Directii In Cunoasterea Copilului In Educatia Montessori.docx

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIINȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

DIRECTII PENTRU CUNOASTEREA COPILULUI IN EDUCATIA MONTESSORI Student Pupezescu Dalia Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației,Științe Sociale și Psihologie, Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Anul I Conf.Univ.Dr. NEACȘU MIHAELA-GABRIELA

Rezumat

Articolul de față evidențiază principiile esențiale ale pedagogiei Montessori în vederea înțelegerii modalităților psihopedagogice de cunoaștere și totodată educare a copilului. Educația Montessori acccentueaza importanța liberatii de a alege care revine copilului, el născând-se cu resurse de supraviețuire și adaptare. Este valorificare aici importanța metodei observației realizate de către educator, care este un îndrumător în dezvoltarea copilului, dar și a mișcării fizice a copilului, care este implicat în permanență în activități ce îl pregătesc pentru viitor. În viziunea Mariei Montessori, cea care a pus bazele acestei pedagogii, copilul își „construieste” singur caracterul și „absoare” precum un burete ceea ce îi este necesar din jurul său. Cuvinte cheie: educația Montessori, cunoașterea copilului, metoda observației

1.Introducere În pedagogia Montessori copilul este centrul universului, fiinţa cea mai importantă din viaţa unui adult. Adultul trebuie să-i permită copilului libertatea necesară pentru a se dezvolta normal, echilibrat şi puternic. De cele mai multe ori adulţii substituie locul copilului şi nu-i mai permit să se dezvolte normal, întrucât consideră că un copil nu poate face singur anumite lucruri şi le fac ei în locul lor; fapt total greşit. Pedagogia montessoriană încurajează copilul să se descurce singur. Un principiu montessorian este acela ca adultul să-i permită copilului să se dezvolte normal, firesc. Deosebirile dintre adult şi copil sunt observabile. Adultul este un individ puternic, iar copilul fiinţa deosebită la începutul drumului vieţii, exact cum afirma Maria Montessori ”făuritorul omului.”

Copilul trebuie lăsat să se descurce singur, fără a-i impune limite pentru a creşte frumos şi puternic, acest lucru este specificat de M. Montessori: „Trebuie să ne gândim că un copil lăsat să se descurce singur face o sforţare pentru a înţelege limbajul adulţilor şi lucrurile pe care le vede în jurul său, pe când o lămurire care vine la timpul potrivit şi este dată printr-o metodă raţională previne acestă sforţare, prin urmare nu oboseşte, ci îl cruţă pe copil de oboseală şi satisface o dorinţă a lui.”(Montessori M.,1977,pag.183) Concepţia montessoriană asupra copilului priveşte mediul în care creşte şi se dezvoltă copilul. Dacă vom creşte un copil în casă, în mijlocul nostru, privându-l de mediul natural, se va dezvolta enigma, angoasa şi capriciul. Specific pedagogiei montessoriene este faptul că nu există pedepse şi recompense. Maria Montessori consideră că un copil atunci când greşeşte învaţă din lucrul acesta şi nu trebuie mustrat, ci trebuie să i se explice ceea ce a făcut. Un copil nu trebuie descurajat, nici certat sau lovit atunci când greşeşte. El se va disciplina lucrând în compania altora şi tot timpul trebuie încurajat şi sprijinit pentru a exersa în mod voluntar lucrurile bune. 2.Educatia Montessori si cunoasterea copilului Prin metoda observaţiei educatorul observă dacă un copil şi-a atins scopul, observă cum a lucrat, dacă exerciţiul respectiv a fost prea dificil, dacă atunci când lucrează cu ceva mai greu a înţeles. Educatorul în pedagogia montessoriană observă creativitatea copilului. Aici copiii îşi creează singuri tot felul de lucuri. O fetiţă îşi creează o geantă, un baiat o maşinuţă. În pedagogia Montessori copiii sunt foarte creativi şi inventivi. Educatorul mai observă dacă un copil lucrează bine singur sau împreună cu ceilalţi şi dacă respectă regulile exerciţiului. Concentrarea este baza caracterului şi a comportamentului social. Pentru a descoperi cum să se concentreze copilul trebuie să descopere lucrurile din mediul înconjurător, deoarece nimic altceva nu îl poate face să se concentreze decât mediul natural. Tocmai de aceea educatorii oferă copiilor o multitudine de materiale, iar ei observă care sunt pe placul copiilor şi care nu. Putem observa faptul că aceşti copii micuţi nu ştiu ce este invidia. Dacă un coleg mai mare decât ei ştie mai multe ei nu se simt mai prejos, deoarece va veni şi rândul lor să ştie mai mult. Este constat de asemenea faptul că fiecare copil este într-o permanentă mişcare. El are nevoie să se mişte, chiar în prima copilărie, dar cu trecerea timpului scade şi începe să apară voinţa. Un copil în grădiniţa Montessori se dezbracă şi se îmbracă singur. Acestea sunt mişcări realizate de copii, iar satisfacţia că au realizat acest lucru este minunată. Este important de reţinut

