Drept European.docx

  • Uploaded by: Livia Frunza
  • 0
  • 0
  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Drept European.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 378
  • Pages: 2
Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele de procedură legislativă ordinară (denumită anterior codecizie). Aceasta înseamnă că Parlamentul European (instituţia care îi reprezintă pe cetăţenii europeni şi ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct) trebuie să aprobe legislaţia UE împreună cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele celor 28 de state membre).

Elaborarea legislaţiei UE Înainte de a propune noi iniţiative legislative, Comisia evaluează potenţialele consecinţe economice, sociale şi ecologice pe care le-ar putea avea acestea. Prin urmare, Comisia realizează evaluări de impact care prezintă avantajele şi inconvenientele diferitelor opţiuni politice. De asemenea, Comisia consultă părţile interesate cum ar fi organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale, reprezentanţii industriei şi ai societăţii civile. Grupurile de experţi sunt invitate să formuleze avize cu privire la aspectele tehnice relevante. În acest fel, Comisia se asigură că propunerile legislative răspund nevoilor celor vizaţi şi evită procedurile birocratice inutile. Cetăţenii, întreprinderile şi organizaţiile pot participa la procedura de consultare prin intermediul site-ului Consultări publice. Parlamentele naţionale îşi pot exprima în mod oficial rezervele în cazul în care consideră că o problemă poate fi soluţionată mai bine la nivel naţional decât la nivelul UE.

Revizuire şi adoptare Parlamentul European şi Consiliul revizuiesc propunerile înaintate de către Comisie şi propun amendamente. Dacă cele două instituţii nu cad de acord cu privire la amendamente, are loc o a doua lectură. În cadrul acesteia, Parlamentul şi Consiliul pot propune din nou amendamente. Parlamentul are puterea de a bloca propunerea legislativă dacă nu ajunge la un acord cu Consiliul. Dacă amendamentele sunt acceptate de către ambele instituţii, proiectul legislativ poate fi adoptat. În caz contrar, se reuneşte un comitet de conciliere Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care încearcă să găsească o soluţie. Atât Consiliul, cât şi Parlamentul pot bloca propunerea legislativă în cea de-a doua lectură. Sesiunile Parlamentului European şi o parte din sesiunile Consiliului pot fi urmărite on-line.

Cum este adoptată legislaţia 

Procedura legislativă ordinară (cunoscută anterior sub numele de „codecizie”) Procedura legislativă ordinară (prin care Parlamentul European şi Consiliul UE adoptă împreună actele legislative) explicată pas cu pas şi lista ultimelor documente adoptate prin această metodă.



Regulamentul de procedură al Consiliului European Cum funcţionează Consiliul European



Cooperarea judiciară europeană în materie civilă Cooperarea dintre instanţele naţionale în cauze civile

Related Documents

Drept Roman
April 2020 39
Drept - Deontologie
July 2020 24
Drept Constitutional
November 2019 32
Drept Constitutional
November 2019 37
Drept Fiscal
June 2020 23
Drept Civil
November 2019 31

More Documents from "SUSANU TATIANA"

Ue.docx
May 2020 25
Drept Bancar.docx
May 2020 19
Drept European.docx
May 2020 23