Glandele-anexe-ale-tubului-digestiv.docx

Histologie Curs 7 – Glandele anexe digestive    

Glandele anexe ale sistemului digestiv sunt: glandele salivare; pancreasul; ficatul; vezica biliara.

Glandele salivare 1. Glandele salivare mici – sunt localizate in submucoasa si diferite parti ale cavitatii bucale; constau in glandele linguale, labiale, bucale, molare si palatine. 2. Glandele salivare mari – sunt glande pereche care isi elibereaza continutul in cavitatea bucala; constau in parotide, submandibulare si sublinguale; Ambele tipuri de glande salivare produc saliva, fluid apos diluat, care conţine: apă şi electroliţi, glicoproteine (mucine), proteine cu activitate antimicrobiană şi rol digestiv, proteine bogate în prolină, cistatine (proteine bogate în cisteină), histatine (proteine bogate în histidină), IgAs, lactoferină, enzime (amilaza salivară, lipază, peroxidază, lizozim). Morfologie: sunt glande compuse acinoase/tubule-acinoase ramificate Mecanism de excreţie  merocrin; Au acelaşi plan de organizare:  capsulă conjunctivă moderat densă – septurile din capsula compartimenteaza glanda în lobi şi lobuli;  parenchim format din acini şi sistem canalicular;  stroma – perilobară, perilobulară, periacinară; în ţesutul conjunctiv din jurul acinilor se gasesc numeroase limfocite şi plasmocite. Structura glandelor salivare mari Salivonul este unitatea secretorie a glandelor salivare; consta din acin, ductul intercalat, duct striat si ductul excretor. Parenchimul este format din: 1. Acinii glandulari – pot fi seroşi, mucoşi şi micşti; Acinii seroşi au formă sferică si alcătuiţi din celule seroase care secretă proteine. Acinii mucoşi au formă tubulară, alcătuiţi din celule mucoase care secretă mucină. Acinii micşti sunt alcătuite din celule seroase şi celule mucoase.

Semiluna seroasă care se observa la acesti acini este considerată un artefact de fixare (!) Explicatia ar fi ca in timpul pregatirii preparatului, mucina se expansioneaza din celulele mucoase, ceea ce determina ca celulele mucoase sa fie impinse de la locul lor spre periferia acinului (?) Conţin, alături de celulele secretorii, şi celule mioepiteliale care au rolul de a impinge si directiona produsii secretati spre ductul excretor. 2. Sistemul canalicular Constituie un sistem canalicular intralobular, format din canale care: nu sunt înconjurate de stromă conjunctiva, si un sistem canalicular interlobular. La nivelul lor sunt prezente celule mioepiteliale. (!) Sistemul canalicular răspunde de modificarea compoziţiei salivei (!) Este reprezentat de: 1. Sistemul canalicular intralobular  canalicule intercalate Boll – sunt prezente preponderent la glandele salivare cu secretie seroasa; au capacitatea de a secreta HCO3 si de a absorbi Cl;  canalicule striate Pflüger – numite asa datorita invaginarilor (cauzate de mitocondriile alungite) de la polul bazal al membranei celulelor columnare ce alcatuiesc ductul; invaginarile asociate cu mitocondrii sunt specializari morfologice pentru reabsorbtia fluidului si electrolitilor; acestea reabsorb Na+ si secreta K+ si HCO3;  canalicule de excreţie intralobulare; 2. Sistemul canalicular extralobular Este format din canale care sunt înconjurate de stromă conjunctiva si nu contin celulele mioepiteliale:  canalicule interlobulare;  canalicule lobare;  canalul excretor principal. Sistemul canalicular intralobular Ductele intercalate → continuă acinii secretori, au diametru mic; structură: epiteliu simplu pavimentos/cubic aşezat pe MB; Ductele striate → prin confluarea mai multor canalicule Boll; structură: epiteliu simplu cubic/cilindric aşezat pe MB, cu celule care, in MO, au citoplasmă intens acidofilă; ME releva celule implicate în transport de ioni: polul apical prezinta microvili

şi vezicule, iar polul bazal cu striaţii orientate vertical (mitocondrii şi pliuri membranare); Ductele de excreţie intralobulare  structură: epiteliu simplu cubic/cilindric → epiteliu pseudostratificat (în partea terminală), aşezat pe MB; corion in format cilindric din ţesut conjunctivo-vascular; strat fibromuscular; Sistemul canalicular extralobular Ducte interlobulare şi canalicule lobare  structura: epiteliu aşezat pe o MB, al cărui aspect variază în funcţie de diametru, de la pseudostratificat cilindric (canalicule interlobulare) până la stratificat cilindric (canalicule lobare); Canalul excretor principal  structura: epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat aşezat pe MB; corion format din ţesut conjunctivo-vascular; strat fibromuscular. Particularitati structurale: 1. Glanda parotida Este cea mai mare glandă salivară; este o glandă compusă acinoasă ramificată, de tip seros. Sistemul canalicular cuprinde: ductele intercalate lungi şi abundente, puţine ducte striate, adipocite intralobulare şi interlobulare (acesta este unul dintre elementele distincte). Secreţia lor este discontinuă, ritmată de mese, apoasă, bogată în proteine (amilază salivară). Canal excretor principal Stensen se deschide la nivelul celui de-al doilea molar superior. 2. Glanda submandibulara Este o glandă compusă tubulo-acinoasă ramificată, de tip sero-mucos (90% acini seroşi şi 10% acini micşti). Sistemul canalicular cuprinde: ducte intercalate scurte, ducte striate lungi. Secreţia este continuă, semivâscoasă; celulele seroase secretă lizozim, lactoferină. Canalul excretor principal Wharton se deschide la nivelul planşeului bucal. 3. Glanda sublinguala Este o glandă cu capsula mai puţin definita, compusă tubulo-acinoasă ramificată, de tip muco-seros (predominant acini mucoşi, alături de acini micşti şi rari acini seroşi). Ductele intralobulare (intercalate si striate) sunt mici sau absente. Secretia este

