Ioan Alexandru

Ioan Alexandru, cel mai de seam poet cre tin român postbelic de admin | 10 Septembrie 2008 N scut chiar în ziua de Cr ciun, poetul Ioan Alexandru ar fi împlinit în decembrie anul trecut 64 de ani. Dumnezeu a vrut îns ca poetul “s se adauge la neamul s u” înc din toamna lui 2000, dup 6 ani de sl biciune i suferin trupeasc , pe care a tiut s le îndure în chip cre tinesc, m rturisindu-L pe Hristos pân în clipa din urm . Scurta lui via a fost ardere-de-tot pe altarul credin ei i limbii str mo e ti. i-a f cut studiile medii i superioare la Cluj i Bucure ti, iar în 1968 a devenit asistent la Facultatea de Limba i Literatura Român a Universit ii bucure tene. Bursier în Germania (1968-1972), în scurta perioad a “destinderii” ceau iste, a studiat cu Heidegger, atr gându- i simpatia i aprecierea marelui filosof. A debutat editorial cu volumul de versuri Cum s v spun? (1964), dovedindu-se apoi de o prolificitate poate inegal , dar nu mai pu in impresionant (poezie, traduceri, studii, eseuri): Via a deocamdat (1965), Infernul discutabil (1967), V mile pustiei (1969), Imnele bucuriei (1973), Patria la Pindar i Eminescu (tez de doctorat, 1973), traducerea Odelor lui Pindar (3 vols., 1974-1977), Imnele Transilvaniei (1976), traducerea comentat a Cânt rii Cânt rilor (1977), Imnele Moldovei (1980), Imnele rii Române ti (1981), antologia P mânt transfigurat (1982), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985), Imnele Maramure ului (1988) etc. Dup 1989, a desf urat o efervescent activitate politic anticomunist , f când s r sune în Parlamentul României dojana iubitoare a Verbului dumnezeiesc i b tând acolo Crucea - care îl str juie te i ast zi. Ioan Alexandru a fost cel mai de seam poet cre tin din istoria postbelic a literaturii române. Cu el pare a se fi încheiat, în apoteoza “luminii line”, irul marilor poe i tradi ionali ti ai Ardealului. Înfruntând - când senin, când viforos - suspiciunile mai vechi sau mai noi, el a urcat patetic Golgota acestui veac, alternând diatriba prooroceasc a Bibliei cu maiestatea sublim a imnicii bizantine, “nebun” întru Hristos i întru Neamul lui r stignit la por ile R s ritului. “S rac cu duhul” în sensul pur al Evangheliei, el a fost, în acest târziu de lume, “glasul care strig în pustie”, logos-ul apocaliptic al “p mântului transfigurat”. Cine nu s-a sim it mai s rac în ace ti 5 ani f r Ioan Alexandru, acela n-a în eles nimic din pariul cultural al cre tinului cu lumea în care tr im. Dumnezeu s -l odihneasc i s ne fac vrednici de memoria lui. (V. A. M.) Lumin lin Lumin lin lini lumini R sar din codri mari de crini Lumin lin cuib de cear Scorburi cu miere milenar De dincolo de lumi venind i niciodat poposind

Un r s rit ce nu se mai termin Lin lumin din lumin lin Cine te-a teapt te iube te Iubindu-te n d jduie]te C într-o zi lumin lin Vei r s ri la noi deplin Cine prime te s te cread Trei oameni vor veni s -l vad Lumin lin lini lumini R sari din codri mari de crini I-atâta noapte i uitare i lumile-au pierit din zare Au mai r mas din veghea lor Luminile luminilor Lumin lin lini lumini Înstr inându-i pe str ini Lumin lin nunt leac T m duind veac dup veac Cel întristat i s r cit Cel plâns i cel nedrept it i pelerinul însetat În vatra ta au înnoptat Lumin lin leac divin Încununându-l pe str in Deasupra stinsului p mânt Lumin lin - Logos sfânt Ioan Alexandru Preluare din revista Rost