faptul că mişcarea în general are un rol primordial în viaţa fiecărei persoane. Tocmai de aceea când observăm mişcările unei persoane şi spunem că este graţioasă, că are mişcări complete, executându-le uşor şi natural. Mişcarea în sine ţine de educaţie. A face un gest necuvenit, într-un moment nepotrivit este o mişcare greşită. Prin mişcare copilul învaţă să fie educat. De exemplu, fetiţele învaţă să se mişte graţios, să se ridice şi să se aşeze cu mişcări exacte, iar băieţii să devină cavaleri şi politicoşi. Aceste lucruri par complicate şi greu de realizat. Aceste exerciţii de mişcare sunt interesante, pasionante, iar prin ele se modelează trăsăturile fiinţei delicate sau ale celei care va rămâne nepoliticoasă, toate acestea se întâmplă doar la vârsta copilăriei. Specific pedagogiei Montessori este libertatea de desfăşurare a copilului. Dacă lăsăm un copil să se desfăşoare după cum simte el, fără să-i impunem limite vom observa că se va dezvolta frumos şi armonios. Mediul din grădiniţele montessoriene oferă copiilor posibilitatea de a avea instrumentele potrivite de care au nevoie, dar şi libertatea de a se manifesta cum simt şi de a explora tot ceea ce îi înconjoară. Aici copiii au libertatea de a alege. Ei îşi aleg activităţile pe care doresc să le facă în funcţie de nevoile lor. Spre exemplu, un copil poate alege să facă ceai şi să-l servească alături de ceilalţi copii, iar după aceea poate să simtă decât să-şi urmărească ceilalţi colegi. În pedagogia Montessori fiecare copil are libertatea de a-şi alege cât timp să-şi desfăşoare activitatea, întrucât fiecare are ritmul propriu de înţelegere. Ceea ce este important de reţinut este faptul că libertatea conduce la disciplină. Dacă îi impunem copilului cum să stea, ce să facă, iar pentru a fi disciplinat este recompensat, nu vom obţine de la el disciplină decât câteva minute. Educaţia Montessori se bazează şi pe dezvoltarea voinţei copilului. El este liber să ia propriile decizii, iar prin faptul că îşi alege singur ce activităţi să desfăşoare devine independent. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte libertatea copilului trebuie să ne gândim că există totuşi anumite limite în interesul colectiv, tocmai de aceea ne preocupăm de bunele maniere. Datoria educatoarelor este de a împiedica un copil să jignească pe alţii pentru că fapta aceasta este considerată josnică. Toate faptele copilului trebuie să fie foarte bine observate de către educator pentru a şti dacă i le permite sau nu. Maria Montessori precizeză clar diferenţa dintre libertate şi independenţă, chiar dacă ele sunt sinonime. Independenţa este în primul rând câştigarea libertăţii, iar libertatea înseamnă să fi stăpân pe propriile acţiuni. Pe de altă parte, există şi limitele libertăţii, în sensul că ei nu sunt