continuă, alcalină, vâscoasă, bogată în mucină. Fiecare lob se deschide prin canal propriu. Rolurile salivei:  umidifierea mucoasei linguale, obrajilor şi buzelor;  dizolvarea alimentelor prin mucus şi apă;  funcţie de protecţie prin: lizozim, lactoferină (leagă fierul care este indispensabil pentru creşterea bacteriilor), IgA (neutralizează bacterii şi virusuri);  funcţie digestivă prin: α-amilază (ptialină), lipază. Ficatul Este al doilea organ ca marime din organism, dupa piele. Constituie cel mai mare viscer si cea mai mare glanda din organism. Reprezinta 2% din masa corpului. Detine peste 5.000 de functii distincte. Interfata intre tubul digestiv si sange, este considerat o glanda mixta:  functie exocrina prin sinteza bilei;  functie endocrina prin sinteza de mesageri chimici (somatomedinele, GH-RH) si capacitatea sa de a modifica structura unor hormoni (T4  T3, crescand procentul de T3);  hidroxilarea vitaminei D3;  participa la revacuolizarea hormonilor pancreatici. Este un organ asimetric, incapsulat (capsula Glisson). La nivelul hilului se despart trabecule ce va compartimenta incomplet parenchimul in lobuli. Format din parenchim (hepatocite, vase sangvine, canaliculi biliari) si stroma (capsula conjunctiva, trabecule, retea reticulara). Se descriu 3 modalitati de descriere a structurii: 1. Lobulul hepatic clasic; 2. Lobulul portal (Sabourin); 3. Acinul hepatic (Rappaport). Acinul reflecta cel mai bine diferenta dintre structura/activitatea/patologie. In conditii de hipoxemie, hepatocitele se comporta in mod diferit. Primele care arata leziuni sunt hepatocitele aflate in centrul lobulului hepatic clasic.

1. Lobulul hepatic clasic reprezinta aria din parenchimul hepatic al carei sange este drenat intr-o vena centrolobulara. Exista aproximativ 1 milion de lobuli hepatici clasici, fiecare avand o forma prismatica hexagonala (2mm/0.7mm). Fiecare lobul hepatic e centrat de o vena  vena hepatica terminala (centrolobulara) si contine placi sau lame de hepatocite dispuse radiar. Placile sunt perforate, se ramifica, iar ramificatiile se anastomozeaza  structura labirintica a lobulului hepatic. Pe sectiune, lobulul hepatic clasic are forma unui poligon, cu vena centrolobulara in centru, iar in varfuri (unghiuri) se afla spatiile portale. Hepatocitele  cordoane celulare Remack cu urmatoarele caracteristici: sunt dispuse radiar, au latimea (la adult) de 1 hepatocit, iar grosimea de cel putin 2 randuri de hepatocite separate de un spatiu ce va forma canaliculul biliar. Placa limitanta = periferia lobulului hepatic. Corespunde hepatocitului periferic grosimea unui singur hepatocit (?). Poate fi perforata de capilare sangvine/ducte biliare. Intre placa limitanta si spatiul portal mai apare un spatiu denumit spatiul periportal Mall. Acesta e implicat in formarea limfei la nivelul hepatic. Spatiul portal Kiernan (la unghiurile poligonului) contine triada portala:  vena interlobulara;  artera interlobulara;  canal biliar interlobular, alaturi de: unul/mai multe vase limfatice, fibre nervoase amielinice, tesut conjunctiv bogat in limfocite, macrofage si mastocite. Spatiile portale au o cantitate mai mare de tesut conjunctiv fibros (dens)  creeaza riscul de a interpreta gresit aparitia fibrozei hepatice. 2. Lobulul portal reprezinta aria din parenchimul hepatic a carei bila este pastrata intr-un canal biliar din spatiul portal. Pe sectiune, are forma triunghiulara. Prezinta in centru  un spatiu portal, iar in fiecare unghi  o vena centrolobulara. 3. Acinul hepatic reprezinta aria din parenchimul hepatic, tributara aceleiasi vascularizatii, respectiv, aceluiasi canal biliar. Are forma romboidala si este alcatuit din 2 arii triunghiulare adiacente prin baza. Axa lunga  2 vene centrolobulare, iar axa scurta  2 spatii portale. Aspectul difera in functie de localizare, astfel ca hepatocitele difera prin:  marime;  continut in organite;  activitate enzimatica.

