This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share
it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA
report form. Report DMCA
Mă pierd atunci când le întrevăd, Moi ca puful, albe ca zăpada, Acele aripi de înger sunt. Totuşi, mi-ar fi mult mai uşor Dacă ar şti cât de dragi Îmi sunt acele aripi de înger. Însă, cu trecerea timpului, Am ajuns să doresc mai mult De la acele aripi de înger. Realizez însă că invizibil sunt, În timp ce îmi înăbuş un suspin, Pentru delicatele aripi de înger .