Blue Moon 1

Blue Moon! “I know that times were hard I know that you've been feelin' down If you only knew how I'm feelin' For you If I could take your pain I wish that I could wash it all away If you only knew how i'm feelin' Mommy I'm sorry if my first letter made you cry To be honest with you I don't think that I wanna die Sometimes I feel like that I'm cancerous in others lives Thats probably why I drink at night and sleep till 4 or 5 It's kinda hard walking through life with my distorted eyes When I was younger I was stupid and I thought I thrived I thought alot about everything I said in the letter And questioned whether or not if I was dead you'd be better You think my shorty would be happy if I never met her It's too late now mommy I could never forget her Could never forget how she told me to love Cuz my father and my grandmother is always above It's glory above you know that daddy taught me to thug And everytime we was with nanny she'd bombard me with hugs (damn) I MISS 'EM mommy and it's hard to believe That I'm grown and I don't understand it - why did they leave (Better to die and sleep then never wake and sleep) (Then linger on and dare to live when your souls life is gone) Shara Worden: You've been runnin' around for so long You've been hurting yourself too much You keep messin' around with darkness You're the one who's losin”– Razorblade Salvation – Jedi Mind Tricks “Nu era adevarat asa-i? Nu vedeam eu bine, iar simturile imi erau amortite nu? Te rog spune ca e asa, te rog, orice ai fi, daca ai tinut vreodata la mine, sau daca nu la mine cel putin la nefericitii care totusi au gasit ceva folositor in existenta mea, te rog spune-mi ca ochii ma inseala si ca totul e doar un cosmar. Un cosmar insangerat care nu vrea cu nici un chip sa se termine. Te rog, fa ca tot accidentul acesta sa fie doar in inchipuirea mea, te rog. Nu vreau sa le stiu moarte, nu dupa tot ce s-a intamplat. Spuneti-mi ca nu e asa! Va rog! “

Dar nu era asa! Sangele, imaginile scabroase, mirosul intepator, totul era adevarat. Bine ca nu auzeam caci cu siguranta, ultima parte din creierul meu ar fi cedat. Dar le vedeam, le simteam cum isi dadeau ultima rasuflare, le priveam fara sa pot face ceva. Stiam ca trebuie sa le ajut, dar nu puteam sa ma misc. Nu reuseam sa imi tarai picioarele de sub masina contorsionata, aceeasi masina care le aducea acum moartea. Nu era vina mea, dar ma invinovateam pentru toate. Ma mustram pentru ceva ce nu facusem, pentru toate lucrurile oribile care le spusesem in trecut, si pe care le regretam enorm acum. Ma mustram si pentru toate chichitele pe care le facusem si pentru care ele se enervasera. Da! Regretam ca ma comportasem atat de urat fata de ele, dar era prea tarziu acum. Mainile lor se intindeau pentru ultima data spre mine, iar ochii lor straluceau pentru ultima data de viata ce li se scurgea din corpurile mutilate. Le priveam buzele albe, tremurande, cum strigau mute dupa ajutor, fara ca eu sa le pot raspunde. Le vedeam cu se chircesc sub greutatea camionului care se izbise de noi. Nu le vedeam decat pe ele, miscandu-se anemic, tremurand toate, straduindu-se sa iasa de sub fiarele fumegande. Se tarau prin sticla sparta, refuzand sa admita infrangerea, desi se vedea clar ca aceasta ultima fortare eroica era cea care le va aduce pieirea. Priveam toata aceasta scena macabra fara sa clipesc, fara sa simt durerea, fara sa aud cum sfaraie obiectele din jurul meu. Narile imi erau gadilate de mirosul dulce acrisor al cauciucurilor arse imbibate de sange, si de mirosul scarbos al motorului ce pierdea, ca si familia mea, pretiosul lui combustibil. Ce urat din partea mea sa compar o masina cu un om, dar in momentul de fata, privind moartea cu ochii unui scriitor invatacel, aceasta e singura descriere care imi vine in minte, singura de care dispun cand mintea mea nu mai poate procesa altceva decat moartea iminenta a singurelor fiinte pentru care traisem pana atunci. Voisem de atatea ori sa imi iau viata, si poate, daca as fi facut-o, ele nu ar mai fi fost acum aici. Poate ca ar fi trait, poate ca ar fi fost fericite. Mi-am ridicat privirea cand mana surorii mele, Annabelle, cazu pe sticla imprastiata peste tot pentru ultima data, iar privirea ei se goli de orice sentiment. Am privit luna, luna aceea albastra, luna care imi dusese acum la pieire mama si sora. Daca nu m-as fi agitat atat de mult sa o privesc, poate ca nimic nu s-ar fi intamplat. Sau poate daca soferul tirului nu ar fi baut mai mult decat putea duce, poate totul ar fi fost un vis, sau un pasaj din cartea mea. Dar era adevarul, crudul adevar, cel care se imprietenise atat de bine cu moartea. Nu auzeam plansetele bietei mele mame care ma striga, nu auzeam sirenele ambulantei sau ale politiei, nu vedeam cu se chinuia sa ajunga la mine, cum ma privea cu ochi speriati caci incetasem sa ma misc. Nu vedeam si nu mai auzeam nimic. Ma rugasem la Dumnezeu ca totul sa fie un vis. Aceasta nu era prima mea rugaciune, dar se pare ca cel Atotputernic refuza cu vehementa sa ma asculte, si intelegeam si de ce. Insa.. macar sa o fi ascultat de dragul mamei, de dragul Annei, de dragul oricui daca nu de-al meu, insa nu a vrut. Cred ca planuise demult sa ma lase fara nici un sprijin mai ales ca tata plecase cand eu inca era mic. Da! Voise sa imi demonstreze cat de puternic era! ’Ai reusit! Acum esti multumit?’ mi-am strigat singur in cap, sfidand vidul care punea stapanire pe mine. Eram singur in propriul meu univers, cu o luna albastra deasupra si cu moartea asteptandu-ma la fiecare colt in lumea reala.

Nu aveam unde sa fug, nu mai aveam unde sa ma ascund. Si tocmai acum, cand aveam nevoie de cineva sa creada in mine. Acum nu mai era nimeni. Voise sa mi-i ia, si reusise. Toti ma parasisera! Dar... oare de buna voie?