Este organizat in 3 zone functionale. Hepatocitele din zona I sunt cele mai aproape de zona vasculara, deci pot primi sangele cu cea mai mare cantitate de oxigen, fiind cele mai active hepatocite din punct de vedere metabolic. Vor fi primele hepatocite ce vor realiza glicogenogeneza + glicogenoliza + gluconeogeneza + semne de refacere celulara. De asemenea, sunt primele care vor veni in contact cu substantele toxice din tubul digestiv. Invers sunt hepatocitele din zona II si zona III. Primele care vor suferi procese necrotice sunt cele centrale. Cele din zona III vor fi primele cu glicoliza + sinteza de acizi grasi. (!) Se considera ca toate celulele din acinul hepatic au acelasi potential; diferentele constau doar in cantitatea de oxigen primita. Hepatocitul 80% din populatia celulara a ficatului. Este o celula exocrina/endocrina. Durata de viata de cca. 150 zile. Dimensiunile acesteia sunt cuprinse intre 20-30 microni si are o forma de poliedru. O parte din fetele hepatocitelor sunt indreptate inspre capilarele sinusoide = poli vasculari ai hepatocitului, iar celelalte fete sunt orientate catre hepatocitele invecinate, delimitand pe o anumita lungime un spatiu intercelular (canalul biliar intralobular) = poli biliari ai hepatocitului. In MO apare uninucleata, de obicei, dar 25% sunt binucleate; nuclei sunt centrali, eucromatici; frecvent nucleu poliploid ← 4n ADN (rezultat in urma unui proces de endomitoza). Odata cu inaintarea in varsta, numarul de hepatocite binucleate creste, precum si in timpul proceselor de regenerare. Nucleu voluminos este raportat la nivelul de poliploidie. Citoplasma acidofila, fin granulara (granulatiile poarta denumirea de corpi Berg) ← cu numeroase incluziuni (de glicogen sau lipidice); numarul incluziunilor de glicogen in hepatocitele perilobulare sau in jurul venei centrolobulare creste postdigestie. Variaza in raport cu ritmul diurn si starea de nutritie. Incluziunile lipidice de langa vena centrolobulara au caracter tranzitoriu (fiziologic)  dispar la cateva ore postprandial; sunt caracteristice si in sarcina si lactatie. Pot avea si caracter permanent  persoanele ce consuma alcool cronic. Etilism  ficat gras. (!) Faceti sport dimineata daca vreti sa slabiti. Lipsa glicogenului e maxima dimineata, iar prin efort fizic este stimulata arderea acizilor grasi (!). In ME, celula apare polarizata si foarte bogata in organite celulare. Aspectul depinde de activitatea celulei (dependenta de localizare la nivelul lobulului). Contine RER inspre polul vascular, corespondent cu corpii Berg din MO, REN in toata citoplasma, mitocondrii numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului si complex

Golgi catre polul biliar; se regasesc in cantitate mare peroxizomi; contin si enzimele necesare pentru gluconeogeneza, beta-oxidare, metabolismul purinelor sau transformarea alcoolului in acetaldehida (alcool-dehidrogenaza), precum si Daminoacid-oxidaza, catalaza, (!) Hepatocitul nu depoziteaza proteinele sintetizate (nu are granule de secretie). RER  rol de sinteza a proteinelor de export  proteinele plasmatice secretate direct in plasma (albumine, globuline non-imune alfa/beta, factori de coagulare, apoproteina din lipoproteine, proteine transportoare, factori de crestere – somatomedine). REN apare dispersat, determinand acidofilia si  rol in metabolismul glicogenului (glicogenoliza, dar si glicogenogeneza), sinteza de colesterol, formarea de trigliceride, deiodarea tiroxinei, detoxifiere/inactivare prin oxidare (citocrom b450) sau conjugare (cu acid glucuronic, glicina, taurina, etc.); detine sisteme enzimatice pentru formarea bilei (solubilizarea pigmentilor biliari). Cresterea activitatii enzimatice este paralela cu cresterea organitelor. Interventia REN in formarea bilei presupune sinteza de acizi biliari primari (colic si dezoxicolic), urmata de conjugare in canalicul cu formare de acid glicocolic, acid taurocolic, acid glicodezoxicolic si acid taurochenodezocolic. Bilirubina insolubila (neconjugata) absorbita de la polul vascular  conjugata cu ajutorul glucuronil-transferazei descarcate la nivelul bilei capata o forma solubila si nontoxica. Membrana (domenii membranare) 1. Domeniul membranar vascular Reprezinta 75% din suprafata membranara; contine specializari apicale de tipul microvililor (maresc de 6 ori suprafata). Este separat de peretele capilarului prin spatiul Disse. Detine dimensiuni foarte mici de 150-200 A. Contine: microvilii hepatocitelor, benzi formate din fibre de reticulina, celule perisinusoidale (celulele Ito). (*) Numai in anumite situatii, pot aparea insule cu celule hematopoietice (numeroase, de altfel, in viata intrauterina); sunt rare la adult (exceptand anemiile cronice). Celulele Ito (lipocite) Constituie celule hepatice stelate, cu origine mezenchimala, reprezentand un procent de 5-8% din celulele hepatice. Sunt localizate printre hepatocite in zona din centrul lobulului hepatic.

