Despre Impozite.docx

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

1.1. Conţinutul impozitelor În societăţile libere bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, statul este prezent în viaţa politică, economică şi socială, asigurând colectivităţii bunuri şi servicii publice. Finanţarea costurilor acţiunilor sale în domenii devenite tradiţionale precum apărarea, ordinea publică, funcţionarea organelor administraţiei publice, educaţie, sănătate, cultură, dar şi din domenii economice, a determinat creşterea nevoilor sale financiare şi o diversificare a surselor de finanţare. O parte din resurse provin ca urmare a participării statului în cadrul economiei de piaţă, ca subiect de drept suveran, care îşi impune deciziile prin constrângere, preluând o parte din venitul creat în economia reală prin intermediul prelevărilor obligatorii şi ca urmare a participării sale ca partener în societăţi instituţii de credit şi întreprinderi de asigurări. Alte resurse provin ca urmare a relaţiilor pe care statul le are cu organisme naţionale şi internaţionale. O ultimă categorie de resurse, statul şi-o poate asigura utilizând structura financiară a pieţelor financiare naţionale sau internaţionale, prin lansarea unor împrumuturi publice. Ponderea acestor resurse depinde de particularităţile economiei şi de politica promovată de puterea publică, dar întotdeauna importanţa încasărilor pe care statul le poate realiza pe seama prelevărilor obligatorii depinde integral de nivelul valorii adăugate create în economia reală. Prelevările fiscale se realizează prin intermediul impozitelor şi taxelor fiscale. Acestea constituie cele mai vechi şi tradiţionale mijloace financiare de care statul dispune, pentru realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale, în permanentă evoluţie. Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de la „impositum”, iar cea de taxă din limba greacă de „taxis”, ambele având sensul de obligaţie publică, impozit. Reflectarea şi analiza opiniilor exprimate de specialişti constituie cadrul fertil pentru noi abordări conceptuale, de natură a reflecta ansamblul caracteristicilor impozitului şi rolul său în societate. Într-o astfel de abordare, impozitul constituie un produs intelectual de natură financiară, sub forma unor prelevări fiscale asupra diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiecţilor din economia reală, cu titlu obligatoriu şi definitiv, fără contraprestaţie imediată şi

directă, impusă de stat sau de autorităţile publice locale, în vederea finanţării obligaţiilor publice ale acestora şi a intervenţiei statului în scop economic şi social. Ca produs intelectual, impozitul este rezultatul puterii de gândire şi de inovaţie a geniului uman, ajuns pe o anumită treaptă de dezvoltare şi organizare socială. Aceasta explică apariţia sa pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii şi evoluţia sa în timp. Scopul este determinant de necesitatea finanţării nevoilor autorităţilor publice, ale căror funcţii şi sarcini au un caracter permanent evolutiv. Venitul realizat, acumulat, consumat, constituie sursa impozitului, iar preluarea unei părţi a acestuia se realizează prin prelevări pecuniare stabilite în mod direct, definitiv şi obligatoriu asupra diverselor forme de venit. Caracterul obligatoriu trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Impozitele sunt prelevări cu titlu definitiv şi nerambursabil pentru că, odată vărsate în contul bugetului statului sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes general, necesare tuturor membrilor societăţii şi nu numai unor interese individuale de grup. În schimbul impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Deşi nu constituie o contraprestaţie directă din partea statului (ca în cazul taxelor), impozitele se reântorc sub forma unor acţiuni, gratuităţi, servicii de care beneficiază în primul rând cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii. În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă să creeze un cadru general favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale, politice.

1.2 Rolul impozitelor Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social, cel mai important fiind rolul impozitelor pe plan financiar, deoarece acestea constituie principala modalitate de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În prezent tendinţa este de creştere relativă şi absolută, prin sporirea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impozitare, impunere, precum şi majorarea cotelor de impunere. Dar impozitele nu servesc numai la punerea la dispoziţia economiei a fondurilor necesare desfăşurării activităţilor publice. Ele au, totodată, scopul de a contribui la o repartiţie

