Gustul Disperarii-nelu Evu

GUSTUL DISPER RII de Nelu Evu | Iunie 17, 2008 („De i demen i, vor avea judecat …” – Dylan Thomas) Tu nu tii ce înseamn s na ti cuvinte s le rupi din tine ca f tul din trup molecule de lacrimi i sânge din noaptea unui timp mereu nen scut. Eu te-am inventat concret ca moartea i totu i abstract cum e lumina pentru orbi i zborul pentru piatr . Eu te-am inventat. Înfrupt -se al ii din livada sânilor t i. Zmeura buzelor tale în zori vor pr da-o delicate mâini de c l i. Pentru tine am înv at sârba-n câmpie m-am îmb tat în ajunul Pa tilor mama ei de b utur am înjurat la s rindarul Sfintei Marii i-am plâns cu lacrimi de b rbat ca marinarul Grozoni trezit din be ie în a ternuturile ghei elor din Singapore. Pentru tine am absolvit coala de oferi f r dacie întru slava femeii volan i-a miresei parbriz mi-am îmbog it lexicul cu noi cuvinte joj chiulas vilbrochen antigel. Pentru tine am fost la Stambul i-am f cut noapte alb la hotelul Iscander unde focoase moldovence toate cu nume de flori continuau peste veac un r zboi de mult încheiat cu spahiii i achingiii încât mi-am izbit capul de to i pere ii urlând ca somnambulii trezi i brusc la realitatea abisului istoric într-o isterie a cuvintelor bolborosite de poseda ii Satanei

eu ardeleanul cel blând al ptat cu mitul resemn rii mioritice i-al renun rii demne manoleice am în eles c tu e ti cuvântul pe care de milenii îl c utam frunz rind cenu a b trânelor dic ionare. Pentru tine oricând a fi putut muri fericit ca un ca alot ajuns în sfâr it în apele ecuatorului i a fi ren scut pentru tine pe insula Phoenix printre ciudatele vapoare înc rcate cu cea i jar olimpian. Despre toate acestea î i aduc m rturie c ma a mea ars de strig t sub care înc pulseaz numele t u. Te-am iubit pe toate meridianele globului te-am iubit la tropice i la poluri pe rmul M rii Bering i la Capul Horn te-am iubit în marile metropole ale fierului i-n acele obscure cartiere unde a teptam z pada ca pe-o târzie veste din Candoria. Tu e ti somnul pe care nu pot s -l dorm tu e ti aurora ce-o întâmpin matelo ii escaladând catargele roase de sarea solitudinii. Lâng tine devin un biet nume silabisit de vame i în zori la straniul ceas al apelului general. Când te v d plutind prin ora cu oltcitul cum generoas culegi de pe trotuar un buchet somnoros de domni oare asistente cu alintate nume – Cláu Márci Dóini când faci semne duioase biciclistului care sunt ies din carosabil descalec pegasul i reînv mersul pe jos al cuvintelor

pe vechiul traseu: crâ m spital mân stirea Prislop i iar înapoi. C ci îmi aduc aminte cum f ceam dragoste sub mângâierea c ldu a du ului ca-n secven ele alea din filmul suedez Casa pierdut ne derulam pove tile c rnii pe muzic de Gandalf sub pâlpâirea excitant a ledurilor ro ii clipind complice cu moartea pân când trupurile noastre se pr bu eau în nirvana sub privirile indecente ale ochiului magic de la magnetofonul domni oarei profesoare de înot în apele mistice ale sistemelor budhiste Laya Mantra Bhakti Shakti Yoga – posesoarea cheii destinelor cea care împrumutându-ne cheia budoarului personal retr ia de fapt în memoria ei senzitiv voluptatea nop ilor petrecute lâng pectoralii domnului profesor de arte mar iale. Ah eram gelos pe nisipul ce- i s ruta c lcâiul eram gelos pe valul îngenuncheat lâng gleznele tale tres ream numai la gândul c vântul ce- i r sfira frunze de aur în p r i-ar putea picura în auz un cântec mai coerent i mai tandru decât povestea ghit rii mele. Astfel cât o b taie de áripi în v zduhul timorat al înser rii cât o desc rcare de fulger în bezn am avut revela ia disper rii poe ilor lumii i-am c zut în genunchi implorând cu glasul ucenicului f arnic: nu m l sa Doamne pururi tân r s înv a muri vreodat !

Uneori Maria toate acestea îmi par atât de îndep rtate ca i cum într-o alt via s-ar fi petrecut i-mi spun c n-ai fost decât pura inven ie a bietelor mele cuvinte un fel de herpes benign pe buzele realului însetat de fic iune. Alteori ca sculptorul ce- i zvârle uneltele-n nisip într-un acces paranoic iscat din neputin a de a d ltui în stânc fo nitoarea arhitectur a m rii am sentimentul dureros c iubirea e crud ca un copil ce poate gâtui o pas re din prea mult tandre e. Atunci m rog Tat lui Nostru Ceresc s -mi redea lini tea normalitatea acelui timp când ne în elegeam doar privindu-ne în ochi f r cuvinte. Topice: Poezii | Edit |