Particularitati: au un continut mare in picaturi lipidice si proteine contractile (actina si desmina); depoziteaza vitamina A (sub forma retinil-esterilor)  de unde este eliberata sub forma de retinol  prin proteine transportoare (retinol-binding protein, RBP) va fi adusa la retina, unde  o transformare in retinen (stereoizomerul 11-cisretinal)  cuplare cu opsina, genereaza rodopsina (pigmentul visual al celulelor cu bastonase) ce determina activarea proteinei G numite transducina; secreta colagen de tip III. Se pot produce, in situatii patologice (inflamatia cronica a ficatului sau ciroza hepatica), modificari de fenotip: celulele hepatice stelate (celulele Ito) se diferentiaza in miofibroblaste  sinteza mai mare de colagen (in spatiul Disse)  colagenizari in spatiile Disse, care rezulta in fibroza hepatica, actionand ca si pericitele, comprimand capilarul sinusoid si crescand rezistenta vasculara. Spatiul Disse (spatiul perisinusoidal) Constituie situl de schimb intre sange si celulele ficatului. Este cuprins intre suprafata bazala a (polului vascular al) hepatocitelor si suprafata bazala a celulelor endoteliale din capilarul sinusoid si a celulelor Kupffer, care captusesc sinusoidele. Microvili mici si neregulati protruzioneaza din suprafata bazala a hepatocitelor in acest spatiu. Microvilii cresc suprafata disponibila pentru schimb dintre hepatocite si plasma de aproximativ 6 ori. Din cauza spatiilor largite intercelulare din stratul endotelial si absenta unei lamine bazale continue, nicio bariera semnificativa nu exista intre plasma sangvina din sinusoid si membrana celulara a hepatocitului. Asadar, proteinele si lipoproteinele sintetizate de hepatocit sunt transferate in sange prin spatiul perisinusoidal Disse. 2. Domeniul membranar biliar Reprezinta 15% din suprafata membranara. Membranele adiacente delimiteaza canaliculul biliar. Prezinta microvili la nivelul canaliculului. De o parte si de alta, membranele sunt apropiate prin jonctiuni stranse  spatiu impermeabil pentru bila. Se desfasoara o intensa activitate enzimatica la nivelul microvililor. Tesutul conjunctiv Se gaseste in cantitate mica localizat:  La nivelul capsulei Glisson;  La nivelul hilului  trabecule conjunctive ce inconjura vasele, ductele, nervii;

 La nivelul lobului  fibre de reticulina ce sustin ficatul si mentin deschise capilarele sinusoide. Refacerea ficatului este realizata de o mare putere de regenerare  hiperplazie si hipertrofie celulara. La repetarea agresiunilor, alaturi de regenerarea hepatocitelor creste si producerea de tesut conjunctiv  formarea de septuri conjunctive noi (fibroza hepatica). Zonele de proliferare vor fi inconjurate de trabecule cu orientare diferita. Fibroza debuteaza in spatiile portale. Septurile conjunctive devin neregulate => pierderea treptata a arhitecturii normale a organului. Fibroza insotita de generarea unor septuri noi  ciroza hepatica. Vascularizatia ficatului reprezinta 25% din debitul cardiac si este dubla (functionala prin vena porta si nutritiva prin artera hepatica). 75% volumul sangvin hepatic  vascularizatia functionala. Ambele intra prin hil si se ramifica in capilarele sinusoide (intralobular). Capilare limfatice sunt absente in lobulii hepatici. Originea limfei este plasma din spatul Disse ce va fi drenat in spatiul periportal Mall  se vor desprinde capilare limfatice din spatiile portale. Limfa se deplaseaza progresiv catre vase mai mari in acelasi sens in care o face si bila (de la nivelul cordoanelor de hepatocite catre spatiul portal  hilul ficatului). Aproximativ 80% din cantitatea de limfa de la nivelul ficatului urmeaza aceasta cale si dreneaza catre ductul toracic, contribuind cu cea mai mare cantitate de limfa la continutul acestuia. Reteaua limfatica este bine dezvoltata in spatiile extralobulare, in septurile conjunctive, capsula. Capilarele sinusoide Alcatuiesc o bogata retea intralobulara. Contin amestec de sange venos si sange arterial  hepatocitele nu sunt expuse niciodata unui sange complet oxigenat (!), sensul de circulatie a sangelui fiind dinspre periferie catre centrul lobulului hepatic. Au traseu sinuos, iar peretele este format din: endoteliu discontinuu (celule endoteliale si celule Kupffer) si lamina bazala discontinua (fibre de reticulina). Plasma ajunge in spatiul Disse si va interactiona cu membrana hepatocitelor. Celulele endoteliale Predomina ca numar; sunt celule alungite cu nucleu oval, putine organite celulare si numeroase vezicule de pinocitoza. Prezinta fenestre largi, grupate, fara diafragm (element distinctiv). Jonctiunile gap se stabilesc doar intre ele. Sunt implicate in transport prin enzime (ATP-aza si fosfataza alcalina).

