Revistă a sindicatului “Cultivatorii direcŃi din România”
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Comentariu la Ordinul 486 MADR din 2007 Domnule Director Stefan Dragan, Ne-am intalnit la MADR, pe data de 17.01.2008, impreuna cu un grup de reprezentanti ai producatorilor de legume din comuna Matca, judetul Galati si Videle, Teleorman, discutiile axandu-se in special pe Ordinul nr. 684/2007, Regulamentul (CE) nr.1432/2003 si Regulamentul (CE) nr. 2200/1996 privind comercializarea produselor din sectorul legume-fructe. Mai intai va rog sa ne permiteti sa ne prezentam. Sindicatul Agricultorilor „Cultivatorii Directi din Romania” a fost infiintat pe 15 ian. 2006 in com. Priponesti, jud. Galati ca raspuns al unei necesitati vitale pentru agricultorii romani iar inregistrarea acestuia ca persoana juridica a fost respinsă în România, pe baza art.2 din Legea 54/2003 prin hotărârile judecătoreşti din 27.01.2006 şi 12.04.2006 a Judecătoriei Tecuci şi prin hotărârea din 30.05.2006 a Tribunalului GalaŃi. Pe data de 14.11.2006, am făcut recurs la CEDO in baza art. 322, pct.9 din c.p.c. pentru încălcarea art. 40 şi art. 20 din ConstituŃia României, a art. 11 al CEDO şi al art. 23 din DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului. Începând din ianuarie 2006, prin revista proprie a Sindicatului, cu titlul „łăranul român”, on-line şi tipărită, prin alte materiale tipărite sub formă de fluturaşi şi prin întruniri publice, am promovat necesitatea asocierii agricultorilor din România în organizaŃii profesionale pe filiere de produs, am explicat ce este Politica Agricolă Comunitară (PAC) a UE şi impactul asupra agricultorilor români după aderarea României la UE. Pe 21.11.2006 am făcut o cerere de aderare la COPA-COGECA în calitate de membri observatori iar in data de 14.12.2006 am semnat un protocol de cooperare (scrisoare de intenŃii) cu un sindicat al agricultorilor din Italia, Confederazione Italiana Agricoltori, la Padova. Ca fişier ataşat vă trimit răspunsul primit de la COPA-COGECA, scrisoarea de intenŃii şi câteva fotografii făcute în România cu ocazia sărbătoririi înfrăŃirii dintre Sindicatul Agricultorilor „Cultivatorii DirecŃi din România” şi Confederazione Italiana Agricoltori. În continuare, vă rog să îmi permiteŃi să fac unele observaŃii la ORDINUL 684/2007 (ghidul solicitantului), ca unul care sunt în contact permanent şi nemijlocit cu agricultorii, cunosc problemele, temerile şi nedumeririle acestora. Sunt convins că printr-un dialog constructiv între agricultori şi MADR, vom putea depăşi perioada neagră în care s-a cufundat agricultura României în ultimii 18 ani şi vom putea stopa exodul de populaŃie din mediul rural. În primul rând, avem nevoie de legi clare şi simple, în concordanŃă cu regulamentele UE. Ştim că nu este uşor de adaptat la condiŃiile specifice din România cele peste 80.000 de pagini de regulamente a PAC, împărŃite pe 33 domenii de activitate dar, printr-o mai bună colaborare între Minister şi organizaŃiile agricultorilor, avem convingerea că o putem face, repede şi bine. Considerăm că avem interese comune, noi agricultorii cultivatori direcŃi care deŃinem în calitate de proprietari aprox. 90% din suprafaŃa agricolă a României şi MADR. Ordinul 684/2007 ObservaŃii la „Ghidul solicitantului” DefiniŃii: a) producător – orice persoană fizică sau juridică, membră a unui grup de producători recunoscut preliminar sau a unei organizaŃii de producători recunoscute care îşi valorifică producŃia prin intermediul acestora, conform art.2 alin.(a) din Regulamentul Comisiei nr.1432/2003. Art.2 alin. (a) din REG. (CE) nr. 1432/2003: „producător”: orice persoană fizică sau juridică, membră a unei organizaŃii de producători, care îşi aduce producŃia la organizaŃia de producători în vederea comercializării, în condiŃiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2200/96;
Întrebare: - De ce in Ordinul 684/2007 apar în plus termenii: „ grup de producători recunoscut preliminar” şi „organizaŃii de producători recunoscute”? - Cu ce ajută pe agricultorii români în procesul de asociere aceste „inovaŃii” ? - Dar persoanele care deŃin terenuri agricole (în proprietate sau în arendă), le cultivă, obŃin produse agricole (legume şi fructe de ex.) şi pe care le valorifică ei înşişi pe piaŃă, în mod individual, dacă nu sunt producători, atunci ce sunt aceştia? Infractori? - Aceeaşi întrebare este valabilă şi pentru persoanele care lucrează pământul în forme asociate dar nu sunt „recunoscuŃi nici măcar preliminar” ca grup sau organizaŃie de producători. Si aceştia sunt tot delicvenŃi?
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
b) grup de producători recunoscut preliminar – orice persoană juridică constituită din producători agricoli, persoane fizice şi/sau juridice,… - Cine şi ce sunt la origine aceşti „producători agricoli” care pot constitui persoane juridice şi care după obŃinerea calităŃii de „grup de producători recunoscut preliminar” sau „organizaŃie de producători recunoscută” de MADR dobândesc conform definiŃiei de la lit. a) calitatea de „producător” ? - Ce relaŃie juridică sau ce raport calitativ există între calitatea de „producător agricol” de la lit. c) şi d) şi cea de „producător” de la lit. a) ? - Nu era mai simplu dacă la lit. a) se spunea doar că în cuprinsul acestui Ordin, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, vor fi numiŃi: „producători”? În Occident, unde TOłI deŃinătorii de trenuri agricole sunt înregistraŃi ca plătitori de TVA în calitate de „întreprinzători agricoli” nu pot apărea confuzii în utilizarea termenilor. Încercarea de a defini agricultorii din România ca „fermieri” a creat o mare confuzie. Poate nu ar fi rău să se ia ca model art. 2135 din Codul Civil italian: Decreto Legislativo 228 del 18-05-2001 ART.1 (ÎNTREPRINZĂTOR AGRICOL) 1. Articolul 2135 din codul civil este înlocuit cu următorul: „Este întreprinzător agricol cine exercită una din următoarele activităŃi: cultivarea fondului, silvicultură, creşterea animalelor şi activităŃi conexe. Prin cultivarea fondului, prin silvicultură şi prin creşterea animalelor se înŃeleg activităŃile îndreptate către îngrijirea şi dezvoltarea unui ciclu biologic sau a unei faze necesare ciclului însuşi, cu caracter vegetal sau animal, care utilizează sau pot utiliza fondul, pădurea sau apele dulci, salmastre sau marine. Se înŃeleg totuşi conexe activităŃile, exercitate de acelaşi întreprinzător agricol, îndreptate către manipularea, conservarea, prelucrarea, comercializarea şi valorificarea care au ca obiect produse obŃinute în mod preponderent din cultivarea fondului sau pădurii sau din creşterea animalelor, ca şi activităŃile îndreptate către furnizarea de bunuri sau servicii prin utilizarea preponderentă de utilaje sau
resurse ale întreprinderii implicate în mod normal în activitatea agricolă exercitată, fiind cuprinse aici activităŃile de valorificare a teritoriului şi a patrimoniului rural şi forestier, cât şi primire şi găzduire aşa cum sunt definite de lege.” 2. Se consideră întreprinzători agricoli cooperativele de întreprinzători agricoli şi consorŃiile lor când utilizează pentru desfăşurarea activităŃilor prevăzute în art. 2135 din codul civil, aşa cum este substituit de aliniatul 1 din prezentul articol, preponderent produse ale asociaŃilor şi furnizează preponderent asociaŃilor bunuri şi servicii îndreptate către îngrijirea şi dezvoltarea ciclului biologic. N.B. Articolul 2135 Codul civil italian, înainte de modificare. Întreprinzător agricol „ Este întreprinzător agricol cine exercită o activitate îndreptată către cultivarea fondului, silvicultură, creşterea de animale şi activităŃi conexe. Se consideră conexe activităŃile îndreptate către prelucrarea şi înstrăinarea produselor agricole, când intră în exerciŃiul normal al agriculturii.” Dacă doriŃi, vă pot trimite tradus in româneşte tot D.L 228/2001 pentru al folosi ca element de comparaŃie cu privire la legislaŃia în domeniu. CONCLUZIE: În Ńările în care pentru agricultori există doar termenii juridici de „întreprinzători agricoli”, individuali sau asociaŃi, utilizarea termenului „producător” nu provoacă nici o confuzie. pag. 8, în chenar, „AtenŃie!”, rândul 5, 6 şi 7: „…..sub rezerva acceptării unei perioade de tranziŃie de până la 31 decembrie 2007, timp în care sunt obligaŃi să depună toată documentaŃia necesară recunoaşterii preliminare…” Vă rugăm să ne explicaŃi pe înŃelesul nostru această frază. Se repetă situaŃiile anterioare când Ordinele şi OrdonanŃele ajungeau la cunoştinŃa celor mulŃi şi proşti prea târziu? Aceste Ordine şi OrdonanŃe fiind date de fapt în favoarea „grupurilor de iniŃiaŃi”? Ca la ruletă? „ Messieurs et mesdames les jeux sont fait; rien non va plus!”? Noi, ca Ńărani ce suntem, doar întrebăm!
pag. 9, „c. îndeplinirea anumitor criterii interne de organizare şi funcŃionare; şi a verificării componenŃei unui dosar pentru recunoaştere preliminară.” Vă rugăm să ne spuneŃi CINE verifică „componenŃa unui dosar pentru recunoaştere preliminară”? Un organism public gen MADR, APIA…ai căror funcŃionari sunt plătiŃi din banul public sau o firmă privată de consultanŃă, „agreată de MAPDR”, desigur, contra cost, fiind firmă privată? Punem această întrebare deoarece aceste firme de consultanŃă „agreate”, prin „competenŃa” şi rapacitatea de care au dat dovadă, au lăsat pe drumuri mulŃi agricultori care au încercat să acceseze fonduri SAPARD pentru dezvoltarea propriei activităŃi agricole.
