Consilier European Nr 3[9]_presedintia Franceza A Ue

Preşedinţia Franceză a Uniunii Europene
Finanţare europeană pentru coeziune economică şi socială

Consilier European Revistă de informare şi analiză privind domeniul afacerilor europene Anul IV Numărul 3[9]/iulie 2008

The French Presidency of the European Union

GUVERNUL ROMÂNIEI Departamentul pentru Afaceri Europene

Redactori şefi:

Cătălina CONSTANTIN (consilier pentru afaceri europene - DAE) Andreea Florina RADU (consilier pentru afaceri europene - MIRA)

Autori:

Luminiţa ANDOIU, Diana BOTESCU, Cătălina CONSTANTIN, Codruţ CONSTANTINESCU, Gheorghe CRIŞAN, Lia-Ioana CRIŞAN, Irina DINCĂ, Iuliana DUMITRU, Anca IONAŞ, Andrada MINEA, Andreea NIŢĂ, Carmen PĂTRUŢ, Oana PETRESCU, Andreea Florina RADU, Salomeea ROMANESCU

Publicaţie a Departamentului pentru Afaceri Europene Direcţia Mass Media şi Comunicare Str. Apolodor nr. 17, Latura Nord, Sector 5, Bucureşti, România Tel. (021) 335.35.36 E-mail: [email protected] [email protected] [email protected] http://www.dae.gov.ro

© Departamentul pentru Afaceri Europene, 2008 Reproducerea integrală sau parţială a acestui material este permisă numai cu menţionarea sursei. ISSN 1844–2560

Opiniile exprimate în articole aparţin autorilor acestora şi nu reflectă, în mod necesar, poziţia oficială a Departamentului pentru Afaceri Europene.

EDITORIAL

PREŞEDINŢIA ÎN EXERCIŢIU A UNIUNII EUROPENE

3

4

Priorităţile Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene - Diana BOTESCU Sub pecetea Franţei - Andrada MINEA Calendarul Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene

FINANŢARE EUROPEANĂ PENTRU COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ Consideraţii cu privire la politica de coeziune a Uniunii Europene – Andreea Florina RADU Politica de coeziune – pilon esenţial al procesului de revizuire a bugetului comunitar – Cătălina CONSTANTIN Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”- stimul pentru dezvoltarea competitivităţii economice în România – Irina DINCĂ Susţinerea calităţii şi performanţelor cercetării ştiinţifice prin fondurile structurale - Lia-Ioana CRIŞAN, Gheorghe CRIŞAN Protocol de colaborare regională - Lia-Ioana CRIŞAN EGTC - de la teorie la practică – Andreea NIŢĂ Fondurile Structurale în Irlanda. Cât, cum, de ce? – Codruţ CONSTANTINESCU Cum poţi să primeşti bani din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală? – Luminiţa ANDOIU Primii paşi ai practicii evaluării în Romania: cazuri practrice, proiecte pilot ale evaluărilor de politici publice – Anca IONAŞ

9

ACTUALITATEA EUROPEANĂ

54

Perspectivele Europei de Vest cu privire la problemele şi oportunităţile extinderii Uniunii Europene - Salomeea ROMANESCU Convergenţă economică între parteneri inegali (partea a II-a) – Andreea Florina RADU Funcţia publică între tradiţie şi “europenizare” (partea a II-a)– Andrada MINEA Aspecte procedurale privind cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare - Oana PETRESCU

REVISTA PRESEI Un pas în faţă – Iuliana DUMITRU

80

EDITORIAL Fondurile europene – o atracţie majoră pentru nou veniţii în sânul familiei europene 1 ianuarie 2007 reprezintă o dată importantă pentru România, o dată ce marchează momentul obţinerii statutului de membru cu drepturi depline în cadrul familiei europene. Acum depinde doar de noi, românii, cum vom putea face ca toate beneficiile Pieţei Unice să fie resimţite şi de România. Noţiunea de contributori neţi sau de beneficiari neţi reprezintă o realitate. Unele state contribuie la bugetul comunitar cu sume ce le depăşesc pe cele primite prin accesarea fondurilor europene pentru care sunt eligibile. Altele, cu un nivel de dezvoltare nu la fel de ridicat, se încadrează într-o a doua categorie, aceea a statelor care primesc mai mult decât contribuie la bugetul comunitar. Din fericire (sau poate nu, dacă luăm în considerare că asta semnifică plasarea printre statele membre cu cele mai reduse performanţe relevate prin indicatori macroeconomici precum nivelul PIB/locuitor), România ar trebui să se încadreze în a doua categorie, a statelor net beneficiare. Însă pentru ca aceasta să se întâmple, nu este suficient ca bugetul Uniunii Europene să ne aloce un anumit volum al fondurilor. Pentru că, în vreme ce contribuţia naţională la bugetul comunitar reprezintă o certitudine, fondurile primite nu. Cert este că putem beneficia de aceste fonduri. Când, cât şi mai ales cum, depinde de noi. Prin urmare, problema nu constă în primirea acestor fonduri, ci mai

concret, în absorbţia lor. Primim în măsura în care demonstrăm că suntem capabili să utilizăm eficient şi cu rezultate concrete fondurile comunitare, respectiv primim fonduri europene în măsura în care demonstrăm că dispunem de capacitate de absorbţie. Problema capacităţii de absorbţie nu este, însă, o problemă caracteristică doar României. Mare parte a statelor membre s-au confruntat cu această situatie, reuşind să găsească modalităţile prin care să beneficieze la maximum de statutul de membru al Uniunii Europene. Pentru noile state membre, experienţa celorlalte state reprezintă o sursă de informaţii accesibilă, deosebit de preţioasă şi utilă şi de care putem beneficia oricând. Creşterea capacităţii de absorbţie este o prioritate pentru statele membre beneficiare, şi aceasta deoarece reprezintă, alături de alocarea eficientă a resurselor financiare, premise sine qua non pentru ca acestea să poată realiza obiectivele de coeziune economică şi socială, de reducere a decalajelor interşi intraregionale sau a decalajului ce le desparte de cele mai vechi şi mai dezvoltate. Mai mult decât atât, finanţarea proiectelor din fondurile europene are ca finalitate promovarea unei dezvoltări durabile, echilibrate şi armonioase a ansamblului economic şi social al Uniunii, pentru a se asigura îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor europeni. Prin urmare, în vreme ce beneficiile rezultate în urma accesării fondurilor structurale sunt de un real interes pentru statele membre –în special pentru cele noi–, maximizarea acestor

beneficii este condiţionată de eforturi susţinute din partea acestora, pe de o parte pentru a le primi (fapt ce implică asumarea şi îndeplinirea unor condiţii) iar, pe de altă parte, de a le utiliza în mod eficient (respectiv urmărirea unei alocări eficiente a fondurilor). Având în vedere importanţa fondurilor europene pentru toate statele membre – şi în special pentru România – dorim să dedicăm tema de fond a numărului 3 al revistei Consilier European acestui subiect de larg interes pentru Uniunea Europeană şi cei 27 de membri ai săi, şi anume finanţarea europeană. Puteţi afla din rândurile revistei ce presupune finanţarea comunitară, care este cadrul instituţional, care sunt obiectivele politicii de coeziune, precum şi care este experienţa altor state (Irlanda) în gestionarea fondurilor comunitare. Mai mult decât atât, având ca punct de referinţă interesul manifestat pentru clarificarea aspectelor ce ţin de acest domeniu, ne-am gândit să instituim o rubrică permanentă dedicată Finanţării Europene pentru a veni în sprijinul celor interesaţi. În acelaşi timp, nu puteam trece cu vederea faptul că începând cu 1 iulie 2008, Franţa - unul dintre cele două "motoare" ale Europei - a preluat Preşedintia Consiliului Uniunii Europene. Schimbarea climatică şi energia, politica

agricolă comună, securitatea europeană, Pactul privind imigraţia, Uniunea Mediteraneană - sunt priorităţi concrete ale agendei Preşedinţiei franceze. Prima secţiune a acestui număr al revistei este dedicată acestor aspecte. În secţiunea permanentă „Actualitatea europeană” puteţi găsi studii şi analize din spectrul afacerilor europene, precum: perspectivele Europei de Vest referitoare la extinderea Uniunii Europene, convergenţa economică în spaţiul comunitar, consideraţii cu privire la funcţia publică europeană, aspecte procedurale cu privire la hotărârile preliminare. Nu în ultimul rând, Revista Presei vă propune o sinteză a celor mai importante ştiri pe teme europene reflectate în presa naţională sau pe agenda instituţiilor publice. În speranţa că veţi găsi în rândurile revistei informaţii utile şi interesante, aşteptăm opiniile, sugestiile şi observaţiile dumneavoastră la adresa electronică a redacţiei, [email protected], pentru a ne ajuta să devenim mai buni.

Cătălina CONSTANTIN Andreea Florina RADU Redactori şefi

PREŞEDINŢIA ÎN EXERCIŢIU A UNIUNII EUROPENE

Priorităţile Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene La 1 iulie 2008 Franţa a preluat pentru şase luni preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În programul de lucru preşedinţia menţionează faptul că priorităţile sale au fost stabilite pentru a răspunde la principalele probleme ale cetăţenilor. Astfel, principalele domenii în care Franţa îşi propune să acţioneze în următoarea jumătate de an sunt: schimbările climatice, migraţia, agricultura, politica de securitate şi apărare1. Programul de lucru al preşedinţiei franceze reprezintă o continuare a activităţii preşedinţiei slovene şi a fost stabilit de comun acord cu statele ce vor prelua în 2009 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, respectiv Cehia şi Suedia. 1. Schimbările climatice Politica energetică a Europei are trei obiective: contribuţia la lupta împotriva încălzirii globale, asigurarea competitivităţii economiilor europene şi creşterea securităţii furnizării în cadrul Uniunii. În acest sens, preşedinţia îşi propune să acţioneze atât pe plan intern prin măsuri care să contribuie la eficienţa energetică, crearea unui spaţiu comun al energiei, diversificarea surselor de energie dar şi în plan extern prin definirea unor parteneriate în domeniul energetic cu principalele state producătoare, consumatoare şi de tranzit. Preşedinţia franceză îşi propune identificarea unor soluţii pentru limitarea efectelor creşterii preţurilor la petrol şi gaze naturale. Franţa îşi propune, până la sfârşitul anului, atingerea unui consens între Statele Membre asupra propunerilor pachetului energie schimbări climatice. Consiliul European din martie 2007 a definit

1

French Presidency of the Council of The European Union,http://www.eu2008.fr/webdav/site/PFUE/share d/ProgrammePFUE/Programme_EN.pdf

elementele de bază ale noii politici integrate a Uniunii în domeniul energiei şi al mediului, respectiv reducerea emisiilor de CO2 cu cel puţin 20% până în 2020 (30% dacă se vor stabilii criterii globale) şi stabilirea unei ţinte obligatorii de 20% pentru utilizarea surselor regenerabile de energie. Scopul principal al acestui pachet este limitarea creşterii temperaturii medii globale la 2°C. Măsurile propuse vizează îmbunătăţirea Schemei de comerţ cu certificate de emisii de CO2, care va acoperi mai multe tipuri de emisii şi va permite firmelor unui stat membru să cumpere certificate din alt stat membru, reducerea ţintei de emisii pentru industriile care nu sunt prevăzute în Schema de comerţ cu certificate de emisii (clădiri, transporturi, deşeuri), ţinte obligatorii pentru creşterea cotei energiei regenerabile în mixul de energie şi noi reguli pentru captarea şi depozitarea carbonului precum şi în acordarea subvenţiilor pentru protecţia mediului.2 Adoptatea acestui pachet ar plasa Uniunea Europeană pe o poziţie puternică în raport cu partenerii internaţionali la Conferinţa de la Copenhaga ce va avea loc în decembrie 2009. Un element de noutate îl reprezintă faptul că Preşedinţia franceză îşi propune realizarea unui acord cu Parlamentul European asupra includerii industriei aviaţiei în schema de comerţ cu certificate de emisii. 2. Politica agricolă În ceea ce priveşte politica agricolă Preşedinţia franceză îşi propune continuarea eforturilor iniţiate de către Preşedinţia slovenă, respectiv evaluarea Politicii Agricole Comune şi adoptarea unor noi măsuri în acest domeniu până la sfârşitul anului 2008. Preşedinţia se va axa pe problematica siguranţei alimentare, sănătatea animalelor

2

http://ec.europa.eu/commission_barroso/president /focus/energy-package-2008/index_en.htm

7

şi protecţia plantelor. Pe baza propunerilor făcute de Comisie, preşedinţia va încerca să asigure punerea în aplicare a programului privind distribuirea în şcoli a fructelor şi legumelor pentru categoriile defavorizate de elevi.

Frontierele Externe într-un instrument mai eficient pentru sprijinirea statelor în gestionarea crizelor. Se are în vedere monitorizarea politicii comune în domeniul vizelor în scopul adoptării Codului Comunitar privind Vizele precum şi pentru dezvoltarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS), în special în ceea ce priveşte utilizarea documentelor biometrice. De asemenea, Franţa solicită extinderea programului american Visa Waiver la toate statele membre ale Uniunii.

4. Politica de apărare

Sursa foto: http://unfccc.int/resource/docs/convkp/

3. Migraţia Franţa îşi propune să răspundă la apelul lansat de către Consiliul European din decembrie 2007 privind dezvoltarea unei politici europene în domeniul migraţiei. În acest sens Franţa va propune Consiliului European adoptarea Pactului European privind Imigraţia şi Azilul. Pactul se va axa pe cele trei dimensiuni ale abordării globale a migraţiei, respectiv o mai bună organizare a migraţiei legale, combaterea mai eficientă a migraţiei ilegale şi promovarea unui parteneriat între ţările de origine ale imigranţilor, ţările de tranzit şi cele de destinaţie. Pactul va formula următoarele propuneri:

Spre deosebire de predecesorul său Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy consideră că o Uniune a Apărării nu este incompatibilă cu calitatea unor Statelor Membre de membrii NATO. Preşedintele francez consideră că este necesară creşterea bugetului UE în domeniu, în vederea creşterii credibilităţii politicii externe şi de apărare a Uniunii3.

Surse:
http://www.eu2008.fr/webdav/site/PFUE/shar ed/ProgrammePFUE/Programme_EN.pdf
http://ec.europa.eu/commission_barroso/presi dent/focus/energy-package2008/index_en.htm;
http://www.euractiv.com/en/opinion/frencheu-presidency/article-168202

Diana BOTESCU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

migraţia legală să ţină cont de nevoile specifice ale Statelor Membre precum şi de capacitatea efectivă a acestora de a prelua imigranţi; •

• combaterea

migraţiei ilegale prin propunerea unei directive ce vizează sancţiuni împotriva angajatorilor de cetăţeni nerezidenţi care nu beneficiază de un statut legal; • întărirea controalelor la frontiere prin transformarea Agenţiei Europene de Management şi Cooperare Operaţională la

3

http://www.euractiv.com/en/opinion/french-eupresidency/article-168202

5

Sub pecetea Franţei A fost şi 14 iulie şi stăteam şi mă întrebam de ce nu am perceput la fel de festivă această zi cum o simţeam în alte dăţi? Pentru Franţa să deţină preşedinţia Uniunii este deja o cutumă, doar i-a fost şi părinte. Ideea lui Monnet, propunerea lui Schumann au creat Europa modernă. Cu toate că sub o formă sau alta ideea nu era nouă şi o regăsim ca tentative în istoria Franţei. Chiar şi ziua de 14 iulie marchează tot un moment de cotitură chiar pentru întreaga Europă, nu doar pentru Franţa. Şi atunci mi-am dat seama că, dacă antichitatea elenă sau greacă a marcat evoluţia istorică a majorităţii statelor existente în Europa modernă, că, dacă gânditorii şi scriitori greci şi latini au influenţat cursul gândirii de azi, acelaşi rol la jucat pentru multele popoare ale Europei, Franţa de azi. Nu doresc să laud exagerat rolul jucat de francezi, dar oprindu-mă în istorie nu pot să nu remarc faptul că, odată cu Revoluţia franceză, cu căderea zidului Bastiliei, pentru Europa în ansamblul ei a început o eră nouă. Şi că, pentru ceea ce s-a luptat atunci poporul francez, în unele părţi ale lumii încă se mai luptă. Timpul a dat noi înţelesuri şi accepţii pentru „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, dar într-un fel sau altul aceste idei le regăsim şi azi în politicile europene, în modul de organizare al statelor europene. Franţa a creat republica modernă pe care, adaptată specificului local, o găsim atât în Europa de Vest, cât şi în cea de Est sau în cea Meridională. După Revoluţia franceză, toate monarhiile europene au suferit în timp acea democratizare atât de dorită de popoarele lor. Cele care nu au acceptat noul, însă, au dispărut din conducerea statelor lor. Ideile lui Robespierre din faimosul său Contract social le regăsim şi în prezent. Este greu de negat influenţa lui Voltaire în gândirea filosofică modernă. Gândirea carteziană, principiile expuse de Montesquieu

se regăsesc în toate statele Organizarea conducerii unui stat în putere executivă, legislativă şi juridică sunt elemente sine qua non ale existenţei statelor moderne.

Sursa foto: http://unfccc.int/resource/docs/convkp/

Într-un fel sau altul fiecare etapă parcursă de această ţară a fost reluată ulterior de celelalte state europene. Căci, prin artiştii ei, a influenţat cultura, prin gânditorii ei a pus bazele filosofiei, prin politicienii şi diplomaţii ei statele moderne. Iar Republica Franceză modernă a lansat o altă provocare. Cea a Europei unite, în care se trece peste orgoliul politic pentru a se ajunge la colaborare. În care solidaritatea reprezintă doar alt nume dat fraternităţii. Iar reacţiile Franţei la chestiuni politice pot stabili viitorul european. Acum, prin vocea preşedintelui ei, Franţa a mai lansat o nouă provocare: crearea unei Uniuni a Mediteranei. Proiect ambiţios, fără îndoială, care reuneşte sub acelaşi nume statele de pe ambele maluri ale Mării Mediterane, urmărind dezvoltarea economică, reducerea şomajului, atenuarea tensiunilor dintre nordul şi sudul Mediteranei. Fără a încerca realizarea unei analize politice, consider totuşi că este un nou pas în evoluţia europeană. Pe de o parte, prin crearea unei astfel de Uniuni, Franţa reuşeşte să mai atenueze din 6

probleme interne cu populaţia * maghrebină , dar şi o încercare de soluţionare a şomajului, de creştere economică internă. Pe de altă parte, această zonă a Africii a fost teritoriu francez, unde influenţele şi afinităţile sunt încă puternice. Crearea unei astfel de Uniuni, în care Franţa deţine un cuvânt important de spus, poate avea însă şi influenţe dincolo de teritoriul francez, la nivel european. Şi aceasta pentru că Uniunea Europeană are semnate o serie de parteneriate cu aceste state. Pe lângă litera documentelor, în calitate de parteneri aceste state sunt ascultate atunci când exprimă o poziţie. Un alt motiv pentru care parteneriatul în Uniunea Mediteraneană le conferă un plus de putere atât lor, cât şi Franţei.

semnele de întrebare. Pentru că partener nu înseamnă membru, iar o parte din statele care ar fi membre ale parteneriatului sunt şi membre ale Uniunii Europene. E un semn de alarmă tras de chiar unul din părinţii fondatori ai Uniunii. Să se dorească, eventual, crearea unor uniuni mai mici pe criterii istorice, de cultură economică şi politică similare tocmai pentru a se elimina hiatusurile şi problemele cu care Uniunea Europeană s-a confruntat în ultima vreme sau să se atragă atenţia că trebuie găsite soluţii la problemele cu care se confruntă Uniunea? Cu certitudine, timpul va arăta modul în care această idee a Franţei va contribui la modernizarea structurii Europei Unite. Pentru că este evident faptul că, fidelă rolului şi locului pe care la avut în istorie, Franţa aruncă încă o dată mănuşa evoluţiei europene în ansamblul ei. Şi din nou vor fi elemente şi evenimente care vor marca, pentru a câta oară, cursul istoriei. Întrebarea este când şi cum vom găsi modalităţile reformării şi care va fi evoluţia acesteia.

Andrada MINEA Expert principal Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

Sursa foto : http://www.business2000.ie/images/case_ studies_9th/dept_of_fa/pic6.jpg

Propunerea preşedintelui francez este ca viitoarea alianţă mediteraneană să fie un partener al Uniunii, deci nu o structură din cadrul acesteia. Şi aici apar

*

populaţie provenită din fostele colonii franceze din Nordul Africii şi repatriată odată cu declararea suveranităţii respectivelor state

7

PREŞEDINŢIA FRANCEZĂ PROGRAMUL DE LUCRU PENTRU SESIUNILE CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

DATA

CONSILIU IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE

ANGAJARE, POLITICI SOCIALE, SĂNĂTATE ŞI CONSUMATORI

NOIEMBRIE

2.10.2008

COMPETITIVITATE (Piaţă Internă, Industrie şi Cercetare)

15.07.2008

29-30.09.2008

1-2.12.2008

9-10.10.2008

27.11.2008

8-9.12.2008

27-28.10.2008

17-18.11.2008

17-19.12.2008

20.10.2008

MEDIU

DECEMBRIE 15-16.12.2008

25-26.09.2008

TRANSPORTURI, TELECOMUNICAŢII ŞI ENERGIE AGRICULTURĂ ŞI PERSCUIT

OCTOMBRIE

EDUCAŢIE, TINERET ŞI CULTURA

4-5.12.2008 20-21.11.2008

AFACERI GENERALE ŞI RELAŢII EXTERNE

22-23.07.2008

AFACERI ECONOMICE ŞI FINANCIARE

8.07.2008 17.07.2008

JUSTIŢIE ŞI AFACERI INTERNE

24-25.07.2008

15-16.09.2008

25-26.09.2008

13-14.10.2008

10-11.11.2008

8-9.12.2008

7.10.2008

4.11.2008 21.11.2008

2.12.2008

24.10.2008

27-28.11.2008

8

FINANŢARE EUROPEANĂ PENTRU COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ

Consideraţii cu privire la politica de coeziune a Uniunii Europene I. Scurt istoric Prin articolul 2 al Tratatului de la Roma, părţile semnatare îşi propuneau stabilirea unei pieţe comune, promovarea armonioasă a activităţilor economice, creşterea progresivă a nivelului de trai, extinderea continuă, dar echilibrată şi o creştere durabilă în cadrul Comunităţii. Pentru a răspunde obiectivelor privind coeziunea4, cuprinse în Tratat, Comunitatea a dezvoltat şi aplicat un ansamblu complex de măsuri de integrare, rolul central revenind Fondurilor Structurale (FS). Dar, eficienţa relativ scăzută a politicii structurale, a orientat strategia Comisiei către compatibilizarea politicilor comunitare cu obiectivul coeziunii. Cele mai importante politici comunitare cu posibil impact asupra coeziunii sunt: politica socială, politica privind concurenţa, politica agricolă, politica transporturilor, politica energetică, politica IMM-urilor, politica de mediu și politicile ce referire la Piaţa Internă şi Uniunea Monetară. Anul 1988 a marcat, efectiv, instituirea unei politicii de coeziune. Astfel, coeziunea economică şi socială a devenit un nou obiectiv al Tratatului şi fondurile alocate politicii regionale au fost dublate. Având în vedere faptul că, la acea vreme diferenţele de dezvoltare între cele şase state semnatare erau relativ reduse, liberalizarea pieţelor nu a declanşat disfuncţionalităţi, însă, proiectul privind coeziunea în cadrul Comunităţii nu a fost încununat de succes pentru multă vreme. Odată cu extinderile ce au urmat, decalajele de dezvoltare s-au accentuat, înaşa măsurăîncât acestea au devenit un real pericol pentru procesul de integrare în ansamblul său. 4

Baza legală se regăseşte în textul Tratatului UE (Titlul XVII “Coeziunea Economică şi Socială şi Art. 148 referitor la Fondul Social European).

Politica de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene este, înainte de toate, o politică a solidarităţii şi în principal a solidarităţii financiare, prin redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre (SM), către regiunile mai puţin prospere din cadrul Uniunii. Politica de coeziune este precondiţia unei dezvoltări armonizase a UE (Art. 158, alin. 1) şi are ca scop sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile şi SM mai dezvoltate ale Uniunii Europene şi cele mai puţin dezvoltate (art. 158, alin. 25), în vederea promovării unui nivel ridicat de competitivitate şi de ocupare a forţei de muncă. Decalajele dintre state provin din asimetriile structurale care afectează determinanţii-cheie ai competitivităţii, şi anume: infrastructură precară, capital fizic şi uman insuficient, insuficienţa capacităţii de inovare, a sprijinului pentru întreprinderi şi nivelul scăzut de protecţie a mediului. Indicatorii ce redau nivelul disparităţilor dintre SM şi regiunile UE sale sunt redaţi in figura 1. Deşi, termenul de coeziune este adesea exprimat prin indicatorul PNB/locuitor, proiectul de Tratat Constituţional a punctat dimensiunea teritorială a coeziunii, simţindu-se nevoia unui indicator de coeziune mai reprezentativ. Astfel, având ca punct de referinţă indicatorul PIB/locuitor, exprimat în paritatea puterii de cumpărare, putem împărţi UE-27 în trei categorii:
12 SM cu PIB/locuitor superior mediei UE27;
7 SM cu PIB/ locuitor ce variază între 68% şi 95% din media UE27;
8 SM cu PIB/ locuitor sub 60% din media comunitară. Primele 10 cele mai dinamice regiuni din Uniunea Europeană au un Produs Naţional

5 “reducerea disparităţilor între nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni şi rămânerea în urmă a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale”.

9

Brut (PNB) de peste 5 ori mai mare decât ultimele 10 cele mai rămase în urmă regiuni din cadrul Uniunii6. Figura 1: Principalii indicatori ai dezvoltării economico-sociale

Infrastructura

Protecţia mediului

Mediul de afaceri

PNB/ PIB/capita Şomaj/ocupare forţă de muncă

Nivelul technologic

Sursa: schemă elaborată pe baza datelor prelucrate din Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013

II. Caracteristicile noii politici de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013 Politica de coeziune a UE prevede alocarea a aproximativ o treime din bugetul Comunităţii Europene pentru creşterea coeziunii economice şi sociale în întreag spatiul comunitar. Principalul obiectiv pentru perioada actuală de finanţare constă în promovarea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă în conformitate cu Strategia Lisabona şi conform definiţiei din Ghidul Strategic al Comunităţii 2007- 2013. Reforma politicii de coeziune ar trebui să permită mai multă eficienţă precum şi o transparenţă sporită şi responsabilitate politică. Comisia a elaborat politica de coeziune pentru perioada 2007-2013 prin

6

Conform unui comunicat de presă din luna mai 2006 al Eurostat, instituţia responsabilă cu analizele statistice la nivelul Uniunii Europene, la nivelul anului 2003 una din şapte regiuni a avut un PIB/locuitor mai mare de 125% din media Uniunii Europene, iar una din patru regiuni a avut un PIB/locuitor mai mic de 75% din media Uniunii Europene.

concentrarea măsurilor corespunzătoare obiectivelor de la Lisabona şi Göteborg asupra unui număr redus de priorităţi comunitare, în cadrul cărora intervenţiile comunitare au rol de pârghii şi generează o valoare adăugată semnificativă. Pentru perioada 2007-2013, sistemul de programare a fost simplificat pentru a include un document naţional-cadru la nivel politic şi programe naţionale şi regionale la nivel operaţional. Pentru prima oară în istoria politicii de coeziune, cerinţele Directivei 42/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe de mediu (Directiva ESM) se aplică planurilor şi programelor elaborate pentru finanţarea politicii de coeziune. Sistemul de programare pentru politica de coeziune 2007-2013 este enunţat în Regulamentul Consiliului propus pentru stabilirea dispoziţiilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ale Fondului Social European (FSE) şi ale Fondului de Coeziune (FC). Acest sistem de programare a fost simplificat, fiind derivat din sistemul folosit pentru perioadele anterioare de finanţare; pentru înaintarea către Comisia Europeană sunt necesare numai două documente de programare. Spre deosebire de perioada anterioară, programarea pentru Fondul de Coeziune respectă acum sistemul de programare în care sunt luate în considerare şi proiectele de infrastructură în domeniul mediului şi al transporturilor. Sistemul de programare constă în două etape de planificare: • Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR): face legătura între priorităţile naţionale de dezvoltare, stabilite în Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi priorităţile la nivel european - Orientările Strategice Comunitare (OSC) privind Coeziunea 2007-2013 şi Liniile Directoare Integrate ale UE pentru Creştere Economică şi Locuri de Muncă 2005-2008. Spre deosebire de Cadrele de Sprijin Comunitar negociate cu Comisia pentru 10

perioada 2000-2006, acest document nu are rolul de instrument de gestionare. • Programe Operaţionale (PO): aceste programe precizează activităţile din cadrul fondurilor politicii de coeziune numai la nivel de prioritate, subliniind cele mai importante operaţiuni. Comisia Europeană a prezentat încă din iulie 2004, o propunere de Regulament al Consiliului care trasa liniile directoare generale asupra Fondului European de Dezvoltare Regională, ale Fondului Social European şi ale Fondului de Coeziune. Instrumentele structurale au fost reduse la un număr de trei : FEDER, FSE şi FC. Fondurile pentru agricultură şi pescuit au fost transferate către politicile aferente, respectiv Politica Agricolă Comună şi Politica în domeniul Pescuitului. Totodată, s-a decis ca Fondului de Coeziune să îi fie aplicate aceleaşi reguli ca şi Fondurilor Structurale (programare multianuală, aprobarea proiectelor etc.) Comisia a propus ca acţiunile sprijinite prin politica de coeziune să se concentreze pe investiţii într-un număr limitat de priorităţi, în care se aşteaptă ca intervenţia Comunităţii să genereze un efect de multiplicare şi o valoare adăugată crescută. În consecinţă, pentru Programele Operaţionale, Comisia a elaborat o listă cu un număr limitat de teme cheie după cum urmează:
inovaţie şi economia bazată pe cunoaştere;
mediu şi prevenirea riscurilor;
accesibilitate şi servicii de interes economic general. Programele sunt grupate în trei obiective:
convergenţă;
competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă;
cooperare teritorială europeană. Conform perspectivei financiare 20072013 (doc. 15915/05), Comisia a alocat 307,619 miliarde euro, în vederea sprijinirii celor trei priorităţi ale politicii de coeziune revizuite.