Celulele Kupffer Reprezinta macrofage din ficat, denumite si macrofage sinusoidale. Sunt celule stelate. Provin din monocitele circulante, sunt in numar de 15%. Se pot divide. Se evidentiaza cu coloranti vitali la MO. ME pune in evidenta lizozomi, fagolizozomi, corpi reziduali, numeroase mitocondrii si RER. Nu se ataseaza prin jonctiuni de celulele endoteliale. Rolul lor este in  sinteza de proteine de export (5%); au si un rol major in imunitate (receptori pentru Ig si C, secreta interleukine, TNF, au activitate fagocitara. (!) Daca se face splenectomie, celulele Kupffer preiau functia fagocitara (!). Celulele “pit ”(Wisse E., 1976) Sunt asemanatoare cu samburii din boabele de struguri. Se intalnesc foarte rar la om (1 celula “pit” la 10 celule Kupffer). Sunt descrise doar in ME, avand aspectul unor granule de 300 nm. Granulele contin enzime lizozomale. Sunt, de fapt, o forma circulanta de limfocite cu activitate de natural killer (NK). Sunt atasate, de regula, la celulele endoteliale si mai rar, la celulele Kupffer. Rol  limfocite circulante NK. Pot emite pseudopode si pot migra in spatiul Disse. Caile biliare Arborele biliar este un sistem tridimensional de canalicule cu diametru crescator prin care bila circula de la nivelul hepatocitelor catre vezica biliara. In intestinal uman adult sunt mai mult de 2 km de ducte biliare interconectate de diferite diametre si forme. Aceste ducte nu sunt structuri pasive, ci sunt si capabile sa modifice fluxul de bila si sa schimbe compozitia acesteia, raspunzand la stimulare hormonala si nervoasa. Arborele biliar este pavat cu colangiocite care monitorizeaza fluxul de bila si regleaza continutul acesteia. Colangiocitele sunt celule epiteliale care captusesc canaliculele biliare. Prin examinare cu TEM, colangiocitele sunt identificate prin intermediul citoplasmei sarace in organite celulare, prezenta jonctiunilor stranse dintre celule adiacente si prezenta la nivelul polului bazal a unei lamine bazale continue; domeniul apical al colangiocitelor pare similar cu cel al hepatocitelor, prezentand microvili cu proiecte in lumenul canaliculelor biliare; fiecare colangiocit contine un cil primar care inregistreaza schimbarile in fluxul de bila si influenteaza rata secretiei la nivelul acestora. Canaliculele biliare sunt captusite de colangiocite mici, in principal, cuboidale, dar pe masura ce diametrul canaliculului biliar se mareste, ele devin progresiv mai mari si columnare in forma.

Canaliculul biliar este un canal mic, format prin apozitia santurilor de pe suprafata hepatocitelor adiacente. Cele mai mici ramuri are arborelui biliar sunt canaliculele biliare in care hepatocitele secreta bila. Ele au un diametru de aproximativ 0,5 μm. Sunt izolate de restul compartimentului intercelular de catre jonctiuni stranse, care sunt parte din complexe jonctionale complexe, care include si zonulae adherens si desmozomi. ATP-aza si alte fosfataze alcaline se localizeaza pe membranele plasmatice ale canaliculilor, sugerand astfel ca secretia bilei in acest spatiu este un proces activ. Fluxul de bila este centrifug, dinspre zona venei centrolobulare catre spatiul portal si canalul interlobular de la acest nivel (in sens invers fluxului de sange). In apropierea spatiului portal, dar inca in interiorul lobulului, canaliculele biliare se transforma in canale ale lui Hering. O caracteristica a acestui tip de canal este limitarea facuta de 2 tipuri de celule concomitent – colangiocite si hepatocite. Un canal Hering este un duct captusit partial cu hepatocite si partial cu colangiocite cubice. Din punct de vedere functional, canalele Hering etaleaza activitate contractila, care asista fluxul unidirectional de bila catre spatiul portal. Atat alterarea activitatii contractile, cat si injuria sau distrugerea canalelor Hering poate contribui, impreuna cu perturbarea fluxului in canaliculele biliare tributare canalului Hering, la generarea colestaziei intrahepatice. Canalul Hering serveste ca un rezervor de celule progenitoare al ficatului. Acest rol i-a fost atribuit mai ales datorita faptului ca reprezinta o interfata intre hepatocite si colangiocite si a faptului ca, in conditii patologice, urmate de degenerescenta unui numar considerabil de hepatocite, la acest nivel apare o intensa activitate a celulelor precursoare. Acestea pot migra si se pot diferentia fie pe linia celulelor care captusesc ductul biliar, fie in hepatocite, deoarece prezinta pe suprafata lor markeri atigenici atat hepatocitari, cat si colangiocitari, fiind asadar implicate in reparatia tesutului hepatic lezat de procese patologice cronice  exploatarea celulelor stem hepatice in tratamentul bolilor de ficat. Bila de la nivelul canalului Hering continua sa curga in ductul biliar intrahepatic, care este captusit complet de colangiocite. Uneori ductul Hering depaseste granitele lobulului hepatic si devine canal in spatiul periportal al lui Mall. Asadar, distinctia dintre canalul biliar intrahepatic si ductul Hering nu este in mod particular localizarea in interiorul lobulului, ci faptul ca este captusit partial sau total cu colangiocite.