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
pag. 15 Aici, cu siguranŃă, este vorba de o greşeală grosolană; din neatenŃie ori premeditată. Nu se vede că ar exista vreo legătură între GP (grup de producători) şi PJ (persoana juridică) ce ar trebui să comercializeze produsele grupului de producători. Vă rugăm să ne explicaŃi anomalia; ori se are în vedere o singură reŃea de comercializare a produselor legumefructe, fără concurenŃă din partea producătorilor direcŃi, adică monopolul unui singur grup? Gen ROMCEREAL? Şi acest grup fixează
preŃul de achiziŃie de la producători, foarte mic şi preŃul de desfacere (vânzare) către consumatori, foarte mare! În realitate, organizaŃia de producători care îşi valorifică propriile produse, se constituie şi funcŃionează conform schemei de mai jos. În Ordinul 684/2007 întâlnim aceeaşi „şmecherie românească”, menită să blocheze accesul pe piaŃă al producătorilor direcŃi şi favorizarea grupurilor de interese. pag.16 „. Care solicită recunoaşterea ca organizaŃie de producători înainte de momentul finalizării punerii în practică a planului de recunoaştere…” ŞI CARE ESTE MOMENTUL FINALIZĂRII? ÎN CARE AN ŞI ÎN CARE LUNĂ? Nu vă supăraŃi, dar dacă asociaŃia mea, nu a produs legume şi fructe în secolul al 18-lea dar VREA să producă ÎNCEPÂND DIN 2009, NU MAI ESTE RECUNOSCUTĂ CA ŞI ORGANIZAłIE DE PRODUCĂTORI pentru că s-a finalizat punerea în practică a planului de recunoaştere? Dumneavoastră, cei din MADR, chiar doriŃi o răscoală? „Clientul nostru, stăpânul nostru”. Dacă asta doriŃi, asta veŃi avea! pag.19 „9. situaŃie centralizată privind activităŃile fără caracter agricol şi cele care urmăresc obŃinerea de venituri din furnizarea de servicii;” Vă rugăm să ne spuneŃi, în care articol al Codului Civil român este explicitat CE ÎNSEAMNĂ ACTIVITATE CU CARACTER AGRICOL, pentru ca şi noi Ńăranii să putem declara activităŃile fără caracter agricol, în cunoştinŃă de cauză. De asemenea, vă rugăm să ne spuneŃi la ce servicii faceŃi referire; dacă este vorba de programe de televiziune transmise prin satelit ori transport de persoane/mărfuri pe calea aerului, de exemplu sau arat, discuit, semănat, recoltat, transportat, depozitat, prelucrat şi comercializat produse agricole? Către proprii membri sau către terŃi? Pag. 20 pct.10 „situaŃie privind rezultatele financiare (contul de profit şi pierdere pentru ultimul exerciŃiu contabil);”
Având în vedere că organizaŃiile de producători pot fi înfiinŃate de persoane fizice şi/sau juridice, ce bilanŃ contabil pot prezenta persoanele fizice având în vedere că din 2001 s-a desfiinŃat contul contabil 108 care dădea posibilitatea Ńinerii evidenŃei contabile şi persoanelor care desfăşoară o activitate în mod individual? În realitate agricultorii individuali cultivatori direcŃi, funcŃionează în zona neagră a economiei, cu consecinŃe negative pentru bugetul naŃional şi dezastruoasă pentru aceştia: lipsa dreptului la pensie, lipsa asigurărilor medicale în caz de boli şi accidente profesionale, imposibilitatea accesării împrumuturilor bancare în scop de investiŃii. pag.20 „ . pentru finanŃarea retragerii de pe piaŃă a surplusului de producŃie şi pentru finanŃarea prelucrării citricilor;”
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
La acest punct, într-adevăr nu avem nici un fel de observaŃii de făcut. O mare problemă pentru agricultorii români, se ştie de către toată lumea, era excedentul de citrice. Nu mai ştiau bieŃii oameni ce să mai facă! CurŃile şi grădinile lor erau pline de portocale, lămâi, mandarine, grepfruit…şi alte citrice. Dar dacă UE finanŃează prelucrarea acestora…putem spune că într-adevăr am scăpat de orice grijă. (Nu vă supăraŃi, dar numai aşa…pentru curiozitatea noastră…năzdrăvanul care a scris acest punct din Ordin, ştie măcar în ce continent se află România şi pe ce paralelă? Că a fost plătit consistent pentru „consultanŃă” nu punem la îndoială. Obrazul subŃire cu cheltuială se Ńine! Mai ales când plătesc cei mulŃi şi mai ales proşti.) Sau nu cumva, excesul de producŃie de citrice din Spania, Italia, Grecia, produse care ar trebui distruse în Ńările de
origine pentru că depăşesc plafonul de producŃie aprobat de UE, sunt transferate în România, „în scopuri sociale sau caritabile”, prelucrate şi subvenŃionate din banii destinaŃi (1,6 miliarde euro) şi plătiŃi de România la UE (1,4 miliarde euro anual) pentru a susŃine producŃia autohtonă de tomate, ardei, varză şi castraveŃi? Adică, sunt finanŃaŃi în Ńările de origine pentru că le-au retras de pe piaŃă şi încă odată în România pentru ca le-au prelucrat; pe banii noştri? Noi, ca Ńărani proşti ce ne aflăm, doar întrebăm. Şi tare ne îndoim că vom primi vreodată răspuns la o asemenea întrebare oricâŃi miniştri se vor mai perinda pe la acel aşa-zis minister al agriculturii. (minister al misterelor ar fi mai aproape de adevăr?)
