Coloniile.docx

Pe doctrina calvinistă s-au întemeiat și concepțiile religioase ale Bisercii germane protestante și ale celei olandeze reformate, ale perzbiterienilor scoțieni, ale unora dintre puritanii englezi și ale hughenoților francezi.

Francezii

Colonizarea Canadei și a Americii de către francezi a început cu adevărat abia în zorii secolului al XVII-lea, o dată cu noile colonii întemeiate de exploratorul Samuel de Champlain în Acadia (Nova Scotia) și Quebec. În delta fluviului Mississippi, francezii vor întemeia la începutul secolului al XVIII-lea o colonie numită New Orleans. În acest fel, francezii au ajuns să-și exercite autoritatea nu numai asupra Canadei, ci şi asupra principalei căl navigabile din America Nord. Era însă o autoritate iluzorie, întrucât monarhia franceză nu şi-a manifestat niciodată interesul real de a avea colonii stabile, considerând această regiune aproapc exciusiv ca pe o sursă de bogăţii destinate comerțului. Din acest motiv, teritorille americane aflate sub stăpânire franceză au rămas zone slab populate.

În timpul domniei Elisabetei I, biserica Angliei a devenit protestantă, dar într-un fel specific. Structura organizatorică, ierarhia bisericească (episcopi, arhiepiscopi) au rămas aproape neschimbate, dar doctrina si practica religioasă au suferit schimbări: liturghia latină a devenit, cu unele modificări, Cartea de rugăciunii a Bisericii anglicane, cultui sfinţilor a fost abandonat, iar reprezentanţilor clerului li s-a permis să se căsătoreasc. Pentru păstrarea unităţii religioase, „Pactul elisabetan" a acordat o oarecare toleranță în privinţa unor chestiuni teologale şi de altă natură, toleranță care însă nu satisfăcea pe toată lumea. Unii au încercat să invoce litera legii, punând accentul pe practicile tradiţionale. Dar mulţi alţii, în special cei aflaţi sub influenţa calvinismului european, doreau o „purificare" a Bisericii anglicane de rămăşiţele catolice, pentru ca în acest fel ea să corespundă mai exact concepţiei lor întemeiate pe Sfânta Scriptură. Aceşti aşa-numiţi „puritani" doreau ca locul Cărţii de rugăciuni a Bisericii anglicane să fie luat

de Biblie, tipicul bisericesc să fie simplificat, iar ziua sfântă a sabatului să fie respectată cu stricteţe. Unii dintre puritani, eşuând în eforturile lor de a reforma Biserica anglicană, vor părăsi Anglia şi vor emigra în America, unde îşi vor clădi propriile biserici si comunităţi religioase. Aceia care s-au desprins total de Biserica anglicană au fost numiţi separatişti.

Colonizarea zonei Golfului Chesapeake

În anul 1606, după încheierea păcii cu Spania, care a însemnat o deblocare a unor resurse materiale și umane utile în acţiunea de colonizare, Iacob I a înfiinţat prin ordonanţă regală Compania Virginia, alcătuită din două secţii autorizate să întemeieze colonii, Compania din Londra - Prima colonie şi Compania din Plymouth - A doua colonie. Acţionarii companiei se aşteptau să fie răsplătiţi cu aur și cu vin, citrice, ulei de măsline, răşină, gudron, potasă și alte produse ale pădurii, necesare pentru aprovizionarea şi echiparea vaselor. Mulţi mai sperau încă să descopere şi un drum spre India. Probabil că nici unui dintre ei nu au putut bănui ce anume va deveni prima colonle engleză: un teren pentru cultivarea tutunului. VIRGINIA -