Ductele biliare intralobulare (distal de canalele Hering) au un diametru de 1-1,5 μm si poarta bila catre ductele biliare interlobulare, care fac parte din triada portala. Aceste ducte au un diametru de 15-40 μm si sunt captusite cu colangiocite cuboidale in apropierea lobulului, care gradual se transforma in colangiocite columnare pe masura ce ductul se apropie de porta hepatis. Celulele columnare au microvili foarte bine dezvoltati. Pe masura ce ductele biliare se maresc, ale achizitioneaza tesut conjunctiv dens, continand numeroase fibre elastice. Pe masura ce ductele se apropie de hilum, isi fac aparitia in peretele canalelor biliare si fibre musculare netede. Ductele interlobulare se reunesc pentru a forma ductele hepatice drept si stang, care conflueaza in hilum pentru a forma ductul hepatic comun. (*) La unii indivizi, ductele lui Luschka sunt localizate in tesutul conjunctiv dintre ficat si vezica biliara; acestea conecteaza canalele hepatice cu canalul cistic, nu cu lumenul vezicii biliare. Sunt vestigii ale canalelor biliare embrionare si au aspect histologic similar cu ductele biliare intrahepatice. Ductele extrahepatice transporta bila catre vezica biliara si duoden. Ductul hepatic comun are o lungime de aproximativ 3 cm si este pavat cu celule epiteliale columnare, care seamana cu cele din incinta vezicii biliare. Toate straturile peretelui tubului digestiv sunt reprezentate si la nivelul vezicii biliare, cu exceptia muscularei mucoasei. Canalul cistic conecteaza ductul hepatic comun la vezica biliara si transporta bila in ambele sensuri (inspre colecist si dinspre colecist). Distal de jonctiunea duct hepatic comun-canal cistic, canalul obtinut prin fuziunea celor 2 poarta denumirea de duct biliar comun si urmeaza un traiect descendent de aproxmativ 7 cm catre peretele duodenului, in care se deschide la nivelul ampulei Vater. O ingrosare a muscularei externe a duodenului la nivelul ampulei, constituie sfincterul lui Oddi, care inconjoara deopotriva atat deschiderea ductului biliar comun, cat si deschiderea ductului pancreatic. El actioneaza ca o valva care moduleaza fluxul de bila si suc pancreatic catre duoden. Bila indeplineste 2 functii majore in organismal uman  absorbtia lipidelor si un vehicul de excretie pentru colesterol, bilirubina, fier si cupru. Fluxul de bila dinspre ficat este regulat hormonal si nervos. Fluxul biliar este crescut atunci cand hormoni precum colecistokinina (CCK), gastrina si motilina sunt eliberate de la nivelul celulelor enteroendocrine in timpul digestiei. Hormonii steroizi (de exemplu, estrogenii in timpul sarcinii) diminua secretia de bila de la nivelul ficatului. Aditional, stimularea

parasimpatica creste fluxul biliar, accentuand contractia vezicii biliare si relaxarea sfincterului Oddi. Bila care paraseste ficatul via ductul hepatic comun curge prin canalul cistic catre vezica biliara. Consecinta a stimularii nervoase parasimpatice, dar si hormonale, vezica biliara se contracta prompt si livreaza bila in duoden via ductul biliar comun. Ficatul primeste atat inervatie parasimpatica, cat si inervatie simpatica. Vezica biliara Este un sac distensibil, in forma de para, cu un volum de aproximativ 50 mL. Este atasata de fata viscerala a ficatului. Vezica biliara este un derivat secundar al proenteronului. Rolul sau este de a concentra si depozita bila. Vezica biliara este un buzunar orb conectat cu canalul cistic printr-un col. Prin acest canal cistic, ea primeste bila diluata, descarcata de ficat prin ductul hepatic comun. Vezica biliara poate depozita si exclude in jur de 90% din apa continuta de aceasta, rezultand o crestere a concentratiei de saruri, colesterol si bilirubina. Mucoasa vezicii biliare are cateva trasaturi caracteristice:  vezica biliara golita sau partial umpluta are numeroase falduri;  suprafata mucoasei este constituita din epiteliu simplu columnar, ale carei celule epiteliale inalte (colangiocite) etaleaza urmatoarele caractere structurale: numerosi microvili scurti, slab dezvoltati, complexe jonctionale apicale care sustin apropierea celulelor adiacente si formeaza o bariera intre lumen si compartimentul intercelular, concentrari localizate de mitocondrii in citoplasma bazala si apicala, plieri complexe laterale ← Na+/K+ ATP-aza si vezicule de secretie ce contin glicoproteine; aceste celule seaman fidel cu celulele absorbative de la nivel intestinal;  lamina propria a mucoasei este bogata in capilare fenestrate si venule mici, dar nu exista vase limfatice la acest nivel; este, de asemenea, foarte celulara, continand cantitati mari de limfocite si celule plasmatice; glande secretoare de mucina sunt uneori prezente in lamina propria din vezica biliara umana normala, in special la nivelul colului, dar sunt mai des intalnite in vezicile biliare inflamate; se gasesc in aceste glande si celule care seamana cu celulele enteroendocrine; Peretelui vezical cistic ii lipseste musculara mucoasei si submucoasa. Adiacent laminei propria se afla o musculara externa care integreaza numeroase fibre de colagen si fibre elastice printre grupari de tesut muscular neted, orientate aleator, spre deosebire de distributia in strat intern circular si strat extern longitudinal la

