Interventii-educationale.docx

Intervenții educaționale Declarația de la Jomtiem din 1990 a lansat ideea de „educație pentru toți”. Aceasta nu poate fi implementată decât dacă celor mai vulnerabili, marginalizați, li se acordă o atenție deosebită pentru a putea preveni și diminua excluderea acestora din societate (Vrasmaș & Vrasmaș, 2012). Elementele esențiale ale intervențiilor educaționale includ: trainingul independent (auto-ajutarea și abilitățile de relaxare), training de comunicare (îmbunătățirea limbajului verbal și non-verbal) și dezvoltarea abilităților de self-management (auto-monitorizarea și autorecompensarea) (Harris, J. C., 2006). Ce sunt cerințele educative speciale (C.E.S.)? Cerințele educative speciale desemnează ideea conform căreia există nevoi față de educație, derivate sau nu dintr-o deficiență, suplimentare și complementare obiectivelor generale ale educației pentru o persoană cu dizabilități. Practic, această sintagmă reprezintă trebuința fundamentală pe care unii copii o au de a li se acorda atenție și asistență educativă suplimentară. Fără aceste elemente, nu se poate vorbi despre egalitate de șanse în domeniul școlar și social (Vrasmaș & Vrasmaș, 2012). Principiile care stau la baza educației speciale, conform Legii Educației Naționale, sunt: garantarea dreptului la educație a fiecărui individ în parte; copiii au dreptul să învețe împreună indiferent de dificultățile cu care se confrută și de diferențele dintre aceștia; fiecare dintre noi este unic și are un anumit potențial de învățare și, implicit, de dezvoltare; școala trebuie să asigure șanse egale de acces la educație pentru toți copiii; trebuie să se asigure servicii centrate pe C.E.S. ale fiecărui copil în parte; corelarea scopurilor, obiectivelor generale și specifice și finalităților educației cu diferitele tipuri și forme de educație și școlarizare; asigurarea unei conexiuni educaționale prin activități complexe (Felezeu, C., Ciolan, L., Roșan, A., Popovici, V. A. , 2013). Ce este educația incluzivă? Educația incluzivă se referă la deschiderea tuturor instituțiilor și a sistemului de învățământ față de toți copii, nu doar cei normali din punct de vedere al dezvoltării cognitive. Ca acest lucru să poată fi instituit, trebuie să existe schimbare la nivelul cadrelor didactice, al instituțiilor și sistemului de învățământ, astfel încât să se poată satisface C.E.S. și să-i includă pe aceștia în toate aspectele învățării. De asemenea, barierele care împiedică acest proces trebuie identificate și reduse sau eliminate (Balan, V. et. al, 2017). Educația copiilor cu cerințe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor acestora de dezvoltare prin evaluarea adecvată a potențialului de învățare și dezvoltare și prin asigurarea reabilitării și recuperării deficiențelor și tulburărilor (Balan, V. et. al, 2017). Ce este incluziunea? Incluziunea se referă la acel proces complex prin care se urmărește integrarea copilului sau adolescentului cu dizabilități în sistemul educațional și, implicit, în cel comunitar. Procesul de incluziune cuprinde o serie de măsuri care sunt luate pentru a putea face față unei diversități mari de copii cu scopul de a extinde scopul și rolul învățământului de masă (Preda, 2000). Pentru ca acest proces să se desfășoare cu succes, învățământul trebuie să se adapteze cerințelor copiilor și presupune ca aceștia să aibă posibilitatea de a învăța împreună, trebuie să recunoască și să reacționeze la cerințele pe care aceștia le impun și să asigure o învățare eficientă pentru toți (Gersten, R., Fuchs, L. S., Williams, J. P., & Baker, S., 2001).

Cu toate acestea, cei trei pași ai procesului de diagnosticare (recomandare, evaluare și decizie) care se urmează în cadrul unei școli publice pentru a identifica, clasifica și plasa studenții cu dizabilități cognitive rezultă, deseori, în fals-pozitiv, fals-negativ, plasare nepotrivită sau o combinație dintre acestea (Gresham, F., 2001). Mai mult, diferențierea dintre grupurile de copii cu dizabilitate intelectuală, retard mintal mediu și cei cu realizări scăzute a adus mereu probleme. Analiza și interpretarea datelor obținute în urma diferitelor teste și observații prescriu răspunsuri diferite, lăsându-i pe psihologi să decidă care date sunt mai importante și care trebuie crezute. Desigur, aceste decizii sunt importante deoarece pe baza acestora, copiii vor fi plasați în anumite clase cu un anumit nivel (Ibidem, 2001). Ca direcții viitoare de cercetare, propunem o abordare holistică, în cadrul căreia să se combine diferite proceduri de intervenție atât în mediul școlar, cât și cel social și familial. De asmenea, să aibă loc o integrare a tehnologiei disponibile la ora actuală (vezi roboțeii lui Daniel David), a programelor de accesibilizare și instruire în cadrul studiilor viitoare pentru a putea vedea impactul pe care acestea le au asupra autonomiei și integrării cât mai eficiente în colectiv și societate.

Balan, V., Bortă , L., Botnari, V., Bulat, G., Eftodi, A., & Gînu, V. (2017). Educație incluzivă. Chișinău: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Felezeu, C., Ciolan, L., Roșan, A., Popovici, V. A. (2013). Memoriu asupra propunerii legislative privind drepturile copiilor cu dizabilități. Gersten, R., Fuchs, L. S., Williams, J. P., & Baker, S. (2001). Teaching reading comprehension strategies to students with learning disabilities: A review of research. Review of educational research, 71(2), 279-320. Gresham, F. (2001). Responsiveness to Intervention: An Alternative Approach to the Identification of Learning Disabilities. Executive Summary. Harris, J. C. (2006). Intellectual disability: Understanding its development, causes, classification, evaluation, and treatment. Oxford University Press. Vrasmaș, E., Vrasmaș, T. (2012). Educaţia incluzivă în grădiniţă: dimensiuni, provocări şi soluţii. Unicef: București.