Raspunsul Karla L Losonczy

R spunsul de Klara Lucia Losonczy | Iulie 7, 2008 Intram. P eam încet, greoi, dar în sfâr it intram. Era un pas ov ielnic, c ci mii de penduluri se leg nau în mintea mea. Ajunsesem mult mai departe decât o f cusem pân acum. De aici nu mai puteam da înapoi, orice ar fi! Chinul acesta autoimpus parc trebuia s ia sfâr it. Îndoiala i neîncrederea. Dou cuvinte dezv luind fe ele aceleia i medalii grele de bronz… Era început de toamn . Era. Acum nu mai este. A fost i nu se mai întoarce, dar era frumos! Cuvânt banal i pur. Definind prea pu in ceea ce sim eam v zând -pentru a câta oar ?- calea c tre cheia întregului zbucium i mister. O cheie ce-mi era întins , dar pe care eu refuzam cu ardoare s o iau în mân , în minte i în suflet! Dar acum nu va mai fi a a… Totul se schimba i trebuia schimbat. Era necesar. Credeam c voi ame i, c povara i emo ia revela iei m vor birui, dar am r mas la fel de puternic … i mai r mân i acum. Zâmbet amar i în sfâr it, o raz de încredere. Eu sunt eu. Ceea ce trebuie s fiu, sunt. Nimeni i nimic nu va putea vreodat schimba aceasta! Acum, trecând de clipa cea grea a hot rârii, o pace ne tiut se pogoar . Soarele se filtreaz prin verdele obosit al frunzelor, iar cerul se ascunde pentru a nu-i putea fi implorat ajutorul. i de fapt, ce leg tur ar fi avut el cu toate acestea? Era ceva care m privea numai pe mine, eu eram unicul protagonist. Eu. Singur . Evolu ia. Dep irea tuturor temerilor. Fiecare e singur în fa a propriului Eu, a propriei evolu ii. Eu m am doar pe mine. Dar sunt mult mai fericit a a! “De ce?” Întrebarea se las în sfâr it rostit , cu o for pe care nu i-a fi b nuit-o. Este purtat din fibr în fibr , din esut în esut, prin toate regnurile, pentru ca toate s în eleag i s se ridice. S ridice negura, întunericul, cea a i nesiguran a care se prefigureaz prin pupilele larg dilatate ale ochilor mei. O lini te previzibil , dar cu atât mai dureroas transcende de pretutindeni în jurul meu. De cele mai multe ori mi-am spus c a a va trebui s fie… C nu se va întâmpla nimic, c nu va fi nimic. M aflu la cap tul voin ei, fizice i psihice. Nu mai tânjesc la nimic. Mi se p ruse c un strig t –întrupare a ultimelor mele lacrimi i nelini ti, ultimele mele puteri, ar fi putut r zbate orizonturile de eter. Nu mai tiu acum numele gândului care purtase pe aripile sale de argint aceast ultim speran de salvare… tiu c este o la itate, dar nu m mai pot opune resemn rii. Am visat prea mult. Fantezia i speran a pierdeau, iar realitatea triumfa. Triumfa. Iar acest gând face exilul i mai greu de suportat… M întorc spre a reveni la nesiguran a i teama pe care nu le voi mai înfrunta. Le voi accepta. Le voi da drumul spre a h itui alte spirite tinere… Al meu este b trân i vl guit!