nivelul intestinului. Contractiile muschiului neted reduc volumul vezicii biliare, fortando sa propulseze continutul ei in ductul biliar comun via canalul cistic. In exterior fata de musculara externa se afla un strat gros de tesut conjunctiv dens, care inglobeaza vase mari de sange, o retea limfatica extinsa si nervi autonomi care inerveaza musculara externa si vasele de sange (exista corpuri celulare provenind de la neuroni parasimpatici in peretele vezicii biliare). Tesutul conjunctiv este, de asemenea, bogat in fibre elastice si tesut adipos. Tesutul conjunctiv care ataseaza vezica biliara de ficat se refera la adventice, in timp ce suprafata neatasata a vezicii biliare este acoperita de seroasa (peritoneu visceral) constituit dintr-un strat de tesut conjunctiv lax alipit de 2 straturi de mezoteliu. In adancime, mucoasa prezinta diverticuli numiti sinusuri Rokitansky-Aschoff, care se extind pana la nivelul muscularei externe. Ele sunt banuite de a suporta schimbari patologice si de a determina, prin urmare, hiperplazia si hernierea celulelor epiteliale, trecand prin muscularis externa. De asemenea, in aceste sinusuri se pot acumula bacterii care cauzeaza inflamatie cronica  factor de risc in formarea calculilor biliari. Pancreasul Este o glanda elongata, descrisa ca avand un cap, un corp si o coada. Capul este o portiune expansionata care se adaposteste in cubura in forma de C a duodenului. Este ancorat de duoden prin tesut conjunctiv. Corpul situat central intersecteaza linia mediana a corpului uman si coada se extinde catre posterior, inspre hilul splinei. Ductul pancreatic al lui Wirsung se rasfrange de-a lungul intregii glande si se goleste in duoden la nivelul ampulei duodeno-pancreatice (a lui Vater), prin care si ductul biliar comun (rezultat din fuziunea canalului cistic si a ductului hepatic comun) intra, de asemenea, in duoden. Sfincterul hepato-pancreatic (al lui Oddi) inconjoara ampula si nu doar regleaza fluxul de bila si suc pancreatic catre duoden, ci stopeaza si refluxul continutului gastro-duodenal in ductul pancreatic/biliar comun. La unii indivizi, exista un duct pancreatic accessor (al lui Santorini); acesta reprezinta un vestigiu al faptului ca pancreasul are originea embrionara in 2 muguri pancreatici care evagineaza din proenteron, in dreptul ansei duodenale superioare. Un strat subtire de tesut conjunctiv lax formeaza o capsula in jurul glandei. Din aceasta capsula se extind septuri care compartimentalizeaza difuz glanda in lobuli. In interiorul lobulilor, o stroma de tesut conjunctiv inconjoara unitatile parenchimale. Intre lobuli, mase mai importante de tesut conjunctiv inconjoara vasele de sange, ductele

