Cunoasterea

Cunoasterea

Problema cunoasterii urmeaza problemei ontologice. Ontologia isi pune intrebarea : Ce exisat cu adevarat iar cunoasterea Cat si cum cunoastem? I. Primii care au abordat problema cunoasterii sunt sofistii (Protagoras). Ei plecau de la premisa ca omul este o fiinta individuala care cunoaste inductive, de la particular la general, plecand de la experienta zilnica. Exista o realitate dincolo de aparente, inaccesibila simturilor, dar posibil de cunoscut cu ajutorul gandirii. Nici binele nici raul, nici adevarul si nici falsul nu pot fi absolute, deoarece la originea lor se afla obiceiuri sau credinte diferite. Protagoras arata ca nu exista decat lumea fenomenelor, iar din pacate despre aceasta lumen nu putem avea decat opinii dau pareri. Opiniile sunt asertiuni schimbatoare odata cu oamenii, cu epocile, de unde rezulta relativismul lor. In conceptia lui Protagoras, omul poate fi considerat un fel de entelehia (punctual cel mai inalt al existentei). Omul este masura tuturor lucrurilor. Concluzia este ca exista tot atatea adevaruri cati oameni exista. Astfel totul este omenesc, prea omenesc. II. Platon in dialogurile “Republica” , “Sofistul”, “Thaitetos” aduce teze noi asupra adevarului si falsului, asupra cunoasterii, asupra drumurolor cunoasterii. Pentru Platon exista cunoastere deplina (autentica) si cunoastere prin opinie (insuficienta). III. Aristotel are un spirit stintific extrem de dezvoltat (este intemeietorul tuturor stiintelor). A dat singura teorie de definire a adevarului adevarul este corespondenta dintre enunt si realitate. (teoria adevarului corespondenta). IV. In epoca moderna accentual a fost mutat decisive de pe ontologie pe teoria cunoasterii.

Au aparut doua orientari, doua linii de gandire: Rationalismul : Benedict Baruch Spinoza, G.W. Leibniz. Teza fundamentala este : sursa ultima a intregii cunoasteri este gandirea. Tot gandirea este garantul cunoasterii. Empirismul : John Locke, David Hume. Teza fundamentala este inceputul absolut al cunoasterii se afla in simturi. Aceste doua orientari in Gnoseologie (th. cunoasterii) au meritul istoric de a fi contribuit in chip inestimabil la aprofundarea aspectelor fundamentale ale celor doua drumuri in cunoastere. V. Immanuel Kant in “Critica ratiunii pure” reuseste sa depaseasca disputa empirism-rationalism, oferind o noua viziune epistemological. Solutia lui Kant este considerata o revolutie copernicana in th. cunoasterii. Kant pune intrebarea cum este posibila stiinta, pe ce se intemeiaza?. Descopera ca la baza cunoasterii stau distinctiile apriori-apostpriori. Pentru prima data la Kant philosophia prima nu mai este ontologia ci gnoseologia. VI. Teoria adevarului coerenta si teoria adevarului pragmatic. Exista th. epistemologice contemporane care incearca sa depaseasca filosofia kantiana, reveland aspecte inedite ale cunoasterii. A aparut termenul failibilism. Adevarurile noastre nu sunt sigure. Stiinta nu mai este o acumulare continua a adevarurilor ci un demers de eliminare a erorilor. Criticand rational ipotezele, cercetatorii trebuie sa falsifice prin tot felul de teste severe marile certitudini din stiinta si filosofie: teoria falsificationala.

Opinie si cunoastere A cunoaste = a poseda o opinie, o idee adevarata. Pe de alta parte, nicio opinie falsa nu poate fi considerata cunoastere, nicio opinie considerate adevarata nu poate fi cunoastere. Exista o diferenta intre a avea opinii si cunostinte. Opinie = credinta ca ideea este adevarata. Credinta= atitudine mentala. Xenofan (filosof antic) exprima ca una este opinia si alta este cunoasterea. Oamenilor nu le este data cunoasterea Fiintei ci doar cunoasterea fenomenelor. Numai zeilor le este data cunoasterea Fiintei. Xenofan spune ca exista o cunoastere obscura (vedere, auz, gust, pipait) si o cunoastere autentica (diferita de cea obscura). Platon dezvolta aceasta distinctie a lui Xenofan vorbind despre diferenta ontological dintre lumea sensibila (a fenomenelor) si lumea inteligibila (a ideilor). Idealul cunoasterii este trecerea de la stadiul simplelor opinii subiective la stadiul cunostintelor adevarate si obiective, independente de vointa si cunostinta agentului cunoscator.