Violenta In Scoala

Iulie 2006

AGRESIVITATEA ªI VIOLENÞA ÎN ªCOALÃ

Agresivitate – insusirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. Agresiv – care ataca fara provocare. Care cauta prilej de cearta, provocator. Violenta – 1.insusirea, caracterul a ceea ce este violent; 2. putere mare, intensitate, tarie, lipsa de stapanire in vorbe sau in fapte; vehementa, furie; 3.faptul de a intrebuinta forta brutala, constrangere, violentare, incalcare a ordinii legale. Fapta violenta, impulsiva. Violent –a, violenti-ente, adj. – care se produce sau actioneaza cu putere, cu intensitate, cu violenta….Care arata violenta, impulsivitate, nestapanire, agresiune. Care se face cu forta, brutal, silnic. Daca agresivitatea este in esenta un comportament provocator sau o suita de asemenea comportamente, violenta este deja traducerea in act a unor atari intentionalitati: lovire, vatamare etc.

Asadar violenta este concretizarea agresivitatii, stadiul superior si decisiv al acesteia. Disocierea termenilor este conventionala, in comportamentul concret fiind foarte dificil de trasat o linie neta de demarcatie. De cele mai multe ori cele doua atitudini se intrepatrund, cu trecere rapida de la vorba la fapta, agresivitatea pregatind, cum am mai spus, violenta. Trebuie remarcat faptul de maxima generalitate ca agresivitatea si violenta sunt extrem de prezente in viata cotidiana. Zilnic suntem agresati de aerul greu respirabil al orasului, de gunoaie si de caini vagabonzi, de gropile si faliile quasi-geologice de pe strazi, de alimente si bauturi contrafacute, de grotescul si dezgustatorul spectacol al strazii in care marlanii si toapele se afla in prim plan, cu marlania si marlaniile lor. Viata de zi cu zi este suficient de stresanta pentru ca acest stress sa se constituie el insusi intr-un factor agresiv major. In ceea ce-i priveste pe elevii nostrii, atat agresivitatea cat si violenta se manifesta in mai multe feluri. Exista o agresivitate vestimentara prin care, mai ales fetele cauta sa atraga atentia si chiar sa se impuna. Bunul gust in acest caz are o prezenta relativ

discreta, el depinzand de o multime de factori care mai degraba actioneaza divergent. Si cum nici un regulament nu-l poate impune – e vorba de bun gust - ramane solutia recursului la uniforma, discutabila insa si aceasta. Pana la urma, uniforma este cel mai mic rau posibil. Violenta fizica in scoala este departe de a fi cea mai grava forma de manifestare a acesteia, desi cu siguranta este cea mai dureroasa – la propriu. In general ea se manifesta prin benignele, zilnicele si – in cele din urma inevitabilele incaierari dintre baieti. O anume doza de agresivitate este proprie naturii umane in general si in proportii variabile fiecarui individ. La varstele mici forta fizica si manifestarea ei ostentativa sunt percepute ca dovezi de personalitate, curaj si independenta, mijloc decisiv de castigare a stimei si admiratiei celor din jur. Uneori conflictele capata amploare, angajand prietenii, colegii, vecinii si a caror participare devine o chestiune de prestigiu si onoare, dincolo de pretextul neintelegerii sau de putinta de a-l justifica. Sunt si cazuri cand conflictul devine inevitabil. Stabilirea ierarhiei, cine este “cel mai tare din parcare” nu se poate face decat prin infruntare directa. La urma urmei, daca la nivelul marilor imperii nicicand n-au putut sta doua sabii intr-o teaca, de ce ar fi posibil acest lucru intr-o clasa sau intr-o scoala ?! Cu publicitatea si asistenta de rigoare, lupta are loc si se