Ce este Ńăranul român Domnule Director Stefan Dragan In urma intalnirii cu dumneavoastra la MADR in 17 ianuarie 2008, noi am ramas cu multe nedumeriri. Va rugam sa ne raspundeti, in limita posibilitatilor, la intrebarile de mai jos. Ca fisier atasat va trimitem cateva imagini din piata de legume-fructe din com. Matca, jud. Galati, facute pe 31.05.2007, cu ocazia vizitei delegatiei Confederazione Italiana Agricoltori in Romania. D.L. 228 din 18.05.2001 ( ITALIA): CAPITOLUL I SubiecŃi şi activitate ART.1 (ÎNTREPRINZĂTOR AGRICOL) 1. Articolul 2135 din codul civil este inlocuit cu urmatorul: „ Este intreprinzator agricol cine exercita una dintre urmatoarele activitati: cultivarea fondului, silvicultura, cresterea animalelor si activitati conexe. Prin cultivarea fondului, prin silvicultura si prin cresterea animalelor se inteleg activitatile indreptate catre ingrijirea si dezvoltarea unui ciclu biologic sau a unei faze necesare ciclului insusi, cu caracter vegetal sau animal, care utilizeaza sau pot utiliza fondul, padurea sau apele dulci, salmastre sau marine. Se inteleg totusi conexe activitatile, exercitate de acelasi intreprinzator agricol, indreptate catre manipularea, conservarea, prelucrarea, comercializarea si valorificarea care au ca obiect produse obtinute in mod preponderent din cultivarea fondului sau padurii sau din cresterea animalelor, ca si activitatile indreptate catre furnizarea de bunuri sau servicii prin utilizarea preponderenta de utilaje sau resurse ale intreprinderii implicate in mod normal in activitatea agricola exercitata, fiind cuprinse aici activitatile de valorificare a teritoriului si a patrimoniului rural si forestier, cat si primire si gazduire asa cum sunt definite de lege”. 2. Se considera intreprinzatori agricoli cooperativele de intreprinzatori agricoli si consortiile lor cand utilizeaza pentru desfasurarea activitatilor prevazute in art. 2135 din codul civil, asa cum este substituit de aliniatul 1 din prezentul articol, preponderent produse ale asociatilor, si furnizeaza preponderent asociatilor bunuri si servicii indreptate catre ingrijirea si dezvoltarea ciclului biologic. Pe baza acestui articol, agricultorii italieni, individuali sau asociati, se inregistreaza ca intreprinzatori agricoli, fiind considerati societati comerciale platitoare de TVA, dar activand intr-o ramura distincta a economiei, AGRICULTURA, cu legislatie diferita de a societatilor comerciale, care actioneaza in alte ramuri economice, cum ar fi: industrie, transport, comert. Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
GHIDUL SOLICITANTULUI pentru accesarea MASURII 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole” Versiunea 01 – martie 2008 2.1 Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile? Persoana fizica (daca se angajeaza pana la data semnarii contractului de finantare sa se autorizeze cf Legii 300/2004)
Sub ce denumire se pot inregistra agricultorii individuali sau asociati din Romania si cum. Sa vedem ce prevad legile noastre: Persoanele incadrate in munca si functionarii publici au dreptul sa constituie organizatii sindicale si sa adere la acestea. Persoanele care exercita potrivit legii o meserie sau o profesiune in mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum si persoanele in curs de calificare au dreptul, fara nici o ingradire sau autorizare prealabila, sa adere la o organizatie sindicala.( art. 2 din Legea 54/2003 a sindicatelor) agricultor: o persoana fizica sau juridica sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care grupul si membrii sai il detin, conform legislatiei nationale in vigoare, care desfasoara o activitate agricola; (OG privind organizarea pietei laptelui). producator: agricultorul a carui exloatatie, este situata pe teritoriul geografic al Romaniei, care produce si comercializeaza lapte, sau se pregateste sa o faca intr-un timp foarte scurt; (OG privind organizarea pietei laptelui). producator – orice persoana fizica sau juridica, membra a unui grup de producatori recunoscut preliminar sau a unei organizatii de producatori recunoscute care isi valorifica productia prin intermediul acestora, conform art.2 alin.(a) din Regulamentul Comisiei nr. 1432/2003; (Ordinul 684/2003) Fermier – o persoana fizica sau juridica sau un grup de persoane fizice sau juridice cu statut juridic conform dreptului national, sau un grup de membri a caror exploatatie se gaseste pe teritoriul Comunitatii si care exercita o activitate agricola. (MAPDR, APIA, brosura „Informatii generale pentru fermieri privind platile directe pe suprafata in anul 2007”) Intreprinzator – persoana fizica autorizata sau o persoana juridica care, in mod individual sau in asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizeaza o societate comerciala, denumita in continuare întreprindere, in vederea desfasurarii unor fapte si acte de comert conform prevederilor art.3. (L 133/1999) Patron – persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza si utilizeaza capital, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta, si care angajeaza munca salariata. (L 356/2001) Agent economic – orice persoana fizica sau juridica ce produce, importa, comercializeaza produse cu impact redus asupra mediului; (HG 189/2002).
INTREBARE: Cum poate fi definit si inregistrat un cetatean roman care detine in proprietate suprafete agricole pe care le exploateaza in mod individual sau asociat si creste animale pe aceste suprafete, din punctul de vedere al Ministerului de Justitie, al Ministerului de Finante si al MADR? Ce relatie juridica exista intre cei aprox. 1,5 milioane de cetateni romani, detinatori de terenuri agricole, inregistrati in „Registrul fermelor” si denumirea de „Persoana fizica autorizata”? Activitate agricola – productia agricola, cresterea si intretinerea animalelor, cultivarea plantelor, inclusiv recoltarea si mentinerea terenurilor in buna stare agricola si de mediu. (MAPDR, APIA, brosura „Informatii generale pentru fermieri privind platile directe pe suprafata in anul 2007”)
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
activitate agricola: productia, cresterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, cresterea si detinerea de animale in scopuri agricole sau mentinerea de terenuri in bune conditii agricole si de mediu; (OG privind organizarea pietei laptelui).
INTREBARE: Cum sunt definite activitatile de producere, depozitare, prelucrare si comercializare a produselor agricole proprii, desfasurate de taranii romani care nu sunt „Persoane fizice autorizate”, din punct de vedere juridic si fiscal? Sunt activitati LEGALE sau ILEGALE? Ce relatie juridica exista intre impozitul pe teren si activitatea agricola desfasurata de tarani? Exploatatie agricola – ansamblu de unitati de productie administrate de fermieri si situate pe teritoriul Romaniei. (MAPDR, APIA, brosura „Informatii generale pentru fermieri privind platile directe pe suprafata in anul 2007”) Exploatatie agricola – forma complexa de organizare a proprietatii, prin care se pun in valoare pamantul, animalele si celelalte mijloace de productie, interconectate intr-un sistem unitar, in vederea executarii de lucrari, prestarii servicii si obtinerii eficiente de produse agricole. Exploatatiile agricole pot fi formate din terenuri, animale si mijloace necesare procesului de productie agricola, apartinand unuia sau mai multor proprietari. (OUG 108/2001 modif. Prin L 166/2002) exploatatie agricola: unitatea, in care se realizeaza productia de lapte, situata pe teritoriul Romaniei; (OG privind organizarea pietei laptelui). Societate agricola – este o societate de tip privat, cu capital variabil si un numar nelimitat si variabil de asociati, avand ca obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor, animalelor si altor mijloace aduse in societate, precum si realizarea de investitii de interes agricol. Exploatarea agricola poate consta din: organizarea si efectuarea de lucrari agricole si imbunatatiri funciare, utilizarea de masini si instalatii, aprovizionarea, prelucrarea si valorificarea produselor agricole si neagricole si alte asemenea activitati. Societatea agricola nu are caracter comercial. Societatile agricole nu sunt supuse legilor speciale referitoare la firma. Se poate folosi munca salariata.(L 36/1991) Intreprindere – orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta. (L 133/1999)
INTREBARE: Ce este sau ce ar trebui sa fie GOSPODARIA TARANEASCA din ROMANIA, care detine in proprietate terenuri agricole, le cultiva si creste animale,din punctul de vedere a LEGIUITORULUI roman: ferma, exploatatie agricola, societate agricola, întreprindere? Dar taranul care detine aceasta gospodarie, ce este: fermier, exploatator, patron, intreprinzator? aliment sau produs alimentar – orice produs sau substanta, indiferent daca este procesata integral, partial ori neprocesata, destinata consumului uman ori preconizata a fi destinata consumului uman; (HG 984/2005). Produse agroalimentare – produse naturale, de origine vegetala si animala, inclusiv bio-produse si produse semiprelucrate, prelucrate si/sau conservate, derivate din cele naturale. (L 778/2001). Filiera produsului agroalimentar – sistemul de relatii functionale care leaga producatorii, prelucratorii, depozitarii, distribuitorii, comerciantii si/sau bursele de marfuri care tranzactioneaza acelasi produs in vederea utilizarii si/sau consumului acestuia. (L 778/2001).
INTREBARE: Taranul din Romania, ca proprietar de teren agricol, producator de alimente si produse agroalimentare, sub ce denumire se integreaza in „Filiera produsului agroalimentar” si pana in ce punct al filierei poate actiona, dupa opinia MADR? Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
SubvenŃii pârloaga de la UE, mai avantajoase pentru taranii care nu-si lucreaza pamantul Banii alocati de UE pentru terenurile agricole din Romania par sa fie o afacere rentabila pentru fermierii care nu vor sa cultive pamantul. Plata la hectar nu este conditionata de înfiintarea culturilor agricole, ci doar de întretinerea terenurilor. “In acest fel, proprietarii care nu lucreaza terenul au un beneficiu mai mare fata de fermierii care suporta costuri de pâna la 2.500 de lei la hectar”, a declarat Marcel Cucu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR), citat de NewsIn. Proprietarii de terenuri agricole vor primi, cel mai probabil din luna martie, o subventie de aproximativ 50 de euro la hectar, sprijin financiar acordat din fonduri europene sub forma platilor directe la hectar. Cei care nu lucreaza
terenul au de cheltuit în jur de 50 de lei pentru întretinerea suprafetei agricole, dar primesc integral subventia la hectar. În egala masura, pentru fermierii care aleg înfiintarea culturilor agricole, plata la hectar nu acopera decât o parte din costurile aferente unui hectar. “În România, circa trei milioane de hectare de teren sunt nelucrate, sunt lasate în pârloaga. Proprietarii acestor terenuri sunt fie mici fermieri, care nu au bani sa lucreze terenul, fie afaceristi imobiliari care asteapta sa creasca pretul pamântului. În primul caz, ar trebui sa existe politici coerente, în sprijinul micilor fermieri. În al doilea caz, o solutie ar fi impozitarea terenului lasat în pârloaga”, a mentionat Marcel Cucu.
