Arhiva - Noiembrie 2008 Penifest_part3

  • Uploaded by: Wyrd Well
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Arhiva - Noiembrie 2008 Penifest_part3 as PDF for free.

More details

  • Words: 10,628
  • Pages: 40
PENITENCIAR: noiembrie 2008 In vreme ce avocatul Paula Iacob si o serie de jurnalisti se cautau de dramele pe care le traverseaza infractorii din Penitenciarul

Braila

-

interdictia de a avea alcool si telefoane mobile in celule prezentam

un

cutremurator,

avandu-i

protagonisti sa-si

ca

pe

"condamnati", lor,

caz

prin

cei meseria

petreaca

viata

alaturi de detinuti: gardienii. Carora nimeni nu le-a cerut o parere. Penitenciarul Tulcea, acum patru ani. Fiul agentului sef Mircea Moldoveanu, in varsta de sase ani, este rapit si sechestrat intr-o cladire parasita din orasul Tulcea. Micutul este batut, acoperit cu cartoane si plasticuri carora faptasul le-a dat foc, lasandu-l pe copil sa arda de viu. Criminalul a fost prins si la ora actuala se afla in puscarie. Dar, pana sa fie transferat la penitenciarul Poarta Alba, asasinul (Alexandru Morusean) a fost incarcerat in acelasi penitenciar unde lucra Moldoveanu, acesta fiind nevoit sa priveasca zilnic la ucigasul propriului copil. Cuvintele sunt de prisos. De la aceasta cumplita tragedie, agentul sef Moldoveanu a ramas cu o trauma ireversibila, sanatatea fiindu-i afectata. Internat in spitalul Judetean Tulcea, acesta a decedat vara aceasta, lasand in urma o fetita de doi ani fara tata, potrivit directorului Penitenciarului Tulcea, Ion Feodorof. "Santaj mediatic" Penitenciarul Braila, acum o saptamana: in urma unui incident cu un detinut, un agent supraveghetor pe sectia de detinere, in varsta de 33 de ani, a facut infarct. In prezent se afla la terapie intensiva. Lista dramelor care nu fac rating ar putea umple pagini intregi. Istorii cu oameni simpli care au ales o meserie ingrata sunt destule. Revenind

la

http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

"scandalul"

din

Penitenciarul

Braila,

FSANP

PENITENCIAR: noiembrie 2008 considera ca, in cautarea unei stiri (nici macar) de senzatie, mass-media a dat verdicte. "Prezumtia de nevinovatie a functionarilor

publici

implicati

intr-un

accident

deloc

spectacalor a fost suspendata", considera presedintele FSANP, Alin Popescu. O perchezitie la care s-au descoperit obiecte interzise, un grup de detinuti furiosi pentru ca au fost descoperiti, o grupa de interventie care a actionat si s-au putut lua masurile legale. Iata in esenta, datele problemei. Este cunoscut ca detinutii isi produc autoagresiuni in situatiile cand incalca legea pentru a santaja personalul penitenciarelor. Mai nou, arata Alin Popescu, "santajul devine mediatic". "Nu a fost de ajuns ca au incalcat legea incercand sa introduca in penitenciar alcool si telefoane mobile. Nu a fost de ajuns ca au injurat, au insultat si au agresat personalul penitenciarului. Siau implicat familiile intr-un santaj mediatic. Jurnalistii, care altfel se pretind corecti, au pus in scena un adevarat circ. Din scenariu au facut parte convorbiri in direct cu detinuti care aveau ilegal telefonul mobil, invitati cu opinii ferme si declaratii tendentioase, familii care repetau obsesiv povestea asa zisei maltratari", a spus presedintele FSANP. Aceasta inainte ca organismele abilitate sa-si spuna punctul de vedere. Nimeni nu se intreaba in ce conditii muncesc, sau de cate ori viata, integritatea corporala, demnitatea sau avutul le-au fost puse in pericol agentilor din penitenciare. "Un agent, de multe ori singur pe o sectie de detinere cu peste trei sute de detinuti, isi risca zilnic viata. Printre detinuti agresivi si inventivi, care se mai si libereaza cu ganduri de razbunare, agentul e insusi sistemul juridic care a luat libertatea, si tinta principala a unei agresivitati, deseori fizica", a declarat presedintele FSANP. Numai in anul 2008, pana in prezent, au fost inregistrate peste 42 de cazuri de agresiuni fizice asupra personalului din penitenciare. Meciul detinuti-gardieni: 5 la 2 Mai mult de jumatate din membrii grupei de interventie (cinci agenti) au certificat medico-legal prin care primesc opt zile de ingrijiri medicale in urma incidentului de la Penitenciarul Braila. Doar doi dintre cei cinci detinuti implicati au primit http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 certificat medico-legal care constata urmele unor lovituri. "Cu toate acestea Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) a

constatat

ca

s-au

depasit

limitele

legale

impuse de

necesitatea imobilizarii. ANP au vazut doar imaginile fundurilor inrosite prezentate insistent in presa. Asa, a fost dat verdictul, care preliminar sau

nu,

este

expresia

unei

superficialitati nepermise",

considera FSANP. (sursa: link) Posted in Labels: ANP, fsanp, penitenciar, penitenciare | 12 Comentarii

Regia Multiproduct, în comă Posted On 11 noiembrie 2008 at la 00:01:00 by Huginn 4 milioane de Euro pierderi şi datorii Revin

cu

un

Administraţia

subiect Naţională

care a

demonstrează,

dacă

Penitenciarelor

(ANP)

mai nu

era

cazul, că

este

singura

necunoscută a mandatului Predoiu. RA Multiproduct, aflată în coordonarea Ministerului Justiţiei, este în stare de faliment. Ministrul justiţiei nu ia decizii, pentru că nu e în stare să gestioneze problema. Parcă am mai auzit asta. Multiproduct înregistra pierderi de 2.900.000 lei (RON), pe primele 8 luni ale anului 2008, şi datorii totale de 10.353.000 lei către ANP, bugetul de stat şi al asigurărilor sociale şi, către furnizori. Obligaţiile către bugetul de stat nu au fost achitate de 1 an şi jumătate, deşi sumele corespunzătoare au fost oprite pe statele de plată ale salariaţilor. Cu excepţia sucursalei Aiud, toate celelalte sucursale au pierdut în instanţă procese cu penitenciarele care furnizează forţă de muncă, fiind acum în procedura http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 de executare silită, şi având conturile blocate. Desfiinţare eşuată, pierderi pentru bugetul de stat În Decembrie 2006 la Regia Autonomă Multiproduct a avut loc un audit al Ministerului Justiţiei, în urma căruia au fost propuse o serie de recomandări. Până în prezent, nici una dintre acestea nu a fost aplicată. Având în vedere scopul pentru care a fost înfiinţată Regia şi luând în calcul constatările auditului, la începutul anului 2007 a fost propusă preluarea regiei de către ANP, cu atât mai mult cu cât sucursalele acesteia funcţionau în cadrul penitenciarelor din teritoriu. Exista şi un precedent în acest sens şi anume preluarea unei filiale a regiei – Întreprinderea de Încălţăminte Craiova, prin H.G. 30/2000. Demersurile preluării regiei,de către ANP, în 2007 au fost oprite odată cu venirea la conducerea Ministerului Justiţiei a lui Tudor Chiuariu şi cu numirea ca Director General Adjunct al ANP a lui Gheorghe Şpaiuc. Cele mai mari pierderi au fost realizate în anul 2007. Pentru anul curent aţi văzut deja cifrele. Datele prezentate mai jos reflectă criza în care se află astăzi regia şi implicit salariaţii acesteia (în lei - RON): Anul

Profit brut

Profit net

Pierderi

2000

1.250.314

1.122.754

-

2001

3.921.254

3.542.008

-

2002

3.805.912

3.394.746

-

2003

2.586.739

2.179.148

-

2004

838.925

629.814

-

2005

-

-

2.396.209

http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 2006

-

-

1.716.316

2007

-

-

4.403.449

După cum se observă, începând cu anul 2002, profitul a început să scadă. În anii 2003 şi 2004 au fost făcute o serie de 'investiţii importante' printre acestea aflându-se cumpărarea a două maşini de lux VW TOUAREG, AUDI A6 (folosite exclusiv de Ministerul Justiţiei) şi cumpărarea actualului sediu al Regiei din Bulevardul Lacul Tei. Ministerul Justiţiei asistă pasiv la faliment Odată

cu

oprirea

demersurilor

de

preluare a regiei de către ANP, salariaţii - prin sindicatul reprezentativ - au încercat să prezinte instituţiilor statului (Preşedinţie, Guvern, Ministerul Justiţiei) situaţia în care se

