Sarcinile Specialistului Psiholog

Sarcinile specialistului în ştiinţele socio-psiho-pedagogice în selecţia personalului, în prevenirea situaţiilor inadaptative şi în susţinerea ofiţerilor în timpul misiunilor 2.1. Istoric Chiar şi înainte de dezvoltarea psihologiei moderne şi a aplicaţiilor ei în domeniul militar, selecţionarea personalului pentru trupele speciale a constituit o problemă mult mai complexă decât recrutarea şi încorporarea militarilor în termen pentru diferitele specialităţi ale armatei. Treptat a început să fie recunoscută necesitatea existenţei a cel puţin câteva standarde şi criterii obiective pentru admiterea în cadrul trupelor speciale. Dar aceste standarde sau criterii au fost, mai întâi, de natură educaţională şi medicală. Noua ştiinţă, psihologia, nu a avut se pare, un impact prea mare în practică, până la Primul Război Mondial. Din rândul populaţiei naţiunilor implicate în conflict, psihologii şi-au oferit serviciile, dar efectul imediat al activităţii lor pare să fi fost destul de limitat. Psihologia a jucat un rol mult mai important în cel de Al Doilea Război Mondial, iar după încheierea păcii, categoriile de forţe armate ale naţiunilor occidentale victorioase au păstrat multe dintre metodele şi tehnicile psihologilor şi au continuat să folosească psihologi, atât civili cât şi militari. Chiar şi noile naţiuni apărute au început să folosească psihologia aplicată în selecţionarea militarilor. Cercetarea în sfera conducerii a avut de asemenea răsunet asupra contribuţiei psihologilor la metodele de selecţionare a trupelor speciale. Primele cercetări au fost concentrate asupra modului în care se corelau treăsăturile şi caracteristicile personalităţii pentru a rezulta un lider sau pentru desfăşurarea cu succes a conducerii. Analizându-se cercetările efectuate s-a ajuns la concluzia că performanţele, capacităţile intelectuale, sentimentul responsabilităţii, participarea, activismul, statutul de prestigiu erau asociate noţiunii de conducere, deşi profilul caracteristicilor varia de la un cercetător la altul. Cercetări ulterioare au evidenţiat rolul factorilor situaţionali în succesul conducerii, în special natura misiunii şi structura grupului. Aceste cercetări au indicat faptul că depinde şi de situaţie, cine şi cum se afirmă ca persoană capabilă să conducă. Concluzia acestor două abordări a fost că trebuie să se pună accent pe interacţiunea şi compatibilitatea dintre caracteristicile personale, grup şi situaţie. „Impactul cercetărilor în domeniul conducerii a fost probabil acela de îndemnare a psihologilor să renunţe oarecum la entuziasmul şi încercarea lor

de a considera trăsăturile de personalitate drept singurul indiciu al potenţialului trupelor speciale” (Perţea, pag. 76). Rezultatul a fost că psihologii au pus apoi un mare accent pe evaluarea intelectului, în parte în baza faptului că persoana inteligentă poate învăţa mai uşor să fie conducător. 2.2. Asistenţa psihologică pe timp de pace Sistemul de asistenţă psihologică îşi defineşte strategia pentru următoarele situaţii specifice:  pe timp de pace;  în situaţii de criză;  pe timp de război. Asistenţa psihologică şi socială pe timp de pace are ca obiectiv prioritar pregătirea militarilor pentru a face faţă solicitărilor psihofizice ale câmpului de luptă. Ea vizează un complex de măsuri de ordin organizatoric şi acţional care să realizeze selecţionarea specializată, instruirea adecvată individuală şi în echipă, coeziunea de grup, conducerea, competenţa, motivarea pentru luptă şi logistica impecabilă. În cadrul procesului de instruire şi educare psihologul trebuie să acorde o mare importanţă pregătirii psihologice pentru luptă. Activitatea de pregătire psihologică pentru luptă se va orienta, de către specialist, şi asupra modalităţilor complementare care au rol catalizator şi dinamizator în procesul de formare a luptătorului modern. Psihologul va încerca să urmărească îndeplinirea următoarelor aspecte:  formarea calităţilor morale şi de luptă;  cultivarea încrederii în lider, tehnică şi armament, în sine şi în grup;  dezvoltarea la comandanţi a priceperilor şi aptitudinilor psihopedagogice;  însuşirea şi recunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor generate de apariţia stresului de luptă şi, a celor provocate de teamă, frică, spaimă;  însuşirea procedeelor de combatere a stresului de luptă. Analiza stresului, relaxarea, autosugestia, meditaţia, tehnica ajutorului psihologic, antrenamentul psihoton.