Repartizarea acestei sume pe cele trei obiective ale politicii reformate este următoarea:  81,7% pentru obiectivul “convergenţă”. Limita de absorbţie (“limita maximă”) pentru transferurile financiare către orice stat membru din cadrul politicii de coeziune a fost menţinută la nivelul de 4% din PIB-ul naţional, ţinând cont şi de sumele incluse în instrumentele pentru dezvoltarea rurală şi a pescuitului. Regiunile aflate sub aşanumitul “efect statistic” vor beneficia de o alocaţie specifică descrescătoare în cadrul obiectivului “convergenţă” pentru a facilita retragerea lor progresivă;  15,8% pentru obiectivul “competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”. În afara regiunilor ce beneficiază de ajutor temporar (“phasing-in”), repartizarea între programele regionale finanţate de FEDR şi programele naţionale finanţate de FSE va fi de 50-50%;  2,4% pentru obiectivul “cooperare teritorială europeană”. Obiectivul 1 - Convergenţă are în vedere statele membre şi regiunile mai puţin dezvoltate care, conform Tratatului, sunt priorităţile principale ale politicii de coeziune a Comunităţii. Acest obiectiv priveşte, în principal, acele regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic decât 75% din media Comunităţii. Obiectivul cheie al politicii de coeziune în acest context este promovarea condiţiilor care favorizează creşterea şi o convergenţă reală. Strategiile trebuie să planifice creşterea pe termen lung a competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă. Comisia a mai propus să se acorde sprijin temporar în virtutea acestei priorităţi acelor regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor ar fi sub 75% din media UE15 (aşa numitul efect statistic al extinderii) dar depăşeşte 75% din media UE25. 11

Programele vor fi sprijinite de resursele financiare ale FEDR, FSE şi FC, în concordanţă cu principiile stabilite în Tratat. Fondul de Coeziune este destinat SM cu un PNB sub 90% din media Comunităţii. Acest fond a sprijinit procesul de convergenţă a patru State Membre mai puţin dezvoltate din cadrul UE-15: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Urmând priorităţile stabilite din perspectiva financiară, în vederea realizării unei dezvoltări durabile, contribuţia Fondului de Coeziune a fost întărită. De aceea, reţelele de transport, în special cel trans-european, proiectele de interes european şi infrastructura de mediu au rămas priorităţi centrale. În scopul atingerii unui echilibru corespunzător pentru a reflecta nevoile speciale ale noilor SM, s-a avut în vedere şi sprijinirea unor proiecte, cum ar fi: programele de transport feroviar, maritim, pe căi navigabile interioare, şi prin alte modalităţi în afara TEN-T, cele de transport urban durabil şi investiţii importante de mediu în domenii cheie ale eficienţei energetice sau a energiilor alternative. Accentul a fost pus pe întărirea capacitaţii instituţionale şi a eficienţei administraţiei publice, inclusiv a capacităţii de a gestiona Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune. Obiectivul 2 - Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă În ceea ce privește politica de coeziune Comisia propune o abordare în 2 paşi:  În primul rând, prin programele regionale finanţate de FEDR, politica de coeziune va ajuta regiunile şi autorităţile regionale să anticipeze şi să promoveze schimbarea economică în domeniul industrial, din zonele urbane şi rurale prin întărirea competitivităţii şi atractivităţii lor, luând în considerare disparităţile economice, sociale şi teritoriale existente.  În al doilea rând, prin programele finanţate de Fondul Social European, politica de coeziune va ajuta oamenii

să anticipeze şi să se adapteze la schimbarea economică, urmând priorităţile Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă, prin sprijinirea politicilor care au ca scop creşterea ponderii persoanelor angajate, a calităţii şi productivităţii la locul de muncă, precum şi incluziunea socială. Din perspectiva alocării unei resurse de finanţare, se disting 2 grupuri de regiuni:  Regiunile eligibile momentan pentru Obiectivul 1, care beneficiază de sprijin tranzitoriu (sub titlul „phase in”) şi care sunt tratate similar cu regiunile ce nu mai sunt eligibile pentru obiectivul 1 încă din perioada 2000-2006.  Toate celelalte regiuni ale Uniunii ce nu sunt incluse nici în programele de convergenţă, nici în sprijinul ”phase in” descris mai sus. În ceea ce priveşte programele operaţionale finanţate de Fondul Social European, Comisia a propus sprijinirea implementării recomandărilor privind forţa de muncă şi întărrirea măsurilor de incluziune socială, urmărind obiectivele şi orientările generale ale Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă. În acest scop, sprijinul se canalizează pe 4 priorităţi politice:  creşterea adaptabilităţii muncitorilor şi întreprinderilor;  sporirea accesului la locuri de muncă şi creşterea participării pe piaţa de muncă;  consolidarea incluziunii sociale şi combaterea discriminării;  mobilizarea reformelor în domeniul ocupării forţei de muncă şi al incluziunii. Obiectivul 3 - Cooperarea teritorială europeană Pornind de la experienţa Iniţiativei INTERREG, Comisia a elaborat un nou obiectiv destinat continuării integrării armonioase şi echilibrate a teritoriului Uniunii, prin sprijinirea cooperării între diferitele ei 12

componente în probleme de importanţă comunitară la nivel transfrontalier, transnaţional şi interregional. Acţiunea este finanţată de Fondul European de Dezvoltare Regionala şi se concentrează asupra programelor integrate administrate de o singură autoritate pentru a urma priorităţile cheie ale Comunităţii legate de agendele de la Lisabona şi Goeteborg. Toate regiunile aflate de-a lungul frontierelor terestre interne, a anumitor frontiere terestre externe, şi a anumitor graniţe maritime vecine sunt, în acest context, eligibile pentru cooperare transfrontalieră. Totodată, Comisia a propus ca regiunile să încorporeze acţiuni în domeniul cooperării interregionale în cadrul programelor lor regionale. Pentru a realiza acest lucru, programele regionale trebuie să dedice o anumită cantitate de resurse schimburilor, cooperării şi comunicării în reţea cu regiuni din alte state membre. Instrumentele legate de politica de dezvoltare rurală au fost grupate într-un singur instrument din cadrul Politicii Agricole Comune (CAP = Common Agriculture Policy), care are ca scop:  Creşterea competitivităţii sectorului agricol prin sprijinul acordat restructurării;  Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a zonelor rurale prin sprijinul acordat gestionării terenului, incluzând cofinanţarea acţiunilor legate de dezvoltarea rurală care au legătură cu amplasamentele de protecţie a naturii - Natura 2000;  Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi promovarea diversificării activităţilor economice prin măsuri ce vizează sectorul fermelor şi a altor domenii din mediul rural. Iniţiativa comunitară, LEADER+ este acum integrată în programarea generală. În mod asemănător, acţiunile în favoarea restructurării sectorului de pescuit au fost grupate într-un singur instrument, care se concentrează pe acţiuni care să însoţească

nevoile de restructurare ale sectorului de pescuit şi să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi de viaţă în zonele unde sectorul de pescuit, incluzând piscicultura au o pondere majoritară. În afara acestor intervenţii, politica de coeziune mai sprijină diversificarea economiei rurale şi a zonelor ce depind de pescuit, pe lângă alte activităţi tradiţionale. Sistemul de programare a fost simplificat după cum urmează:  La nivel politic: pe baza orientărilor generale strategice adoptate de Consiliu, fiecare stat membru este obligat să pregătească un document-cadru naţional referitor la propria strategie de dezvoltare, care va fi negociat cu Comisia şi care constituie baza de elaborare a programelor tematice şi regionale, fără să aibă valoare de instrument de gestiune, aşa cum a fost cazul Cadrului de Sprijin Comunitar;  La nivel operaţional: pe baza documentului de politică, Comisia adoptă programele naţionale şi regionale pentru fiecare stat membru în parte. Programele dunt realizate la nivel de prioritate, subliniind cele mai importante operaţiuni. S-a renunșat la indicarea detaliilor suplimentare, reflectate până acum în aşa-numitul „program complement” precum şi la gestionarea prin măsuri. Contrar programelor multi-fond din perioada de finanșare anterioară, intervenţiile FEDR şi FSE vizează operarea cu numai un fond pe program. Fondul de Coeziune şi FEDR vizează un singur sistem de programare în legătură cu infrastructura de transport şi de mediu. Proiectele majore sunt adoptate de Comisie separat, dar gestionate în cadrul programelor corespunzătoare. Proiectul de regulament defineşte bazele comune ale unui set minim de condiţii pe care trebuie să-l îndeplinească orice sistem de gestiune şi control intern implicat în gestiunea Fondurilor comunitare şi responsabilităţile statelor membre şi ale Comisiei pentru garantarea respectării principiului unei bune 13

gestiuni financiare. În acest scop, statele membre sunt obligate să garanteze respectarea sistemelor de gestiune şi control:  La începutul perioadei, prin avizul unui organism de audit independent asupra sistemului;  Anual, prin avizul unei autorităţi de audit însoţit de raportul anual de control;  La sfârşitul perioadei de programare, prin asigurarea declarării validităţii declaraţiei finale de cheltuieli. Principiul adiţionalităţii -în baza căruia resursele UE trebuie adăugate resurselor naţionale, nu substituite acestora – reprezintă, în continuare, un principiu cheie al politicii de coeziune. Conform principiului proporţionalităţii, Comisia verifică aplicarea sa doar în cadrul obiectivului “convergenţă”. Statele membre sunt responsabile de asigurarea faptului că principiul adiţionalităţii se aplică în cadrul programelor “Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă” şi “cooperarea teritorială europeană”. În privinţa gestiunii financiare, pentru actuala perioadă de finanșare au fost introduse două aspecte importante în vedrea simplificării sistemului. Plaţile nu mai sunt efectuate la nivelul măsurilor cum s-a procedat în perioada anterioară, ci la nivelul priorităţilor. În plus, contribuţia Comunităţii este calculată numai pe baza cheltuielilor publice.

Concluzii  Existenţa disparităţilor generează efecte destabilizatoare asupra integrãrii deoarece întârzie sau chiar frânează creşterea economică, atrag costuri ridicate de susţinere a dezvoltării în regiunile defavorizate.  Situaţia actuală a accentuării disparităţilor regionale ca urmare a evoluţiei procesului de extindere a Uniunii Europene, a impus, concomitent cu promovarea capacităţii de dezvoltare endogenă a regiunilor şi o reorientare compensatorie a politicii de coeziune, pentru a asigura coeziunea economică, socială şi teritorială a Uniunii.

 În cadrul UE există o serie de aspecte legate de coeziunea teritorială, ce pun în pericol dezvoltarea economică pe viitor. Pe de o parte, la nivelul Uniunii, se înregistrează o concentrare a activităţii economice şi a populaţiei în zona centrală, iar pe de altă parte, la nivel naţional, se manifestă un dezechilibru între zonele urbane şi restul teritoriului, în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, care deşi favorizează o rată de creştere mai rapidă la nivel naţional, implică în acelaşi timp o accentuare a disparităţilor regionale. Aceste disparităţi (în privinţa veniturilor şi a ratei de ocupare a forţei de muncă) s-au atenuat în ultimii zece ani, dar rămân în continuare diferenţe importante între regiuni, a căror eliminare presupune un efort de lungă durată. Astfel, politica de coeziune a contribuit, semnificativ, la reducerea fenomenului excluziunii sociale şi al sărăciei, precum şi la îmbunătăţirea sistemului administrativ, în special la nivel subnaţional.  În conformitate cu noua agendă referitoare la creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă, în contextul fenomenului de globalizare, politica de coeziune a Uniunii Europene se concentrează pe îmbunătăţirea performanţei economice a regiunilor sale în contextul economiei mondiale. Aceste ambiţii sunt promovate prin programe de sprijinire a activităţilor de cercetare, inovare şi dezvoltare, de suport financiar şi crearea unor pârghii de oportunităţi pentru sectorul IMM-urilor.  În contextul parteneriatului, regiunile au responsabilitatea de a-şi concentra în prima instanţă resursele financiare asupra măsurilor necesare pentru eliminarea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale la nivel regional.  Politica de coeziune trebuie să continue integrarea obiectivelor stabilite la Lisabona şi Goeteborg, iar prin intermediul programelor de dezvoltare naţionale şi regionale să devină instrumentul de bază al implementării acesteia. 14

 Politica de coeziune aduce o contribuţie importantă realizării obiectivelor Lisabona, întrucât dezvoltarea şi coeziunea reprezintă concepte complementare. Prin reducerea disparităţilor, Uniunea garantează faptul că toate regiunile şi grupările sociale vor contribui la dezvoltarea economică generală şi vor profita în consecinţă de aceasta.  Resursele trebuie să ramână concentrate asupra celor mai sărace state membre şi regiuni, în special asupra noilor state membre. La nivelul programelor individuale de dezvoltare, fondurile se concentrează pe priorităţile de la Lisabona şi Gothenburg, precum şi pe întărirea capacităţii instituţionale pentru regiunile cuprinse în obiectivul „convergenţă”.  Diversele politici comunitare – cele referitoare la cercetare, dezvoltare si inovatie, agricultură, concurenţă şi la ajutoarele de stat – vor putea amplifica eficienţa politicii de coeziune, de exemplu prin luarea în considerare, în mod explicit, a circumstanţelor de ordin economic, social şi teritorial. Rapoartele demonstrează că, din ce în ce mai mult, aceste circumstanţe sunt luate în considerare, dar că nu există încă sinergiile necesare pentru valorificarea acestora.  Prin moblizarea potenţialului de creştere existent în toate regiunile Uniunii, politica de coeziune reprezintă o cale de echilibrare a balanţei geografice a dezvoltării economice între regiuni; mai mult, ea contribuie la consolidarea integrării economice şi politice, prin investiţiile în reţele de infrastructură şi în serviciile de interes general, prin încurajarea cooperării, etc. Investiţiile au un efect pe termen scurt asupra venitului naţional prin cererea agregatã; efectele lor pe termen lung se manifestã prin creşterea venitului naţional potenţial. Economisirile reduc consumul şi cererea agregatã şi de aceea reduc venitul naţional pe termen scurt; însã, pe termen lung, economisirea finanţeazã investiţiile

ce conduc la o creştere a venitului potenţial;  Rata scazută a natalităţii şi numărul scăzut al forţei de muncă din rândul populaţiei în varstă va determina creşterea dramatică a gradului de dependenţă în unele ţări din Uniunea Europeană, care vor avea cel mai mult de suferit din cauza schimbărilor demografice. În consecinșă, pe fondul scăderii numărului populaţiei de vârstă şcolară, cererea de servicii care se adresează persoanelor în vârstă va crește, în timp ce sistemul educaţional şi serviciile destinate copiilor şi tinerilor vor regresa. Pentru a face faţă acestor schimbări, guvernele vor trebui să continue eforturile de modernizare a serviciilor fiscale în vederea reducerii dependenţei de veniturile provenite din impozitele pe salarii. Erodarea veniturilor fiscale provenite din impozite pe venit şi pe salariu ar putea fi contrabalansată şi prin creşterea vârstei medii de pensionare. Surse:














Dinu M.; Socol C.; Marinaş M., Mecanisme de convergenţă şi coeziune, Ed. Economică, Bucureşti, 2005; Drăgan G., România şi managementul Instrumentelor Structurale, IER, 2003; Prisecariu P., Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică, București, 2005; Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013; Al III-lea raport privind coeziunea; Al IV-lea Raport privind coeziunea. http://ec.europa.eu/comm/regional_poli cy/index_en.htm http://www.coalition-on-eufunds.org http://ec.europa.eu/regional_policy/fun ds/cf/index_en.htm

Andreea Florina RADU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

15

- Anexă -

Analiza SWOT naţională/regională a României Strengths (Puncte tari)



















Nivel de educaţie ridicat în regiunile cu vechi centre universitare de tradiţie; Existenţa unei forţe de muncă flexibile şi calificată Reţea urbană relativ densă în toate regiunile, dar în special în regiunile Centru (51 oraşe) şi Sud (43 oraşe) Nivel economic crescut în regiunile din Vest, Centru şi Nord-Vest, determinat de influenţa pieţelor vest-europene; Potenţial pentru creştere economică rapidă în toate regiunile prin mobilizarea resurselor neutilizate Creşterea în toate regiunile a contribuţiei IMM la realizarea PIB regional; Reţea de drumuri publice uniform distribuită pe regiuni de dezvoltare; deşi deteriorată, în mare parte; Potenţial ridicat pentru dezvoltarea eco-turismului, în toate regiunile de dezvoltare, prin prisma resurselor naturale existente; Suprafeţe extinse cu soluri fertile, propice agriculturii ecologice, îndeosebi în partea de Sud, Sud-Est şi Nord-Est. Opportunities (Oportunităţi) Programele de finanţare ale UE (Fondurile Structurale şi de Coeziune) vor impulsiona dezvoltarea economică a regiunilor; Poziţia geografică a României, ca punct de tranzit în reţeaua Europeană de transport; Diversificarea activităţilor economice; Creştere economică stabilă şi rapidă şi conversie regională (creşterea continuă a populaţiei ocupate în sectorul serviciilor) Nivel scăzut de salarizare a forţei de muncă, comparativ cu cel al forţei de muncă din ţările UE; Potenţial pentru dezvoltarea turistmului: spa, turism itinerant, sporturi de iarnă/extreme; Emigranţii români care revin în ţară şi investesc capital în diverse activităţi economice;

Weaknesses (Puncte slabe)






















Pondere mare a populaţiei ocupate în agricultură şi existenţa unor zone dependente de agricultură (in special regiunile NE, S şi SV); Calitate profesională scăzută a forţei de muncă; Rată scăzută a natalităţii şi îmbătrânire demografică în majoritatea regiunilor; Lipsa resurselor financiare în sistemul de învăţământ şi acces tot mai restrâns al populaţiei la educaţie; nivel ridicat al abandonului şcolar; Degradarea continuă a sistemului de sănătate; Acces limitat la infrastructura de transport naţională, infrastructura de comunicaţii şi IT a majorităţii regiunilor, exceptând Capitala, Centru şi V Infrastructură regională şi locală învechită (transport, comunicaţii şi IT) în majoritatea regiunilor şi lipsa utilităţilor de tip urban (apă, canalizare, drumuri modernizate, iluminat stradal) în majoritatea zonelor rurale ; Lipsa, la nivel local, a resurselor financiare pentru protecţie socială; Sector bancar slab dezvoltat în special în zonele rurale: acces limitat al IMM-urilor la surse de finanţare; Threats (Riscuri) Degradarea serviciilor educaţionale şi sociale Emigrarea forţei de muncă în statele UE Scăderea calităţii vieţii în mediul urban Incapacitatea autorităţilor locale de a atrage fonduri pentru asigurarea co-finanţării proiectelor mari de infrastructură Lipsa colaborărilor între întreprinderi şi institutele de cercetări Inconsistenţa mecanismelor fiscale cu procesul de descentralizare a responsabilităţilor administrative către autorităţile locale Lipsa promovării siturilor şi valorilor turistice Infrastructura de acces limitată, către localităţile izolate cu potenţial turistic

Sursa : proprie, pe baza datelor prelucrate din PND 2007-201 16

Politica de coeziune – pilon esenţial al procesului de revizuire a bugetului comunitar „Accesul la Fondurile Structurale şi de Coeziune va da posibilitatea României să dezvolte echilibrat regiunile rămase în urmă, să modernizeze infrastructura de transport şi mediu, să sprijine dezvoltarea rurală, să creeze noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze politici sociale care să ducă la creşterea standardului de viaţă”. Varujan VOSGANIAN Ministrul economiei şi finanţelor7 După cum arătam în articolul din primul număr al revistei noastre, conceptul de valoare adăugată stă la baza procesului de regândire a bugetului comunitar, fiind considerat cheia în găsirea instrumentelor adecvate pentru a răspunde cât mai eficient şi prompt provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent. În acest context, am concluzionat că valoarea adăugată este strâns legată de concepte economice precum eficienţa, alocarea eficientă a resurselor şi costuri de oportunitate. Unul din cele mai spinoase subiecte de dezbatere o reprezintă politica de coeziune, cu tot ceea ce presupune şi implică aceasta. Eficientizarea cheltuielilor publice reprezintă, în prezent una din provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent. În acest context, desigur că reducerea cheltuielilor pentru anumite politici reprezintă un instrument la îndemână şi căruia i se acordă importanţă deosebită. Politica de coeziune reprezintă o potenţială ţintă a acestor reduceri. La nivelul vechilor state membre ale Uniunii Europene există opinia că alocările de la bugetul comunitar trebuie orientate doar spre acele regiuni/state membre care nu au posibilitatea

auto-finanţării obiectivelor de dezvoltare regională. Ce s-ar întâmpla în această situaţie cu obiectivele politicii de coeziune? Aduce politica de coeziune valoare adăugată la nivelul regiunilor vizate dar şi la nivelul Uniunii, în ansamblul său? Şi mai mult decât atât, în cazul în care răspunsul este afirmativ, cum se împacă intenţia de a reduce alocările pentru această politică cu dezideratul de reformare a bugetului comunitar pe baza principiului urmăririi valorii adăugate? Politica de coeziune la nivelul UE în perspectiva financiară 2007-2013 Politica de coeziune a UE este susţinută financiar pentru perioada 2007- 2013 de un buget în valoare de 347,41 miliarde euro, alocat statelor membre prin Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC) – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) şi Fondul de Coeziune. Odată cu noua perspectivă financiară 2007-2013, politica de coeziune are 3 obiective majore după cum urmează: Obiectivul 1: Convergenţă – a cărui misiune este să promoveze creşterea şi convergenţa reală pentru cele mai slab dezvoltate state membre şi/sau regiuni. În cele 27 de state membre UE, sunt eligibile în cadrul acestui obiectiv, în cadrul a 17 state membre 84 de regiuni cu o populaţie totală de 154 milioane persoane şi cu un PIB pe locuitor sub 75% din media comunitară. Sunt eligibile aici de asemenea, prin phasing-out, încă 16 regiuni cu o populaţie de 16,4 milioane locuitori şi cu un PIB pe locuitor cu puţin peste limita de 75%, datorată efectelor statistice ale extinderii. În Anexa 1 sunt prezentate regiunile eligibile în cadrul acestui obiectiv.

7

„Instrumente Structurale – oportunităţi de dezvoltare pentru România: Politica de Coeziune a Uniunii Europene”, Octombrie 2007, www.fonduri-ue.ro.

17

Obiectivul 2: Competitivitate regională şi angajarea forţei de muncă – este aplicabil regiunilor şi statelor membre neeligibile pentru Obiectivul 1 şi vizează creşterea competitivităţii şi angajării forţei de muncă. Se au în vedere în cadrul acestui obiectiv stimularea inovării, a societăţii bazate pe cunoaştere, antreprenoriatul, protecţia mediului, adaptarea forţei de muncă la specificul şi cerinţele pieţei muncii, investiţii în capital uman. Sunt eligibile 138 de regiuni, cu o popilaţie totală de 314 milioane locuitori. Obiectivul 3: Cooperare Figura 1 - Alocarea fondurilor pe obiective în cadrul perspectivei teritorială europeană – pentru financiare 2007-2013 (mld. euro) sprijinirea cooperării transfrontaliere prin încurajarea iniţiativelor regionale în scopul 8,72 54,96 Convergenţă dezvoltării teritoriale integrate. Distribuţia pe obiective a Competitivitate regională şi fondurilor aferente perioadei de angajare Cooperare teritorială europeană programare 2007-2013 este prezentată în fig. 1. Partea cea mai 283 importantă a fondurilor – 283 miliarde euro – este alocată Obiectivului 1, urmată de Obiectivul 2 cu 54,96 miliarde de euro si Obiectivul 3 cu 8,72 miliarde euro. Care este valoarea adăugată a politicii de coeziune? Principalul obiectiv al politicii de coeziune constă în reducerea disparităţilor între statele şi regiunile Uniunii Europene. Existenţa acestor disparităţi semnificative privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre şi regiunile acestora determină slabiciuni structurale majore8. Odată cu extinderile succesive ale Uniunii Europene, în particular cele mai recente – 2004 şi 2007 – aceste disparităţi s-au accentuat. După cum se poate Luxemburg Figura 2: Nivelul PIB per capita faţă de media comunitară (2004) Olanda observa din Figura 2, la Austria nivelul anului 2004 există Irlanda 300 diferenţe importante între Danemarca statele membre. Totodată, Suedia 250 se observă că, la nivelul Finlanda statelor care au aderat la UE Belgia 200 UK în anii 2004 şi 2007, nivelul Germania 150 PIB per capita este sub Franţa nivelul mediei comunitare, Grecia 100 fără excepţie. Mai mult Spania Italia 50 decât atât, cu excepţia Slovenia Sloveniei (83,3%), Cipru Cipru 0 (91,4) şi Republica Cehă Rep. Cehă (75,2%), restul de 9 state înregistrează un nivel al PIB per capita sub pragul de 75% impus pentru Obiectivul 1 – Convergenţă.

8 „Instrumente Structurale – oportunităţi de dezvoltare pentru România: Politica de Coeziune a Uniunii Europene”, Octombrie 2007, www.fonduri-ue.ro.

18

După cum se poate observa din Figura 3, diferenţele existente între nivelul produsului intern brut pe cap de locuitor în cele 27 de state membre ale UE se menţin şi la nivelul anului 2007. Figura 3: PIB per capita în UE-27 (2007)

Luxemburg Olanda Austria

70000

I rlanda Danemarca Suedia

60000

Finlanda Belgia UK

50000

Germania Franţa Grecia

40000

Spania I talia Slovenia

30000

Cipru Rep. Cehă Malta Portugalia

20000

Estonia Rep. Slovacă Ungaria

10000

Lituania Letonia Polonia

0

Bulgaria România

Întocmit pe baza datelor Băncii Mondiale9, graficul din Figura 3 arată nivelurile înregistrate la nivelul PIB per capita pentru toate cele 27 de state membre UE. Astfel, se poate constata diferenţa clară existentă în nivelul de dezvoltare economică a grupului vechilor state comunitare, pe de o parte, şi cel al noilor sosiţi în familia europeană (urmare a extinderilor din 2004 şi 2007) pe de altă parte. Cu toate acestea, faţă de situaţia existentă în 2004, diferenţele dintre noile state membre par să se fi atenuat în 2007. Politica de coeziune a Uniunii Europene este destinată reducerii acestor inegalităţi şi a dificultăţilor economice pe care acestea le generează, în vederea îmbunătăţirii funcţionării Pieţei Unice Europene. O mai bună funcţionare a Pieţei Unice Europene, va duce, la rândul ei, la creşterea competitivităţii Uniunii Europene şi va genera creşterea veniturilor, aducând astfel beneficii pentru economia întregului spaţiu comunitar. Politica de Coeziune, coroborată cu politicile de protecţie a mediului şi politica egalităţii de şanse conduce la promovarea unei dezvoltări durabile la nivelul tuturor celor implicaţi – state membre UE sau regiuni ale acestora – dar totodată efectele benefice se fac resimţite la nivelul Uniunii Europene în ansamblul său. Reducerea inegalităţilor este importantă pentru ca toate regiunile şi grupurile sociale să poată contribui şi beneficia de pe urma creşterii economice a Uniunii Europene. Mai mult decât atât, politica de coeziune nu trebuie privită ca fiind divergentă cu obiective mai noi şi provocări importante ale momentului precum energie şi schimbări climatice sau Strategia Lisabona. Prin obiectivele pe care şi le-a stabilit, politica de coeziune duce la îndeplinire exact ţinte precum protecţia mediului, investiţii în capitalul uman sau în cercetare dezvoltare. Totodată, coeziunea economică, socială şi teritorială reprezintă obiective esenţiale ale agendelor Lisabona şi Gothenburg, instrumentele acestei politici având potenţialul necesar aducerii lor la îndeplinire. Contribuţia politicii de coeziune la implementarea Strategiei Lisabona este determinantă în unele state membre ale Uniunii, în speţă în noile state membre (EU-12). Acest lucru este reflectat corespunzător şi la nivelul bugetului comunitar, cea mai mare parte a fondurilor alocate acestei politici pentru perioada 2007-2013 – din fonduri totale de 347 miliarde euro alocate politicii de coeziune10 - vizând obiective ale Strategiei Lisabona precum cercetare, dezvoltare, inovare, investiţii în capital uman. 80% din alocarile politicii de coeziune vor viza Obiectivul 1, 65% din

9

World Development Indicators, World Bank. http://europa.eu/scadplus/leg/en

10

19

acestea vizând obiective ale Strategiei Lisabona. Obiectivul 2 va primi aproximativ 16% din fondurile pentru coeziune, 82% din acestea având în vedere alocarea pentru obiective subsumate Strategiei Lisabona11. Prin politica de coeziune sunt vizate, pentru perspectiva financiară 2007-2013, patru priorităţi ale Strategiei Lisabona, şi anume: - investiţii în cunoaştere şi inovare - sprijinirea IMM-urilor - creşterea ocupării forţei e muncă - managementul resurselor energetice. Mai mult decât atât, politica de coeziune reprezintă una din priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, în vedere pregătirii terenului pentru dorita ratificare şi intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Aşa cum se arată şi în Comunicarea Comisiei Europene: politica de coeziune în sprijinul Creşterii şi Ocuparii – Linii Comunitare Strategice 2007-201312, politica de coeziune contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona, prin impactul macro-economic semnificativ al acesteia, în special în regiunile mai slab dezvoltate, cu efect de multiplicare la nivelul întregii Uniuni. În plus, politica de coeziune contribuie la restabilirea echilibrului de dezvoltare economică şi contribuie la stimularea creşterii economice la nivelul UE-27. Nu în ultimul rând, prin dezvoltarea infrastructurii, a accesului la servicii de interes general, politica de coeziune stimulează integrarea economică a regiunilor mai slab dezvoltate, prin sporirea accesibilităţii şi accesului acestora la piaţa internă. În consecinţă, atâta vreme cât: Există disparităţi la nivelul regiunilor şi statelor membre ale Uniunii Europene, Politica de coeziune, prin obiectivele sale, contribuie la reducerea acestora şi creşterea convergenţei, în termeni de alocare eficientă a resurselor şi costuri de oportunitate reduse, Rezultatele pozitive ale aplicării politicii de coeziune au efect de antrenare la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, şi nu doar la nivelul regiunilor/statelor membre eligibile, beneficiile sale fiind resimţite atât de statele membre/regiunile respective cât şi de Uniune în ansamblul său, putem concluziona că politica de coeziune aduce valoare adăugată Uniunii Europene şi celor 27 de membri ai săi. Astfel, câtă vreme există disparităţi între regiunile/statele membre ale Uniunii Europene iar politica de coeziune poate contribui la reducerea acestora prin antrenarea de efecte pozitive la nivelul lor ce sunt resimţite la nivel comunitar, politica de coeziune ar trebui să rămână una din priorităţile Uniunii Europene iar fondurile alocate acesteia să fie dimensionate astfel încât să poată adresa nevoile existente în domeniu. Sursa graficelor:
Figura 1: sursă proprie pe baza datelor furnizate de Comisia Europeană – www.ec.europa.eu.
Figura 2: Sursă proprie pe baza datelor Comisiei Europene din al 4-lea Raport privind coeziunea http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion4/index_en.htm
Figura 3: Sursă proprie, pe baza datelor Băncii Mondiale. Cătălina CONSTANTIN Consilier pentru afaceri europene GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Afaceri Europene

11 Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions of 11 December 2007 - Member States and Regions delivering the Lisbon strategy for growth and jobs through EU cohesion policy, 2007-2013, COM(2007) 798 final. 12 COM(2005) 0299, 05.07.2005

20

- Anexă -

Teritorii eligibile în cadrul obiectivului Convergenţă

Bulgaria:

întreg teritoriul

Republica Cehă:

Střední Čechy, Jihozápad, Severozápad, Severovýchod, Jihovýchod, Střední Morava, Moravskoslezsko

Germania:

Brandenburg-Nordost, Mecklenburg-Vorpommern, Chemnitz, Dresden, Dessau, Magdeburg, Thüringen

Estonia:

întregul teritoriul

Grecia:

Anatoliki Makedonia, Thraki, Thessalia, Ipeiros, Ionia Nisia, Dytiki Ellada, Peloponnisos, Voreio Aigaio, Kriti

Spania:

Andalucía, Castilla-La Mancha, Extremadura, Galicia

Franţa:

Guadeloupe, Guyane, Martinique, Réunion

Ungaria:

Közép-Dunántúl, Nyugat-Dunántúl, Magyarország, Észak-Alföld, Dél-Alföld

Italia:

Calabria, Campania, Puglia, Sicilia

Letonia:

întreg teritoriul

Lituania:

întreg teritoriul

Malta:

întreaga insulă

Polonia:

întreg teritoriul

Portugalia:

Norte, Centro, Alentejo, Região Autónoma dos Açores

România:

întreg teritoriul

Slovenia:

întreg teritoriul

Slovacia:

Západné Slovensko, Stredné Slovensko, Východné Slovensko

Marea Britanie:

Cornwall şi Isles of Scilly, West Wales şi the Valleys

Dél-Dunántúl,

Észak-

21

Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” stimul pentru dezvoltarea competitivităţii economice în România Creşterea economică durabilă şi imbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei sunt determinate de dezvoltarea competitivităţii economiei în contextul provocărilor mondiale (globalizarea economiei, deschiderea pieţelor internaţionale, schimbările tehnologice rapide), provocări ce trebuie transformate în oportunităţi de către economia românească. La elaborarea Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE) a fost luată în considerare analiza situaţiei curente a antreprenoriatului şi inovării, cu accent pe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), resursele pentru domeniul cercetării dezvoltării şi inovării (CDI), tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), eficienţa energetică şi protecţia mediului în sectorul energetic şi în domeniul turismului.

orientată cu precădere spre creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. POS CCE răspunde pe de o parte primei priorităţi a PND 2007 – 2013: „Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere” şi pe de altă parte priorităţii a doua a CSNR, respectiv „Creşterea competitivităţii economice pe termen lung”. Autoritatea de Management desemnată pentru administrarea Programului Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice, 2007–2013 este Ministerul Economiei şi Finanţelor. Obiectivul general al POS CCE este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul UE. Ţinta este o creştere medie anuală a productivităţii pe angajat de cca. 5,5 %. Aceasta va permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din productivitatea medie a UE până în anul 2015. Obiectivele specifice sunt următoarele:  Consolidarea şi dezvoltarea sectorului productiv;  Constituirea unui mediu dezvoltării întreprinderilor;

Sursa foto: http://www.eurialleasing.ro/poze/_844.jpg

POS CCE este unul dintre cele şapte programe operaţionale sectoriale, instrumente pentru realizarea priorităţilor trasate prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) şi prin Planul Naţional de Dezvoltare (PND) 2007 – 2013. Aceste documente strategice la nivel naţional urmăresc consolidarea şi aplicarea în România a politicilor de coeziune socială şi economică şi a celor de dezvoltare regională cu adaptarea corespunzătoare a acestora la politicile europene şi la strategia Lisabona,

favorabil

 Creşterea capacităţii de cercetare şi dezvoltare (C&D) şi stimularea cooperării între instituţii de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) şi sectorul productiv. Având în vedere atât posibilităţile identificate pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor româneşti, cât şi eligibilitatea României pentru sprijinul oferit de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul POS-CCE au fost identificate urmatoarele axe prioritare:  Axa Prioritară 1: producţie;

Un sistem inovativ de

 Axa Prioritară 2: Cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi inovarea pentru competitivitate;  Axa Prioritară 3: Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public;

22

 Axa Prioritară 4: Creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului energetic;  Axa Prioritară 5: România, destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri;  Axa Prioritară 6: Asistenţă tehnică.

F – Construcţii (cu excepţia codurilor 411, 4399). Acest domeniu major de intervenţie nu cade sub incidenţa prevederilor privind ajutorul de stat.

Contribuţia FEDR la bugetul POS CCE pentru perioada de programare 2007 – 2013 este de 2 240 milioane Euro, ceea ce reprezintă 13,28 % din contribuţia comunitară la CSNR. Prezentăm în continuare, liniile de finanţare deschise în cadrul axelor prioritare 1, 2 şi 3. AXA PRIORITARĂ 1 – Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie Domeniul major de intervenţie D1.1: Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM Operaţiunea indicativă: Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile A1. Sprijin financiar cu valoarea cuprinsă între 920.001 şi 5.560.000 LEI acordat pentru investiţii în IMM”

AJUTORUL DE STAT Intensitatea maximă a ajutorului reprezintă procentul maxim calculat la valoarea eligibilă a proiectului (valoarea cheltuielilor eligibile) care poate fi finanţat din fonduri nerambursabile. La întocmirea bugetului, solicitantul va ţine cont atât de condiţiile în care cheltuielile prevăzute în proiect pot fi considerate eligibile, cât şi de intensităţile de ajutor de stat menţionate mai jos, pentru a stabili contribuţia proprie şi a determina cuantumul maxim al sprijinului financiar nerambursabil pe care îl poate solicita. A) Valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile, în cazul sprijinului pentru investiţii este: 1. pentru întreprinderile mici: - 60% pentru Regiunea Bucureşti Ilfov; - 70% pentru restul regiunilor. 2. pentru întreprinderile mijlocii: - 50% pentru Regiunea Bucureşti Ilfov; - 60% pentru restul regiunilor. B) Valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil în cazul celui pentru consultanţă şi instruire acordat IMM prin schema de minimis este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru servicii de consultanţă specifică şi instruire specializată dar nu mai mult de 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului. Ajutorul de stat acordat conform Regulamentului nr. 1628/2006 nu se va cumula cu alte ajutoare de stat conform art. 87 (1) din Tratatul CE sau cu alte fonduri comunitare sau naţionale care sunt acordate în raport cu aceleaşi costuri eligibile sau proiecte de investiţii. Ajutorul de minimis se va cumula cu alte ajutoare de minimis primite de solicitant. Dacă această cumulare conduce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte

APEL DE PROIECTE 01.08.2008, ora 15,00

CU

TERMEN

LIMITĂ:

şi A2. Sprijin financiar în valoare de până la 920.000 Lei acordat prin investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii APEL DE PROIECTE CU DEPUNERE CONTINUĂ

În cadrul acestor două linii de finanţare, se acordă sprijin financiar întreprinderilor mici şi mijlocii (inclusiv societăţi cooperative) pentru următoarele activităţi economice (conform noului cod CAEN) B – Industria extractivă (cu excepţia codurilor 051,052, 061, 062, 0721, 0892, 091, 099); C– Industria prelucrătoare (cu excepţia codurilor 101,102,103,104,105, 106,107, 108,109,110,120, 191, 192, 2051, 206, 242, 243, 2452, 254, 2591, 301, 304, 331, 332); E – Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (cu excepţia codurilor 360, 370, 381, 382, 390);

23

nivelul intensităţii fixat în conformitate cu prevederile unui Regulament de exceptare în bloc sau printr-o decizie adoptată de Comisia Europeană, ajutorul de minimis nu se va acorda. • Valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse publice naţionale sau comunitare. • Pentru agenţii economici din sectorul transporturilor, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 Euro, pe o perioada de trei ani fiscali consecutivi, indiferent daca ajutorul a fost acordat din surse publice naţionale sau comunitare.