-

-

Compania din Londra a inflinţat prima colonie stabilă în Virginia; denumită astfel după porecla reginei Elisabeta I, ,the Virgin Queen'' . La 6 mai 1607, trei corăbii având la bord un echipaj format din circa 100 de oameni au ajuns în Golful Chesapeake după o călătorie de patru săptămâni pe o mare agitată. Coloniștii au numit fluviul care străbătea regiunea James, iar orașul fondat Jamestown. Coloniştii au construit un fort, colibe cu acoperişuri de paie, un hambar si biserică, apoi au început să cultive pământul, însă majoritatea erau fie orăişeni nepricepuţi în ale agriculturii, fie „domni” aventurieri care dispreţuiau munca fizică. Ei veniseră după aur, nicidecum să întemeieze ferme. Necunoscând pădurea, nu ştiau să exploateze abundența de vânat şi pește din zonă. Cum pe aprovizionarea din Anglia nu se puteau baza, ei au supravieţuit numai datorită unei conducei ferme şi datorită comerţului cu indienii, de la care au învăţat să cultive porumbul. Indienii din acele ţinuturi erau slab organizaţi. Powhatan, şeful tribului Pamunkey, îşi câştigase o oarecare autoritate asupra unui număr de aproximativ treizeci de triburi din zona de coastă. În ciud unor conflicte sporadice cu coloniştii, indienii au adoptat o atitudine de vigilentă aşteptare. Se pare că Powhatan, nutrind speranţa unor negoţuri şi alanţe avantajoase cu noii veniţi, a înţeles prea târziu planurile englezilor de a pune stăpânire pe acele ţinuturi şi de a-i supune pe băstinaşi.

*John Smith Printre colonişti exista o persoană pe măsura lui Powhatan: căpitanul John Smith, un soldat fanfaron înstărit şi înzestrat cu remareabile calităţi de conducător. Smith luptase mai înainte ca mercenar în armata austriacă, împotriva turcilor, în Ungaria. Legenda spune ca acolo a luat capetele a trei turci in timpul unor lupte corp la corp. În semn de recunoștința, austiecii i-au dăruit gradul de căpitan, un cal, un iatagan şi un blazon. Ulterior, Smith a fost rănit, luat prizonier şi transformat în sclav în Turcia, dar a reuşit să se elibereze ucigându-1 pe supraveghetor. După ce a fugit străbătând Rusia şi navigând pe o corabie de piraţi în largul coastei africane, Smith, pe atunci în vârstă de douăzeci şi patru de ani, s-a întors în Anglia în anul 1604. Compania Virginia, pe drept cuvânt impresionată de isprăvile lui Smith, 1-a numit membru al consiliului rezident, având misiunea să conducă noua colonie din America. A fost o decizie înţeleaptă, într-un moment în care coloniştii erau ameninţaţi de foamete, Smith a impus o disciplină severă şi i-a obligat pe toţi să muncească, arătând că cine nu munceşte nu mănâncă. De asemenea, Smith a făcut negoţ cu indienii, a explorat zona Golfului Chesapeake şi a întocmit harta acesteia. Colonia Jamestown a supravieţuit numai datorită eforturilor sale. Mulţi colonişti nu 1-au agreat din cauza comportamentului său dictatorial. Posibliltatca ca John Smith să ţină sub control colonia răzvrătită a fost înlăturată în momentul când el a suferit o arsură cu praf de pușcă şi s-a întors în luna octombrie a anului 1609 în Anglia. Au urmat o perioadă de anarhie și foametea din iarna 1609-1610, în timpul căreia cei mai mulți dintre colonişti, slăbiți din cauza lipsei de hrană, au fost seceraţi de boli. În mai 1610, o echipă de salvare a mai găsit doar circa 60 de supraviețuitori. Toate păsările şi animalele (inclusiv caii) fuseseră sacrificate pentru hrană, iar un om își devorase propria soţie. În următorii șapte ani, colonia a reuşit cu greu să se menţină, până când s-a descoperit treptat rațiunea de a exista: tutunul (care devenea din 1616 un important produs de export). John Rolfe era cel care experimentase cultura tutunului în Virginia în 1612. Este cunoscut pentru faptul că a fost primul colonist care a cultivat și exportat cu succes tutunul. Acesta a mai contribuit la asigurarea stabilității interne prin căsătoria sa cu Pocahontas, fiica lui Powhatan (prințesa indiană a murit de variolă în 1620, la Londra). În 1618, oficialităţile din Londra au iniţiat o serie de reforme menite să sprijine şubreda colonie americană. Mai întâi au jaionat o nouă politică privind drepturile de proprietate. Orice persoană care cumpăra o acţiune a Companiei, sau care se putea deplasa până in Virginia, primea o suprafată de pământ de 50 de acri si încă pe atât pentru servitorii pe care îi trimitea întracolo sau îl aducea cu sine. Anul următor, 1619, a fost memorabil din mai multe puncte de vedere. Compania şi-a mai atenuat codul juridic foarte strict și a promis coloniştilor că se vor bucura de „drepturile lor de englezi", care includeau şi formarea unui organ reprezentativ.

