Proiect O Grandy.docx

ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU Facultatea de Științe Militare

OPERAȚIUNEA DE SALVARE A PILOTULUI SCOTT O’GRANDY

Autor: Sd.Cap Schnel Johnny-Nicolas

SIBIU 2019

1

OPERAȚIUNEA DE SALVARE A PILOTULUI SCOTT O’GRANDY

CUPRINS:

    

Analiză istorică și geografica-militară a spațiului de confruntare Situația politico-militara din timpul confruntării confruntarii Desfășurarea operațiunii Reliefarea caracterului extrem al operațiunilor militare Consecințe politico-militare ale operațiunii de salvare Concluzie

2

Analiză istorică și geografica-militară a spațiului de confruntare

Formarea Iugoslaviei Prima entitate cunoscută sub acest nume a fost Regatul Iugoslaviei, care, înainte de 3 octombrie 1929 a fost cunoscut sub numele de Regatul sârbilor, croaților, și slovenilor. A fost înființat la 1 decembrie 1918, prin unirea Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a Regatului Serbiei A doua entitate cunoscută cu acest nume a fost Federația Democrată a Iugoslaviei, care a fost proclamată în 1943, de mișcarea de rezistență a partizanilor iugoslavi în Al Doilea Război Mondial. Ulterior, a fost redenumită Republica Populară Federativă Iugoslavia, în 1946, când a fost instaurat un guvern comunist. În 1963 a fost iarăși redenumită în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (R.S.F. Iugoslavia). Acesta a fost cel mai mare stat iugoslav, deoarece Istria și Rijeka au fost incluse în noua Iugoslavie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La 7 aprilie 1963, statul și-a schimbat denumirea oficială în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, iar Iosip Broz Tito a fost ales președinte pe viață. În R.S.F. Iugoslavia, fiecare republică și provincie avea propria constituție, curte supremă, parlament, președinte și prim-ministru. În fruntea guvernului iugoslav, erau președintele (Tito), prim-ministrul federației, și parlamentul federației (un colectiv al președenției s-a format după decesul lui Tito în 1980). După moartea lui Tito, la 4 mai 1980, tensiunile etnice s-au intensificat în Iugoslavia. Cele opt elemente constitutive care formau federația erau șase republici socialiste: Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Serbia și două provincii socialiste autonome (Kosovo și Voivodina), incluse în Republica Socialistă Serbia. Începând cu 1991, R.S.F. Iugoslavia s-a dezintegrat în războaiele iugoslave.

3

Ultima entitate cunoscută cu acest nume a fost Republica Federală Iugoslavia, înființată la data de 27 martie 1992. Aceasta a fost o federație constituită din două republici non-secesioniste rămase: Muntenegru și Serbia (incluzând provinciile autonome Voivodina și Kosovo). În 4 martie 2003, a fost redenumită în Uniunea Statală a Serbiei și Muntenegrului, iar numele „Iugoslavia” a fost desființat oficial. La 3 iunie, respectiv 5 iunie 2006, Muntenegru și Serbia șiau declarat independența, astfel sfârșindu-se statul iugoslav.

Situația politico-militara din timpul confruntării confruntarii Factorii inițiatori ai conflictului Căderea comunismului, precum şi declanşarea conflictelor pentru independenţă în Slovenia şi Croaţia, marcate de un adevărat efect al dominoului pentru statele ex-Iugoslave, nu puteau să nu se răsfrângă şi asupra complexităţii Bosniei. Deşi nu există o dovadă evidentă, se pare că între cei doi lideri autoritari ai Croaţiei şi 4

Serbiei: Franjo Tudjman şi, respectiv, Slobodan Milosevic ar fi existat un acord tacit privind împărţirea spaţiului bosniac în două zone de influenţă, urmând apoi anexarea fiecărui teritoriu de către cele două state

La alegerile postcomuniste din 1990 Alija Izetbegovic devine preşedintele ţării, sârbul Momcilo Krajsnic preşedintele Parlamentului, iar croatul Jure Pelivan primul ministru. De partea cealaltă a baricadei, politicianul Radovan Karadžić reprezintă o personalitate cu vederi extremiste.După 1989, acesta pune bazele Partidului Democratic Sârb din Bosnia. În anii următori militează, adeseori recurgând la un limbaj violent, pentru păstrarea identităţii sârbe, împotriva unei Bosniei independente. Alături de generalul ex-iugoslav Ratko Mladić, Karadžić va pune bazele unei noi armate a sârbilor bosniaci pe fondul moştenirii atât a unui arsenal, 5

