Leonardo Maugeri, The Age Of Oil, Praeger, 2006.docx

Leonardo Maugeri, The Age of Oil, Praeger, 2006.

p. 19 - Până la 1900, semnificația petrolului în viața modernă s-a schimbat radical. Petrolul nu mai era doar sursa principală de iluminare; cel puțin 200 de subproduse au intrat în uzul zilnic, în viața cotidiană a oamenilor, de la lubrifianți pentru mașini industriale și ceară din petrol pentru produse farmaceutice și lumânări la medicamente, solvenți și combustibil pentru sobe și motoare cu combustie internă. (...) un număr de inventatori amatori experimentau și perfecționau primele prototipuri ale vehiculelor cu motor cu combustie internă, alimentate cu motorină sau benzină. În micile lor magazine de ansamblu și în garaje, acești bărbați pregăteau calea unei invenții revoluționare ca cea a lui Edison și una care ar deranja dramatic conceptul distanței fizice și schimbarea rolului petrolului în istoria contemporană. p. 20 - Diferite modele de motoare și mașini au apărut în același timp, fiecare beneficiind într-o oarecare măsură de îmbunătățirile și inovațiile tehnologice introduse de alții. Europa a fost inițial cu mult înaintea Statelor Unite în hrănirea noii afaceri. A fost locul de naștere pentru ceea ce este, în general, considerat a fi prima versiune comercială a unui motor cu combustie internă, brevetată în Franța în 1860 de către mecanicul belgian Etienne Lenoir (nu are treabă cu petrolul). În cele din urmă, inovațiile au fost aduse de producătorii germani, începând cu motorul de patru cicluri al lui Nicolaus Otto, introdus în 1876 (care a comprimat primul amestec de combustibil și aer în cilindrul de lucru), urmate de modele brevetate de Karl Benz, Gottlieb Daimler, și Rudolf Diesel. În același timp, Mercedes-ul din 1901 proiectat de Wilhelm Maybach, inventator al carburatorului și un asistent de lungă durată al lui Gottlieb Daimler, pentru germanul Daimler Motoren Gesellschaft, merită creditat pentru că a fost prima mașină modernă în toate punctele esențiale. Până la sfârșitul secolului, zeci de pionieri prolifici au livrat prototipuri originale de vehicule cu patru roți în țările industriale, dovedind că noul instrument de transport a fost fiabil și suficient de sigur. p. 22 - Revoluția cauzată de introducerea motorului cu combustie internă a schimbat în mod dramatic natura petrolului pentru națiuni și pentru omenire și a durat doar câțiva ani pentru ca

"aurul negru" să se ridice la stadiul actual ca marfă strategică, vital pentru securitatea națională a marilor puteri. pp. 22-23 - Țara care a înțeles cel mai bine această nouă realitate a fost Marea Britanie, la îndemnul tânărului Winston Churchill. Ca prim lord al amiralității, Churchill s-a pronunțat pentru trecerea Marinei Regale de la cărbune în petrol în 1911, obținând în cele din urmă aprobarea pentru aceasta în 1913. Cu această alegere, Londra putea spera să-și păstreze predominanța pe mare, în special împotriva creșterii forței navale germane. Totuși, schimbarea a generat și o problemă foarte mare. În timp ce Regatul Unit a furnizat aproximativ jumătate din cărbunele comercializate în întreaga lume, și deținea un monopol virtual asupra cărbunelui fără fum, nu avea surse interne de petrol, nici surse în coloniile sale. Odată ce țara a optat pentru un flotă propulsată de petrol, auto-suficiența energetică a Regatului Unit a fost pierdută pentru totdeauna, iar căutarea unor surse de petrol stabile și invulnerabile a devenit o necesitate vitală pentru țară. Soluția a venit tot de la Churchill - în special controlul guvernului asupra companiei petrolifere anglo-persane - progenitoarea actualei întreprinderi BP - o întreprindere privată care a deținut o concesie de petrol foarte promițătoare, acoperind cea mai mare parte a teritoriului Persiei, viitorul Iran. Prima aventură de acest fel într-o țară din Orientul Mijlociu, saga cu petrol din Persia a început în 1901, când un om de afaceri irlandez, William Knox D'Arcy, a primit o concesie exclusivă de petrol pe șaizeci de ani, acoperind întreagul Imperiu Persan, cu excepția celor 9 provincii nordice. În schimbul concesiunii, monarhia persană a primit o plată în avans de 40.000 de lire sterline (etc). De asemenea, afacerea lui D'Arcy a fost absolvită de la plata oricărui tip de impozit autorităților persane, inclusiv impozitul pe venit. Acest acord va deveni modelul pentru toate concesiunile ulterioare privind petrol din Orientul Mijlociu timp de cincizeci de ani. Dar Persia nu era un refugiu sigur pentru o companie britanică în acel moment.