află,

conştienţi

fiind

de

posibilitatea

pierderii locurilor de muncă. Aceasta, cu atât mai

mult

cu

cât

media

de

vârstă a

salariaţilor este de 40-45 de ani, iar pe de altă parte toate sucursalele se află în zone ale ţării care nu oferă prea multe oportunităţi în găsirea unui loc de muncă. După numai două luni, în iulie 2008, regia a fost trecută din coordonarea Ministerului Justiţiei în administrarea AVAS, prin H.G. 745/2008. AVAS-ul nu s-a implicat în mod concret pentru redresarea sau închiderea Regiei. Ministerul Justiţiei se poartă ca şi cum nu ar avea nimic în comun cu această regie. În luna mai a acestui an afost organizată o acţiune de protest fiind pichetat sediului Ministerului Justiţiei. În urma acestei acţiuni MJ a promis că se va implica în rezolvarea problemelor regiei, Radu Ragea fiind numit ca reprezentant în Consiliul de Administraţie al Regiei. În vremurile bune... RA Multiproduct s-a înfiinţat prin H.G. 98/1991, prin transformarea unei direcţii din subordinea fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor în scopul de http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 a asigura calificarea profesională a persoanelor private de libertate. Are în componenţă, la această dată, 5 sucursale: Fabrica de Mobilă I.L.Caragiale ( Penitenciarul Mărgineni ) Fabrica de Mobilă Gherla (Penitenciarul Gherla) Întreprinderea de Confecţii Târgşor (Penitenciarul de Femei Târgşor) Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud (Penitenciarul Aiud), Întreprinderea

de

Împletituri

şi

Confecţii

Metalice

Poarta Albă

(Penitenciarul Poarta Albă). Regia nu a primit niciodată bani de la bugetul de stat. Sursele de finanţare au fost obţinute numai din venituri proprii în urma valorificării pe piaţa liberă a produselor. Timp de 10 ani regia s-a dezvoltat continuu, ajungând în anul 2000 să aibă un număr de 527 de salariaţi şi să folosească

pentru

activităţile

productive

aproximativ

1500-2000

de

persoane private de libertate. Începând cu anul 2005 regia a înregistrat numai pierderi. Link-uri utile: Ministerul Justiţiei coordonează falimentul fabricilor din penitenciare Fabricile din penitenciare - pierderi de milioane in asteptarea unei solutii Fabricile din penitenciare în stare de faliment ANP: Gheorghe Spaiuc si fuga de raspundere PS Am folosit drept document de lucru un mail transmis de dl. Valentin Paise, preşedintele Sindicatului Liber Unirea al salariaţilor din cadrul RA Multiproduct. Am mai reformulat pe unde a fost cazul. Posted in Labels: ANP, faliment, penitenciar, penitenciare, RA Multiproduct | 7 Comentarii

FSANP: Incidentul de la Brăila - şantaj mediatic Posted On 10 noiembrie 2008 at la 20:02:00 by Huginn Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a reacţionat şi în week-end exprimându-şi nemulţumirea faţă de reacţia http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 precipitată

a

Administraţiei

Naţionale

a

Penitenciarelor,

referitor la

incidentul din 06.11.2008 de la Penitenciarul Brăila. Mâine vor organiza o conferinţă de presă, mai jos aveţi documentul de poziţie.

Santaj mediatic Penitenciarul Tulcea, acum 4 ani: Fiul agentului M.M., supraveghetor pe sectia de detinere, a fost rapit de catre un fost detinut. In varsta de 6 ani, a platit cu viata pentru profesia tatalui. A fost invelit in ziare si cartoane si ars de viu. Acum câteva zile agentul M.M. a decedat, macinat de tragedia petrecuta. Penitenciarul Braila, acum o saptamana: In urma unui incident cu un detinut, M.A., in varsta de 33 ani, agent supraveghetor pe sectia de detinere, a facut infarct. In prezent se afla la terapie intensiva. Lista dramelor, care nu fac rating, ar putea continua. Istorii cu oameni simpli care au ales o meserie ingrata, sunt destule.

Incidentul de la Braila – santaj mediatic Acum cateva zile, in cautarea unei stiri de senzatie,

mass-

media

a

verdicte.

Prezumtia

de

dat

nevinovatie

functionarilor

a

publici

implicati

intr-un

incident

deloc

spectaculos a fost suspendata. O perchezitie la care s-au descoperit obiecte interzise, un grup de detinuti furiosi pentru ca au fost descoperiti. Grupa de interventie a actionat si s-au putut lua masurile legale. Este

cunoscut

deja

ca

detinutii

isi

produc

auto-

agresiuni în situatiile cand incalca legea pentru a santaja personalul penitenciarelor. Mai nou insa, santajul devine mediatic. Nu a fost de ajuns ca au incalcat legea incercand sa http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 introduca in penitenciar alcool si telefoane mobile. Nu a fost de ajuns ca au înjurat, au insultat si au agresat personalul penitenciarului. Si-au implicat familiile intr-un santaj mediatic. Jurnalistii, care altfel se pretind corecti, au pus in scena un adevarat circ. Din scenariu au facut parte convorbiri în direct cu detinuti care detineau ilegal telefonul mobil, invitati cu opinii ferme si declaratii tendentioase, familii care repetau obsesiv povestea asa zisei maltratari. Inainte ca organismele abilitate sa-si spuna punctul de vedere, s-a dat deja un verdict public, de natura a supune oprobiului public si de a stigmatiza intregul personal din sistemul administratiei penitenciare. Nimeni nu se intreaba in ce conditii muncesc, sau de cate ori viata, integritatea corporala, demnitatea sau avutul le-au fost puse în pericol, in exercitarea atributiilor de serviciu. Sigur ca este un serviciu voluntar, dar asta nu înseamna ca riscurile pot fi bagatelizate. Un agent, de multe ori singur pe o sectie de detinere cu peste 300 de detinuti, isi risca zilnic viata. Printre detinuti, agresivi si inventivi, care se mai si libereaza cu ganduri de razbunare, agentul e insusi sistemul juridic care a luat libertatea, si tinta principala a unei agresivitati, deseori fizica. Sunt notorii cazurile in care personalul de penitenciare sau familiile acestora au fost agresati. Numai în anul 2008, pana in prezent, au fost inregistrate peste 42 de cazuri de agresiuni fizice asupra personalului din penitenciare. In conformitate cu prevederile art. 39, alin. 2 din Legea nr. 293/2004:

“Conducerea

Administratiei

Nationale

a

Penitenciarelor sau, dupa caz, a unitatilor din subordinea acesteia este obligata sa asigure personalului prevazut la alin. (1) protectie impotriva amenintarilor, violentelor si faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei sau in legatura cu aceasta.” Asta e legea, în realitate suntem vinovatii de serviciu. Jumatate din membrii grupei de interventie (5 agenti) au certificat medico-legal prin care primesc 5 – 8 zile de http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 ingrijiri medicale in urma incidentului de joi, 06.11.2008. Doar doi dintre cei 5 detinuti implicati au primit certificat medicolegal care constata urmele unor lovituri. Cu toate acestea Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) a constatat ca s-au depasit limitele legale impuse de necesitatea imobilizarii. Reprezentantii ANP au vazut doar imaginile fundurilor inrosite prezentate insistent în presa. Asa a fost dat verdictul, care preliminar

sau

nu,

este

expresia

unei superficialitati

nepermise. (sursa: www.fsanp.ro) Posted in Labels: ANP, Brăila, fsanp, penitenciar, penitenciare | 17 Comentarii

SNLP: Realitatea TV a descoperit unde se ascunde inchizitorul... Posted On at la 15:05:00 by Huginn Şi SNLP critică, pe site-ul propriu, modul în care a fost gestionat incidentul de la Brăila, din perspectiva reacţiei mass-media. Mai jos aveţi prima parte a articolului, cu precizarea că sublinierile şi formatarea textului preluat îmi aparţin. Nimic nou sub soare. Televiziunea 'incriminată' a reacţionat ca orice post comercial. Violenţa se vinde, iar o astfel de criză de imagine este uşor de speculat. Realitatea TV a descoperit unde se ascunde inchizitorul Torquemada: la Penitenciarul Brăila! . Atât din reportajele difuzate în week-end, cât şi prin mijloace proprii, am aflat că 2 biete persoane private de libertate în Penitenciarul Brăila, au fost exterminate prin următoarele metode torţionare: . 1. Li s-a permis să-şi execute

pedeapsa

în

regimul semi-deschis (au uşile deschise la camere pe tot

parcursul

http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

zilei,

PENITENCIAR: noiembrie 2008

beneficiază supraveghere

de cu

nivel

scăzut de intensitate, sunt incluşi în multiple programe de intervenţie psihosocială pe care le desfăşoară tot în spaţii/încăperi deschise, se deplasează neînsoţiţi în interiorul penitenciarului). 2. Au fost selecţionaţi, cu acordul lor, să desfăşoare activităţi productive,

deci



muncească

în

aer liber

împreună cu alte persoane, beneficiind de câştiguri financiare, diminuarea pedepselor (o zi câştigată la două sau trei muncite) cât şi de şansa de a fi liberaţi la prima analiză a comisiei de liberare condiţionată. Notă: Pentru deciziile de la pct 1 şi 2 două comisii şi-au asumat responsabilitatea.

