Testul De Culoare Luscher

TESTUL CULORILOR (testul Luscher). Culorile preferate dau informatii privitoare la personalitatea Dvs. Prima tangenta la interferenta lumii culorilor cu cea a lumii psihice umane isi pierde urma in neantul vremurilor trecute. Poate ca au existat unii cercetatori care au structurat unele informatii cu privire la acesta dar ceva cu adevarat organizat apare destul de recent (abia in jurul anilor ’60) prin cercetarile D-lui Dr. Max Luscher. Poate ca inainte de acesta, poate ca dupa aceea, teoriile referitoare la influenta culorilor asupra psihicului uman din punct de vedere al reactiilor emotionale sau al posibilei caracterizari de personalitate au inceput sa fie din ce in ce mai dezvoltate, mai pline de acuratete, important este sa retinem ca legatura intre culoare si individ exista “de facto” (asa cum vom asocia intotdeauna rozul copilului de sex feminin si albastrul celui de sex masculin, etc.). Este evident ca vor exista multiple comentarii legate de intaietatea acestui domn in ceea ce priveste studierea relatiei intre culoare si psihic dar, la fel de evident este faptul ca nu va putea fi privat niciodata de meritele sale indiferent cate teorii se vor naste dupa acesta. Astfel de comentarii ar putea fi ridicate de intemeietorii blazonisticii pentru care culoarea era un cod bine structurat. La fel pot face unele comentarii creatorii de moda (cu referire atat la cei vestimentari cat si la arhitecti, etc.). Ar mai fi oamenii de arta (cu referire expresa la pictori, poeti, etc.) care au precizat cateva elemente in acest sens. Poate ca se poate ridica si “memoria” popoarelor care dau diferite semnificatii culorilor sau perceptiilor legate de acestea dar… Niciodata acestea nu au fost folosite pentru a caracteriza un om si pentru a vedea daca acesta se incadreaza unor norme profesionale, uman, de integritate, etc. Max Luscher este primul care a relevat importanta legaturii intre culoare si psihicul uman. Bineinteles ca si acumularile acestuia au “profitat” de cate ceva din experienta anterioara a oamenilor in ceea ce priveste legatura intre culoare si psihic fapt recunoscut de acesta printr-o prezentare succinta a importantei culorii de la cele mai vechi timpuri catre cele contemporane. Oricum, miile de persoane testate de acesta au generat informatii deosebit de utile pentru redactarea teoriei sale finale si, de ce nu, a succesului sau. Astfel, aspectele zilnice intalnite de om au avut permanent legatura la vizual (care reprezinta calea de “intrare” a peste 70 % din fluxul informational al fiecarui individ sanatos) si, bineinteles, la culoare. Oamenii au legat permanent culoarea galbena de soare si apoi aur, albastrul de cer si uneori apa, verdele de vegetatie, rosul de sange, lupta si vanatoare, etc., legaturi care, datorita conditionarii permanente au intrat adanc in manifestarile psihicului uman chiar daca acestea se manifesta perceptibil/ constient sau nu (este demonstrat – atat de Max Luscher cat si de alti cercetatori cum ar fi L. Steinke, etc. - ca exista aceasta legatura chiar si la persoanele care nu percep anumite culori sau chiar la orbi care fie prin perceptia tonurilor de culoare, a culorii “de raspuns” sau a senzatiei de culoare au reactii identice cu cele ale individului sanatos indiferent daca

afectiunea a aparut chiar din nastere sau nu . Este evident ca aceste perceptii au o baza incipienta dar, cu trecerea timpului si dezvoltarea societatii umane, sensurile culorii s-au diverificat si au capatat noi valori, noi utilitati. Poate ca de aceea a venit momentul in care a aparut necesitatea conceperii unor produse industriale care sa “speculeze” apetenta indivizilolr pentru culoare si combinatiile de culori, poate ca de aceea a fost necesar sa se gaseasca solutii reale de identificare a “interiorului” psihicului uman pentru a solutiona dilema compententei umane pe scara unor valori profesionale. Interpretarea culorilor. Sunt definite patru culoari primare din punct de vedere psihologic: Albastrul inchis (denumit si “adancimea simtamintelor” – corespunde emotional calmului, linistii, starilor de reincarcare, contemplare, dragoste si afectiune, etc.), Verde azuriu (denumit “elasticitatea dorintelor” care corespunde persistentei, rezistentei la schimbare, obstinentei, posesivitatii, consideratiilor legate de respectul de sine), Rosu carmin (denumit si “forta dorintei” corespunzand dorintelor, excitabilitatii, dominatiei, intereselor sexuale, agresiunii, pasiunii controlate si autonomiei) si Galben stralucitor (reprezentand spontaneitatea si corespunzand bunei dispozitii, originalitatii, asteptarilor si variatiilor dorintelor). Urmeaza patru culori auxiliare: Violet, Maro Negru si Gri. In cazul lor este necesar sa se realizeze unele precizari. Negrul si Griul nu sunt culori propriu-zise ci, pur si simplu, implica negarea culorilor sau lipsa de contrast, lipsa implicarii sau tendinta de a ceda. Violetul este un amestec de albastru inchis si rosu carmin iar Griul este amestec de negru si rosu carmin. Violetul reprezinta implusivitatea rosului gentil subordonata de calmitatea albastrului rezultand o culoare mistica, magica, simbol al intuitiei si al sensibilitatii subordonate irealului. Maro este reprezentantul senzatiilor date de stimuli asupra organismului indicand necesitatea de confort, relaxare si securitate. Aceasta grupare a culorilor a dus la teste mai mult sau mai putin complexe, la dezvoltari care iau in calcul fie culoarea de baza, fie doua culori (principala si secundara – cu particularitatea ca in acest caz se poate “merge” si pe tentele de culoare ale acestora in grupuri de doua trei, s.a.), patru sau opt culori. Oricum, cel mai folosit tip este cel care pozitioneaza toate cele opt culori datorita unei acurateti crescute a analizei care rezulta. Interesant este ca aceasta acuratete este atat de crescuta incat releva starea interioara atat de moment cat si coordonatele generale de baza care vor ramane destul de stabile pe intregul parcurs al vietii. Tot cu referire la acuratete este bine sa retineti ca aceasta analiza este adoptata la selectia personalului in din ce in ce mai multe institutii, corporatii, etc. deoarece, odata cu trecerea timpului isi releva forta de “penetrare” in interiorul psihicului individului. Testul de culoare. Vom face referire la asa-numitul “test simplu” de culoare care ia in calcul “exprimarea” individului in raport cu toate cele opt culori de baza. Cum se procedeaza?

Primul pas este reprezentat de "asezarea" celor opt culori de baza in ordinea importantei definite de catre cel testat (in acest sens se va folosi un set de cartonase, bete colorate, etc. astfel incat individul testat sa realizeze selectia in mod activ si nu prin imaginare sau bifare pe set reprezentat pe o coala de hartie, etc. - testele pe hartie, monitor, s.a. sunt utile/ dau randament numai in cazul selectiei de tonuri de culoare). Este bine sa se inteleaga ca asezarea culorilor se face intr-o ordine care tine cont doar de gustul/ placerea care o induce acea culoare individului in cauza fara a se lua in calcul considerente de genul “aceasta culoare ma defineste”, aceasta culoare nu-mi place fiindca face parte din blazonul X” s.a. Astfel, in prima pozitie va aseza culoarea care ii place cel mai mult (culoarea cea mai preferata/ definitoriu/ tip “modus operandi”, etc.), a doua pozitie va fi ocupata de urmatoarea culoare in ordinea importantei s.a. pana la ultima culoare care va fi cea mai putin placuta de catre individul nostru (ultima preferata/ evitata/ care creaza senzatii de neplacere, etc.). Urmatorul pas va fi reprezentat de o noua selectare a pozitiei celor opt culori in care persoana testata va avea “sansa” de a realiza unele “finisari” ale selectiei anterioare, constient sau nu. Aceasta a doua selectie da unele informatii despre setul de culori definitorii asupra persoanei cat si despre tendinele de schimbare la nivelul “gusturilor”. Din acest "moment" interpretarile sunt adaptate "obiectului"/ "directiei" analizei care poate lua in calcul numai o parte din parametrii "dezvaluiti" de persoana analizata. Astfel se poate lua in considerare numai prima (cea mai placuta) culoare si ultima (cea mai putin placuta), a doua secventa de analiza relevand daca exista o tendinta de schimbare in "plasamentul" acestor culori, se poate urmari plasamentul anumitor culori considerate a fi "relevante" analizei efectuate s.a., etc., vom mai intalni si altele...

Generalitati Cele sapte culori ale curcubeului (in care ochiul poate percepe peste 700 de nuante) au drept corespondent cele sapte note muzicale, cele sapte ceruri, cele sapte planete, cele sapte zile ale saptamanii, etc. Unele culori simbolizeaza elementele cum ar fi: rosul si portocaliul simbolizeaza focul, azuriul, galbenul sau albul simbolizeaza aerul, verdele si albastrul apa, negrul sau cafeniul simbolizeaza pamantul. De asemenea ele simbolizeaza spatiul: albastrul simbolizeaza dimensiunea verticala, albastrul deschis simbolizeaza inaltimea (cerul), albastrul inchis simbolizeaza baza (orizontul), rosul simbolizeaza dimensiunea orizontala, mai deschis la rasarit, mai inchis la apus. Culorile mai simbolizeaza timpul: negrul simbolizeaza timpul propriu-zis si albul atemporalul, ansamblul lor rezonand in tot ceea ce insoteste timpul, alternanta lumina - intuneric, forta si slabiciunea, veghea si somnul. Culorile contrarii, precum albul si negrul simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. O imbracaminte in doua culori, asemenea a doua animale fata in fata, fatan spate, spate-n spate sau doi dansatori, toate exprimand conflicte ale unor forte care se manifesta la toate nivelele existentei, de la universul cosmic la lumea intima, negrul reprezentand fortele nocturne, negative si involutive, albul fortele diurne, pozitive si evolutive. "Echilibre" de culori contrarii pot fi considerate si "unitatile" rosu - albastru care simbolizeaza opozitia intre cald si rece, intre cer si pamant, intre benefic si malefic. Simbolismul cosmic al culorilor este regasit la zeitatile din multe cosmogonii.