Sursa foto: http://www.posmediutm.ro/Arad2001.JPG

în cadrul Activităţi eligibile operaţiunii indicative, „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile” sunt: • crearea unei noi unităţi de producţie (fabrică/secţie/instalaţie); • extinderea unui amplasament existent pentru creşterea capacităţii de producţie; • diversificarea activităţii întreprinderii prin lansarea de noi produse sau servicii; • modernizarea intreprinderii, inclusiv schimbări în procesul de producţie al unui amplasament existent (ex. Modernizarea

instalaţiilor, achiziţionarea de echipament tehnologic şi instalaţii avansate, automatizarea sau mecanizarea proceselor de fabricaţie, introducerea de noi tehnologii de producţie); • achiziţionarea de bunuri intangibile precum software, brevete, licenţe, know how, sau soluţii tehnice nebrevetate. (Toate bunurile achiziţionate trebuie să fie noi.); • Consultanţă specifică şi instruire specializată pentru personalul operativ strict legată de activităţile specificate mai sus. Următoarele cheltuieli sunt eligibile în cadrul operaţiunii indicative menţionate: a. cheltuieli pentru achiziţia de teren (eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului); b. cheltuieli pentru clădiri şi instalaţii aferente construcţiilor (în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului) precum: achiziţie clădiri, cu excepţia leasing-ului imobiliar, construcţie şi modernizare clădiri, inclusiv instalaţii aferente construcţiilor; c. cheltuieli pentru achiziţia de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar (imobilizări corporale) precum: achiziţia de instalaţii şi echipamente, cu excepţia leasing-ului financiar, achiziţia de mijloace de transport tehnologice care sunt strict necesare pentru şi legate de ciclul de producţie (doar pentru codurile CAEN F – Construcţii şi B – Industria extractivă – produse neenergetice); d. cheltuieli pentru achiziţia de imobilizări necorporale precum: aplicaţii informatice, brevete, licenţe şi know-how, soluţii tehnice nebrevetate, software legat de procesul de producţie şi cerinţele manageriale ale întreprinderii; e. cheltuieli privind achiziţia de servicii de consultanţă pentru: instruire specializată pentru personalul operativ (în cazul achiziţiilor de tehnologie/echipamente/ software).

24

Valoarea cumulată pentru cheltuielile privind achiziţia serviciilor de consultanţă şi pentru instruirea specializată a personalului operativ nu poate depasi 10% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului AXA PRIORITARĂ 1 – Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie Domeniul de intervenţie D1.3: Dezvoltarea antreprenoriatului Operaţiune indicativă: sprijin pentru consultanţă acordat IMM APEL DE PROIECTE CU DEPUNERE CONTINUĂ

În cadrul acestei operaţiuni indicative, solicitanţii eligibili sunt: • întreprinderile mici şi mijlocii; • microîntreprinderile. Activităţile eligibile sunt următoarele: 1. elaborarea de strategii pentru soluţii inovative şi crearea de noi produse şi/sau servicii şi tehnologii; 2. elaborarea de planuri de afaceri, studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate pentru implementarea de tehnologii ecoeficiente şi competitive, precum şi pentru crearea de produse competitive; 3. elaborarea de studii şi strategii de management, marketing şi/sau analize financiare pentru implementarea unui anumit proiect; 4. elaborarea de strategii de mediatizare şi planuri de promovare pentru un anumit proiect; 5. elaborarea de strategii şi planuri de dezvoltare şi stimulare a resurselor umane în vederea extinderii afacerii sau implementării unui anumit proiect, 6. elaborarea de studii asupra protecţiei proprietăţii intelectuale; 7. elaborarea de studii comparative pentru utilizarea unor instrumente şi soluţii informatice sau pentru un domeniu precizat; 8. elaborarea de studii de evaluare şi diagnostic pentru transferul afacerii. Contribuţia proprie a solicitantului reprezintă procentul din suma cheltuielilor eligibile ale proiectului care va fi suportat de

către solicitant şi este de minim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile ce poate fi solicitată nu poate depăşi 10.000 euro echivalent în lei, calculat la cursul BNR de la data semnării contractului de finanţare. AXA PRIORITARĂ 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare Domeniul major de intervenţie DMI 2.3 – Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare - dezvoltare şi inovare Operaţiunea 2.3.1 – Sprijin pentru startup-uri şi spin-off-uri inovative APEL DE PROIECTE CU DEPUNERE CONTINUĂ

În cadrul acestei operaţiuni indicative, solicitanţi eligibili pot fi: • Spin-off-uri: firme recent înfiinţate/ care urmează să se înfiinţeze pe baza unui rezultat recent obţinut dintr-un proiect de cercetare al unei organizaţii publice de cercetare sau al unei universităţi; • Start-up-uri: microîntreprinderi sau întreprinderi mici, cu personalitate juridică, înfiinţate în conformitate cu legea 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, care înregistrează o vechime de maximum 3 ani în anul depunerii proiectului şi are maximum 20 de angajaţi. În ambele cazuri, solicitanţii sunt/ urmează să se înregistreze ca întreprinderi, cu maximum 20 de salariaţi. • Valoarea grantului va reprezenta maxim 90% din valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului. Restul de 10% din costurile eligibile ale proiectului vor reprezenta contribuţia proprie a beneficiarului din fonduri private. • Durata maximă admisă de implementare a unui proiect este de 15 luni. Sectorul relevant pentru tematica proiectului: 1. Aeronautică. Spaţiu 2. Silvicultură 3. Tehnologii marine 4. Biotehnologii. Genomică 25

5. Chimie. Petrochimie 6. Construcţii. Clădiri 7. Electronică / Industria electrică 8. Energie 9. Mediu / Deşeuri 10. Industrie alimentară 11. Sănătate. Medicamente 12. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiei 13. Maşini, echipamente, senzori 14. Prelucrarea materialelor 15. Măsurători. Testare 16. Echipamente medicale / biomedicale 17. Nanotehnologii 18. Fotonică 19. Securitate 20. Textile / Pielărie / Lemn 21. Transport 22. Autovehicule 23. Construcţii navale 24. Metalurgie 25. Petrol. Gaze 26. Alte sectoare(exclus sectorul carbonifer) Valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse publice naţionale sau comunitare. Pentru agenţii economici din sectorul transporturilor, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 Euro, pe o perioada de trei ani fiscali consecutivi, indiferent daca ajutorul a fost acordat din surse publice naţionale sau comunitare. Ativităţile eligibile sunt următoarele: a) crearea şi înregistrarea unei societăţi comerciale (numai pentru spin-off) activităţi de cercetare-dezvoltare sau achiziţia de servicii pentru cercetaredezvoltare; b) achiziţia de servicii de consultanţă pentru inovare referitoare la: management; asistenţă tehnologică; transfer tehnologic; instruire; achiziţia, protecţia şi comercializarea drepturilor de

c)

d)

e)

f) g)

h)

proprietate industrială; utilizarea standardelor; achiziţia de servicii suport pentru inovare referitoare la: încercări şi testări în laboratoare de specialitate; marcarea calităţii, testare şi certificare; studii de piaţă; activităţi pentru punerea în producţie a rezultatelor cercetării/ know-how/ brevetului/ licenţei sau altui drept de proprietate industrială; achiziţia de instrumente şi echipamente TIC şi de utilaje şi echipamente necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării in ciclul productiv, dimensionate la volumul real de producţie; activităţi de procurare de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului; activităţi de realizare a produsului/ procesului/ tehnologiei/ serviciului: - în cazul produselor/ proceselor/ tehnologiilor: proiectarea, executarea, experimentarea şi/sau certificarea prototipului/ procedeului/ tehnologiei/ metodei care face obiectul unei invenţii/ rezultat al cercetării/ know-how; exploatarea rezultatului cercetării /obiectului invenţiei prin realizarea lui pe scară largă; comercializarea rezultatelor de către deţinătorul de drepturi care este şi producător; - în cazul serviciilor: proiectarea, executarea, experimentarea şi/sau certificarea modelului/ procedeului/ procesului/ metodei care face obiectul unui rezultat al cercetării/ know-how/ licenţelor în domeniul TIC; punerea în aplicare a modelului/procedeului/ procesului/ metodei; realizarea de servicii noi/ semnificativ îmbunătăţite pentru clienţi, ca urmare a aplicării modelului/ procedeului/ procesului/metodei inovative. activităţi legate de informarea beneficiarilor: achiziţionarea de publicaţii, abonamente şi asigurarea accesului la baze de date;

26

i) activităţi de informare şi publicitate privind proiectul. Următoarele cheltuieli sunt eligibile în cadrul programului: • cheltuieli de personal, care includ cheltuieli salariale (salarii, contribuţii sociale angajator, indemnizaţii) şi cheltuieli de deplasare (diurnă, cazare, transport persoane); • cheltuieli pentru dotări care pot intra în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar: echipamente IT şi pentru comunicaţii, utilaje şi echipamente pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie; • cheltuieli pentru achiziţia de active fixe necorporale (pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie), care pot fi: aplicaţii informatice, licente, brevete, mărci, know-how/cunoştinţe tehnice nebrevetate; • cheltuieli pentru procurarea de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului; • cheltuieli cu achiziţia de servicii pentru cercetare-dezvoltare-inovare; • cheltuieli cu achiziţionarea de publicaţii, abonamente şi cotizaţii: taxe de acces la baze de date; abonamente la biblioteci de specialitate; abonamente la publicaţii ştiinţifice; • cheltuieli pentru informare şi publicitate pentru proiect; • cheltuieli pentru înfiinţare şi înregistrare de spin-off; • cheltuieli generale de administraţie. AXA PRIORITARĂ 3 – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public Domeniul major de intervenţie 1 ”Susţinerea utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor” Operaţiunea 1 – “Sprijinirea accesului la internet şi la serviciile conexe” Înregistrarea propunerilor de proiecte se face CONTINUU, de la data lansării „Cererii de propunerii de proiecte” şi se încheie odată cu acoperirea alocării

financiare planificate pentru operaţiunea 3.1.1 din cadrul Axei III, POS CCE, dar nu mai târziu de 22 august 2008.

Sursa foto: http://www.romanialibera.ro/foto/112836.jpg

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), microîntreprinderi, organizaţii nonguvernamentale (ONG). • Mărimea maximă a grantului din costurile eligibile totale 80% pentru IMM-uri şi micro-întreprinderi 95% pentru ONG-uri • Valoarea maximă a finanţării acordate: 82.000 LEI. Valoarea minimă a finanţării acordate: 7.000 LEI pentru microîntreprinderile care au între 1 şi 3 angajaţi, respectiv 14.000 LEI pentru microîntreprinderile care au peste trei angajaţi şi pentru restul IMM-urilor. În cazul ONG-urilor, valoarea minimă a finanţării acordate este de 7.000 LEI Forma de finanţare a proiectului Ajutorul se acordă sub formă de granturi nerambursabile şi se bazează pe următoarea schemă de ajutor: Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr.632/2008 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea accesului la broadband şi la servicii conexe”. Activitătile eligibile sunt următoarele: • conectarea la Internet prin conexiuni broadband (activitate obligatorie pentru toate proiectele); • achizitionarea de echipamente TIC şi periferice (server, calculatoare personale 27

tip desktop/portabile, monitoare, echipamente de reţea, echipamente periferice etc); • construirea reţelei LAN necesară pentru implementarea proiectului; • achiziţionarea licenţelor software pentru server, licenţelor necesare operării calculatoarelor personale tip desktop/portabile, licenţelor software antivirus precum şi pachetelor software tip office; • achiziţionarea unui website de prezentare a companiei/ONG-ului, achiziţionarea domeniului pentru acest website – obligatoriu (în cazul în care beneficiarul nu are propriul website la data depunerii cererii de finanţare); • achiziţionarea şi implementarea soluţiei de semnătură electronică; • achiziţionarea de aplicaţii informatice specifice pentru persoanele cu dizabilităţi; • informarea şi publicitatea pentru proiect. Prin proiect se poate finanţa un număr maxim de 10 calculatoare. În cazul IMM-urilor, numărul calculatoarelor solicitate trebuie sa fie mai mic sau egal şi decât 50% din numărul mediu de angajaţi din ultimul an şi decât 50% din numărul de angajaţi din momentul depunerii proiectului. Următoarele cheltuieli sunt eligibile în cadrul programului: • cheltuieli de conectare la Internet broadband; • cheltuieli cu abonamentul pentru accesul la Internet broadband pentru o perioadă de maxim 12 luni consecutive de la data conectării; • cheltuieli pentru achiziţionarea de echipamente TIC (server, calculatoare personale tip desktop/portabile, monitoare, echipamente de reţea, echipamente periferice etc.); • cheltuieli pentru realizarea reţelei LAN necesară pentru implementarea proiectului; • cheltuieli pentru achiziţionarea licenţelor software pentru server, licenţelor

necesare operării calculatoarelor personale tip desktop/portabile, licenţelor software antivirus precum şi pachetelor software tip office; • cheltuieli pentru achiziţionarea unui website de prezentare a companiei/ONG; • cheltuieli pentru achiziţionarea unui nume de domeniu nou “.ro” direct de la furnizorul naţional de domenii “.ro”; • cheltuieli privind achiziţionarea soluţiei de semnătură electronică; • cheltuieli privind achiziţionarea de aplicaţii informatice specifice pentru persoanele cu dizabilităţi; • cheltuieli de informare şi publicitate pentru proiect. În vederea creşterii competitivităţii economiei româneşti este nevoie să se realizeze diseminarea informaţiilor cu privire la oportunităţile de finanţare oferite prin fondurile structurale, dar şi dezvoltarea abilităţii de a valorifica rezultatele cercetării în proiecte eligibile pentru finanţarea din fonduri europene.

Surse:
www.euractiv.ro
www.fonduri-structurale.ro

Irina DINCĂ Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu

28

Susţinerea calităţii şi performanţelor cercetării ştiinţifice prin Fondurile Structurale Conform unei propuneri de regulament COM (2004) 492-final, direcţiile prioritate ale Comunităţii sunt organizate, într-un mod mai simplificat şi transparent, în cadrul unor programe, sprijinite financiar din trei mari resurse - Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) şi Fondul de Coeziune (FC), care permit Uniunii Europene să ofere ţărilor membre asistenţă financiară nerambursabilă pentru a rezolva problemele structurale economice şi sociale. Din această perspectivă, Fondul European de Dezvoltare Regională (European Regional Development Fund ERDF), înfiinţat în 1975, a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunităţii, având ca obiective, în special, promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a regiunilor rămase în urmă, susţinerea re-conversiei economice, redezvoltarea şi dezvoltarea zonelor cu probleme structurale. Este de la sine înţeles că ţara noastră, dat fiind nivelul ei scăzut de dezvoltare (comparativ cu al majorităţii statelor membre) a intrat în atenţia Comunităţii europene, interesată ca evoluţia ei economică viitoare să se desfăşoare unitar. În aceste condiţii, pentru autorităţile europene de decizie, preocuparea principală a fost ca partea cea mai consistentă a sprijinului financiar să fie orientată, în cazul României, spre susţinerea acelor domenii care pot genera o dezvoltare accentuată, care să contribuie la reducerea decalajelor existente. Pe de altă parte, şi ţara noastră, conştientă de acest deziderat, a trebuit săşi elaboreze - în baza unui amplu şi complex exerciţiu de planificare strategică, derulat, de jos în sus, într-un larg parteneriat - un

document care să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea sa economică şi socială, în conformitate cu Politica de Coeziune a UE. instrumentul Apreciat ca fiind fundamental prin care România încearcă să recupereze cât mai rapid disparităţile de dezvoltare economico-socială faţă de UE, Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este, în egală măsură, şi un document de programare financiară multi-anuală, care propune susţinerea a 6 priorităţi naţionale (fiecare grupând, în interior, o multitudine de domenii şi sub-domenii). Pe baza acestor priorităţi, au fost stabilite 6 Programe Operaţionale (PO) asigurându-se şi cadrul instituţional prin intermediul cărui se gestionează Fondurile Structurale (FS) acordate ţării noastre, unul din Programele Operaţionale cele mai complexe – menit să sprijine realizarea primei priorităţi a PND – fiind Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS-CCE). Aplicarea lui porneşte de la premisa că un factor determinant al dezvoltării - pe o piaţă deschisă unei puternice concurenţe îl reprezintă competitivitatea economică. Creşterea ei nu trebuie privită, însă, ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt, ci, mai ales, ca pe un proces de constituire a unei structuri economice bazate pe investiţii de capital şi pe programe de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI)13. În aceste condiţii, este evident că motorul principal al creşterii competitivităţii devine dezvoltarea bazată pe cunoaştere. Din acest punct de vedere, prin lansarea unei Strategii Naţionale în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 - 2013, România şi-a exprimat, de fapt, decizia sa politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere,

13 2006, „Extras din proiectul Manualului pentru beneficiarii de Fonduri Structurale...”, Revista Cercetare - Dezvoltare - Inovare în România, nr. 4, pp.54;

29

deschisă valorilor şi competiţiei 14 internaţionale . De altfel, Strategia – care este compatibilă cu principalele documente specifice de la nivel comunitar – exprimă viziunea României referitoare la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în ţara noastră, ceea ce îi asigură valabilitatea şi oportunitatea. Forţa ei şi şansele de implementare sunt sporite şi de modul în care a fost elaborată, în cadrul unui amplu proces consultativ, cu participarea actorilor relevanţi pentru dezvoltarea domeniului. În fapt, ea constituie primul exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi un exerciţiu sistematic, tehnologie, colaborativ şi participativ, care a radiografiat starea cercetării româneşti actuale şi a jalonat direcţiile sale viitoare de dezvoltare. De aceea, orice raportare a proiectelor - care au fost sau urmează să fie depuse în vederea obţinerii fondurilor structurale – la Strategia Naţională în domeniul CDI este absolut obligatorie, dacă se pune problema utilizării judicioase şi oportune a sprijinului financiar acordat de UE. Cu atât mai mult cu cât, Strategia însăşi, are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente faţă de nivelul celorlalte ţări membre şi pregătirea sistemului de CDI pentru a-şi identifica şi consolida - prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie – zonele în care poate să exceleze. Pe de altă parte, aşa cum se remarcă şi în Strategie, generarea şi exploatarea de cunoaştere au devenit surse vitale ale creşterii bunăstării, cunoaşterea reprezentând elementul central ce determină competitivitate. Din această perspectivă, se poate aprecia faptul că, în acest mediu competitiv

14 2006, Strategia Naţională în domeniul Cercetare - Dezvoltare – Inovare pentru perioada 2007-2013, Revista Cercetare – Dezvoltare – Inovare, nr. 4, pp. 826.

(şi colaborativ în acelaşi timp), semnificaţia excelenţei a cunoscut o creştere exponenţială. În fapt, creşterea competitivităţii activităţii oricărei organizaţii este indisolubil legată de realizarea unor performanţe superioare, obiectiv care, la rândul lui, este condiţionat de o altă trăsătură fundamentală a oricărui demers uman – calitatea15. Fără a intra în aspectele teoretice ale acesteia, îndrăznim să sintetizăm încercările de definire printr-o formulare care reliefează un aspect fundamental al calităţii – capacitatea de a acoperi, la un nivel superior şi cu minimum de eforturi şi cheltuieli, necesităţile şi / sau aşteptările beneficiarului / utilizatorului. Pornind de la acest deziderat, calitatea poate fi asociată şi cu alte cerinţe impuse activităţii umane, precum legalitatea, oportunitatea, eficienţa, eficacitatea etc. Căci, atunci când resursele sunt limitate, este importantă evitarea oricărei risipe şi asigurarea unei eficienţe maxime în consumul acestora, necesitate care impune ca obiectul deciziei luate să fie important (ca grad de interes), cât şi prioritar. O prioritate înţeleasă nu doar ca o chestiune de timp, ci, mai ales, şi de efecte (şi, în special, de efecte sociale)! Pe de altă parte, maximizarea efectelor economico-sociale trebuie să ţină cont nu doar de componenta cantitativă (numerică) a acestora, ci şi de latura lor calitativă. Această atitudine trebuie să se regăsească şi în zona acţiunii care declanşează şi generează aceste efecte, nu doar în cea a finalităţii acesteia. În fapt, nu trebuie, neapărat, să muncim mult, ci trebuie să muncim eficient şi performant. În acest sens, aşa cum se remarcă şi în Strategia Naţională în domeniul CDI, finanţarea în regim de competiţie, pe bază de proiecte – specifică fondurilor structurale 15

Crişan, Gh., 2007, Fondurile structurale şi calitatea învăţământului şi cercetării universitare, Revista Orizonturi Universitare, decembrie, Timişoara.

30

– determină, în mod esenţial, creşterea performanţei şi, mai ales, schimbarea mentalităţii privind accesul la resurse. După părerea noastră, în această capacitate de a pune în valoare, într-un tot unitar, atât calităţile procesului în sine, cât şi ale elementelor care participă la el, stă esenţa managementului calităţii totale, inclusiv în domeniul învăţământului şi cercetării. De aceea, la nivelul managerial este important să se înţeleagă faptul că instituirea unui sistem al calităţii totale în aceste domenii şi, mai ales, acreditarea / atestarea existenţei şi funcţionării lui pot avea o importanţă covârşitoare pentru organizaţie, în special din perspectiva poziţionării ei în comunitate şi în relaţiile cu ceilalţi membri ai acesteia. Susţinem acest lucru mai ales în cazul cercetării ştiinţifice, unde orice demers investigativ rămâne aproape zadarnic, atâta timp cât el nu-şi găseşte o finalitate imediată, respectiv posibilitatea de a genera, rapid şi convingător - prin implementarea rezultatelor - efecte multiple. Având în vedere aceste aspecte, am încercat să vedem în ce măsură asigurarea calităţii activităţii de cercetare este (şi poate fi) sprijinită şi promovată prin fondurile structurale accesibile în ţara noastră. În acest sens, am pornit de la constatarea că – indiferent de domeniu – asigurarea calităţii implică, pentru orice tip de organizaţie, anumite costuri, care trebuie să fie minimizate până la nivelul care să nu afecteze însuşi scopul urmărit sau care trebuie să genereze maximum de efecte posibile, pentru un anumit volum de resurse consumate. Respectiv că, în cercetare, este necesară utilizarea oportună a resurselor angrenate, deziderat ce presupune, printre altele, şi dirijarea acestora spre nevoile esenţiale ale comunităţii specifice (şi, implicit, ale comunităţii în ansamblul ei). Din acest punct de vedere, apreciem că acordarea şi accesarea fondurilor structurale în domeniul cercetării (şi nu

numai) se face, prioritar, respectându-se, în acest sens, câteva cerinţe:
Nevoile spre care sunt dirijate resursele financiare alocate cercetării sunt incluse în documentele de planificare ale comunităţii căreia i se adresează (programe, strategii etc.), elaborate şi adoptate, evident, printro largă consultare a tuturor factorilor interesaţi – ceea ce garantează faptul că acestea vor fi folosite eficace;
Mai mult decât atât, aceste nevoi sunt prioritare - relativ la interesele şi aşteptările, pe termen scurt şi mediu, ale membrilor comunităţii în cauză (astfel încât rezultatele obţinute pot genera efecte pronunţate sau determină progresul în domeniu);
De asemenea, aceste interese şi / sau aşteptări sunt reprezentative (şi, pe cale de consecinţă, şi prioritare) pentru un număr cât mai mare de beneficiari, iar publiculţintă vizat provine dintr-un areal specific cât mai vast;
Nevoile în cauză se corelează cu preocupările similare existente pe plan naţional şi internaţional, iar soluţiile vizate pentru rezolvarea lor sunt la nivelul de vârf existent pe plan mondial (desigur adaptate condiţiilor concrete şi posibilităţilor reale ale beneficiarilor);
Nu în ultimul rând, ele corespund şi priorităţilor susţinute de finanţatori, prin această concordanţă realizându-se, implicit, convergenţa cu spaţiile şi cu comunităţile europene similare (respectiv, reducerea eventualelor decalaje de dezvoltare sau de evoluţie care ne separă de acestea), ceea ce constituie o premisă pentru o acţiune viitoare comună, mai eficientă şi, oricum, mai facilă de realizat. În fapt, integrarea cercetării româneşti în preocupările şi eforturile existente pe plan european poate determina atât creşterea relevanţei acesteia, cât şi a importanţei economico-socială a rezultatelor ei, prin posibila lor valorificare de către un număr sporit de utilizatori.

31

De altfel, nu trebuie omis nici faptul că la nivelul Uniunii Europene16 există preocupări susţinute (Consiliul European din 23-24 martie 2000, de la Lisabona, a aprobat obiectivul creării unui asemenea Spaţiu, iar Comisia Europeană a adoptat, la 4 aprilie 2007, Cartea Verde intitulată „Spaţiul European de Cercetare: perspective noi") pentru crearea şi funcţionarea unui Spaţiu European al Cercetării (European Research Area – ERA).

Sursa foto: www.celebratingresearch.org

De aceea, după părerea unor factori de decizie, dacă, pe termen scurt, racordarea la cercetările Europene poate fi sloganul cel mai potrivit, pe termen mediu el este reprezentat de integrarea în ERA, în timp ce, în plan operaţional, creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor – indiferent de sursa lor – reprezintă cheia progresului17. În consecinţă, considerăm că raportarea, în permanenţă, la stadiul cercetării existent pe plan european nu constituie o barieră spre finanţare, ci tocmai o ţintă spre care să se orienteze rezultatele utilizării sprijinul financiar acordat prin FS. Întrunind aceste cerinţe, proiectele au o relevanţă sporită - atât pentru comunitate, 16

Rezoluţia Parlamentului European privind Spaţiul European de Cercetare: perspective noi, 31 ianuarie, 2008. 17 Anton, A., 2005, Starea cercetării şi direcţii de acţiune – o abordare pragmatică, prezentare în cadrul mesei rotunde „Noi politici în domeniul învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice”, UNESCO-CEPES, Bucureşti, 22 martie.

cât şi pentru finanţator - garantând astfel o utilizare superioară a resurselor angrenate şi satisfacerea, în cel mai înalt grad, a aşteptărilor şi intereselor celor care urmează să beneficieze de roadele lor. În consecinţă, prin susţinerea şi promovarea primordiale a acestui gen de proiecte putem vorbi, astfel, de o anumită formă de sprijin a calităţii activităţilor acestora. Sprijinirea asigurării calităţii poate fi privită, însă, şi sub un alt unghi de vedere – cel al resurselor umane antrenate în acest demers. În acest sens, este important cine sunt implicaţi în aceste proiecte şi, respectiv, cine sunt cei care gestionează aceste resurse. Din această perspectivă, la selectarea posibililor beneficiari ai finanţării, se au în vedere solicitanţii care dovedesc profesionalism, interes şi care au potenţialul necesar pentru a valorifica – la nivelul aşteptat – resursele europene, asumându-şi, în acelaşi timp, responsabilitatea, pe termen lung, pentru utilizarea superioară, întocmai şi la timp, a acestora. Iată că, implicit, ajungem - inclusiv în domeniul resurselor publice (cercetarea având, de regulă, o semnificativă susţinere financiară publică !) - la nevoia existenţei şi a afirmării unei capacităţi instituţionale şi manageriale deosebite (demonstrată, cu prisosinţă, în proiecte sau activităţi similare ca anvergură sau ca domeniu de activitate). Cu atât mai mult cu cât, aşa cum observam anterior, calitatea presupune şi capacitatea de a pune în valoare corespunzător punctele tari ale procesului în sine (respectiv organizarea superioară a procesului de CDI). În acest context, ni se pare extrem de important accentul pe care finanţatorul internaţional de fonduri structurale îl pune, mai ales în domeniul cercetării ştiinţifice, pe câteva aspecte, considerate esenţiale pentru calitatea şi efectele superioare ale acestei activităţi specifice:
Necesitatea reunirii tuturor „jucătorilor” importanţi care evoluează pe această „piaţă” a progresului tehnico-ştiinţific, stimulându-se şi sprijinindu-se ideea de parteneriat (şi, mai ales, cel cu mediul de afaceri, considerat vital 32

pentru a asigura o mai bună corespondenţă între „cererea” şi „oferta” ştiinţifică);
Sprijinirea apropierii specialiştilor din străinătate (preponderent a românilor stabiliţi peste graniţă) de problematica prioritară a cercetării ştiinţifice din ţara noastră şi, mai ales, a implicării lor în rezolvarea acesteia, ca o premisă pentru realizarea unei compatibilităţi cu temele mari care pot garanta progresul la nivel macro, respectiv la nivel european;
Accentul pus pe asigurarea unor posibilităţi sporite de acces la un volum major de informaţii specifice de calitate, dar şi la tehnologiile capabile să le confere o plusvaloare semnificativă, prin susţinerea conectării la reţelele internaţionale de tip GRID, GEANT etc.;
Stimularea organizaţiilor bazate pe cunoaştere, prin facilitarea prioritară a accesului la tehnologiile informaţionale şi la comunicaţiile cele mai moderne, dar şi prin sprijinirea celor - inclusiv din mediul de afaceri care sunt preocupate pentru inovare (de produs, de proces etc.) şi, în genere, pentru nou. Toate aceste elemente pot să contribuie la o redimensionare a costului cercetării şi la generarea unei culturi manageriale (inclusiv la o schimbare de mentalitate) capabile să susţină o atitudine mai responsabilă faţă de resursele gestionate (şi, mai ales, dacă ele provin din surse publice - cum este cazul, de regulă, în domeniul cercetării). Uniunea Europeană oferă un sprijin financiar consistent, dar îl condiţionează, însă, de cel puţin câteva elemente:
Asumarea în comun – cu guvernul, dar şi cu solicitantul român - a riscurilor implicate de utilizarea acestor resurse, într-un domeniu în care efectele şi impactul „investiţiei” nu sunt imediat şi pregnant vizibile sau cuantificabile (principiul co-finanţării);
Conştientizarea - de către solicitanţi - a faptului că sprijinul european nu rezolvă integral, ci doar ajută la soluţionarea problemelor cu care se confruntă cei care accesează aceste fonduri (principiul

adiţionalităţii), în acest sens existând şi alte posibilităţi şi instrumente naţionale de finanţare;
Solicitanţii trebuie să aibă capacitatea financiară de a efectua cheltuielile vizate de proiect, urmând ca - în baza unor proceduri şi a unor documente indubitabile - să li se acopere (parţial sau integral) investiţiile făcute (principiul rambursării);
Garantarea faptului că sprijinul financiar, odată acordat, rezolvă - pe termen lung – problema susţinerii activităţii în cauză şi chiar trecerea ei la o etapă superioară (principiul sustenabilităţii);
Conceperea unor bugete multi-anuale, realiste şi eficiente, care să reprezinte o oglindă fidelă a concordanţei între resursele folosite şi rezultatele / efectele obţinute. Neîndeplinirea acestor cerinţe – valabile, de altfel, în tot spaţiul european – exclude (sau diminuează) posibilitatea accesului la resursele financiare şi, implicit, reduce internaţionale semnificativ şansele ca problemele specifice cercetării ştiinţifice româneşti să se rezolve în timp util şi la nivelul aşteptat şi dorit. În concluzie, trebuie să remarcăm faptul că, într-o viziune mai largă, calitatea şi performanţa nu înseamnă doar atingerea unor parametri sau standarde superioare (faţă de care ne raportăm aşteptările !), ci tocmai realizarea lor la timpul potrivit (sau considerat rezonabil) şi în forma dorită, pentru a genera efecte maxime.

ec. Lia-Ioana CRIŞAN Consilier pentru afaceri europene MIRA –Instituţia Prefectului judeţul Timiş dr. ec. Gheorghe CRIŞAN Consilier Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, OI pentru Cercetare, Biroul Regional Vest Timişoara

33

Protocol de colaborare regională În data de 15 mai 2008, a fost semnat un protocol de colaborare între structurile teritoriale implicate în implementarea fondurilor europene în Regiunea Vest - Agenţia de Dezvoltare Regională ADR Vest, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Regiunea 5 Vest, Organismul Intermediar POS-Mediu pentru Regiunea 5 Vest, Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea Vest, Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie, Biroul Regional Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, Biroul Regional Vest al Direcţiei Generale Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Filiala Vest a CNDIPT PO POS-DRU şi Unitatea Regională pentru POS-DRU Vest (Educaţie) – toate cu sediul în Timişoara. Obiectivul principal al Protocolului îl constituie îmbunătăţirea colaborării dintre părţi, în scopul asigurării unei cât mai bune corelări a activităţilor specifice implementării, în mod eficient, a fondurilor europene destinate realizării unei dezvoltări durabile şi echilibrate, la nivelul Regiunii Vest. În acest scop, părţile îşi propun asigurarea, prin mijloace specifice, a complementarităţii informaţiilor legate de oportunităţile de finanţare din fondurile europene, cât şi utilizarea corespunzătoare a acestora, în baza documentelor de planificare strategică şi în concordanţă cu interesele majore ale comunităţii din regiune. De asemenea, membrii Protocolului sunt preocupaţi pentru creşterea continuă, în rândul comunităţilor, a vizibilităţii preocupărilor şi eforturilor UE de sprijinire, prin intermediul fondurilor europene, a dezvoltării locale şi regionale, cât şi a mecanismelor prin care se realizează acest proces. În fapt, în baza Protocolului, se încearcă realizarea şi derularea unui parteneriat informaţional care să asigure o cunoaştere superioară, de către potenţialii solicitanţi, a problematicii complexe a accesării fondurilor europene, în vederea creşterii capacităţii de absorbţie a acestui

sprijin financiar major şi a dezvoltării complexe a diverselor domenii de activitate. De altfel, semnatarii lui au şi elaborat, de comun acord, un Plan anual de activităţi, care va fi reactualizat ori de câte ori este nevoie. Bazat pe avantaj şi respect reciproc în procesul de armonizare a intereselor specifice, pe stabilirea de comun acord, în condiţii de transparenţă, a tuturor deciziilor, pe neamestecul în treburile interne şi respectarea strictă a documentelor de organizare şi de management specifice, pe respectarea dreptului la opinie şi la decizie unilaterală ale fiecărei părţi, Protocolul nu produce, totuşi, efecte juridice şi nu generează obligaţii materiale/patrimoniale în sarcina părţilor. Cu toate acestea, pentru realizarea activităţilor incluse în Planul de activităţi, se poate apela la resurse proprii sau la resurse atrase (inclusiv din fonduri europene), în organizarea diverselor acţiuni comune. În acest sens, a fost constituit şi un secretariat tehnic operativ, cu rol în organizarea şi derularea activităţilor incluse în planul anual şi în funcţionarea parteneriatului informaţional. Printre altele, membrii Protocolului îşi propun:
crearea şi funcţionarea grupului de lucru, prin:  constituirea grupului format din reprezentanţiir structurilor teritoriale care gestionează fonduri europene în Regiunea Vest şi organizarea unor întâlniri periodice ale acestuia;  crearea şi operaţionalizarea unui forum electronic (grup) de discuţii între membrii acestor structuri (pentru informare, schimb de date / documente, consultanţă sau schimb de experienţă, diseminare de bune practici sau soluţii valoroase etc.);  crearea unor proceduri de lucru care să stabilească modalitatea de organizare a unui „sistem de informare” care să vină în sprijinul solicitanţilor de informaţie (inclusiv prin funcţionarea unui sistem de stocare, direcţionare şi redirecţionare a informaţiei spre potenţialii beneficiari, indiferent căror 34

instituţii - se adresează aceştia).
îmbunătăţirea informării şi comunicării referitoare la fondurile europen, prin:  realizarea unor site-uri (sau rubrici / secţiuni specializate pe site-uri) cuprinzând informaţii de actualitate;  realizarea unor linkuri de pe paginile web ale Instituţiilor Prefectului, Consiliilor Judeţene şi, respectiv, Camerelor de Comerţ, Industrie şi Agricultură spre Organismele Intermediare care gestionează fonduri europene accesibile şi în Regiunea Vest sau spre site-urile structurilor teritoriale ale acestora;  desfăşurarea în comun a unor acţiuni / campanii de diseminare a informaţiilor specifice legate de diverse fonduri europene accesibile în Regiunea Vest;  realizarea unui help-desk comun sau utilizarea info-chioşcurilor pentru furnizarea de informaţii specifice legate de accesarea fondurilor europene.
Asigurarea unei corelări între activităţile derulate de structurile teritoriale şi a unei complementarităţi a informaţiilor legate de Fondurile european, prin:  asigurarea, în faza de programare şi planificare, a unei complementarităţi a informaţiilor legate de oportunităţile de finanţare din fondurile europene şi a utilizării acestora;  facilitarea colaborării între specialiştii instituţiilor semnatare, prin instituirea unor mecanisme eficiente de schimb de experienţă şi abordarea - în sesiuni de training, dezbateri, ateliere de lucru etc. - a unor categorii de problematici proprii diferitelor faze comune de implementare;  elaborarea unui calendar comun pentru organizarea în regiune – în colaborare cu administraţia locală şi mediul de afaceri – a unor întâlniri de lucru tematice;  organizarea unor întâlniri la nivel judeţean cu reprezentanţii mediului bancar, ai firmelor de investiţii financiare sau de garantare şi, respectiv, ai celor de consultanţă;
Valorificarea proiectelor şi a exemplelor

de bună practică, prin:  realizarea unei baze judeţene de date cuprinzând situaţia şi evoluţia proiectelor cu finanţare prin fonduri europene şi / sau lista potenţialilor promotori de proiecte;  realizarea şi tipărirea unui Anuar judeţean/regional al accesării fondurilor europene;  realizarea trimestrială a unui Buletin electronic cuprinzând informaţii de actualitate legate de accesarea fondurilor europene, cât şi a unor CD-uri tematice;  organizarea anuală a unui Salon Regional al Proiectelor cu finanţare din fonduri europene;  crearea unei biblioteci cuprinzând cataloagele proiectelor realizate cu finanţare din fonduri europene.
Derularea relaţiei cu mass-media, prin:  organizarea periodică a unor conferinţe de presă comune;  participarea reprezentanţilor structu-rilor teritoriale la emisiunile televizate sau la programele radio, cât şi susţinerea, cu materiale specifice, a rubricilor tematice în presa scrisă;  întâlnirea cu reprezentanţii conducerilor instituţiilor de presă;  organizarea unui seminar tematic cu participarea ziariştilor de profil şi a unor grupuri de lucru informative pentru jurnalişti. O bună parte din aceste acţiuni sunt deja în stadiul de derulare sau organizare, beneficiind şi de sprijinul autorităţilor din regiune, membrii Protocolului având deja întâlniri repetate cu conducerea Instituţiei Prefectului din judeţul Timiş.

ec. Lia-Ioana CRIŞAN Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş

35

Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială, de la proiect la realitate În data de 5 iulie 2006 Parlamentul European a aprobat Regulamentul nr. 1082, care stabileşte cadrul legislativ comunitar necesar înfiinţării unor structuri cu personalitate juridică, denumite Grupări europene pentru cooperare teritorială (GECT), cu scopul „de a facilita şi de a promova cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi/sau interregională, denumită pe scurt cooperare teritorială”, între membrii săi, exclusiv în scopul de a consolida coeziunea economică şi socială”.