În

cazul

individualizaţi/selecţionaţi

evadează

în sau

care comit

cei

alte fapte

grave, membrii comisiilor (inclusiv directorul unităţii) pot fi fost traşi la răspundere, alături de cei care îi aveau în grijă la momentul evenimentului. 3. Au profitat de lejeritatea sistemului în care îşi executau pedeapsa şi de încrederea celor care au avut curajul să-şi asume răspunderea pentru ei, pentru a introduce în unitate obiecte şi substanţe interzise (alcool, telefoane mobile); de asemenea, au consumat alcool şi au folosit telefoane mobile într-un penitenciar. 4. Ştiindu-se vinovaţi, au reacţionat agresiv cu ocazia controlului care a dus la descoperirea obiectelor interzise, încercând să intimideze personalul de pază care a fost nevoit să-i imobilizeze. . Stimabila d-nă reporter-procuror-acuzator Cristina Şincai de la Realitatea TV, luând în calcul prezumţia de vinovăţie absolută a celor care aplica legea în condiţii de siguranţă mai http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 mult decât precară a pus verdictul: TORTURĂ! A făcut tot posibilul într-o emisiune difuzată în direct sâmbătă în a-l determina pe directorul general al A.N.P. să accepte că este vorba de tortură. Acesta a rezistat greu atacurilor mai ales că nu prea a avut ocazia să vorbescă mai mult de 5 secunde la o intervenţie.(...) . Continuarea pe site-ul SNLP la http://www.snlp.ro/art20081110-realitatea-tv-a-descoperit-unde-se-ascundetorquemada-01.html. Posted in Labels: ANP, Brăila, penitenciar, snlp | 14 Comentarii

Eroul neamului Posted On at la 00:01:00 by admin Cand domnul Bala a ajuns la conducerea penitenciarelor, toata lumea a rasuflat usurata. Bucurosi si increzatori, ne-am pus pe asteptat, urma sa avem, in sfarsit, parte de momentul in care toate grijile noastre aveau sa piara ca prin farmec, in care toate nevoile noastre aveau sa fie satisfacute. . Cand

au

aparut

primele

semne ca

lucrurile nu stau tocmai asa, lumea s-a nelinistit usor dar n-a vrut sa recunoasca ca s-a inselat. Sa mai asteptam am zis noi, sa mai vedem, sa nu fie la mijloc o neantelegere, o rautate. Dupa patru luni de asteptare, din triumfatori ce eram, am cazut in cealalta extrema. Si iata-ne acuzand, negand, desfiintand in cor. Pana la povestea de la Braila, nimeni n-a rostit cu naduf, numele Bala. Dintr-un soi de pudoare pe de o parte, dintr-un fel de neputinta de a recunoaste ca ne-am inselat, pe de alta parte. Branciul asta cu Braila ne-a trezit insa la realitate, realitatea in care traim, de care nu putem fugi, pentru ca mai devreme sau mai tarziu se intoarce inzecit tot impotriva http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 noastra. Sa cugetam asadar! Toata povestea asta cu Bala seamana cu povestea lui Fat Frumos, un fel de Superman al zilelor noastre. Si cine nu vrea sa traiasca cu Superman in familie?! Ca urmare ne-am pus toata nadejdea intr-un singur om, am asteptat ca dintr-o singura miscare, din priviri pur si simplu, sa indrepte de unul singur peste noapte, toate lucrurile strambe care ne-au schimonosit existenta pana acum. . Dl Bala nu este Superman, este un om obisnuit care din motive obiective sau subiective comite greseli. Poate ca cea mai mare greseala a fost aceea ca a ignorat cu buna stiinta efectele, dezastruoase as zice, ale mandatului Iosif. Indiferent din ce parte am analiza lucrurile, dupa ce Iosif a hacuit un intreg sistem, era o chestiune, daca nu de onoare, macar de minima prudenta politica, sa nu mentii, cu atat mai mult sa nu promovezi in functii de conducere - ca sa nu mai punem la socoteala metodele - personaje dubioase si compromise in cea mai mare masura. Spuneam si cu alta ocazie ca Dl Bala are cele mai bune intentii, tot asa cum si altii le-au avut mai inainte, in felul lor. N-ajunge! Pana de curand sistemul penitenciar a fost - mai este inca!- un sistem militarizat. Intr-un asemenea sistem, ordinul nu se discuta ci se executa fara cracnire. In fruntea unui asemenea sistem este usor sa te amagesti ca lucrurile merg ca pe roate. Este usor, mai ales, sa auzi numai ce-ti convine (si slava domnului ca avem exemplare foarte talentate in zona asta!), sa strivesti orice impotrivire, sa ascunzi abuzurile sau ilegalitatile si sa traiesti fericit pana la adanci batraneti cu convingerea ca ai fost cel mai priceput conducator din toate timpurile. . In realitate insa, conducatorii nostri n-au fost priceputi, in realitate obedienta noastra a fost luata drept dovada a priceperii lor. In realitate, desi aveau cele mai spalate urechi din lume, conducatorii nostri n-au auzit decat ceea ce vroiau sau trebuiau sa auda. Ne-am inselat cu totii si astazi suportam din plin consecintele. Un director general, oricat de bine garnisit ar fi, nu poate face nimic de unul singur. Trebuie sa delege parte http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 dintre

responsabilitati,

unor

oameni

capabili. Echipa asta trebuie sa construiasca la randul ei, punti solide de legatura cu esalonul urmator si tot asa. Toata constructia asta trebuie sa fie executata temeinic, altfel, ea se poate prabusi instantaneu la prima furtuna. N-am nicio indoiala ca parte dintre membrii actualei echipe au convingerea ca

blogul

este

cel

care

genereaza,

intretine

si

sustine indisciplina,

tensiunea, ca promoveaza neadevaruri, ca manipuleaza, ca este in ultima instanta, daca nu singura, in orice caz principala problema a sistemului penitenciar. . N-am nicio indoiala ca parte dintre membrii actualei echipe cauta neancetat solutii, nu pentru a rezolva problemele ridicate pe blog, ci solutii de desfintare a blogului. In fond ei au mare dreptate. Cat timp nu se "aude" nemultumirea, cat timp conducatorul asta nu este tras in mod real la raspundere, cat timp are posibilitatea de a lansa, insinua, controla si intretine zvonuri, este cat se poate de limpede ca poate sa zaca la nesfarsit intr-o functie inalta. Intelegem cu totii care sunt in fond, cele mai mari probleme ale sistemului penitenciar: lipsa de profesionalism, nepotismul, birocratia, lipsa resurselor financiare, comunicarea in si in afara sistemului, drepturile detinutilor in dauna unui mecanism real de contrabalansare a acestor libertati. . Dupa ce Iosif a ravasit de voie, un sistem intreg, fara ca nimeni sa indrazneasca sa-i ia jucaria din maini, fara ca cineva dintre cei cu autoritate (inclusiv directorii penitenciarelor!) sa i se opuna vreodata, era obligatoriu ca cineva sa fie tras la raspundere. Iosif nu si-ar fi facut mendrele daca n-ar fi fost ajutat, indemnat, incurajat si sustinut de catre tovarasii lui de... fapta. A fost cineva tras la raspundere? Nu! Unii au plecat de unde au venit, altii incaseaza pensii imbunatatite, altii sunt si acum la mare pret, altii sunt ridicati in rang. Teoretic putem fi acuzati ca ne roade invidia, ca ne mana setea de razbunare, practic insa suntem pusi in situatia de a accepta sa convietuim, ba mai mult, sa ne supunem cu incredere si http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 recunostinta, unor oameni care au adus deservicii imense sistemului penitenciar, suntem indemnati sa construim pe acelasi teren mlastinos, care sta dintotdeauna la baza sistemului penitenciar romanesc. Intrebarea referitoare la ce este de facut, revine obsesiv pe blog, chiar daca marea majoritate a lucratorilor inteleg cu exactitate care sunt solutiile. Dar oricata reforma am face pe hartie, oricate intentii bune ne-ar anima, fara puterea exemplului, nu vom putea fi niciodata convinsi ca trebuie sa ne schimbam mentalitatea, ca trebuie sa ne asumam cu seriozitate responsabilitatile. *** Intorcandu-ma

la

evenimentele

care

aceasta

punand

criza,

Braila, au cap

la

generat la

cap

informatiile care au ajuns la mine pe cai colaterale, trag, cu voia dumneavoastra cateva concluzii. . Detinutii