Multi dintre indienii din America de nord asociaza fiecaruia dintre cele sase sectoare cosmice o culoare sacra. Aproape de sol se afla albul (culoare care va aare sub forma perlelor), care indica zorile, peste alb era asternut albastrul (culoare care va apare sub forma peruzelei), pentru a marca dimineata, peste albastru era galbenul, simbol al asfintitului si deasupra se afla negrul, simbol al noptii. Amerindienii realizeaza urmatoarele asociatii: galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, centrul lumii si zenitul = multicolor iar negru = pamantul. La populatiile maya, patru culori desemneaza geniile celor patru puncte cardinale care domina pamantul si inspira sentimentele omului, realizandu-se si o "mica" inversiune a rolului culorilor. Astfel, albului ii corespunde nordul, primul arbore, primul om, fagaduinta si speranta, negrului ii corespunde vestul, centrul ascuns si invizibil, noaptea, nenorocirea, rosului ii corespunde estul, mierea, pofta de averi si putere, iar galbenului ii corespunde sudul, porumbul, glia care hraneste. Perceptii diferite dintre elementele cosmogonice si culori se intalnesc si la indienii pueblo pentru care galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, sau la indienii din preerie pentru care rosu = vest, albastru = nord, verde = est, galben = sud. La populatiile alakaluf din Tara de Foc, omul ocupa locul central al unei sfere ideale ale carei patru axe sunt figurate prin patru culori simbolice" albastru pentru cer si nord, verde pentru pamant si sud, rosul pentru soare si rasarit, galben pentru glia care hraneste (sau porumb) si est (deseori fiind si simbolul muntilor stancosi unde apune soarele, salasul apusean al tunetului si al mortilor). Aztecii, la fel ca cei mai multi dintre amerindieni, folosesc acelasi cuvant pentru toate nuantele de verde si albastru. Simbolismul pietrelor albastre sau verzi - albastre, este pe de o parte un simbolism solar, asociat cu peruzeaua, piatra a focului si a soarelui, semn de seceta si foamete (albastrul sau verdele fiind elementele care succeda rosului), pe de alta parte este albastrul verzui al pietrelor chalchiuitl, simbol al fertilitatii, umiditatii, chezasie a renasterii (de aceea erau introduse in chip de lumina in trupul mortilor), insasi culoarea sarpelui cu pene, sau culoarea (albastru verzui) a penelor pasarii Quetzal perceputa ca simbol al primaverii, sau culoarea pestelui chalchiuitl. Culorile au si un simbolism de ordin bilogic si etic. De exemplu, la egipteni, valoarea simbolica a culorilor intervine adesea in operele de arta. Negrul este simbolul renasterii postume si al dainuirii vesnice, culoarea bitumului cu care se impregnau mumiile, culoarea zeitelor Anubis (calauzitoarea mortilor pe lumea cealalta) si Min (ocrotitoarea genezei si a secerisului). Verdele coloreaza uneori pe intunecatul Osiris, pentru ca este culoarea vietii vegetale, a tineretii si a sanatatii, pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastra, rosul este culoarea blestemata a lui Seth si a tot ceea ce este vatamator, violenta de temut, rautatea perversa (poate din acest motiv scribii egipteni foloseau culoarea rosie pentru a nota cuvintele de rau augur, ca denumirile numele lui Seth, zeul raului, sau numele lui Apopis, demonul sarpe al adversitatii sau numele lui Typhon, zeul Nilului. Simbolismul religios al culorilor este usor de "regasit" si in alte traditii si credinte. Astfel, in traditia crestina, culoarea este o participare a luminii create si a celei necreate. Scriptura si Sfintii Parinti nu fac altceva decat sa glorifice maretia si frumusetea luminii, cuvantul lui Dumnezeu fiind denumit "lumina din lumina", realizandu-se o structurare luminoasa a universului. Artistii crestini devin deosebit de sensibili la reflectarea divinitatii in structura

luminoasa a universului. Interpretarea culorilor va avea un punct de plecare in normele antichitatii dar, cu timpul, va capata "resurse" simbolice proprii, iesite din arhaic. Initial se pleaca prin "reprezentari" de culoare in mozaicurile, miniaturile si vitraliile folosite la constructii mai mult sau mai putin e cult. Culoarea simbolizeaza o forta in ascensiune cumulata cuceritorului joc al jocului de lumini si umbre din casele si bisericile romane, unde umbra nu este contrariul luminii ci o insoteste pentru a o pune mai bine in valoare si a contribui la revarsarea ei. Se va merge pana la crearea unui principiu care spune ca toti credinciosii nu trebuie sa se multumeasca sa admire frumusetea culorilor ci trebuie sa le sesizeze intelesul si, prin ele, sa se inalte pana la lumina creatorului. Aceste consideratii "deosebite" asupra divinitatii si luminii au ajuns (evolutiv) pana la a asimila (fara o regula absoluta) culoarea alba Tatalui, culoarea albastra Fiului, culoarea rosie Sfantului Duh. Este evident ca, de aici, au aparut si unele interpretari "de asimilare" tehnica cum ar fi verdele sa fie asimilat vietii si sperantei, albul credintei si castitatii, rosul dragostei si caritatii, negrul caintei si apropiatei judecati. Pentru Filon din Alexandria universul este reconstituit din patru culori de baza: albul este pamantul, verdele este apa, violetul este aerul, rosul este focul. De aici pana la asimilarea culorilor la vesmintele liturgige sau imbracamintea de ceremonie nu a fost decat un pas, culorile care simbolizeaza ansamblul elementelor constitutive ale lumii fiind usor asociate la totalitatea universului actiunilor rituale. In Africa neagra culoarea este, de asemenea, un simbol religios, incarcat de sens si putere. Diferitele culori sunt tot atatea mijloace de accedere la cunasterea celuilalt si de a actiona asupra sa, ele fiind investite cu o valoare magica, bine precizata. Astfel, albul este culoarea mortilor, semnificatia ritualica a acestuia mergand pana la culoarea care serveste la alungarea mortii, atribuindu-se si o semnificativa putere curativa. Adesea, in riturile initiatice, albul este culoarea primei faze, cea a luptei impotriva mortii. Ocrul galben este o culoare neutra, intermediara, cea care serveste la impodobirea fondului, deoarece este culoarea pamantului si culoarea frunzelor vestede. Rosul este culoarea sangelui si, prin asociere, culoarea vietii. Tinerele mame, tinerii initiati, oamenii maturi, in timpul riturilor diverselor anotimpuri, se impodobesc cu rosu (acoperiti cu Nkula). Negrul este culoarea noptii, culoarea incercarii si a suferintei, a misterului si periscolului (intunericul noptii este adesea folosit drept adapost al dusmanului la panda). In fine, verdele este culoarea initiatilor si podoabelor acestora, fiind deseori folosit impreuna cu alte culori pentru a delimita, transmite, esenta initierii. In traditiile islamice simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului si credintelor magice. Animalele de culoare neagra (cu blana, penele, etc. neagre) sunt considerate nefaste, un caine negru fiind vestitorul unei viitoare morti intr-o familie, gainile negre sunt folosite la vrajitorie, etc. Negrul are si valoarea unui antidot impotriva deochiului si poate fi folosit ca mijloc de influentare a timpului, conform principiului magiei homeopatice. Albul este culoarea luminii si a stralucirii, un semn de bun augur. Din acest motiv o importanta valorificare magica este adusa laptelui, in parte originii si utilitatii acestuia dar si datorita culorii sale albe (de exemplu, la masa de logodna, li se ofera invitatilor lapte pentru a le face viata alba, fericita, iar la tara, la nunta, mireasa este stropita cu lapte). S-a ajuns pana intr-acolo incat atunci cand i se citeste unei persoane un descantec ea trebuie sa-i dea medicului sau scribului drept plata ceva alb. De bun augur este considerata si culoarea verde, fiind simbolul vegetatiei. A oferi cuiva ceva verde, mai ales dimineata, ii va purta noroc. De aici s-a nascut obiceiul

de a se arunca manunchiuri de iarba in directia lunii (cand este luna noua) pentru ca luna calendaristica sa fie verde, binecuvantata. Verdeata care creste datorita apei, sursa a vietii, se considera ca are efect si asupra mortii, transmitand energie vitala (in anumite zone din Maroc se pun ramuri de mirt sau frunze de palmier pe fundul gropii pentru a ajuta mortul sa beneficieze de energia vitala inaltarii). Galbenul este culoarea aurului si a soarelui, capatand din acest motiv valori magice intense (sofranul si-ar datora calitatile profilactice acestei puteri). Pentru misticii arabi, simbolistica va merge mai departe, o scara a culorilor reprezentand manifestarile luminii absolute in momentul extazului. Aceste scari ale culorii au avut diverse "structurari" cum ar fi: o scara merge de la albastru, rosu, galben, trecand prin alb, verde, bleu pal, pana la lumina lipsita de culoare, o alta scara merge de la alb (culoare a Islamului), galben (culoare a credinciosului), albastru inchis (culoare a binefacerii), verde (culoarea pacii), azur (culoare a certitudinii intuitive), rosu (culoare a Gnozei), pana la negru (culoare a Existentei Divine, adica a culorii in sensul propriu in care sunt intelese toate culorile si unde nu mai pot fi cuprinse alte culori). O alta atributie interpretativa se poate aduce rosului si verdelui care simbolizeaza harul divin, care aduce sufletului mesajul sperantei, cand este in restriste. Rosul provine de la soare si este, ca atare, cea mai buna dintre culori. Conform metodei dhikr (invocatie a numelui divin) la maestrii naksabenditi sunt luate in considerare centrele subtile ale fiintei umane, asociindu-se acestora luminile corespunzatoare. Astfel, lumina inimii este galbena, lumina spiritului este rosie, lumina centrului subtil numit "secretul" este alba, centrul denumit "cel ascuns" este negru, "mai ascunsul" este verde. In tratatul despre "Omul perfect" (Insan-ul-kamil), se afirma ca misticii au vazut cele sapte ceruri care se inalta peste sferele pamantului, apei, aerului si focului. Astfel, "Cerul Lunii", invizibil datorita subtilitatii sale, creat din natura gandirii are o culoare mai alba decat argintul, "Cerul lui Mercur", lacas al anumitor ingeri, creat din natura gandirii, are culoarea cenusie, "Cerul lui Venus", creat din natura imaginatiei, lacas al "Lumii Similitudinilor", are culoarea galbena, "Cerul Soarelui", creat din lumina inimii, este galben ca aurul stralucitor, "Cerul lui Marte", stapanit de Azrael, ingerul mortii, cer creat din lumina judecatii, are culoarea rosu sangeriu, "Cerul lui Jupiter", creat din lumina meditatiei, lacasul ingerilor a caror capetenie este Sfantul Mihail, are culoarea albastra, "Cerul lui Saturn", creat din lumina Inteligentei Primordiale are culoarea neagra. Aici se descriu si sapte limburi ale pamantului, carora le corespund anumite culori: "Pamantul Sufletelor", mai alb ca laptele atunci cand a fost creat, care a evoluat pana la culoarea taranei cand a pasit pe el Adam, dupa ce a pacatuit, cu exceptia unei regiuni din nord locuita de oamenii lumii invizibile, "Pamantul Pietatii", locuit de djinii care cred in Dumnezeu, care are culoarea smaraldului, "Pamantul Naturii", de culoare galbena ca sofranul, locuit de djinii lipsiti de credinta, "Pamantul Poftelor Trupesti", locuit de demoni, de culoare rosu sangeriu, "Pamantul Exorbitantei", locuit de demoni, de culoare albastru indigo, "Pamantul Impietatii" de culoare neagra ca noaptea, "Pamantul Dejnadejdii", sol al infernului, de culoare brun inchisa. De la cele sapte ceruri, la cele sapte pamanturi, se face trecerea la omul interior si cele sapte culori ale organelor fiziologiei subtile, colorarea caracteristica a luminilor care sunt voalurile subtiri ce infasoara fiecare dintre centrele subtile dezvaluind pelerinului etapa evolutiei sau a itinerariului spiritual unde se afla: lumina corpului (a lui Adam din