Sursă foto: www.gle.co.uk/transnational_pro-jects.htm

Apariţia Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) în peisajul juridic european, a fost privită cu suspiciune de către statele membre, fapt demonstrat şi de perioada îndelungată ce a fost necesară pentru adoptarea regulamentului. Pe parcursul negocierilor ce au avut loc la nivel comunitar, Comitetul Regiunilor a organizat o serie de evenimente: mese rotunde, conferinţe, ce aveau ca scop explicarea noului instrument ce se dorea implementat. Acest tip de evenimente încă se organizează pentru că este vorba despre o formă nouă de cooperare, o formă revoluţionară care întâmpină o oarecare rezistenţă deşi eforturile de încurajare din partea

instituţiilor comunitare sunt vizibile şi consecvente. Ce este GECT şi de ce a fost nevoie de apariţia sa, în condiţiile în care statele membre aveau şi au la dispoziţie şi alte metode şi forme de cooperare transfrontalieră şi transnaţională? Acesta este scopul demersului publicistic de mai jos, dar mai ales, acela de a stârni interesul cititorului cu privire la aplicaţiile şi beneficiile aderării unui stat la Uniunea Europeană, şi din perspectiva acestui tip de cooperare. Pentru a înţelege ce este şi pentru ce a fost „inventat” GECT, trebuie luate în considerare trei coordonate: elementele sale constitutive, subiectele de drept ce participă ca membri ai GECT şi nu în ultimul rând, scopul creării GECT. Elementele constitutive ale GECT sunt18: - caracterul transfrontalier – care presupune faptul că GECT este constituită din membri care se află pe teritoriul a cel puţin două state membre. Aceasta înseamnă că o cooperare bilaterală la frontiera exterioară a Uniunii Europene, în această formă juridică, nu este posibilă. - Personalitate juridică de drept comunitar. Trebuie remarcat însă faptul că, personalitatea juridică poate fi de drept public sau de drept privat în funcţie de legea aplicabilă la sediul principal al GECT. - Personalitatea juridică a GECT presupune cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de legea naţională aplicabilă la sediul GECT. - GECT are la bază o Convenţie şi un statut, instrumentele care determină modul de organizare şi funcţionare, modalităţile de acţiune şi scopul creării GECT.

18 Comite des Regions, Le Groupement Europeen de Cooperation Territoriale, p. 73.

36

- Sediul. Alegerea sediului GECT este o decizie cu consecinţe juridice majore, în funcţie de sediu se determină dreptul aplicabil GECT, dar şi organele care vor realiza controlul asupra operaţiunilor realizate de către acesta. Aceasta pare a fi elementul constitutiv care atrage după sine o oarecare inegalitate juridică între partenerii din cadrul GECT. Desigur, în conformitate cu textul Regulamentului, schimbarea sediului GECT pe parcursul funcţionării sale nu este o acţiune imposibilă, dar este o operaţiune complicată şi riscantă din punct de vedere juridic. - Pentru a-şi putea exprima voinţa comună, EGCT dispune de organe proprii. Regulamentul impune existenţa unei adunări în care să fie reprezentaţi toţi membrii şi a unui director. - GECT trebuie să dispună de un buget anual, care trebuie să fie aprobat de către toţi membrii. GECT, ca instrument juridic sui generis poate fi constituită din mai multe categorii de membri. În conformitate cu textul Regulamentului 19, 5 categorii de subiecte de drept pot avea calitatea de membrii ai unei GECT (Statul; autorităţile regionale; autorităţile locale; organismele de drept public; asociaţiile celor enumerate), ceea ce determină caracterul posibil eterogen al unei GECT. Totuşi, flexibilitatea în compunerea unei EGTC este limitată de prevederea conform căreia membri GECT nu pot acţiona în cadrul GECT decât în limitele competenţelor pe care le au în virtutea dreptului lor naţional. Scopul creării GECT este acela de a facilita şi de a promova cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi/sau

19 art.3 din Regulamentul Consiliului nr. 1082/2006 privind gruparea europeană de cooperare teritorială.

interregională, dar Regulamentul se referă în mod special la realizarea obiectivului cooperării teritoriale europene, care este obiectivul prioritar nr. 3 al politicii structurale europene pentru anii 20072013. Dar constituirea unei GECT permite şi realizarea unor acţiuni relevante pentru alte politici comunitare, fapt relevat de prevederile art. 7 din Regulament.

Sursa foto: http://www.biometrics.org/bc2007

Din punct de vedere practic, constituirea unei GECT permite membrilor acesteia ca în scopul atingerii unor obiective comune, în numele şi în baza statutului juridic al GECT, să facă demersurile necesare şi să poată obţine finanţare din fonduri comunitare, în mod direct, fără existenţa unor verigi intermediare. Finanţarea va fi obţinută de către GECT, în mod direct, ceea ce nu era posibil înainte de apariţia acestui instrument juridic. Acesta poate fi unul dintre argumentele în favoarea GECT ca nouă formă de cooperare la nivel european. Până la acest moment, în oricare altă formă de cooperare transnaţională sau transfrontalieră, fiecare dintre membrii putea obţine finanţare din fonduri europene, pentru un proiect, şi răspundea independent de ceilalţi participanţi în acea cooperare (de exemplu, un membru dintr-o euroregiune). GECT poate primi bani europeni şi va răspunde pentru aceştia ca persoană 37

juridică recunoscută la nivelul dreptului comunitar. Ceea ce trebuie reţinut în cazul unui demers teoretic cu privire la coexistenţa dintre GECT ca nouă formă de cooperare teritorială şi modalităţile preexistente de cooperare (euroregiuni, înfrăţiri, etc), este faptul că „GECT este un instrument juridic şi nu unul teritorial, că poate coexista cu formele de cooperare deja constituite şi poate fi utilizat de către acestea ca o alternativă juridică”20. O analiză atentă a actului de naştere al GECT21 relevă faptul că statele membre deţin totuşi controlul asupra acestei forme de cooperare: controlul ex ante şi în timpul funcţionării, posibilitatea de suspendare a activităţii în anumite situaţii,etc. Această poziţie se datorează faptului că la momentul iniţial al propunerii înaintate de către Comisia Europeană cu privire la instituirea acestui tip de cooperare, 24 din cele 25 de state membre s-au manifestat împotriva propunerii. Dealtfel, la sfârşitul anului 2007, dintre cele 27 de state membre numai 12 adoptaseră actele legislative naţionale necesare pentru aplicarea directă a Regulamentului,(Bulgaria, Danemarca, Estonia, Germania,Grecia, Ungaria, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania şi Marea Britanie), deşi exista obligaţia tuturor de a adopta aceste acte normative până la data de 1 august 2007. Slaba receptivitate în ceea ce priveşte adaptarea legislaţiilor naţionale, astfel încât să fie posibilă aplicarea directă a Regulamentului se traduce de fapt prin problemele pe care le au statele membre în înţelegerea acestui instrument. Oficialii europeni au remarcat chiar faptul că, „de o mare receptivitate în acest sens, au dat dovadă noile state membre, România şi Bulgaria, care au adaptat legislaţiile naţionale în virtutea

disciplinei pe care o manifestă faţă de transpunerea acquis-ului comunitar, şi nu neapărat pentru că au înţeles şi acceptat pe deplin ideea noului instrument juridic”22. Depăşirea dilemelor teoretice şi a pragului marcat de suspiciunile statelor membre referitoare la acest nou instrument de cooperare a avut loc odata cu înregistrarea, la data de 28 ianuarie 2008 a primei iniţiative de cooperare teritorială sub forma unei Grupări Europene de Cooperare Teritorială: „Eurometropola Lille-KortrijkTournai”. La această GECT participă 14 membri, autorităţi publice de diferite nivele şi competenţe, însumând o populaţie de aproximativ 2 milioane de locuitori, pe un teritoriu de 3544 kmp. Eurometropola este constitută la graniţa a două state membre ale Uniunii Europene, Franţa şi Belgia şi a trei culturi:franceză, flamandă şi valonă. Obiectivele declarate ale acestei GECT sunt: asigurarea unui dialog politic concertat şi promovarea dezbaterii politice; promovarea şi sprijinirea cooperării transfrontaliere; facilitarea realizării şi managementului proiectelor; creşterea nivelului de viaţă al locuitorilor de pe teritoriul GECT. Bugetul total pe care această GECT intenţionează să-l utilizeze pentru atingerea obiectivelor a fost proiectat pentru 3 ani, după cum urmează: – 2008 – 989 900 EURO – 2009 – 1 493 300 EURO – 2010 – 1485 300 EURO Ca urmare a adoptării în legislaţia din România a actului normativ necesar aplicării directe a Regulamentului nr. 1082/2006 privind gruparea europeană de

20

Jan Olbryght – membru al Parlamentului European. Regulamentul Consiliului nr. 1082/2006 privind gruparea europeană de cooperare teritorială. 21

22

Idem 3.

38

cooperare teritorială23, autorităţi ale administraţiei publice din România şi-au manifestat intenţia de a participa ca membrii în cadrul unei GECT24 constituită împreună cu entităţi din Ungaria, Slovacia şi Ukraina. Această intenţie de cooperare este prima care implică şi cooptarea unui stat care nu este membru al Uniunii Europene – Ukraina. Printre obiectivele ce vor fi urmărite în activitatea acestei GECT pot fi enumerate: crearea condiţiilor materiale şi de resurse umane necesare pentru realizarea unor proiecte co-finanţate de către Uniunea Europeană, pentru promovarea coeziunii economice şi sociale, promovarea unor obiective convergente pe teritoriul acoperit de membrii Grupării, dezvoltarea cooperării la nivelul regiunilor de frontieră, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea diferenţelor între regiunile cu diferite grade de dezvoltare. Sediul principal al Grupării va fi în localitatea Kantorjanosi din Ungaria, iar normele de drept aplicabile vor fi norma comunitară (Regulamentul Consiliului nr. 1082/2006) şi legea maghiară ca lege aplicabilă la sediul GECT. Această grupare este încă în curs definitivare, în momentul de faţă fiind încă în desfăşurare formalităţile necesare la nivelul statelor membre din care fac parte viitorii membrii. La nivelul Uniunii Europene există în momentul de faţă 7 intenţii de cooperare în forma unor grupări europene de cooperare teritorială. Acest număr nu face altceva decât să demonstreze faptul că, existenţa unei astfel de grupări sau utilizarea acestui instrument juridic de către forme de cooperare preexistente se pliază cel mai bine pe modelul european, pe noile realităţi economice, sociale şi politice din Uniunea Europeană şi apropie scopurile comune de dezvoltare de modalităţile de realizare a lor.

Existenţa unei prime GECT care îmbină aspiraţiile a 145 de municipalităţi şi care include mai multe niveluri de guvernare din state cu regimuri politice diferite (Belgia şi Franţa) este o mărturie a faptului că aceasta este o formă de cooperare care poate răspunde oricăror tipuri de nevoi legitime ce apar la un moment dat şi care este capabilă să ofere cadrul juridic necesar cooperării indiferent de nivelurile de guvernare aflate în cauză. În concluzie Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială este un instrument juridic nou, un instrument creat şi dezvoltat la nivel comunitar care aduce câteva elemente de plus-valoare ce trebuie luate în seamă: 1. o personalitate juridică de drept comunitar; 2. posibilitatea statelor de a participa direct ca actori ai cooperării teritoriale; 3. o mare diversitate de formule de cooperării (între entităţi de acelaşi tip, de acelaşi nivel de nivele diferite, etc); 4. adaptabilitate pentru a fi utilizat în diferite modalităţi de cooperare.

Andreea NIŢĂ Consilier principal Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

23

Ordonanţa de Urgenţă nr. 127/2007 privind gruparea europeană de cooperare teritorială. 24 Denumită „UTTS Ung – Tisza – Tur – Sajo”.

39

Fondurile Structurale în Irlanda. Cât, cum, de ce? Irlanda a aderat la Comunitatea Economică Europeană în anul 1972 făcând parte din primul val de ţări europene care au aderat la Comunitate (alături de eurosceptica Mare Britanie şi Danemarca). De când a aderat la Uniunea Europeană Irlanda a beneficiat de aproximativ 17 miliarde de euro din cadrul Fondurilor Structurale şi de Coeziune. Aceste fonduri au constituit de altfel unul din factorii creşterii economice remarcabile a Republicii Irlanda.

Sursa foto : http://www.inishbeg.com/self-cateringimages/baltimore-ireland.jpg

Investiţiile totale derulate în cadrul celor două cicluri de finanţare (1989-1993 şi 1994-1999) s-au ridicat la suma de 30 miliarde de euro din care Fondurilor Structurale şi de Coeziune (Fondurile de Coeziune nu fuseseră integrate în cadrul celor Structurale) i-au revenit 11,3 miliarde de euro. Acest sprijin financiar important a permis Irlandei să continue îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, educaţionale, sociale dar şi să-şi sporească eficienţa economică în domeniul industrial. Se estimează că impactul Planului Irlandez de Dezvoltare Comunitară (Comunity Support Framework) asupra creşterii economice a Irlandei a fost cu 2% mai mare decât dacă Irlanda nu ar fi beneficiat de acest sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Prosperitatea economică a unei ţări determină, de regulă, în mod imediat şi

aproape automat şi creşterea populaţiei acelei ţări, atât pentru că populaţia îşi permite un nivel de viaţă mai bun, speranţa de viaţă crescând (chiar dacă uneori această creştere a nivelul de trai şi emanicparea femeii au dus la scăderea natalităţii - este binecunoscut că vesteuropenii fac din ce în ce mai puţini copii) dar şi ca urmare a unei imigraţii puternice. Şi în Irlanda în perioada 2000-2005, aferentă acestui ciclu financiar, populaţia Republicii Irlanda a crescut constant, de la 3.790.000 până la 4.131.000 cu aproape 340.000 de personae, cu aproape 9%, cu o medie anuala de 1,7% însa şi populaţia irlandeză cunoaşte o oarece îmbătrânire, grupul de persoane cu vârste între 55 şi 64 de ani mărindu-se substanţial, cu 22%. Această creştere a populaţiei se datorează în principal unei imigraţii puternice, fenomen relativ necunoscut în săraca societate irlandeză de acum douatrei decenii. Populaţia Republicii va număra în anul 2016 conform estimărilor 4.800.000 de persoane. Cum se derulează Fondurile Structurale într-o ţară veche a Uniunii Europene? În mare măsură structura instituţională este asemănătoare cu cea din România. Evident, fiecare stat membru şi-a pliat modelul impus de Comisia Europeană în funcţie de propria structură instituţional-administrativă. Şi Irlanda are aprobat în cadrul fiecărui ciclu financiar un Plan Naţional de Dezvoltare, la fel ca şi Romania. Acest Plan conţine o descriere a situaţiei socio-economice a Irlandei atât în ansambu cât şi în mod particular a celor două regiuni de dezvoltare care au fost formate pentru a corespunde criteriilor Uniunii Europene: Regiunea Sud şi Est (formată din 13 comitate, din regiunile istorice Munster şi Leinster) şi Regiunea Vest, Midlands şi de Graniţă (formată din alte 13 comitate, din regiunea istorica Connaght şi cele trei 40

comitate din Ulster care au rămas în cadrul graniţelor Republicii Irlanda după divizarea insulei în anul 1921), prognoze economice şi descrierea strategiei Irlandei pentru a elimina inegalităţile dintre regiuni. După cum se observă chiar şi în statele dezvoltate din Europa Occidentală se aplică acest principiu chiar dacă un observator român, oricât de avizat ar fi, ar înţelege cu foarte multă greutate aplicabilitatea acestui principiu deoarece, în viziunea noastră, toate regiunile din Occident par a fi foarte dezvoltate (evident, în comparaţie cu regiunile din România -această comparaţie este inconştientă dar inevitabilă). Fiecare Program Operaţional irlandez are ca autoritate de management, un departament guvernamental (în termeni românestiminister) în concordanţa cu sectorul de activitate căruia îi sunt direcţionate eforturile financiare. Există şi două programe operaţionale regionale (spre deosebire de România unde este doar unul, celebrul P.O.R.), un program pentru investiţii productive, unul pentru infrastructura socială şi economică, un program care priveşte resursele umane şi forţa de muncă şi un program destinat asistenţei tehnice care ajută la implmentarea celorlalte programe. Sistemul este similar cu cel din România. O notă aparte este dată de existenţa unui mic program inititulat PEACE destinat cooperării dintre Irlanda de Nord şi comitatele învecinate din Republica Irlanda. Fiecare autoritate de management trebuie să prezinte anual un raport asupra implementării programului operaţional faţă de care deţine responsabilitatea. Acesta trebuie să conţină descrierea schimbărilor care au avut loc în cadrul climatului socioeconomic, progresul implementării obiectivelor asumate, progresul cheltuirii banilor Uniunii Europene, cum s-au folosit

sumele din cadrul programului privind asistenţa tehnică etc. De notat că aproximativ 40% din populaţia Irlandei continuă să trăiască în mediul rural ceea ce este considerat chiar de către autorităţile de la Dublin ca fiind un procentaj mare în concordanţă cu standardele europene. Aceasta nu împiedică Irlanda să fie printre cele mai bogate ţări din Uniunea Europeană, o altă prejudecată românească fiind demontată (procentul mare de populaţie care trăieşte în mediul rural nu înseamna neaparat că trage societatea în jos) „Un punct esenţial îl constituie diversificarea economiei rurale şi a sectorelor tradiţionale care în mod normal contribuie mai puţin la dezvoltarea economică. Zonele rurale necesită un acces mai uşor la dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor. Sunt necesare sprijinirea sectoarelor microintreprinderilor, a turismului şi a serviciilor din mediul rural.” Enunţurile par foarte familiale oricărui tehnocrat român care a studiat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. După semnarea Acordurilor din 1998 care au pus capăt războiului civil din Irlanda de Nord, Comisia Europeană a creat un program special pentru a ajuta regiunea Ulster dar şi comitatele sudirlandeze care se învecinează cu Irlanda de Nord atât pentru a sprijini economic aceste zone cât, mai ales, pentru a-i face pe toţi cei implicaţi în dezvoltarea proiectelor partenere. Câştigarea încrederii între protestanţi şi catolicii din Irlanda de Nord pe de o parte şi între protestanţi şi catolicii din Republica Irlanda pe de altă parte a fost una din mizele importante ale programului PEACE I, II şi III care se află acum la al treilea exerciţiu financiar şi se derulează începând din anul 1998. Programul PEACE III are o alocare financiară de 225 milioane de euro. Scopul lui este acela de a continua progresul înregistrat până acum în 41

vederea stabilirii unei societăţi stabile, paşnice. Sunt eligibile pentru acest program întreaga Irlandă de Nord şi şase comitate vecine din Republica Irlanda.

Sursa foto : http://www.wssl.co.uk/photos/

Ce se promovează prin acest program? Acţiuni care combat sectarismul şi rasismul şi dezvoltă încrederea între comunităţile locale, acţiuni privind conştinetizarea şi împăcarea cu trecutul, luarea la cunoştinţă a durerilor, adevărurilor şi suferinţei din trecut dar şi proiecte care încurajează educaţia mixtă care continuă să fie minoritară în zonă. Un alt program comunitar similar cu cele în care este angrenată România (Programele de Cooperare Transfrontalieră) în care este implicată Republica Irlanda este Programul Teritorial de Cooperare Irlanda/ Irlanda de Nord/ Scoţia. Fondul European pentru Dezvoltare Regională finanţează cu suma de 193 milioane de euro acest program (53 revenind Irlandei iar 140 Marii Britanii, din care fac parte Irlanda de Nord şi Scoţia). Se promovează o serie de acţiuni, de la încurajarea colaborării între microîntreprinderile din domeniul turismului sau comerţului până la reducerea izolării comunităţilor prin îmbunătăţirea accesului la reţelele de transport, servicii şi informaţii. Lecţiile irlandeze pe care ar trebui să le învăţăm sunt numeroase: nu este suficient să ajungi în vârf, mai trebuie şi să te menţii acolo.

Dacă în urma unui ritm constant de dezvoltare economică o societate a reuşit să atingă un anumit standard de bunăstare, asta nu înseamnă că trebuie să intervină delăsarea, nepăsarea sau inconştienţa. Psihologic sunt explicabile toate gesturile de generozitate, într-adevăr, (prea) multe milioane de oameni continuă să trăiască greu în România însă este o iluzie flagrantă să se considere că diversele indexări nejustificate ar putea să rezolve situaţia. Dimpotrivă, o menţin pentru că economia de piaţă nu iartă niciodată astfel de derapaje. Iar irlandezii o ştiu prea bine. Fără seriozitate şi muncă o socitetate modernă nu poate progresa. Un truism pe care ar fi bine să nu-l uităm indiferent cât de banal ne-ar suna.

Codruţ CONSTANTINESCU Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova

42

Cum poţi să primeşti bani din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală? Ce presupune să fii fermier în România anului 2008 la un an şi jumatate de la integrarea în structurile Uniunii Europene? Ce înseamnă pentru fermierul român să fie în competiţie cu fermierii din Austria, Olanda, Germania, Franţa sau chiar cu fermieri din noile state membre Ungaria, Cehia, Polonia? Cum poţi să faci din agricultură un mod de viaţă şi o afacere profitabilă în acelaşi timp? Cum poţi să protejezi mediul, să păstrezi tradiţiile rurale vii şi cum poţi asigura copiilor un viitor mai bun oferindu-le o alimentaţie sănătoasă şi un aer mai puţin poluat? Acestea sunt doar câteva din întrebarile la care vom încerca să răspundem prin intermediul unei serii de articole dedicate modalităţilor de finanţare europeană ce au ca destinaţie dezvoltarea rurală. În ediţia din acest număr încercăm să vedem care este contextul european şi naţional, care sunt principalele instituţii implicate şi ce măsuri prioritare sunt vizate pentru distribuţia resurselor financiare alocate României. În numerele viitoare vom detalia întreaga procedură de aplicare, paşii care trebuie urmaţi şi documentele de care are nevoie potenţialul beneficiar al acestor fonduri comunitare. Integrarea în structurile Uniunii Europene (UE) reprezintă un proces foarte complex care presupune o serie de provocări la care ţările din Centrul şi Estul Europei trebuie să răspundă. Una dintre aceste provocări o reprezintă politica de dezvoltare rurală. Reducerea diferenţelor de dezvoltare dintre state şi regiuni constituie un obiectiv prioritar al Comunităţii Europene. Caracterul local al disparităţilor economice şi sociale poate duce la disfuncţii ale pieţei şi poate produce efecte negative pe termen lung statelor membre mai vulnerabile. Pentru a sprijini funcţionarea în condiţii optime a pieţei unice şi pentru a crea solidaritate între

statele membre, politica de coeziune are ca obiectiv principal stimularea procesului de reducere a disparităţilor pentru regiunile mai puţin dezvoltate prin aşa numitul proces de convergenţă. Contextul european Sub umbrela Politicii Agricole Comune (PAC), dezvoltarea rurală a devenit un obiectiv independent de celelalte structuri de finanţare. Procesul a început cu reforma Mac Sharry în 1992, când măsurile privind dezvoltarea rurală şi protecţia mediului au fost introduse si au continuat cu separarea acestui domeniu ca Pilonul II al PAC in Agenda 2000. Redefinirea instrumentelor financiare PAC în 2006, mai ales a Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) a dus la separarea totală a asistenţei pentru dezvoltare rurală de asistenţa structurală existentă, atât în ceea ce priveşte obiectivele cât şi în ceea ce priveşte tipul de asistenţă financiară. Reorganizarea FEADR împreună cu noul ciclu de programare 20072013 clarifică obiectivele dezvoltării rurale şi simplifică asistenţa financiară pe două arii de intervenţie: agricultura şi pădurile pe de o parte şi dezvoltarea rurala pe de altă parte. Această modificare, dincolo de simplificarea adusă din punct de vedere operaţional, marchează şi o recunoastere, aşteptată de atâta timp, a importanţei zonelor rurale. Ca rezultat, nevoile specifice de dezvoltare a zonelor rurale sunt conştientizate, recunoscute si astfel teritoriilor cuprinse de acestea le poate fi oferita o asistenta mai concentrata. Nevoile regiunilor rurale sunt in principal asociate cu activitatile agricole ale locuitorilor lor, dar ele raspund intr-o maniera egala si cerintelor de dezvoltare durabila si nevoii de a apropia standardele de trai cu cele din zonele urbane. Propunerea Comisiei Europene pentru 2007-2013 îşi îndreaptă toate eforturile pentru a rezolva unele aspecte problematice cu care se confruntă actuala politică de dezvoltare rurală. Sprijinul financiar care are în vedere cei doi 43

piloni ai PAC va fi reorganizat în două fonduri separate: Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – pentru organizaţiile comune de piaţă – şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – pentru dezvoltare rurală. De asemenea măsurile de dezvoltare rurală vor fi modificate în aşa fel încât să servească celor trei scopuri majore ale politicii: • Creşterea competitivităţii produselor agricole şi silvice • Îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural • Îmbunătăţirea calităţii vietii in mediul rural si diversificarea activitatilor economice Politica de dezvoltare rurală se bazează pe principiul subsidiarităţii. Practic Comunitatea hotărăşte asupra pachetului financiar – cât mai diversificat şi adaptabil – iar Statele Membre (sau chiar regiunile lor) fac alegerea. Succesul implementării programului de dezvoltare rurală în fiecare stat membru depinde în aceeaşi măsură atât de oferta Comunităţii cât şi de cererea de la nivel regional. Sprijinul financiar european este condiţionat de îndeplinirea unui set de criterii de eligibilitate cu o complexitate diferită de la o măsură la alta. Este evident, cu cât sunt mai numeroase şi mai complexe aceste citerii cu atât mai puţin accesibilă este măsura. În aceste condiţii unele măsuri de dezvoltare rurală pot părea dificil de atins. Cel mai relevant exemplu sunt măsurile de agro-mediu şi cele legate de investiţii – în exploataţii agricole sau în îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole. Cel mai dificil element ar putea consta în prezentarea unui plan de afaceri în cazul sprijinului acordat unor ferme de semisubzistenţă în vederea restructurării. Contextul naţional În zona rurală din România trăiesc 9,7 milioane de persoane, reprezentând 45,1% din totalul populaţiei, această zonă fiind deţinatoarea unor importante frumuseţi naturale şi bogăţii naţionale, adăpostind o parte unică a culturii, istoriei şi tradiţiei româneşti. Aproximativ 87,1% din teritoriul României este situat în zonele rurale. Densitatea populaţiei în această zonă se

apropie de 45,1 de locuitori/km2, cu mult sub media la nivelul ţării de 90,9 locuitori/km patrat. Densitatea scăzută a populaţiei nu este de natură să atragă investiţiile şi reprezintă un obstacol în calea furnizării unei infrastructuri publice adecvate şi suficiente25. Economia rurală românească este în mare parte dominată de agricultura a cărei trăsătură predominantă este procentul foarte mare a fermelor de subzistenţă, care produc în principal pentru autoconsum comercializând pe piaţă doar marginal.

Sursă foto: http://www.openeyeresearch.co.uk/_

Pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte prezentate vom încerca să facem acest lucru prin a raspunde la câteva întrebări utile pentru mulţi dintre cititorii revistei noastre: Ce este FEADR? Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune. FEADR reprezinta o oportunitate de finantare pentru spatiul rural romanesc si similar cu Programul SAPARD, se va baza pe principiul cofinanţării proiectelor de investiţii atat private cat si publice. Ce reprezintă cofinanţarea ? Prin FEADR se pot acorda fonduri nerambursabile între 50 si 70% din valoarea

25 Sursa: Planul National de Dexvoltare Rurala 2007 – 2013

44

totala eligibilă a proiectului, fondurile acordate reprezetând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge cofinanţarea privată, acea contribuţie financiară a celui care solicită fondurile europene. Cofinantarea publică reprezintă sprijinul financiar acordat beneficiarilor Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de către Uniunea Europeană şi Guvernul României. Cum pot fi accesaţi banii veniţi prin FEADR? Fondurile europene vor putea fi accesate în baza Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.

rural românesc care se adresează nevoilor mediului rural, cerinţelor de dezvoltare rurală, vizează reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio-economică a României faţă de celelalte state membre ale Uniunii Europene si este complementar programelor operaţionale finanţate din celelalte fonduri structurale. Pentru perioada de programare 20072013, pentru dezvoltare rurală România beneficiază de o alocare financiară comunitară de 8,022 mld. Euro, cu o cofinanţare naţională de 1,948 mld. Euro – total contribuţie publică: 12,948 mld. Euro Care sunt măsurile prioritare?