pot

fi

recalcitranti, agresivi,

periculosi, este o realitate care face parte din regula jocului. Pe de alta parte, indiferent care este atitudinea acestora, noi lucratorii de penitenciare suntem obligati sa respectam legea si potrivit ei, nu avem dreptul sa aplicam detinutilor corectii fizice. . Tot legea precizeaza ca membrii trupei de interventie pot interveni in anumite circumstante, care nu sunt interpretabile. Pana la un punct, la Braila nu s-a incalcat legea. Pana in punctul in care, dupa ce detinutii au fost imobilizati, dupa ce acestia au fost "cazati", cu acordul sau la ordinul conducerii, membrii trupei de interventie au continuat sa "intervina". . Aceasta ar putea fi de altfel si explicatia pentru care detinutii au urme de lovituri, numai intr-o anumita parte a corpului. Cel putin teoretic. Logic ar fi fost ca detinutii sa prezinte urmele loviturilor pe tot corpul, altfel este greu sa-ti imaginezi ca intr-o anumita situatie, de inghesuiala in orice caz, poti sa-ti alegi cu precizie si cu precadere o anumita parte a corpului, aceeasi. Ramane ca ancheta sa stabileasca in ce masura cei implicati in http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 acest caz, au incalcat sau nu regulamentul in vigoare. Ceea ce nu-si propun insa anchetatorii sa stabileasca, este si in ce masura relatiile detinut - lucrator de penitenciare sunt gandite si aplicate in avantajul si nu in detrimentul ambelor parti. . Este limpede ca bataia nu mai este un reflex in penitenciarele romanesti, este limpede ca intre gardianul care lovea pana nu demult, nemultumit doar de "uitatura" detinutului si lucratorul de astazi, sunt mari diferente. Pe dedesupt insa, din motive care ar trebui analizate si interpretate, am convingerea ca procentul celor ce regreta corectia fizica ca solutie, este foarte mare. . Parte dintre aceste motive tin de psihologia relatiei dintre detinut si pazitorul lui, altele tin insa de statutul lucratorului, de conditiile lui de munca, de nivelul lui de intelegere, de felul in care relationeaza cu superiorii, de masura in care are sau nu, calitatile impuse de un asemenea loc de munca. Discutia este lunga si grea, teoretic cel putin, ea ar trebui sa se poarte de catre noua echipa manageriala, care are si obligatia de a identifica solutiile, de a adapta sistemul la o cu totul alta realitate. Da, detinutul a capatat intre timp tot felul de drepturi, deseori are obiceiul de a si le revendica la nesfarsit, in ultima vreme detinutul a capatat pe deasupra si prostul obicei de a folosi telefoane mobile pentru a transmite, in afara penitenciarelor tot felul de informatii. Unele dintre ele sunt pe gustul televiziunilor, televiziunile sunt cat se poate de comerciale si au la randul lor prostul obicei de a interpreta informatia dupa cum considera de cuvinta. . Genul acesta de informatie nu poate fi oprit indiferent de vitejia domnului sef care intentioneaza sa tine piept televiziunilor sau poarta penitenciarului ferecata. Da, vremurile se schimba, incet, incet, lucratorul de penitenciare se schimba si el, incepe sa ridice pretentii. Cel putin, unii dintre ei! Teoretic, şefii ar trebui sa-si schimbe la randul lor discursul si obiceiurile, ar trebui sa se adapteze acestei noi realitati. Asadar este un fapt dovedit, Superman nu exista! Exista insa PUTEREA EXEMPLULUI, care chiar poate sa faca minuni! Posted in Labels: director general, penitenciar | 12 Comentarii http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

Poşta redacţiei - cu războaie, judecăţi, studenţi şi chiriaşi Posted On 09 noiembrie 2008 at la 00:01:00 by Huginn

Primim destule mailuri pe adresa de blog. Cele mai multe devin, dacă nu sunt deja, subiecte. Altele, rămân în aşteptare până când găsim un moment prielnic să scriem despre subiectul în cauză. . Penitenciarul Jilava - un război de 10 lei . La Penitenciarul Jilava conflictul dintre conducere şi sindicalişti (o parte) nu s-a stins. Gheorghe Comunişteanu, a fost destituit şi mutat disciplinar la Penitenciarul Rahova să mai fericească şi pe alţii cu personalitatea dumisale. De atunci la Jilava s-au întâmplat reportaje făcute de habarnişti, greve de exerciţiu sau percheziţii pentru presă. . De data asta, mărul discordiei nu a fost avizierul sindical, procedura disciplinara, sau sediul sindicatului. 10 lei, reprezentând sporuri, au fost motivul zânzaniei. Unul dintre sindicalişti, Sergiu Stupu, a fost repartizat prin ordinul ANP să supravegheze niscaiva concursuri pe la Institutul Naţional al Magistraturii (INM). Adresa 221075/26.06.2008 stă mărturie. S-a terminat concursul, câştigătorii voioşi, ceilalţi cu speranţe. . La pontaj s-a întâmplat minunea. Perioada de la INM a fost pontată cu sporuri, referitor la care Penitenciarul Jilava nu deţine documente că ar fi trebuit acordate. S-a făcut o comisie de cercetare administrativă, care a propus ca împricinatul să prezinte documentele justificative pe care INM nu le eliberase, http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

sau să restituie banii. . Propunerile comisiei de cercetare administrativă, care mai avusese trei cazuri similare în discuţie au fost aprobate de comandantul - împuternicit Valentin Sorescu. Într-un singur caz s-a gândit c-ar fi bine să sesizeze şi comisia de disciplină, conform rezoluţiei puse pe procesul verbal nr. H393245/PBJ/14.10.2008. Aţi ghicit, era sindicalistu' cu care se 'caftise' în vară in problema avizierului. . În contraprestaţie, Valentin Sorescu e acuzat că închide ochii la furtişagurile gestionarilor diverselor magazii de prin Jilava. Sesizarea în cauză a ajuns la Ministerul Justiţei şi ANP. Povestea pare fără de sfârşit. . Penitenciarul Miercurea Ciuc - hotărâri judecătoreşti nerespectate . Un fapt banal, vorba cântecului. Un angajat primeşte de la instanţă, ceea ce legea i-a stabilit deja ca fiind drept, pentru că onor comanda unităţii n-are chef. Apare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Gelu Ferţu, directorul penitenciarului îngheaţă de emoţie şi, îngheaţă şi plata. . Hotărârea judecătorească (147/14.03.2006) a devenit executorie după recurs. Drept urmare s-a cerut punerea în plată, ultima dată la începutul lunii ianuarie 2008. Frig tare, Miercurea Ciuc, răspuns negativ. Marea problemă era decontarea cheltuielilor de transport, iar penitenciarul a tras de timp cât a putut. S-a rezolvat, înţeleg, pentru că cineva de pe la inspecţia http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

MJ s-a interesat de problemă. . Penitenciarul Poarta Albă - director nou, acuzaţii vechi . Dănuţ Gelu Dincă, proaspăt înscăunatul director al penitenciarului, nu vrea să aprobe concedii de studii. Legea spune că da, trebuie să acorde concedii de studii, dl. director se opune din raţiuni organizatorice. Se întâmplă în mai multe unităţi. . Directori, care acum 5 - 6 ani de zile beneficiau de concedii şi de facultăţi la fără frecvenţă, cu ţâşpe echivalări, sunt acum panicaţi de acordarea acestui drept legal. Dănuţ nu e dintre aceştia, fiind absolvent de Academie, a rămas doar cu un reflex. . Acordarea compensaţiei pentru chirie se dovedeşte şi dânsa o provocare. Dl. director împreună cu şefa de la resurse umane, dna. Alina Asandei, fiică de fost comandant, s-au gândit, ne spune cititorul nostru, să facă economie. Asta e bine, doar că economia s-a făcut tăindu-se de la compensaţie cei care au refuzat hurubele oferite drept locuinţă de serviciu. Juristul unităţii a încercat să-i apere pe cei care au refuzat dărăpănăturile, dar eşecul a fost plenar. . Conducerile penitenciarelor în cauză dimpreună cu semeţul ANP, vor trebui să caute soluţii, cel puţin cu asta pretind că se ocupă... printre altele. Posted in Labels: ANP, Jilava, Miercurea Ciuc, penitenciar, penitenciare, Poarta Albă | 29 Comentarii

Calificativul lui Predoiu Posted On 08 noiembrie 2008 at la 16:20:00 by Huginn

Am mai pus un sondaj în bara din dreapta sus a blogului. Întrebarea http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

este: Cum apreciaţi rezultatele obţinute de Cătălin Predoiu în funcţia de ministru al justiţiei? Părerea mea deja o ştiţi, câţiva dintre dumneavoastră v-aţi exprimat pro şi contra. . Am încercat un sistem de calificative, sper să nu fie probleme de interpretare. După prima zi de votare se înregistrează 52 de voturi, opiniile fiind că dl. Predoiu a obţinut rezultate: foarte bune 4 (7%) bune 4 (7%) satisfăcătoare 6 (11%) slabe 11 (21%) foarte slabe 27 (51%) Ştim deja că planul de eficientizare al ANP a înregistrat un mega - succes de 10% eficacitate. Mai ştim că ANP şi MJ s-au minunat reciproc despre cât de extraordinare instituţii sunt şi ce mândre şi progresiste conduceri au. Au fost planuri, întâlniri, discuţii, acorduri, concursuri. Ce calificativ îi acordaţi ministrului Predoiu? Posted in Labels: ANP, Cătălin Predoiu, justiţie, penitenciar | 16 Comentarii

Realitatea TV: Scandalul de la Brăila Posted On at la 11:15:00 by Huginn Azi, la 11.15, Realitatea TV a administrat pentru o jumătate de oră, în

direct,

o

ditamai

corecţia

Administraţiei

Naţionale

a

Penitenciarelor. Motivul a fost incidentul de la Brăila şi criza mediatică asociată. Situaţia de fapt o vor lămuri anchetatorii. Până atunci masshttp://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 media va 'maltrata' câteva zile sistemul penitenciar în corpore. ANP a emis deja concluzii preliminare, şi a dat practic verdictul, calea e liberă. . Invitaţii din studioul Realitatea TV au fost foarte critici la adresa ANP, după cum era de

aşteptat.

Rudele

deţinuţilor

au

declarat că deţinuţii au fost maltrataţi. Ioan Băla s-a prezentat destul de prost, a fost ezitant deşi a încercat să facă faţă tirului de întrebări incomode, fiind acuzat că nu are nici un control asupra situaţiei. . Interviu din camera de deţinere . Deloc întâmplător, unul dintre deţinuţii presupus a fi bătuţi a intervenit, în direct, telefonic. A confirmat că a fost bătut, de câteva ori, după care a întrerupt convorbirea telefonică. Ioan Băla, directorul general, a încercat să facă faţă întrebărilor incomode şi să prezinte imaginea

de

ansamblu.

La

pauza

de

publicitate,

scorul

era net în

defavoarea sistemului penitenciar. . S-a făcut şi o retrospectivă a agresiunilor care au ajuns în presă în ultimii 4 ani, după care toţi invitaţii şi-au dat cu părerea despre caracterul şi educaţia "gardienilor" sau combaterea criminalităţii în penitenciare.