faptura ta) este de culoare gri ca fumul, batand in negru, cea a sufletului vital (Noe din faptura ta) este de culoare albastra, cea a inimii (Avraam) este de culoare rosie, cea a forului intim (Moise) este alba, cea a spiritului (David) este de culoare galbena, cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos, cea a centrului divin (Mahomed) este verde stralucitoare (culoarea verde este considerata a fi cea mai corespunzatoare secretului Misterului Misterelor). Toate aceste consideratii despre si pentru culoare nu avea cum sa nu se implice si politica lumii islamice (si nu numai). Astfel, negrul a intrat printre simbolurile politice odata cu abbasizii, in emblemele califatului si ale statului, steagurile negre fiind simbolul revoltei abbaside (in urma unei legende care spune ca la intrarea in Mecca Profetul a purtat un turban negru iar steagul sau personal - Al-'ikab" - era tot de culoare neagra). Poate ca, de aceea, arabii cand urmau sa faca ceva deosebit de important (sau sa se razbune) ei purtau un turban negru. In plus, califii purtau o mantie neagra si nu era ingaduit sa te prezinti la palat imbracat in alta culoare decat negru. De asemenea hainele de ceremonie erau negre, stofa de mobila si perdele din salile "publice" (sali de audiente, etc.), voalul ce acopera Ka'ba este mereu, etc. (ajungandu-se pana intracolo incat portul imbracamintii albe era socotit o pedeapsa - cel putin pentru notabilitati). Cum culoarea neagra era emblema abbasizilor, alizii au adoptat verdele, abolinduse folosirea negrului. Apoi, albul a devenit simbolul omeiazilor, cu timpul aceasta culoare devenind insemnul intregii opozitii, acordandu-se calificativul de alb inclusiv religiei care se opune celei islamice. De aici s-a ajuns la un fel de "generalizare" care desemna prin termenul de "alb si negru" pe toti supusii imperiului, cei leali si cei rebeli. Una din particularitatile de interpretare cunoscute este legata de culoarea rosie. Astfel, din vremuri preislamice, persii si strainii erau numiti "Rosii", in opozitie cu arabii care erau numiti "Negrii", de unde a aparut expresia "Rosu si Negru" care desemneaza intreaga lume. Asemenea arabilor, europenii au dezvoltat un "sistem" de intrerpretare a culorilor, cu toate ca acesta este destul de interpretabil. Cel mai bine precizat sistem este cel masonic unde albul corespunde Intelepciunii, Harului, Victoriei, rosul corespunde Inteligentei, Rigorii si Gloriei, albastru corespunde Coroanei, Frumusetii, Fundamentului, negrul corespunde lui Malkuth si regatului. O atentie deosebita s-a acordat culorii albastre care mai desemneaza si Cerul, Templul si Bolta instalata, esarfa albastra fiind aproape general folosita: francezii utilizau esarfa albastra, scotienii esarfa albastra tivita cu rosu, etc. Si astfel, in tarile europene, s-a creat echilibrul "rosu - albastru" pentru a delimita intreg cuprinsul lumii. Se poate spune ca sistemele descrise mai sus au o oarecare asemanare intre ele dar, de multe ori simbolistica culorilor este "inversa" la popoare destul de apropiate. Astfel, in tarile islamice semnul doliului era negru pe cand vechii musulmani din Spania asociau doliului culoarea alba. Europenii interpreteaza negrul drept o culoare negativa (fiind abordata, de exemplu, de catre purtati si considerata aproape general a fi culoarea paganilor) si, mai nou, si culoarea rosie, asociata de arabi restului lumii, este asociata de catre europeni (si nu numai) comunismului si posibilului atac la libertate si proprietate, cu toate ca este culoarea celor mai mari puteri ale Terrei (fosta URSS, China, miscarile socialiste si comuniste, etc. Poate ca ar trebui sa privim putin in trecut la credintele andamanilor, care afirma ca omul are suflet rosu si spirit negru. De la suflet se trage raul si de la spirit binele,

afirma aceste credinte. Tinand cont de simple asocieri la viata reala si actuala se poate deduce foarte usor ca simbolul culorii poate fi mai puternic decat se pare. Anticii au recunoscut puterea culorii din cele mai vechi timpuri. Astfel, orasul Ecbatana avea sapte ziduri zugravite in culorile celor sapte planete, fiind conceput asemenea unui microcosmos. De aici pana la asocierile de culoare ale alchimistilor nu este decat un pas. Alchimia urmeaza o ordine ascendenta a culorilor atribuind negrul materiei, celor oculte, pacatului, penitentei, albul mercurului, inocentei, iluminarii, fericirii, rosul sulfului, sangelui, pasiunii, sublimarii, albastrul cerului, aurul lui Opus Magnum. Printre particularitatile de interpretare a culorilor putem aminti de anumite traditii agrare europene, in care seceratorii fac din ultimul snop de grau o capatana neagra cu buzele rosii, originar culorile magico - simbolice ale organului feminin. Rosul este, de altfel, regasit in multe traditii ca fiind culoarea vitala si genezica prin excelenta. Trebuie retinut ca interpretarile obscurului ii atribuie acestui puterea de a fi miezul germenului, negrul fiind locul germinatiilor, culoarea originilor, a inceputurilor, a impregnarilor, a ocultarilor, in faza germinativa inainte de explozia luminoasa a nasterii. Poate ca acesta este sensul Fecioarelor negre, zeite ale germinarii si ale cavernelor, ca artemis din Efes cu fata intunecata si stralucitoare. O alta particularitate deosebit de importanta este interpretarea "data" culorilor de catre psihologi. Ei au facut rapid deosebirea intre culorile calde si cele reci, culorile calde (rosu, portocaliu, galben) fiind recunoscute a favoriza procesele de adaptare si de tonus ridicat ale organismelor (voie buna, favorizarea exploziilor "de exploatare", etc.), pe cand culorile reci (albastru, indigo, violet) sunt cele care favorizeaza procesele de opozitie, de cadere, avand un efect sedativ si calmant. Aceste valorizari au fost deseori folosite in apartamente, birouri si ateliere, dovedindu-se cu timpul ca ele starnesc ceea ce simbolizeaza (sau s-a asociat lor ca simbol). In plus s-a dovedit ca tonurile de culoare au si ele importanta lor. Limpezi si luminoase culorile produc efecte pozitive insa se pot ajunge la tonuri care devin excesive si excitante pe cand culorile mate, stinse au un efect interiorizat care poate deveni rapid de tenta negativa. Manifestarile "de culoare" ale subconstientului sunt percepute de catre noi, cel mai usor, prin intemediul viselor colorate. Visele, drept expresii semnificative ale subconstientului, reprezinta anumite stari sufletesti ale celui care viseaza si exprima diversele tendinte ale pusatiilor psihice ale celui care viseaza (exprimand principalele functii psihice ale omului - idei, sentimente, intuitie, senzatie, legatura cu diverse energii, etc.). Asocierile cele mai cunoscute sunt: albastrul este culoarea cerului, a spiritului, pe plan psihic ea devenind culoarea ideii, rosul este culoarea sangelui, a pasiunii, a sentimentului, galbenul este culoarea luminii, a aurului, a intuitiei, verdele este culoarea naturii, a cresterii, psihologic el indicand functia senzatiei, a realului, relatia dintre cel care viseaza si realitate.

Aplicatii ale culorii Culoarea are un rol foarte bine determinat in viata noastra, indiferent daca percepem, recunoastem, etc. sau nu. Pentru cei mai putin avizati se poate aminti de faptul ca exista legaturi demonstrate de viata de zi cu zi intre culoare si starea generala a societatii. In acest sens putem prezenta o scurta descriere a perioadelor culorii pentru secolul proaspat incheiat. Astfel, secolul 20 a debutat cu o preferinta aproape generalizata spre tonurile de gri, Erau vremuri grele din toate punctele de vedere, isi etalau forta mari miscari sociale si intreaga lume simtea apropierea Primului razboi mondial. Dupa acesta a urmat o scurta perioada de "stabilizare" unde culoarea incerca sa erupa in viata de zi, griul/ cenusiul luptand in tonuri de sepia, verde si maro. Explozia s-a produs la scurt timp, totul prinzand culoare si forta de expresie dar era o vreme a culorilor pure si a intentiilor aristocratice in tot ceea ce se facea. Totul parea estompat permanent de noile valuri de ura, noile miscari sociale, culorile vii cum ar fi rosu fiind destul de prohibite datorita legaturilor subtile cu ascendenta comunismului. Oricum se poate sesiza pentru acea perioada o preferinta spre tomurile pure de culoare, spre amestecurile cat mai echilibrate, care sa iasa in evidenta cat mai elegant (sau asortat) cu putinta. Si a venit al doilea razboi mondial anuntat de o revenire spre negru, gri si verde cenusiu. Monstruozitatea acestuia a lasat in inimi o preferinta ciudata spre maro si tonurile acestei culori, care s-a pastrat pentru o perioada relativ scurta de timp. Culoarea si-a facut, iarasi, greu loc spre ochii oamenilor si, odata cu uitarea celor traite a inceput sa puna stapanire pe oameni. La inceput se preferau tonurile sobre, afaceriste de culoare cum ar fi gri petrol, ultramarin, etc., a urmat revenirea culorilor pure in diverse asorteuri pentru ca, odata cu finele anilor '60 culoarea sa erupa si sa sufoce in manifestare. Astfel, nu mai existau reguli reale, totul parea sa fi intrat in sfera anarhiei si fortei de manifestare prin brutalizarea culorilor. Este drept ca existau unele preferinte spre verde, auriu si aramiu, in tomuri pale, combinate dar, intentiile de distinctie, de a iesi in evidenta, determinau sa se poate aceste culori in amestec cu celelalte. Si... pana spre finele anilor '70 oamenii si-au dat seama ca trebuie ceva armonie si in culoarea prezenta in jurul lor. Anii '80 incep relativ ciudat, cu o preferinta iesita din comun spre albastru si purpuriu, intr-o incercare relativ senila de a elibera din forta rosului. Urmeaza o ordonare relativ fireasca a perceptiei in care apar combinatiile care utilizeaza galben-verde, galben citric, orange, etc. sub forta relativa a eliberarii, a dorintei de vacanta, de liniste si securitate, tendinte care vor fi manifeste pana la mijlocul anilor '90. Incepand cu anii '95 devine evidenta inclinatia spre culori estetice si spre armoniile de culoare subtile, echilibrate si, de ce nu, "de mesaj". Multi dintre specialisti declara ca acesta este momentul afirmarii zecilor de ani de studii estetice, sociologice, psihologice, etc. la toate nivelurile existentiale ale omului (sau, mai precis, ale perceptiei sale). Astfel, culoarea incepe sa devina cu acesti ani un fel de mesaj declarativ mult mai amplu decat mileniile care au trecut si au fixat mesajul culorii la nivelul subconstientului uman, o prezenta care dezgoleste intentiile dar si interiorul celor de langa sau din viata