Dar m în el: nu este! Un nou strig t se coaguleaz încetul cu încetul în untrul meu i izbucne te cu o clip înainte de a fi prea târziu: “Nu înc !” Este atât de puternic, mai puternic decât orice am sim it pân acum i m zguduie ca o erup ie vulcanic . Este revolta credin ei. A încrederii i speran ei. A ceea ce a mai r mas din firea mea romantic … M zguduie în mii de p r i, iar eu zgârii cu o uluitoare izbucnire a nervilor, scoar a groas care îmi însângerase bra ul. Aveam dreptate. Dac resemnarea trebuie s triumfe, mai bine s triumfe peste nimic. Clipa aceasta este sublim . Este clipa de împ care cu mine îns mi. i aceast împ care îmi d ruie for a, încle tarea suprem prin care ordon eu-lui meu s - i adune toate puterile sf râmate i voin a sfâr it . Convulsii i c deri. Nemi care i sufoc ri. Suferin a crunt a fizicului i încordarea psihicului. Spaima i incertitudinea dispar. Acum domne te voin a implacabil . Iar durerea pe care o poart cu sine dizolv în ea tot ce mai r m sese din trup. Carnea se ucide spasmodic. Spiritul se contract în jurul nucleului pentru a subzista. i de data aceasta întrebarea este smuls i injectat în eter cu o putere necuprins , ducând cu sine, fibr cu fibr tot ce mai r m sese din puterea i voin a mea. Frunzele se opresc în loc. Lemnul scrâ ne te. Apa se despic în particule. Aerul se satureaz cu sunet i for . P mântul se las smuls pentru a face loc speran ei de salvare. Focul, imens, combustioneaz pentru acea clip soarele, pentru ca str lucirea sa s nu se opun razelor vii de chihlimbar i sev care vor purta ve nic cu ele aceast întrebare r scolitoare. Materia vie î i opre te mecanismul pentru a nu astupa cu huruitul ei neîncetat strig tul acesta aflat mai presus de tot ce se nume te omenesc. Timpul i spa iul devin una i aceea i. Cerul se fragmenteaz în gânduri pentru a purta mai departe chemarea. i clipa aceasta este o clip a pr bu irii. Via a î i înceteaz existen a i neantul domne te acum peste voin . Destinul îns nu este subjugat! Palpit înc în germenul de speran înconjurat de chihlimbar, sev i sunet. Iar clipei acesteia de total nemi care îi urmeaz implozia. Neantul se tope te în el însu i i voin a recreaz via a. Spa iul se separ de timp, apa se recompune, focul elibereaz soarele, cerul se defragmenteaz , p mântul se încheag , iar aerul red ruie mi care materiei vii. Nu, natura nu devine la fel. A trecut peste o important faz de trecere i a evoluat. Este cu totul alta! R spunsul. R spunsul fusese g sit i acel germen de speran fecundase. Duce cu el salvarea. O duce înapoi. Sfâr itul nu s-a oprit. Clipa este mai aproape. Dar acum, acum exist o posibilitate -firav , dar plin de speran -, o posibilitate de salvare. Unic . Ireversibil . Înc nen scut , dar pulsând vie în interiorul incertitudinii acum alungate. “Nu pot s mor… Aveau dreptate. Eu nu am voie înc s mor!” realizez asta în sfâr it, dup ce sufletul i speran a –R spunsul, revin în mine.

Ochii sufletului mi se lovesc de un chip nou, ciudat i de gânduri de ghea , familiare. Nu, nu este un chip. Chipul este ceva material. Materia începuse demult s nu mai aib importan pentru mine. Ceea ce se petrece acum este perfect abstract, imaterial, chiar dac cuvintele folosite pentru a reda senza iile i percep iile acestea ezoterice sunt materiale, definind lucruri p mânte ti. Iar ceea ce simt în fa a mea ca o for str vezie interp trunzându-se cu a mea este ceva real, i totu i metafizic. “Cine e ti?” reac ia gândurilor mele izbucne te concomitent. Un zâmbet la fel de straniu i îndep rtat ca întreaga fiin aflat lâng mine, r zbate din gândurile sale pân -ntr-ale mele. “Cum ai putea ti cine sunt eu, dac nici numele t u nu- i este cunoscut? Trebuie s te cuno ti întâi pe tine, pentru a-i putea cunoa te i pe ceilal i!” se simte r spunsul cu reverbera ii de ghea . “Da, i totu i eu tiu c pentru a ajunge la cunoa terea propriului Eu, trebuie mai întâi s cuno ti eu-rile tuturor lucrurilor ce te înconjoar !” O sclipire de diamant, o privire str lucitoare i t ind cale prin înveli urile sufletului meu mi se împlânt în gânduri. Nu m pot ap ra pentru c nu-mi st în putere. Iar a-i r spunde în acela i fel este ceva imposibil. Voin a mea devenise letargic . Este letargic . Iri ii acestei priviri par metalici, argintii i impenetrabili. Nu le pot în elege originea i menirea… Dar în clipa în care m abandonez, detensionându-m i acceptând ceea ce se petrece ca un lucru absolut firesc, în clipa în care las spiritul meu s se piard în fiin a acestei priviri magnetice, iar pe al s u s foreze în tr irile mele, acum adev rul devine liber s mi se dezv luie într-o dulce revela ie. Individualitatea sufletului meu începe s reac ioneze exoterm cu individualitaea sufletului s u. S se interp trund reciproc prin gânduri, idei, tr iri… Pacea. Pacea i lini tea interioar sunt singurele. Numai ele aduc fericirea, for a, salvarea… “Da, tu e ti!” sun concluzia privirii revenite la cel ce o trimisese, cu aceea i sonoritate nep mântean a gândurilor, dar pe care eu pot în sfâr it s o în eleg. “Sunt Întrebarea. Acesta este destinul meu. Iar tu… tu e ti R spunsul. Aceast Întrebare i acest R spuns erau singurele care puteau întrupa Salvarea. i ea a germinat.” Sunetul astral al ideilor mele este neutru, calm i fericit de o fericire inexplicabil . “Dar mai are atât, atât de mult drum de str b tut pentru a învinge. Nimeni nu poate ti ce va urma. Timpul curge i soarta se înfirip pe urmele lui, f r a întrevede viitorul.” Comuniunea, interp trunderea gândurilor noastre pare deplin , complementar , antagonic . Suntem Întrebare i R spuns. Dar devenim unul i acela i. “Poate ne vom salva. Poate vom pieri. A fi sau a nu fi!..”

