Abilitati-sociale.docx

Intervenții centrate pe îmbunătățirea abilităților sociale Persoanele competente din punct de vedere social sunt descrise ca fiind capabile să foloseascaă interacțiunile sociale pentru a-și satisface propriile obiective și nevoi luând în considerare nevoile și scopurile celorlalti (Garrote, 2017). Persoanele cu dizabilități intelectuale nu reușesc să dezvolte abilități sociale la fel de bune ca și covârsnici cu dezvoltare cognitivă normală. În funcție de nivelul de severitate al tulburării, apar dificultăți precum inițierea interacțiunilor și participarea socială, cooperarea sau colaborarea în cadrul grupurilor de covârsnici sau cu îngrijitorii, iar în cazuri de severitate mai profundă, au nevoie de asistență și suport continuu pentru a se descurca în diverse situații, incluzându-le pe cele sociale. Majoritatea indivizilor cu dizabilități intelectuale ușoare reușesc să achiziționeze limbajul cu mici întarzieri, însă nu reușesc să dezvolte abilități sociale mai avansate precum asertivitatea (a spune „nu”), a stii când să-și ceară scuze și, de asemenea, au dificultăți în a reacționa la critică și în a înțelege și a folosi umorul și ironia. Indivizii cu dizabilități intelectuale moderate reușesc să achiziționeze limbajul verbal însă au dificultăți în a vorbi corect. Folosesc un limbaj mai puțin complex decât covârsnicii cu dezvoltare cognitivă normală și au dificultăți în a folosi sintagme sociale de politețe, de exemplu „mulțumesc” (Giuliani&El Korh, 2016). De asemenea, întâmpină dificultăți privind perceperea și interpretarea limbajului nonverbal în interacțiunile sociale și le este greu să își dezvolte abilități de luare de decizii, astfel că au nevoie de asistență și suport în luarea decizilor de viață. Abilitățiile sociale ale indivizilor cu dizabilitate intelectuală severă și profundă sunt foarte slab dezvoltate, iar comunicarea verbală este foarte concretă și centrată pe contextul aici și acum(DSM, 2013). Din cauza faptului că persoanele cu dizabilități intelectuale profunde nu reusesc să achiziționeze prea multe structuri verbale (Sigafoos et al.,2016) sunt necesare metode de comunicare alternative (ex: comunicarea prin intermediul pozelor). Manifestă dificultăți semnificative în stabilirea contactului vizual, în căutarea confortului sau în a afișa afecțiune sau emoționalitate. Își exprimă anumite emoții (ex: bucuria) prin intermediul mijloacelor non-simbolice (ex: expresii faciale și mișcări ale corpului) (Calculator, 2015). În continuare vor fi prezentate câteva intervenții și activități pentru îmbunătățirea abilităților sociale ale copiilor și adoleșcenților cu dizabilități intelectuale: Cercetățorii au dezvoltat o serie de intervenții și tehnici și proceduri care s-au dovedit eficente pentru îmbunătățirea abilităților și ale comportamentelor sociale ale copiilor cu dizabilități intelectuale. (Sturmey, 2014; Vaughn et al.,2003; Watkins et al.,2016 apud Sigafoos, 2017). Intervențiile a căror eficență este susținută empiric includ: instrucția sistematică, modelarea video, intervenții bazate pe rezolvarea de probleme, instruirea cu ajutorul calculatorului și intervenții bazate pe tehnologi de asistentă. În continuare vom face o descriere mai detaliată a două dintre aceste intervenții. Instrucția sistematică – cuprinde o gama mai largă de proceduri al căror scop este de a promova achiziția și utilizarea unor comportamente țintă bine definite prin