noastra. Si, chiar daca, de exemplu, portocaliu (orange) este culoarea culoarea preferata a americanilor, chiar daca ea a fost culoarea declarativa a Olandei, chiar daca orange este culoarea declarativa pentru ceva ieftin... ea va fi un mesaj bine stabilit pentru cel care o recepteaza (si bine armonizat cu interesele intime ale acestuia). Si, asemenea culorii date exemplu, avem aceleasi posibile implicatii (chiar subliminale) la nivelul fiecarei culori in parte... Lumea reclamei si a comertului "la distanta" (web, teleshoping, etc.). In aceasta lume culoarea tinde sa devina ceva definitoriu, avand la baza, bineinteles, tot vechile "concepte" umane legate de culoare. Multi dintre noi stiu ca utilizarea culorii galben inseamna "Atentie"/ "Am ceva de comunicat", etc., rosu inseamna "Probleme"/ "Coca Cola", etc., etc. fara sa ne mai gandim de unde am perceput aceste lucruri sau cum am ajuns la astfel de "trairi". Probleme mai mari intalnesc cei din lumea reclamei (advertisingului) si, mai nou, a comertului "la distanta" (web comert, teleshoping, etc.). In cazul primilor reactiile generale se bazeaza pe reactii de genul vechilor realizatori de blazoane care se vad obligati sa gaseasca calea cea mai scurta de a crea ceva care ":sa "mearga la inima" beneficiarilor si sa le ramana in memorie pentru totdeauna (daca este posibil). Chiar si pentru produsele care au luptat cu trecerea anilor si si-au demonstrat calitatea neschimbata sau vesnic in crestere este necesar ca "producatorii" de reclame sa fie foarte atenti cu ceea ce fac deoarece vor lupta de multe ori nu numai cu produse net superioare calitativ dar vor lupta si cu perceptia oamenilor. Concurenta devine si mai acerba in lumea vanzarilor la distanta. Deja beneficiarii nu prea mai sunt usor de incantat, totul pare sa fi intrat intr-o rutina demna de "culcat pe o ureche" dar... Oricare ar fi parerea Dvs. aflati ca totul se bazeaza pe perceptii. In lumea vanzarilor la distanta, cu referire in special la web comert, unde oricine poate lua ideea, sa faca mici modificari si... GATA, permanenta echilibrare a aspectului culorii si perceptiei respectivei realizari este ceva de-a dreptul determinant. Aceasta afirmatie ar mai trebui sa tina cont de ceva... Culoarea este perceputa in mod diferit de barbati fata de femei (si invers). Se pare ca preferintele barbatilor tind sa o "parcurga" in sensul "ceasului" pe cand cele ale femeilor tind sa o faca in "sens trigonometric". Cumplit de simplu dar si de... antitezic. Continuand analiza "luptei cromatice" intre barbat si femeie putem aminti de faptul ca femeile prefera culorile calde pe cand barbatii le prefera pe cele reci. In ceea ce priveste "forta" culorii", barbatii sunt cei care prefera culorile pure/ stridente pe cand femeile prefera tonurile/ combinatiile de culoare. Pentru ca totul sa para si mai enervant este bine sa amintim de faptul ca unii psihologi sau "distrat" (cu experimente, encefalograme, etc.) intratat de mult incat au descoperit ca lipsa culorii produce mult mai mult stress barbatului decat femeii, aceasta beneficiind de o capacitate crescuta de a se relaxa mental, de a percepe culoarea si, nu in ultimul rand, de a se "lipi" de a numita culoare favorita fara a mai cauta altceva (cel putin o perioada).

VIOLET . Este culoarea de la “sfarsitul” spectrului luminii, cea care face trecerea catre ultravioletul invizibil (intre vizibil si invizibil, intre stiut si nestiu) asa cum ea este amestecul “de culoare” intre rosu si albastru (profitand de "primordialitatea" si forta lor in directia cizelarii si stapanirii sub o noua forma). Din aceasta cauza interpretarile sunt multiple si sugereaza psihicul, spiritul, echilibrul intre impulsivitate si sensibilitatea calda, devotamentul, dedicarea, dragostea, magia, erotismul, relatiile magice, dominarea, sarmul, misticul, inspiratia, fantezia, idealismul, dorinta si visele, intelegerea prin intuitie (clarviziunea), inalta cunoastere, ocultismul si cele nevazute. Violetul este culoarea preferata a peste 75 % dintre tinerii preadolescenti fie datorita consideratiilor legate de rosu si dorinta de a trai la maxim intrupata in aceasta fie datorita dorintei de cunoastere si infinit nascuta de placerea pentru albastru. In plus este culoarea preferata a majoritatii femeilor insarcinate (violetul intrupand in el atat rosul fetitelor cat si albastrul baietilor), a indivizilor cu diferite afectiuni endocrine, a “emanatiilor” sexuale de partea ambelor sexe putand fi considerata a fi exprimarea dorintei intime de intimitate si intelegere indiferent de statutul de real sau mistic al situatiei in care se afla individul.. Din aceste motive cei care prefera aceasta culoare sunt cei care tind spre forta spirituala, mentala si/ sau emotionala. Cautand permanent sa stie ei sunt cititori inraiti (afara de cazul cand au alte surse) fiind deosebit de interesati de ceea ce au facut sau fac cei din jurul lor, cautand parca un idol de care sa isi lege existenta sau gesturile ce vor veni. Bineinteles ca vor cauta sa gaseasca conexiuni spirituale cat mai profunde si, din acest motiv, ei sunt deosebit de inclinat spre aspectele teologice si/ sau spirituale ale vietii. De asemenea se poate vorbi si despre un psihic imatur (eventual un echilibru intre psihic si fizic destul de instabil), de ancorarea in vise sau o gandire plina de dorinte si fantezie care se va naste dintr-un dezechilibru intre maturitatea individului si dorintele sale in ceea ce priveste viata plina de confruntari si realitati dure. Toate acestea se pot datora si tendintei acestora spre perfectionism, capacitatii de a deveni fanatici pentru un ideal fara a mai tine cont de puterea lor de a ajunge acolo unde isi doresc. In vechime era asociat cu regalitatea si nobletea chiar daca din motive destul de subiective. Adevarata baza a acestor consideratii sta tocmai in dorinta de a ajunge cat mai sus si cat mai aproape de idolul ales fara nici o legatura la statutul de paj sau sluga, fara a lua in calcul posibile limite in ceea ce priveste ascensiunea. Intr-un fel de echilibru, violetul drept culoarea preferata naste interpretari legate de dorinta de ascensiune pana la “unicitate” in echilibru cu slabiciunea pe cand, cu cat este mai putin placut naste interpretari legate de forta individului respectiv intr-o

compensatie cu imposibilitatea sa de a-si atinge telurile fara colaborarea cu cei din jurul sau. Asemanatoare este si interpretarea legata de tonurile culorii violet, cu cat sunt mai inchise cu atat inseamna ca respectiva persoana este mai aproape de Dumnezeu pe baza colaborarii cu cei din jur pe cand tonurile mai deschise nasc interpretari legate de instabilitate. Culoare a masurii, violetul, este provenita din amestecul egal al rosului cu albastru, din amestecul luciditatii si actiunii cugetate, echilibrului intre pamant si cer, simturilor si spiritului, patimei si inteligentei, iubirii si intelepciunii (arcanul al 13-lea din taroc, numit Temperanta sau Cumpatarea, reprezinta un inger care tine in maini doua vase, unul albastru si celalalt rosu, intre care curge un fluid incolor, apa vitala, violetul fiind rezultatul schimbului neincetat intre rosul fortei impulsive si albastrul ceresc, chiar daca pe reprezentare el este invizibil - este foarte probabila lipsa reprezentarii deoarece violetul este socotit simbolul alchimiei, al tainei, in spatele violetului savarsindu-se nevazutul mister al Creatiei, transformarii sau reincarnarii, sau deoarece indica o "transfuzie spirituala", influenta exercitata de la om la om prin sugestie, convingere, influenta hipnotica, magia, intr-un joc vesnic al energiilor reprezentand vesnica reincepere).

VERDE . Verde este culoare fertilitatii pamantului si sugereaza cresterea, expansiunea, nasterea si echilibrul. Bogatia campurilor inverzite sugereaza vioiciune si plenitudine (saturatie), verdele indicand locurile unde a patruns viata. Verdele intunecat asociat maturitatii asa cum verdele deschis apartine unei renasteri, tineretii si cresterii. Aspectele negative ale culorii sunt asociate cu invidia si sila (Situat intre albastru si galben verdele rezulta din interferentelor lor cromatice care iau in "calcul" aspectele negative ale acestor culori si le cumuleaza destul de negativ). In plus se poate aminti de faptu;l ca verdele intra cu rosul intr-un joc simbolic de alternante care dezvolta caracteristici duale, completive asemenea trandafirului care infloreste intotdeauna printre frunzele verzi care vor ascunde spinii. Personalitatile care prefera verdele sunt deosebit de inclinate spre dezvoltare, spre progres. Indiferent de pozitia lor ei doresc sa colaboreze, sa ajute, etc. pentru a putea avea sanse maxime de realizare a obiectivelor chiar daca acest lucru are permanent “in spate” o dorinta staruitoare de posesivitate (de aceea este necesar sa “primeasca” incurajari si/ sau recunoastere, fiind permanent in cautarea semnelor care sa le indice esecul sau actiunea gresita). In ajutor le vine si un simt de observare natural care ii face sa devina excelenti consilieri, fini psihologi, etc.. In plus sunt buni ascultatori si persoane de incredere care tin de cele mai multe ori la secretele altora mai mult decat la cele proprii. El reprezinta fermitate si rezistenta la schimbare, cu cat este mai preferat “developand” persistenta, posesivitate si egoism. In plus este o persoana inclinata spre acumulare indiferent de utilitatea achizitiilor din simpla dorinta de a avea, de a fi sigur ca totul va merge intru dezvoltarea sa. Aceste persoane au nevoie de recunoastere, de cerinta de a impresiona, permanent avand in vedere spre evitare spectrul deceptiilor si al

