Test_cuza_mu.docx

  • Uploaded by: bula76
  • 0
  • 0
  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Test_cuza_mu.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 448
  • Pages: 2
Test

I Citiți cu atenție textele de mai jos: Textul A: ,, Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, este unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru că în Moldova şi în Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, acelaşi viitor de asigurat şi în sfârşit aceeaşi misie de împlinit.” ( Mihail Kogălniceanu, Fragment dintr-o cuvântare,1857) Textul B: ,,Se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnitorului. Se deschide scrutinul şi, după citirea biletelor, preasfinţia sa părintele mitropolit, prezidentul Adunării, proclamă că s-a ales domnul Ţării Româneşti, cu unanimitate de voturi exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. La această proclamare, toată Adunarea se ridică şi sala răsună de aplauze şi strigările, de trei ori repetate, ale deputaţilor şi publicului: ,,Să trăiască Unirea! Să trăiască Alexandru Ioan Cuza! Să trăiască puterile suzerană şi garante!” ( Procesul verbal al Adunării elective, Bucureşti, 24 ian 1859) 1. Precizați, pe baza sursei A, care era dorința poporului român. 2. Menționați, pe baza sursei B, care a fost procedura de alegere a domnitorului. 3. Prezentați,pe baza sursei A ,motivele pentru care unirea Principatelor era firească. 4. Transcrieți, pe baza sursei B, funcțiile lui Alex. Ioan Cuza. 5. Prezentați, pe baza sursei B, reacția Adunării la auzul veștii alegerii lui A.I. Cuza ca domn. 6. Transcrieți litera corespunzătoare sursei care se referă la alegerea lui A.I. Cuza ca domn. 6x5=30 pct. II Completați spațiile libere cu termenii din listă: După războiul ....1..... a avut loc ......2........ de la Paris care a discutat și problema românească. S-a hotărât înființarea adunărilor ....3....... ce trebuiau să se pronunțe privind ....4........ Principatelor Române. Cadrul legislativ a fost stabilit la .......5.......... de la Paris, când a fost impusă românilor o unire ......6.......... Listă: convenția, elective, Crimeii, parțială, ad-hoc, congresul, reforma, unirea, totală. 6x4=24 pct.

III Realizați corespondențele corecte: 1. Mihail Kogălniceanu 2. Nicolae Vogoride 3. Alex. Ioan Cuza 4. Reforma electorală 5. ,,monstruoasa coaliție”

A B C D E

scăderea censului prim ministru român coaliție anticuzistă caimacam al Moldovei domn al Moldovei la 5 ian.1859 5x4=20 pct.

IV Realizați un eseu cu titlul ,, Rolul lui A.I. Cuza în modernizarea României” ținând cont de: -

Prezentarea rolului jucat de A.I. Cuza în unirea Principatelor în 1859. Prezentarea unei reforme în domeniul agrar. Prezentarea unei reforme în domeniul educației. Rolul jucat de ,,monstruasa coaliție” în politica internă și un efect al acestei grupări. 4x4=16 pct. Se acordă 10 pct. din oficiu (operă de caritate).

More Documents from "bula76"

Test_cuza_mu.docx
October 2019 12
Ev_sumativa_9.docx
May 2020 3
Spiru Haret.docx
July 2020 8
Teza_sem_2_9.docx
December 2019 1
Haret.docx
July 2020 2