Care sunt principalele instituţii implicate? Principalele instituţii implicate în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 sunt: • MADR (Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale) - Direcţia Generală Dezvoltare Rurală care îndeplineşte funcţia de Autoritate de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) şi asigură gestionarea corespunzătoare a fondurilor comunitare, stabilind priorităţile şi măsurile concrete de acţiune; • Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), ca organism de plată, pentru toate măsurile din PNDR, cu excepţia celor destinate zonelor defavorizate, cuprinde 8 centre regionale (care corespund celor 8 regiuni de dezvoltare din Romania) si 42 de centre judetene. • Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), de asemenea ca organism de plată, pentru zonele defavorizate, cuprinde 42 de centre judetene si 256 centre locale. Ce este PNDR? In Romania Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 aprobat in Comitetul de Dezvoltare Rurala al Comisiei Europene din 20 februarie 2008 este un program de dezvoltare a spaţiului

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu regulamentele comunitare, prevede distribuţia acestor resurse financiare între cele patru axe ale programului: Axa 1 - “Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” - alocare financiară - 42,19% din total FEADR, reprezentând o contribuţie publică totală de 3.976.311,579 Euro. Axa prevede:  sprijin pentru modernizarea exploataţii agricole şi unităţi de procesare a produselor agricole;  modernizarea infrastructurii agricole şi silvice  sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (investiţii în achiziţie de animale, utilaje agricole, sămânţă certificată, construcţia de locuinţe);  sprijinirea fermelor de semisubzistenţă (sprijin pentru îmbunătăţirea managementului exploataţiei, prin diversificarea producţiei şi utilizarea eficientă a factorilor de producţie). Axa 2 - “Îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural” - alocare financiară - 25% din total FEADR, reprezentând o contribuţie publică totală de 2,293,413,374 Euro. Axa prevede:  sprijin pentru zonele defavorizate natural (zona montană)

45

sprijin pe suprafaţă pentru agromediu (pajişti, agricultură ecologică)  sprijin pentru prima împădurire a terenului agricol Axa 3 - “Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi diversificarea economiei rurale” - alocare financiară – 26,31% din total FEADR, reprezentând o contribuţie publică totală de 2,473,739,880 Euro. Axa prevede:  Investiţii pentru dezvoltarea de activităţi non-agricole (frizerii, grădiniţe, cabinete veterinare);  Investiţii pentru renovarea satelor (drumuri comunale, faţade de clădiri, amenajarea centrului civic, conservarea patrimoniului rural),  Investiţii pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi (până la 10 angajaţi) Axa 4 - LEADER - alocare financiară – 2,5% din total FEADR, reprezentând o contribuţie publică totală de 235,074,871 Euro. Axa prevede:  Implementarea de strategii de dezvoltare locală elaborate de către Grupurile de Acţiune Locală (GAL), organizate după principiul participării la nivel de decizie a 3 tipuri de actori: publici, privaţi, ONG-uri. De la aprobarea PNDR in cadrul Comitetul de Dezvoltare Rurala al Comisiei Europene din 20 februarie 2008 s-au demarat deja trei sesiuni de accesare a măsurilor PNDR a patra fiind in derulare in cursul lunii iunie 2008. Pentru primul an de implementare a PNDR vor fi organizate maxim 7 sesiuni lunare de depunere a proiectelor, din care 6 în perioada martie-august 2008 şi una de regularizare în perioada noiembriedecembrie 2008. Prima sesiune de depunere a proiectelor a fost in perioada 3 - 28 martie 2008. Au urmat apoi alte doua sesiuni in perioadele 3 – 30 aprilie si 9 – 31 mai. Cea de a patra sesiune s-a desfasurat in perioada 9 – 27 iunie. 

Măsuri prioritare din cadrul PNDR pentru care s-au depus deja un numar de peste 1800 de proiecte: Măsura 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole”  Fondurile disponibile: pentru 2008 347.139.763 Euro, iar pentru cele două sesiuni câte 57.856.627 Euro pentru fiecare  Suma maxima nerambursabilă poate ajunge pana la 2.000.000 Euro. Măsura 123 - “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”  Fondurile disponibile: pentru 2008 200.344.650 Euro, pentru prima sesiune 33.390.775 Euro, iar pentru cea de-a doua 51.053.886 Euro  Suma maxima nerambursabilă poate ajunge pana la 3.000.000 Euro. Măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala, conservarea şi îmbunătăţirea moştenirii rurale ”  Fondurile disponibile: pentru 2008 618.434.970 Euro, pentru cele două sesiuni câte 103.072.495 Euro pentru fiecare  Suma maxima nerambursabilă poate ajunge pana la 6.000.000 Euro. -(continuarea în numărul următor)-

Surse:
www.madr.ro
www.ier.ro

Luminiţa ANDONIU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

46

Despre evaluare România

în

Europa

şi

Evaluarea este definită ca un proces care face posibilă analizarea, în mod independent, a beneficiilor unei intervenţii finanţate din fonduri publice, prin raportarea la anumite criterii, precum impactul programelor finanţate, eficienţa şi eficacitatea, relevanţa. Conform Ghidului Evalsed26, scopul general al evaluării este de a „învăţa printr-o cercetare sistematică, cum elaborăm, implementăm şi gestionăm mai bine programele şi politicile publice”. În acest sens evaluarea poate fi definită27 ca o analiză sistematică a operaţiunilor şi beneficiilor unui program sau ale unei politici, prin raportare la standarde explicite ori implicite, în scopul de a contribui la îmbunătăţirea acelui program sau respectiv, acelei politici. Pe baza acestor definiţii se poate stabili că evaluarea implică o opinie bazată pe criterii şi poate fi aplicată politicilor, programelor şi proceselor. Evaluarea urmăreşte să furnizeze o opinie independentă asupra intervenţiilor prin prisma rezultatelor, impactului şi necesităţilor pe care acestea trebuie să le satisfacă. In alte publicaţii28 evaluarea apare definită ca fiind „procesul de analizare a gradului în care obiectivele proiectului, programului ori politicii au fost atinse precum şi cât de economic, eficient s-a dovedit acest lucru”. Conform unei definiţii oferite de Trezoreria Marii Britanii, evaluarea „oferă o privire critică şi detaşată asupra obiectivelor [programului, politicii etc.] şi a modului în care acestea sunt atinse.”

26

Manualul pentru Evaluarea Dezvoltării SocioEconomice, Institutul Tavistock În Colaborare cu GHK IRS, decembrie 2003. 27 Wigley, J. (1988). Evaluating training: Critical issues. Training and Development in Australia, 15(3), 21-24 28 Trochim. W.M.K. (1997). Knowledge Base: An Online Research Textbook: Introduction to Evaluation. Cornell University.

În documentul de lucru cu privire la evaluarea continuă pe durata implementării programelor finanţate prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007 – 2013 evaluarea apare definită ca un proces mai amplu care înglobează atât procesele de implementare cât şi beneficiile proiectului. 1.2. Monitorizare, Evaluare, Audit Evaluarea reprezintă al cincilea stadiu al ciclului format din: Programare, Identificare, Formulare, Implementare (incluzând Monitorizare şi Raportare), Evaluare şi Audit.

Sursă foto: http://www.gettheguard.com/audit&risk

Activitatea de evaluare este strâns corelată cu procesul de monitorizare, datele obţinute din acest proces reprezentând una din sursele de informaţii folosite în evaluare. Evaluarea examinează gradul în care progresele financiare şi fizice înregistrate la un anumit moment în implementarea programului sunt în conformitate cu planificarea iniţială. Evaluarea standard a programelor în UE se efectuează de regulă utilizând un set de criterii definite pentru prima oară în 1998 de Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare al OECD. Pentru ca activitatea de evaluare să răspundă scopurilor urmărite de acest proces complex, la nivelul Uniunii Europene s-au conturat 5 criterii folosite în cadrul oricărui exerciţiu de evaluare - criteriile “DAC”. Relevanţa, Eficienţa, Eficacitatea, Impactul, Sustenabilitatea. Procesul unei programări multi-anuale şi sistemul de monitorizare aferent au permis 47

devoltarea unui “ciclu de evaluare”, care “urmăreşte” exerciţiul de programare. În consecinţă, cele cinci criterii de evaluare nu sunt examinate în mod obligatoriu în cadrul oricărei evaluări, ci sunt adaptate în funcţie de momentul la care intervine evaluarea, stadiul implementării programului şi obiectivele evaluării Monitorizarea şi evaluarea sunt procese conexe. Tradiţional monitorizarea este un proces continuu, în timp ce evaluarea este un proces ce are loc doar în anumite stadii ale ciclului de viaţă al intervenţiei. Monitorizarea datelor financiare, de exemplu, poate scoate la iveală, în orice stadiu al perioadei de implementare a programului, dacă se înregistrează progresul financiar planificat pentru respectivul moment al implementării. Acest proces este mult simplificat prin utilizarea metodei de programare multi-anuală. Programele care sunt implementate pe bază multi-anuală (cum ar fi cele finanţate prin Instrumentele Structurale ale Uniunii Europene) au o perioadă finită pentru implementare. Programele sunt mai întâi elaborate înainte de începerea unei noi perioade de programare şi apoi sunt implementate şi finalizate în cadrul perioadei de programare prestabilite. Pentru fiecare an al perioadei de programare, aceste programe trebuie să atingă anumite nivele de performanţă financiară, nivele care sunt stabilite anterior debutului fazei de implementare. Măsurarea progresului fizic al unui program este un proces mai complex, care depinde în principal de stabilirea şi dezvoltarea unor indicatori de performanţă bine determinaţi. În acest context, pentru a aprecia performanţa unui anumit program, pe lângă cunoaşterea sumelor alocate este deosebit de importantă stabilirea unor indicatori în baza cărora să se poată afla ceea ce s-a obţinut cu banii folosiţi. Prin intermediul „indicatorii de performanţă” se poate măsura progresul programului la diferitele nivele de implementare.

Monitorizarea este definită ca fiind procesul în urma căruia managerii programelor, finanţatorii, precum şi celelalte grupuri de interes pot urmări dacă programele se derulează, în linii mari, conform programului de implementare. Monitorizarea este continuă şi sistematică adresând întrebări referitoare la suma cheltuită, ce s-a obţinut în schimb in cadrul programului, dacă programul se află sau nu pe drumul cel bun în vederea realizării ţintelor financiare şi fizice stabilite prin indicatorii de performanţă ai programului. Spre deosebire de evaluare, auditul se concentrează mai atent pe analiza legalităţii şi regularităţii cheltuielilor precum şi veniturilor proiectului, verificând dacă fondurile proiectului au fost utilizate potrivit practicilor unui bun management financiar şi pentru scopurile stabilite iniţial. Evaluările sprijină alocarea de resurse; având ca scop îmbunătăţirea managementului intervenţiei publice supuse evaluării; oferirea de bune practici pentru intervenţiile următoare. Rezultatele evaluărilor pot folosi la continuarea intervenţiei publice conform planificării; re-orientarea intervenţiei publice în aspecte minore (management etc.) ori majore (schimbarea beneficiarilor, etc.); stoparea intervenţiei publice (în anumite circumstanţe); schimbarea intervenţiei publice viitoare, luând în considerare lecţiile învăţate din evaluare, (incluzând intervenţia publică pe cale să înceapă, în cazul evaluării ex-ante). 1.3.Tipurile evaluării Evaluarea poate fi realizată înainte, în timpul şi după implementarea unui program, a unei politici ori a unui proiect. Evaluarea ex-ante este efectuată înaintea implementării unui proiect, având scopul de a stabili motivul şi domeniul pentru care trebuie să se intervină şi de a îmbunătăţi alocarea de resurse, precum şi elaborarea intervenţiei. Acest tip de

48

evaluare29 analizează critic programele propuse, examinându-le obiectivele, planurile de implementare şi rezultatele estimate, cu intenţia de a determina dacă sunt sau nu cele mai potrivite intervenţii pentru a îndeplini obiectivele relevante ale politicii. Evaluarea intermediară are loc pe durata implementării, scopul evaluării (intermediară ori continuă) fiind de a analiza evoluţiile (economice, politice, sociale etc.) externe şi implicaţiile acestora pentru intervenţia publică evaluată. Evaluările intermediare trebuie să răspundă întrebării dacă programul îşi atinge obiectivele şi dacă managementul programului poate fi îmbunătăţit. Evaluarea intermediară analizează în ce măsură programele sunt implementate în modul cel mai eficient şi eficace, conform programării iniţiale şi stabileşte dacă programele sunt la fel de relevante ca în faza de programare, pentru satisfacerea nevoilor identificate. Evaluarea ex – post (ulterioară implementării) stabileşte ce s-a realizat, ce diferenţe a produs intervenţia şi cum poate să fie îmbunătăţită în viitor. Prin intermediul acestui tip de evaluare se analizează impactul programelor, prin raportare la nevoile pe care programul a urmărit sa le satisfacă şi, totodată, să determine dacă efectele pozitive ale programului sunt sustenabile în timp şi după finalizarea implementării programului. Evaluările tematice ori strategice ( aflate in orice stadiu al ciclului de evaluare) pot examina aspecte orizontale, dacă intervenţiile publice în chestiune se adresează unor probleme în domenii precum egalitatea de şanse (între genuri, refugiaţi, persoane handicapate, vârstnici, minorităţi

29 The New Programming Period 2007-2013, Indicative Guidelines on Evaluation Methods : Ex Ante Evaluation, Working Document No.1, August 2006

etnice, etc.), dezvoltarea rurală, mediul înconjurător sau societatea informaţională. 1.4 Practica evaluării Organizarea şi desfăşurarea unei evaluări implică mult mai mult decât observarea şi redactarea unei analize independente a programului în discuţie. De o importanţă vitală în asigurarea transparenţei acestui exerciţiu de evaluare este metodologia aleasă pentru evaluarea programului. Natura acestei activităţi (care implică o analiză evaluativă sau un raţionament asupra beneficiilor unei intervenţii) poate avea rezultatul ca managerii publici să caute motive de justificare, fiind mai puţin entuziaşti în legătură cu activitatea de evaluare. Prin urmare, este foarte important ca evaluatorii să poată demonstra că au adoptat o abordare metodologică amănunţită şi credibilă în realizarea evaluării. Metodologiile standard de evaluare includ sondaje pentru beneficiari şi managerii de program, studii de caz, consultarea factorilor interesaţi, abordări mai tehnice, precum analiza cost beneficiu, analiza econometrică, modelarea macro-economică şi analiza regresivă. Un bun evaluator va studia programul sau proiectul care urmează a fi evaluat şi va propune o metodologie de evaluare fezabilă, luând în considerare o serie de factori, precum: sursele de informaţie disponibile; costul colectării de informaţii suplimentare celor disponibile în cadrul sistemului de monitorizare; perioada de timp alocată pentru evaluare. O dată ce evaluatorul a propus metodologia de lucru şi aceasta este acceptată de managerul evaluării, evaluatorul trebuie să acţioneze conform planului agreat şi să prezinte rezultatele evaluării sub forma unui raport final de evaluare. Fiecare exerciţiu de evaluare trebuie să pornească de la un set de termeni de referinţă, elaboraţi de către managerul procesului de evaluare, document care 49

trebuie să prezinte în mod clar întrebările de evaluare la care trebuie să se răspundă în cadrul exerciţiului de evaluare. Principiile şi standardele evaluării În efectuarea unui exerciţiu de evaluare, există 4 principii ale evaluării care sunt necesare pentru a inspira încredere în procesul de evaluare şi pentru a asigura credibilitatea evaluării.5 Aceste principii sunt: imparţialitate şi independenţă, principii conform cărora trebuie să existe o separare completă între funcţia evaluării şi funcţiile de programare ori implementare. În forma cea mai simplă, persoanele şi unităţile responsabile de elaborarea şi/sau implementarea programelor nu trebuie să fie cele care evaluează. Evaluările ar trebui să fie analitice, sistematice, de încredere, orientate spre probleme şi realizate în beneficiul direct al în utilizatorilor rezultatelor acestora conformitate cu cerinţa de credibilitate, în desfăşurarea evaluării trebuie folosiţi experţi competenţi şi independenţi. Implicarea factorilor interesaţi în evaluare este crucială pentru a garanta faptul că diferite perspective sunt luate în considerare şi reflectate în rezultatele evaluării. Determinarea factorilor interesaţi relevanţi reprezintă un pas crucial în desfăşurarea evaluării. Obţinerea acordului din partea celor cu un interes îndreptăţit în evaluarea programului – fie din partea beneficiarilor, fie a managerilor de program, membrilor grupului ţinta etc. – este un pas esenţial pentru conferirea sentimentului de “posesiune” asupra rezultatelor şi recomandărilor evaluării. Concluziile şi recomandările unui raport de evaluare trebuie să fie utile şi fezabile celor care au lansat respectiva evaluare, managerilor din sectorul public care răspund de programele ori politicile evaluate şi care trebuie să beneficieze de ele. Credibilitatea unei evaluări poate fi afectată dacă recomandările par să fie

motivate politic sau ideologic sau dacă nu reies direct din corpul principal al raportului. Relevanţa răspunde la întrebări referitoare la măsura în care programele de dezvoltare socio-economică sunt relevante pentru nevoile factorilor interesaţi, urmărind să observe dacă circumstanţele s-au schimbat de la începutul programului, dacă aceste circumstanţe determină ca programul să fie irelevant, dacă şi de ce se susţine programul prin bani publici şi în ce constă eşecul pieţei de a face investiţia respectivă. Eficacitatea urmăreşte să determine dacă programele îşi ating obiectivele, dacă rezultatele corespund pe termen scurt nevoilor exprimate iniţial în program.

Sursă foto: http://www.filingmatters.com

Eficienta îşi propune să afle dacă programele evaluate oferă valoare adăugată fondurilor cheltuite, dacă ar putea aceleaşi rezultate să fie obţinute cu costuri mai mici, dacă costurile unitare sunt prea mari. Impactul urmăreşte ce se schimbă, ca rezultat al programelor, dacă beneficiile programelor depăşesc sau nu simplele rezultate immediate. Sustenabilitatea cercetează dacă efectele programelor, ori programele în sine vor continua, dincolo de faza de implementare şi dacă se vor găsi surse de finanţare alternative.

50

2. Evaluarea în statele membre UE şi lecţiile de învăţat pentru România Evaluarea este o practică stabilită în multe ţări ale Uniunii Europene. În Olanda, evaluarea ex post are cel mai important rol reprezentănd 70% din ansamblul activităţilor de evaluare. La sfârşitul anul bugetar, raportul naţional anual al guvernului trebuie să urmărească trecerea de la “responsabilizarea financiară” pură la “responsabilizarea faţă de politica publică” şi, prin urmare, noul stil de politică bugetară conţine indicatorii de rezultat care permit analizarea performanţei. Principalele obiective ale politicii in Olanda trebuie evaluate în mod regulat; factorii responsabili din punct de vedere politic şi administrativ fiind permanent informaţi în legătură cu rezultatele evaluării. Pentru a realiza o evaluare de calitate, în cadrul ministerelor trebuie să existe o separare clară de responsabilităţi. Programul de analiză a evaluării la nivel naţional lansat de autorităţile olandeze, propune folosirea unui chestionar anual despre evaluare şi monitorizare trimis în atenţia departamentelor guvernamentale de către Curtea Naţională a Auditorilor, care are menirea de a informa asupra evaluărilor planificate şi rezultatele aşteptate. În Irlanda, pentru perioada de programare 1994-1999, s-a înfiinţat o Unitate Centrală de Evaluare a Cadrului de Sprijin Comunitar, care a înlocuit unităţile individuale ale Programelor Operaţionale înfiinţate anterior. Unitatea Centrală de Evaluare s-a implicat atât în contractarea evaluării elementelor PND/CSC, cât şi în gestionarea de evaluări la nivel intern. Unitatea a activat şi ca punct central de consiliere şi orientare a ministerelor. În viitor, începând cu anul 2007, este planificat ca Unitatea de Evaluare PND/CSC să se transforme într-o Unitate Centrală de Evaluare pentru Departamentul de Finanţe, având responsabilitatea generală pentru coordonarea exerciţiilor de evaluare a

programelor cu finanţare publică (atât fonduri UE cât şi fonduri din bugetul naţional irlandez). Informaţia este utilizată, de exemplu, pentru a informa Parlamentul despre numărul şi temele evaluărilor realizate de către fiecare minister. Departamentul Italian pentru Politici de Dezvoltare şi Coeziune Socială (DPS) a întâmpinat o serie de probleme vocări în perioada în care s-a început să se dezvolte capacitatea de a evalua programele de dezvoltare (anii ‘90). In perioada de programare 1994 – 1999 autorităţile erau preocupate, în principal, să consume resursele financiare disponibile şi nu erau foarte interesate de evaluare. Indicatorii de performanţă erau elaboraţi de consultanţi şi erau rar utilizaţi de Autorităţile de Management sau de oricare alt actor. Ca o consecinţă a concentrării asupra indicatorilor slab definiţi, evaluatorii omiteau majoritatea efectelor neanticipate, eşuau în oferirea unor explicaţii bazate pe legături cauzale dintre program şi efectele acestuia, precum şi în construirea unor opinii asupra programelor. Piaţa pentru evaluarea intervenţiilor Fondurilor Structurale era şi este încă restricţionată. În Italia, accentul s-a pus mai degrabă pe evaluarea ex ante a proiectelor decât pe evaluarea programului. Din 1998 de când a fost realizată prima evaluare ex-ante a Planului de Dezvoltare Regională Mezziogiorno, s-a evidenţiat un număr de lecţii generale pentru cei interesaţi în construirea capacităţii de evaluare. Experienţa italiană este cu atât mai interesantă pentru noile state membre cu cât, în Italia, influenţa cea mai puternică pentru dezvoltarea capacităţii de evaluare a fost cea a Uniunii Europene. Aici abordarea normativă a evaluării s-a evidenţiat cel mai clar întrucât, iniţial, nici publicul general şi nici administraţia nu a perceput valoarea evaluării. Alegerea sistemului UE este un pas simplu pentru Statele Membre deoarece cadrul UE oferă un corp stabilit de reglementări, recomandări şi indicaţii 51

metodologice pentru construcţia capacităţii naţionale şi regionale de evaluare. 3. Evaluarea în România În statele membre ale Uniunii Europene a fost necesar aproape un deceniu pentru a dezvolta o cultură a evaluării, dar dezvoltarea aceastei culturi utilizată pe scară largă în statele membre UE nu este unitară. Datele colectate în vederea analizei culturii de evaluare în România arătă că, în momentul de faţă, cultura de evaluare este insuficient dezvoltată, acest fapt având ca rezultat o înţelegere limitată a rolului şi scopului evaluării. Programele finanţate din bugetul naţional al României nu sunt tradiţional urmate de o evaluare. 3. 1 Evaluarea Programelor Operaţionale 2007-2013 La ora actuală, în România a avut loc o evaluarea ex-ante la nivelul celor 7 programelor operaţionale, în urma cărora acestea au fost aprobate. In urma aderării la Uniunea Europeană, România devine eligibilă pentru Instrumentele Structurale (Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune). Aceste fonduri estimate la 17 miliarde de euro în perioada 2007- 2013 sunt alocate prin intermediul Cadrului Strategic Naţional de Referinţă şi al celor 7 Programe Operaţionale, care conţin planuri detaliate de investiţii în domenii diverse, cum ar fi Infrastructură, Mediu, Dezvoltarea Resurselor Umane, etc. Evaluarea ex-ante a Programelor Operaţionale a fost finalizată prin intermediul unui contract extern de evaluare în cadrul căruia evaluatorii externi vor efectua, de asemenea, şi în 2009 şi în 2012, evaluări intermediare ale fiecărui Program Operaţional, , conform planurilor agreate de Grupul Interministerial de Lucru pentru Evaluare, care se întruneşte lunar în cadrul Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Prima evaluare intermediară, care va avea loc în 2009, îşi propune să se

concentreze asupra aspectelor legate de selecţia şi evaluarea proiectelor finanţate în cadrul Programelor Operaţionale. A doua evaluare, din 2012, se va concentra pe aspecte legate de implementare (eficacitate, eficienţă, impactul timpuriu etc.) în perspectiva următoarei perioade de programare (după 2013). La sfârşitul perioadei de programare, a Programelor o evaluare ex-post Operaţionale va fi organizată si gestionată direct de Comisia Europeană. 3.2. Raportul cu privire la cadrul legal existent pentru evaluare În România, cadrul legal existent referitor la evaluare a fost analizat în lunile ianuarie – februarie 2006 in Raportul cu privire la cadrul legal existent pentru evaluare, studiu efectuat de Victor Canghizer. Această analiză a fost solicitată printr-un proiect de asistenţă tehnică pentru programare, monitorizare şi evaluare al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Concluzia acestei analize este că, în comparaţie cu legislaţia UE, cea românească are prevederi specifice care prevăd evaluarea doar pentru bugetele co-finanţate de UE şi alţi finanţatori externi, precum şi pentru programele de cercetare. Pentru alte activităţi guvernamentale, deşi acestea sunt menţionate, cerinţele de a desfăşura evaluări sunt fie insuficient de clare, fie nu sunt aplicate în mod corespunzător. Manualul de reglementare a activităţilor Parlamentului nu include explicit dreptul de a derula evaluări de orice fel. Totuşi, acesta prevede dreptul de a iniţia anchete parlamentare în anumite condiţii. Legea nr. 500/2002 cu privire la finanţele publice nu include cerinţe explicite cu privire la efectuarea de evaluări ca parte a procesului de management financiar. Ministerul Economiei şi Finanţelor stabileşte măsurile necesare pentru administrarea şi monitorizarea utilizării fondurilor publice. Nu există reglementări în lege privind 52

evaluarea cheltuielilor făcute din fonduri publice. Totuşi, se prevede că instituţiile care administrează fonduri publice au obligaţia de a pregăti “rapoarte anuale de activitate” care precizează, pentru fiecare program, obiectivele, rezultatele prevăzute, precum şi pe cele obţinute în realitate, indicatorii şi costurile aferente. Aceste rapoarte trebuie ataşate rapoartelor financiare anuale; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 45/2003 2003 cu privire la finanţele publice locale se referă la managementul fondurilor publice locale dar nu include o cerinţă explicită de a efectua evaluări. Totuşi, în definiţia termenului de „program", se afirmă că "trebuie stabiliţi indicatori pentru a permite evaluarea rezultatelor obţinute", dar nu există o cerinţă explicită de desfăşurare a unei evaluări asupra unui program sau a altor activităţi. Deşi nu face referire specifică la evaluarea fondurilor publice, există o referire la evaluare când se prevede că programele sunt “menite să urmărească un obiectiv sau un set definit de obiective pentru care sunt stabiliţi indicatori de program pentru a evalua rezultatele care trebuie obţinute”. Legea nr. 672/2002 privind Auditul Intern, care reglementează activităţile de audit pentru instituţiile care folosesc fonduri publice, defineşte auditul intern ca „o activitate independentă şi obiectivă care ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, caree evaluează şi îmbunătăţeşte eficacitatea şi eficienţa sistemului managerial pe baza proceselor de gestiune a riscurilor, controlului şi proceselor administrative." Legislaţia românească privind evaluarea care există la ora actuală ar trebui actualizată conform legislaţiei UE în acest domeniu şi totodată, ar trebui să se adreseze tuturor domeniilor şi instituţiilor care administrează fonduri publice, ca instrument de management în administraţia publică. În acelaşi timp, noua legislaţie ar trebui să fie

susţinută de ghiduri metodologice care să explice maniera de aplicare a legii. Recomandările raportului din 2006 cu privire la cadrul legal existent Trecerea de la ciclul actual de bugetare, anual, la un ciclu multi-anual de programare a bugetului va impulsiona dezvoltarea practicii de evaluare. Prin urmare, evaluarea va fi mai uşor de efectuat dacă bugetele ar fi alocate pe baza programelor şi proiectelor identificate, spre deosebire de alocareade fonduri doar în funcţie de categoria de cheltuieli. Este necesară îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice de a administra programe şi proiecte. Trebuie să existe o distincţie clară între monitorizare, auditare, control şi evaluare. Concluziile studiilor realizate în ultimii ani cu privire la capacitatea de evaluare a noilor State Membre ale UE considerate ca grup au arătat că in general iniţierea de evaluări este rară, iar cererea la nivel naţional este practic inexistentă. Expertiza principală în evaluare provine mai ales de la consultanţi externi; rezultatele evaluării nu sunt vizibile şi nu atrag dezbateri iar din acest motiv evaluările nu au un impact semnificativ în România.

Anca IONAŞ Consilier pentru afaceri europene Autoritatea Coordonarea Instrumentelor Structurale Ministerul Economiei şi Finanţelor

53

ACTUALITATEA EUROPEANĂ

Perspectivele Europei de Vest cu privire la problemele şi oportunităţile extinderii Uniunii Europene 1. Perspectivele Europei de Vest privind extinderea UE către Ţările Europei Centrale şi de Est (TECE) Perspectiva vestică asupra extinderii UE nu este omogenă, deoarece interesele sunt diferite şi nu toţi cetăţenii UE vor fi câştigătorii acestui proces. Analiza se va efectua din perspectiva ERT30, perspectiva Comisiei Europene şi perspectiva Societăţii Civile, cercetând problemele şi oportunităţile principale în acelaşi timp şi încercând identificarea problemelor comune, cum ar fi şomajul, o mare ameninţare pentru securitatea internă atât a spaţiului UE cât şi a spaţiului Europei Centrale şi de Est. A doua secţiune a primului capitol va trata răspunsul anemic al Comisiei Europene la această ameninţare ignorată, şomajul. Voi începe cu analiza strategiei ERT pentru resuscitarea extinderii europene. 1.1 Perspectiva ERT ca provocare şi oportunitate pentru strategia pieţei libere Prima secţiune a acestui subcapitol se va concentra asupra analizei neo-Gramsciene a strategiei ERT31 pentru extinderea UE către TECE, conform anunţului anterior, care constă în proiectul actual hegemonic al “neoliberalismului încetăţenit”. Istoria acestui proiect arata şi importanţa sa pentru resuscitarea acestei integrări deoarece rivalitatea dintre conceptul neo-liberal şi cel neo-mercantilist al unei resuscitări a integrării europene a fost vizibilă şi în cadrul ERT. A doua secţiune a acestui subcapitol va analiza poziţia ERT privind şomajul, începând cu raportul lor despre “Crearea de locuri de

30 ERT, European Round Table of Industrialists, www.ert.be 31 Comentând, fostul Comisar UE (pentru competiţie), Peter Sutherland, a afirmat că datorită faptului că statutul de membru este la nivelul superior al companiei şi numai companiile mari din fiecare ţară a Uniunii Europene sunt membre …prin definiţie fiecare membru ERT are acces la nivelul superior al guvernării.

muncă şi competitivitatea prin inovare” şi două poziţii privind extinderea către TECE realizate de către diferite grupuri de lucru ale ERT. Prima secţiune a acestui capitol, studiul cazului ERT, reflectă ceea ce a constituit axa centrală a luptei intracapitaliste din Europa anilor 1980 (deceniul 9). Atunci, ERT a devenit dominată de reprezentanţi ai facţiunii Europeniştilor şi astfel orientarea sa strategică din anii 80 către un “regionalism protector”, în centrul căreia a stat promovarea unei mari pieţe indigene europene, în care TNC-urile regionale ale Europei puteau creşte pentru a rezista şi provoca competiţia globală ascendentă. Piaţa Internă a fost văzută astfel de majoritatea membrilor ERT, în termeni neo-mercantili, ca o creaţie a pieţei indigene ce permitea industriei europene să atingă cele necesare pentru a rezista competitorilor non-europeni.32 Campania grupării ERT pentru o piaţă indigenă europeană a contribuit semnificativ la succesul lansării procesului de integrare prin Europe 1992. Piaţa Internă care a fost creată pe baza Cărţii Albe a Comisiei nu s-a dovedit a fi tipul de piaţă internă revizuită, sub câteva aspecte, de către primii membri ERT din facţiunea Europeniştilor: o piaţă indigenă relativ protejată în care campionul Euro putea prospera pentru a înfrunta competiţia globală. Măsurile protecţioniste mai directe au întâmpinat rezistenţa guvernelor neo-liberale (ex.: Germania, Marea Britanie şi Olanda), ceea ce a reflectat parţial diminuarea activităţii globaliste a capitalului European din acele ţări.33 Din acest motiv, regionalizarea economiei Europei a mers în acelaşi ritm cu procesul continuu al globalizării regiunii europene.

32 ERT, Foundation for the Future of European Industry, Memorandum to EC Comission, Davignon, mimec.1983 33 B., Hanon, What Happened to Fortress Europe? External Trade Policy, Liberalisation in the European Union, International Organisation, 1998, pp.55-85

54

Această luptă a fost prezentă şi în cadrul poziţiilor clasei capitaliste transnaţionale a Europei în care facţiunea Europeniştilor a abandonat progresiv propria perspectivă neo-mercantilă iniţială. Această ridicare neo-liberală a Europei, din partea elitei capitaliste s-a reflectat şi în lansarea orientării strategice a grupului ERT la sfârşitul anilor 80 şi până în anii 90, când a avut loc o modificare a echilibrului puterii între membrii ei, între facţiunile Globaliştilor şi Europeniştilor, cum arată van Apeldoon34.

Sursa foto: http://www.tcnj.edu/~franco6/images/large_ globalization_e.bmp

Începând cu anul 1988, putem observa o modificare în compoziţia membrilor grupului ERT care făcea din Globalişti, grupul dominant din gruparea ERT. Nu numai că multe companii globaliste, cum ar fi Shell, Unilever, ICI, BP, La Roche, BT şi Rover, au reintrat în gruparea ERT, dar, companii care erau vechi membre ERT, care la început produceau în principal pentru piaţa europeană şi care rivalizau cu importurile non-europene, au devenit ele însele mai globaliste35. Aceste modificări structurale au depăşit primele opoziţii dintre Europenişti şi Globalişti. Schimbarea orientării ideologice şi strategice a ERT nu s-a produs fără lupte interne, element esenţial al teoriei neoGramsciene, care era de fapt o fază necesară care precede apariţia unui nou consens. În 1991 – când ERT în contextul negocierilor de 34 Van Apeldoon, B., Transnationalism and the restructuring of Europe’s Socio-Economic Order, in Internationl Jurnal of Political Economy, 1998, pp.12-35 35 B., Van Apeldoon, 1998, idem

la Maastricht a publicat raportul, Reshaping Europe (Reformarea Europei)36- acest nou consens era un compromise instabil între cele două perspective concurente ale regionalismului protector şi globalismului neo-liberal. Consensul socio-economic de la Maastricht este reflectarea configuraţiei tradiţionale a forţelor sociale şi politice din economia politică europeană de la începutul anilor 90. Aici, ERT a reprezentat secţiuni importante ale elitei conducătoare la târguiala politică. Forţele transnaţionale social-democrate sub conducerea lui Delors au câştigat temporar momentul pe la sfârşitul anilor 1980, au jucat de asemenea un rol semnificativ sub acest aspect. Alături de capitolul social, Uniunea Economică şi Monetară (UEM) a devenit de fapt o piesă centrală a proiectului social democrat de importanţă egală. S-a considerat că serveşte funcţia dublă de recâştigare a controlului democrat al pieţelor financiare globale37, ca şi de pregătire a căii către o eventuală unire politică federală care ulterior putea introduce cauza “organizării spaţiului European”. Interpretarea social democrată a Tratatului de la Maastricht nu a reuşit în general să se materializeze. Capitolul social nu a trecut mult de simpla politică simbolică, în mare parte datorită eforturilor de lobby ale marilor afaceri38. Unirea politică a fost amânată fără limită, iar Tratatul de la Amsterdam din 1997, de asemenea, a clacat. Speranţa că UEM ar putea restaura controlul democrat asupra procesului decizional politic continuă să fie contrazis de realitatea unui consens monetarist al elitei europene. În concluzie, slabul capitol social nu a reuşit să includă social democraţia europeană şi sindicatele în Noua Europă.