liberi să alerge, să ţipe, să-şi deranjeze colegii în timp ce lucreză. Ei au libertate în ceea ce priveşte munca lor de zi cu zi în grădiniţă. Maria Montessori consideră că adulţii de cele mai multe ori privează copiii de libertate, iar consecinţa acestui fapt este că ei nu vor mai deveni independenţi, pentru că altcineva realizează activităţile în locul lor: „O acţiune pedagogică eficace asupra unor copiii fragezi trebuie să constea în a-i ajuta să înainteze pe căile independenţei, în sensul de a-i iniţia în acele prime forme de activitate care să-i facă în stare să se ajute singuri şi să nu fie o povară pentru alţii din cauza incapacităţii lor. A-i ajuta să înveţe să umble fără ajutor, să fugă, să sară, să coboare scările, să ridice obiecte căzute, să se îmbrace şi să se dezbrace, să se spele, să vorbească pentru a-şi exprima clar nevoile, să se silească să-şi împlinească singuri dorinţele – iată educaţia independenţei.”(Montessori M.,1977,pag.98) În pedagogia montessoriană, prin libertatea copilului nu înţelegem acţiunile dezordonate pe care le-ar executa copiii lăsaţi singuri pentru a face o activitate fără scop, ci această libertate înseamnă eliberarea vieţii de toate piedicile care îi stagnează dezvoltarea normală. Prima datorie a educatorului este aceea de a impulsiona viaţa, dar trebuie să o lase să se dezvolte liber. În educaţia Montessori respectul pentru copil este esenţial, iar vârsta preşcolară este vârsta la care copilul îşi dezvoltă concepţia de sine şi este fundamentală pentru împlinirea sa viitoare. Atunci când un copil are posibilitatea să-şi controleze propriul mediu, prosperă şi înfloreşte. Într-un mediu montessorian copilul dobândeşte experienţă, iar asta duce la perfecţionare. Atunci când el începe să se concentreze într-o activitate, având libertatea de a lucra la ea cât timp doreşte, copilul devine activ, iar educatoarea pasivă şi se poate retrage complet. Într-o grădiniță Montessori există patru arii de dezvoltare: 1) Viața practică – cuprinde două activități care le formează copiilor aptitudinile necesare în relația cu mediul fizic și aptitudini care le sunt de folos copiilor în relația cu alți oameni. „În cadrul acestei arii se practică patru tipuri distincte de exerciții: îngrijirea personală, îngrijirea mediului înconjurător, dezvoltarea relațiilor sociale, coordonarea și armoniamișcării corporale. Toate acestea îl ajută pe copil să se adapteze mediului din clasă, să își câștige independența, să își coordoneze mișcările și să exerseze concentrarea atenției.”(Albulescu I.,2014, pag.40) 2) Activitățile senzoriale – se referă la dezvoltarea simțurilor. Cu ajutorul simțurilor copiii exploarează mediul în care conviețuiesc la vârsta de 3-6 ani. Materialul senzorial cu ajutorul căruia Maria Montessori a reușit să realizeze conceptele abstracte în forme

concrete, ajută copiii să observe mediul și să descopere lungimea, temperatura, înălțimea greutatea, culoarea și mirosul. Rolul acestor materiale senzitive este acela de a-i ajuta pe copii să își coordoneze în plan mintal ceea ce au evidențiat prin simțuri. 3) Matematica se predă copiilor cu ajutorul materialelor specifice vârstei. Învață noțiuni matematice simple si le sunt stimulate anumite capacități intelectuale . În pedagogia Montessori copiii au posibilitatea să simtă simbolurile matematice atunci când le utilizează, întrucât sunt confecționate din lemn, iar copiilor acest lucru le ușurează învățarea conceptelor specifice, formându-și aptitudinile matematice, parcurgând drumul de la concret la abstract. 4) Limbajul cuprinde elementele importante cum ar fi vorbitul la preșcolari , iar la școlari scrisul, cititul și vorbitul. De exemplu, în clasele Montessori, școlarii sunt învățați literele prin atingerea lor, deoarece sunt confecționate din lemn. În prima etapă când se instalează caracterul este o etapă de creaţie. În viaţa unui copil perioada de la zero la şase ani este cea mai importantă, deoarece natura concepe baza caracterului. Copilul atunci când este la această vârstă nu ştie ce este binele sau răul, el este în afara acestor noţiuni morale. La vârsta cuprinsă între 6-12 ani copilul conştientizează ce este binele şi răul, în raport cu acţiunile celorlalţi. Cea de-a doua etapă depinde foarte mult de prima, dacă el se dezvoltă normal în prima periodă şi nu suferă nicio traumă totul se defăşoară bine. În primii doi, trei ani de viaţă copilul trebuie să supravieţuiască unor influenţe care s-ar putea să-i afecteze viitorul. De exemplu, dacă un copil a fost bătut, lovit acaestă perioadă grea din viaţa lui se poate să-i afecteze personalitatea. Deci, caracterul copilului se dezvoltă în raport cu piedicile prin care a trecut sau libertatea de care a avut parte, astfel dezvoltându-se armonios. Toate lucrurile negative şi defectele necorectate între vârsta 0-3 ani se vor înrăutăţi şi vor avea consecinţe asupra vieţii mentale, dar şi asupra inteligenţei.Maria Montessori consideră că dacă unui copil nu i se controlează defectele va suferi foarte mult, întrucât va avea dificultăţi în învăţare şi comportare: „Copiii învaţă cu mai mare dificultate, dacă circumstanţele din perioada precedentă au fost potrivnice înfloririi capacităţii lor. Prin urmare, un copil de şase ani poate prezenta o multitudine de caracteristici, care,