optimă în spaţiu şi timp, a resurselor între diferiţi beneficiari ai acestor fonduri, conducând pe această bază la o mai mare stabilitate fiscală. Repartiţia efectuată cu ajutorul impozitelor este urmată de o a doua repartiţie, realizată pe calea alocaţiilor bugetare, a subvenţiilor şi a transferurilor de resurse de la fondurile publice la diverşi beneficiari. Rolul impozitelor pe plan economic este determinat de necesitatea intervenţiei statului în economie. Astfel, impozitele se manifestă ca pârghii de politică economică prin însăşi modul concret în care sunt aşezate şi percepute. Pentru sporirea eficienţei impozitelor, autorităţile publice trebuie să ţină seama de faptul că dorinţa agenţilor economici de a investi şi economisi este în funcţie de anticipaţiile lor mai ales de rentabilitate, dar este determinată într-o oarecare măsură şi de povara fiscală. În mod frecvent trebuie analizate mai multe variabile pentru aprecierea eficienţei mai scăzute sau mai ridicate a impozitelor, şi anume: modul lor de funcţionare, condiţii de intervenţie, alocarea ulterioară a fondurilor la formarea cărora conduc aceste impozite, rolul lor în asigurarea echilibrului economic real. Statul acţionează asupra consumului prin diminuarea cererii solvabile a populaţiei, cu ajutorul impozitelor. Când se are în vedere orientarea cererii de consum spre anumite produse, atunci statul are la îndemână sistemul taxelor de consumaţie (accize) şi taxelor generale de vânzări (taxa pe valoarea adăugată), care permite o abordarea selectivă a produselor supuse impunerii şi o diferenţiere a cotelor impunerii, în funcţie de scopul urmărit. Astfel, o creştere a taxei pe valoarea adăugată în perspectiva de a lupta contra inflaţiei, determină o restricţie a consumului prin creşterea preţurilor. Reducerea taxei pe valoarea adăugată, din contră, este un instrument de relansare economică şi de luptă contra inflaţiei, dacă aceasta nu duce la o creştere a cererii în raport cu oferta. Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmăreşte întărirea echităţii fiscale, adică impozitarea contribuabililor în funcţie de capacitatea lor contributivă, dar criteriile acestei echităţi sunt departe de a fi precise, explicite, universale sau imuabile. Astfel, perceperea de accize asupra tutunului şi a băuturilor alcoolice capătă, în condiţiile aplicării unor cote de impozit deosebit de ridicate, caracterul unui instrument de limitare a fumatului şi de prohibire a alcoolului, de prezervare a sănătăţii populaţiei.

1.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal Analiza ştiinţifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în scopul aprofundării cunoaşterii evoluţiei sale şi a realizării unor studii comparative. Gruparea impozitelor constituie un procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, prin care se urmăreşte surprinderea unor caracteristici esenţiale, distinctive şi respectiv dominante ale acestora. Scopul îl constituie analizarea modului în care impozitele acţionează în economie, respectiv efectele produse la nivel individual şi global. După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi indirecte. Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi, practic, uneori acestea nu coincid. Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor servicii, al importului sau exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora. În viziunea Fondului Monetar Internaţional, clasificarea avansată are în vedere caracteristicile impozitelor stabilite prin legi reflectând activităţile economice care stau la baza fiecărui impozit. Gruparea impozitelor se face după natura materiei impozabile sau a factorului generator al obligaţiei fiscale, facilitând analiza acestora la toate nivelele administraţiei publice. Acest cadru global este util în analizarea posibilităţilor pe care administraţiile le au în direcţia asigurării finanţării cheltuielilor, pe seama resurselor normale de care dispun. Clasificarea economică este utilă în analiza acţiunii impozitelor asupra diferitelor forme de manifestare a venitului, abordat din punct de vedere a provenienţei şi a destinaţiei acestuia: venit realizat, venit utilizat, venit economisit şi investit. Trei grupe complexe de impozite se pot identifica: impozite pe venit (venitul realizat), impozite pe consum (venitul consumat), impozite pe capital (venitul economisit şi investit).

Impozitele pe venit sunt aşezate atât asupra venitului realizat, cât şi asupra venitului realizat şi distribuit, care se prezintă sub forme diverse: beneficii, dividende, salarii, dobânzi, rente. La rândul lor impozitele pe consum reprezintă impozite pe venitul consumat, respectiv următoarele grupe de impozite: impozite interioare pe bunuri şi servicii, impozite pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale. Acestea nu sunt aşezate asupra resurselor care contribuie la realizarea unei activităţi productive, ci asupra avantajelor care le asigură contribuabilului suportator utilizarea venitului. Impozitele pe capital deşi dau naştere la fluxuri fiscale a căror importanţă este redusă comparativ cu restul fluxurilor fiscale, comportă multiple interpretări în ceea ce priveşte impozitele incluse în sfera de cuprindere şi efectul produs. Conform clasificării Fondului Monetar Internaţional acestea sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu. După forma în care se percep, se disting: impozite în natură şi impozite în bani. În funcţie de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare şi impozite de ordine.