36 ERT , Reshaping Europe, A report from The European Round Table of Industrialists, Brussels, 1991 37 S.Holland, Squaring the Circle, European Labour Forum, Summer, 15, 1995, pp.12- 23 38 M., Rhodes, The future of the Social Dimension: Labour Market regulation in Post-1992 Europe, Journal of Common Market Studies, 1992, pp.23-51

55

A doua secţiune a acestui subcapitol analizează poziţia ERT privind şomajul, pornind de la raportul despre “Crearea locurilor de muncă şi competitivitate prin inovare” elaborate de grupul de lucru pentru competitivitate al ERT şi cele două poziţii faţă de extinderile către TECE. Acest Raport arată că: “Europa se confruntă cu o criză a şomajului. Noi cei din industrie credem că această criză se poate rezolva prin crearea de noi locuri de muncă pe baza creşterii economice, inovaţiei continue şi competitivităţii pe pieţele mondiale. Se arată de asemenea că inovarea nu constă numai în noua tehnologie, ştiinţă şi cercetare; ci este vorba şi despre mentalităţi, care ar trebui să pătrundă în guvernare, mediul de afaceri, mediul academic, întreaga societate. Deci nu este nici folositor nici ajutător să considerăm inovarea strict ca problemă economică.”39 În acest raport ERT recunoaşte de asemenea necesitatea inovării dar nu sunt interesaţi să vorbească despre o posibilă alternativă la proiectul lor de neoliberalism încetăţenit, pentru a inova nu numai în domeniul vieţii materiale ci şi în cel al vieţii sociale, prin crearea unei societăţi mai feminine. Ei continuă cu necesitatea inovării: “Cele mai importante locuri de muncă sunt cele pentru viitor, iar oamenii trebuie să fie pregătiţi şi doritori să le ia. Este necesar un nou spirit întreprinzător. Putem să ne pregătim, aplicând inovarea acum în domeniul managementului resurselor umane, în strategiile de cercetare şi dezvoltare, în instituţiile educaţionale şi în guvernare”. Cum a indicat Daniel Janssen în Cuvânt înainte, acţiunile prioritare identificate aici nu sunt exhaustive dar, dacă sunt implementate corect în societate – de guvern, servicii publice, mediul de afaceri şi individ – vor parcurge un drum lung către reducerea şomajului în Europa.”40

39

ERT report, How the business link to job creation, Brussels, http://www.ert.be, p 1-16 40 idem

Ei nu vorbesc despre eventuala intenţie de a mări salariile, de a reduce timpul de lucru prin împărţirea locurilor de muncă astfel mărind numărul de angajaţi. Ei nu vorbesc despre discriminarea femeilor şi intenţia lor de a opri această injustiţie socială dând acelaşi salariu pentru acelaşi tip de muncă prestată de bărbaţi şi mai ales, asigurând salarii pentru sfera reproductivă a activităţilor femeilor. Această logică centrată pe fiinţa umană este în contradicţie cu logica lor centrată pe interes. Competiţia este cuvântul cheie pentru crearea locurilor de muncă în viziunea lor şi de asemenea prin legarea companiilor mici de companiile mari: „Legătura dintre companiile mari şi mici îi poate ajuta să concureze, să crească şi să creeze noi locuri de muncă. Aceasta este lecţia acestui raport. Trebuie să fie o prioritate urgentă atât pentru conducătorii guvernelor cât şi pentru cei ai mediului de afaceri pentru a construi şi consolida aceste legături.“41 • Deci provocarea importantă este aceea de a depăşi criza şomajului cu care se confruntă Europa Cu privire la a doua poziţie faţă de extinderea UE către TECE, ERT face o analiză a beneficiilor economice şi de afaceri ale extinderii, în special pentru statele deja membre ale UE. Prima “Experienţa de afaceri win-win, câştigcâştig Est-Vest”42a fost făcută pentru a depăşi percepţia exagerată privind ameninţarea extinderii. Dar această percepţie trebuie luată în considerare de politicienii UE care doresc să convingă publicul să sprijine extinderea (aşa cum a demonstrat recentul succes al aripii de dreapta a FPO43 extremist din Austria). • Altă provocare va consta în evidenţierea faptului că achiziţiile extinderii pentru UE trebuie

41 ERT report, How the business link to job creation, Brussels, http://www.ert.be, p 1-16 42 ERT, The East-West Win-Win Business Experience, Brussels, January, 1999, http://www.ert.b 43 Partidul Popular Austriac (Austria)

56

comunicate unui public vestic, puternic îndreptat împotriva imigranţilor şi a crimei organizate şi foarte susceptibil faţă de politicienii aspiranţi care capitalizează pe aceste sentimente prin legarea ameninţărilor pentru securitatea internă faţă de proiectul extinderii.

Sursa foto: www.enterprise-ireland.com/The+Market/

ERT îşi exprimă speranţa “că acest studiu va contribui la o atitudine mai pozitivă faţă de extinderea către est şi va consolida voinţa politică pentru aderări rapide.”44 Ceea ce este important în perspectiva lor este faptul că “Extinderea pieţei interne la aproape 500 milioane de consumatori oferă oportunităţi majore de creştere pentru toate Statele Membre. În plus faţă de câştigurile din comerţ şi investiţii, de care deja beneficiază Statele Membre UE, adevărul are potenţialul de a stimula creşterea economică cu cel puţin 60-80 miliarde €. Experienţa Irlandei, Portugaliei şi Spaniei arată cum poate stimula aderarea creşterea dinamică pe termen lung în economiile relativ slabe.

44

ERT report, How the business link to job creation, Brussels, http://www.ert.be, p1-16

Pentru Statele Membre existente, ERT estimează un câştig de aproximativ 300.000 locuri noi de muncă după extindere.”45 ERT estimează:“câştigurile PIB ale extinderii vor fi substanţial peste 10 miliarde € pentru UE-15 şi aproape 50 miliarde € pentru ţările în curs de aderare. În viziunea noastră, locurile de muncă suplimentare pot atinge peste 300.000 în UE-15 şi câteva milioane în ţările în curs de aderare într-o perioadă de 10-15 ani. O întârziere semnificativă a extinderii ar putea avea consecinţe negative majore, care ar putea merge dincolo de oportunităţile economice pierdute.”46 Următoarea afirmaţie a ERT arată poziţia lor impozantă faţă de CE, care are origini în puterea economică şi interesele lor economice în TECE, pentru noua piaţă. Lobby-ul lor este cel mai puternic şi datorită documentelor lor de poziţie in contextul in care procesul extinderii către TECE a luat viteză: “În calitate de lideri ai mediului de afaceri, ne concentrăm în acest document de poziţie nou pe efectele economice pozitive şi puternice ale extinderii în domenii cum ar fi creşterea şi ocuparea locurilor de muncă. Majoritatea membrilor ERT au investiţii substanţiale în ţările în curs de aderare şi am văzut impactul pozitiv al integrării europene asupra creşterii, comerţului şi ocupării locurilor de muncă atât în Vest cât şi în Est.”47 • Altă provocare constă în prevenirea discrepanţelor mari în dezvoltarea socio-economică a Estului şi Vestului, care vor dăinui după extindere, în ciuda reformelor recente din politica de coeziune.

45

ERT, Opening up the business opportunities of EU enlargement,ERT Position paper and Analysis of the Economic Cost and Benefits of EU, http://www.ert.be pp.1-16 46 47

idem idem

57

Soluţia este simplă, din perspectiva lor, în consecinţă ERT argumentează că este în interesul UE: “ Este în propriul interes al UE să asigure mai multă asistenţă ţărilor a căror intrare este mai îndepărtată. Acestea primesc puţin în comparaţie atât cu ţările UE cu mai puţină bunăstare şi membrele fruntaşe. Fondurile ţintite sunt deosebit de necesare pentru a le ajuta să atragă mai multe investiţii străine, care vor face un cerc virtual de tehnologie de ameliorare, restructurare industrială şi exporturi superioare. UE trebuie să asigure mai multe fonduri şi activităţi împreună cu instituţiile financiare internaţionale pentru a asigura finanţarea adecvată pentru a realiza obiectivele dezvoltării din aceste ţări, nu numai criteriile de aderare.”48 Analizând cu atenţie aceste probleme, ERT a conchis: “costurile bugetare vor fi modeste. Transferurile planificate la CEE sunt foarte mici. UE a semnalat mai puţin de 10% din bugetul ei total până în 2006 pentru extindere – o cheltuială modestă în comparaţie cu costurile extinderii sudice din anii 80 şi numai o zecime din transferurile federale germane către landurile din est după re-unificare. Mai mult, cheltuielile de pre-aderare sunt limitate şi nu pot fi lărgite prin transferuri din altă parte la buget. UE va suferi ea însăşi dacă încearcă să facă extinderea pe nimic. Pentru a fi un succes extinderea Europei, UE trebuie să investească mult mai mult în noile SM pentru a îmbunătăţi infrastructura şi standardele de mediu. UE trebuie să mobilizeze fonduri suplimentare cu ajutorul Băncii Europene de Investiţii şi al parteneriatelor publicprivat. UE va primi înapoi mai mult prin creşterea economică suplimentară şi oportunităţile mediului de afaceri care vor rezulta”.49

În concluzie, ERT a avut un rol important în unificarea claselor capitaliste transnaţionale europene ca o mare oportunitate şi în accelerarea procesului de extindere, prin explicarea câştigurilor pentru ambele părţi, ca o oportunitate de a crea locuri de muncă şi de a răspunde în acest mod provocării comune a şomajului şi competiţiei. Suntem de acord cu Richard Falk că tendinţele predominante “sugerează că geo-guvernanţa se va realiza printr-o coaliţie între statele conducătoare din vest şi capitalul transnaţional angajat de către manageri şi operatorii bancari.”50 Pe scurt, marile provocări ale ERT sunt crearea de locuri de muncă pentru a depăşi criza europeană a şomajului şi disparităţile dintre est şi vest, demonstrând perspectiva lor că integrarea este un scenariu win-win şi astfel opinia publică trebuie să sprijine acest proces. Provocarea reală ar fi adaptarea geo-guvernanţei continue la realizarea Drepturilor Omului. Aceasta este o mare provocare şi oportunitate în acelaşi timp.

(-continuare în următorul număr al revistei-)

Salomeea ROMANESCU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Economiei şi Finanţelor

50

48 49

ibidem ibidem

R Falk, On Humane Governance: Towards a New Global Politics (university Park PA: The Pennsylvania State University Press, 1995, p.13

58

Convergenţă economică între parteneri inegali -

continuare din numărul 1 al revistei –

II. Analiza convergenţei economice în interiorul Uniunii Europene Deşi aderarea presupune acceptarea obiectivelor Uniunii Economice şi Monetare (EMU), îndeplinirea criteriilor de convergenţă nu este o precondiţie. Cu toate acestea, întrucât aceste criterii reprezintă indicatori ai unei politici macroeconomice generatoare de stabilitate, toate Statele Membre vor trebui, până la urmă, să le îndeplinească. Ultimele valuri de extindere, cel din 2004, respectiv din 2007, care au adus în cadrul Uniunii douăsprezece noi state51 (care cu mici excepţii52 sunt considerate economii în curs de dezvoltare) și au generat o accentuare a disparitășilor în ceea ce privește dezvoltarea economică între statele membre. Una din cauzele care stau la baza acestei realităţi economice este și istoricul politic şi economic până în 1990 al acestor ţări foste socialiste. Letonia şi Lituania au o paritate a puterii de cumpărare53 raportată la PIB pe cap de locuitor de aproximativ 40% din media UE-15, în timp ce Grecia sau Portugalia deţin 70% şi ocupă ultimele poziţii, din acest punct de vedere, în clasamentul UE-15. Una dintre provocările procesului de convergenţă este micşorarea diferenţei dintre vechile şi noile State Membre ale UE. Aspectele multiple ale convergenţei sunt: creşterea economică şi nivelul de dezvoltare, stabilitatea fiscală şi monetară, evoluţiile de pe piaţa muncii, gradul de competitivitate şi potenţialul la export şi dezvoltarea tehnologică. Creşterea economică Ritmul de dezvoltare economică are importanţă în evoluţia economică a fiecărei ţări. Creşterea economică se concretizează în ritmul mediu anual al PIB/locuitor. În ceea ce priveşte creşterea economică şi nivelul de dezvoltare este important de remarcat faptul că în cadrul UE-15 54, cu referire specială asupra statelor fondatoare precum Germania sau Italia, situaţia din ultimii ani în ceea ce priveşte rata de creştere a PIB-ului nu este una încurajatoare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre noile state membre (excepţie este Malta), care au înregistrat rate semnificative de creştere a PIBului, însă trebuie avut în vedere faptul că, baza de creştere rămâne totuşi un handicap comparativ cu media UE-15. Harta curentă a ratei de creştere economică a Uniunii manifestă variaţii regionale evidente, economiile dezvoltate manifestând o relativă stagnare ce pune multe semne de întrebare, iar noile State Membre înregistrând creşteri economice semnificative, care însă trebuie să fie în acelaşi timp sănătoase şi durabile. Din 2004, Letonia şi Estonia au manifestat creşterile

51

Polonia , Slovenia , Ungaria , Malta , Cipru , Letonia , Estonia , Lituania , Republica Cehă , Slovacia (2004) şi Bulgaria şi România (2007). 52 Cipru, Malta şi Slovenia sunt statele care au un nivel al PIB per capita la nivelul Greciei şi Portugaliei, care sunt considerate Statele Membre cel mai puţin dezvoltate din cadrul UE-15. 53 În economie, paritatea puterii de cumpărare (purchasing power parity -PPP) reprezintă metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb alternativă între monedele a două ţări. PPP-ul măsoară puterea de cumpărare a unei monede, într-o unitate de masură internaţională, deoarece bunurile şi serviciile au preţuri diferite în unele ţări comparativ cu altele. Ratele de schimb ale parităţii puterii de cumpărare sunt folosite pentru compararea nivelului de trai din ţări diferite. 54 Rata de creştere în rândul EU-15 în anul 2005 a fost următoarea: Austria (1.9), Belgia (1.2), Danemarca (2.2), Finlanda (1.8), Franţa (1.5), Germania (1.8), Greecia (3.2), Irlanda (5.0), Italia (0.0), Luxemburg (3.1), Marea Britanie (1.9), Olanda (0.7), Portugalia (0.5), Spania (3.2), Suedia (2.6).

59

cele mai spectaculoase, procentul de 8,5 realizat în 2004 de către Letonia, fiind echivalent ratei de creştere a liderului mondial din ultimii 25 de ani, China. Aceste creşteri spectaculoase sunt datorate angajamentelor asumate de guvernele acestor state în vederea stabilizării politicii monetare şi a politicilor de comerţ exterior, practicarea unei politici a forţei de muncă ieftine precum şi încurajarea investiţiilor străine directe. Tabel 2: Ratele anuale de creştere ale PIB (%) în perioada 1999-2007:

EU-27 EU-25 EU-15 Rep. Cehă Cipru Estonia Letonia Lituania Ungaria Malta Polonia Slovenia Slovacia Bulgaria România

1999 3,0 3,0 3,0 1,3 4,8 -0,1 3,3 -1,7 4,2 4,1 4,5 5,4 1,5 2,3 -1,2

2000 3,9 3,9 3,9 3,6 5,0 7,8 6,9 3,9 6,0 6,4 4,2 4,1 2,0 5,4 1,8

2001 2,0 2,0 1,9 2,5 4,0 6,4 8 6,4 4,3 -2,4 1,1 2,7 3,2 4,1 5,7

2002 1,2 1,2 1,1 1,9 2,0 7,2 6,4 6,8 3,8 1,4 1,4 3,5 4,1 4,5 5,1

2003 1,3 1,3 1,2 3,6 2,0 5,1 7,5 9,0 3,4 -0,1 3,8 2,7 4,2 5,0 5,2

2004 2,5 2,5 2,3 4,2 3,9 7,8 8,6 6,7 5,2 -1,5 5,3 4,2 5,4 6,6 8,4

2005 1,9 1,9 1,8 6,1 3,7 9,8 10,2 7,5 4,1 2,5 3,2 3,9 6,1 6,2 4,1

2006 3,1 3,1 2,9 6,0 3,5 9,5 11,0 6,8 4,1 1,6 5,3 4,0 5,8 6,3 5,0

2007 2,9 2,9 2,7 5,0 3,8 8,7 9,6 7,3 2,0 3,0 4,3 4,0 5,5 6,2 5,3

Sursa: sursă proprie, prelucrare pe baza datelor colectate de la Eurostat (2007)

Evaluarea competitivităţii pe baza creşterii economice este o abordare simplistă, deoarece creşterea spectaculoasă manifestată de ţările din fostul bloc comunist este corelată cu momentul începerii reformelor economice. Se pune deci, problema dacă aceste creşteri vor fi susţinute şi în perspectiva încheierii procesului de reforme. În anul 2004 PIB pe cap de locuitor, în majoritatea ţărilor ce au aderat la 1 mai, calculat pe baza cursului pieţei, varia între 16% şi 44% din media UE, în timp ce PIB-ul calculat pe baza parităţii puterii de cumpărare se apropie la niveluri situate între 38% şi 67%. Nivelul alarmant al ratei de creştere a PIB-ului în UE va continua să influenţeze creşterea şomajului. Din acest punct de vedere, perioada de declin pentru Uniune a început în a doua jumătate a anilor ‘90, principalii factori determinanţi fiind situaţiile economice a două ţări importante, fondatoare ale Uniunii, Germania şi Italia. Potrivit Eurostat, în trimestrul al patrulea din 2007, Romania se situa pe locul al şaselea printre cele 27 de ţări membre ale UE, din punct de vedere al ratei de creştere a PIB-ului. În cazul României, deşi ritmul de dezvoltare economică din ultimii ani a fost printre cele mai consistente comparativ cu celelalte State Membre, baza de creştere reprezină un handicap greu de recuperat. În 2005, un impact negativ asupra evoluţiei PIB-ului în România l-a avut scăderea cu 12,6% a producţiei din agricultură, silvicultură şi exploatare forestieră, consecinţă a condiţiilor meteorologice nefavorabile înregistrate în acel an. PIB-ul raportat la numarul de locuitori ai României a crescut de la 4.529 euro în 2006, la 5.620 euro în 2007. Pentru perioada 2006-2010 se estimează că PIB-ul României va creşte cu ritmuri în medie de peste 6,0%, pe seama măririi volumului de activitate, cu deosebire în construcţii şi servicii 55.

55

Cel mai dinamic sector al construcţiilor din Europa (ritm de creştere de producător de automobile din regiune

37,5% în anul 2007), Cel mai mare 60

Inflaţia În ceea ce priveşte rata inflaţiei, aceasta este o ţintă importantă atât pentru statele participante la Mecanismul Ratei de Schimb (ERM), cât şi pentru cele ce vor adera la acesta. După cum indică şi tabelul de mai jos, se poate observa un trend descrescător al nivelului inflaţiei în cadrul UE-15, dar şi în raândul noilor State Membre (UE-10+2). Deşi se poate spune că există în acest caz o evoluţie pozitivă, diferenţele rămân considerabile. Ungaria, Slovenia şi Slovacia sunt departe de îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, legate de inflaţie. Dintre toate statele, Slovenia a înregistrat evoluţia cea mai spectaculoasă. În cazul Ungariei evoluţia pozitivă se explică pe de o parte, prin prisma politicii guvernamentale de creştere a TVA în 2004, în urma cerinţelor UE de armonizare a nivelului taxelor, dar şi în scopul măririi încasărilor la buget, iar pe de altă parte prin micşorarea mult prea lentă a deficitului bugetar. Statele Baltice (cu excepţia Letoniei), Polonia, Malta şi Bulgaria au îndeplinit criteriile Maastricht, din acest punct de vedere. Tabel 3: Rata inflaţiei (%) în perioada 1999-2007 1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

EU-25

-

-

-

-

-

2,1

2,2

2,5

-

EU-15

1,1

2,1

2,3

2,3

2,1

-

-

-

-

Rep. Cehă

0,0

0,0

0,0

1,8

0,1

2,8

1,9

2,3

3,5

Estonia

3,1

3,9

5,6

3,6

1,4

1,3

6,2

4,4

6,3

Cipru

1,1

4,9

2,0

2,8

4,0

-

2,3

2,2

-

Letonia

2,1

2,6

2,5

2,0

2,9

-

9,0

6,9

-

Lituania

0,7

0,9

1,3

0,4

-1,1

-

5,6

4,4

-

Ungaria

10,0

9,8

9,2

5,3

4,7

6,8

3,6

3,8

5,0

Malta

2,3

3,0

2,5

2,6

1,9

-

2,7

3,6

-

Polonia

7,3

10,1

5,5

1,9

0,8

3,6

2,1

1,3

2,5

Slovenia

6,1

8,9

8,4

7,5

5,6

3,6

2,5

2,4

2,4

Slovacia

10,6

12,0

7,1

3,3

8,6

7,5

2,7

4,2

2,6

Bulgaria

2,6

10,3

7,4

5,8

2,2

6,3

5,0

7,5

5,6

România

45,8

45,7

34,5

22,5

15,3

11,9

9,0

7,7

5,7

Sursa: sursă proprie, prelucrare pe baza datelor colectate de la Eurostat şi World Bank (2007)

Comparativ cu celelalte state membre, România a înregistrat cea mai mare rată a inflaţiei. Aceasta s-a redus însă de la 151,4% în 1997 la 40,6 % în 1998, crescând din nou în 1999. Din 2000 a început însă un proces dezinflaţionist care ar şi-a propus reducerea ratei inflaţiei, la aproximativ 5% în 2006. Acest deziderat a fost parţial atins. Cauzele inflaţiei în România sunt multiple şi complexe. Ajustările unor preţuri administrate explică în cea mai mare parte acest fenomen. În 1999 rata inflaţiei a fost accelerată, când Leul sa depreciat puternic în contextul dezechilibrului extern. Specialiştii au aratat că, în perioada iunie 1997 - august 2001, inflaţia a fost determinată în principal de factorii monetari, deprecierea cursului nominal şi inerţia anticipărilor, ceea ce se traduce prin faptul că ”politica monetară nu poate forţa prea mult dezinflaţia fără sprijinul din partea celorlalte politici economice şi a ajustărilor structurale în sectorul real”56. S-a arătat că, în România masa monetară are influenţă considerabilă asupra creşterii preţurilor: ”inflaţia crescută din România este, în ultimă instanţă, rezultatul reformei întârziate a sectorului bancar, comparativ cu alte ţări aflate în tranziţie”57. 56 57

Studiu cu privire la cauzele inflaţiei în perioada iunie 1997 - august 2001 (Boţel 2002). idem

61

Cu strictă referire la cazul noilor State Membre UE, diferenţa în ceea ce priveşte nivelul inflaţiei faţă de zona euro a fost explicat şi prin efectul Balassa-Samuelson, care apare atunci când creşterea productivităţii în sectorul bunurilor comercializabile extern este mai mare decât în sectorul necomercializabilelor. Creşterea productivităţii în sectorul comercializabilelor tinde să ducă la creşterea salariilor în acest sector, iar mobilitatea forţei de muncă împinge salariile şi în sectorul nedeschis comerţului exterior. În situaţia necorelării creşterilor salariale cu creşterea productivităţii, vor creşte costurile şi implicit preţurile în sectorul mărfurilor necomercializabile. Rezultă că 1-2 puncte procentuale din diferenţialul de inflaţie faţă de zona euro pot fi explicate prin prisma efectului Balassa-Samuelson. Deficitul bugetar Dimensiunea deficitului bugetar este un factor important în evoluţia inflaţiei. Majoritatea economiilor în curs de dezvoltare manifestă o fragilitate în această privinţă, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că politicile fiscale în cazul economiilor în tranziţie sunt influenţate de sfera politicului şi a schimbărilor acestuia. O astfel de sensibilitate a fost notată în Ungaria, în perioada 2001-2003, unde guvernul a practicat o politică bugetară în deteriorare. Acest fenomen s-a înregistrat şi în Polonia sau Republica Cehă. Tabelul 4: Deficitul bugetar ca procent din PIB (1999-2007): 1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

EU-25

-

-

-

-

-

2,6

2,3

2,3

-

EU-15

-0,7

1,0

-1,0

-2,0

-2,6

-

-

-

-

Rep. Cehă

-3,7

-3,7

-5,7

-6,8

-6,6

-2,9

-2,6

-3,2

-4,0

Estonia

-4,0

-0,3

0,3

1,8

2,6

-

-10,5

-

-

Cipru

-4,5

-2,4

-2,4

-4,6

-6,3

-

-6,0

-

-

Letonia

-5,3

-2,7

-1,6

-2,7

-1,8

-

-12,4

-

-

Lituania

-5,6

-2,6

-2,1

-1,6

-1,7

-

-6,9

-

-

Ungaria

-5,5

-3,0

-3,5

-8,4

-6,4

-5,4

-6,2

-8,6

-6,7

Malta

-7,6

-6,5

-6,4

-5,7

-9,7

-5,1

-13,9

-

-

Polonia

-1,9

-2,1

-4,3

-5,0

-4,5

-4,7

-3,8

-3,4

-

Slovenia

0,0

-3,9

-4,3

-2,7

-2,8

-2,3

-1,8

-1,9

-1,7

Slovacia

-3,5

-12,2

-6,6

-7,8

-3,8

-3,2

-4,7

-3,7

-3,0

Bulgaria

-0,9

-1,0

-0,9

-0,9

-0,4

1,5

2,3

3,0

1,0

România

2,9

4,0

3,3

2,5

2,3

1,2

0,8

2,8

2,33

Sursa: sursă proprie, prelucrare pe baza datelor colectate de la Eurostat şi World Bank (2007)

În cazul României, politica fiscală este restrictivă. Până în 2001 deficitul bugetar a depăşit valoarea de referinţă de 3,3% din PIB, în 2002 s-a menţinut la 2,5%, iar în 2005 a reprezentat 0,8%. S-a reusit, prin urmare, menţinerea deficitului bugetar sub 3% din PIB, în ultimii cinci ani, ceea ce reprezintă un nivel acceptabil inclusiv din punct de vedere al criteriilor Tratatului de la Maastricht58. Prin compararea cu celelalte noi State Membre ale UE se poate observa că Romania a înregistrat deficite bugetare mai reduse decât ţări precum Cehia, Ungaria şi Polonia ale căror performanţe economice sunt superioare celor ale economiei româneşti. Totuşi, trebuie menţionat că, România se confruntă cu problema deficitelor cvasifiscale, care nu apar în datele oficiale şi 58

Prevederile Tratatului de la Maastricht obligă ţările Uniunii Europene care doresc să facă parte din Sistemul Monetar European şi să adopte moneda EURO să nu înregistreze un deficit bugetar anual mai mare de 3% din PIB.

62

sunt greu de estimat. Existenţa acestora reprezintă o sursă importantă de subevaluare a nivelului deficitului bugetar şi al datoriei publice şi de aparitie a ajustărilor stoc-flux (stock-flow adjustment59). Deficitele bugetare cvasifiscale maschează pierderile ce au loc în economie, una dintre metode fiind aceea a implicării întreprinderilor şi băncilor în care statul este acţionar majoritar60. Redirecţionarea anumitor cheltuieli în favoarea sectorului public sau corporatist creează, însă, o “iluzie fiscală” privind existenţa unor deficite bugetare reduse şi a unui grad de îndatorare redus pentru o anumită perioadă de timp, până la momentul înregistrării pierderilor în datoria publică. Datoria publică Datoria publică este criteriul, unde cu mici excepţii noile State Membre au dovedit o bună performanţă, chiar mai bună decât media UE-15. Situaţia relativ bună din acest punct de vedere, poate fi explicată prin prisma politicilor de consolidare fiscală legate de procesul de tranziţie. Spre exemplu, multe din ţările Baltice au folosit veniturile din privatizări pentru rambursarea datoriilor publice moştenite din perioada socialismului. Tabelul 5 : Datoria publică ca procent din PIB (1999-2007): 1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

EU-25

-

-

-

-

-

-

-

63,2

-

EU-15

67,9

64,0

63,2

62,6

64,2

-

-

-

-

Rep. Cehă

13,4

18,2

26,3

28,8

30,0

30,6

30,5

31,9

33,4

Estonia

6,5

5,0

4,7

5,7

5,8

-

16

-

-

Cipru

62,0

61,7

64,4

67,1

72,2

-

-

-

-

Letonia

13,7

13,9

16,2

15,5

15,6

-

10,2

-

-

Lituania

23,0

24,3

23,4

22,8

21,9

-

14

-

-

Ungaria

61,2

55,4

52,2

55,0

56,7

57,1

58,4

63,1

67,0

Malta

56,8

57,1

61,8

61,7

72,0

-

-

-

-

Polonia

36,7

39,8

43,9

41,9

42,5

44,0

46,5

36,7

39,8

Slovenia

0,0

27,1

27,9

29,3

29,0

29,2

29,0

29,6

29,8

Slovacia

47,2

49,9

49,2

43,3

42,7

41,6

34,5

35,1

35,6

Bulgaria

86,6

79,7

69,8

56,0

48,0

40,7

31,9

28,3

23,8

România

28,2

27,8

27,5

25,9

23,5

22,4

18,9

16,7

15,3

Sursa: sursă proprie, prelucrare pe baza datelor colectate de la Eurostat şi World Bank (2007)

Şi în ceea ce priveşte datoria publică, România stă bine aceasta fiind redusă ca pondere în PIB. În accepţiunea care exclude finanţarea temporară a bugetului de stat prin Trezorerie, datoria publică s-a redus de la 33,4% la sfârşitul anului 1999 la 31,7 % în 2001 şi la 18,9% în 2005. O caracteristică importantă este faptul că datoria publică externă sau public garantată reprezintă o pondere de aproape 70% din total, pondere care probabil se va reduce în viitor, în contextul dezinflaţionist care va permite emisiuni de obligaţiuni de stat pe termen lung, necesare pentru a forma piaţa internă de capital pe termen lung.

59

Ajustarea stoc-flux în cadrul Sistemului European de Conturi (ESA 95) reprezintă diferenţa dintre variaţia stocului datoriei publice şi nivelul cumulat al deficitelor fiscale. 60 O bancă centrală care direcţioneaza un credit către o anumită întreprindere la o rată a dobânzii mai mică decât dobânda pieţei realizează o activitate fiscală. De asemenea, o întreprindere de stat care finanţează un spital sau o şcoală la cererea guvernului, se angajează într-o activitate fiscală. În acest fel, bugetul general consolidat nu mai înregistreaza aceste cheltuieli, ceea ce diminuează în mod artificial deficitul bugetar fiscal.

63

Piaţa forţei de muncă Una dintre marile provocări, încă de la începutul procesului de tranziţie pentru statele din fostul bloc socialist a fost transformarea pieţelor muncii şi renunţarea guvernelor la promisiunile unei politici de “angajări pentru toţi”. Nivelul ridicat al şomajului în cazul noilor State Membre este preţul plătit pentru tranziţia către stabilitatea macroeconomică. La summit-ul de la Lisabona, Uniunea Europeană a decis luarea unor măsuri pentru reducerea şomajului, însă până acum progresul în acest sens a fost unul relativ limitat. Problemele economice cu care se confruntă Uniunea în ultimii ani au dus la un nivel al şomajului de 8,9% în 2004, respectiv 8,6% în 2005, în uşoară scădere în 2007 (6,9%). Deşi situaţia s-a mai ameliorat, piaţa europeană a muncii arată semne clare de eşec61, iar ţinta de 70% rată de ocupare la nivelul UE până în 2010, pare greu de atins62. Acest lucru are repercursiuni asupra nivelului de trai al europenilor şi ameninţă coeziunea economică şi socială din Uniunea Europeană în ansamblul ei. Tabelul 6: Rata şomajului (1999-2005): 1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

EU-25

-

-

-

-

-

8,9

8,6

7,9

6,9

EU-15

9,1

8,1

7,9

8,3

8,8

-

-

-

-

Rep. Cehă

8,6

8,7

8,0

7,3

7,8

-

8,3

7,1

5,7

Estonia

11,3

12,5

11,8

9,5

10,1

-

6,2

5,7

5,1

-

5,2

4,4

3,9

4,4

-

4,1

4,8

3,9

Letonia

14,0

13,7

12,9

12,6

10,5

-

10,6

7,0

5,7

Lituania

13,0

16,4

16,4

13,5

12,7

-

12,4

5,6

4,7

Ungaria

6,9

6,3

5,6

5,6

5,8

-

6,1

7,3

7,7

-

7,0

6,7

7,5

8,2

-

7,9

7,4

6,4

Cipru

Malta Polonia

13,4

16,4

18,5

19,8

19,2

-

19,0

13,9

10,2

Slovenia

13,6

12,2

11,6

11,6

11,2

10,6

10,0

6,1

5,1

Slovacia

17,5

18,2

18,2

17,8

15,2

14,3

11,6

13,4

10,7

Bulgaria

-

16,4

19,2

17,8

13,6

-

13,7

9,0

7,0

România

11,3

11,2

9,0

10,2

7,6

6,8

6,5

7,3

7,3

Sursa: sursă proprie, prelucrare pe baza datelor colectate de la Eurostat şi World Bank (2007)

State precum Polonia, Slovacia, Lituania şi Bulgaria se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte şomajul în general şi îndeosebi cu şomajul la nivel regional, datele reflectând o situaţie asemănătoare cu cea a Italiei în anii ‘70, în sensul că somajul înregistrat în unele regiuni se apropie de 80%, iar în altele cifrele abia dacă ating 5%. Deşi Ungaria are o rată a şomajului performantă, se confruntă cu aceeaşi problemă a distribuirii inegale a şomajului la nivel regional. Cipru, Estonia, Malta, România şi Ungaria au înregistrat în ultimii ani rate ale şomajului sub media UE-15, dar aceste rezultate necesită o interpretare mai amănunţită, deoarece există cazuri precum cele ale cetăţenilor rromi, care nu sunt înregistraţi la oficiul pentru şomaj sau evidenţa populaţiei şi de aceea datele oficiale nu reflectă întotdeauna realitatea.

61

Potrivit buletinului de ştiri Eurostat nr. 150/2006, rata şomajului în cadrul UE25 varia de la 2,6% la 30,1 %, iar pe categorii, de la 6,2% la 59,1% în rândul tinerilor şi de la 2,3% la 34,3% la femei (2006). 62 Se estimează că pentru realizarea obiectivului de 70% stabilit la Lisabona, este nevoie de crearea a aproximativ 24 milioane de noi locuri de muncă în cele 27 de State Membre, ceea ce presupune o creştere cu 12% a ratei actuale de ocupare.

64

Nici în UE-15 situaţia nu este prea încurajatoare. Marile economii europene precum Franţa (9% în 2006), Germania63 (12,5% în 2006), Austria (5,1% în 2006) se confruntă cu rate record ale şomajului.