cât şi a unor resurse umane din fosta armată iugoslavă staţionată în Bosnia. Ambii se află actualmente la Haga, în custodia Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie, fiind acuzaţi, printre altele, de genocid. Vara anului 1991 se prezintă pentru spaţiul ex-iugoslav una extrem de tensionată. În plin conflict de secesiune al Croaţiei, evenimentele încep să se precipite şi în Bosnia. În luna august, Alija Izerbegobic anunţă organizarea unui referendum privind independenţa. La 21 august au loc o serie de ciocniri între armata iugoslavă şi musulmani, în localităţile Caplijna şi Mostar. La rândul ei, populaţia sârbă anunţă, la data de 21 septembrie, voinţa de a îşi manifesta suveranitatea şi de a obţine secesiunea în regiunile majoritar sârbeşti, acestea urmând să rămână în Federaţia Iugoslavă alături de Kraijna (regiune a Croaţiei predominant sârbă aflată în plin război), Serbia şi Muntenegru. La 29 februarie 1992 a fost organizat un referendum în Bosnia. Cu această ocazie, reprezentanţii celor trei etnii trebuiau să răspundă la întrebarea: “Sunteţi pentru o Bosnia-Herţegovina suverană şi pentru o uniune statală a celor trei popoare constitutive suverane- croat, musulman şi sârb în regiunile (cantoanele naţionale)?” În timp ce musulmanii şi croaţii au votat masiv pentru independenţă, sârbii au boicotat alegerile. In 1992 la 29 februarie - 1 martie - Musulmanii și croații din Bosnia votează independența în referendumul boicotat de sârbi. Referendumul a fost urmat de mişcări violente provocate de toate cele trei etnii, în mai multe centre urbane ale ţării. Evenimentul ce marchează însă declanşarea ostilităţilor armate a fost reprezentat de deschiderea focului de către un grup de musulmani asupra unei nunţi sârbeşti în Sarajevo. A fost ucis tatăl mirelui iar un preot a fost rănit. Musulmanii şi-au justificat crima prin faptul că nuntaşii afişau ostil steagul Serbiei. La data de 3 martie, Alija Izerbegovic şi Radovan Karadić se întâlnesc în cazarma armatei iugoslave, însă fără efect. Două zile mai târziu au loc mişcări importante pentru pace în Sarajevo. Politicienii aflaţi în interiorul hotelului Holiday Inn sunt asaltaţi de mase mari de oameni ce se opuneau naţionalismului. Sunt afişate portrete ale lui Tito şi steaguri iugoslave şi se strigă “Jos Guvernul!”. La ordinul lui Karadić, lunetiştii sârbi aflaţi în zonă deschid focul în plin. Liderul

6

sârbilor bosniaci avea să afirme mai târziu într-un documentar că era o falsă manifestaţie pentru pace. O serie de forţe paramilitare, între care şi grupuri infracţionale, pun în următoarele zile stăpânire pe oraş. În timp ce musulmanii stăpânesc centrul, sârbii se refugiază în cartierul lor majoritar, Garbavica şi pe înălţimile din jur. În estul provinciei îşi fac apariţia brigăzi paramilitare sârbe, denumite Tigrii lui Arkan, conduse de temutul interlop Željko Ražnatović Arkan. Reprezentanţii internaţionali vorbesc despre purificare etnică cu scopul eliminării populaţiei musulmane din zonă. Războiul izbucnește, iar sârbii, sub conducerea lui Radovan Karadzic, se află în asediu în capitala Saraievo. Aceștia ocupă 70% din țară, ucigând și persecutând musulmanii și croații pentru a scoate o republică sârbă. Colapsul La 23 aprilie 1992 începea asediul oraşului Sarajevo, cunoscut drept cel mai lung asediu din istoria contemporană. Acesta avea să dureze mai bine de 3 ani, depăşind ca perioadă asediul oraşelor sovietice Leningrad şi Stalingrad în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru a îşi coordona mai bine acţiunile împotriva oraşului, Radovan Karadžić şi-a stabilit cartierul general în oraşul Pale. Punctul critic al evenimentelor din Bosnia il se petrecea la 11 iulie - Trupele sârbo-bosniace, sub comanda generalului Ratko Mladic, capturează enclava estică și "zona sigură" a URN din Srebrenica, ucidând aproximativ 8000 de bărbați musulmani în săptămâna următoare. Tribunalul ONU pentru crime de război de la Haga îl face pe Karadzic și Mladic drept genocid pentru asediul orașului Sarajevo. Acest fapt atrage dupa sine o intervenție prompta a forțelor NATO, la data de 30 august 1995, in urma conferinței de la Londra este initiate Operațiunea Deliberate Force. Intervenția NATO în Bosnia și Herțegovina a fost o serie de acțiuni întreprinse de NATO, al cărei scop declarat a fost stabilirea păcii pe termen lung în timpul și după războiul bosniac. Intervenția NATO a început în mare parte ca fiind politică și simbolică, însă sa extins treptat pentru a include operațiunile aeriene la scară largă și desfășurarea a aproximativ 60 000 de soldați în cadrul Operațiunii Joint Endeavour. la 12 aprilie 1993, NATO a inițiat operațiunea Deny Flight, care a fost însărcinată cu aplicarea restricților de zbor pentru beligeranți 7