http://actiunea.net/index.php?option=com_content&task=view&id=1109&Itemid=33
Romania a obtinut o amanare pentru aplicare normelor UE in agricultura Romania si Bulgaria au obtinut, luni, in cadrul unei intrevederi la Bruxelles, o amanare pentru aplicarea criteriilor stricte sanitare si de protectie a mediului in sectorul agricol, ce conditioneaza
varsarea subventiilor europene, informeaza AFP, citata de Rompres.Aceasta masura a constituit obiectul unui acord politic al ministrilor Agriculturii din cele 27 de tari membre ale UE.Potrivit unei reforme a
Politicii agricole comune (PAC), datand din 2003, tarile membre trebuie sa respecte diverse obligatii in domeniile sanatate publica sau animala si protectia mediului daca vor sa primeasca ajutoare europene.
http://actiunea.net/index.php?option=com_content&task=view&id=890&Itemid=33
Controversă legată de patrimoniul învăŃământului agricol O intenŃie de colaborare a Ministerului EducaŃiei cu cel al Agriculturii în domeniul învăŃământului agricol a stârnit proteste ale sindicatelor din învăŃământ care se tem că ar putea fi vorba de o manevră prin care proprietăŃile unităŃilor de învăŃământ agricol să fie înstrăinate. Ministrul agriculturii neagă o asemenea idee spunând că nu e vorba decât de o încercare de a face învăŃământul agricol mai eficient. Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a admis la BBC că există intenŃia unei colaborări cu Ministerul EducaŃiei pentru revigorarea învăŃământului agricol aflat într-o situaŃie nu prea bună. Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
"Numărul de licee agricole s-a redus foarte mult, cererea din partea elevilor pentru formare în domeniul agricol este şi ea foarte redusă." "Una din cauze e existenŃa unei anumite distanŃe între domeniul învăŃământului liceal şi cel al agriculturii propriu-zise, tot aşa ca între cercetare şi partea de producŃie. Aici vrem să aducem un plus", a spus ministrul Cioloş. Dacian Cioloş spune că deocamdată nu s-au stabilit detaliile acestui acord de colaborare cu Ministerul EducaŃiei. Preşedintele executiv al federaŃiei sindicatelor din învăŃământ Spiru Haret, Marius Nistor susŃine însă că în joc este un patrimoniu foarte mare care se poate risipi dacă este preluat de Ministerul Agriculturii. "Este vorba de zeci de miliarde de lei aici. Discutăm de sute, chiar mii de hectare de suprafeŃe de teren agricol, despre livezi, păduri, maşini agricole, cămine, internate, cantine, deci cu alte cuvinte, un patrimoniu extraordinar de important", crede preşedintele executiv al federaŃiei sindicatelor din învăŃământ. "Categoric, nu putem fi de acord cu trecerea liceelor agricole în subordinea Ministerului Agriculturii." "Dacă până în momentul de faŃă nici o unitate şcolară nu putea fi înstrăinată fără acordul Ministerului EducaŃiei, în cazul trecerii în subordinea Ministerului Agriculturii, vă spun foarte clar: nimeni nu mai poate stopa înstrăinarea acestui patrimoniu", spune Marius Nistor. Ministrul Dacian Cioloş neagă însă orice fel de intenŃii de preluare de proprietăŃi sau de afectare a procesului de învăŃământ. "Să nu vorbim de proprietăŃi, că nu de proprietate depinde calitatea învăŃământului în primul rând", crede Dacian Cioloş. "Nu avem nici o intenŃie de a lua proprietăŃi, de a lua în subordine profesori, directori şi aşa mai departe. Nu asta e intenŃia, şi nici nu vreau să intru în detalii până când nu discutăm cu Ministerul EducaŃiei, cu care o să vedem exact ce se poate face." "Încă o dată, fără a împieta sau a crea o structură paralelă de învăŃământ, vrem să aducem un plus, atâta tot. Nu e vorba de proprietăŃi aici." "IntenŃia mea în primul rând, nu e aceea ca ministerul să fie proprietar pe clădiri sau suprafeŃe, pentru că nu asta e problema învăŃământului agricol de la noi", a declarat ministrul agriculturii. Domnul Cioloş spune că Ministerul Agriculturii ar putea contribui la partea de specializări şi de dotare aşa încât elevii să se formeze în condiŃii cât mai apropiate de realitatea din agricultură. În presa ultimelor luni au mai fost semnalate intenŃii ale autorităŃilor locale sau centrale de a rezolva problemele foştilor proprietari deposedaŃi abuziv de fostul regim şi numai ale lor, cu terenuri aflate în proprietatea unităŃilor de învăŃămînt agricol. http://www.bbc.co.uk/romanian/news
Agricultorii se pregatesc de proteste Membrii Federatiei Agrostar ameninta cu proteste de amploare, la Bucuresti si Bruxelles, cerand Guvernului adoptarea unei politici reale pentru subventionarea agriculturii. Ei au pus accent pe necesitatea subventionarii cu 50% a pretului motorinei, la fel ca in Franta, de exemplu. Sindicalistii au prezentat propuneri de subventii pentru intreaga agricultura, de la legume la vita de vie si zootehnie. Ei mai vor eliminarea si redefinirea conditiilor in care taranii pot vinde produsele din propria gospodarie. In plus, au solicitat prezentarea stocului public de interventie la grau. Ei considera ca din aprilie, in Romania, nu va mai fi grau de panificatie, fara accesarea rezervei naationale, cu atat mai mult cu cat, in noiembrie 2007, in plina criza, au fost exportate 200.000 de tone de grau. Sindicatele agricultorilor au avertizat ca, din martie, vor incepe protestele prin pichetarea, in aceeasi zi, a sediilor Ministerului Agriculturii si Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti, a declarat presedintele Federatiei Agrostar, Nicolae Stefan, ieri, intr-o conferinta de presa. http://actiunea.net/index.php?option=com_content&task=view&id=949&Itemid=33
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
De ce nu mai gasim „legume romanesti“ „Nu mai vrem bani, vrem politică agrară”. Aşa sună ultima dorinŃă a fermierilor autohtoni membri ai Agrostar. După ani de zile în care au ieşit în stradă cerând subvenŃii mai mari, fermierii au constatat că s-au cheltuit sume enorme de la buget pentru agricultură, dar ei nu s-au ales cu nimic de pe urma ploii de bani. „Anul trecut ni s-a dat subvenŃie 500 de lei la hectar pentru cultura de grâu şi, imediat, sacul de îngrăşământ s-a scumpit de la 38 de lei la 60 de lei. Practic, banii ministerului s-au dus în buzunarele importatorilor de îngrăşăminte şi al intermediarilor. Noi, producătorii, n-am rămas cu nimic”, spune Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar. „Politica agrară” s-ar traduce aşa: „Vrem să fim pe picior de egalitate cu fermierii europeni”. „Dacă în FranŃa, preŃul motorinei pentru agricultură este de 0,5 euro pe litru, la noi de ce să fie de 1,2 euro şi să stăm să aşteptăm nişte subvenŃii năroade care întârzie cu lunile?” http://actiunea.net/index.php?option=com_content&t ask=view&id=936&Itemid=33
Fonduri de 1,1 miliarde euro de la UE pentru Ministerul Agriculturii Ministerul Agriculturii va primi anul acesta fonduri UE in valoarte de 1,1 miliarde de euro. Banii sunt destinati sectorului agricol, dezvoltarii rurale si pescuitului. Sumele provin din trei fonduri ale UE, respectiv Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din care sunt finantare platile pentru agricultori, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), care sprijina dezvoltarea rurala, si Fondul European pentru Pescuit (FEP), destinat finantarii sectorului de pescuit. Sumele provenite din fiecare dintre cele trei fonduri sunt gestionate de cate o agentie din subordinea ministerului. Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) administreaza banii proveniti din FEGA, Agentia pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) administreaza fondurile FEADR, iar Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA) se ocupa de gestionarea sumelor FEP.
ANSVSA distruge industria lactatelor traditionale Branza de burduf in coaja de brad, telemeaua, urda si cascavalul afumat traditional ar putea sa dispara in viitorul apropiat din cauza unor ordine ale Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) privind comercializarea alimentelor Razboiul dintre micii producatori de branza si ANSVSA duce la importuri masive, iar marile companii de lactate nu se vor imbulzi sa produca branza de burduf sau cascaval afumat traditional. „Daca se vor inchide micii producatori traditionali de lactate, procesatorii nu vor avea cum sa acopere piata de lactate si astfel s-ar da liber importurilor de branzeturi“, ne-a declarat Eugen Petru Gontea, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Ecvine. Producatorii de branzeturi traditionale se plang ca sunt pur si simplu haituiti de ANSVSA si Garda Financiara. „Suntem vanati prin piete precum cei care comercializeaza narcotice. De frica celor de la Garda Financiara si ANSVSA, vindem telemeaua la patronii de supermarketuri. Am primit amenzi de peste 400 milioane de lei, anul trecut, de la ANSVSA. La cioban, un kilogram de telemea se vinde cu 4 lei, iar la magazin este 13 lei. Oaia nu trebuie sa dispara, pentru ca aduce valuta in Romania“, ne-a mai spus Gontea. Acesta a precizat ca telemeaua si branza romaneasca ajung in restaurantele din Spania. http://actiunea.net/index.php?option=com_content&task= view&id=877&Itemid=33
Granturi de 7,5 miliarde de euro pentru dezvoltare rurala Prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala tara noasta beneficiaza de fonduri nerambursabile in valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro pana in 2013. Autoritatile considera ca primele finantari vor putea fi accesate in martie. Domeniile prioritare ce vor fi finantate sunt: - cresterea competitivitatii sectorului agricol si silvic: 3,17 miliarde de euro; - imbunatatirea mediului si a zonelor rurale: 1,88 miliarde de euro; - calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale: 1,98 miliarde de euro.
