Violenta In Scoala

Un zâmbet-mai mult decât o mie de cuvinte Era o dimineaţă de vară după ploaie. În pădurea de la capătul drumului, pământul mirosea proaspăt şi iarba strălucea reînviată de apă. Mireasma tare, sălbatică, a zecilor de ierburi felurite ameţea uşor, ca o băutură nevăzută. Depărtările păreau apropiate, desenate clar în aerul transparent... Dar iată că în mirificul peisaj îşi făcură apariţia elevii de la şcoala animalelor, clasa a VI-a. Erau urşi, veveriţe, vrăbiuţe şi tot felul de specii de vieţuitoare. Ajunşi în curtea şcolii, s-au aşezat pe băncuţele din rosmarin. Gâsca Ga, diriginta lor, a sunat din clopoţel, în semn de intrare. Toţi elevii s-au repzit spre uşă. Au păşit în sala de clasă, dar banca leului fusese luată pentru reparaţie. Regele animalelor, mânios şi roşu la faţă, l-a împins pe iepuraş de pe scaunul pe care stătea. Acesta, cu ochii în lacrimi, a rostit: - Leule, leule, te rog din sufletul meu să împărţim banca. Îţi cer cea mai mică parte din scaun şi masă, numai nu mă lăsa pe jos! E rece, mi-e frig şi de-abia pot scrie... - Şi? Ce mă interesează pe mine, mucosule? Ia-ţi bancă de acasă. Eu nu împart nimic cu nimeni, mai ales cu un pişpirel, un neînsemnat, un pricăjit ca tine!! - Leule, asta m-a durut cel mai tare! Nu mă mai jigni şi renunţă la violeţa verbală şi fizică. - Termină-te! zise regele animalelor izbindu-l pe ghemotocul de lapte de perete. Diriginta, care în tot acest timp vorbise cu un părinte pe hol, a intrat în clasă. - Ce s-a întâmplat? De ce stă iepuraşul Ţup pe jos? - Aşa a vrut el... au zis prietenii leului King - Dar... - Eu l-am poftit în bancă, dar el nu a acceptat şi mi-a cedat locul! - Cum vrea... Să trecem la lecţie! După cursuri, Ţup s-a plimbat o oră prin parc. Nu-i venea să meargă acasă cu ochiul învineţit. Dacă i-ar fi spus gâştei Ga cele întâmplate... Dacă nu ar fi fost aşa timid... Dacă ar fi ştiut cu toţii la ce violenţă este el supus în fiecare zi... Dacă...

Fără să se mai gândeacă la nimic a fugit înspre casă. Pe drum a văzut planta medicinală cu care îl trata mama lui când avea răni deschse. S-a frecat cu ea la ochi şi a apăsat pe clanţa uşii: - Unde ai fost, puiule, până acum? Am fost îngrijorată... - Linişteşte-te mamă! M-am plimbat prin parc. Vroiam să îţi spun că... - Stai puţin... Mi se ard copănelele! De ce toată lumea avea treabă când vroia el, când avea el curajul să îşi destăinuie frământările şi emoţiile? Oftă lipsit de speranţă şi se duse în camera lui să-şi facă temele. - E gata masa, puişorul meu! - Nu mi-e foame! - Dar trebuie să mănânci ceva! - Adu-mi un iaurt, te rog! - Doar atât? - Da... Nu vreau mai mult. Ba da, ba da, ar vrea... Şi-ar dori o viaţă cu prieteni adevăraţi şi cu oameni care să-l respecte... O viaţă fără violenţă era dorinţa lui cea mai mare. Nu putea să se concentreze pe exerciţii. Închise caietele şi manualul, după care aprinse televizorul. Atunci intră mama pe uşă. - Nu-ţi faci temele? - Am luat o pauză. - Bine, dar să nu fie prea lungă. Poftim iaurtul. - Mulţumesc! Dar, dar, ce soluții există împotriva violenței? Of, nu-și putea oare să-și scoată asta din cap!? Se așeză din nou la teme, reuși să le termine apoi se culcă pentru a uita de toate problemele lui. Tzzzar, tzzar... Ceasul alarmă. Of, e dimineață! Țup s-a sculat din pat, s-a spălat, s-a îmbrăcat și a luat micul dejun. Cu ghiozdanul pe spate a plecat la școală. Dar nu a scapat de răutățile lui King și ale amicilor săi. Ghemotocul nostru de puf s-a întâlnit cu ei în curtea școlii. Aceștia au început să-l jignească, să-i tragă de ghiozdan... Iar lovitura finală a fost un pumn în buză. Iepurașul a căzut la pămînt. Ga tocmai trecea pe acolo. - King, Doney, ce i-ați făcut lui Țup? - Păi... Iepurașul a spus niște cuvinte care nu credea că le va rosti vreodată.

- Nu mi-au făcut nimic. Nu-i certați, doamnă Ga! Mie mi-e foarte rău și am căzut din picioare iar buzele îmi sunt crăpate de la frig... - Ți-e rău? Vrei să te duci acasă? - Dacă nu vă supărați... - Normal că nu. Țup s-a ridicat, ajutat de dirigintă, și a plecat acasă. King rămăsese înmărmurit. Tocmai ghemotocul de lapte îi luase apărarea? După tot ce-i făcuse? „Ciudat comportament” se gândi el. În timpul acesta iepurașul își șterse lacrimile și ajunse acasă. - Mamă, azi m-am învoit de la școală! Îți povestesc mai târziu de ce... Pot să mă duc în poiană? - Da, puiule! Țup fugi din casă, se duse în câmp și se așeză pe marea de verdeață. În scurt timp izbucni în plâns. - De ce am eu viața asta? - De ce am eu viața asta? se auzi ecoul. Leul era, și el, foarte îngândurat. Fusese de la începutul zilei. La apus s-a dus la lacul său preferat. A vrut să se privească în oglinda străvezie a apei, dar nu și-a văzut chipul lui, ci o fată urâtă, machiată strident și îmbrăcată în negru, cu haine rupte. - Deschide-și sufletul și fă fapte bune! - Ce vrei? Cine ești tu? - Sunt oglinda sufletului tău. Acum sunt neagră, dar pot fi foarte luminoasă... Știi cel mai bine cum poți să mă înseninezi. Nu uita ce ți-am zis mai devreme: fii sincer cu tine și bun cu cei din jurul tău! Apoi dispăru cum apăruse. Leul rămase buimăcit... A doua zi, la școală, tigrul a vrut să-l lovească pe iepuraș fără motiv. Tocmai atunci a intrat leul pe ușă. A fugit la animalul cu pete și i-a strâns pumnul ridicat. - Nu-l bate! Nu ți-a făcut nimic! Fii sincer cu tine și bun cu cei din jurul tău! - Ce spui pe-acolo? - Nu te las să-l bați! Apoi, întorcându-se spre Țup.

- M-am purtat urât cu tine... Nu mai vreau să fiu așa! Nu mai vreau să am sufletul negru! Vreau să te ajut de-acum, nu să te atac verbal și fizic. Mă ierți? Ghemotocul de vată zâmbi. Acest zâmbet însemna mai mult decât o mie de cuvinte...