2.3. Asistenţa psihologică în situaţii de criză Asistenţa psihologică în situaţii de criză are conotaţii specifice şi trebuie particularizată pe cazuri concrete. Specificitatea câmpului de luptă conduce la afirmarea necesităţii existenţei şi funcţionării unui sistem de asistenţă psihologică de luptă. Obiectivele asistenţei psihologice în luptă:  prevenirea diminuării rezistenţei psihofizice individuale;  limitarea acţiunii factorilor puternic afectogeni;  identificarea şi tratarea în regim de prim ajutor a militarilor afectaţi de stresul de luptă;  îndepărtarea din grup a militarilor afectaţi psihic, care pot fi sursă de contaminarea pentru grup. Asistenţa psihologică în luptă trebuie să aibă în vedere următoarele manifestări la nivel: a) individual – apariţia stresului de luptă şi, în cazuri extreme, instalarea traumelor psihice; b) subunitate – potenţialitatea şi iminenţa instalării fenomenelor de „teamă prin contaminare” şi/sau panică; Manifestările stresului de luptă se pot observa sau nu, dar fiecare luptător are datoria de a le raporta în momentul instalării lor şi totodată să ia măsuri de autocontrol şi de ajutorare a camarazilor aflaţi în această stare. Manifestările stresului de luptă pot fi catalogate astfel: a) Manifestări ale stresului de luptă în propriul corp: • manifestări vegetative; • manifestări motorii; • manifestări mentale; • manifestări afective; b) Manifestări ale stresului de luptă la alţii: • consumul exagerat de alcool şi/sau droguri; • explozii emoţionale; • negativism verbal; • inoerenţă; • tremurat; c) Manifestări ale stresului de luptă în grup: • absenţă nemotivată; • conflicte minore; • insatisfacţie;

• sensibilitate la critică; • ipohondria; • ignorarea ordinelor; • eficacitatea scăzută; • lipsă de coeziune. Sistemul principiilor generale de asistenţă psihologică în luptă generează şi modalităţile de structurare a metodelor de control, dominare şi tratare a stresului de luptă şi a traumelor psihice de luptă. Dintre metodele de control ale stresului de luptă, în general şi a efectelor fenomenelor de teamă, frică, panică, oboseală, lipsa somnului etc. pot fi enumerate: - evaluarea reală a situaţiilor de luptă; - cunoaşterea şi informarea oportună; - conducerea sigură, fermă şi hotărâtă; - discuţii cu luptătorii; - conştientizarea fenomenelor de solicitare fizice şi psihice; - motivarea intrinsecă şi extrinsecă pentru eliminarea sentimentului de teamă; - verbalizarea, explicarea, comunicarea sentimentului de teamă; - autoanaliza, exteriorizarea motivelor de teamă; - climatul psihosocial afectiv pozitiv; - coeziunea de grup; - ocupaţie, activitate permanentă; - procedee şi tehnici de psihoterapie; - recreere, optimism, gândire pozitivă. Aceste metode sunt dintre cele mai utile şi eficiente pe care le pot utiliza psihologii pentru rezolvarea şi desfiinţarea dilemelor „capcanei psihologice” care se manifestă, sub forma stresului de luptă, cu cea mai mate intensitate în primele trei până la cinci zile de la declanşarea acţiunilor de luptă. Asistenţa psihologică în luptă are la bază importante cercetări statistice care au evidenţiat că în primele 1 -2 zile de luptă se înregistrează următoarele pierderi: 20 – 25% din efectiv este reprezentat de morţi, răniţi, dispăruţi; 15 – 20% reprezintă pierderi de natură psihică. Din procentul de 20 – 25% afectaţi psihic, aproximativ jumătate, pot fi cuprinşi într-un tratament de scurtă durată în apropierea teatrului de acţiuni, iar ceilalţi vor fi trataţi într-o unitate special destinată. Metoda americană – este rezultatul unor studii şi cercetări de durată care au anulat concluziile rezultate din cele două războaie mondiale, precum