deziluziilor. In recunostinta vor crea in jurul lor un mediu deosebit de placut, linistitor, plin de pace, devenind ceea ce se cheama un prieten adevarat, fericit, grijuliu si demn de incredere. Cu cat verdele este mai putin placut cu atat de mult este lovit egoul si cu atat mai mult este umilita persoana respectiva de rezistenta sau esecul la progres nascandu-se in acesta o tendinta de a tri viata “purtat de val”, tip cedare/ renuntare sau alte sentimente similare. Consecutiv acestor comportamente persoana respectiva este deosebit de critica, sarcastica si recalcitranta. Specialistii moderni ai marketingului au ajuns la concluzia ca verdele este culoarea cea mai linistita dintre toate, o culoare fara bucurie, tristete, pasiune, care nu cere nimic. Intr-o exprimare mai plastica, este culoarea care, inclusa intr-o societate a culorilor, este echivalentul burgheziei, o lume nemiscata, satisfacuta, care-si calculeaza stradania si isi inumara banii. Este oscilatia dintre noapte si zi, germinare si putrefactie, pendulul oprit la punctul zero al balantei, pacea verde a neutralitatii, echilibrul justitiei, s.a. Dar, tot ei, precizeaza ca este vorba despre verdele pur, pe care orice adaos, cat de mic, de pigment, il scoate din neutralitatea sa pentru al readuce in agitatia societatii. Astfel, un crampei de galben ii confera o putere activa, un aspect insorit, daca albastrul domina verdele devine serios si incarcat de ganduri, albul induce o dominanta a nepasarii pe cand negrul induce o dominanta a calmului, s.a. Echidistant intre albastrul ceresc si rosul infernal, doua culori inaccesibile si absolute, formand celebru "trio" rosu - verde - albastru pe care se afirma ca este construita toata lumea cromatica, verdele devine o valoare medie, meditatoare, intre cald si rece, intre sus si jos, intre viu si mort, devenind o culoare linistitoare, racoritoare, naturala, umana. Astfel, in fiecare primavara, dupa ce iarna ia aratat omului cat este de singur si de precar, dezvelind si inghetand pamantul cale-l poarta, care ii ofera sansa vietii, acesta imbraca o noua haina, verde, datatoare de speranta, revenind fecund si hranitor, plin de caldura vietii si a soarelui care o va intretine. Asocieri reale pot fi create prin consideratiile asupra plecarii factorilor agresivi, penalizatori ai iernii (disparitia ghetii, zapedii, vanturilor ucigatoare) si sosirea ploilor fertilizatoare, datatoare de viata si speranta. Nu intamplator verdele este considerat a fi culoarea apei asa cum rosul este considerat culoarea focului si, de aceea, omul a simtit dintotdeauna, instinctiv, raporturile dintre aceste doua culori drept analoage cu cele dintre esenta si existenta lui.

ROSU . Culoare a focului si a sangelui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, al fortei si stralucirii lui. Asemenea tuturor culorilor principale, interpretarea culorii rosii este legata de nuanta, dupa cum el este rosu deschis sau rosu inchis. Rosul deschis, exploziv, centrifug, diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea peste tot, aidoma unui soare, cu o putere uriasa, de neinvins, iar

rosul inchis este centripet, nocturn, feminin, tainic, reprezentand nu numai expresia vietii ci si misterul ei. Primul insufleteste, incurajeaza, starneste, fiind culoarea drapelelor, a firmelor, afiselor, ambalajelor, etc., pe cand al doilea retine, indeamna la vigilenta si, la limita, nelinisteste, fiind rosul semafoarelor, lumina de interdictie in spatiile private (cinema, radio, sali chirurgicale, laboratoare periculoase, etc.) sau felinarul rosu pe care bordelurile de altadata il foloseau pentru a invita la placerea privata sub "amenintarea" incalcarii celei mai profunde interdictii umane, si anume infranarea pulsiunilor sexuale, a libidoului, a instinctelor pasionale sub puterea relatiilor sociale si religioase. Rosul viu, diurn, solar, centrifug, inseamna trecerea la actiune, fiind imaginea inflacarari si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, bogatiei, a Erosului liber si triumfator. Puterea de fascinatie a acestei culori poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane si, relativ usor, prin "echilibrul" dintre actiune si pasiune, dintre eliberare si asuprire, se ajunge la folosirea acestei culori pe multitudinea de drapele si simboluri care flutura azi sub privirile constientului si inconstientului nostru. Prezenta acestei culori in unele obiceiuri explica usor perceptia generalizata a acestei culori. Concluzionand, rosul este pasiune, senzualitate, seductie, dragoste, romanta pasionala, sexualitate, caldura, energie, vitalitate, conducere, impulsivitate, forta bruta, pretuire, personalitate, inclinatii de lider, dorinta de a trai viata la maxim, incredere, aventura, furie, ura, avertisment, pericol, demonic. In plus ei sunt indivizii cei mai inclinati spre dorinta de a produce/ poseda si utiliza banii/ puterea, libertatea si activitatea libera (tentele de coloare rosu deschis). De aceea, majoritatea indivizilor, “beneficiaza” de minti rapide, de dorinta si convingerea de a fi lideri si de a straluci. Intr-un fel de contradictie intervine faptul ca indivizii atrasi de culoarea rosie au o activitate destul de volatila datorata descarcarilor imediate si masive de energie care ii recomanda doar pentru activitati intense si de durata scurta (sau activitati cu o anumita ciclicitate a eforturilor). De aceea, multi dintre acestia sunt indivizi grabiti, dornici de a finaliza cat mai repede o actiune data, chiar daca vor fi obligati pentru aceasta la a recurge la superficialitate. Atentie la faptul ca sunt destul de usor de speriat si acest lucru reduce imens puterea de concentrare. Este similar starilor de furie, disperare, oboselii si plansului, datoriilor sau starilor limita. Deseori culoarea rosie (mai ales rosul inchis) poate fi asociat indivizilor predispusi consumului de droguri (tutun, cafea, alcool sau droguri propriuzise) pe fondul unor programe de activitate destul de dezordonate si, mai ales, pe fondul instabilitatii emotionale. Deoarece rosul este asociat, prin culoare, sangelui este foarte usor sa ne dam seama de ce este asociat cu forta vietii, sexul sau furia. Asocierile sexuale sunt amplificate si de perceptiile legate de lumina rosie a “zonelor dragostei” sau de culoarea florilor care simbolizeaza dragostea. In opozitie apare interpretarea data femeilor cu parul vopsit in rosu care tind sa atraga dovedind o pierdere a moralitatii si o cedare in fata tentatiilor, cu tot ceea ce rezulta din asta referitor la simbolul de pericol, excitatie si sexualitate degajat de aceste persoane (fara a mai lua in calcul accesoriiile de imbracaminte si/ sau machiaj de culoare rosie care fac femeile mult mai atractive). Nu trebuie uitat ca rosul este culoarea avertismentului fiind utilizat la diferitele afise de avertizare sau la semnele de circulatie, avand rolul de a pune in garda, de a avertiza asa cum, in sens invers, este simbolul dorintei de a invinge, cu dorinta de a

impinge orizontul vietii si a trairilor la maximum, rosul fiind si o culoare stimulativa realizand o crestere a statusurilor fizice si psihice. Din aceste motive se crede ca culoarea rosie a masinii este asociata cu puterea masculina si viteza sau rosul este utilizat in restaurante din credinta ca el stimuleaza apetitul, asa cum accesoriile rosii purtate de barbati evidentiaza dorinta de putere si control. In plus, cu cat este mai putin placut sugereaza o indepartare de dorintele vietii si dorinta de a experimenta, de aventura, etc. in scadere, o teama de tot ceea ce reprezinta problemele curente existentiale. Nu trebuie uitat ca exista si unele "interpretari" ale culorii rosii care tin de cultura zonala. Chiar daca acestea sunt destul de interpretabile (deoarece tin mai mult de o linie generala a culorii decat de "aplicabilitatea" culturala) se va sesiza ca ele releva percetiile general umane asupra acestei culori.

PORTOCALIU/ ORANGE . Portocaliul/ Oranjul este culoarea creativitatii, combinatie intre rosu si galben fiind energia directionata, focalizata, care combina creativitatea cu intelectul. Tot el conduce gandul la caldura soarelui (sau a focului controlat, la semineu, etc.) in clipele de calmitate, de liniste si relaxare fiind din aceste motive culoarea iubitorilor de natura, a celor care prefera intinderile, plimbarea, sportul si tot ceea ce ii transforma in parte a naturii. Fiind un echilibru real intre rosu si galben, portocaliul, este culoarea celor care imbina actiunea/ miscarea cu inteligenta si intuitia dar, din acest motiv, este si culoarea celor instabili, gata de a innebuni pe cei din jur cu dragostea sau ura lor. In plus au “avantajul” de a fi curajosi in exprimare, directi, cautand parca sa elimine orice ocolis in exprimarea lor. Acest tip de comportament naste si posibilitatea de a disimula usor in spatele unei conduite aproximativ lineare, orice schimbare dictata de interesul propriu fiind greu de sesizat de cei din jur. Daca mai amintim ca sunt cei care invata cel mai repede din greselile anterioare fara a uita niciodata de acestea… Totusi, pentru a nu deveni prea malefici le vine in ajutor un fel de simt al “bunului samaritean” deoarece sunt gata intotdeauna de a ajuta pe cei care ii considera meritorii. Astfel, in conditiile in care isi cunosc foarte bine dorintele si stiu intotdeauna ce au de facut vor gasi energia necesara de a nu se comporta asemenea naturii care intotdeauna nu iarta pe cei slabi sau pe cei care ii stau in cale. Este asociat stimularii vindecarii emotionale, a recuperarii de stress si a evadarii din amintirile grele, din trecut. Poate din acest motiv este asociat si cu vitamina C, simbolul starii de sanatate, de bine, cu natura in plina explozie a dezvoltarii sau cu tratamentul tip panaceu. Astfel, cu cat este mai placuta aceasta culoare cu atat inseamna ca individul in

cauza este gata de drumuri noi, de explozie a activitatii pe fondul reactiilor pline de creativitate, inteligenta si intuitie. Este culoarea celor care vor sa iasa in evidenta prin faptele lor, prin pozitia la care vor ajunge datorita eforturilor mai mult sau mai putin sustinute (asemenea meritelor, daca se poate spune astfel). Poate ca ar trebui ca cei care formeaza mediul social al unor astfel de indivizi sa fie ceva mai atenti deoarece reactiile lor sunt mai brutale/ sangeroase/ neiertatoare decat a iubitorilor de rosu, energia lolr este mult mai durabila si eficienta s.a. In opozitie, cu cat este o culoare mai putin placuta cu atat avem de a face cu indivizi care se retrag din calea actiunii si a vietii, infranti sau nu (eventual poate doar pentru a pedepsi, pentru a se razbuna si altele asemenea). In plus se poate releva si o "acceptie" a lipsei de creativitate si/ sau intelectualitate, lipsa atractiei fata de aceasta culoare (care este deosebit de perceptibila) semnalizand indivizi cu caracteristici clare legate de neintegrarea in mediu (chiar imposibilitatea acesteia) fie pe baze relationale fie pe baze de imposibilitate fizica/ materiala. Considerata a fi cea mai actinica dintre culori, portocaliul este "compromisul" dintre galben si rosu (aflandu-se la jumatatea drumului dintre aceste culori), intre aurul celest si rosul vietii, intre spirit si libido (marcand punctul de echilibru intre simbolul revelatiei iubirii divine cu emblema desfraului. Datorita "greutatii" de a mentine echilibrul "portocaliu", aceasta culoare devine deseori culoarea simbolica a necredintei si a luxului - in acest sens se poate aminti de comportarea pietrei portocalii de lacint care, trecuta prin foc se decoloreaza, ceea ce explica de ce a fost socotita a fi expresia credintei arzatoare care triumfa din vapaia patimilor si le stinge. In plus, culoarea portocalie este una din cele mai bune "asocieri" la culorile cele mai perceptibile (studiile cromatice si psihologice au demonstrat ca este una din cele mai bine percepute culori din punct de vedere al intensitatii si perceptibilitatii pe langa verdele crud, s.a.). Poate ca nu intamplator natura a ales aceasta culoare pentru "alcatuirea" multor flori, fructe, etc., asocierea intre portocaliu si verde fiind destul de comuna/ naturala dar eficienta la maximum in ceea ce priveste perceptia. Si acest lucru nu se refera numai la intensitatea perceptiei oculare ci la perceptia intima, interioara, care naste sentimente de curiozitate si dorinta, pe fondul temperarii "azurii" a abisului albastru.

