Blue Moon 3

“In a time of need only few can see what's wrong millions tend to crawl but only those who choose can make it through this all, only few can sing like lions 'cause we sing until we're gone and we've got each others backs until we're back where we belong, a woman held my shield and through the battle we did wrong, a man who taught me wisdom through the static we recall, and maybe when we' re gone our names will echo through the stars, every start's got it's ending even when we've learned to rise above it all, These lies are leading me astray its too much for me to stay I don't wanna live this destiny it goes on endlessly” – ‘This love this hate”-Hollywood Undead ’Ma simt obligat sa imi fac o mica descriere, caci altfel nimeni nu va stii cum arat. Dar nu numai fizic ci si moral, caci un om nu e facut numai din carne si oase. Sunt ... ciudat. Nu am reusit niciodata sa ma analizez calumea, desi, sarmana mea sora imi spunea mereu ca nu sunt normal. Heh, asta stiu! In rest? Nu ma implic sufleteste in nimic, si mie sila de lumea asta mai presus de toate. Sunt detasat chiar si fata de ceea ce mi se intampla mie, caci stiu ca daca ar fi sa imi pese, nu m-as vedea decat pe mine si starea jalnica in care am ajuns, si nu vreau asta. Vreau sa traiesc, chiar daca sunt inchis in propria mea cochilie de sticla si ma uit la lume fara sa o pot atinge direct. Ca fizic? Sunt usor roscat, desi parul meu tuns scurt si tepos e mai mult saten. Nu inteleg de unde mostenesc aceasta culoare dubioasa mai ales ca nici mama, nici sora mea, nici fratele meu nu sunt sateni sau roscati. Poate ca de la tata, insa nu vreau sa ma gandesc acum la el. Am niste ochi negri care se pare ca atrag foarte repede damele, desi sunt si am fost total dezinteresat fata de ele. Nu ca nu mi-ar placea si ca nu as vrea sa am pe cineva, insa toate sunt superficiale si nu tin decat la fizic si atat. Nu am gasit nici una care sa fie interesata de ceea ce gandesc, de ceea ce simt. Nu vreau sa fiu dezamagit iar si iar. Sunt inalt si am o constitutie atletica desi nu am practicat niciodata un sport pentru performanta. Cei drept am cateva medalii de aur la inot si vreo doua de argint la tenis, plus un trofeu mai ciudat la baschet. In rest, am incercat de toate, insa nici un sport nu sa lipit de sufletul meu asa ca m-am lasat de ele. In rest nu prea am ce sa spun despre mine. Nu imi place foarte tare cum arat, si ...’ insa restul gandurilor si imaginilor ii fugira din minte cand visul si monologul lui interior se termina brusc. Poate ca voise sa mai precizeze vreo doua lucruri despre persoana lui foarte complicata si nestatornica, insa socul electric care ii cutremura corpul il readuse la realitate. Il impinse brutal catre realitate, in timp ce corpul lui pe jumatate imobil se ridica de pe pat. I se oprise inima, insa, afla in acea lume mirifica desi intunecata, nu realizase, si incercase cu disperare sa se intoarca la ea. Era ciudat ca supravietuise, mai ales ca ranile lui erau foarte serioase si era asteptat ca el sa moara din clipa in clipa. Atat mama cat si sora lui murisera la numai cateva clipe dupa accident. Trecusera doua saptamani decand fusese adus in acest spital, iar el incercase sa isi faca ordine in ganduri si amintiri, fara sa ii pese de starea lui fizica. Nu ii venea totusi

sa creada ca inca respira, in ciuda durerilor insuportabile din partea de jos a corpului. Spatele lui era prins intr-un fel de chingi si nu se putea misca. Ca sa nu mai spun ca nu isi simtea deloc picioarele. Cateodata, noaptea, incerca sa isi inabuse tipetele de durere si gemetele, ascunzandu-si lacrimile de disperare cand vreo asistenta se apropia de el. Ii era rusine, desi nu intelegea nici el prea bine de ce se simtea in acest fel. Acum se uita apatic la tavanul alb al camerei sale extrem de simple si intunecoase. Nu voise sa simta caldura soarelui decand isi revenise din coma. Nu voise sa i se reaminteasca constant ca participase la distrugerea ultimului lucru care il tinuse in viata atatia ani. Isi pleca privirea pe incheieturile lui unde niste cicatrici monstruoase serpuiau de-a lungul pielii, inflorind grotesc pe bratele lui. Unele erau destul de proaspete, insa atat de urate incat nu iti venea sa te uiti la mainile lui. Ofta, poate ca daca ar fi reusit sa isi ia viata acum doua luni nimic nu s-ar fi intamplat, iar Annabelle si propria lui mama ar fi trait. ’ Insa m-au oprit. Ma strigasera la masa, si cum eu nu raspund, au venit sa imi zica personal. Au batut la usa, si Anna a strigat la mine, insa eu eram prea somnoros ca sa ii pot zice. Eram atat de transfixiat privind cum sangele meu coloreaza covorul odata alb incat nu mai auzeam nimic. Imi era atat de somn, dar si frig, insa nu imi pasa. Tocmai aflasem ca mama avea cancer.... Nu cred ca... Da! Avusese un impact atat de puternic asuprea mea incat am crezut ca voi muri pe loc, insa eram prea rezistent. Am incercat sa fiu nepasator cand mi-a dat vestea apoi am fugit la mine in camera, fara sa privesc in urma. Simteam ca inima imi va exploda de durere, insa ... Parca nu voiam sa se sfarseasca asa... Asa ca... pana la urma am apucat una din lamele de pe birou –tot timpu tineam una la indemana, desi Anna incercase mereu sa ma desparta de obiecte de acest gen; stia ca imi faceam rau cu ele – si am apasat pe incheietura. De aici si situatia mea... Insa.. S-au panicat cand nu m-au auzit injurand si blestemand ca sunt deranjat, asa ca au batut si mai tare, in timp ce eu mi-am mutat privirea pe fereastra si am privit luna. Era albastra ! Apoi, am auzit cum cineva se izbeste in usa, insa nu intelegeam ce urla acea persoana. Cred ca era Anna... Numai ea stia ca puteam sa incerc sa imi iau viata in orice moment. Probabil ca urla la mama sa sune mai repede la spital dupa o ambulanta, insa nu stiu precis. Tin minte cum se estompau culorile, cum totul devenea mai negru si mai tremurat. Nu mai intelegeam nimic din ce se intampla in jurul meu. Tot ce puteam face e sa privesc luna mea albastra si sa ma minunez. Cred ca la un moment dat Anna a reusit sa deschida usa, si ca s-a repezit la mine. Imi dadea palme paremise, insa eu nu mai simteam mare lucru, asa ca doar m-am uitat la ea. Aveam lacrimi pe obraji si parca ma implora sa nu le parasesc, ca au nevoie de mine. Aveam nevoie de bani nu de mine- tin minte ca asta am gandit atunci, probabil ultimul gand lucid. Apoi totul a devenit negru. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e o camera alba, luminata usor din exterior. Mainile imi ardeau, iar gatul imi era uscat- cred ca asta ma trezise, setea mea nepotolita. De atunci... atunci a fost ultima mea incercare.... Cred! Probabil ca mai incercasem odata sa imi iau viata, cu somnifere, caci prea ma dureau mainile ca sa mai am suficient curaj sa imi desfac cusaturile grosolane care imi brazdau incheieturile. Off....’ isi depana

