Ionut Hirnea Tema Drept Bisericesc An3 Sem1.docx

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL” DIN BUCUREŞTI UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Lucrare de seminar la Drept Bisericesc Certarea celor slabi în credinţă

Coordonator Diac. Conf. Dr. George Grigoriţă

Student Hîrnea Ionuţ

2019

Cuprins Canonul 3: (Cei tari în credinţă) .......................................................................................................3 Canonul 4: (Certarea celor slabi în credinţă) ....................................................................................4 Canonul 5: (Certarea celor slabi în credinţă) ....................................................................................5 Canonul 6: (Certarea celor slabi în credinţă) ....................................................................................6 Canonul 7: (Certarea celor slabi în credinţă) ....................................................................................7 Canonul 8: (Certarea celor slabi în credinţă) ....................................................................................7 Bibliografie .......................................................................................................................................9

2

Canonul 3: (Cei tari în credinţă) ”Pe cei ce au fugit şi au fost prinşi sau au fost trădaţi de ai lor, sau astfel au fost despuiaţi de averi, sau au suferit chinuri, sau în temniţă s-au aruncat, şi strigând că sunt creştini, şi au fost sfâşiaţi, sau cu sila punându-li-se ceva lucru idolesc în mâini de către siluitori, sau de silă primind o oarecare mâncare de la idoli, însă mărturisind neâncetat că sunt creştini, şi mâhnirea asupra celor ce li s-a întâmplat arătând-o pururea cu toată atitudinea şi înfăţişarea lor, şi cu smerenia vieţii, unii ca aceştia, fiind afară de păcat, să nu se opreascăde la împărtăşire; iar de nu s-au şi oprit de către cineva din stricteţe prea mare, sau din nepriceperea unora, îndată să se primească. Aceasta este în vigoare deopotrivă şi pentru cei din cler şi pentru ceilalţi laici. S-a mai cercetat deodată şi aceea dacă se pot înainta în treapta preoţească laicii, care au căzut în urma aceleiaşi silnicii; deci s-a hotărât ca aceştia să se prohirisească (hirotonească), ca unii care nimic nu au păcătuit, dacă vieţuirea lor de mai înainte s-ar afla dreaptă. (62 Ap.; 10. 11. 12 sin. I ec.; 4, 12 Anc.; 2. 10. 13. 14 Petru Alex).”1 “Prima parte a canonului reglementează situaţia claricilor şi mirenilor, care fugind din calea prigonitorilor, în urma trădării confraţilor lor au suferit consecinţele persecuţiei, au fost supuşi la chinuri (au fost întemniţaţi sau cu sila au ţinut în mâini lucruri idoleşti sau au primit mâncare din jertfa idolilor), li s-au luat averile, dar şi-au menţinut cu tărie credinţa, mărturisind neâncetat că sunt creştini, continuind să ducă o viaţă în smerenie creştinească, stabilind că unii ca aceştia să nu se oprească de la împărtaşanie, cu precizarea că, în cazul în care din prea mare stricteţe, sau din nepricepere, cu precizarea că, în cazul în care din prea mare stricteţe, sau din nepricepere, unii ca aceştia au fost excluşi de la împărtăşanie, să fie reprimiţi de îndată în comunitate cu toate drepturile, considerându-se că n-au păcătuit cu nimic. Comentatori ca Zonara (Sin. At. III, 25) şi Petru al Alexandriei (în can. 13) menţionează hotărârea părinţilor ca fiind bazată pe învăţătura Sfintei Evanghelii în care se arată că Domnul nostru Iisus Hristos a îndrumat pe sfinţii săi ucenici, ca în cazul în care sunt prigoniţi într-o cetate să meargă în alta (Mt. 10, 23), şi că nu osândeşte pe cei ce, trădaţi de ai lor, au suferit de pe urma persecuţiilor, dar şi-au păstrat credinţa mărturisind-o cu statornicie, în tot timpul martiriului.”2 “În partea a doua se reglementează situaţia mirenilor, din situaţia arătată, care cer să fie primiţi în cler, stabilindu-se că unii ca aceştia pot fi hirotoniţi cu condiţia ca să îndeplinească cerinţele impuse candidaţilor la hirotonie.”3

1

Arh. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1992, p.185 Ibidem, p.185 3 Ibidem, p.185 2