în

realitate,

nu-i

aparţin,

ci

precedente.”(Montessori M.,2006,pag.184)

sunt

rezultatele

evenimentelor

nefavorabile

În societate se crede faptul că un copil slab este cuminte, iar copiii gălăgioşi şi comunicativi se crede că sunt inteligenţi. Ei sunt grupaţi astfel: copiii cu defecte care trebuiesc corectate, cei care sunt cuminţi şi sunt consideraţi a fi un model şi cei care sunt consideraţi superiori. Copiii îşi construiesc propriul caracter, astfel rezultând calităţile pe care noi le iubim la ei. Ele nu apar datorită faptului că noi, adulţii îi certăm sau le oferim anumite exemple, ci ele denotă dintr-o lungă şi lentă înşiruire de activităţi pe care le desfăşoară copilul între vârsta de trei şi şase ani.Maria Montessori susţine faptul că mai târziu putem pătrunde în mintea copilului cu sfaturi şi argumente, deoarece atunci deja este instalat caracterul şi ei înţeleg mult mai bine lucrurile: „Doar după vârsta de şase ani putem deveni misionarii moralităţii, deoarece între şase şi doisprezece ani începe să funcţioneze conştiinţa, iar copilul este capabil să vizualizeze diferenţele dintre bine şi rău.”(Montessori M.,2006,pag.196)

3.Concluzii În concluzie, in conceptia montesoriana, diferenţa dintre adulţi şi copiii este aceea că adulţii îşi aleg propriile acţiuni pe baza gândirii, iar copiii şi le aleg sub îndemnul legilor naturale. Putem afirma faptul că un copil contruieşte spiritual lumea, iar piedicile care intervin în dezvoltarea lui liberă sunt barierele din sufletul omului. In pedagogia Montessori, educatorul il lasa pe copil liber sa-si aleaga calea, el doar ii creaza mediul necesar dezoltarii, adica il indruma. Daca i se ofera libertatea de a alege, daca nu este constrans, el isi poate dezvolta astfel talentele cu care este inzestrat.Responsabilizarea copilului, atribuirea de sarcini reale contribuie la dezvoltarea acestuia in mod natural. Dupa cum afirma insasi Maria Montessori, copii trebuie educati pentru viitor, nu pentru prezent. Ei vor fi cei care vor lua decizii majore cand vor deveni adulti, asadar e necesara pregatirea lor in acest sens .Doar asa, atunci cand vor creste, vor putea sa fie independeti si sa se adapteze la realitatea in care vor trai.

Bibliografie

1.

Montessori, Maria. (1977). Descoperirea copilului. București, Editura Didactică și Pedagogică.

2.

Montessori, Maria (2006). Mintea absorbantă. București, Editura A.P.A.

3.

Albulescu, Ion. (2014). Pedagogii alternative. București, Editura ALL

4.

Montessori, Maria. (2015).Copilul in familie. București, Editura Vremea