“A fi. Vom fi. B trâni i singuri. Drumul e lung i nev zut.” “A nu fi. Întuneric i pace de moarte… Dar pân acolo da, vom fi. A tept i cred.” “Pasivitate? Resemnare?..” Uimirea i un zâmbet -cum altfel s traduc material sentimentul acela str in, rece i dulce?- se îmbin în reac ia lui. “Nu. Niciodat resemnare! E înfrângere. Asumare…” M aprob în lini te i fericire. Indefinibilul. “De unde vine r spunsul? De ce s-a l sat atât a teptat?” Gândurile îmi iau form singure, independent. “A teptarea este r bdare. R bdarea este o virtute a Evolu iei. E indispensabil !” “Trebuia s a tept pentru a evolua singur . Astfel a fost s fie. A a trebuia s fie! Dar de unde? De unde a r s rit r spunsul?..” Îmi asum Evolu ia, realitatea ei. “De nic ieri. De pretutindeni. De foarte, foarte departe. Antimaterie. Materie abstract . Eterul..” Misterul s u nu vrea s se lase p truns. “Ai fost trimis. Te-au trimis i pe tine. O urmare fireasc a drumului meu…” “Da. Vin aici chemat de tine. Întrebarea a creat R spunsul.” “Dragoste?.. Exist dragoste?” “O dragoste f r dragoste. Totul. Dragostea unei fiin e pentru ea îns i. Tu pentru tine. Eu pentru mine. E acela i lucru…” Acum, brusc, totul devine mai clar decât a fost vreodat un adev r etern. i lini tea pare a deveni în sfâr it pur . “Am fost mereu împreun … Dar te pierdusem. Atunci a venit nelini tea… Dar acum team reg sit.” “Da i nu. M aveai în tine. F ceam parte din tine. M-ai pierdut pentru c am devenit liber. Am devenit un Eu. Ai tr it pentru a elibera întrebarea. Eu tr iesc pentru a defini r spunsul.” Nu, lini tea nu este pur . Este o lumin radiind lacrimi. Ochii s i de cle tar m înneac . Da, este dragoste. Dragoste total . Ireversibil . Etern … “Ce se întâmpl cu întrebarea dup ce- i prime te r spunsul?” sc p de pe buzele mele o ultim umbr de cea .

“Se redeschide în ea îns i. Î i recap t pacea. R spunsul vine s -iia locul…” “Atunci voi pleca. Mi-am câ tigat lini tea. Evolu ia te-a adus pe tne pentru a m înlocui. Tu vei da na tere salv rii, iar eu nu voi mai fi.” “Vei fi. Dar vei fi departe. Gândurile tale vor transcende îns pân la mine. Întrebarea a putut exista f r R spuns, dar R spunsul e pe vecie, indestructibil legat de Întrebare!” Acum pot sim i fizic leg tura aceasta metafizic închegându-se în corpul meu între cele dou elemente, între treptele evolu iei mele. Gândul zâmbetului vorbe te: “Întrebarea e cuprins în r spuns. Voi tr i prin tine!.. Readuci voin a i for a. Î i cedez speran a i inocen a. Vei avea nevoie de ele pentru a înfrunta trupul i nesiguran a. Speran a o ai acum în tine. Hr ne te-o i elibereaz-o. Soarta ta începe acolo unde a mea ia sfâr it. Adio!” i, în cele din urm , dup pr bu irea materiei, dup nemi carea i revenirea ei, dup confruntarea i contopirea Întreb rii i R spunsului, dup nesiguran i voin , dup epuizare i moarte, în carnea mea se încle teaz din nou via a. Trupul meu nefericit i sec tuit se mi c lent, speriat. Nu, nu mai este al meu. O fiin ciudat îl ocup acum. Str in i dintotdeauna cunoscut . Sunt o alt Eu! Dar, pe lâng aceast nou individualitate lipsit de individual, ceva incert, nep mântesc, imaterial c p ta form , materie, via … Salvare? S fi fost adev rat? R spunsul fertilizase i înlocuise Întrebarea. Dar mai exist de fapt posibilitatea Salv rii? “Salvarea este ceva abstract. Relativ. Lumea aceasta este material . Carnal . Totul depinde numai de inimile oamenilor. Lini tea mea este departe, iar Clipa aproape… O voi înfrunta. E soarta mea. A a cum a fost dintotdeauna…” Topice: Medita ii | Edit |