crearea repetată de contexte de învățare(Collins,2012 apud Sigafoos, 2017). Instrucția sistematică poate fi utilizată și pentru a învăța secvențe comportamentale pentru a iniția și a menține interacțiunuile sociale, de exemplu strategii de atragere a atenției asupra propriei persoane, de a face comentarii relevante, cu sens și de a răspunde înapoi într-o conversație. În linii mari, instruirea sitematică implică crearea sau identificarea de oportunități de învățare, promtingul comportamentelor dezirabile și întărirea lor ori de câte ori se ivește ocazia. În primele etape ale intervenției este necesară folosirea promtingului destul de des, de exemplu a-i spune copilului verbal ce să facă sau folosind gesturi sau modelarea comportamentului dezirabil. De exemplu, îngrijitorul, sau terapeutul poate îndemna copilul să salute de fiecare dată când apare în context o persoană nouă, iar ulterior să ofere o recompensă dacă copilul realizează comportamentul indicat (Sigafoos, 2017). În urmatoarele etape, nu mai este necesar să se ofere recompensă de fiecare data când se realizează comportamentul dezirabil, însă este indicat să se ofere recompense ocazionale pentru a menține și a promova în continuare dezvoltarea comportamentul țintă. Un studiu realizat de Cipani (1990) a demonstrat eficacitatea acestei preceduri, aplicând-o pe un băiat de 7 ani și o fată de 10 ani cu dizabilitate intelectuală severă. Aceștia au dobândit abilități de abordare a adulților folosind tehnici adaptative de atragere a atenției, cerând ajutor în vederea satisfacerii nevoilor. Mai mult, aceste rezultate s-au menținut la un follow-up de 3 săptămâni. Cercetările par să sugereze că intervențiile bazate pe instruire sistematică sunt cele mai eficiente pentru achiziția abilităților sociale, iar includerea acestor principii în alte abordări cum ar fi modelarea video sau poveștile sociale cresc eficacitatea acestor intervenții.(Gresham, 2016). Totuși Karkhaneh et al.(2010) susține că rezultatele pozitive, ale instrucției sitematice, prezentate în mai multe studii pot fi rezultatul unor variabile confundate precum folosirea promtingului și feedback-ului. De asemenea, indivizii cu grade mai severe de afectare nu beneficiaza la fel de mult de pe urma acestor proceduri de intervenție ca și cei cu afectare moderată sau ușoară (Gül, 2016; Kagohara et al., 2013; Sansosti & Powell-Smith, 2008; Scattone, 2008). Instruirea cu ajutorul calculatorului – aceasta intervenție se bazează pe folosirea caculatoarelor și a dispozitivelor digitale. De obicei in interventiile cu indivizii cu dizabilități sociale, dispozitivele digitale se folosesc pentru a crea stimuli pentru a declanșa raspunsuri din partea copiilor. Programele software monitorizează raspunsurile copiilor și le recompensează pe cele dezirabile, sau ofera feedback pentru corectare unde este cazul. Stimulii instrucționali pot fi prezentați sub formă auditivă, vizuală și/sau kinestezică, iar pentru a răspunde copiii trebuie sa atingă ecranul dispozitivului, să folosească tastatura, sau să ofere raspunsuri verbale. Ramdoss et al. (2012) a identificat 11 studii in cadrul căreia interventiile efectuate cu ajutorul calculatorului au fost utilizate pentru a exersa abilitățile socio-emoționale în cazul indivizilor cu dizabilități de dezvoltare intelectuală. Printre abilitățile sociale targhetate în aceste studii, se numără: inițiera conversaților, implicarea în interacțiuni cu covâsnici sau rezolvarea unor probleme sociale. In ceea ce privește abilitățile emoționale, sunt incluse recunoaștera emoților din expresiile faciale sau din tonul vocii. De exemplu, într-un studiu s-a utilizat un program software pentru a îmbunătăți abilitățile sociale ale copiilor cu dizabilități intelectuale. „Emotion Trainer” este un

