Revistă a sindicatului
“Cultivatorii direcŃi din România”
łăranul Român Iunie 2007
Padova, 14 decembrie 2006 Scrisoare de intenŃii între Confederazione Italiana Agricoltori şi sindicatul „Cultivatorii DirecŃi din România”. Preambul. SituaŃia agriculturii şi a agricultorilor în România este foarte gravă. În România nu există nicio OrganizaŃie Sindicală a Agricultorilor reprezentativă la nivel NaŃional sau cel puŃin la nivel Regional, toată politica agricolă este hotărâtă de Guvern fără să informeze sau să consulte agricultorii. În România, Ministerul cu aceste sarcini se numeşte; „Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale” şi numai din această denumire se înŃelege ideea de „centralism statal” moştenită din timpul dictaturii şi care continuă să funcŃioneze şi astăzi. Toate informaŃiile privind Politica Agricolă Comună (PAC) sunt Ńinute ascunse faŃă de agricultorii români şi diferitele măsuri privind punerea în practică a acestei PAC sunt prezentate cetăŃenilor prin intermediul mass. mediei, incomplete şi mereu prea târziu faŃă de termenele scadente prevăzute. Agricultorii români sunt prea slabi şi fără apărare pentru a influenŃa singuri consecinŃele Politicii Agricole Comune după intrarea României în UE la 1.ian.2007 şi de aceea cer sprijinul organizaŃiilor Sindicale ale Agricultorilor din alte łări (State) cu scopul de a urma aceleaşi parcursuri sindicale. Obiectivele scrisorii comune de intenŃii Chiar din acest preambul se naşte implicarea comună ca necesitate, a ConfederaŃiei Italiene a Agricultorilor şi a Sindicatului „Cultivatorii DirecŃi din România”, semnatarii acestei scrisori comune de intenŃii, de a urma un parcurs comun de susŃinere şi ajutor pe următoarele obiective: 1. Implicarea CIA- Padova ca şi a CIA- NaŃională în toate sediile Italiene şi Europene cu scopul de a contribui la recunoaşterea dreptului agricultorilor români de ase organiza în sindicate proprii. 2. Implicarea ConfederaŃiei Italiene a Agricultorilor de a propune Uniunii Europene un Program de formaŃiune profesională de desfăşurat în România pentru agricultorii români, gestionat de această ConfederaŃie şi articulat pe cunoaşterea, implicarea şi absorbirea finanŃărilor Uniunii Europene pentru agricultorii români şi la crearea de structuri sindicale articulate, cu institute şi patronate, asemănătoare experienŃei italiene. 3. CIA din Padova se implică în a solicita la CIA NaŃională să pună la dispoziŃie un suport de cunoştinŃe, de experienŃă tehnico-organizatorică şi legislativă pentru realizarea de către Sindicatul „Cultivatorii DirecŃi din România” a următoarelor obiective: - Recensământul Fermelor Agricole (în limba română „Gospodăriile łărăneşti”) cu recunoaşterea lor fiscală şi a dreptului la bilanŃ contabil, actualmente inexistent, fapt care împiedică acestor forme agricole accesul la credit bancar şi la fondurile financiare puse la dispoziŃie de Uniunea Europeană. De exemplu, cum s-a petrecut în Italia cu reforma fiscală prevăzută în D.P.R.n.633 din 1973 la art.34, regim special pentru producătorii agricoli. În momentul de faŃă până şi presa românească defineşte Agricultura Ńării ca lucrând în „zona neagră a economiei”. - Accesul la un credit bancar subvenŃionat ca şi în celelalte Ńări ale Uniunii Europene pentru a permite fermelor agricole româneşti să fie competitive în confruntarea concurenŃială cu producătorii din alte Ńări, cu eventuala constituire a unei Cooperative de Credit Agricol. - O reformă a asistenŃei sociale care să prevadă cel puŃin pentru Agricultorii Cultivatori DirecŃi Români un fond de pensionare, actualmente inexistent. - Crearea unui instrument informativ periodic care să răspândească informaŃiile pentru o mai corectă actualizare a politicii agricole comunitare (PAC) şi care va
4. 5.
6.