3

Canonul 4: (Certarea celor slabi în credinţă)

“În privinţa celor care prin constrângere au jertfit idolilor şi pe lângă aceştia şi în privinţa celor care au participat la ospeţele de la idoli şi au îmbrăcat haină mai luxoasă şi sau împărtăşit fără rezervă din ospăţul pregătit, sinodul a hotărât ca un an să fie ascultători, şi trei ani să se pregătească, şi doi ani să participe numai la rugăciune, şi numai atunci să se apropie de ceea ce este desăvârşit. (62 Ap.; 11 sin. I ec.; 5, 8, 9 Anc.; 2 Laod.; 43 Cart.; 2, 11 Neocez.; 73, 75, 81, 84 Vas. c. Mare; 2, 3 Petru al Alex.; 2 Grig. Niss.)”4 “Părinţii reglementează în acest canon condiţiile reprimirii în Biserică a acelora dintre credincioşi, care, prin constrângere au fost siliţi să aducă jertfă idolilor, dau au săvârşit tot ce li s-a poruncit de către prigonitori cu seninătate şi veselie, nearătând nici o mâhnire din cauza că li se calcă în picioare credinţa. Unii ca aceştia, dacă cer reprimirea în Biserică, pot fi reprimiţi numai după ce îşi vor fi ispăşit pedeapsa, prevăzută şi de canonul 11 al sinodului I de la Niceea, şi anume şase ani de pocăinţă (1 an să-l petreacă în ascultare, trei ani să se proştearnă şi doi ani să participe numai la rugăciun, după care în al şaselea an vor fi admişi la împărtăşianie).”5

4 5

Ibidem, p.186 Ibidem, p.186

4

Canonul 5: (Certarea celor slabi în credinţă)

“Iar cei ce au mers la ospeţele idolilor cu haină jalnică şi şezând la masă au mâncat, dar în toată vremea şederii au lăcrimat, dacă au împlinit timpul de trei ani al proşternerii, să se primească în comuniune fără de împărtăşanie; iar de nu au mâncat, numai doi ani prosternându-se, într-al treilea an să se primească în comuniune fără de împărtăşanie, ca să ia cele desăvârşite în al patrulea an. Episcopii însă să aibă putere ca, cercetând felul întoarcerii lor, să-i trateze şi mai blând, sau să prelungească mai mult timpul de pocăinţei. Dar înainte de toate să li se cerceteze atât viaţa de mai înainte, cât şi cea mai din urmă, şi aşa să se măsoare blândeţea. (62 Ap.; 11 sin. I ec.; 4 Arc.; 2 Laod.; 2, 11 Grig. Al Neoc.; 73, 73, 81, 84. Vas. c. Mare; 2, 3 Petru al Alex.; 2 Grig. Nis.)”6 “În acest canon, continuând cazurile similare (asemănătoare) reglementează modul reprimirii în Biserică a celor ce au participat, în mod silit, la ospeţele date în cinstea idolilor, cu mâhnire şi întristare (mereu lăcrimând în haină de doliu).”7 “Între aceştia se face dinstincţie între cei ce au mâncat şi cei ce nu au mâncat, stabilind ca: Cei ce au mâncat, după trei ani de petrecere în treapta a treia de penitenţă a celor ce se proştern şi încă un timp (neprecizat) în treapta a patra (petrecere în conuniune fără împărţăranie) să li se dea sfânta împărtăşanie; iar celor ce n-au mâncat din cele idoleşti, să li se dea cuminecătura după doi ani petrecuţi în prosternare şi un an de trăire în comunine fără împărtăşanie. Părinţii precizează însă că timpul de penintenţă poate fi prescurtat sau prelungit de la caz la caz de către episcop ţinând seama de circumstanţele atenunante sau agravante invocate de penitenţi. Între circumstanţele atenunate se numără: căinţa sinceră şi dovada că viaţa lor anterioară a fost în conformitate cu învăţătura Bisericii.”8

6

Ibidem, p.186 Ibidem, p.186 8 Ibidem, p.186-187 7

5

Canonul 6: (Certarea celor slabi în credinţă)