Spionul şef - a aruncat piatra... Un singur comentariu ar mai fi. Tiberiu Ungureanu, cel pentru care s-a îndoit şi legea şi bunul simţ pentru a fi numit director general adjunct, este cel responsabil pentru reacţia precipitată. El a dictat comunicatele, el a fugit de presă când încă scandalul mai putea fi încă evitat. . Tot Ungureanu, s-a ocupat în ultimul an de prevenirea criminalităţii, şi nu a făcut absolut nimic. Dar, e prietenul lui Radu Ragea, şi având această calitate poate fi incompetent şi catastrofal. Scandalul va continua. . Link-uri utile: Amos News - FSANP îşi exprimă dezacordul cu privire la reactia http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 conducerii ANP după incidentul petrecut la Penitenciarul Brăila Realitatea TV - Rudele a doi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Brăila acuză cadrele închisorii de maltratare Mediafax - FSANP: Deţinuţii asupra carora s-au găsit telefoane şi alcool erau agresivi Ziare.com

-

Federatia

sindicatelor

din

ANP:

Masurile

luate

la

Penitenciarul Braila nu se justifica Newsin - Federaţia Sindicatelor din ANP susţine că nu se justifică măsurile luate la Penitenciarul Brăila Evenimentul Zilei - Deţinuţii din Brăila „au cerut-o“ PS. Uitasem şi eu, uitase şi presa. Acum o lună, tot la Brăila, grupa de intervenţie a acţionat într-o situaţie identică. A fost şi la ProTV povestea, n-au fost 'maltratări', n-au fost plângeri. Posted in Labels: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ANP, Brăila | 60 Comentarii

Drumul Damascului Posted On 07 noiembrie 2008 at la 21:12:00 by admin Doina Jela a publicat la un moment dat (1999) cartea cu titlul "Drumul Damascului". Nu este o carte obisnuita, este

confesiunea

unui

tortionar,

pe

numele lui Frant Tandara. Frant asta ar fi putut sa taca dupa 1989, asa cum au tacut toti ceilalti tortionari din inchisorile comuniste. Surprinzator insa, el a vrut sa vorbeasca. . Evident, nu intentionez sa fac o trimitere directa la penitenciarele de astazi, indiferent din ce parte am privi lucrurile, diferentele sunt enorme si ceea ce am castigat intre timp, in materie de executare a pedepselor, este indiscutabil. Revelator pentru societatea romaneasca insa, este ceea ce s-a petrecut in mintea tortionarului imediat dupa 1989. Pentru ca Frant Tandara a asteptat sa fie tras la raspundere si nu l-a intrebat nimeni http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 nimic: "Puterea actuala putea sa faca ceva mai bine. E foarte neputinciosa. Eu ma asteptam la mai mult, adica, cand dupa alegeri, in '93, alegerile fusesera in martie '92, si am vazut ca nu se schimba... Daca nu se schimba nimic, zic, ce sa mai astept sa vina cineva sa ma intrebe, ma duc eu sa le cer sa ma traga la raspundere. Ca cineva trebuie tras la raspundere, nu? Hai sa marturisim, ma! - am spus celorlati tortionari ca mine. Mi-au spus, ca ce, ei nu sunt nebuni ca mine, au copii de crescut, mi-au spus, fugi ma de-aici, ca se intoarce roata !" Roata nu s-a mai intors, dar nici "Drumul Damascului" nu trece prin Romania- spunea cu amaraciune un eseist - personajul cartii cauta de ani si ani un suflet, un preot, un tribunal in fata caruia sa marturiseasca despre oroare, contribuind in felul sau la insanatosirea sufletelor noastre bolnave de oroare. Dezamagirea mea, dupa patru luni de asteptare de la instalarea actualei echipe, a fost foarte mare. A fost pe masura convingerii ca lucrurile vor intra pe un fagas normal. N-au intrat, ne-am intors la "normalitatea" in virtutea careia sunt sacrificate cu buna stiinta principii, idealuri. . N-am nicio indoiala ca actualii, ca si toti fostii de altfel, au in felul lor cele mai bune intentii si deplina convingere ca deciziile lor sunt, daca nu ortodoxe intotdeauna, in orice caz folositoare sistemului penitenciar. In realitate, cu exceptii care intaresc regula, nici fostii si nici actualii nu pun niciodata mai inainte interesele sitemului penitenciar. Pentru ca nu sunt in stare, pentru ca mai degraba confunda propriile nevoi cu interesele sistemului. Nimic din ceea ce se intampla astazi nu este nou sub "soarele" penitenciarelor, intotdeauna lucrurile "s-au aranjat", intotdeauna au fost comise nedreptati, intotdeauna au existat decizii fara noima, decizii prostesti si, dupa stiinta mea, cea mai grea pedeapsa care a "cazut" pe capul nepriceputilor si neputinciosilor a fost pensia imbunatatita. Si cum nimeni nu este vreodata tras la raspundere si cum asa s-a pomenit dintotdeauna sistemul, cum sa inteleaga vinovatul cu ce a gresit, ca http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 urmare cui si de ce mai ales sa-si ceara prosteste iertare?! In fine, zilele acestea toata lumea a fost cu ochii pe America, unde un american de culoare a castigat alegerile. Pana ieri, asa ceva ar fi fost imposibil! Ei au ales, noi avem de ales si cand fac trimiterea asta la alegere nu ma gandesc neaparat la viitoarele noastre optiuni politice, ma gandesc la evolutia acestui sistem care este obligatorie, care sta la indemana fiecaruia dintre noi. Chiar daca astazi pare atat de putin probabil. Posted in Labels: penitenciar, torţionar | 6 Comentarii

Despre cum a găsit ANP-ul Penitenciarul Brăila şi orbul vinovaţii Posted On at la 18:07:00 by Huginn Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) se joacă de-a comunicatele de presă. În afara celui care se minuna de măreţele realizări, au mai dat două. Unul în care relatează un eveniment negativ produs cu ocazia percheziţiei unor deţinuţi care se întorceau de la un punct de lucru, şi cel de-al doilea, la numai câteva ore, despre concluziile preliminare. . Anchetă, care anchetă? . Se

pare,

conform

ANP,

că angajaţii

Penitenciarului Brăila ar fi depăşit limitele legale în imobilizarea deţinuţilor deveniţi agresivi. Aţi văzut zeci de cazuri în care cel decoperit cu telefonul, cuţitul, băutura sau "biluţa" a devenit agresiv şi a fost nevoie



fie

imobilizat.

Grupa

de

intervenţie şi-a făcut treaba şi totul a reintrat în normalitate. . Numai că cei 5 deţinuţi 'agresaţi', după ce au fost prinşi cu 2 telefoane mobile şi 8 (opt!!!) sticle de alcool dublu rafinat, nu erau orice deţinuţi. Erau VIP-uri la regim deschis. Deci, dare de mână, mijloace la http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 îndemână şi tupeu cât cuprinde. Amănuntele astea, tradiţional, scapă comisiei de selecţionare la muncă din cadrul Penitenciarului Brăila, motiv pentru care tocmai fuseseră urecheaţi cu numai câteva zile înainte de incident. . La ProTV, înţeleg că, familiile s-au plâns referitor la modul în care au fost violentaţi mieluşeii care-şi pozaseră dosurile cu un alt telefon mobil şi le trimiseseră, drept probă celor dragi. ANP-ul, care brusc nu mai e extraordinarul şi progresistul de la întâlnirea cu Radu Ragea, se pierde cu firea. Dă iniţial un comunicat neutru după care revine şi se dă singur cu capul de pereţi. Primul comunicat - Incidentul În data de 06 noiembrie 2008, la Penitenciarul Brăila, la controlul efectuat asupra persoanelor private de libertate care se întorceau de la un punct de lucru exterior penitenciarului, au fost descoperite asupra a 5 dintre deţinuţi, 2 telefoane mobile şi 8 PET-uri conţinând alcool dublu rafinat. Cu ocazia efectuării percheziţiei şi descoperirii obiectelor interzise, deţinuţii au devenit recalcitranţi, au opus rezistenţă şi au avut o atitudine agresivă, atât în limbaj, cât şi în comportament, fapt care a impus aplicarea unor măsuri de imobilizare. (sursa: link) Al doilea comunicat - 'Vinovaţii preliminari' Prima concluzie care se desprinde reflectă folosirea disproporţionată a metodelor de imobilizare şi folosire a forţei

în

raport

cu

faptele

comise,

de

către angajaţii

Penitenciarului Brăila. În acest sens, s-a dispus sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Brăila şi a Comisiei de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru funcţionarii publici cu statut special implicaţi în eveniment. (sursa: link) http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 Când a reacţionat profesionist ANP?