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Acesti bani pot fi folositi pentru modernizarea exploatatiilor agricole, achizitionarea de utilaje, constructia sau modernizarea unor depozite, laboratoare, fabrici, cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere, constructia sau imbunatatirea drumurilor forestiere, demararea unor activitati non-agricole la tara, incurajarea activitatilor turistice sau renovarea si dezvoltarea satelor. Beneficiarii pot fi persoane fizice, juridice, microintrep rinderi, consilii locale, ONGuri, asezaminte culturale sau institutii de cult.
300 de milioane de euro pentru pescari UE a alocat 307 milioane de euro, fonduri structurale, pentru dezvoltarea durabila a pescariilor Fondurile vor putea fi accesate teoretic de pescarii romani. individuali, de asociatiile de pescari si de
Pretul laptelui va creste cu aproximativ 10 % Pana la sfarsitul lunii februarie, pretul laptelui va creste cu aproximativ 10%, cauzele acestor majorari ale pretului fiind costurile tot mai mari ale fermierilor si procesatorilor care sunt nevoiti sa investeasca in modernizare, a declarat Valeriu Steriu, presedintele Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui. "Anul 2007 a fost unul nefast pentru fermieri, lipsa subventiei si seceta au dus la majorarea pretului laptelui", spune Steriu, citat de NewsIn. Potrivit acestuia, daca in vara litrul de lapte costa intre 0,8-0,9 lei, in prezent se comercializeaza la un pret minim de 1,1 lei. Interzicera procesarii laptelui care nu este conform normelor impuse de Uniunea Europeana ar avea un efect negativ in randul micilor fermieri care produc lapte de cateva milioane de lei pe luna si nu il vor mai putea vinde, spune Valeriu Steriu. Acesta mai declara ca importul
comunitatile locale in care exista un numar semnificativ de pescari. Aceste fonduri structurale se acorda doar unor proiecte precise, conform unei proceduri europene standardizate. Pentru a beneficia de aceste fonduri structurale, pescarii trebuie sa se organizeze in asociatii puternice ce vor constitui un "grup de lucru local", care are obligatia sa acorde asistenta tehnica pentru identificarea si scrierea proiectelor de finantare si sa gestioneze fondurile structurale obtinute.
România nu va realiza cota de lapte negociată cu CE, dacă se interzice procesarea laptelui neconform România nu va realiza cota de lapte pentru livrări la fabrică dacă Autoritatea NaŃională Sanitar Veterinară şi pentru SiguranŃa Alimentelor va interzice procesarea laptelui neconform cu normele europene din iulie 2008, a declarat preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România, Costel Caraş, citat de The Money Channel. "Dacă se interzice procesarea laptelui neconform, România nu va realiza cota de lapte pentru livrări la fabrică, pentru că doar 25 % din lapte corespunde normelor europene. Problema principală este că ce nu se realizează, se pierde. Mai mult, procesatorii vor apela la importuri, iar fermierii vor fi eliminaŃi de pe piaŃă", a declarat Costel Caraş.
nu este o solutie, deoarece laptele produs in strainatate creste foarte mult primavara, iar transportul se face greu din cauza faptului ca este perisabil. Cu toate acestea, zilele trecute vice-presedintele patronatului din industria laptelui declara ca Romania va fi nevoita sa importe lapte pentru a asigura necesarul, in cazul in care Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentara va interzice procesarea si comercializarea materiei prime neconforme. In urma negocierilor cu Uniunea Europeana, Romania ar trebui ca incepand cu luna iulie sa interzica comercializarea laptelui care nu se conformeaza cerintelor europene. Datele ANSVSA arata ca pana in noiembrie 2007, in Romania existau 966 unitati din industria alimentara, dintre care 316 erau autorizate sa faca schimburi comunitare, iar un numar de 63 erau din sectorul lapte si produse lactate.
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Consultanta pentru viticultorii vranceni Producatorii viticoli din judetul Vrancea s-au intalnit in cadrul unei consfatuiri, desfasurata in 12 ianuarie, pentru a dezbate problemele cu care se confrunta in prezent sectorul viticol romanesc, informeaza Agentia Nationala de Consultanta Agricola. Tematica acestei întâlniri a fost: "SituaŃia viticulturii în Vrancea-probleme cu care se confruntă viticultorii" şi "Accesarea fondurilor structurale pentru modernizarea cramelor şi dotări cu utilaje, echipamente şi maşini agricole în aceste forme asociative". Printre participanti s-au numarat AsociaŃia Clubul Podgorenilor, Cooperativa Şarba Vin Divin Odobeşti, Cooperativa Plaiul Faraoanelor-Vârteşcoiu şi Cooperativa Vin Club Odobeşti. Numarul producatorilor prezenti la reuniune s-a ridicat la 80. Evenimentul a fost organizat de CLCA Jariştea şi CLCA Vârteşcoiu. Au fost prezenŃi, de ase-
menea, reprezentanŃi ai OJCA Vrancea. În cadrul discuŃiilor, s-a evidenŃiat interesul în valorificarea şi procesarea strugurilor, precum şi în crearea unei pieŃe de desfacere a produselor viticole în zona Odobeşti-Jariştea-Vârteşcoiu. De asemenea, s-a mai vorbit despre problemele apărute după retrocedarea terenurilor şi privatizarea IAS-urilor, despre dificultăŃile întâmpinate în prezent, precum şi despre lipsa unei politici de marketing care să pună în valoare calităŃile şi specificul producŃiei locale pe piaŃa internă şi externă. Participantii au mai aflat informatii despre programul de măsuri pe anul 2008, adresat în principal membrilor acestor forme asociative. În cadrul întâlnirii s-a pus problema relansării proiectului « Drumul Vinului » în Vrancea, având ca scop popularizarea agroturismului vrâncean.
Cooperativele agricole castiga teren Reprezentantii Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) si ai institutiilor subordinate acestuia au fost invitati sa participe la Adunarea Generala a EUROAGRIS – COOPERATIVA AGRICOLA, care s-a desfasutat sambata, 19 ianuarie 2008, la Casa de Cultura a orasului Videle din judetul Teleorman, informeaza Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA). In cadrul acestei reuniuni la care au fost invitati si reprezentanti ai Agentiei Japoneze de Cooperare Internationala JICA, sa discutat despre cooperativele agricole. Potrivit aprecierilor expertului JICA, Hiroshi TERUNUMA, numarul participantilor a fost de aproximativ 300, acesta fiind un adevarat record in materie de la declansarea actiunii de constituire a cooperativelor agricole conform Legii 566/2004. Cei prezenti au pus intrebari pertinente lagate de constituirea si managementul cooperativelor agricole si au fost informati de catre domnul economist Paul Schiopu in legatura cu notiuni de contabilitate cooperatista. Numarul mare al participantilor, ca si intrebarile la obiect venite din partea producatorilor ne indreptatesc sa credem ca aceasta forma de asociere castiga teren de la o zi la alta.
Sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul zootehnic AgenŃia de PlăŃi şi IntervenŃie pentru Agricultură va acorda, în anul 2008, sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul zootehnic, conform HG Nr. 3 din 9 ianuarie 2008, informeaza un comunicat de presa emis de institutia Guvernului. Hotararea aproba activităŃile, precum şi cuantumul acestor subventii, defalcat pe activităŃi şi specii de animale. Subventiile se vor acorda pentru imbunatatirea calităŃii producŃiei de carne prin susŃinerea financiară a implementării sistemului de clasificare a carcaselor. Astfel, pentru carcasele de porcine din clasa E sprijinul este de 120
lei/carcasă, iar pentru carcasele de porcine din clasa U si bovine se vor primi 100 lei/carcasă. In cazul imbunatatirii calitatii şi a parametrilor de producŃie în creşterea efectivelor, prin susŃinerea producŃiei de carne şi ouă de consum banii se vor imparti intre scrofiŃe din ferme comerciale, care provin din ferme de reproducŃie de rasă pură sau hibridare la prima fătare, pentru care statul o sa subventioneze cu 150 lei/cap de animal, carne de pasare (pui boiler) pentru care se va primi 1,6 lei/cap, dar si pentru ouale de consum din categoria de greutate M, L, XL pentru care se vor acorda 0,05 lei/bucata.