La 30 iulie 1619 s-a intrunit, la biserica din Jamestown, prima Adunare Generală a Virginiei, ale cărei dezbateri au durat cinci zile. A fost un an bogat în evenimente din încă două puncte de vedere. În 1619 a sosit un vas având la bord nouăzeci de „tinere fecioare", destinate a fi vândute unor soţi pe care urmau să și-i aleagă ele, contra unui preț care să acopere costul transportului (aproximativ 55 kg de tutun). Apol un vas olandez de război a adus „20 de negri" primii oameni de culoare ajunşi în coloniile engleze din America (*pentru a înlocui pierderile umane suferite în Indiile de Vest, coloniștii spanioli au început încă din anul 1503 să cumpere sclavi negri din

Africa – acțiune de proporții tragice prin care, în cele din urmă, peste 9 milioane de oameni au fost siliți să treacă Atlanticul pentru a deveni sclavi). În ciuda reuşitelor sale, Compania a cunoscut din nou vremuri grele. În anul 1622, fratele lui Powhaian a condus o răscoală în cursul căreia au fost ucişi 347 de albi, printre care şi John Rolfe. Din 1607, aproximativ 14 000 de oameni emigraseră in colonie; cu toate acestea în anul 1624 se înregistra o populaţie de numal 1 132. Regele a numit o comisie de anchetă şi, la recomandarea acesteia, Compania a fost desfiinţată prin hotărare judecătorească. În anul 1624, Virginia a devenit colonie regală. După 1622, relaţiile cu indienii s-au caracterizat prin ceea ce membrii consiliului guvernatorului numeau „o continuă duşmănie".

MARYLAND

-

-

-

-

-

În anul 1634, la zece ani după ce Virginia a devenit colonie regală, a apărut o nouă colonie vecină, numită Maryland, pe coasta de nord a Golfului Chesapeake. A fost prima aşa-numită colonie particulară, a cărei întemeiere nu a revenit unei societăţi pe acţiuni, ci unei singure persoane, Lordul Baltimore. Sir George Calvert, primui lord Baltimore, anunţase în 1625 convertirea sa la catolicism și căuta o colonie care să constituie un refugiu pentru catolicii englezi, supuşi discriminării religioase în propria lor ţară. Ordonanţa pentru înfiinţarea unei asemenea colonii a fost emisă în cele din urmă în anul 1632, după moartea sa. Fiul său, Cecilius Calvert, al doilea lord Baltimore, a fost cel care, în anul 1634, a întemeiat cu adevărat orașul colonie St. Mary pe malurile unui râuleţ situat aproape de gurile fluviului Potomac. Calvert, a adus cu sine gentelmeni catolici care au devenit proprietari de părnânturi, în timp ce majoritatea servitorilor erau protestanţi. Ordonanţa îl împuternicea pe Calvert să emită legi cu asentimentul „cetăţenilor liberi" (toţi aceia care deţineau proprietăţi). Adunarea legislativă, întrunită pentru prima dată în anul 1635, s-a împărţit mai târziu în două Camere, guvernatorul separându-se astfel de consiliu. Ordonanţa stipula, de asemenea, dreptul proprietarului particular al coloniel de a arenda domenii - şi în Maryland erau circa şaizeci de asemenea domenii înainte de 1676. Lorzii Baltimore au înţeles însă curând că, pentru a atrage colonişti, trebuiau să le construiască ferme. Colonia trebuta să se bazeze, în concepţia lor, pe o agricultură mixtă. Dar soarta a făcut ca, în scurt timp, atât existenţa coloniei însăşi cât şi vieţile locuitorilor ei să depindă de producţia de tutun.

Colonizarea Noii Anglii

PLYMOUTH -

-

În timpul acesta, se conturau şi colonii foarte diferite, situate în regiuni mai îndepărtate, la nord de zona Golfului Chesapeake. Pelerinii care au înterneiat colonia Plymouth nu urmăreau să găsească aur şi nici să se îmbogăţească, ci să întemeieze o comunitate creştină. Ei aparţineau celei mai extremiste şi intransigente secte puritane, aceea a separatiştilor, care se desprinseseră definitiv de Biserica anglicană. Persecutați de Iacob I și de oficialitățile anglicane, ei s-au refugiat în Olanda în anul 1607. Olandezii calvini le-au acordat azil și le-au tolerat credința religioasă, dar i-au constrâns să practice numai activități bazate pe munca fizică necalificată (discriminare + faptul că în 10 ani petrecuți în Olanda, la Leyda, copii lor începeau să-și piardă identitatea națională și să deveneau olandezi). Ei tânjeau după stilul de viată englezese şi după drapelul patriei. Dacă nu se puteau bucura de ele acasă, le puteau transplanta în Lumea Nouă. Regele Iacob I nu le-a promis o toleranță totală în cazul în care întemeiau o colonle, dar nici nu li s-a mai opus în vreun fel.