În prima situaţie, când a dispus verificări, sau câteva ore mai târziu când a dat verdictul? Dacă ar fi avut timp să facă o anchetă serioasă, aş fi crezut, pentru că ştiu că se mai întâmplă, că suntem în prezenţa unui exces de zel din partea angajaţilor. În condiţiile date, nu pot să am încredere într-o anchetă mai sumară decât execuţia care se pregăteşte sub presiunea mass-media. . Nu ne rămâne decât să aşteptăm ca cei chemaţi să facă o anchetă serioasă să-şi facă treaba mai bine decât au făcut-o reprezentanţii ANP. Efectul: oamenii vor fi chemaţi pe la tot felul de anchete. Între timp deţinuţii prinşi cu obiecte interzise vor căpăta şi mai mult tupeu, iar cei care ar trebui să-i descopere vor fi şi mai timoraţi. . UPDATE 07.11.2008 ora 20. 45 . Primul efect al reacţiei precipitate a ANP. Nu numai ProTV e interesat. HotNews informează că: Detinutii din Braila au trimis presei fotografii care http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 dovedesc bataile incasate de la gardieni. De ce n-ar crede asta, doar ANP a emis un comunicat despre concluzii preliminare, dar... cu verdicte clare. Posted in Labels: ANP, obiecte interzise, penitenciar, penitenciare | 32 Comentarii

Comunicatul cu care ANP intră în campania electorală Posted On at la 15:00:00 by Huginn Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dat publicităţii, aşa cum a promis, un comunicat de presă referitor la discuţiile de ieri cu sindicatele din penitenciare. Iniţiativa e lăudabilă, dar conţinutul e de campanie, aşa cum dealtfel bănuiam. Mai jos aveţi textul comunicatului emis de ANP. COMUNICAT DE PRESĂ din data de 07.11.2008 În data de 06 noiembrie 2008,

la

Administraţiei

sediul Naţionale

a

Penitenciarelor a avut loc întâlnirea

reprezentanţilor

Ministerului

Justiţiei

şi

ai

Administraţiei

Naţionale

a

Penitenciarelor cu liderii şi reprezentanţii sindicatelor care activează în sistemul penitenciar. Reprezentanţii sindicatelor au prezentat o serie de probleme, pe următoarele domenii de activitate: resurse umane – concursurile pentru ocuparea funcţiilor vacante, în special începerea etapei care vizează trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor; financiar

-

bugetar



acordarea

drepturilor băneşti

restante, aprobarea integrală a procentului reprezentând fondul de premiere pentru data de 01 decembrie 2008, clarificări în privinţa eşalonării plăţilor în cazul sentinţelor executorii obţinute de personalul din sistemul administraţiei penitenciare etc.; http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 legislativ - modificarea statutului personalului, asigurările de viaţă şi de risc profesional, echiparea personalului, acordul colectiv de muncă. S-a încercat găsirea unor soluţii viabile care să reprezinte interesele tuturor părţilor, reprezentanţii sindicatelor fiind de acord

cu

faptul



actuala

conducere

a Administraţiei

Naţionale a Penitenciarelor, cu sprijinul Ministerului Justiţiei, a realizat de la preluarea mandatului, progrese vizibile în gestionarea şi rezolvarea problemelor specifice sistemului penitenciar. S-a

constat

prevederi

că,

la

legislative

nivelul nu

sistemului

sunt

aplicate

penitenciar, unele unitar,

fapt

care

determină apariţia unor nemulţumiri din partea angajaţilor. Pentru

remedierea

acestei

probleme,

cei

prezenţi

au

considerat că trebuie făcută, de către autoritatea centrală, o instruire a directorilor de unităţi, dar şi că se impune o mai mare implicare a acestor directori în actul managerial. Astăzi - 07.11.2008, la sediul Ministerului Justiţiei, în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi ai grupărilor sindicale şi ai M.J./A.N.P, vor continua discuţiile pe probleme tehnice şi de detaliu. Reprezentanţii M.J./A.N.P au subliniat disponibilitatea pentru dialog şi transparenţă faţă de problematica organizaţiilor sindicale, necesitatea unei colaborări eficiente bazate pe comunicare şi spirit de echipă, acordând sindicatelor rolul şi importanţa cuvenită în cadrul sistemului penitenciar. (sursa: link) Comunicat de campanie Câteva

inexactităţi,

ca



nu

le

spun

de-a

dreptul minciuni

gogonate, s-au strecurat în comunicatul ANP. Prima ar fi enunţata dorinţă de a găsi soluţii viabile care să reprezinte interesele tuturor, în ultimele 15 zile de mandat. De ce nu s-a întâmplat asta până acum? De ce, pe vremea când Mininisterul Justiţiei făcea mari planuri de eficientizare, sindicatele stăteau pe la uşă? Nu era campanie electorală, d'aia. http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 Tot comunicatul ne mai spune că reprezentanţii sindicatelor sunt de acord cu faptul că s-au obţinut progrese vizibile de către actuala conducere. Da!? Care-s vizibilele alea? Concursul prin care s-au definitivat în funcţie? În rest, mai ştie cineva ceva măreţ care să intre la categoria progrese, i-auzi, vizibile. Poate planul de eficientizare este dovada? 10% implementare e un succes? Când vedem fapte? Evaluări, propuneri şi concursul măsluit sunt singurele 'realizări'. Poate ar fi trebuit să lase sindicatele să spună singure ce progrese au constat, dacă au constatat. În fine. Lauda de sine, ştiţi a ce miroase. În perioada asta a milogeală electorală. Asta în condiţiile în care liderii de sindicat au venit cu un purcoi de probleme pe care le-au trântit pe masa celor care nu mai prididesc să se vadă minunaţi şi excepţionali. Discuţiile vor continua pe aspecte tehnice, azi, mâine şi câte zile mai este nevoie, ca să fie linişte pentru alegeri. În rest, bla, bla-uri de toamnă târzie: comunicare,

spirit

de

echipă,

importanţa

cuvenită sistemului

penitenciar. Când vedem şi fapte? Link-uri utile: Planul de eficientizare - 90% ineficient Linişte, vin alegerile! Felicitări cu dar-uri Ministrul justiţiei aparente ANP - Sindicatele din penitenciare, seduse si abandonate Strategie de justiţie: raportări multe şi dese Posted in Labels: ANP, comunicat, penitenciar, penitenciare, sindicat | 10 Comentarii

Noi întrebăm, ursul merge Posted On at la 14:00:00 by Sword Motto: http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 „Cel care pune o întrebare poate fi prost 5 minute, cel care nu întreabă rămâne prost toată viaţa.” (proverb chinezesc) De ce sunt atât de multe articole şi comentarii postate pe acest blog despre concursurile din anul de graţie 2008? De ce învingătorii sunt „ei” şi perdanţii suntem „noi”? De ce suntem „noi” consideraţi mulţi, dar proşti, iar „ei” – buni, dar puţini? De ce „noi” avem (încă) speranţă şi bună-credinţă, iar „ei” au interese şi tupeu? De ce „noi” vrem să muncim, iar „ei” vor doar să-şi încarce valizele cu bani? De ce „noi” chiar ne folosim inteligenţa, iar „ei” doar au privirea inteligentă? De ce am ajuns să discutăm despre „noi” şi „ei”, deşi (ar trebui să) aparţinem aceluiaşi sistem? P.S. Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia - spuse rânjind Qariu-bufonul-regelui-Predoiu. Posted in Labels: Predoiu | 6 Comentarii

Fratele Cel Mare e cu ochii pe tine Posted On at la 00:01:00 by prisonworker Dublugânditul e unul din conceptele cheie ale romanului politic „Nineteen Eighty Four” (scris în 1948!) de George Orwell. Acesta anticipa tulburător de exact polarizarea lumii în perioada „războiului rece” după cel de al doilea război mondial. Oceania (societate în care guvernează un sistem opresiv http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 totalitaristşi spaţiul social de desfăşurare a acţiunii romanului), este izolata de Euroasia şi Estasia celelalte doua mari puteri, despre care "prolii" nu trebuie sa stie foarte multe. Poate părea forţată comparaţia cu sistemul penitenicar românesc, dar faptul că cele „trei lumi”, ANP-ul, sindicatele şi blogul sunt antrenate în monologuri paralele zilnice, despre aceleaşi subiecte, fără a se găsi soluţii viabile pentru „prolii – lucrători” ai acestui sistem este un prim motiv să ne dorim în primul rând o introspecţie a noastră, a celor ce jucăm roluri sociale, ca şefi, colegi sau subalterni în ANP, ca autori sau comentatori, mai mult sau mai puţin anonimi pe blog, ca apărători ai drepturilor salariale în sindicate. În aceste zile discutam cu un coleg de blog despre frica oamenilor de a nu fi deconspiraţi pe blog. "Poliţia gândirii" ne avertizează că scriitorii de pe blog sunt leneşi, pierd timpul, sunt cârcotaşi, imorali, mincinoşi, aserviţi, manipulatori. Oamenii cinstiţi ai sistemului sunt muncitori, disciplinaţi, responsabili. „Fratele Cel Mare e cu ochii pe tine” (sună ca dracu

sloganul

Ministerul

ăsta!).

