtãºaniei, trebuie sã creºtem sufleteºte, în sãrbãtoare; sã simþim ºi noi cã, asemenea Fiului lui Dumnezeu, e Duhul Sfânt în noi, cã trupul nostru devine fecioarã curatã, biruind patimile, slãbiciunile trupului, care ne dau atâtea boli ºi suferinþe. De aceea dureazã atât de mult pânã la altã plinire a vremii, pe care noi ar trebui s-o grãbim, aºa cu Sfântul Apostol Petru spune: “Noi ar trebui sã fim aºteptând ºi grãbind venirea zilei aceleia, atunci când vom prãznui un cer nou ºi un pãmânt nou”. Pentru aceasta, zice Apostolul pe care l-am ascultat astãzi: “Prin credinþã strãmoºul nostru, Avraam, atunci când a fost chemat, a ascultat ºi a ieºit la locul pe care era sã-l ia spre moºtenire ºi a ieºit neºtiind încotro merge; ºi a mers spre pãmânul fãgãduinþei”. Trebuie spus cã de la Adam pânã la Avraam lumea privea spre vechiul paradis pierdut, dar de la Avraam se deschide o nouã viziune în istorie: cãtre paradisul viitor, cãtre Hristos. Toþi cei din Vechiul Testament,

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

18

prin credinþã au strãbãtut suferinþe, necazuri, robiri, privind spre Hristos, spre întruparea Lui. Toþi profeþii, ºi cei mai puþin însemnaþi, aveau o tendinþã spre înainte, viziune care era numai a omului în taina viziunii revelaþiei dumnezeieºti. ªi au

trãit taina

serbãrii. Acum

noi trãim taina

întrupãrii,

înrãdãcinaþi în ea din momentul botezului ºi al mirungerii. Prin Evanghelie avem neîncetat ochii cãtre Hristos, desãvârºitorul credinþei noastre, plinitorul credinþei noastre, cum spunea acelaºi Pavel. Iar despre cei din Vechiul Testament: “Ei, de care lumea nu era vrednicã, au rãtãcit în pustii ºi în munþi ºi în peºteri ºi în crãpãturile pãmântului. ªi toþi aceºtia, mãrturisind prin credinþã, n-au primit fãgãduinþa pentru cã Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei sã nu ia fãrã noi desãvârºirea”(Evrei 11,38, 39). Precum copiii noºtri din Decembrie, aºa s-au jertfit, ºi cum încã va mai dura toatã istoria. Nu trebuie s-o privim ca pe un moment static, gol, fereascã Dumnezeu, ci sã ne întrebãm: cât am trãit ºi cât am crescut noi din Naºterea lui Hristos cea din Fecioarã, de la Duhul Sfânt, cât creºtem noi viziunea cãtre cerul cel nou ºi pãmântul cel nou al Învierii, a învierii ºi a trupurilor; ºi dacã putem rãspunde la aceste întrebãri vom simþi cã sufletele noastre sunt vii, aºa cum spune Mântuitorul: “Cel ce ascultã cuvintele Mele ºi crede în Cel ce M-a trimis, are viaþã veºnicã ºi la judecatã nu va veni, cã a ºi trecut din moarte la viaþã”. ªi: “Adevãr spun vouã, vine vremea ºi acum este, când morþii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, ºi care vor auzi, vor învia”.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

19

Simþim noi cã a înviat sufletul nostru, cã s-a risipit îndoiala, necredinþa, deznãdejdea, cã îl simþim pe Hristos viu? Nu cumva sã spunem cu fiecare Crãciun pe care îl întâmpinãm ºi-l trãim: Ei, a fost ceva, odatã! Dar orice act dumnezeiesc e pentru eternitate. Omul sã ºtie, sã simtã din nou rãdãcina în Hristos ºi, apelând mereu la rãdãcinã, la sursã, sã simþim cum creºtem din Rãdãcinã. Atunci cresc în noi nu numai frunzele, ci ºi roadele. Sã ne amintim cum a blestemat Mântuitorul smochinul, când a cãutat în el smochine ºi n-a gãsit - ºi nu era vremea smochinelor: “În veci sã nu mai fie rod în tine!” În veci. M-a cutremurat acest fapt. A doua zi, apostolii au trecut ºi au vãzut smochinul blestemat. Petru I-a zis: “Doamne, iatã, smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat din rãdãcinã”. Doamne! Atunci Iisus i-a spus: “Aveþi credinþa

lui

Dumnezeu!” (Marcu 11,22). Pilda smochinului ne priveºte pe noi toþi, fiinþe duhovniceºti, zidiþi dupã chipul lui Dumnezeu, despre care spune Mântuitorul: Tatãl Meu pânã acum lucreazã, ºi Eu lucrez”. Spiritul nu moare niciodatã, spiritul rodeºte neîncetat. La fiecare sãrbãtoare noi sã simþim taina sãrbãtorii; sã simþim cã rodim, creºtem în ea dupã chipul lui Hristos. Altfel ne uscãm. Gândiþi-vã: Au mai fost profeþi de la Hristos pânã astãzi, care sã vesteascã întruparea, venirea lui Dumnezeu? N-au mai fost. Avem o altã profeþie: a creºterii noastre din Naºterea Fiului lui Dumnezeu ºi Învierea noastrã sufeteascã în timp, cãtre Hristos, Cel care va ridica la înviere întreaga fãpturã, la cea de a doua plinire a vremii. Dacã noi trãim aºa, atunci vom avea parte de înviere.

Pr. prof. Constantin Galeriu - ÎNAINTEA NAªTERII DOMNULUI

20

Iar acum sã trãim cel puþin învierea aceasta sufleteascã ºi a neamului nostru, întru mãrirea lui Dumnezeu. O, Doamne! Ajutã-ne aºa sã trãim taina pe care Tu ai descoperit întru noi, taina lui Dumnezeu ºi Om. Vrei ºi pe noi sã ne zideºti în amândouã aceste daruri, ce sunt ºi ale fãpturii umane, dar ºi a neîncetatei înãlþãri spirituale a omului cãtre luminã ºi Dumnezeu. Amin.