-

-

Sursa foto: http://www.newschannel.ro/files/news

Competitivitatea exporturilor Competitivitatea este criteriul decisiv pentru evaluarea restructurării activităţilor în noile State Membre UE. În acest context, majoritatea statelor ce au aderat în 2004 precum şi Bulgaria şi România, au făcut progrese semnificative de la începutul anilor 90, dar mai sunt multe de făcut pentru a atinge nivelul de competitivitate din cadrul UE-15. Creşterea nivelului de competitivitate al acestor state depinde de mulţi factori interrelaţionali. Analiza pieţelor de desfacere la export şi ponderea ţărilor din Centrul şi Estul Europei pe piaţa vest-europeană, evidenţiază următoarele situaţii: - Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria au devenit exportatori neţi pe pieţele din Germania, Austria, Franţa sau Italia. Peste 50% din exporturile acestor ţări iau această direcţie. - Polonia, Republica Cehă şi Ungaria au devenit competitori direcţi ai Greciei şi Portugaliei în Germania, respectiv ai Spaniei, Irlandei şi Portugaliei în Austria.

63

Şomajul costă Guvernul Federal şi guvernele locale aproximativ 65 de miliarde Euro anual.

În ceea ce priveşte componenta tehnologică Slovenia şi Ungaria sunt lideri în rândul ţărilor central-est europene la export, datorită firmelor de high-tech ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestor ţări şi care au un nivel ridicat de dezvoltare tehnologică. În ceea ce priveşte latura forţei de muncă, România şi Bulgaria sunt „cele mai căutate”, prin prisma volumul forţei de muncă şi a costurilor mici în comparaţie cu celelalte state.

În perioada 1997 – 2004, România a înregistrat o creştere constantă în comerţul exterior. Exporturile (FOB- Free on Board64) din 2004 au reprezentat 18,93 miliarde Euro, ceea ce reprezintă o creştere substanţială de 21,3% faţă de 2003 (15,61 miliarde Euro) şi o medie lunară de aproape 1,6 miliarde Euro, însă, această creştere nu a fost suficientă pentru a acoperi totalul importurilor, iar deficitul comercial a crescut. În ciuda deschiderii continue a comerţului exterior şi a performanţelor semnificative ale exporturilor, exporturile româneşti nu sunt, încă, suficient diversificate. Una dintre cauze este aceea că puţine întreprinderi au activităţi inovative sau de cercetare în dezvoltarea produselor şi a serviciilor lor. Pentru perioada următoare se estimează că exportul net va avea în continuare o contribuţie negativă la creşterea reală a produsului intern brut, dar în scădere. Performanţele viitoare la export ale României trebuie să se bazeze pe avantaje competitive, pe dezvoltarea capacităţii şi competenţei sectorului de export şi pe crearea

64

FOB – „În tranzacţionarea contractelor futures, termen folosit pentru a indica locul până la care preţul unui contract futures include livrarea, adică locul până la care cheltuielile de livrare sunt suportate de către vânzător. Din acel loc, cumpărătorul îşi asumă toate riscurile şi suportă toate cheltuielile de transport, precum şi alte cheltuieli legate de transportarea mărfii din acel loc până la locul de depozitare al cumparatorului. Locaţia FOB este importantă doar pentru cineva care cumpără sau vinde un contract futures cu intenţia de a efectua sau de a accepta livrarea unei anumite mărfi.” (Dicţionar financiar de investiţii - Ion Vasilescu, Ion Romanu, Lumina Lex, 2003)

65

unei economii care să poată să se dezvolte în condiţii de liber schimb într-o piaţă globalizată. Cercetare, dezvoltare şi inovare România este evident înclinată să urmeze un model tradiţional de creştere/dezvoltare, prin imitare, în timp ce şansele actuale de catching-up sunt raportate la nivelul de dezvoltare tehnologică şi inovare. Fără mărirea resurselor în domeniul educaţiei şi cercetării şi fără o strategie orientată spre viitor, România va continua să înregistreze stagnare sau chiar declin în raport cu celelalte state europene. În concluzie, la momentul actual România se află departe de ceea ce prevăd criteriile de la Maastricht fiind pe ultimul loc în rândul noilor State Membre şi ar putea adera la faza finală a Uniunii Economice şi Monetare cel mai devreme în 2011-2012. Datele estimate pentru aderarea noilor membri UE se bazează atât pe anunţurile guvernelor cât şi corelaţia cinci ani de la data intrării în UE. În timp ce cheltuielile minime cu cercetarea din ţările puternic industrializate sunt de peste 2% din PIB, iar în UE-15, între 1 şi 2%, situaţia în noile State Membre este mult sub acest nivel. Republica Cehă şi Slovenia sunt singurele ţări care au alocat puţin peste 1%, iar Polonia, Slovacia şi Ungaria sunt aproape de pragul de 1%. De aceea, pentru îndeplinirea obiectivelor Lisabona, trebuie revitalizate investiţiile în cercetare şi inovare şi trebuie încurajată implicarea firmelor în acest domeniu. De asemenea, este necesară crearea premiselor pentru o economie bazată pe cunoaştere, prin alocarea de resurse suficiente pentru încurajarea cercetării şi inovării. III. Convergenţa – o provocare mai mare decât tranziţia ? Procesul de tranziţie economică a fost unul relativ scurt în noile State Membre, cu mici excepţii, şi s-a tradus în principal prin crearea instrumentelor instituţionale, legale şi structurale pentru o economie de piaţă

funcţională şi cu timpul competitivă. Comparativ cu procesal de tranziţie, convergenţa este o sarcină mult mai severă şi constă în alinierea economiilor acestor state, cel puţin la nivelul mediei din UE-15. Iar, după cum s-a putut remarca din datele statistice prezentate şi analizate mai sus, convergenţa şi divergenţa co-există între UE-15 şi UE-27.

Sursa foto: http://www.romanialibera.ro/foto/95/9486

Convergenţa reală65 presupune reducerea sau chiar eliminarea diferenţelor de venit naţional al noilor State Membre sau a celor candidate faţă de media Uniunii Europene, ceea ce implică creştere economică peste nivelul UE-15 şi în acelaşi timp convergenţa salariilor şi a preţurilor. În contextul atingerii convergenţei reale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare este de aşteptat ca ţările mai sărace să aibă rate de creştere superioare zonei euro pe ansamblu, până când nivelul productivităţii şi al preţurilor nu vor mai fi substanţial diferite.

65

„Convergenţa reală se referă la un cadru instituţional fundamental al societăţii, care promovează progresul economic şi tehnologic sustenabil, fără efecte sociale disruptive. Pe scurt, convergenţa reală înseamnă creşterea rapidă a venitului pe locuitor, altfel spus, ajungerea din urmă (catching-up) din punct de vedere economic”. (Daniel Dăianu - Este posibilă convergenţa economică în Europa? – cazul României).

66

Experienţa UE în materie de convergenţă este mixtă. Irlanda, care la momentul aderării avea un venit pe locuitor reprezentând 59% din media UE, a depăşit astăzi media UE; convergenţa s-a produs însă ulterior aderării, datorită cu precădere influxului masiv de investiţii străine directe. Convergenţa veniturilor este asociată convergenţei productivităţii muncii, la rândul ei determinată de beneficiile aduse de transferul internaţional de tehnologie. Grecia, în schimb, a cunoscut în perioada post-aderare o scădere a venitului pe locuitor relativ la media UE. Înainte de 1999, exista opinia că o uniune monetară lărgită care să includă Portugalia, Spania, Italia şi Grecia, va provoca dificultăţi Băncii Centrale Europene în implementarea unei politici monetare restrictive. Experienţa a arătat că ţările „mai sărace” au înregistrat creşteri mai mari decât state precum, Franţa şi Germania. În plus procesul de convergenţă reală în care sunt implicate ţările „mai sărace” presupune

şi creşteri mai mari ale preţurilor, deci rate mai mari ale inflaţiei. Astfel, aceste ţări ar prefera o politică monetară mai dură decât cea actuală a BCE, care vizează interesele zonei euro pe ansamblu. Viteza procesului de convergenţă este importantă pentru toate părţile implicate. Chiar dacă ţările candidate vor înregistra creşteri mai mari decât media UE, nivelul PIB/locuitor va continua să fie substanţial mai mic faţă de cel al Uniunii la momentul trecerii la euro, când vor avea drept de vot în Consiliul de Guvernare al Băncii Centrale Europene . Dacă experienţa Spaniei, Greciei şi Portugaliei se va repeta, creşterea economică se va accelera în aceste ţări, ridicând media de creştere a zonei euro. Aceasta înseamnă că zona euro lărgită va fi mai dinamică şi va trebui să susţină rate mai înalte ale dobânzii.

Surse:
Simion Eugen - Probleme ale integrării României în UE: cerinţe şi evaluări, Academia Română, Bucureşti, 2002.
Prisecaru Petre - Teoria integrării economice europene, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001
Irimia Alexandru - Dimensiunea politico-economică a integrării României în Uniunea Europeană, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2000.
Studiul “European Spatial Planning”, A.Faludi, 2002.

Andreea Florina RADU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

67

PROVOCĂRI ŞI REFLECŢII PE TEME COMUNITARE

Funcţia publică între tradiţie şi “europenizare” Abstract Cu toate că funcţia publică are un caracter predominant naţional, actele normative care o reglementează prezintă aspecte comune. Pe de o parte, globalizarea şi-a manifestat influenţa la nivel naţional, întâi în cadrul societăţilor multinaţionale, apoi acţionând şi la nivelul administraţiilor publice. Pe de altă parte, organizaţiile internaţionale cu caracter social – Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), confederaţiile internaţionale şi europene ale sindicatelor – au avut un rol din ce în ce mai important în stabilirea unor criterii minime privind activitatea desfăşurată de către angajaţi. Ratificarea Convenţiilor OIM, adoptarea unor statute specifice pentru angajaţii din diverse domenii de activitate şi alte acţiuni cu obiectiv asemănător au avut influenţă şi în reglementările naţionale privind funcţia publică. În acelaşi timp s-a constatat şi efectul pe care normele naţionale cu caracter favorabil pentru angajaţi au influenţat documentele redactate la nivel internaţional. Studiul unor prevederi la nivel naţional, comunitar şi internaţional a evidenţiat similitudini, dar şi diferenţe în ceea ce priveşte funcţia publică. Pe parcursul a câteva numere, vom prezenta o analiză privind diverse reglementări ale unor aspecte specifice privind funcţia publică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel comunitar şi internaţional. Prezentul număr tratează aspecte privind funcţia publică reglementate la nivel naţional atât în state membre ale Uniunii Europene, cât şi în state aflate în sfera de influenţă a spaţiului european.

- (constinuare din numărul 1 al revistei) -

Potrivit prevederilor legii funcţiei publice estone, funcţionari publici sunt numai angajaţii din sectorul public care exercită atribuţii de autoritate publică. Din aplicarea acestui criteriu, în această categorie intră numai oficialii cu rang înalt deoarece aceştia deţin prerogative de autoritate publică. Restul angajaţilor din sectorul public sunt supuşi prevederilor legislaţiei muncii. Letonia a optat pentru conceptul restrâns al noţiunii de funcţie publică, prin combinarea criteriului exercitării funcţiei cu acela al locului unde se exercită aceasta. În sistemul leton există două categorii de funcţii publice: funcţia publică generală şi funcţia publică specializată. Legea privind funcţia publică (1994) cuprinde prevederi care fac referire şi la istoria acestui stat, restricţionând accesul la funcţia publică pentru anumite categorii (foşti angajaţi KGB, de exemplu). Legea instituie o administraţie a funcţiei publice, numită de Guvern. Din punct de vedere al salarizării, legislaţia funcţiei publice prevede acordarea unei prime de performanţă, atribuite ca urmare a rezultatelor constatate în activitatea funcţionarului public. O prevedere interesantă din legislaţia letonă este aceea că funcţionarul public căsătorit poate refuza transferul pe motive familiale, dacă are copii mici. Şi în legislaţia română, există prevederi referitoare la motivele de refuz al transferului, dar pentru familii monoparentale sau din motive familiale fără însă a se reglementa care sunt motivele familiale. În Lituania, angajaţii din sectorul public cu statut de funcţionari publici sunt angajaţii care sunt implicaţi în aplicarea legislaţiei şi în implementarea actelor

68

administrative şi de administrare a serviciilor publice. În Polonia, funcţionarii publici sunt persoanele numite într-o funcţie publică, în urma respectării procedurilor prevăzute de lege. Prin Legea privind funcţia publică a fost înfiinţat un Consiliu al funcţiei publice şi o Înaltă Comisie a funcţiei publice. Prevederile legale referitoare la formarea permanentă stipulează elaborarea unui Plan Anual de Formare în administraţia publică centrală, care poate fi realizat în colaborare cu Şcoala Naţională de Administraţie Publică. Totuşi legislaţia lasă deschisă şi posibilitatea realizării de planuri individuale de evoluţie profesională. Funcţionarul public bulgar este definit în Legea privind funcţionarul public (termenul în limba bulgară este “funcţionar al statului”) ca fiind persoana care are o funcţie publică plătită în cadrul administraţiei şi căreia o lege specială îi acordă un statut special. Potrivit reglementărilor bulgare, statutul de funcţionarul public poate fi compatibil cu cel de membru al unui partid politic sau al unui sindicat şi poate candida la alegeri, în condiţiile stabilite de lege. Printre altele, Statutul funcţionarului public include printre obligaţiile formale ale acestei categorii de angajaţi şi dispoziţii clare privind comportamentul faţă de cetăţeni66, ceea ce, în alte state, detalii privind atitudinea funcţionarilor publici în relaţiile cu cetăţeni se găsesc în declaraţiile privind misiunea angajatului. În ceea ce priveşte formarea profesională, legea prevede înfiinţarea Institutului pentru administraţie publică şi integrare europeană cu rol în elaborarea politicilor de formare a personalului şi în formarea propriu-zisă a acestuia. În România, în Legea privind statutul funcţionarului public67, cu modificările şi

66

Legea privind funcţionarul public nr. 67 din 27 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, Bulgaria 67 Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

completările ulterioare, funcţionari publici sunt angajaţii din sectorul public, care exercită prerogative de putere publică. Managementul funcţiei publice şi a funcţionarului publice se realizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar procesul de formare continuă este reglementat prin prevederi care stipulează obligaţia funcţionarilor publici de a participa anual la cursuri de pregătire specializate. Legislaţia din domeniu cuprinde prevederi referitoare la evoluţia carierei, care este structurată pe modelul sistemului clasic al funcţiei publice de carieră. Reforma funcţiei publice este în derulare, în prezent fiind în curs de adoptare un proiect de modificare a Legii nr. 188/ 1999. În acest proiect normativ se prevede că recrutarea de funcţionari publici pentru posturile vacante din administraţia publică locală se va face de către autorităţile administraţiei publice locale, excepţie făcând anumite funcţii de conducere cu caracter special. Sunt o serie de provocări cu care se confruntă în special funcţia publică din statele din Europa centrală şi de est: - tranziţia la democraţie şi la economia de piaţă; - descentralizarea; - necesitatea de elaborare de politici formale de ocupare a forţei de muncă, planificate; corupţia; - schimbarea frecventă de personal; - incertitudinea legislativă; - probleme legate de salarizare şi pensii; - ritm lent de transformare, de restructurare a funcţiei publice; - un grad ridicat de polarizare politică; - absenţa oportunităţilor de promovare pentru personalul mediu etc. Reglementările referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici din diversele state europene au ca element 69

comun principii precum profesionalismul, neutralitatea, legalitatea, răspunderea, responsabilitatea. Diferă însă modul de tratare şi prezentare a acestor principii. Diferenţele legate de definirea funcţiei şi funcţinarului public, de atribuţiile ce revin funcţionarilor publici ţin strict de caracteristicile legate de tradiţia fiecărui stat. Deşi au o structură diversificată statele din Europa se pot clasifica în: - state federale sau cvasifederale; - state unitare descentralizate şi - state unitare. III. “Europenizarea” funcţiei publice -

Integrarea europeană nu este într-o atât de strânsă corelaţie cu substanţa funcţiei publice, ci ea este, mai curând, legată de sectorul public şi de administraţia publică. Pentru a înţelege această relaţie, trebuie să se facă distincţie între: - Europenizarea administraţiilor naţionale prin implementarea şi aplicarea legislaţiei europene; - Europenizarea funcţionarilor publici printr-un proces de negociere, decizie şi implementare la nivel european şi naţional; - Europenizarea administraţiilor şi funcţiei publice naţionale prin cooperare administrativă; - Europenizarea legislaţiei privind funcţia publică şi politicile naţionale de resurse umane, prin intermediul Curţii Europene de Justiţie şi prin construirea de reţele. Faptul că Uniunea Europeană nu are, deocamdată, competenţe în reglementarea legislaţiei din domeniul serviciului public şi al funcţiei publice nu înseamnă că, la nivel european, nu există posibilitatea unor forme mai puternice de cooperare administrativă între serviciile publice şi administraţiile publice68.

68 În acest sens, se poate da ca exemplu Reţeaua EPAN. Această reţea este formată din şedinţele informale ale

Proiectul de Constituţie al Uniunii Europene prevede dreptul cetăţeanului la o bună administraţie în Art. II-41 TUE, iar legislaţia Comunităţii Europene influenţează legislaţia naţională privind serviciile publice şi funcţia publică. În acest context, este necesar să se facă distincţia între: - Europenizarea principiilor de bază („democraţie, cetăţenie, eficienţă şi eficacitate, stat de drept, economie de piaţă”) şi dezvoltarea principiilor generale ale administraţiei publice („bună guvernare”, „deschidere”, „lupta împotriva administrării defectuoase” etc.); - Europenizarea funcţiilor publice naţionale, datorită interpretării restrânse a principiului liberei circulaţii a lucrătorilor şi restricţiei privind ocuparea funcţiei publice din Art. 39.4 TCE; - Europenizarea prin implementarea şi aplicarea legislaţiei secundare (a prevederilor legale de egalitate din Art. 137 şi Art. 141 TCE, precum şi altele); - Europenizarea datorită interpretării stricte a Art. 10 TCE şi jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie; - Europenizarea datorită impactului regulilor concurenţei şi al privatizării fostelor servicii publice şi întreprinderi publice. Prin urmare, faptul că, în domeniul serviciilor publice, Comunitatea nu are competenţe de reglementare, nu înseamnă că integrarea europeană nu are efecte asupra serviciilor publice naţionale. Dimpotrivă, serviciile publice naţionale sunt din ce în ce mai mult influenţate de procesul de integrare europeană, iar legislaţia administrativă naţională este, de

miniştrilor responsabili cu sectorul public, şedinţele ordinare ale directorilor generali din sectorul public, şedinţele cu preşedintele Consiliului Uniunii Europene, cu predecesorul şi succesorul acestuia şi câteva grupuri de lucru informale.

70

asemenea, din ce în ce mai afectată de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. În conformitate cu Curtea Europeană de Justiţie, excepţia specificată în paragraful 4 al Articolului 39 din Tratat trebuie interpretată „foarte strict”69. Astfel, următoarele posturi nu se încadrează în excepţiile privind serviciul public: servicii poştale - muncitori70; căi ferate: manevranţi, încărcători, mecanici, semnalizanţi, menajeri, asistenţi vopsitori, asistenţi aprovizionare, lucrători service acumulatoare, bobinatori, armatori, paznici de noapte, personal curăţenie, personal care deserveşte cantinele, 71 muncitori în ateliere ; consilii municipale: dulgheri, muncitori spaţii verzi, surori medicale, asistente pediatrice, electricieni, instalatori 72; spitale de stat: asistenţi şi asistente73; educaţie de stat: suplinitori74, profesori ciclul secundar75, asistenţi limbi străine în universităţi 76; cercetare: cercetători77. Comisia Europeană a considerat că derogarea Art. 39.4 TCE acoperă funcţii specifice ale statului şi ale organismelor similare, în următoarele categorii: forţele armate, poliţie şi organismele de respectare a legii, domeniul juridic, instituţii financiare, corpul diplomatic. Mai mult, excepţia vizând serviciul public include posturi în ministere, autorităţi regionale, locale, bănci centrale, precum şi alte organisme publice în care îndatoririle postului respectiv implică exercitarea autorităţii statale în elaborarea de proiecte de legi, implementarea acestora şi monitorizarea aplicării lor, precum şi supervizarea organismelor subordonate.

69

Cazul 66/ 85 Lawrie-Blum vs. Land BadenWuertemberg. 70 Cazul 152/ 73 Sotgiu, paragraf 4. 71 Cazul 149/ 79 Comisia vs. Belgia. 72 Idem 73 Cazul 307/ 84 Comisia vs. Franţa. 74 Cazul 66/ 85 Lawrie-Blum. 75 Cazul 4/ 91 Bleis. 76 Cazul 33/ 88 Allue vs. Coonan. 77 Cazul 225/ 85 Comisia vs. Italia.

În aproape fiecare ţară europeană, funcţionarii publici sunt definiţi diferit, cu câteva excepţii: judecătorii, soldaţii, administratorii din organismele de colectare a impozitelor sau vămi şi poliţiştii au relaţii contractuale speciale. De asemenea, majoritatea angajaţilor ministerelor au un statut special. Restul angajaţilor publici pot fi angajaţi cu contract public într-o ţară sau angajaţi în sectorul privat în altă ţară. De natură să creeze confuzii chiar şi mai mari este faptul că a devenit extrem de dificil să găseşti o diferenţiere clară în diverse state între funcţionarii publici şi angajaţii din sectorul public. Aproape în toate statele este specificată această diferenţiere, dar sunt diferenţe foarte mari din punct de vedere al datelor statistice şi al includerii sau excluderii unei anumite categorii din noţiunea de funcţionar public. Astfel, există state unde până la 90% din angajaţii sectorului public sunt consideraţi a fi funcţionari publici potrivit prevederilor din legislaţia naţională, iar în altele din totalul angajaţilor publici, funcţionarii publici reprezintă 15% sau chiar mai puţin. În Suedia, funcţionarii publici reprezintă aproximativ 28% din angajaţii publici. Însă din punct de vedere numeric, aceştia sunt de trei ori mai mulţi decât numărul total al funcţionarilor publici din Germania, unde această categorie reprezintă în jur de 10% din populaţia activă. Cu toate acestea angajaţii publici suedezi sunt supuşi legislaţiei muncii, iar funcţionarii germani sunt „funcţionari publici de carieră”, reglementaţi prin statut special. Comparând situaţia înalţilor funcţionari publici din Germania cu cea din Franţa, se observă că numai 18.000 de înalţi oficiali lucrează în ministere federale germane, în timp ce în Franţa majoritatea „funcţionarilor de stat” sunt angajaţi ai ministerelor centrale. Mari diferenţe se constată şi între statele din Europa de Est. Astfel, în România, numai 1,18%, în Ungaria 2,6% şi în Estonia 3% din 71

populaţia activă sunt funcţionari publici, pe când în Lituania procentul este mai mare de 10%. Din punct de vedere european, se pare că toate serviciile publice europene aplică conceptul de „funcţionar public” – deşi în mică măsură – grupului de oficiali care au, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, un statut legal diferit. De exemplu, în Italia şi nu numai, judecătorii, avocaţii statului, personalul militar, oficialii din poliţie, diplomaţii, prefecţii şi unele categorii de profesori şi cercetători sunt excluşi din toate curentele de privatizare. Dealtfel, distincţia dintre atribuţiile funcţionarilor publici, angajaţilor publici, angajaţilor organizaţiilor nonguvernamentale şi angajaţilor în organizaţiile internaţionale a devenit neclară. În consecinţă, din ce în ce mai multe sarcini sunt aduse la îndeplinire de aşa-numitele structuri statale „hibride” şi prestatori, sunt finanţate, contractate sau îndeplinite în parteneriate sau prin reţele. Definirea a ceea ce trebuie să fie un funcţionar public a fost întotdeauna legată de întrebarea naturii speciale a îndatoririlor şi a sarcinilor implicate. De exemplu, exerciţiul puterii suverane ar trebui să rămână o atribuţie a funcţionarilor publici? Care dintre atribuţii ar trebui realizate de către funcţionarii publici? Fiecare stat găseşte răspunsuri proprii caracteristicilor sale, funcţie de tradiţiile şi specificul statal. Este şi motivul pentru care interpretarea noţiunii de funcţionar public este lăsată la latitudinea statelor.

Andrada MINEA Expert principal Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

Surse: 1. Ionescu, C. – Funcţia publică comunitară, suport de curs, Master “Spaţiul public european”, anul I 2. Bossaert, D., Demmke, C., Nomden, K., Polet, R. - Funcţia publică în Europa celor cincisprezece. Noi tendinţe şi evoluţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002 3. Christensen, T. – The development and current features of the Norwegian civil service system, document prezentat la seminarul “Civil Service Systems in Comparative Perspective”, aprilie 1997, Universitatea Indiana. 4. Hodges Aeberhard, J. – Studiu comparativ al textelor din statutele referitoare la funcţia publică, Biroul OIM Geneva, 2001. 5. OECD SIGMA – Profile de ţară în sistemele de formare profesională în funcţia publică, SIGMA Paper no. 12, Paris, 1997. 6. OECD SIGMA– Sisteme de formare ale funcţionarilor publici în statele membre ale OECD, SIGMA Paper no. 16, Paris, nedatat 7. Parrado Díez, S. - Spanish Civil Service: A Career System Without Career Perspectives, Université de Picardie, Amiens, iunie 2001. 8. Cardona, F. - Dimensiunea funcţiei publice în ţările europene. Tendinţe şi progrese, Seminar la IEAP Maastricht, 13-14 nov. 2000 9. www.fonction-publique.gouv.fr ∗ Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M.O. nr. 251/ 22.03.2004. ∗ Legea nr. 7/ 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în M.O. nr. 157/ 23.02.2004. ∗ Legea privind prefectul şi instituţia prefectului nr. 340/ 2004, actualizată, publicată în M.O. 658/ 21.07.2004. ∗ Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei publicată în M.O. 279/ 21.04.2003 ∗ Legea nr. 67 din 27 iulie 1999 privind funcţionarul public, cu modificările şi completările ulterioare, Bulgaria.

72

Aspecte procedurale privind cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare (preliminary rulings) Introducere Problematica recurgerii la acţiunile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare78, nu este nouă ea fiind reglementată pentru prima oară în Tratatele institutive79 prin care se prevedea „posibilitatea realizării unei activităţi de interpretare de către Curte, cu titlu incidental, prealabil, în afara unui litigiu propriu-zis, dedus direct în faţa instanţei comunitare, pe calea recursului în interpretare, care este reglementat diferit în Tratatele de la Roma faţă de Tratatul de la Paris80”. Ulterior prin Tratatul instituind Comunitatea Europeană, se stabileşte la art.234 alin.(1)81 că instanţa de la Luxemburg: „este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la: a. interpretarea prezentului tratat; b. validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile Comunităţii şi de BCE; c. interpretarea statutelor organismelor înfiinţate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru”. Este pentru prima oară când în cuprinsul unui tratat, privitor la această categorie de acţiuni se face o delimitare clară între posibilitatea (reglementată în alineatul 2) şi obligativitatea (reglementată în alineatul 3) sesizării Curţii de Justiţie a

78

Ovidiu Ţinca, Drept comunitar general, ediţia a III-a, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.381-400; Fabian Gyula Curtea de Justiţie Europeană, instanţă de judecată supranaţională, editura Rosetti, Bucureşti, 2002, pag.124; Fabian Gyula Drept instituţional comunitar, ediţia a II-a, editura Sfera Juridică, ClujNapoca, 2006, pag.321; pagina de internet: http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_ cje.htm. 79 Art.41 din Tratatul CECA; Art.177 din Tratatul CEE; art.150 din Euratom. 80 Ovidiu Ţinca, op.cit, pag.381; Cazul C33/76 Rewe, publicat în Culegerea CJCE din 1976. 81 Fostul art.177 din Tratatul CEE.

Comunităţilor Europene82 (CJCE) cu o acţiune preliminară în vederea pronunţării unei hotărârii preliminare, considerându-se totodată, că această procedură este bazată pe o separare a funcţiilor83. Ulterior, această categorie de acţiuni a căpătat o nouă dimensiune prin preluarea din dreptul penal naţional al statelor membre şi consacrarea expresă în ultimul alineat al art.234 din TCE, a unei dispoziţii specifice dreptului penal, potrivit căreia „în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen.” Aşadar, prin această dispoziţie nouă se instituie principiul judecării cu rapiditate a cauzelor penale84, care se regăseşte şi în dreptul penal român85, dedus din practica instanţelor penale şi a jurisprudenţei în materie. Deşi principiul nu este consacrat expresis verbis în actuala legislaţie penală naţională, în concepţia mai multor autori86, rapiditatea sau operativitatea constituie una din regulile de bază ale procesului penal, mai mult o condiţie sine quo non a eficacităţii şi optimizării întregii activităţi judiciare, care

82 La data de 13 decembrie 2007, sub preşedinţia portugheză, a avut loc adoptarea şi semnarea Tratatului de la Lisabona, Portugalia. Printre cele mai importante noutăţi instituţionale este şi redenumirea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), prin modificarea art.9, precum şi introducerea unui nou articol 9F, care stabileşte că „(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor”. 83 Stephen Weatherill, Cases and materials on EU Law, Oxford University press, sixth edition, 2003, pag. 188 – traducere neoficială. 84 Acest principiu este cunoscut şi sub denumirea de „operativitate în procesul penal”,„rapiditate” ori „celeritate”-Ion Neagu, Drept procesual penal, partea generală, Tratat, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, pag.100. 85 Idem. 86 Idem; Nicolae Volonciu, Drept procesual penal, Bucureşti, editura Didactică şi Pedagogică, 1972, pag.71-72; Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, volumul I, editura Paideia, Bucureşti, 1996, pag.126-129.

73

constă în rezolvarea rapidă a cauzelor penale, precum şi simplificarea activităţii procesual penale, atunci când este cazul, reluată şi reglementată şi prin Tratatul de la Lisabona87. Dezvoltarea problematicii referitoare la aspectele procedurale privind cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare Recursurile88 sau cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare fac parte din categoria acţiunilor mediate sau indirecte, pe care le putem împărţi în: a. cereri având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare, pe care le vom analiza în cele ce urmează şi b. acţiuni de solicitare a unor avize, aprobări, atunci când CJCE, poate pronunţa decizii având caracter obligatoriu, deşi acestea nu sunt legate de o anumită acţiune. În literatura de specialitate89 se consideră că acţiunea preliminară este „o acţiune de drept comunitar prin care o instanţă naţională din statele membre ale Comunităţilor poate sau este obligată să solicite Curţii de Justiţie acordarea unui sprijin, prin luarea unei decizii privind interpretarea tratatelor originare; valabilitatea şi interpretarea actelor

87

Tratatul de la Lisabona a fost publicat în JOUE seria C nr.306 din 17.12.2007. 88 Potrivit lui Augustin Fuerea, atunci când vom face referire la termenul de „recurs”, vom avea în vedere sensul de „acţiune în instanţă, şi nu de cale de atac, aşa după cum este ea întâlnită în dreptul român. Acest sens este consacrat de Tratatele comunitare şi a fost preluat de majoritatea doctrinarilor români şi străini” – Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag.136. Aceeaşi explicaţie ne este oferită şi de Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.329. Aşadar, în cuprinsul prezentei lucrări vom reţine denumirea oficială folosită de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, respectiv de „cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare”. 89 A.Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, op.cit.,pag.142-143; Fabian Gyula Curtea de Justiţie Europeană, instanţă de judecată supranaţională, op.cit., pag.124; Fabian Gyula, Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.321; Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.381-400. Aceste recursuri mai poartă şi alte denumiri precum: chestiuni prejudiciale (preliminary rulings sau Le renvoi préjudiciel) ori acţiuni preliminare.

normative ale organelor CEE, Euratom şi ale BCE; interpretarea statutelor instituţiilor fondate de Consiliu dacă prevederile acestora permit acest lucru, precum şi priind validitatea deliberărilor Comisiei şi ale Consiliului în cazul în care într-un litigiu pendinte în faţa sa se ridică probleme de interpretare ale acestora sau se contestă validitatea acestora90”. Rolul acestei acţiunii este confirmat prin Nota informativă a instanţei de la Luxemburg cu privire la formularea cererilor pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare de către organele jurisdicţionale naţionale91, potrivit căreia: „acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului comunitar, mecanism menit să confere organelor jurisdicţionale naţionale, mijloacele de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a acestui drept în toate statele membre”. Cu alte cuvinte, această acţiune este un mecanism de cooperare, care stabileşte participarea Curţii de Justiţie la rezolvarea cauzelor aflate în faţa instanţelor naţionale92. Or, în cadrul procedurii hotărârii preliminare, rolul Curţii este „acela de a oferi o interpretare a dreptului comunitar sau de a se pronunţa cu privire la validitatea acestuia, şi nu de a aplica dreptul comunitar la situaţia de fapt ce face obiectul litigiului principal, acesta fiind rolul organului naţional de jurisdicţie. Curtea nu este competentă a se pronunţa nici cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul acţiunii principale şi nici cu privire la soluţionarea

90 Fabian Gyula, Curtea de Justiţie Europeană, instanţă de judecată supranaţională, op.cit., pag.124, pag.321, 371 şi urm.; G.Gornig, I.E.Rusu, Dreptul Uniunii Europene, ediţia a II-a, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag.79 şi urm.; Octavian Manolache, Drept comunitar, ediţia a 4-a revizuită şi adăugită, editura All Beck, 2003, pag.787-789; Stephen Weatherill, op.cit., pag. 187 şi urm. 91 Publicată în JOUE seria C nr.143 din 11.06.2005, pag. 1. 92 Cazul C- 16/65 Schwarze vs. Einfuhr-und Vorratsstelle für Getreide und Futtermittel, publicat în Culegerea CJCE din 1965; Cazul C-13/61 Bosch vs. De Geus and others, publicat în Culegerea CJCE din 1962.