La 28 februarie 1994, amploarea implicării NATO în Bosnia a crescut dramatic. Într-un incident din apropierea orașului Banja Luka, luptătorii NATO care operează în cadrul companiei Deny Flight au doborat patru avioane sârbe. Aceasta a fost prima operațiune de luptă din istoria NATO și a deschis ușa pentru o prezență continuă a NATO în Bosnia. În iulie 1995, sârbii bosniaci au lansat un atac asupra orașului bosniac din Srebrenica, terminând cu decesul a aproximativ 8000 de civili în masacrul de la Srebrenica. La 28 august 1995, forțele sârbe au lansat o lovitura de mortar in piața din Saraievo, ucigând 37 de persoane. Amiralul Leighton Smith, comandantul NATO, a recomandat lansarea de către NATO a loviturilor aeriene cu retorsiune în cadrul Forței Deliberate Force. La 30 august 1995, NATO a lansat oficial operațiunea Deliberate Force cu bombardarea pe scară largă a țintelor sârbe. Bombardarea a durat până la 20 septembrie 1995 și a implicat atacuri asupra a 338 obiective individuale. Acordurile Dayton și IFOR au urmat dupa atacurile aeriene cadrul Operațiunii Deliberate Force. Beligeranții din războiul bosniac s-au întâlnit la Dayton, Ohio în noiembrie 1995 și au semnat Acordul de la Dayton, un tratat de pace. Ca parte a acordurilor, NATO a fost de acord să ofere 60.000 de pacificatori pentru regiune, ca parte a Forței de Implementare (IFOR). În decembrie 1995, în cadrul operațiunii Joint Endeavour, NATO a desfășurat aceste forțe. Aceste forțe au rămas desfășurate până în decembrie 1996, când cei care au rămas în regiune au fost transferați către Forța de Stabilizare (SFOR). Misiunile de menținere a păcii din SFOR au rămas în Bosnia până în 2004. Desfășurarea operațiunii

La data de 2 iunie 1995 in cadrul operațiuii Deny Flight a forțelor NATO, prin care se asigura siguranța aeriana, in cadrul unei misiuni de patrulare deasupra zonei de responsabilitate avionul f-16 al pilotului Scott O’Grany a fost lovit de o racheta anti-aeriana, in urma avariei suferite pilotul a executat manevra de evacuare de urgență prin care a fost parașutat in zona izolata Mrconik Grad, aflată sub controlul forțelor insurgente sîrbe.

8

In urma prabușirii aeronavei Cpt. Scott a inceput o lupta pentru supraviețuire in mediul izolat, fiind lipsit de resurse alimentare și aflandu-se constant sub amenințarea forțele armate bosniac-sîrbe ce au inceput cautarea pilotului pentru a obține modalitați de santaj impotriva forțelor Coaliției. Identificarea poziției pilotului s-a realizat in a 6-a zi de la prabușirea aeronavei fiind urmata de o misiune decisiva prin care s-a realizat recuperarea si inapoierea militarului inapoi in bază. Poziția pilotului a fost interceptata printr-un apel facut de acesta de catre un avion f-16 ce survola zona intr-o misiune de recunoastere in zona Mrkonik Grad. Echipa de salvare a fost compusa din doua elicoptere ch-53 avand un echipaj de 14 puscasi marini avand acoperire aeriana din partea aeronavelor f-18. Decolarea riscanta a fost insotita de focuri de armament usor de infanterie si lovituri rachete anti-aeriene care nu si-au lovit ținta.

9

Reliefarea caracterului extrem al operațiunilor militare

Principalul factor de risc al operațiunii de salvare a pilotului a reprezentat-o aterizarea aeronavelor intr-o zona controlata de forțele insurgente bosniaco-sîrbe astfel ca forțele coaliției au fos supuse riscolui unei ambuscade. Vizibilitate redusa din cauza vegetației bogate si a terenului deluros, reprezinta un factor de risc deoarece ar fi susținut realizarea unei ambuscade. Data fiind durata indelungata de cand pilotul se afla in izolare s-a luat in calcul posibilitatea ca apelul de ajutor trimis de acesta sa fie din partea unor militari ce lar fi rapit pe pilot. Decolarea aeronavelor de la sol a fost insoțita de focurile inamice, insă datorita rapiditații acțiunii s-a evitat o posibila tragedie. Consecințe politico-militare ale operațiunii de salvare-CONCLUZIE

Salvarea pilotului a avut un impact puternic in mass-media, acesta a fost invitat la Casa Alba de presedintele American Bill Clinton,pentru a fi felicitat in mod public. Reușita salvarii pilotului are un puternic efect psihologic asupra personalului militatar aflat in misiune in operațiunea Deny Flight, dar și asupra tuturor oamenilor din fața televizorelor ce au asteptat intrigați o veste pozitiva. Aceasta operațiune de salvare a fost totodata o demonstrație de forta a armatei SUA prin care s-a aratat nivelul de pregatire superior si devotamentul fața de misiune și față de personal. O consecință directa a acestei operațiuni a fost schimbarea misiunii efectuate de coalitție astfel ca la 30 august 1995, NATO a lansat oficial operațiunea Deliberate Force cu scopul de a bombardarea pe scară largă țintele sârbe de mare risc.

10

BIBLIOGRAFIE

https://edition.cnn.com/2015/12/16/us/scott-ogrady-rewind/index.html https://edition.cnn.com/search/?q=yugoslavia&size=10&from=10&page=2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Iugoslavia https://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-bosnia-1992-1995-regionalizareislamizare-genocid

11

12

13