NEGRU Egalul sau contrariul absolut al culorii albe, culoarea negra se poate situa la extremitatile gamei cromatice atat ca limita a culorilor calde cat si a celor reci, dupa cum este mat sau stralucitor, devenind suma sau absenta a celorlalte culori, ca negare sau ca sinteza a tuturor culorilor. Se poate considera ca negrul rezulta din combinarea tuturor culorilor, din absorbtia lor, reprezentand totul sau nimic, devenind practic tot ceea ce poate fi intrupat intr-un univers al celor stiute si nestiute. Acesta este motivul pentru care el va sugera necunoscutul, ocultismul, esotericul, soarta, misterul, secretul, doliul, moartea, umbra, raul, frica, intunecarea, negativitatea, bolnaviciunea, absenta compasiunii si depresia. Mai

este asociat cu starea proasta sau cu sufletele rele, oamenii rai, soarta rea. Datorita tentei de absorbie este usor de inteles de ce este interpretat ca fiind perceptia negarii culorii sau, pur si simplu, a negarii, acest lucru fiind usor de perceput printr-o tendinta permanenta si evidenta (sesizarea barierelor ridicate de acestia pentru cei din jur este relativ usoara) a acestor indivizi de “a nu fi atinsi” in conditiile in care ei au dreptul la orice gest, protejandu-si fortele si emotiile. Nu trebuie sa se inteleaga aici vreo tendinta de izolare. Adevarata lor conceptie este ca nu se poate trai de unul singur dar este necesar sa iti iei masuri de protectie. Astfel, oricine place in special negrul este o persoana cu adevarat revoltata pe soarta sa, gata de a ceda sau gata de a trece la actiune fara a mai gandi la consecinte sau la propriul interes. Un astfel de plasament sugereaza si o puternica inclinare spre a da in schimb ceva pentru a evada din situatia existenta, schimb care merge pana la crearea unor convingeri care nu mai tin cont de propria persoana sau de individualitatile din jur. De multe ori acest lucru naste si cedarea intru si pentru Dumnezeu. Negrul va descrie si individualitatile inclinate spre statistica si acumularea tuturor datelor posibile despre ceilalti (celelalte culori) pentru a fi permanent gata de a se folosi de aceste informatii functie de necesitatile intereselor proprii. In acest sens este bine sa se retina ca ei finalizeaza aproape intotdeauna ceea ce si-au propus indiferent de piedicile aparente ale startului actiunii date. Deseori ei ajung sa iubeasca detectia erorilor/ greselilor celor din jur cu o tenacitate caracteristica numai “iubitorilor de negru”. Cu cat aceasta culoare este mai putin placuta cu atat mai mult creste perceptia controlului asupra factorilor vietii proprii, a destinului, sugerand o activitate echilibrata sau, cel putin, constanta. De fapt este culoarea este perceputa si ca o forma de protectie, ca un avertisment care impune respect si protejeaza prin insasi prezenta sa. Cu cat este mai putin placut cu atat avem de a face cu o persoana dezinvolta, gata de a actiona indiferent de conditii si considerente, stapana total pe puterile sale si care nu simte nevoia sa se protejeze sau sa se supuna unor protocoluri inutile sau care tin in loc mersul lucrurilor. Un determinism “ciudat” al placerii fata de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbena care, daca precede negrul in “gusturile” individuale este asociat cu schimbarea evidenta. Simbolic, negrul este inteles de cele mai multe ori sub aspectul sau rece, negativ, fiind asociat intunecimilor primordiale, nediferentierii originale, amintind de semnificatia albului neutru (a albului vid). Intr-un fel de antiteza se poate aminti de faptul ca albul este asociat in reprezentarile lumii cu axa est - vest, a plecarilor si prefacerilor, pe cand negrul este asociat cu axa nord - sud considerata a fi axa transcendentei absolute, a ploilor si viscolului.. De altfel, plasarea culorii negre la baza lumii sau dedesubtul acesteia este aproape general valabila. Acest plasament exprima pasivitatea absoluta, starea de moarte deplina si invarianta, general acceptata datorita suprapunerii intunericului perceput la inchiderea ochilor (mai mult sau mai putin definitiva) si teama aproape instinctiva nascuta de imperceptie si intuneric. Aceasta asociere a nascut echivalenta negru - doliu unde, fata de alb, senzatia este mult mai coplesitoare, mai definitiva, fara speranta (doliul alb are in el ceva mesianic, indicand o absenta temporara, o lipsa provizorie, fiind culoarea de doliu a regilor si a zeilor care sunt sortiti sa renasca). Prin negru totul devine un nimic fara posibilitati, un nimic mort dupa ce a murit soarele, o tacere vesnica fara viitor, doliul

negru fiind pierderea definitiva, prabusirea pe vecie in neant (aceasta perceptie este deseori accentuata prin sentimentele nascute de haina neagra a doliului dar si de culoarea hainelor preotesti purtate la slujbele de pomenire a mortilor sau din Vinerea Mare). Din punct de vedere psihologic, negrul da o senzatie de opacitate, de ingrosare, de ingreunare, ajungandu-se pana la paradoxuri cum ar fi greutatea de culoare neagra care pare mai grea decat este in realitate. In visele de zi sau de noapte, ca si in perceptiile sensibile din starea de veghe, negrul este considerat ca fiind absenta oricarei culori, absenta luminii, negrul absorbind lumina fara a-i mai da voie sa iasa. El evoca, inainte de toate, haosul, neantul, cerul nocturn, intunericul terestru al noptii, raul, angoasa, tristetea, inconstienta si moartea. In plus, in vise, aparitia unor animale negre sau a unor personaje de culoare negra (sau foarte inchisa) arata ca intram in contact cu propriul nostru "Univers instinctiv primitiv", care trebuie iluminat si imblanzit si caruia trebuie sa ii canalizam fortele spre teluri mai inalte.

GALBEN . Galbenul este culoarea soarelui, asociata cu fericirea, relaxarea si copilaria (intrati intr-un magazin pentru copii si veti vedea galben pretutindeni sau ganditiva la drumul pavat cu galben din “Vrajitorul din Oz”).. Acest lucru ne conduce rapid la deductii legate de puterea de lider a indivizilor care “adora” aceasta culoare dand usoare descrieri “pozitive” legate de forta, metodismul, gandirea si decisivitatea lor. Bineinteles ca are o legatura subtila si cu optimismul, cu viata traita pentru viitor fara a lua in considerare trecutul. Se poate spune ca aceste persoane privesc viata la modul cel mai simplu, asa cum este, problemele fiind inexistente pentru acestia. Ei sunt mai greu de ingrijorat si, din acest motiv, au tendina de a duce o viata lipsita de griji, fara a se interpreta din asta ceva legat de lene sau neimplicare, poate doar o capacitate de munca puternica dar pe intervale scurte de timp. Se poate spune ca avem de a face cu niste minti afaceriste, dornice de a fi educate pentru victoriile viitoare. Poate ca acesta este motivul pentru care aceasta culoare semnifica si ambitia si dorinta de multumire intr-un fel de compensare a dorintei de a participa la jocurile vietii. Nu trebuie sa intelegeti din asta ca le place sa fie inconjurati de prea multe persoane deoarece au nevoie de timp pentru a munci (oricat de greu ar fi, datorita faptului ca sunt persoane destul de ambitioase si mai ales ca ei sunt constienti de faptul ca sunt destul de inconstanti) pentru rezolvarea problemelor lor. Mai repede au tendinta de a restrange cercul prietenilor avand o preferinta ridicata spre intimitate si spre utilitatea relatiilor lor. Deci, cu cat culoarea galbena este mai preferata cu atat avem de a face cu o persoana optimista, care se uita intotdeauna catre viitor si aproape niciodata “inapoi”, considerand cat se poate de simplu si eficient tot ceea ce este legat de viata de zi cu zi (cu problemele ei avand aceleasi consideratii). Cu cat culoarea galbena este mai putin preferata se poate spune ca exista o degradare a sperantei, o inchidere a visurilor, sentimente de izolare si dezamagire, pozitii defensive sau de retragere. Acelasi este si cazul preferintei spre tentele inchise ale acestei culori care vor descrie pe cei inclinati

spre lasitate, etc., galbenul fiind culoarea inteligentei si a ratiunii, aspectele negative ale acesteia avand in primul rand o reprezentare la acest nivel (lasitate, invidie, etc.). Un determinism “ciudat” al placerii fata de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbena care, daca precede negrul in “gusturile” individuale este asociat cu schimbarea evidenta. Culoarea galbena are si unele manifestari negative, galbenul intens avand "puterea" de a face oamenii sa se simta foarte iritati deoarece suprastimuleaza chakra plexului solar. Ampla si orbitoare asemenea unui suvoi de metal topit, intensa, violenta, chiar tipatoare, este cea mai calda, expansiva, insufletitoare culoare, fiind cel mai greu de inchis in anumite limite deoarece are tendinta permanenta de revarsare. Este culoarea luminii si a vietii prin insasi faptul ca nu poate tinde niciodata spre intunecare, fiind asemenea razelor soarelui. "Nazuinta spre lumina" a culorii galben este atat de puternica incat nu poate exista culoarea galben foarte inchis, intre alb si galben nascandu-se o afinitate profunda. Prezenta galbenului (auriului) sub pretextul vesniciei anunta si aspectul simbolic legat de pamant, de scoarta terestra, galben fiind culoarea pamantului roditor, a spicului parguit (al graului, orzului, etc.) care daruieste bunastarea dar si culoarea toamnei, cand pamantul se dezgoleste pierzand mantia de verdeata in asteptarea iernii (din acest motiv ea ajunge usor sa fie considerata a fi culoarea "scapatarii", a batranetii, culoarea care vesteste iminentul/ apropiatul sfarsit dar si posibila implinire).