74

divergenţelor de opinii în interpretarea sau aplicarea dreptului naţional93”. Prin aplicarea principiului cooperării, enunţat în art.10 din TCE94, potrivit Curţii Europene de Justiţie, jurisdicţiile naţionale sunt chemate să-şi asume protecţia juridică a justiţiabilului, al cărui efect decurge din efectul juridic al dreptului comunitar95. Temeiul legal al chestiunilor 96 prejudiciale poate fi regăsit în dreptul comunitar original şi derivat. În acest sens, principalele texte sunt: 1. Protocolul de la Luxemburg din 03.06.1971 privind interpretarea Convenţiei din 29.02.1968 privind recunoaşterea reciprocă a societăţilor comerciale şi a persoanelor juridice97; 2. Protocolul de la Luxemburg din 03.06.1971 privind interpretarea Convenţiei din 27.09.1968 privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială98; 3. Convenţia privind patentele de societate (comercială) din 15.12.1989; 4. Convenţia de la Lugano din 16.12.1988 încheiată între statele membre ale CE şi ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS), privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi executarea

hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială. Anterior Tratatului de la Nisa, numai CJCE putea pronunţa hotărâri preliminare. În prezent, articolul 225 alin.(3) din TCE prevede şi în competenţa Tribunalului de Primă Instanţă (TPI), pronunţarea unor astfel de hotărâri „formulate în temeiul articolului 234, în domenii specifice stabilite de statut”. Aşadar, în cazul în care TPI consideră că o cauză dedusă în faţa sa „necesită o decizie de principiu susceptibilă de a aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului comunitar, acesta poate trimite cauza spre soluţionare Curţii de Justiţie99”. Totodată, în cazuri excepţionale „deciziile pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă în chestiuni preliminare pot face […], obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului comunitar”100. Prin Tratatul de la Lisabona101 se instituie o nouă dispoziţie şi anume art.9F, care între altele, la alin. (3) stabileşte că instanţa comunitară „hotărăşte în conformitate cu tratatele: [......] (b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii”. Aşadar, în aplicarea normelor comunitare în cazul chestiunilor prejudiciale,

93

Notă informativă a Curţii de Justiţie, publicată în JOUE seria C nr.143 din 11.06.2005, pag. 2. 94 Art.10 din TCE prevede că: „(1) Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din actele instituţiilor Comunităţii. Statele membre facilitează Comunităţii îndeplinirea misiunii sale. (2) Statele membre se abţin să ia măsuri care ar putea pune în pericol realizarea scopurilor prezentului tratat.” 95 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.381. 96 Fabian Gyula, Curtea de Justiţie Europeană, instanţă de judecată supranaţională, op.cit., pag.372. 97 „Convention traité de Bruxelles sur la reconnaissance mutuelle des sociétés et personnes morales”, publicat în JOCE, nr.2 din 1969. 98 „La convention de Bruxelles du 27.09.1968 sur la compétence judiciaire et l’exécution des décisions en matière civil et commerciale”, intrată în vigoare la 01.02.1973. Versiunea consolidată a Convenţiei fost publicată în JOCE seria C nr.027 din 26.01.1998.

99 Paul Craig şi Grainne de Burga, EU Law, text, cases and materials, third edition, editura Oxford University Press, 2003, pag.432 – traducere neoficială. 100 Art.225 alin.(3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. 101 Tratatul de la Lisabona a fost elaborat în cadrul Conferinţei Interguvernamentale, stabilite de preşedinţia germană a Uniunii Europene, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2007, ca urmare a Consiliului European de vară din 21-22 iunie 2007 de la Bruxelles. Punctul de pornire l-a constituit proiectul de Tratat constituţional, semnat la Roma în octombrie 2004, dar care nu a fost agreat de toate statele membre ale Uniunii Europene, Franţa şi Olanda fiind statele care nu l-au ratificat în urma referendum-urilor organizate. Aşadar acest Tratat va modifica cele două tratate care stau la baza Uniunii Europe şi anume Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Acesta din urmă va fi redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona, a fost publicat în JOUE seria C nr.306 din 17.12.2007.

75

Curtea de Justiţie nu va interveni, direct, anulând sau modificând hotărârile instanţelor statelor membre, neputând totodată, să tranşeze litigiile aflate în faţa instanţelor statelor membre. În schimb, instanţa de la Luxemburg va putea interveni: • fie pe calea recursului în interpretarea dreptului comunitar, situaţie în care va impune aplicarea corectă a acestuia de către instanţele naţionale în ordinea juridică internă ori de câte ori va soluţiona chestiunile prejudiciale de interpretare a normelor juridice comunitare, • fie pe calea recursului în stabilirea validităţii dreptului comunitar, caz în care va impune respectarea principiului legalităţii în interiorul comunităţii, ori de câte ori va soluţiona chestiuni prejudiciale de apreciere102. Chestiunile prejudiciale sau acţiunile preliminare103 pot avea ca obiect: 1. interpretarea dreptului – adică stabilirea sensului normei comunitar, îndeosebi în privinţa compatibilităţii între acesta şi normele dreptului intern. O astfel de chestiune prealabilă nu transferă competenţa judecării cauzei de la instanţa naţională la Curte, judecătorul naţional rămânând în continuare sesizat, ci va permite doar acesteia să ajute instanţa statutului membru care a sesizat CJCE în asigurarea primordialităţii dreptului comunitar; 2. stabilirea aplicabilităţii directe a dreptului comunitar; 3. valabilitatea dreptului comunitar secundar sau derivat – adică aplicarea principiului legalităţii în cadrul Comunităţii şi impunerea respectului ierarhiei normelor comunitare. Cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare sunt acţiuni sui-generis care conţin elemente de procedură necontencioasă, dar şi elemente caracteristice acţiunilor de anulare ale unor acte normative comunitare, delimitându-se,

102 103

Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.381. Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.382 şi 393.

totuşi de toate celelalte acţiuni, în ceea ce priveşte condiţiile procesuale de introducere, declanşarea acţiunii, precum şi funcţiile sale în sistemul dreptul comunitar104. Menţionăm, de asemenea, că procedura acţiunilor preliminare, reprezintă „legătura dintre CJCE şi instanţele naţionale, între dreptul intern şi cel comunitar, fiind menită să asigure evitarea ca într-un stat membru să se cristalizeze o jurisprudenţă care nu este în concordanţă cu dreptul comunitar105”, fiind, în principiu, asemănătoare celei din cadrul acţiunilor directe, respectiv: faza scrisă, faza orală şi pronunţarea hotărârilor. Având în vedere cele de mai sus, achiesăm la punctul de vedere susţinut în doctrina comunitară106, potrivit căruia există trei categorii de acţiuni preliminare, prima dintre ele fiind reglementată, incontestabil, de art.234 din TCE. A doua categorie, cuprinde actele adoptate de către instituţiile comunitare în domeniile prevăzute de Titlul IV din Partea a treia a Tratatului CE – „Politicile Comunităţii”, referitor la regimul vizelor, azilului, imigraţiei şi a altor politici legate de libera circulaţie a persoanelor şi, în special, în materia competenţei jurisdicţionale şi a recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti. Aşadar, posibilitatea de a sesiza Curtea cu o cerere în pronunţarea unei hotărâri preliminare aparţine doar instanţelor care soluţionează cauza în ultimul grad de jurisdicţie, potrivit art.68 din TCE107.

104

Fabian Gyula Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.372. 105 Fabian Gyula Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.373. 106 Paul Craig şi Grainne de Burga, op.cit., pag.434 – traducere neoficială. 107 Art.6 din TCE prevede: „(1) Articolul 234 se aplică prezentului titlu în situaţiile şi condiţiile următoare: în cazul în care se invocă o chestiune privind interpretarea prezentului titlu sau validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile Comunităţii în temeiul prezentului titlu, într-o cauză pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti naţionale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanţa judecătorească respectivă, în cazul în care consideră necesară o hotărâre în acest sens pentru a se pronunţa, cere Curţii de Justiţie să hotărască în legătură cu acea chestiune. (2) În nici un

76

În fine, cea de a treia categorie de acţiuni sau chestiuni preliminare sunt reglementate de art.35 din TCE care acoperă întreg Pilonul III, referitor la „Poliţie şi cooperarea judiciară în materie penală” 108. Potrivit tratatelor originare şi a celor modificatoare, legitimarea procesuală activă, nu aparţine persoanelor fizice sau juridice109, ci numai instanţelor naţionale110 care, atunci când sesizează Curtea cu o astfel de cerere, sunt obligate să suspende procesul pendinte, întrucât o astfel de procedură este prevăzută ca o „procedură între instanţe111”. Cât priveşte sesizarea instanţei comunitare cu astfel de cereri, în baza art.234 din TCE, practica CJCE nu a reţinut „nicio formulă sacramentală”, acestea trebuind să cuprinde aceleaşi elemente ca în cazul introducerii unor acţiuni civile în faţa oricărei instanţe naţionale, sau ca în cazul introducerii de alte recursuri sau acţiuni în faţa instanţelor comunitare, respectiv: obiect, cauză, părţi 112.

caz, Curtea de Justiţie nu este competentă să hotărască în ceea ce priveşte măsurile sau deciziile luate în temeiul articolului 62 punctul 1, referitoare la menţinerea ordinii publice şi a apărării securităţii interne. (3) Consiliul, Comisia sau un stat membru poate cere Curţii de Justiţie să hotărască asupra unei chestiuni privind interpretarea prezentului titlu sau a actelor adoptate de instituţiile Comunităţii în temeiul acestuia. Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie ca răspuns la o astfel de cerere nu se aplică în cazul hotărârilor instanţelor judecătoreşti din statele membre care au autoritate de lucru judecat”. 108 Paul Craig şi Grainne de Burga, op.cit., pag.434 - traducere neoficială. 109 Paul Craig şi Grainne de Burga, op.cit., pag.432 - traducere neoficială. 110 În urma interpretărilor date de către CJCE cu privire la subiectele care pot sesiza instanţa comunitară cu privire la acest gen de cereri, s-a ajuns la concluzia că instanţele judecătoreşti, de orice grad care îndeplinesc anumite condiţii materiale şi formale, incluzând şi curţile supreme naţionale ale statelor membre, pot introduce astfel de cereri atunci când întâmpină greutăţi în interpretarea unor norme juridice comunitare sau au îndoieli cu privire la valabilitatea acestora, nu şi organele de procuratură, organele administrative sau instanţele de arbitraj, mai ales cele ce pot decide în mod privat „ex aequo et bono”, camerele de muncă ori alte organe jurisdicţionale Fabian Gyula, Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.380-384. 111 Fabian Gyula, Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.380. 112 Fabian Gyula, Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.374.

Obiectul cererii este diferit după cum se urmăreşte interpretarea dreptului sau constatarea validităţii dreptului comunitar. Astfel, în cazul interpretării dreptului, obiectul cererii constă în interpretarea nu numai a tratatelor constitutive, dar şi a protocoalelor şi anexelor la aceste tratate, precum şi a actelor instituţiilor comunitare sau a acordurilor internaţionale încheiate de Comunităţile Europene113 (fie că sunt obligatorii sau recomandări, fie că au efect direct sau nu, ori că intră în categoriile de acte prevăzute de tratate). Interpretarea principiilor generale poate avea loc direct sau indirect, prin luarea în discuţie a unei reguli de drept comunitar care este clarificată prin referire la alte principii generale114. În schimb, „dreptul intern al statelor membre nu poate fi suspus interpretării Curţii de Justiţie”, după cum sa opinat în jurisprudenţa Curţii şi literatura de specialitate115, dar nici actele unor instituţii comunitare precum: Curtea de Conturi, Comitetul Economic şi Social (CES), Comitetul Regiunilor (CoR) sau Parlamentul European (PE), întrucât acestea nu au competenţa de a adopta acte precum cele elaborate de Comisia Europeană (COM), Consiliul Uniunii Europene (CONS) sau Banca Centrală Europeană116 (BCE) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), ultimele două ca acte ale unor organe cu personalitate juridică proprie117. Totuşi, această măsură

113

Primul acord de acest fel încheiat de Comunitate a fost cu Grecia – Cazul C -181/73 Haegeman II, publicată în Culegere CJCE 1974. 114 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.382; Cazul 240/87 Deville publicată în Culegere CJCE din 1988. 115 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.384; Cazul 93/1975 Adlerblum vs. Caisse Nationale d’Assurance, publicat în Culegerea CJCE din 1975. 116 Prin Tratatul de la Lisabona, din interpretarea acestor acte, au fost înlăturate cele ale BCE, considerându-se că nu au forţa juridică a actelor Comisie şi ale Consiliului, pentru a putea face obiectul unui astfel cereri. Prin analogie, suntem de părere că nici cele ale BEI nu mai pot fi face obiectul unei astfel de cereri. 117 În baza art. 108a şi art.198d şi 198e din Tratatul de la Maastricht: http://www.eurotreaties.com/maastrichtec.pdf.

77

este relativă întrucât, ori de câte ori „norma juridică internă face trimitere la dreptul comunitar, şi pentru aplicarea acesteia este necesară interpretarea dreptului comunitar, chestiunea prejudicială poate fi înaintată Curţii, care se va limita doar la interpretarea dreptului comunitar, urmând ca instanţa naţională să interpreteze norma internă a statului membru118”, în concordanţă cu legislaţia sa internă în materie. Aşadar, din cele analizate anterior rezultă faptul, că prin interpretările date dreptului comunitar în cadrul hotărârilor cu caracter preliminar, Curtea de Justiţie se menţine la o activitate abstractă, neaplicând dreptul comunitar la o cauză sau alta119. Referitor la chestiunile prejudiciale de apreciere a validităţii dreptului comunitar derivat, menţionăm că acestea urmăresc aplicarea principiului legalităţii în cadrul Comunităţii şi impun respectarea ierarhiei normelor comunitare. Obiectul, în acest caz, constă în validitatea normelor de drept comunitar, acoperind toate actele instituţiilor comunitare (mai puţin cele emise de Banca Centrală Europeană, ca urmare a ultimelor modificări intervenite în materie, prin Tratatul de la Lisabona), precum şi tratatele constitutive şi actele asimilate acestora. În schimb, nu este admisă verificarea validităţii hotărârilor Curţii de Justiţie, întrucât acestea nu sunt învestite cu autoritate de lucru judecat, în timp ce hotărârile TPI pot fi atacate cu recurs în faţa CJCE, dar şi în acest caz, nu va putea fi ridicată problema validităţii lor în faţa instanţelor naţionale120. Cu privire la valabilitatea dreptului comunitar secundar sau derivat se pune întrebarea dacă instanţele statelor membre sunt autorizate (şi, mutatis mutandis, autorităţile) ca, pe proprie răspundere, să

verifice valabilitatea normelor dreptului comunitar şi, eventual, să nege, cu consecinţe juridice, faptul că respectiva normă ar fi inaplicabilă în proces şi nu ar putea produce nici un efect prohibitiv faţă de dreptul statal incompatibil121? La această întrebare, CJCE a răspuns negativ prin hotărârea dată în cazul Foto Frost122, nerecunoscând instanţelor naţionale competenţa de stabili invaliditatea unor acte de drept comunitar derivat, competenţă pe care, potrivit art.234 TCE, o are numai aceasta. În acest sens, CJCE a statuat că instanţelor din fiecare stat membru le este interzis că constate nevalabilitatea actelor normative emise de instituţiile şi organele comunitare (adică ale dreptului comunitar secundar). În schimb, acestea pot să verifice şi, eventual, să confirme valabilitatea acestora, dar nu au voie să se exprime cu privire la nevalabilitatea lor. Prin urmare, dacă ajung să fie convinse că o reglementare foarte importantă pentru luarea deciziei ar fi ilegală, atunci o pot lăsa neaplicată pe aceasta numai dacă nevalabilitatea ei a fost constatată anterior, în mod obligatoriu, de către CJCE. În acest scop, instanţa de judecată a statului respectiv va suspenda procesul şi va înainta la CJCE, pe calea procedurii de luare a deciziei prealabile (fostul art.177 TCEE) întrebarea referitoare la valabilitate. Totodată, „jurisprudenţa CJCE a reliefat faptul că recursul în aprecierea validităţii actelor comunitare constituie o modalitate de control a legalităţii acestora analog recursului în anulare123”. În aprecierea validităţii actelor instituţiilor comunitare, instanţa de la Luxemburg a apreciat că trebuie să se efectueze un examen de legalitate atât din

121

118

Cazul C-37/92 José Vanacker and André Lesage and SA Baudoux combustibles, publicat în Culegerea CJCE din 1993; cazul C-197/88 Dzodzi vs. Belgia, publicat în Culegerea CJCE din 1990. 119 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.385. 120 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.394.

Pagina de internet: http://www.scoala.Fxhi gh.com/referate/detail/php/Drept/www.referat.fxhigh .com%20-%20DREPT_COMUNITAR_NOTE_DE_CURS5095d2 9a8.php. 122 Cazul C-314/85 Foto Frost vs. Hauptzollamt Lübeck-Ost, publicat în Culegerea CJCE din 1987. 123 Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.395.

78

punct de vedere formal, cât şi material, asimilând validitatea cu legalitatea. Aşadar, hotărârea Curţii prin care se constată validitatea unui act comunitar, obligă instanţa statului membru să-l aplice. Constatarea invalidităţii va determina neaplicarea acestuia sau a actelor naţionale adoptate pe baza lui, iar orice judecător naţional va considera „acest act ca nefiind valid pentru hotărârea pe care urmează să o pronunţe”, având în vedere că instituţia comunitară care a „emis actul nevalid are obligaţia de a se conforma hotărârii, şi, deci, a retrage actul din circuitul juridic124”. „Efectele [n.n. hotărârilor preliminare] pot afecta numai o parte a actului comunitar (efect parţial) sau întregul act pus în cauză (efectul total)125”, au efect retroactiv, fiind, de principiu, obligatorii pentru cauza în care a fost sesizată CJCE. Totodată, ele nu pot fi atacate prin căi de atac interne sau comunitare, „fiind vorba de o hotărâre dată de CJCE, care are calitate de instanţă superioară în domeniul comunitar”. Considerăm că aceste hotărâri preliminare au efectul similar unor hotărâri de interpretare unitară, pronunţate de instanţele supreme ale statelor membre, ca în cazul hotărârilor pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor Legii nr.56/1993126 privind Curtea Supremă de Justiţie. De asemenea, hotărârea Curţii de Justiţie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică127. Mai mult, în cazul în care Curtea Europeană de Justiţie a fost sesizată cu o cerere preliminară, hotărârea de interpretare are un efect erga omnes limitat, în timp ce hotărârea prin care s-a constat ilegalitatea unui act are efect erga omnes extins128. În cazul în care instanţa naţională nu respectă dispoziţiile art. 234 TCE, evitând

să sesizeze CJCE cu o chestiune prejudicială în vederea pronunţării unei hotărârii preliminare, Comisia Europeană va aplica dispoziţiile art.226 - 228 TCE, putând declanşa procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiei comunitare de către un stat membru, întrucât responsabilitatea statului este angajată de acţiunea şi inacţiunea unui organ intern de al său, printre care şi instanţa judecătorească129. Concluzii Din cele analizate, rezultă importanţa deosebită pe care cererile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare de acţiuni o au în cadrul acţiunilor generale cu care instanţele comunitare pot fi sesizate, de la momentul reglementării acestora în tratatele originare şi până la ultimele modificări marcate de adoptarea şi ratificarea în prezent a Tratatului de la Lisabona, de 11 state membre, ultima fiind Danemarca, la data de 24 aprilie 2008. În cadrul acestei lucrări am încercat să prezentăm pe scurt problematica cererilor pentru pronunţarea unei hotărârii preliminare, consecinţele care decurg din aceasta, respectiv posibilitatea acţionării statului membru destinatar al hotărârii pronunţate ori de câte ori se va constata neîndeplinirea obligaţiei comunitare stabilită în sarcina sa. Totodată, am încercat să punctăm pe scurt cele mai importante aspecte procedurale care guvernează această categorie de acţiuni mediate, ce pot fi introduse ca regulă în faţa CJCE şi ca excepţie în faţa TPI.

Drd. Oana Măriuca PETRESCU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Justișiei – Direcţia Afaceri Europene

124

Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.397. Idem. 126 Publicată în M. Of., Partea I nr. 159 din 13.07.1993 cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M.Of., Partea I nr.56 din 08.02.1999. 127 Pagina de internet: http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_ cje.htm 128 G.Gornig, I.E.Rusu, op.cit, pag.82. 125

129 Prima acţiune de acest gen a fost declanşată în 1985 de către Comisie împotriva Germaniei, în urma refuzului repetat al Bundehfinanzhof de a respecta deciziile prejudiciale ale CJCE – Ovidiu Ţinca, op.cit., pag.398; Fabian Gyula, Drept instituţional comunitar, op.cit., pag.387.

79

REVISTEI PRESEI

Pasul în faţă Acest material este o pledoarie pentru comunicare, pentru conversaţie. Este un material subiectiv şi partizan pentru folosirea mijloacelor de comunicare ce încurajeză dialogul, dezbaterea publică, exprimarea diferenţelor de opinie şi a punctelor particulare de vedere faţă de tematica europeană. În acest material iau diversitatea ca pe o realitate indubitabilă şi pledez pentru însuşirea mijloacelor de comunicare specifice unei lumi a diversităţii, între care massmedia au încă rolul esenţial. Poate şi pentru că acestea sunt cele mai la îndemană cetăţeanului pentru a-şi însuşi o informaţie şi pentru a-şi forma o opinie. Cred că aria subiectelor europene nu este destinată unor privilegiaţi, unor invăţaţi sau unor norocoşi, ci fiecărui cetăţean. Atâta timp cât viitorul fiecăruia dintre noi este conturat la Bruxelles, Luxemburg sau Strasbourg suntem îndreptăţiţi să ştim şi să ne fundamentăm deciziile pe aceasta cunoaştere. Informarea instituţională are dezavantajul că este adesea rigidă, depersonalizată, lipsită de asumarea individuală a unei atitudini. Ea este strict informativă, necritică, lipsită de analiza. Pentru că nu lasă loc de obiecţii, sau cel puţin de un răspuns, informarea instituţională se dovedeşte adesea necredibilă şi mesajul este respins sau ignorat. Ori mass-media tocmai acest gol îl acoperă: ele plasează subiectul într-un context, îl analizează, caută şi răstălmăcesc sensuri, creionează - direct sau subtil posibile scenarii de evoluţie, dau căile concrete de acţiune, şi, mai ales, incită la reflecţie, la auto-interogări, la experimentare. Toate acestea mă fac să fiu un partizan al întăririi relaţiilor de comunicare a instituţiilor cu publicul prin intermediul

mass-media. Pentru că noi, ca cetăţeni, avem nevoie de mai mult decât de o informaţie tehnică, pe care, de cele mai multe ori, nici nu o putem înţelege şi încadra corect în sistemul nostru de orientare. Avem nevoie de a putea cântări şi evalua o informaţie, de a o putea accepta sau respinge pentru o alternativă pe care o considerăm mai potrivită pentru noi. Şi dacă mass-media ajung mai uşor la public decât instituţiile, am considerat interesant, ca preambul al unui exerciţiu de reflecţie, să prezentăm în continuare un tablou al vieţii europene aşa cum a fost reflectat de o parte a mass-media din România pentru cetăţeanul român, în ultimele două luni. În această perioadă am urmărit programele a două televiziuni – Antena 3 şi Realitatea TV – şi şase cotidiane – Adevărul, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Gândul, Jurnalul Naţional şi Ziua. Ziarele au fost selectate în funcţie de tiraj, de existenţa editorialelor, a comentariilor şi analizelor pe tematica europeană şi a frecvenţei articolelor pe această tematică în fiecare număr. Din punctul de vedere al repetării şi al revenirii jurnaliştilor asupra temei apar două categorii de subiecte: subiecte seriale, care sunt anunţate, tratate şi dezbătute în mai multe apariţii mediatice şi subiecte punctuale, care apar într-un singur număr. Ele alcătuiesc agenda principală şi agenda secundară a mass-media în ceea ce priveşte tematica europeană. Relevanţa acestei structurări rezidă în numărul de expuneri şi, astfel, în impactul asupra publicului. La această structurare a subiectelor am adaugat si o lista a subiectelor ignorate de presă (acea parte care a făcut subiectul analizei) , în condiţiile în care acestea au fost făcute publice de instituţii, cel puţin prin afişarea pe site-urile proprii. În final avem o agenda principală a mass-media din România pe tematica

80

europeană, o agendă secundară şi o agenda ignorată. • Agenda principală: •

•

Pachetul de legi al Guvernului italian privind migraţia şi siguranţa cetaţeanului / Amprentarea rromilor în Italia. Dintre temele europene, aceasta este cea mai dezbătută de mass-media din România, date fiind impactul social şi cel diplomatic. Tema este mai veche şi a început cu defăimarea românilor în Italia ca urmare a înmulţirii infracţiunilor şi violenţelor din Peninsulă. Presa a reflectat atât poziţia celor două guverne, român şi italian, cât şi pe cea a instituţiilor europene Comisia Europeană şi Parlamentul European considerând totodată reacţia autorităţilor române ca fiind încetinită şi lipsită de rezultate concrete. În continuarea acestei teme este amplu dezbătută decizia guvernului italian privind amprentarea rromilor in Italia. Argumentele pro şi contra care conturează în prezent tema se centrează pe distincţia etnie/cetăţenie, iar mesajele duc în zona segregării sociale a rromilor atât în ţările de unde provin, cât şi în cele în care emigrează. Votul negativ din Irlanda pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona. Presa a arătat existenţa tensiunii, a încordării şi chiar derutei la nivelul instituţiilor europene ca stări ce au urmat neratificării Tratatului de la Lisabona în Irlanda. În acest context s-au făcut aprecieri pesimiste cu privire la rezultatele mandatului preşedinţiei franceze a UE. Totuşi, promovarea asiduă a priorităţilor proprii, comunicarea acestora în toate statele membre, învăluirea într-o atmosferă de sărbătoare a acestei preluări (serbarea zilei naţionale a Franţei), precum şi prima reuniune a ţărilor vecine Mării Mediterane – proiect cu care preşedintele Nicholas Sarkozy s-a asociat puternic - au făcut ca vocile pesimiste şi

•

euroscepticismul să se facă mai puţin auzite şi vizibile. Preluarea presedintiei UE de Franta si prioritatile presedintiei franceze. Proiectul UEM. Fastul pregătit pentru preluarea de Franţa a preşedinţiei UE a fost umbrit de votul negativ al irlandezilor pentru Tratatului de la Lisabona. Cu toate acestea, cele patru mari obiective ale preşedinţiei franceze a UE – energia şi clima, pactul pentru imigraţie, relansarea apărării europene şi agricultura - s-au regăsit explicit în presa. De asemenea, proiectul preşedintelui Sarkozy de infiinţare a Uniunii Europene a statelor mediteraneene a ocupat spaţii largi în presa românească analizată. Evolutii in combaterea coruptiei in Romania/ Raportul CE pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Deşi inţial aşteptările create de presă erau pesimiste în ceea ce priveşte conţinutul Raportului CE privind justiţia din România, presa prezintă aspecte din proiectul de Raport, conform cărora procurorii sunt fruntaşi în lupta împotriva coruptiei la nivel inalt, insa nu la fel de eficienti sunt parlamentarii si magistratii judecatori. Potrivit proiectului de Raport, 'increderea publica privind combaterea coruptiei va fi restabilita abia atunci când vor exista rezultate si condamnari la nivel inalt', prin aceasta presa considerând că se face referire la dosarele Adrian Nastase, Miron Mitrea, Codrut Seres. De asemenea, presa prezintă avertismentele date României privind amanarea aderarii la spatiul Schengen si trecerea la euro. Totuşi, critici asupra stadiului combaterii corupăţiei în România au existat – este vorba despre un articol publicat în The Economist – şi preluat de presa din România – în care Comisia Europeană este criticată pentru atitudinea prea indulgentă faţă de eforturile făcute de România privind combaterea corupţiei, un interviu al lui Terry Davis, secretarul general al Consiliului Europei, care 81

•

•

subliniază existenţa unui nivel încă ridicat al corupţiei în ţara noastră, precum şi critica europarlamentarului Markus Ferber referitoare la lupta împotriva corupţiei din România şi tergiversarea anchetelor în cazul foştilor miniştri. Utilizarea fondurilor europene in Romania. Presa oferă informaţii despre atitudini critice faţă de aceasta temă. Un exemplu este declaraţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a declarat ca Romania nu face distincţia între distribuţia de fonduri şi absorbţia acestora. Acesta a precizat că România a dat mai multe fonduri UE decât a putut să absoarbă şi că România a înregistrat o rată redusă de absorbţie a fondurilor europene în primele 18 luni de la aderare, mai puţin de 30% dintre proiectele depuse primind finanţare de la Uniunea Europeană. Totodată este preluată declaraţia secretarului de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Eugen Teodorovici, care spune că România va primi fonduri europene în valoare de 2,6 miliarde euro anul acesta, care reprezintă sumele provenite din proiectele PHARE, proiectele ISPA, SAPARD, precum şi banii alocaţi prin fondurile structurale şi sumele acordate pentru agricultură pentru 2008. Avertismentele la adresa Bulgariei privind utilizarea fondurilor structurale. Presa a prezentat faptul că, după lansarea unei serii de avertismente adresate Bulgariei, inclusiv prin vocea comisarului Danuta Hubner cu privire la blocarea fondurilor europene, Comisia Europeană a recomandat blocarea unor subvenţii europene de 93,5 milioane de euro pentru agricultura bulgară, din cauza neregulilor legate de anumite proiecte ce beneficiază de aceste ajutoare. Alte 500 de milioane de euro au fost deja blocaţi din cauza corupţiei în administraţiile care se ocupă de fondurile pentru agricultori. Comisia Europeană a ameninţat deja cu blocarea totală sau parţială a circa 6,8 miliarde de

•

•

euro fonduri structurale destinate dezvoltării Bulgariei până în 2013. Preocuparea statelor lumii pentru efectele negative ale schimbărilor climatice. Reactii pe tema imigratiei – adoptarea de PE a directivei privind imigrantii ilegali. Tema imigraţiei nu este epuizată odată cu dezbaterea asupra amprentării rromilor. Presa arată că tema imigraţiei preocupă forurile europene la mai multe niveluri. În acest context este prezentată critica ONU pentru adoptarea de către Parlamentul European a unei directive privind limitarea imigraţiei ilegale şi înăsprirea condiţiilor de azil şi intenţia Franţei pentru încheierea unui „pact european privind imigraţia şi azilul“, care ar trebui să confirme o înăsprire a politicilor europene în domeniu. Proiectul presupune privilegierea imigraţiei pe motive legate de muncă, dar vizează şi ameliorarea eficienţei controalelor la frontiere.

Agenda secundară: În continuare vom menţiona subiectele punctuale pe care le-am încadrat pe agenda secundară a media pe zona tematicii europene şi vom prezenta o scurtă descriere a fiecărui subiect, exact aşa cum a fost făcută în articolul de presă. Aceste subiecte nu au generat dezbateri, polemici, detalieri, ele fiind, in general, epuizate printr-un singur articol media. • Consiliul de vara de la Bruxelles. Prezentarea lucrărilor Consiliului de vară s-a centrat pe necesitatea găsirii unor soluţii de ieşire din impasul creat de neratificarea Tratatului de către Irlanda. • Summit-ul UE – Rusia. Diferendele energetice dintre Bruxelles şi Moscova, dar şi necesitatea demarării discuţiilor privind semnarea unui acord între cele două părţi reprezintă principalele subiecte pe agenda summitului UE – Rusia. • Proteste în Spania, Polonia, Portugalia, Belgia datorate creşterii 82

•

•

•

• •

•

•

preţului la produsele petroliere. Comisia UE a cerut guvernelor ţărilor membre să nu acorde reduceri de taxe protestatarilor. Scoaterea la licitaţie a cotelor de CO2 atribuite fiecărui stat, care va trebui să plătească pentru a polua, va duce la creşterea şomajului şi a inflaţiei şi la reducerea PIB-ului în ţările est-europene, potrivit unei declaraţii semnate la începutul lunii de ţările baltice alături de România, Estonia şi Bulgaria, prezentată de AFP. Deschiderea a două noi capitole tematice privind negocierile de la blocul aderare a Turciei comunitar. Comisia Europeana a recomandat României să continue cu hotărâre consolidarea finanţelor publice şi să continue reformele economice, pentru a reduce dezechilibrele tot mai mari din economie. UE a semnat acordul de pre-aderare cu Bosnia-Herţegovina. Fondurile europene vor impulsiona asigurările agricole. Fermierii care-şi vor finanţa afacerile cu bani comunitari vor fi obligaţi să-şi asigure culturile. Proiecte cu credite CO2. Lord Stern, autorul prestigiosului raport care îi poartă numele şi care arată că dacă acţionăm acum împotriva încălzirii globale ne va costa mai puţin decît dacă încercăm să ne adaptăm la efectele schimbărilor climatice, revine în actualitate cu un nou proiect “verde”. Cetăţeanul european - o ficţiune? UE nu a reuşit să ofere propriilor cetăţeni drepturi transfrontaliere semnificative, alimentând dezamăgirea publică faţă de blocul european. Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor, îngrijirea medicală în alt stat sau dubla cetăţenie sunt drepturi pe care UE le oferă, teoretic,

cetăţenilor săi. Practic, aplicarea lor este un coşmar birocratic. Agenda instituţională: • • • • •

•

•

Dezbaterea Planului de acţiuni pentru 2008 aferent PNR Lansarea sistemului de informare al pieţei interne în România Organizarea de către IER a concursului „După sesiune pleci la Strasbourg” Lansarea de către CE a Agendei Sociale reînnoite Armonizarea metodologiilor de clasificare a plângerilor consumatorilor la nivelul UE Demersuri MAE referitoare la măsurile adoptate de Guvernul italian în domeniul siguranţei Condiţiile de acordare a finanţărilor prin fonduri structurale

Am prezentat acestă structurare a celor trei agende ca o ilustrare a modului în care se reflectă tematica afacerilor europene în mass-media româneşti şi, astfel, a modului în care aceasta este prezentată publicului. Vreau că această analiză să fie şi un argument pentru preocuparea creşterii nivelului de comunicare cu cetăţenii şi de informare a acestora prin intermediul massmedia, considerând că „pasul în faţă” în acest demers trebuie făcut de instituţiile gestionare ale domeniului afaceri europene. Acest material nu reflectă punctul oficial de vedere al DAE şi nu angajează instituţia în nici un fel. Astept parerile si reactiile voastre despre cum poate fi captat cetateanul român intr-un dialog consistent pe teme europene la adresa de e-mail: [email protected]

Iuliana DUMITRU Consilier Comunicare si Relatii Publice Departamentul pentru Afaceri Europene

83

LINKURI UTILE

Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro Institutul European din România – www.ier.ro Site-ul Uniunii Europene – www.europa.eu

Instituţii Europene Parlamentul European – www.europarl.europa.eu Consiliul Uniunii Europene – http://www.consilium.europa.eu Preşedinţia slovenă a Consiliului UE – www.eu2008.si/en Comisia Europeană: http://ec.europa.eu Curtea Europeană de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă – http://curia.europa.eu Mediatorul European: http://www.ombudsman.europa.eu

Alte site-uri dedicate problematicii europene: www.euractiv.com www.euractiv.ro www.europeana.ro www.euobserver.com http://www.pontweb.ro http://europe.org.ro/euroatlantic_club http://www.ClubE.ro http://www.europeanaffairs.org/ http://www.iiea.com http://www.cafebabel.com

Publicaţie a Departamentului pentru Afaceri Europene Direcţia Mass Media şi Comunicare Str. Apolodor nr. 17, Latura Nord, Sector 5, Bucureşti, România Tel. (021) 335.35.36 E-mail: [email protected] [email protected] [email protected] http://www.dae.gov.ro

© Departamentul pentru Afaceri Europene, 2008 Reproducerea integrală sau parţială a acestui material este permisă numai cu menţionarea sursei.