-

-

-

-

-

-

-

-

Grupul de la Leyda a obţinut din partea Companiei Virginia dreptul de a deţine pământ. În septembrie 1620, 101 bărbați, femei și copii, conduşi de William Bradford, s-au înghesuit la bordul corabiei Mayflower în scopul de a traversa Atlanticul. Numai jumătate dintre călători erau „sfinţi" pelerini; restul erau „străini", neaparţinând grupului pelerinilor colonişti obişnuiţi, muncitori tocmiţi şi servitori angajaţi prin contract. După o călătorie anevoioasă pe vreme de furtună, au ajuns la Capul Cod, situat în nord, la mare distanţă de Virginia, înaintând spre sud, au dat de ape învolburate şi s-au întors, găsind în Provincetown un liman. Unii au pornit apoi în recunoastere şi au cercetat Golful Capului Cod. Ei au dat peste un loc numit Plymouth, unde au intemelat o colonie. Întrucât nu erau supusi nici unei puteri instituţionalizate, 41 dintre Părinţii pelerini au încheiat o întelegere formală de a se conforma legilor emise de conducătorii aleși de ei — Acordul Mayflower din 21 noiembrie 1620. Luat ulterior ca model de că. tre alti colonişti din Noua Anglie, Acordul a contribuit la instituirea tradiţiei specific americane a guvernărti prin consens. Pelerinii şi-au clădit casele şi s-au instalat în ele în plină iarnă, pe ninsoare. Mulţi nu au mai apucat sosirea primăverii. Aproape jumătate din colonişt au pierit în urma contaminării. Relațiile bune cu indienii din vecinătate s-au dovedit salvatoare. În primăvara anului 1621, coloniştii au făcut cunoştinţă cu indianul Squanto, care i-a învăţat să cultive porumbul. Toamna, pelerinii au reușit să aibă o recoltă de porumb excepţională, un negoţ cu blănuri înfloritor şi o cantitate de cherestea gata de încărcare. Pentru a sărbători acest succes, ei au organizat împreună cu indienii o sărbătoare a recoltei, care avea să se numească mai târziu Ziua Recunoştinţei. Pe tot parcursul existenţei sale autonome, până în momentul înglobării ei în Massachusetts în anul 1691, colonia Plymouth a fost guvernată potrivit Acordului Mayflower, care nu era o constituţie propriu-zisă, ci doar o întelegere încheiată între membrii unei comunităţi religioase care credeau că Dumnezeu încheiase un legământ (sau pact) cu oamenii, oferindu-le o cale de măntuire. Prin urmare, puterea laică deriva în mod firesc din cea bisericească, iar autorităţile laice şi relgioase erau la început aceleaşi. Populaţia coloniel Plymouth nu a depăşit niciodată cifra de 7 000 de locuitori.

JOHN WINTHROP ŞI ÎNTEMEIEREA COLONIEI MASSACHUSETTS BAY

-

Aceasta a fost la început o comunitate religloasă alcătuită din creştini care şi-au unit glasurile în armonie aducând slavă lui Dumnezeu si urmându-şi neabătut drumul de „aleşi ai lui Dumnezeu". Asemenea pelerinilor, puritanii care au colonizat Massachusetts Bay

-

erau în primul rând „independenţi" care doreau biserici autonome având printre membrii lor doar „sfinţi vădiţi", care puteau face dovada graţiei divine ce le-a fost acordată. Dar, spre deosebire de separatiştli din Plymouth, puritanii care au colonizat Massachusetts continuau să spere într-o posibiliă reformare a Bisericii anglicane. În anul 1629, un grup de puritani şi negustori 1-au convins pe regele Carol I să acorde societății lor nou-create, denumită Compania Massachussetts Bay, o suprafață de pământ situată la nord de Plymouth, unde să întemeieze o nouă colonie.