şi a celor din Coreea şi Vietnam. Metoda are la bază principiile tradiţionale de tratament a traumelor psihice, dintre care se detaşează proximitatea, rapiditatea şi simplitatea. Esenţa metodei rezidă în tratamentul de scurtă durată, lângă teatrul de acţiuni, prin: refacerea fizică, posibilitatea relatării amănunţite a experienţelor de luptă pentru conştientizarea cauzelor şi a semnificaţiei acestora de către individ în vederea stingerii conflictului psihic. Scopul metodei este acela de reintegrare rapidă a combatanţilor în unităţi. Rezultatul tratamentului aplicat a fost acela că 60% dintre cei traumatizaţi psihic s-au întors pe câmpul de luptă. Sarcina medicală şi psihoterapeutică a revenit grupelor medico-psihologice, care au funcţionat la 2 – 5 km de linia de contact şi din a căror compunere au făcut parte: 1 psihiatru, 1 – 2 psihologi şi 2 – 3 asistenţi sociali. Ca o concluzie putem menţiona că nu există un sistem teoretic unitar şi coerent cu privire la asistenţa psihologică a luptătorilor pe timp de pace şi în situaţii de criză. Gestionarea activităţii psihologice în timp de pace şi în situaţii de criză se poate face gradual, în patru trepte de susţinere, consiliere, intervednţie şi terapie, astfel: a) Nivelul I – asistenţă psihologică primară (comandanţi, colegi etc.) b) Nivelul II – asistenţă psihologică secundară (psiholog de unitate) c) Nivelul III – asistenţă psihologică ternară şi asistenţă psihologică primară (echipă mixtă cu psiholog, instructor pregătire fizică, psihiatru); d) Nivelul IV – asistenţă psihologică cuaternară şi asistenţă psihiatrică secundară (psihiatru, psiholog clinician, psihoterapeut, asistent social). 3. Rolul psihologului militar în zona de operaţii România implică forţe combatante în zone de operaţii internaţionale, potrivit angajamentelor militare asumate faţă de parteneri şi alianţe. Forţele respective vor fi încadrate cu psiholog militar. Faţă de această decizie salutară este necesar de menţionat care sunt rosturile sale într-o zonă de operaţii. Psihologia militară este ramură a psihologiei, distinctă, prin obiect, de oricare alta. După Paul Popescu Neveanu (1978) „psihologie militară, în sens extensiv, presupune transpunerea şi reelaborarea specifică în cadrul vieţii şi activităţii militare a întregului sistem de psihologi cu toate ramurile sale; respectiv, se referă la studiul specific al stilului activităţii militare şi la

personalitatea militarului, la problemele luptei armate, instrucţiei şi organizării militare”. Ceea ce face absolut distinctă psihologia militară de oricare altă ramură a psihologiei este faptul că studiul impune observaţie participativă, fără de care obiectul nu poate fi cunoscut şi înţeles. Observaţia participativă priveşte în primul rând lupta, ale cărei condiţii nu pot fi modelate în laborator sau poligon; ele pot fi doar teoretic monitorizate de la distanţă, prin mijloacele informaţionale ale unei mari puteri tehnologice. Înţelegerea condiţiei luptătorilor pe câmpul de luptă impune demers fenomenologic şi referinţa autointrospectivă. În acest sens, facem distincţie netă între condiţia de psiholog implicat în sistemul militar – respectiv psihologul de laborator – şi psihologul militar. Oricine este calificat psiholog poate fi psiholog de laborator. Se consideră că nu poate fi psiholog militar cineva care nu are experienţa militară completă – de la condiţia de soldat la condiţia de ofiţer – şi statutul de combatant; iar în armele speciale este nevoie de experienţă militară completă în arma respectivă. În afara acestei condiţii, nu există posibilitatea înţelegerii de fond a obiectului, a interpretării datelor de investigaţie, a conceperii de instrumente de investigaţie şi formulării de ipoteze de cercetare ştiinţifică. În special, nu este posibil accesul efectiv la subiecţi şi la influenţarea lor. Într-o unitate operativă, în situaţia în care aceasta intră în regium de război, psihologul militar, fie el şi salariat civil, trebuie să se încadreze în condiţia juridică de a fi mobilizat cu statut de ofiţer şi trimis cu unitatea în luptă. În afara acestui regim, funcţia nu are rost. Pentru un specialist într-un asemenea post se spune: „The military must train psihologists to atract them to military career and to provide them with the speciality expertise required in varios military settings”. Adică: „Armata trebuie să-i atragă pe psihologi către cariera militară, asigurând astfel o expertiză de specialitate în diferite situaţii specifice mediului militar”. (11409 Commonwealth Drive No. 302, Rockville, Maryland 20852 and Department of Psychology, USAF, Andrews AFB, Maryland, USA, citate de Mangelsdorff. Handbook of Military Psychology, 1991, p. 593). Este de subliniat că nu oricine are condiţia personală necesară pentru a îndeplini funcţia de psiholog militar, cu exigenţele, servituţile şi riscurile ei, şi că în această funcţie, de obiecei unică într-o unitate, psihologul militar se cere a avea autoritate formală pentru decizii militare specifice şi subordonare directă, fără intermedierea unui şef oarecare din afara specialităţii, faţă de comanda unităţii, similar cu medicul şef al unităţii. În