ALBASTRU Albastrul este culoarea marii (apelor) si a cerului. El semnifica expansiune, libertate, calmitate, loialitate, adancime, eternitate, liniste, vindecare si spiritualitate. El este utilizat pentru a sustine meditatia, linistea si odihna si implica reflectia, frumusetea si intelepciunea. Mai este asociat cu surpriza, nefericirea, tristetea, depresia si raceala (deoarece este o culoare rece si, in special, cand tenta de culoare a acestuia se intuneca) chiar daca persoanele care il prefera nu pot trai in singuratate in ciuda consideratiilor pline de atentie asupra miscarii fiecarui individ din viata lor. Pe scurt este culoarea celor care traiesc emotional viata la cote inalte chiar cu pericolul de a ajunge la obsesie, totul fiind functie de “ofertele” mediului in care traiesc. Este culoarea reprezentanta pentru calmitate si loialitate. De aceea, cu cat este mai placuta aceasta culoare inseamna ca avem de a face cu persoane sensibile si usor de ranit dar care nu intra niciodata in panica si care detin un control maxim asupra vietii proprii si al elementelor care interfera cu aceasta indiferent de drumul ales sau de greutatile care le intampina (se poate afirma ca sunt persoane care se multumesc cu ceea ce traiesc, care sunt in acord cu soarta). Intentii de baza se vor grupa in jurul dorintei de a conduce fara greutati viata proprie si denota o capacitate de sacrificiu deosebit de mare necesara atingerii obiectivelor propuse. O astfel de persoana are nevoie de a stabili relatii cu semenii sai fara posibilitatea nasterii sau existentei unui conflict. Astfel de persoane, ca un efect secundar al multumirii, trebuie sa aiba grija de greutatea proprie (atat cu referire la fizic cat si manifestarile fata de cei din jur). In “contradictie”, cu cat este mai putin placuta culoarea albastra cu atat inseamna ca avem de a face cu un individ nesatisfacut si mai dornic de a face ceva pentru a iesi din

situatia in care se gaseste, care naste restrictii indiferent de directia din care vin acestea, familie, prieteni, servici. In plus, se poate afirma ca acest individ este unul care tinde sa sufere in tacere si care doreste sa aiba timp numai pentru activitate/ actiune. O particularitate a acestei culori este data de faptul ca are nevoie obligatoriu de o culoare de compensatie, prea mult albastru dand senzatia depresiei si a nevoii de echilibrare/ balansare. Si toate acestea deoarece albastru este considerata a fi culoarea cea mai adanca, privirea patrunzand in ea fara a intalni nici un obstacol, ratacindu-se in nemarginire ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Nascand aceasta senzatie nu era greu sa se ajunga la denumirea de "cea mai imateriala dintre culori", mai ales ca natura nu o prezinta perceptiei decat alcatuita din transparenta, dintr-un vid acumulat: vid al aerului, al apei, al cristalului sau al diamantului. Ce este de facut atunci cand se constientizeaza faptul ca acest vid nu este delimitat de "lipsa" ci este un mecanism precis, cu legi bine precizate? Se ajunge la interpretari legate de mecanism si precizie, albastrul devenind culoarea preciziei pure si rece. Poate de aceea ea este considerata a fi cea mai rece dintre culori devenind simbolul necontestat pentru "rece". Lipsa aparenta de consistenta a acestei culori face ca, odata ce ea este aplicata pe o suprafata sa nasca senzatia ca nu mai exista suprafata, despovarand sau, pur si simplu, evaporand formele, deschizandu-le unei viziuni imateriale, nemarginite. Se poate merge pana la perceptia ca in suprafata albastra dispar pana si sunetele... Miscarile devin motiv al "initierii" viziunilor, al descatusarii imaginatiei, pierzandu-si consistenta sub imbratisarea culorii albastre iar sunetele devin propriile noastre soapte. Poate ca de aici pleaca interpretarile legate de "pasarea albastra a fericirii", cea mai accesibila dar si cea mai greu de atins. Toate aceste perceptii vor face din culoarea albastra un simbol al visarii si creativitati, al curiozitatii si al metodismului prin "climatul" de irealitate sau suprarealitate care il naste, pe fondul unei stari de miscare intuitiva, imperceptibila, care impinge totul spre o rezolvare in sine a tuturor contradictiilor si alternantelor care ritmeaza viata umana sau aspiratiile ce se desprind din ea. El ajunge sa fie perceput ca ireal de prezent in tot ceea ce ne poate inconjura, sugerand ideea unei vesnicii linistite si semete, usor de "trimis" in suprauman. De cele mai multe ori, albastrul "mascheaza" atat de bine elementele "plasate" in directia sa incat poate fi usor de asimilat la tendintele egocentriste umane, la dorinta de permanenta depasire a "jaloanelor" existente sau viitoare, intr-o miscare dirijata, care atrage omul catre infinit si trezeste in el dorinta de puritate si setea de supranatural. Din punct de vedere clinic nu se putea pierde din vedere efectul calmant, linistitor al culorii albastre, un efect care, spre deosebire de culoarea verde nu are rezultante tonifiante ci pur "de calmare", pentru ca el nu da prilejul decat evadarii fara legatura cu realitatea, o eliberare care, cu timpul, devine deprimanta. Verdele naste impresia de odihna terestra, de multumire de sine, pe cand albastrul, prin profunzimea sa, naste o gravitate solemna, supraterestra, care speculeaza de cele ai multe ori nevoile noastre de a fi condusi (de aceea nu este una din culorile preferate sau preferabile pentru indivizii agresivi).

ALB El reprezinta absenta culorii, puritatea, sfintenia, virginitatea, perfectiunea, claritatea, cunoasterea rationala, lumina, noul inceput sau moartea. Dar este asociat si cu renuntarea, frica, starea de rau sau cu casatoria. Aceasta culoare place celor care au placerea de a observa pe cei din jur si de a profita de orice pas gresit al acestora avand intotdeauna grija sa se camufleze cat mai perfect pentru actiuni similare dar din sens opus. Caracteristica le este si capacitatea de disimulare fiind capabili deseori sa reactioneze exact atunci cand oricine se asteapta mai putin la asta si, bineinteles, mai puternic decat se astepta. Atitudinea celor care plac culoarea alba este o una virginala in care ei compun un puzzle plin de virtuti legat de viata care il etaleaza ca reper pentru consideratiile lor sau drept reguli impuse de acestia. De retinut este ca detin destul de mult bun simt ca sa nu faca pe cei analizati sa se simta judecati ci, pur si simplu, doresc sa le insufle regulile jocului care, pana si pana la urma, ajung un fel de crez chiar pentru ei insisi. Poate ca din aceste motive ei par destul de incapatanati si conservatori. Deci, cu cat albul este o culoare mai preferata cu atat mai mult avem de a face cu indivizi care se conformeaza destul de neconditionat unor principii sau reguli de viata (alegea de benefic sau malefic stand de cele mai multe ori la indemana sortii) si, cu cat albul este mai putin preferat cu atat mai mult avem de a face cu personalitati nonconformiste si mai iubitoare de actiune libera si fara restrictii/ reguli. Albul este culoarea opusa negrului, culoarea care "concepe" perfectiunea unui sistem marginit de tandemul perfect alb-negru, extremitatile gamei cromatice. De multe ori este considerata a fi culoarea absoluta, cea care nu prezinta variatii decat cele cuprinse inte mat si stralucitor, semnificand fie absenta fie suma culorilor. Acest plasament "de extrema" o face sa fie considerata o culoare care este plasata atat la inceputul cat si la sfarsitul zilei diurne, al lumii manifestate si chiar al vietii, oferind culorii o valoare ideala, asimptotica (viata starteaza cu marea lumina, cu marele alb si sfarseste cu divina lumina, cu divinul alb, cel care cuprinde tot si toate intr-un moment de tranzitie de la vizibil la invizibil, de la necunoscut de atotstiut). Interpretarile simbolistice ale acestei culori variaza destul de mult in functie de populatiile/ cultura care realizeaza "perceptia". Cea mai recunoscuta interpretare a culorii albe este curatenia, neprihanirea, candoarea. Plecand de la interpretarea "candidus", albul este culoarea candidatului, a celui care isi schimba conditia (candidatii la functii publice se imbracau in alb). Asemenea acestor candidati se poate spune ca, haina alba este semnul initierii crestine.

ALTE CULORI Argintiu. Este o “specie” de alb care se delimiteaza de acesta datorita incidentei sale multiple la metalul pretios Argint, iar cuvantul "argint" insusi deriva dintr-un cuvant sanscrit insemnand alb si stralucitor. El este asociat lunii, feminitatii, apei, principiului feminin, spiritualitatii feminine, protectiei si reflectiei. Alb si luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricarei forme de puritate. El este lumina pura, asa cum este ea primita si redata de transparenta cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de stralucirea diamantului, se asemuieste cu claritatea constiintei, cu sinceritatea, cu loialitatea actiunii, el chemand fidelitatea care decurge de aici. Argintul, in simbolistica crestina, reprezinta intelepciunea divina este sacru si este asociat lui Dumnezeu si ritualilor legate de acesta, implinirii dorintei divine, implinirii dorintelor umane sau sortii. El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reuneste cele doaua elemente purificatoare, focul si apa, aur si argint) si al gestului botezului ajungand inclusiv sa aiba puterea de a vindeca bolile (este binecunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul ca este un metal utilizat in ortopedie, s.a.). Insa, in planul eticii, simbolizeaza de asemenea obiectul lacomiei si nenorocirile pe care acestea le provoaca, precum si degradarea constiintei, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale.

Auriu. Este o specie de galben care se delimiteaza datorita asocierilor la metalul pretios Aur. El este asociat cu intelepciunea divina, cu dragostea divina pentru oameni, cu Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea, soarele, cunoasterea rationala, alchemia, descoperirea adevaratelor dorinte ale sufletului si cunoasterea spirituala. El are stralucirea luminii, in India spunandu-se ca aurul ar fi lumina minerala, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmanele afirmand ca el este si nemurirea. Poate ca din aceste motive, in China, culoarea simbolica a aurului este albul (si nu galbenul care corespunde pamantului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumina, simbol al cunoasterii, yang-ul esential. In Grecia auriul evoca soarele si intreaga sa simbolistica legata de fecunditate, bogatie, dominatie, centru al caldurii, dragoste, daruire, lacas al luminii, cunoastere, stralucire, etc. Nu ar trebui sa uitam de multiplele interpretari legate nasterea auriului din amestecul galbenului cu rosu (metalul aur fiinnd chintesenta aramei rosii) care induce consideratii legate de conclucrarea celor doua in persoana care place auriul si, bineinteles, de latura negativa a acestei culori care devine un simbol al pervertirii si exaltarii impure a

dorintelor, materializarea celor spirituale si estetice, o degradare a nemuritorului in muritor, al dorintelor umane in dorintele barbarului (oricat de nobil sau erudit ar fi el).