pancreatice (la acest nivel, tesutul conjunctiv integreaza glande mucoase mici, care se golesc in duct) si nervii. Pancreasul este o glanda mixta. Spre deosebire de ficat, in care activitatea endocrina si exocrina se desfasoara in acelasi compartiment celular (la nivelul hepatocitelor), functia duala a pancreasului este divizata in cadrul a 2 componente distincte:  componenta exocrina sintetizeaza si secreta enzime care, integrate sucului pancreatic, sunt esentiale pentru digestia de la nivelul intestinului;  componenta endocrina sintetizeaza si secreta hormoni ca insulina si glucagonul care, ajunsi in torentul sangvin, regleaza metabolismul glucozei, al lipidelor si al proteinelor. Pancreasul exocrin se gaseste peste tot in organ. Prin componenta parenchimatoasa a pancreasului exocrin, se disting mase celulare care alcatuiesc insulele Langerhans, care au o localizare dispersata si constituie pancreasul endocrin. Pancreasul exocrin Este o glanda de tip seros. Se aseamana foarte mult ca aspect cu glanda parotida, motiv pentru care preteaza la diagnostic diferential cu aceasta si pot fi adesea confundate. Unitatile secretorii acinare sau tubulo-acinare sunt formate din epiteliu simplu de celule piramidale seroase. Celulele au o margine libera efilata, indreptata catre spatiul luminal si o suprafata bazala extinsa. Tesutul conjunctiv periacinar este minim. Celulele acinare secretorii produc precursorii enzimelor digestive secretate de pancreas. Celulele acinare sunt caracterizate de tinctorialiate distincta ← bazofilie a citoplasmei bazale de la polul bazal si acidofilie a citoplasmei de la polul apical generata de existenta granulelor de zimogen (numarul acestora creste in pancreasul persoanelor care postesc sau se priveaza din punct de vedere nutritional). Bazofilia polului bazal al celulei acinare pancreatice, prin observare la MET, se suprapune unui intins areal ← RER si ribozomi liberi, a caror existenta este corelata cu un nivel inalt de sinteza proteica. Un aparat Golgi foarte bine dezvoltat se gaseste supranuclear, in citoplasma polului apical, fiind implicat in concentrarea si impachetarea produsilor de secretie. Mitocondriile sunt mici si, desi regasite la nivelul intregii celule, se concentreaza preponderent in zona cisternelor RER. Celulele acinare sunt tinute laolalta de complexe jonctionale care activeaza la nivelul polului apical, formand un lumen izolat, in care microvilii proemina si in care veziculele de secretie sunt eliberate prin exocitoza.

Granulele de zimogen contin o varietate de enzime digestive intr-o forma inactiva: enzime proteolitice de tipul endopeptidazelor (tripsinogen, chemotripsinogen) sau exopeptidazelor (proaminopeptidaze, procarboxipeptidaze), enzime amilolitice (αamilaza), lipaze, enzime nucleolitice, care digera acizii nucleici (dezoxiribonucleaza si ribonucleaza). Enzimele digestive pancreatice se activeaza dupa ce au ajuns in lumenul intestinului subtire. Initial, activitatea proteolitica a enterokinazei (apartine glicocalixului de la nivelul microvililor celulelor intestinale absorbative) converteste tripsinogenul in tripsina, o enzima cu potential proteolitic, care apoi catalizeaza conversia altor enzime inactive in enzime active  digestia principiilor alimentare la nivelul chimului. Acini pancreatici sunt unici printre acini glandulari; ductul initial care paraseste acinul, ductul intercalat, ia nastere chiar in interiorul acinului. Celulele ductale localizate chiar in interiorul acinului poarta denumirea de celule centroacinare. Celulelor scuamoase centracinare le lipsesc atat ergastoplasma, cat si granulele secretoare, motiv pentru care se coloreaza foarte slab HE  pot fi identificate pe sectiuni histologice de rutina. Sistemul canalicular al pancreasului Celulele centroacinare se afla la inceputul sistemului de ducte a pancreasului exocrin. Ele au un nucleu central, aplatizat si citoplasma atenuata ca tinctorialitate, ceea ce este tipic pentru o celula scuamoasa. Celulele centroacinare se continua cu celulele ductului intercalat scurt care se afla la exteriorul acinului glandular. Ductele intercalate adauga bicarbonat si apa secretiei exocrine. In timp ce bila este concentrata in vezica biliara, intregul volum de suc pancreatic (1 l/zi) este livrat duodenului. Acini pancreatici secreta un volum mic de fluid bogat in proteine, celulele ductului intercalat secreta un volum larg de de fluid bogat in sodiu (?) si bicarbonat. Bicarbonatul serveste la neutralizarea aciditatii chimului care intra in duoden dinspre stomac si stabilirea pH-ului optim pentru activitatea enzimelor pancreatice. Secretia pancreatica exocrina este sub control hormonal si nervos. 2 hormoni secretati de celulele enteroendocrine ale duodenului, secretina ( concentratia HCO− 3 in sucul pancreatic) si colecistokinina (CCK)  canitatea de proenzime, sunt principalii regulatori al pancreasului exocrin. Intrarea chimului acid in duoden stimuleaza eliberarea acestor hormoni. Activitatea coordonata a celor 2 hormoni rezulta in secretia unui volum de fluid alcalin cu continut enzimatic bogat in duoden. In afara influentei hormonale, pancreasul primeste si inervatie autonoma simpatica si parasimpatica.

Ductele intercalate dreneaza in ductele de colectare intralobulare. Nu exista ducte striate (secretorii) in pancreas vs. glanda parotida. Reteaua complexa, ramificata de ducte intralobulare dreneaza in ductele interlobulare, mai mari, care sunt captusite cu epiteliu columnar de inaltime redusa, in care ocazional se pot regasi celule enteroendocrine sau celule caliciforme. Ductele pancreatice interlobare dreneaza direct in ductul pancreatic al lui Wirsung, care strabate intreaga glanda, paralel cu axa longitudinala, conferind acestui sistem de ducte aspectul de os de peste (hering). Inconstant, la nivelul capului pancreatic, poate lua nastere un duct pancreatic accessor (al lui Santorini).