o parte din amintiri Seth, inchizand ochii in timp ce lacrimi amare ii curgeau pe obraji, stralucind slab in lumina firava care intra in camera. Ii venea sa vomite, insa nu dorea ca cineva sa il vada asa. Nu mai voia nimic. Totusi, o pofta nebuna il apuca : voia sa scrie, voia sa isi reverse pasul printr-un personaj. Umbrele Trecutului era doar un proiect in momentul de fata, insa avea cel purtin o suta de pagini scrise. Se intreba ce vor zice fanii cand iubitul lui personaj principal va disparea inghitit de valurile durerii. Oare va reusi sa iasa la suprafata, inotand impotriva curentului, sau va fi salvat de cineva? In momentul de fata tot ce voia era sa isi scrie durerea, sa o cante, sa o arate la lume printr-un ambalaj mai frumos, sa o prezinte cititorilor sai fara sa le zica precis ca el chiar simte acea durere. Asa erau toate cartile lui: pline de durere si suferinta, foarte putina bucurie, desi stia ca trebuia sa fie si ceva ‘roz’ ca sa eclipseze toate lucrurile negative pe care le pusese acolo. Si chiar existau oameni care sa citeasca, oameni care ii cumparau acele povestioare si ii acordau premii. Pana acum, trei din cele patru romane, tinand cont ca ultimul era inca in dezvolare, devenisera best seller-uri. Era ceva nemai intalnit in aceasta lume complicata a scriitorilor. Era cel mai tanar si cel mai de succes scriitor de pana acum. Insa lui nu ii pasa... nu voia faima, voia doar sa se descarce prin cartile lui, sa spuna niste povesti inspirate din realitate. -Domnule .... Domnule Pathfinder! Vreti sa va aduc ceva? o voce feminina il scoase pentru un moment din gandurile sale negre. Intorcand capul, Seth se uita numai o clipa la fata care intrase in camera si socul ii oprira cuvintele in gat. Semana perfect cu sora lui mai mare Annabelle! Aceeasi ochi albastri, aceleasi cosite aramii, acelasi corp perfect si voluptos. Exact ca Anna! Insa.... clipind de trei ori, Seth simti cum inima lui incepe sa pulseze dureros : nu era Anna. Anna nu zambea niciodata asa, Anna nu ar fi uitat sa poarte lantul de la el, si nici bratara de la mama lor. Nu era Anna caci ea ar fi avut acel foc al pasiunii, acel foc de neinduplecat pe care orice Pathfinder il acea. Insa era ciudat cat de mult semanau. Probabil ca aceasta fiinta era excesiv de dulce cu pacientii, insa in rest era la fel de usuratica cum sunt acele prostituate pe care le gasesti la fiecare colt de strada mai intunecat. Atat de opusa surorii sale mai mari. ’Si cand te gandesti ca Anna era mai mare ca mine cu doar doi ani...... Ziua ei trebuia sa fie peste doar trei saptamani insa eu i-am rapit bucuria asta...’ se mustra mai aprig Seth, fluturand din mana, in timp ce asistenta cea draguta pleca cu un suras gales pe buze. Oftand, baiatul isi tranti capul de perna pe care se sprijinea, si continua sa se uite la perdeaua trasa, sperand ca noaptea avea sa se lase curand. Isi trecu degetele prin parul scurt si aramiu, in timp ce ochii lui verzi-albastrui se mai inchisera o nuanta din cauza durerilor multiple. Iar il durea spatele! Ca tot veni vorba, doctorul ii spusese ca avea sa ii faca niste operatii de reparare a coloanei si a picioarelor a caror ligamente fusesera sfasiate in timpul accidentului. Insa il avertizase ca va fi extrem de dureros si ca ii va trebui destul de mult timp sa se intremeze. Nu ii pasase, caci stia ce era durerea de la o varsta cat se poate de frageda. Avea nevoie de o tigara in momentul de fata, insa nu ii va da nimeni. Ofta, si isi inchise ochi, incercand sa inlature cosmarul care il pandea si sa poata dormi macar cinci minute. Era foarte extenuat!