Adevărului

ne

spune cine are dreptul să candideze

şi



concursurile. Abundenţei

câştige Ministerul

ne

spune

ce

politică salarială e corectă şi ce drepturi sunt „pe bune” şi ce drepturi sunt „băşcălie” în Lege. Ministerul Iubirii ne spune că numai unii au voie să greşească fără să fie pedepsiţi. Iar Ministerul Păcii are voie să vadă orice document, oriunde, oricând, în orice penitenciar, trecând chiar şi peste Big Brother sau substituindu-se acestuia, în numele „minutelor de ură” la care suntem obligaţi să participăm pentru a venera principiile pe care se bazează acest sistem:

bârfa,

dezinformarea,

frica,

ameninţarea,

ironia,

mişto-ul,

„dublugânditul”. În Oceania lui Orwell, zilnic, la ora unsprezece, toţi prolii îşi abandonează http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 activităţile curente, pentru a participa la „Cele două minute de ură colectivă”. Pe un tele-ecran imens amplasat în fiecare încăpere apare imaginea duşmanului notoriu al Oceaniei, iar cei care asistă sunt antrenaţi prin contagiune mentală (Gustave le Bon – Psihologia multimilor) înspre sentimente de ură, frică, revoltă. Vi se pare cunoscut? Iar toate acestea se fac prin „nouvorba - newspeak” – limba de lemn a sistemului. Posted in Labels: ANP, penitenciar | 13 Comentarii

Cotidianul: Chiuariu a trimis la puşcărie prime colosale Posted On 06 noiembrie 2008 at la 18:00:00 by Huginn Cotidianul publică, la secţiunea Anchete, un nou articol despre primele lui Chiuariu. Când au apărut prima dată informaţii despre milionul de euro pe care Chiuariu l-a împărţit colaboratorilor, reacţia acestuia a fost promptă. Atunci a promis că-i dă în judecată pe autorii articolului, dar evident că nu a făcut-o. Probele care susţin afirmaţiile din presă sunt mai mult decât concludente. . Primele şi stimulentele date de Chiuariu nu sunt altceva decât plata pentru servicii politice, marea majoritate ajungând la apropiaţi, care, pentru te miri ce activitate, sunt premiaţi consitent. Un exemplu pe care-l ştim prea bine e Marius Iosif. Peste 20.000 RON salariu de la ANP, 4.500 RON primă lunară pentru scotocirea prin arhivele SIPA, periodic câte 4.500 - 9.000 RON. . Ministrul Predoiu, spune doar că asemenea venituri sunt legale. Aşa o fi, nu sunt în măsură să contrazic ditamai ministrul. Raportat la performanţele salariale ale personajului, şi situaţia se aplică şi altor premiaţi de marcă, cred că primele sunt legale, dar nesimţite. . Chiuariu a trimis la puşcărie prime colosale Cotidianul, 05 Noiembrie 2008 272.000 de euro în total, câteva mii de euro de persoană, sunt http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 primele aprobate în decembrie 2007 de către fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu pentru şefii penitenciarelor din România. Marius Iosif i-a cerut lui Chiuariu o prima de 2.700 de euro. Si a obtinut-o. Printro simplă semnătură, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu i-a premiat pe şefii

penitenciarelor

din

România

cu

prime-record. Propunerea a fost trimisă de către fostul şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), judecătorul Marius Iosif, consilier personal şi prieten foarte bun al ministrului Chiuariu, pe 10 decembrie 2007, cu prilejul zilei de 1 decembrie 2007. În hârtia înaintată de către Marius Iosif lui Chiuariu se propune chiar „premierea directorului general al ANP, Marius Iosif, cu suma de 9.500 de lei (2.700 de euro net - n.r.), având în vedere activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în procesul de reformă în sistemul penitenciar“. Potrivit declaraţiei sale de avere, Marius Iosif a încasat anul trecut, cu tot cu prime, 181.508 de lei, din poziţiile de judecător, consilier personal al ministrului Justiţiei şi şef al ANP. Un calcul scurt ne arată că prietenul lui Chiuariu a avut ca bugetar un venit lunar de 4.200 de euro. . Cea mai mare primă din ANP, 9.535 de lei, a primit-o Tiberiu-Firinel Ungureanu, împuternicit director de direcţie, cel care se ocupa de arhivele cu documente importante ale ANP. Directorii generali adjuncţi ai ANP, procurorul Gheorghe Şpaiuc, inspectorul-şef Petre Stan şi inspectorul-şef Dumitru Marin, au încasat şi ei câte 9.000 de lei. Şefii direcţiilor din ANP au fost premiaţi cu sume cuprinse între 9.535 şi 8.500 de lei. . Cei din eşalonul doi din conducerea ANP, directorii diverselor servicii, au încasat prime cuprinse între 8.000 şi 6.000 de lei. Şefii mai mici din eşalonul trei au primit între 4.500 şi 3.700 de lei. În total, şefimea din ANP a încasat 950.535 de lei, adică aproximativ 272.000 de euro. Spre comparaţie, înainte să vină Chiuariu ministru al Justiţiei, cea mai mare primă din sistemul penitenciar a fost de doar 2.000 de lei. . În cele nouă luni cât a fost ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu a semnat 1.065 de stimulente în valoare totală de 2.174.043 de lei, adică peste http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 604.000 de euro, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea acordată de Monica Macovei într-un an şi trei luni. Cei mai mulţi bani au fost încasaţi de prietenii şi apropiaţii ministrului Chiuariu, aduşi de către acesta în Ministerul Justiţiei pe posturi de consilieri personali. . Link-uri utile: Chiuariu a trimis la puşcărie prime colosale - Cotidianul HotNews: Tudor Chiuariu a acordat prime la Ministerul de Justiţie ... Romania libera - Chiuariu a oferit cate patru prime pe zi Cotidianul: Gaşca lui Chiuariu a secat de bani Ministerul Justiţiei Romania libera - Chiuariu a oferit cate patru prime pe zi Tudor Chiuariu, acuzat ca a dat prime enorme unui colaborator apropiat Iulia Scintei, fost consilier al lui Chiuariu, prinsa cu minciuna Ministerul Justitiei: complicitate cumparata cu stimulente Posted in Labels: Chiuariu, Marius Iosif, penitenciar, penitenciare, prime | 6 Comentarii

Rezultate finale ale concursului pentru posturile vacante de director de penitenciar Posted On at la 16:09:00 by Huginn

http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

Get your own at Scribd or explore others: director anp . Link-uri utile: pdfcoke.com - Rezultate finale concurs directori anp-just.ro - Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea functiilor vacante de director de unitate penitenciara in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor - 06.11.2008. Posted in Labels: ANP, concurs, directori, penitenciar | 10 Comentarii

Planul de eficientizare - 90% ineficient Posted On at la 13:00:00 by Huginn Tocmai am văzut pe site-ul Ministerului Justiţiei (MJ) stadiul implementării planului de eficientizare a sistemului penitenciar. Nu ştiu ce-o să le spună Radu Ragea sindicatelor, dar nici măcar în rapoartele MJ, dacă e să le luăm de bune, lucrurile nu stau deloc bine. sunt planificate 80 de activităţi (41 în sarcina unei viitoare guvernări); doar 8 au fost realizate (10%). Sunt

bifate

ca

fundamentare,

realizări

stabilire

de

note de criterii,

situaţii, raportări şi concursul preelectoral (de 3 ori); http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 3 activităţi sunt în curs de realizare (3,7%). Se lucrează deci, conform planului, la identificări de nevoi şi studii. 21 de activităţi sunt cu termen depăşit (26,25%). Nici măcar jumătatea asumată din plan nu a fost implementată. 7 activităţi au termen permanent (8,75%)- nu se lucrează în mod real decât la 3. E vorba de monitorizări, implementări şi "acordare de importanţă crescută". 41

de

activităţi

sunt

planificate

a

fi

realizate

după decembrie

2008(51,52%), adică de guvernarea viitoare. Aici nu s-a mişcat un deget. Concluzia e clară. 10% eficacitate pentru planul de eficientizare. Dacă luăm în calcul şi ce se află, chipurile, în lucru ajungem la un indulgent 12%. Eficientizarea a cam intrat la apă, se pare. Unde sunt managerismele docte emise de cetăţeanul consilier Ragea? Unde sunt romglezismele? Nu prea ajută nu-i aşa? Nu mai spun că jumătate din plan (partea mai dificilă) era lăsat pe seama guvernării viitoare. Poate că scribii ministerului vor înţelege, deşi mă îndoiesc, că megacretinismul raportărilor zilnice, deşi o inovaţie invatoare, nu are nici o legătură cu eficienţa. Sau, mai sigur, vor considera că, dumnealor - piticii atomici ai justiţiei, au planificat măiastru, dar execuţia a fost sub aşteptări. Link-uri utile: pdfcoke.ro - Plan Masuri ANP - stadiu implementare just.ro - Plan de măsuri pentru eficientizarea sistemului penitenciar 2008-2009 Posted in Labels: ANP, penitenciare, plan, Radu Ragea | 12 Comentarii