Brun. Aceasta culoare este considerata a fi un "compromis" intre culorile roscat si negru, nuantele ei mergand de la ocru pana la pamantiu inchis (cu toate ca "interpretarile" cele mai evidente tin de tonurile inchise ale "roscatului - negru"). Din punct de vedere al simbolisticii, inainte de toate, este culoarea bulgarelui de pamant, a lutului, a taranei - o culoare germinativa care "tine" sa aminteasca permanent de puterea "hranitoare" a excrementelor care sunt utilizate in agricultura. Cu toate ca este o culoare "germinativa" ea este asociata si cu frunzele vestede, cu toamna, cu tristetea, fiind o degradare si un fel de mezalianta a culorilor pure. Acest amestec "semnalizeaza" ca este virba despre trecerea de la rosul sau verdele vietii la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, nascand ideea ciclicitatii naturii dinspre moarte spre o noua viata sau spre o noua ordine. Interpretarea cea mai cunoscuta apare la romani si la catolici, unde culoarea bruna este simbolul umilintei si saraciei, fapt ce va determina pe unii calugari sa poarte imbracaminte de aceasta culoare pentru a "semnala" intentia de penitenta. In Irlanda, culoarea bruna (donn) capata o simbolistica particulara devenind un substitut "activ" al negrului, caruia ii preia intregul simbolism infernal sau militar plecand de la sange, durere, moarte apropiata, ajungand la putred si mirositor, la moarte dupa moarte. Culoarea bruna "aminteste" si de culoarea excrementelor fiind usor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) si care poate explica predilectia sadicilor pentru aceasta culoare.

Cenusiu = Gri. Griul este o culoare neutra care reprezinta punctul de echilibru intre a contrasta si motivatia necesara acestui lucru. Astfel, cu cat este mai placut cu atat inseamna ca acea persoana are tendinta de a nu se implica in nimic (chiar daca acest lucru este in totalitate legat de aparente si/ sau de raspunderi), de a se retrage din fata responsabilitatilor sau gesturilor fie pentru a “acumula” cele necesare, fie pentru a putea realiza schimbul de opinii si emotii necesar. Se ajunge pana la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorita temerilor legate de consecinte si implicare. De asemenea, astfel de persoane tind sa evite grupurile umane pastrand placerea de a le observa si de a gasi momentul prielnic unei interventii asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este nascut din tendinte de comoditate dar si dintr-un fel de dorinta a jocului in care el doreste poziia pisicii intr-un joc cu soarecele). Cu cat este mai putin placut cu atat inseamna ca individul respectiv este mai inclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relatia cu orice alt individ fiind capabil de a incerca orice in eforturile lor de a-si atinge obiectivele.

Din cele mai vechi timpuri omul a cautat sa materializeze culorile perfecte pe care le vede sau si le inchipuie (constient sau in vis). De aceea el ajunge deseori sa caute o culoare proprie (a "pielii") care sa delimiteze sau sa arate ceva legat de el sau de semenii sai. Toata aceasta nevoie de culoare era normal sa nasca si nevoia opusului ei, opus care omul la identificat in culoarea cenusie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb si negru, galben si albastru, rosu si verde - in valoarea absoluta a acestora) trecerea de la una la alta si intre nenumaratele culori complementare avand mereu in centrul lor cenusiul mediu. Din acest motiv s-a nascut sfera cromatica, perfecta si ideala, unde culorile reale si ireale sunt intr-un echilibru perfect, nascand omului senzatia ca se gaseste intr-un camp de forte cromatice foarte puternice, in centrul altui spatiu, viu, pulsatil, care delimiteaza continua incercare de evadare a omului din cenusiul anost si plictisitor al "mediei". Mergand mai departe ne vom aminti de "clasificarea" culorilor in calde si reci. In raport cu cenusiul se poate sesiza ca fiecare tonalitate fndamentala domina nenumarate culori inrudite care sunt mai calde sau mai reci decat culoarea fundamentala, aleasa "reper", fata de cenusiu care nu "releva" ceva anume dar poate fi regasit inconstient si in cald (fum, cenusa, caldura intensa) sau in frig (vreme rea, umezeala sau gheata, frig patrunzator). Se poate aminti de faptul ca toate culorile care au o tendinta spre galben, rosu si intermediara lor, portocaliul, manifesta o tendinta spre cald pe cand toate culorile care au o tendinta spre albastru, verde si intermediara lor, albastru - verzui, manifesta o tendinta spre rece. Portocaliul devine astfel polul care pare sa atraga toate tonalitatile calde in timp ce albastru - verzui constituie polul rece, amestecul acestor doi poli nascand irefutabil cenusiu. Avand la baza aceste considerente nu este greu sa identificam o descoperire psihologica care afirma ca cenusiul este culoarea neutrilor, general declarati. Bineinteles ca exista si aici tonuri "de compromis" cum sunt violetul pentru tineri (care este indiferent de cald sau rece) sau galben - verdele pentru tinere (fiind o culoare complementara violetului), cu toate nuantele de adaptare in ideea de "atractie inversa", reversul cromatic aflandu-se tot in cenusiul neutralitatii. Astfel, atitudinea omului aflat in centrul cenusiu se schimba in functie de conditiile caracterului si vietii sale "incercand" sa evadeze in permanenta din centrul cenusiu sau identificandu-se lui pentru ca actiunea "cromatica" sa ii indice un plasament in care sa plece sau sa il refuze complacandu-se in neutralitate. Se poate spune, citind cele de mai sus ca se ajunge intr-un mod irational si imprevizibil la faptul ca orice culoare este semnificativa pentru om si chiar pentru umanitate. Dupa cum aminteam, culoarea cenusie este compusa din proprotii relativ egale de alb si negru. Din acest motiv, principala sa interpretare este data de catre crestini care asociaza culoarea cenusie invierii mortilor (vesmintele cenusii ale lui Iisus infatisat la Judecata de Apoi). In plus, cenusiul este culoarea cenusii si a cetii. In vechime se obisnuia ca la moartea cuiva sa se toarne in capul celor vii cenusa pentru a exprima in acest fel marea durere a pierderii - din acest motiv, cu trecerea timpului, hainele cenusii au devenit exprimarea unui fel de semidoliu, albul sau negru fiind "semnalizatorul" principal in aceasta directie. Ceata sau aspectul inchis al vremii, cenusiul atmosferei, da o senzatie de apasare, tristete si melancolie, dar mai ales de plictiseala, fapt ce a dus usor la asocieri legate de vreme si simbolistica descrisa anterior.

Maro.

Maro este culoarea pamantului bogat si a trunchiului copacilor solizi. El descrie o persoana practica, demna de incredere, solida, stabila, senzuala, inclinat spre confort si placere, spre siguranta, spre mediul in care isi desfasoara activitatea. De asemenea este un indicator al perceptiei legate de starea de sanatate proprie, cu cat este mai placuta cu atat persoana respectiva tinde sa se ingrijeasca/ protejeze mai mult, chiar daca exista sau nu suportul “dereglarilor” organice (boala sau viitoare afectiune), determinand percepii de neliniste si insecuritate. Astfel avem de a face cu o persoana relativ comoda, care tinde sa isi ordongze viata dupa un program propriu, inteles sau nu de cei din jur, avand la baza in special considerente legate de starea de sanatate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viata asupra viitorului). Opusul reprezentat de “respingerea” culorii maro reprezinta dezinteres fata de propriul trup si, deseori, se poate ca persoana respectiva sa nu fie atat de sanatoasa pe cat pare. Datorita faptului ca semnalizeaza necesitatea de siguranta si confort este o culoare care tinde sa se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflandu-se pe primele pozitii semnalizand necesitatea de a ocoli/ elimina o situatie destul de presanta si grava datorata unor trairi de insecuriate, disconfort fizic si/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea razboi mondial si care preferau generalizat culoarea maro). O alegere pe primele pozitii semnalizeaza disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de sitatiile care se vor naste datorita actiunii individului in cauza. In plus nu trebuie sa uitam ca multe persoane considera culoarea maro a fi castaniu (brun - roscat) si, din aceste motive, se poate "alipi" culorii maro si interpretarea uneia din cele doua culori, "reflexul" predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.

Roscat. Roscatul este o culoare care se afla intre rosu si ocru, fiind deseori numit rosu ca tarana, ca pamantul fertil. Totodata, roscatul aminteste de flacara, de foc, de unde si expresia rosu aprins atribuita culorii fetei omului "aprins" (de efort, de boala, etc.). Cand este vorba despre foc se poate spune ca aceasta culoare capata conotatii "inverse", in loc sa reprezinte focul limpede al dragostei ceresti (simbolizat de culoarea rosie) el caracterizeaza focul impur, care arde sub pamant, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol si putere al delirului si dezmatului, al patimei dorintei, caldura venita de jos care mistuie faptura fizica si pe cea spirituala (traditia spune ca Iuda Iscarioteanul a avut parul roscat sau... la egipteni, Seth - Typhoon, zeu al senzualitatii distrugatoare, devastatoare, era infatisat ca fiind roscat).

Roz. . Este o “specie” de rosu dar datorita multiplelor asocieri de culoare (la rosu) care pot duce la culoarea roz se delimiteaza ca o culoare distincta asemenea auriului si argintiului. Roz este culoarea sanatatii si este asociat si cu feminitatea, prospetimea, primavara, jocurile dragostei, afectiunea, gentiletea. De asemenea se considera ca alunga

starile negative si calmeaza, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane placute, gata de a face tot posibilul pentru liniste, gratie si beatitudine. In plus gasesc intotdeauna resursele necesare de a vedea lumea intr-o aura pozitiva sau, cel putin, de a zambi macar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu ii cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o arma pacificatoare si nu ca o unealta prin care sa isi etaleze indiferenta sau forta). Din acest motiv se poate spune ca optimismul si prezenta lor este fara varsta, anii avand doar functia unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evolutiei acestora. Interesanta este tendinta acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun in cei din jur si capacitatea de a stima si iubi cu adevarat chiar si pe dusmani, pe considerentul ca nu exista rau perfect asa cum nu exista bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, pozitionare, etc. fiind cele care opresc perfectiunea binelui). Este evident ca aceste persoane sunt inteligente si contemplative. Din acest motiv vor actiona numai dupa studierea, analizarea celei mai bune cai pentru a trece la actiune. Poate ca acesta este motivul pentru care sunt deseori interpretati ca fiind lenti in reactii cu toate ca se recunoaste anduranta iesita din comun si un metodism de exceptie. Cu cat este mai placut rozul de o persoana cu atat inseamna ca ea este interesata de parerea altora despre ea si doreste sa suprime orice posibil gest sau actiune care poate aduce prejudicii in acest sens si cu cat este mai putin placuta avem de a face cu o individualitate destul de cinica, deseori rupta de realitatea acceptabila de cei din jur.

Turcoaz. Este o culoare ce se naste din combinatia a doua culori considerate a fi simbolul echilibrului si al echidistantei, verde si albastru. Prin urmare vom avea de a face cu un individ care tinde a fi nehotarat asupra gesturilor care urmeaza sa le faca in conditiile in care stie, evident, ce are de facut. Poate ca, aceasta "placere" se naste dintr-o capacitate iesita din comun de a disimula, de a se implica intr-un joc "cameleonic" in ceea ce priveste viata sa si a celor din jurul sau. Fiind in marea majoritate a vietii sale destul de stapan pe propriile perceptii asupra "cerintelor vietii" el este genul care are timp intotdeauna si de preocupari "sociale" inaccesibile celorlalti, la baza stabnd o individualitate plina de umor, un fin observator, cu un autocontrol al expresiei deosebit. Interesanta este perceptia atribuita acestei culori de populatiile americane (care difera de restul celorlati oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui si a focului, cu forta si divinul. Poate ca totul se naste din dorinta de a invinge a celor care plac culoarea turcoaz...