“În privinţa celor ce au cedat numai de ameniţarea muncilor şi au luării averilor, sau de a exilării, şi au jertfit idolilor şi până în timpul de faţă nu s-a pocăit, nici nu s-au întors, acum însă în timpul sinodului apropiindu-se şi ajungând la hotărârea întoarcerii, sinodul a hotărât ca până la ziua cea mare să se proştearnă trei ani, şi după alţi doi să se primească în comuniune, fără de împărtăşanie, şi aşa să vină la cele desăvârşite, încât întreg timpul de şase ani să-l împlinească. Iar dacă, oarecare mai înainte de acest sinod sau primit la pocăinţă, de la acel timp să li se socotească începutul celor şase ani de pocăinţă. Dacă însă, s-ar întâmpla primejdie şi aşteptarea morţii din boală, sau din alta oarecare pricină, aceştia să se primească după norma de faţă. (6 Ap.; 11, 12, 13 sin. I.; ec.; 4, 5, 7, 8, 9, Anc.; 2, Neoces.; 7 Cart.; 2, 5 Grig. Nis.).”9 “În acest canon se reglemtează modul reprimirii în Biserică a acelora care de teama ca prigonitorii să nu le producă pagube materiale s-au lepădat de credinţa în Hristos şi nu s-au pocăit imediat, ci abia după terminarea persecuţiei, în preajma şi în timpul dezbaterilor sinodului de la Ancira. În sensul cesta se va da curs cererilor apostaţilor acestora în vederea reprimirii lor în Biserică. Unii ca aceştia se vor primi numai dacă fac şase ani penitenţă şi anume de la ziua întoarcerii, data ţinerii sinodului, săptămâna a patra cinzecimii (can. 37 ap.) şi până la praznicul Paştelor să rămână în treapta a doua de penitenţă, trei ani în treapta a treia, doi ani în a patra şi abia în al şaptelea an să se învrednicească de sfânta cuminecătură.”10 “Celor ce au început penitenţa înaintea datei întrunirii sinodului termenul de şase ani se va calcula de la acea dată. Dacă unii din penitenţi se va întâmpla să fie pe patul de moarte, părinţii stabilesc ca aceştia să fie reprimiţi în comuniunea bisericească potrivit rânduielilor existente, adică obligaţiunea lor de a prelungi penitenţa în caz de însănătoşire, până la împlinirea termenului de şase ani.”11

9

Ibidem, p.187 Ibidem, p.187 11 Ibidem, p.187 10

6

Canonul 7: (Certarea celor slabi în credinţă)

“În privinţa celor ce împreună s-au ospătat la serbarea păgânească, în locul hotărât pentru păgâni, ducând şi mâncând însă acolo bucatele lor proprii, sinodul a hotărât ca timp de doi ani proşternindu-se să se primească în comuniune; iar ori trebuieştie fiecare a se primi cu împărtăşanie, episcopii au dreptul să judece, după cum ei au dreptul şi de a cerceta cealaltă viaţă a fiecăruia. (62 Ap.; 11, sin. I ec.).”12 “În acest canon se stabileşte că aceia dintre creştini, care de teama martiriului paricipau la ospăţul dat în cinstea idolilor ducând şi mâncând acolo alimente proprii să fie reprimiţi după socotinţa episcopului dar nu mai devreme de doi ani de prosternare.”13

12 13

Ibidem, p.188 Ibidem, p.188

7

Canonul 8: (Certarea celor slabi în credinţă)

“Iar cei ce a doua oară şi a treia oară au jertfit idolilor de silă, patru ani să se prostească, iar doi ani să se primească în comuniune fără împărtăşanie, apoi în al şaptelea an desăvârşit să se primească. (62 Ap., 11, sin. I ec.; 4, 5, 9 Anc.; 2 Laod.; 43 Cart.; 2, 11 Grig. Neocez.; 73, 75, 81, 84 Vas. c. Mare.; 2, 3 Petru Alex.; 2 Grig. Nis).”14 “În acest canon se arată că cei ce prin constrângere au fost siliţi să jertfească idolilor pot fi reprimiţi numai după şase ani de penitenţă şi anume: patru ani în treapta a treia, doi ani în a patra şi abia în al şaptelea an să se învrednicească de sfânta împărtăşanie.”15

14 15

Ibidem, p.188 Ibidem, p.188

8

Bibliografie

1. Arh. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1992

9