7. 8. 9.
facilita accesul la fondurile puse la dispoziŃie şi o informare mai generală cu privire la diferitele aspecte ale lumii agricole şi rurale decise de regulamente şi directive ale Uniunii Europene (SiguranŃă alimentară mediu înconjurător, mărci de calitate, tutelă sanitară, agricultură biologică, agroturism, ect) Deschiderea unei reprezentanŃe a ConfederaŃiei Italiene a Agricultorilor în România cu modalităŃi şi timpi de stabilit de comun acord. ÎnfiinŃarea de centre de servicii maşini şi utilaje agricole, centre de depozitare, de prelucrare şi comercializare a produselor agricole, în special : lapte, carne, cereale şi legume-fructe decizând împreună pe care structură prioritară se va pune accentul ca primă realitate. Definirea unui program prin care tineri agricultori români inseriŃi în ferme agricole italiene ca angajaŃi, să fie formaŃi şi ajutaŃi să se întoarcă în Ńara de origine punând în valoare formarea profesională şi experienŃa câştigată în Italia, cum au făcut cu 10 ani în urmă nemŃii cu emigranŃii turci. Definirea unui proiect prin care maşini şi utilaje agricole folosite din Italia să fie transferate în România şi puse la dispoziŃia-vândute cultivatorilor direcŃi români. Strângerea şi reintroducerea în circuitul naturii a deşeurilor agricole, respectând şi punând în valoare mediul înconjurător şi teritoriul. ConsultanŃă pentru ÎnfiinŃarea de Organisme de Asanare şi IrigaŃii după modelul celor existente în Italia.
Pentru a sărbători înfrăŃirea dintre Sindicatul Agricultorilor Cultivatorii DirecŃi din România, reprezentat prin domnul Preşedinte Manole Benieamin şi Sindicatul Agricultorilor Confederazione Italiana Agricoltori – Padova, Italia, reprezentat prin domnul Preşedinte Daniele Tonilo, în perioada 31 mai – 4 iunie 2007, a avut loc vizita unei delegaŃii italiene în România.
Manole Benieamin Scopul acestei vizite a fost punerea în practică a Scrisorii de IntenŃii, semnată în data de 14 decembrie 2006 în Padova şi găsirea unor modalităŃi concrete de colaborare între cele două sindicate pe plan economic, schimb de experienŃă privind activitatea sindicală, atragerea de investitori italieni în România, oferirea de informaŃii şi instrucŃiuni privind obŃinerea de fonduri europene Daniele Toniolo
DelegaŃia italiană şi-a început vizita în comuna Matca, judeŃul GalaŃi, renumită în Moldova pentru legumele sale.
Vizitatorii au fost întâmpinaŃi de Preşedintele OrganizaŃiei Locale a Sindicatului Cultivatorii DirecŃi din România, domnul Ciocan Florin, care le-a arătat felul în care ştiu să facă agricultură locuitorii acestei comune cu peste 11.000 de suflete.
Au fost vizitate câteva gospodării şi piaŃa de legume din comună. Aici s-a discutat despre necesitatea amenajării unei pieŃe adevărate, care să corespundă normelor Uniunii Europene şi care sa cuprindă atât spaŃii de depozitare şi ambalare cât şi depozite frigorifice pentru legumele produse. În acest fel, legumele din Matca ar putea fi trimise nu doar în reŃelele marilor magazine din România , ci şi la export.
DelegaŃia italiană şi-a continuat vizita la Colegiul NaŃional de Agricultură şi Economie Tecuci, condus de doamna Director Dascălu.
După ce a fost vizitată mica fermă a colegiului ce serveşte ca spaŃiu didactic, domnul Daniele Toniolo, conducătorul delegaŃiei, a Ńinut o scurtă prelegere în Sala de FestivităŃi a colegiului, profesorilor, elevilor, precum şi unor agricultori din zona Tecuciului.
Cuvântarea a avut drept scop prezentarea necesităŃii organizării agricultorilor în sindicate şi avantajele pe care le reprezintă acestea pentru zona rurală şi pentru învăŃământul ce pregăteşte viitorii specialişti în agricultură.
Priponeşti 1 iunie 2007 O scurtă oprire în satul unde a luat fiinŃă Sindicatul Agricultorilor Cultivatorii DirecŃi din România
Iaşi 1 inie 2007
A fost vizitată Universitatea de ştiinŃe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.
StudenŃi ai acestei universităŃi, conduşi de domnul profesor Mustea, au avut amabilitatea de a prezenta delegaŃiei italiene istoricul, activitatea şi baza materială a acestei instituŃii.
Tecuci 2 iunie 2007
În comuna łepu, GalaŃi, la întâlnirea de la primărie, organizată cu amabilitatea domnului primar łuchel, membrii delegaŃiei italiene au răspuns la întrebările puse de către consilierii locali, după care au vizitat comuna.
Şi cum nimeni nu poate spune că a vizitat România dacă nu a trecut pragul unei mănăstiri, de această dată a fost aleasă mănăstirea Bucimeni, situată la 30 km de Tecuci.
În această atmosferă liniştită, s-au tras primele concluzii privind activităŃile pe termen mediu şi lung pe care le vor desfăşura împreună cele două sindicate.
În GalaŃi a avut loc masa de despărŃire, unde s-au discutat ultimele concluzii.