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Familiile de albine vor fi sprijinite pentru imbunatatirea calităŃii producŃiei de miere, prin suvbenii de 20 lei/familie de albine. ÎmbunătăŃirea calităŃii şi igienei laptelui de vacă destinat procesării, pentru atingerea standardelor de calitate din Uniunea Europeana, respectiv susŃinerea laptelui livrat cu număr total de germeni (NTG) mai mic sau egal cu 100.000/ml şi un număr de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000/ml va fi subventionat ptin acordarea pentru fiecare kilogram de lapte a 0,3 lei. CondiŃiile şi procedurile de acordare a acestor forme de sprijin sunt precizate în Ordinul ministrului agriculturii Nr. 850 / 2006 cu modificările ulterioare. Potrivit HG Nr. 1509 din 12 decembrie 2007 prin care au fost aprobate sumele suplimentare pentru plăŃile naŃionale directe complementare în sectorul zootehnic, prima de exploatatie, în funcŃie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul NaŃional al ExploataŃiilor, la data de 31 ianuarie 2007 va fi de 250 lei/cap e animal in timp ce prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, care au fătat în anul 2007 va fi de 10 lei/cap de animal. Platile se vor acorda în mai multe tranşe, începând cu luna ianuarie 2008, producătorilor agricoli care au depus cereri în perioada 27 aprilie – 15 iunie 2007, numai pentru animalele eligibile, stabilite în urma controlului administrativ şi pe teren si fără a se mai solicita documente suplimentare.
Certificarea produselor ecologice ar putea fi sprijinita financiar de Ministerul Agriculturii, in 2008 Ministerul Agriculturii intentioneaza sa suporte, in acest an, o parte din costurile necesare procedurii de certificare a produselor ecologice, a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii rurale, Dacian Ciolos. “La ora actuala analizam modul in care putem sprijini, in limitele bugetului, anumite categorii de fermieri in privinta costurilor de certificare pentru produsele ecologice. Vom face o evaluare sa vedem despre ce animale, suprafete sau produse este vorba, ce numar si ce categorii de fermieri si cred ca pana in primavara vom putea decide nivelul formei de sprijin”, a precizat Ciolos. Acesta a spus ca exista fermieri mici si mijlocii care ar putea produce produse ecologice, dar din cauza costurilor de certificare multi vor fi tentati sa renunte. „Cred ca marii producatori pot suporta mai usor aceste costuri decat micii producatori”, a adaugat ministrul Agriculturii. Ciolos a mai precizat ca principalul obiectiv in aceasta perioada este de a decide cat mai repede toate formele de sprijin care vor fi alocate in 2008.
Romania trebuie sa aplice reglementarile UE in agricultura pana in 2014 Romania va putea amana aplicarea reglementarilor comunitare in domeniul agriculturii. Comisia europeana a hotarat sa pasuiasca tara noastra si celelalte noua state care au aderat dupa 2004 de la aplicarea criteriilor stricte sanitare si de mediu in sectorul agricol. De aceste masuri depinde in mare masura plata ajutoarelor financiare comunitare pentru agricultura. Ministrii de resort din cele 27 de state ale Uniunii au semnat luni, la Bruxelles un acord care da Romaniei ragaz sa se alinieze practicilor Uniunii in domeniu pina in 2012, pentru mediu, identificarea animalelor si carnii, iar pentru celelalte reglementari pana in 2014.
Programul de Dezvoltare Rurala va fi aprobat la Bruxelles pe 20 februarie Ministrul agriculturii a discutat la Bruxelles probleme legate de dezvoltarea rurala si eradicarea pestei porcine. Partea romana a obtinut o confirmare in privinta aprobarii Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Aprobarea PNDR va fi anuntata oficial de catre Comisia Europeana in luna mai, insa Comitetul STAR (Committee on Agricultural Structures and Rural Development - n.r.) il va aproba, cel mai probabil, in data de 20 februarie. Astfel, Ministerul va putea sa lanseze licitatiile de proiecte in luna martie. Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Protocol agricol in domeniul protectiei mediului Reprezentantii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) au semnat la inceputul lunii ianuarie un Protocol de colaborare cu Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor. Obiectivul principal al Protocolului este de a stabili cadrul legislativ, administrativ si operational in temeiul caruia APDRP, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Garda Nationala de Mediu vor colabora in vederea verificarii proiectelor finantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR). Directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Laszlo-Attila Klarik, considera important acest protocol: "Colaborarea dintre Agentie si factorii cu raspundere in protectia mediului a fost deosebit de eficienta pe parcursul derularii Programului SAPARD, iar acest lucru ne indeamna sa fim siguri ca orice beneficiar al FEADR va avea la dipozitie un mecanism precis pentru a obtine autorizatiile necesare. APDRP acorda o importanta deosebita protectiei mediului pentru proiectele pe care le va finanta, in acelasi timp, responsabilizarea beneficiarilor fiind o prioritate". Astfel, Protocolul va facilita celor care solicita finantare nerambursabila indeplinirea unui criteriu de eligibilitate de maxima importanta, anume, respectarea tuturor normelor de protectie a mediului pentru investitia preconizata. APDRP impreuna cu Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor au prevazut existenta unor proceduri precise care sa permita evaluarea de catre autoritatile de protectie a mediului a impactului proiectelor finantate prin Programul National pentru Dezvoltare Rurala si astfel perioada de obtinere a avizelor si autorizatiilor sa fie scurtata semnificativ. http://www.agra.ro
Agricultorii vor primii subventii intre 350 si 800 de lei pe tona de legume de sera Producatorii agricoli ar putea primi in acest an 600 lei pe tona de legume produse in sera, 800 lei pe tona de ciuperci cultivate in spatii climatizate si 350 lei pe tona de tomate destinate industrializarii, in timp ce cultivatorilor de tutun nu li se va mai acorda niciun fel de subventie. Valoarea sprijinului finaciar aferent fiecarei activitati a sectorului vegetal a fost propusa printr-un proiect de hotarare de Guvern, elaborat de Ministerul Agriculturii, care modifica un alt proiect publicat in data de 15 ianuarie 2008. Initial, producatorilor agricoli de legume produse in sere si celor de ciuperci cultivate in spatii climatizate urmau sa li se acorde aceleasi sume, respectiv 600 de lei pe tona si 800 de lei pe tona, iar cultivatorilor de tomate 400 de lei pe tona si celor de tutun 2,5 lei pe kilogram. In actualul proiect supus aprobarii, se mentioneaza ca fermierii care cultiva mazare sau ardei pot primi 300 lei pe tona, iar cei care cultiva castraveti 150 lei pe tona. In ceea ce priveste producatorii de fructe destinate industrializarii, acestia ar putea beneficia de 160 lei pe tona de mere cultivate, 200 de lei pe tona pentru prune, cirese si visine si 300 de lei pe tona pentru piersici si struguri de masa. Fata de anul trecut, fermierii ar putea primi sprijin financiar si pentru achizitionarea de ambalaje si pentru depozitare, in cuantum de 30% din valoarea totala a investitiei.Fondurile aferente sectorului de legume si fructe totalizeaza 63 de milioane de lei. http://www.finantare.ro/stire-6560-Agricultorii-vorprimii-subventii-intre-350-si-800-de-lei-pe-tona-delegume-de-sera.html
Ghidurile Solicitantului pentru dezvoltare rurala Incepand cu 29 ianuarie si pana pe 8 februarie 2008, vor fi postate spre consultare Ghidurile Solicitantului pentru masurile 121 (Modernizarea exploatatiilor agricole), 123 (Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere) si 322 (Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale) din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013. Pe parcursul perioadei mentionate, toti cei interesati pot transmite sugestii si propuneri cu privire la continutul acestor ghiduri la urmatoarele adrese de e-mail:
[email protected] si