program care prezintă imagini cu fețe umane, scene, sau obiecte, iar ulterior sunt adresate întrebari precum: „Daca Carol și-a dorit o pizza, însă a primit un hambuger, cum crezi că s-a simțit ea?”. Raspunsul vizat a fost identificarea sentimentelor personajelor din scenele prezentate. Rezultatele acestui studiu par să susțină faptul că antrenamentul cu acest program îmbunătățește semnificativ abilitatea indivizilor cu dizabilități intelectuale, de a identifica corect emoții. În ceea ce privește intervențiile cu ajutorul calculatorului sunt dovezi empirice mixte, nu este clar dacă copii vor folosi răspunsurile învățate în cadrul acestor intervenții și în situațile similare care pot aparea în mediul lor natural, de zi cu zi. De asemenea, majoritatea participanților din studiile identificate de Ramdoss et al., (2012) prezentau dizabilitate intelectuală ușoară sau moderată. Nu avem date empirice care să susțină dacă acest fel de intervenții ar fi eficente pentru copii sau adolescenți cu afectare severă sau profundă. Ar fi necesare noi cercetări care să investigheze dacă acest fel de intervenții pot fi folosite pentru diferite nivele de severitate, de asemenea , ar fi important ca cercetarile să investigheze și care sunt mai exact mecanismele care fac aceste interveții să funcționeze și să descopere și să impplementeze metode prin care rezultatele se pot generaiza la mai multe contexte sociale. Lego therapy Este o activitate pentru a poromova munca în echipa și interacțunile cu covârstnici. Ideea din spatele acestei activități este de a-i motiva pe copii să lucreze împreună (în perechi sau în grupuri mici). Spre exemplu, se foremează un grup de trei copii pentru a construi un joc de lego, iar fiecare copil are un rol diferit de îndeplinit în cadrul grupului. Un copil este inginerul (care descrie instrucțiunile), al doilea copil este furnizorul (care găsește piesele potrivite și le dă mai departe), iar al treilea copil este cel care pune piesele primite de la furnizor împreună. Fiecare copil trebuie să își îndeplinească rolul. Scopul comun le permite copiilor să practice atenția împărtățită, să împartă sarcinile, să lucreze la abillitățile de rezolvare de probleme, de ascultare și la abilitățile generale de comunicare socială. Soluțile descoperite de copii în timpul jocului sunt practicate constant până când sunt învățate, iar terapeutul va intervenii pe parcursul jocului de câte ori este nevoie pentru a direcționa activitatea spre o interacțiune socială pozitivă. The social use of Language Programme (SULP) SULP este o abordare directă a învățării bazată pe povești, activități de grup și jocuri. Abilitățile sociale și de comunicare care sunt exersate sunt inițierea și menținerea contactului vizual, ascultarea, realizarea activităților cu rândul. De exemplu, profesorul sau terapeutul construiește un context în care se spun povești despre un personaj care experimentează o dificultate socială, apoi se vorbește despre un adult cu abilități sociale bune sau mai puțin bune, iar copii trebuie să evalueze abilitățile personajelor, iar apoi să practice prin diverse jocuri comportamentele sociale dezirabile. Un exemplu de activitate pentru contactul vizual este „Looking Luke”, un monstruleț care are dificultăți în a menține contactul vizual. Prietenii lui îl ajută, iar copii din grup discută despre problemele personajului. Ulterilor se utilizează modele ale unor

adulți care pot sa mențină sau care nu pot să mențină contactul vizual, iar profesorul sau terapeutul adresează întrebari pentru a-i ajuta pe copii să descopere greșelile adultului care nu menține contactul vizual și apoi să practice comportamentul dezirabil prin intermediul unor jocuri. De exemplu, un astfel de joc este „scaunul magic”. Copiii se așează pe un scaun și trebuie să facă contact vizual cu terapeutul, dacă reușesc să mențină contactul vizual, primesc o recompensă. (Owns, Grander, Baron-Cohen,et al.,2008) Bibliografie 

Owens, G., Granader, Y., Humphrey, A., & Baron-Cohen, S. (2008). LEGO 庐 therapy and the social use of language programme: An evaluation of two social skills interventions for children with high functioning autism and Asperger syndrome.聽 Journal of autism and developmental disorders,聽 38(10), 1944.



Ramdoss, S., Machalicek, W., Rispoli, M., Mulloy, A., Lang, R., & O’Reilly, M. (2012). Computer-based interventions to improve social and emotional skills in individuals with autism spectrum disorders: A systematic review. Developmental Neurorehabilitation, 15, 119–135.



Calculator, S. N. (Ed.). (2015). Angelman syndrome: Communication, educational and related considerations. Sharjah, UAE: Bentham Science. DSM + 5, Manual de diagnostic şi clasificare statistic a tulburărilor mintale,



American Psychiatric Association, Editura Medicală Callisto, Bucureşti, 2016. 



Garrote, A. (2017). Relationship between the social participation and social skills of pupils with an intellectual disability: A study in inclusive classrooms. Frontline Learning Research, 5(1), 1-15 Giuliani, F., & El Korh, P. (2016). Social skills groups for adults living with intellectual disabilities. Clinical Psychiatry, 2, 1–7.



Gresham, F. M. (2016). Social skills assessment and intervention for children and youth. Cambridge Journal of Education, 46, 319–332



Sigafoos, J., Lancioni, G. E., Singh, N. N., & O’Reilly, M. F. (2017). Intellectual Disability and Social Skills. In Handbook of Social Behavior and Skills in Children (pp. 249-271). Springer, Cham.