Linişte, vin alegerile! Posted On at la 11:00:00 by Huginn Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează azi, la ora 14.00, la sediul ANP, o întâlnire cu liderii de sindicat din penitenciare. După multe luni în care reprezentanţii ministerului au mimat interesul pentru soluţionarea problemelor salariaţilor din sistemul http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 penitenciar,

această

întâlnire

va

încerca



tempereze eventualele

nemulţumiri şi să asigure linişte pe perioada alegerilor. . La întâlnire va participa, din partea Ministerului Justiţiei, Radu Ragea, iar din partea ANP, cel mai probabil, unul dintre directorii generali adjuncţi. Participarea lui Ioan Băla, directorul general al ANP, nu este sigură. . Discuţiile se anunţă a fi aprinse, pe agendă fiind probleme de: legislaţie, mai multe proiecte de acte normative fiind în discuţie (modificarea

statutului

personalului,

decontarea

cheltuielilor

de

transport, asigurările de viaţă şi de risc profesional, echipamentul); resurse umane, concursurile pentru ocuparea posturilor vacante fiind principalul punct de interes. Se va discuta despre concursurile abia încheiate, şi despre propunerile pentru cele viitoare; finanţarea sistemului penitenciar având în vedere situaţiile în care drepturi salariale nu pot fi acordate, iar sentinţele executorii nu pot fi achitate; strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar. Sindicatele vor solicita, cel mai probabil, aprobarea documentelor strategice prin acte normative asumate de Guvern. Radu Ragea va vorbi mult şi/sau va asculta adânc. Va vorbi mult despre ce crede că a făcut în calitatea de coordonator al sistemului penitenciar, şi va asculta adânc depre ce nu a făcut. Cum întâlnirea face parte din seria celor pre-electorale va cere sindicatelor linişte pe perioada alegerilor în schimbul unor alte promisiuni. S-a mai întâmplat la Summit-ul din primăvară. Sindicatele au pregătit o listă de câteva pagini cu probleme, dar nu cred că vor primi răspunsuri concrete. Motivul e unul destul de transparent. Ministerul Justiţiei a lansat proiecte, a lansat idei pe termen lung, în sarcina unei viitoare guvernări, nefiind capabil să rezolve probleme punctuale. Discuţii, planuri, promisiuni... conflicte de muncă la orizont. Update 06.11.2008 ora 13.15

http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 Câţiva jurnalişti şi-au manifestat interesul de a participa la întâlnirea organizată de Ministerul Justiţiei. Nu au fost primiţi, în schimb MJ a promis că va da un comunicat de presă. Sunt convins că va fi la fel de interesant şi util ca şi celelalte. Posted in Labels: ANP, Ministerul Justiţiei, penitenciar, penitenciare, sindicat | 5 Comentarii

A căzut măreţia peste unii... Posted On at la 00:01:00 by Vladimir Shakespeare spunea: ”Unii se nasc măreţi, alţii ating măreţia iar peste alţii ea pur şi simplu cade.”

Câştigătorii

concursurilor

din

care

categorie fac parte? Din prima sigur nu, pentru că nici unul nu a moştenit vreo funcţie în adevăratul sens al cuvântului. Din a doua este de dorit dar, din păcate, cei mai mulţi sunt din ultima categorie. Iar noi trebuie să îi suportăm. Nu am să fac o recapitulare a tuturor candidaţilor cu atât mai mult cu cât unii nici nu merită osteneala, iar despre cei mai mulţi s-a tot vorbit în ultimele două luni. Rezultatele concursurilor, în special ale contestaţiilor de ieri, mă îndeamnă totuşi să îmi pun o întrebare dar nu banala „Cum este posibil ca…” pentru că ştiu răspunsul, ci mai degrabă: „Ştiu membrii comisiilor de examinare că toate faptele bune sunt răsplătite, dar cele rele se întorc?” Desigur, depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. De exemplu, cei care au punctat lucrările candidaţilor mult peste valoarea lor doar pentru că „e singur pe loc, nu fac nicio nedreptate” gândesc că au făcut o faptă bună ajutându-l pe unul sau pe altul să ocupe postul dorit. Cei care au intervenit pe lângă celelalte persoane din comisie în favoarea unui candidat întrucât şi ei la rândul lor au câştigat un concurs ajutaţi fiind de cel examinat, consideră că s-au achitat de datorie, slavă Domnului! Cei care au făcut troc cu unii candidaţi în schimbul obţinerii unui alt loc de muncă după „investire”, au sentimentul că în acest fel toată lumea are numai de câştigat. http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 Am stabilit că nu a moştenit nimeni vreo funcţie, dar cine a atins cu adevărat măreţia în urma acestor concursuri şi peste cine a căzut ea, pur şi simplu? Cine dintre candidaţi a avut experienţa, capacitatea, înţelepciunea de a trece peste acest concurs cu succes? Cine are seminţele măreţiei şi ar putea ţine atât de mult la ceilalţi încât împreună să îndeplinească lucruri remarcabile? Cui acordăm cele mai mari şanse de reuşită şi ce facem cu cei care s-au trezit în funcţie, „în putere”, ajutaţi fiind de „soartă”? Ce ne facem cu cei proşti, răi, incapabili, iresponsabili dar care au câştigat concursul din prima sau în urma contestaţiei şi vor conduce mulţimi şi destine, se vor împăuna cu reuşita lor „autentică” şi ne vor lovi peste obraz cu legitimitatea pe care le-o conferă examenul luat? Credeţi că or să îşi ducă mandatul la capăt sau or să clacheze pe parcurs întocmai ca fostul director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar de la Jilava? Exemplul lui este cel mai bun la ora asta. În urmă cu 2 ani şi el obţinea prin redistribuire, în urma unui concurs, postul de adjunct la Jilava şi de atunci şi până în această toamnă a chinuit pe toată lumea: subordonaţi, colegi, şefi, colaboratori. I se cunoşteau de multă vreme caracterul şi posibilităţile dar… concursul e concurs (gurile rele spun că ar fi fost ajutat) şi omul a fost numit pe funcţia râvnită. A fost sfătuit, tras de urechi, luat cu binişorul, certat şi „amendat” dar a servit tuturor replica: ”am dat concurs de director adjunct, nu de popularitate”. Greşeală după greşeală, lipsit de susţinere, nedorit, a sfârşit prin a fi şef tură la Penitenciarul Rahova. La cerere. Căzuse măreţia peste el dar nu i-a folosit la nimic. Cine mai corectează consecinţele greşelilor lui care se răsfrâng asupra personalului şi unităţii mult timp de acum înainte? Cine răspunde pentru îngăduinţa cu care s-a trecut peste abuzurile şi nedreptăţile lui? Cine calculează „costurile” provocate de pierderea unor ofiţeri şi agenţi de încredere care au ales să plece din unitate întrucât nu puteau munci alături de acest personaj? . Ca el pot fi toţi cei pentru care s-a intervenit la corectare, s-au dat subiectele în aşa fel încât să nu rişte prea mult aventurându-se într-un studiu de caz sau speţă, ci doar să înveţe câteva definiţii, enumerări… http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008 Vor avea tupeul de a ne privi în ochi, deşi ştiu bine cât valorează profesionalismul lor; vor pretinde ascultare oarbă, deşi vor fi incapabili să ducă un raţionament până la capăt; vor stabili propriile criterii de apreciere a subordonaţilor, fără legătură cu calităţile acestora; vor greşi neacceptând sugestii şi ne vor forţa să greşim; vor ţine minte când o să ne opunem şi ne vor „taxa” la salariile de merit sau în alte situaţii favorabile nouă. Pe de altă parte, să spunem că ne vor mai şi… lăsa reci pentru că nu o să fim intimidaţi de ţipetele, slăbiciunile, inflexibilitatea şi opacitatea lor. Nu o să fim impresionaţi de relaţiile şi proptelele pe care le vor etala. Nu o să cedăm în faţa lipsei de scrupule, a manipulării, a perversităţii şi prostituţiei intelectuale pe care o practică „femeile uşoare” ale acestor concursuri. Sau să le spunem caricaturi? Posted in Labels: ANP, concursuri, director, penitenciar | 4 Comentarii

Felicitări cu dar-uri Posted On 05 noiembrie 2008 at la 16:00:00 by Huginn

Destui dintre cei care au luat note bune la 'concursurile' pre-electorale

merită



fie

directori

în sistemul

penitenciar. Pur şi simplu au ce le trebuie, iar dacă aceste calităţi le-ar fi fost validate de o concurenţă serioasă ar fi meritat felicitările noastre, ale tuturor. Sau chinuit să-şi facă un proiect managerial, au parcurs tonele de legislaţie, au făcut faţă unui interviu şi unei probe scrise. Dar... . Concursuri pentru pile . Din păcate unii prostuţi, cretinuţi şi idioţei cu pile politice trebuiau să fie http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

PENITENCIAR: noiembrie 2008

musai directori înainte de schimbarea guvernării. Din acest motiv, comisiile lui Radu Ragea, vorbitorul de romgleză cum bine zicea un cititor, au măsluit concursurile. Buni şi răi, competenţi şi incompetenţi, piloşi şi nepiloşi au intrat în acest joc, arbitrat de evaluatori, să le spun aşa că alt nume nu-mi vine, de o incompetenţă crasă şi cu agendă clară. . Faptul că ieri un candidat a mai primit 3 (trei) puncte este o dovadă în plus a incompetenţei de care vorbeam. E inadmisibl ca această diferenţă să existe, aşa cum e inadmisibil ca subiectele să fie greşite, şi să se aleagă unicul rămas. Şi asta în condiţiile în care aceste subiecte au fost penibile, raportat la nivelul pe care ar fi trebuit să-l aibă acest concurs. Dar, să purcedem metodic. . 75% împuterniciţi . Grabă mare că vin alegerile. A fost concursul împuterniciţilor.

Peste

75%

dintre

câştigătorii

concursului sunt actualii împuterniciţi, unii oameni de partid alţii oameni care-şi merită locul, în lipsa unei concurenţe reale. Peste ceva timp, ne vom mira, cu siguranţă, de ce aceşti câştigători de concursuri nu sunt buni manageri. Ei bine, cocoloşirea împuterniciţilor e unul dintre motive. Îi pasă cuiva? . http://penifest.blogspot.com/2008_11_01_archive.html[05.01.2009 20:49:36]

Related Documents


More Documents from "Wyrd Well"