[email protected]. http://www.agra.ro Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Sprijin financiar producatorilor agricoli din sectorul zootehnic Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura va acorda, in anul 2008, sprijin financiar producatorilor agricoli din sectorul zootehnic, conform HG Nr. 3 din 9 ianuarie 2008. Hotararea aproba activitatile, precum si cuantumul acestor subventii, defalcat pe activitati si specii de animale. Subventiile se vor acorda pentru imbunatatirea calitatii productiei de carne prin sustinerea financiara a implementarii sistemului de clasificare a carcaselor. Astfel, pentru carcasele de porcine din clasa E sprijinul este de 120 lei/carcasa, iar pentru carcasele de porcine din clasa U si bovine se vor primi 100 lei/carcasa. In cazul imbunatatirii calitatii si a parametrilor de productie in cresterea efectivelor, prin sustinerea productiei de carne si oua de consum banii se vor imparti intre scrofite din ferme comerciale, care provin din ferme de reproductie de rasa pura sau hibridare la prima fatare, pentru care statul o sa subventioneze cu 150 lei/cap de animal, carne de pasare (pui boiler) pentru care se va primi 1,6 lei/cap, dar si pentru ouale de consum din categoria de greutate M, L, XL pentru care se vor acorda 0,05 lei/bucata. Familiile de albine vor fi sprijinite pentru imbunatatirea calitatii productiei de miere, prin suvbenii de 20 lei/familie de albine. Imbunatatirea calitatii si igienei laptelui de vaca destinat procesarii, pentru atingerea standardelor de calitate din Uniunea Europeana, respectiv sustinerea laptelui livrat cu numar total de germeni (NTG) mai mic sau egal cu 100.000/ml si un numar de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000/ml va fi subventionat ptin acordarea pentru fiecare kilogram de lapte a 0,3 lei. Conditiile si procedurile de acordare a acestor forme de sprijin sunt precizate in Ordinul ministrului agriculturii Nr. 850 / 2006 cu modificarile ulterioare. Potrivit HG Nr. 1509 din 12 decembrie 2007 prin care au fost aprobate sumele suplimentare pentru platile nationale directe complementare in sectorul zootehnic, prima de exploatatie, in functie de efectivul de bovine inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor, la data de 31 ianuarie 2007 va fi de 250 lei/cap e animal in timp ce prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, care au fatat in anul 2007 va fi de 10 lei/cap de animal. Platile se vor acorda in mai multe transe, incepând cu luna ianuarie 2008, producatorilor agricoli care au depus cereri in perioada 27 aprilie - 15 iunie 2007, numai pentru animalele eligibile, stabilite in urma controlului administrativ si pe teren si fara a se mai solicita documente suplimentare. http://www.agra.ro
Sprijin pentru continuarea consolidarii pietei produselor de pescuit si acvacultura Uniunea Europeana a investit aproximativ 700.000 Euro in actualizarea si finalizarea pregatirii aspectelor privind Politica Comuna de Pescuit, in special in domeniul Organizarii Pietei Comune pentru produse de pescuit. Implementarea Proiectului de infratire "Sprijin pentru continuarea consolidarii pietei produselor din pescuit si acvacultura", s-a derulat pe parcursul a 20 de luni. Partenerii proiectului au fost Ministerul Agriculturii, Pescuitului si Alimentatiei din Spania (Secretariatul General pentru Pescuit Maritim) in consortiu cu Istituto Zooprofilattico Sperimentale dell Abruzzo e del Molise din Italia. "Beneficiarul final" pentru acest proiect a fost ANPA, impreuna cu ANSVSA si ANPC. Activitatile au fost desfasurate in buna colaborare cu experti romani de specialitate, iar rezultatele scontate au fost indeplinite, urmand ca recomandarile sa fie implementate de structurile administrative implicate. Prezenta la intalnire, dna Cornelia Harabagiu, secretar de stat la MADR a mentionat "in prezent ANPA dispune de legislatia armonizata in domeniul piscicol, de personal instruit, de o strategie pentru dezvoltarea pescuitului si acvaculturii, dar in perioada urmatoare sunt necesare eforturi atat pentru implementarea acestora cat si pentru consolidarea cadrului institutional necesar accesarii fondurilor structurale din sector". Giorgio Ficcareli, reprezentantul Reprezentantei Comisiei UE la Bucuresti, a subliniat rezultatele bune obtinute in cadrul proiectului, dar "este necesara continuarea activitatilor si pregatirea ANPA, la nivel central si regional, pentru implementarea normelor privind Organizarea Pietei Comune in sectorul pescuitului si al acvaculturii si accesarea Fondurilor Europene pentru Pescuit". Activitatea si rezultatele proiectului au fost apreciate si de d-nul Pablo Garcia Berdoy, Ambasadorul Spaniei la Bucuresti, precizand: "in cadrul bunelor relatii de colaborare existente intre cele doua tari, Spania va continua sa acorde sprijin si colaborare sectorului agricol romanesc, dar in special sectorului piscicol, deoarece dispune de o buna experienta si cunostinte in domeniu si in accesarea FEP". Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Pedro Galache, Leader de proiect din partea Spaniei a mentionat: "Totusi, trebuie consolidate formele de asociere conform Regulamentelor UE in sectorul pescaresc, trebuie create centre de prima vanzare, trebuie imbunatatita calitatea produselor piscicole si trebuie realizate campanii de publicitate pentru incurajarea consumului de peste". D-nul Stefan Gheorghe, presedintele ANPA, a multumit expertilor spanioli si italieni pentru sprijinul acordat prin acest proiect, precizand "recomandarile expertilor vor fi analizate si implementate de catre ANPA, care in prezent este in plin proces de reorganizare, la nivel central si regional, astfel incat sa faca fata noilor provocari rezultate dupa 1 ianuarie 2007". http://www.agra.ro
Sprijin european / Consultanta agricola facuta de francezi Proiectul in valoare de 540.000 Euro, are ca obiectiv general imbunatatirea capacitatii Romaniei de a furniza servicii eficiente de consultanta pentru fermieri precum si pentru alti "actori" din agricultura, in conformitate cu Politica Agricola Comuna, astfel incat sa asigure dezvoltarea competitivitatii fermelor din punct de vedere economic si in acelasi timp sa promoveze o agricultura competitiva si diversificata. La finalizarea proiectului, ANCA va dispune de o structura administrativa consolidata si operationala, de o strategie adecvata pentru provocarile actuale ale sectorului agricol, de servicii de consultanta agricola in
conformitate deplina cu politica de dezvoltare rurala in contextul actual. De asemenea, personalul ANCA, atat de la nivel central cat si de la nivel descentralizat, va fi instruit in masuri de dezvoltare rurala si pescuit, in identificarea oportunitatilor de dezvoltare a activitatilor non-agricole in mediul rural si posibilitati de obtinere a veniturilor alternative. Totodata, si acest proiect va sprijinii fermierii pentru crearea si dezvoltarea de exploatatii agricole viabile din punct de vedere economic. http://www.infoportal.ro
Agricultura a lansat licitaŃia pentru alegerea băncii care va gestiona peste 5,8 miliarde de euro Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat sâmbătă, 2 februarie, licitaŃia pentru selectarea unei bănci care să gestioneze fondurile europene de 5,8 miliarde de euro alocate agriculturii în perioada 2008-2011. Nivelul estimativ al intrărilor de fonduri pentru perioada 2008-2011 este de 5.860.370.000 euro. Fondurile estimate a fi derulate în această perioadă de la Comisia Europeană sunt alocate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European de Pescuit (FEP) şi Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR). Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 martie 2008, ora 11.00, iar ofertele se vor deschide în data de 3 martie ora 12.30. MADR a mai organizat, anul trecut, licitaŃie pentru selectarea unei bănci. La începutul lunii iunie 2007, MADR anunŃa că patru bănci, respectiv Raiffeisen Bank, Banca Carpatica, BCR şi Banc Post au depus ofertele în cadrul licitaŃiei pentru selectarea unei bănci pentru gestionarea fondurilor UE. http://www.infoportal.ro/presa~info-406872.html
Agricultura alocă circa 200 de milioane de euro pentru reluarea programului Fermierul, în 2008 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a alocat aproximativ 200 de milioane de euro pentru reluarea programului Fermierul, urmând să fie organizată o licitaŃie pentru selectarea instituŃiilor financiare care vor derula aceste fonduri. 'Pro-
gramul Fermierul va continua şi în 2008, scopul acestuia fiind de a oferi soluŃii de finanŃare avantajoase pentru fermierii http://pescurt.ro
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Peste 10.000 de producatori agricoli s-au specializat anul trecut in horticultura Aproximativ 33.000 de fermieri au urmat anul trecut cursurile de calificare profesionala organizate de Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA). Domeniul care a atras cei mai multi cursanti este cel al horticulturii, in timp ce cursurile de silvicultura au fost cel mai putin solicitate. Astfel, un numar de circa peste 10.000 de producatori agricoli au optat pentru o calificare in domeniul horticol. Ca absolventi ai acestor cursuri, ei pot practica meserii precum cea de ciupercar, floricultor, peisagist-floricultor, pomicultor, legumicultor, viticultor, potrivit datelor ANCA. Alt domeniu de interes a fost cel zootehnic, care a atras aproape 10.000 de cursanti, in urma finalizarii pregatirii acestia devenind crescatori-ingrijitori de animale pentru productia de lapte si carne si apicultori. La polul opus, cele mai putin solicitate cursuri in 2007 au fost cele pentru calificare in domeniul industriei alimentare, cu aproape 670 de cursanti si al silviculturii, cu 130 de cursanti. ANCA a organizat anul trecut 989 de cursuri de calificare in domeniul agricol, destinate persoanelor care nu au pregatire profesionala in sector.