materia sa, psihologul militar este cel care produce avize de specialitate şi este consilier de specialitate al comandantului. Profesional, psihologul militar ajunge în deplinătatea competenţei şi autorităţii profesionale, cu drept deplin de decizie psihologică, psiholog principal, calitate condiţionată de experienţă, examen, în perspectiva imediată de titlul academic de doctor în psihologie, respectiv studii masterale şi doctorale încheiate cu diplomă. O poziţie unică, într-o unitate militară operatică, nu poate fi ocupată de un stagiar. Care poate fi rostul unui psiholog integrat structurii unui batalion de luptători profesionişti români, dislocat într-o zonă de operaţii aliate, în afara ţării? Dacă este psiholog militar, ataşat comenzii batalionului, expertiza şi competenţa trebuie să fie cele corespunzătoare atribuţiunilor psihologului militar, şi anume: expertiza specială pentru probleme psihologice ale grupului militar în luptă şi ale luptătorului; expertiza în evaluarea punctuală, sub raport psihologic, a misiunilor şi integrităţii capacităţii psihice a grupului şi indivizilor pentru misiune; capacitatea de prognoză a pierderilor în funcţie de starea psiho-fizică a personalului; expertiza în gestionarea stresului de luptă; expertiza şi capacitatea de recuperare a psihotraumelor. Capacitatea de detectare a atacurilor psihice şi expertiza în contracararea lor. eme psihologice ale grupului militar în luptă şi ale luptătorului; expertiza în evaluarea punctuală, sub raport psihologic, a misiunilor şi integrităţii capacităţii psihice a grupului şi indivizilor pentru misiune; capacitatea de prognoză a pierderilor în funcţie de starea psiho-fizică a personalului; expertiza în gestionarea stresului de luptă; expertiza şi capacitatea de recuperare a psihotraumelor. Capacitatea de detectare a atacurilor psihice şi expertiza în contracararea lor. Expertiza în evaluarea calităţii surselor de informaţii şi a veridicităţii informaţiilor. Abilităţi de negociator cu civilii. Psihologul militar trebuie să poată evalua obiectiv capacitatea psihofizică de luptă a personalului şi grupului în orice moment, respectiv să raporteze starea psihofizică, să prognozeze evoluţia în sarcină, să prevadă în timp şi conjunctură criza acestor capacităţi, să informeze comandantul despre ele şi să indice, adaptat, măsuri de conservare sau recuperare a capacităţilor respective precum şi măsurile tehnic corecte pentru trecerea crizelor. Să joace rol direct în cuparea crizelor, ca psihoterapeut. Are capacitatea de influenţare curentă şi oportună, metodologică şi prin persoana sa, a moralului întregului personal, şi specială – în situaţii de criză. Deţine abilitatea de a recupera în teren, imediat, psihotraumele de luptă şi a preveni contagiunile psihoentropice.

Pentru toate acestea psihologului i se cere să aibă expertiza necesară, experienţa psihologică, prestigiu, charisma, stăpânire de sine, forţă psihică, rezistenţă fizică, curaj, devotament militar, prestanţă, capacitate de sacrificiu, toate afirmate, confirmate, verificate şi recunoscute. Psihologul militar este parte organică a batalionului. El nu poate fi o anexă supraadăugată conjunctural şi circumstanţial, decât dacă nu i se atribuie rol şi este personal şi profesional nul, astfel încât să nu aspire a juca unul, care cu asemenea premiză poate fi de aflator în treabă, perturbator. Pentru stadiul în care se află încă organizarea de luptă din ţara noastră şi experienţa de război, este fundamental ca psihologii militari integraţi batalioanelor dispersate în zone de operaţii să fie capabili de a acumula informaţie psihologică în luptă şi de a pune în circulaţie această informaţie riguros structurată psihologic, precum şi aspectele cantitative, calitative, psihosociologice, psihofiziologice şi clinice.