incheie destul de repede, cu rezultatul scontat de cele mai multe ori sau cu unul surprinzator. Noua ierarhie dureaza destul de putin, pana cand vreun challenger veleitar sau un autentic campion pune in discutie legitimitatea campionului “en titre”, amarandu-i zilele si provocand o noua confruntare. Acest tip de conflicte se pot dezamorsa cu relativa usurinta. Din experienta proprie, o solutie deosebit de eficienta este transferul rivalitatii pe terenul sau in sala de sport, in cadrul organizat al competitiei sportive. Rezolvarea si rezultatul ei sunt benefice pentru toata lumea, dar in primul rand pentru fostii adversari, deveniti prieteni. Agresivitatea si violenta verbala se manifesta din plin la elevii nostri, fara limita de varsta, fara discriminari, fara frontiere. De altminteri fenomenul e caracteristic pentru majoritatea tinerilor. Tonul ridicat pana la stridenta, incat aproape ca trece in zona ultrasunetelor, inflexiunile ironice, clasica, balcanica bascalie dar si mai noua, viguroasa “mistocareala”, multiculturala si interetnica, sunt aspectele cele mai frecvente. Discursul, incoerent in fond este torential in forma, te inunda ca o maree. Acest fel de a vorbi urmareste intimidarea preopinentului sau chiar anihilarea lui, reducerea acestuia la tacere. Si inca. N-am spus nimic despre injuraturi. Baietii mai ales – desi unele dintre fete nu se simt deloc complexate – injura in modul cel mai firesc cu putinta, la fel cum respira, metodic, sistematic, cu siguranta exercitiului bine stapanit. Uneri am senzatia ca injuratura e golita de sensul ei propriu,

devenind un simplu apendice stilistic, capatand functii adverbiale sau onomatopeice, fiind inserata in discurs cel mult ca un semn oarecare de punctuatie. Personal consider ca agresivitatea si violenta verbala sunt cele mai nocive, intr-un eventual clasament al formelor de manifestare a violentei. Cuvintele rele, cuvintele urate, malul gros al cuvintelor murdare sau nedrepte dor, ranesc, creeaza suferinte si traume greu vindecabile. Forta cuvantului este de departe cea mai teribila forta pe care o avem la dispozitie iar binele sau raul pe care-l poate genera aceasta forta sunt imense. E un loc comun afirmatia ca agresivitatea si violenta sunt initial simptome si ulterior expresii ale neputintei, proprii de regula mediocritatilor sau nulitatilor veleitare. Un mare rol in promovarea si cultivarea agresivitatii si violentei il are mass-media, in special audiovizualul. Aceasta in ciuda faptului ca nu se poate vorbi de o prezenta propriu-zisa a acestuia in scoala. Este deprimant sa constati cate crime , batai, furturi si violuri sunt difuzate in programele diferitelor televiziuni. Avertismentele cu “A.P”, 12 sau 16, nu fac decat sa atrga atentia si sa creasca audienta exact pe seama celor astfel avertizati si deci “protejati”. Emisiuni de divertisment care promoveaza prostul-gust si subcultura de cea mai ordinara speta, un umor slinos si “filozofari” tembele tot agresive se cheama ca sunt. Prezentatori urmariti cu sufletul la gura de tineri pentru care devin modele afiseaza o veselie caznita si supun gramatica si logica la

grele si sistematice perversiuni. In numele “rating”-ului si al caracterului privat al televiziunilor, nu se face nimic sau se face prea putin pentru stavilirea sau contracararea acestui val continuu de kitsch-uri. In aceste conditii, trecand la manifestarile culturale “live”, nu mai mira pe nimeni ca o formatie de derbedei puturosi, slinosi si semianalfabeti aduna la un spectacol pe un stadion din Buzau sau Barcelona mai multi spectatori decat “Hamlet” in zece stagiuni. Slogane ca “no job, no school” sau “alcoolul este viata/ si viata e alcool”, care circulau pana de curand, sunt adevarate capitole de existentialism dintr-un posibil manual – evident, alternativ, - pe care ipochimenii mai sus amintiti il propun tinerilor. Ce se poate face ? Violenta naste violenta, ura naste ura. Tot atat de adevarat este ca si cultura naste cultura, ca invatatura si educatia genereaza si cer mai multa invatatura si mai multa educatie. Sa trezim, sa retrezim la elevii nostri placerea si motivatia de a invata. Chiar daca apelul pare patetic si chiar desuet, alta solutie nu se vede. Pana la depasirea tranzitiei care pare sa se fi eternizat si pana la normalizarea societatii si a structurilor ei, scoala ramane singura in masura sa pastreze echilibrul. Prof. Sorin BERBEC ªcoala nr. 119 "Vasile Voiculescu", Bucureºti