Cum obtii miere bio Primul pas pe care trebuie sa il faca un apicultor pentru a deveni eco este inregistrarea activitatii la Ministerul Agriculturii. Apoi urmeaza incheierea unui contract cu un organism de inspectie si certificare ( din cele 15 acreditate). Respectarea regulilor de productie este, de asemeni, un pas fundamental. Perioada de trecere de la apicultura conventionala la cea bio este de un an perioada in care mierea, ceara, propolisul si celelalte produse apicole obtinute nu pot fi vandute ca ecologice, desi regulile de productie ecologice trebuie respectate cu sfintenie. Stupii si materialele folosite in apicultura trebuie confectionate din materiale naturale, care nu prezinta risc de contaminare pentru mediul inconjurator sau pentru produsele apicole. Amplasarea stupinelor trebuie sa garanteze ca albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secretii dulci, de polen, precum si de apa, si ca pe o raza de 3 km de jur-imprejur aceste surse sunt constituite esential din culturi ecologice sau din culturi care sunt supuse la tratamente cu incidenta scazuta asupra mediului. De asemenea, trebuie sa se mentina o distanta suficienta fata de toate sursele de poluare. Oricum, ultimul cuvant cu privire la amplasament apartine organismului de certificare. In apicultura bio prevenirea bolilor este echivalenta cu selectarea "raselor" rezistente, innoirea regulata a matcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice forma de boala, dezinfectarea materialelor si echipamentelor la intervale regulate, reinnoirea regulata a cerii si constituirea unor rezerve suficiente de miere si polen in familiile de albine. Atunci cand, in ciuda acestor masuri, coloniile s-au imbolnavit, ele trebuie tratate imediat. Cu produse fitoterapeutice si homeopatice. http://www.agra.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=876&Itemid=63
Prioritatile agriculturii iesene: irigatiile si asigurarea culturilor Conform bilantului activitatii desfasurate in 2007 de Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi, unul dintre principalele obiective ale institutiei in 2007 a constat in identificarea si incurajarea persoanelor interesate sa se constituie in grupuri si asociatii de producatori. In raportul prezentat de directorul DADR Iasi, Constantin Arustei, se mentioneaza constituirea unor grupuri ca Asociatia Producatorilor de Fructe din Comarna, SC Legume SRL din comuna Bohotin si Asociatia Producatorilor de Legume Ecolog din Targu Frumos. Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Pe langa alte masuri de eficientizare a sprijinului acordat agricultorilor, pentru redresarea domeniului agrar din judet, precum si pentru diminuarea efectelor secetei de anul trecut, in raportul de activitate al DADR se mai mentioneaza ca institutia a intreprins si diferite actiuni de implementare a unor norme in vederea alinierii la standardele europene in domeniul agricol. Astfel, in 2007 au fost autorizate 69 de depozite de cereale, au fost acordate 37 licente de fabricatie, au primit autentificare alte 16 produse traditionale si au fost acordate licente pentru doua laboratoare de analize a vinurilor. http://www.agra.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=875&Itemid=63
Fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea fermelor vegetale si zootehnice Fermierii romani pot beneficia de fonduri nerambursabile in valoare de aproape 992 milioane euro pentru dezvoltarea fermelor vegetale si zootehnice pana in 2013, dar numai daca depun proiecte viabile pe masura 121 "Modernizarea exploatatiilor agricole", cuprinsa in Programul National de Dezvoltare Rurala. Suma totala cuprinsa in aceasta masura, inclusiv co-finantarea privata, se ridica la 1,84 miliarde euro din care 80% reprezinta contributia Uniunii Europene, iar 20% a Guvernului Romaniei. Prin masura 121 se acorda fonduri nerambursabile in proportie de 50 - 75% din valoarea eligibila a proiectului, fondurile reprezentind co-finantarea publica, la care trebuie sa se adauge contributia privata. Masura 121 are ca obiective introducerea si dezvoltarea de tehnologii si procedee noi, diversificarea productiei, ajustarea profilului, nivelului si calitatii productiei la cerintele pietei, inclusiv a celei ecologice, precum si producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile. De asemenea, mai sunt incluse adaptarea exploatatiile la standardele comunitare, cresterea veniturilor exploatatiilor agricole sprijinite, sprijinirea membrilor grupurilor de producatori sau ai altor forme asociative in vederea incurajarii fenomenului de asociere. http://www.agra.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=874&Itemid=63
FRAUDA AGRICOLA CU BONURI VALORICE Actualitate. O statistica realizata de UE anul trecut a plasat Romania in topul tarilor care au in circulatie bancnote false. Desi numarul cazurilor de bancnote false romanesti puse in circulatie creste alarmant de la o luna la alta, falsificatorii si-au extins “obiectul muncii” si in sectorul agricol. Astfel, la finele anului 2007 au facut obiectul falsificarilor si bonurile valorice utilizate de agricultori pentru achizitionarea de seminte si motorina.
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
Prima sesiune de comunicari pentru depunerea de proiecte prin FADR In perioada 1 martie - 15 aprilie va fi lansata prima sesiune de depunere de proiecte finantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FADR) Prima sesiune de depunere de proiecte pe FADR cuprinde trei masuri, care se refera la beneficiari privati si unde cofinantarea este de 50 la suta, pentru modernizarea fermelor agricole, procesarea produselor alimentare in scopul cresterii valorii adaugate a produselor agricole si silvice, precum si pentru modernizarea si renovarea satelor, care se adreseaza in special colectivitatilor locale.
Fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea fermelor vegetale si zootehnice Fermierii romani pot beneficia de fonduri nerambursabile in valoare de aproape 992 milioane euro pentru dezvoltarea fermelor vegetale si zootehnice pana in 2013, dar numai daca depun proiecte viabile pe masura 121 "Modernizarea exploatatiilor agricole", cuprinsa in Programul National de Dezvoltare Rurala. Suma totala cuprinsa in aceasta masura, inclusiv co-finantarea privata, se ridica la 1,84 miliarde euro din care 80% reprezinta contributia Uniunii Europene, iar 20% a Guvernului Romaniei. Prin masura 121 se acorda fonduri nerambursabile in proportie de 50 - 75% din valoarea eligibila a proiectului, fondurile reprezentind co-finantarea publica, la care trebuie sa se adauge contributia privata. Masura 121 are ca obiective introducerea si dezvoltarea de tehnologii si procedee noi, diversificarea productiei, ajustarea profilului, nivelului si calitatii productiei la cerintele pietei, inclusiv a celei ecologice, precum si producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile. De asemenea, mai sunt incluse adaptarea exploatatiile la standardele comunitare, cresterea veniturilor exploatatiilor agricole sprijinite, sprijinirea membrilor grupurilor de producatori sau ai altor forme asociative in vederea incurajarii fenomenului de asociere.
Fermierii trebuie sa depuna o noua cerere pentru plata la hectar aferenta anului 2008 Fermierii care doresc sa primeasca plata la hectar din fondurile UE alocate Romaniei pentru 2008 trebuie sa depuna o cerere la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura in perioada 1 martie - 15 mai 2008. Aceasta masura este valabila si pentru fermierii care au depus solicitari anul trecut. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a elaborat un ghid, in care se precizeaza ca cererile pentru plata la hectar aferenta anului 2008 se pot depune si in perioada 16 mai-9 iunie, cu penalitati de 1% pentru fiecare zi de intarziere. Toti fermierii care au depus cereri anul trecut vor primi incepand cu saptamana viitoare invitatii in care se va afla cererea pretiparita, precum si programarea pentru cand trebuie depusa. Pentru plati directe la hectar, suma alocata Romaniei este de 440 de milioane de euro pentru 2007, respectiv de 527,9 milioane de euro pentru 2008. La nivel national, aproximativ 1.240.000 de fermieri au depus cereri pentru plata directa la hectar in 2007. Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –
O. nr.91/11-02-2008 (M.A.D.R.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modalitatea de acordare a plăŃilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării şi aprobarea prim-procesatorilor O. nr.10/16-01-2008 (M.A.D.R.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea anexei H la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităŃile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăŃirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiŃiile de eligibilitate O. nr.15/56/17-01,21-01-2008 (M.A.D.R., M.M.D.D.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi dezvoltării durabile pentru adoptarea măsurilor privind bunele condiŃii agricole şi de mediu în România H.G. nr.79/23-01-2008 HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 860/2004 privind recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar O. nr.58/28-01-2008 (M.A.D.R.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea art. 10 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 196/2006 pentru aprobarea InstrucŃiunilor privind avizarea şi autorizarea funcŃionării ocoalelor silvice pentru gospodărirea pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celor proprietate publică aparŃinând unităŃilor administrativ-teritoriale şi pentru autorizarea personalului silvic O. nr.65/01-02-2008 (M.A.D.R.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităŃile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăŃirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiŃiile de eligibilitate O. nr.66/01-02-2008 (M.A.D.R.) ORDIN al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind aprobarea sumelor, a condiŃiilor şi a modului de acordare a acestor sume pentru achiziŃia materialului seminal congelat de taur şi a agentului criogenic folosit la conservare în anul 2008 Intr-o padure se deschide un supermarket. Toate animalele se aseaza la coada lupul, vulpea ursul ajung mai la urma. Deodata apare iepurele si vrea sa treaca de urs, care era ultimul. Ursul suparat il ia pe iepure la bataie, in cele din urma iepurele scapa si vrea sa treaca mai departe dar da de vulpe care suparata ca iepurele vrea sa o ia inaintea ei il ia la bataie. Iepurele scapa si de vulpe si ambitionat vrea sa treaca si mai in fata dar da de lup care vrea si el sa-l ia la bataie. Atunci iepurele suparat incepe sa strige: - Sa mor daca mai deschid magazinul astazi!
Uniunea Europeană lărgită – unitate în diversitate –