Vindecarea Orbului Din Ierihon

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

1

Vindecarea orbului din Ierihon

1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin. Binecuvântaþi creºtini în Sfânta Bisricã a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat sã avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugãm, când citim, când ne împãrtãºim: sã simþim cã trãim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astãzi neîncetat.

Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie sã

simþim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc.

Sã simþim aºa cum simþeau cei care Îl

ascultau cu adevãrat; cãci nu toþi cei care au fost în preajma Mântuitorului s-au curãþat; dar toþi cei care au fost cuprinºi în inimile lor de cuvintele Lui s-au curãþat de patimi. Pentru cã este cu putinþã ca cineva sã fie lângã tine dar cu sufletul în altã parte; deci puteau sta lângã Hristos fãrã sã fie cu El. Noi aºa sã ascultãm cu adevãrat dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei, rostit pentru noi în ceasul acesta. ºi numai aºa noi îl simþim, îl trãim. Suntem cu Hristos ºi în Hristos e viaþa noastrã, ºi altã viaþã mai scumpã nu existã decât a lui Hristos în noi, cum simþea Sfântul Apostol Pavel: “Hristos în noi, nãdejdea mãririi”. A fost rânduitã de Bisericã Evanghelia vindecãrii orbului Bartimeu.

Era,

iubiþilor, timpul apropierii jertfei Mântuitorului, timpul crucii ºi al învierii Lui. Cobora din Galileea, din nordul Israelului, cãtre Ierusalm, iar drumul trecea prin Ierihon, un oraº care este ºi astãzi un important centru comercial.

În vremea

veche se fãcea comerþ mai ales cu mirodenii ºi cu plante medicinale. S-a apropiat Iisus de Ierihon ºi un om ºedea lângã drum cerºind. Auzind cã mulþimea trece, a întrebat orbul: “Cine este Acesta?”.

I-au rãspune: “Trece Iisus Nazarineanul”.

Atunci el a strigat zicând: “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, fii milostiv mie!”. Cei care 122 ianuarie 1995. Duminica a XXXI-a dupã Rusalii. Text corectat de pãrintele Gordon.

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

2

treceau înainte îl certau: “Taci!”; dar el cu mult mai mult Îl striga: “Fiule al lui David, fie-Þi milã de mine!”. Oprindu-Se Iisus, a poruncit sã fie adus la Dânsul ºi la întrebat: “Ce voieºti sã-þi fac?”; ºi el a rãspuns: “Doamne, sã vãd!”. Iar Mântuitorul i-a zis: “Vezi! Credinþa ta te-a mântuit”; ºi îndatã a vãzut ºi mergea dupã El slãvind pe Dumnezeu.

Iar tot poporul care vãzuse a dat laudã lui

Dumnezeu. Iubiþilor, potrivit Sfintelor Evanghelii ºi înþelegerii celor care au cercetat mai adânc, cele mai multe minuni sãvârºite de Mântuitorul au fost vindecãri de orbi, împãrtãºire a luminii.

Când rostim acest cuvânt mintea noastrã aleargã cãtre

rãdãcinile existenþei. Cãci dacã primul act dumnezeiesc a fost “Sã fie luminã”, atunci întreaga fãpturã e ziditã din luminã, ºi fiecare din noi în adâncul fiinþei noastre suntem luminã; ar trebui nici o clipã sã nu uitãm acest fapt: “Eu sunt ºi trebuie sã fiu luminã”; nici o clipã lumina sã nu se stingã în mine!”. Dar s-a zis cã pãcatul a însemnat stingerea luminii în om, omul întorcându-se de la Dumnezeu spre Lucifer (Lucifer înseamnã purtãtor de luminã); adicã întorcându-se în sine, adorându-ºi propria luminã, ziditã, a devenit întuneric.

Luminã ºi întuneric...

Pentru cã spune Mântuitorul: “Vãzut-am pe satan ca un fulger cãzând din cer” (Oricine ar trebui sã gândeascã, sã simtã dacã e întuneric, fiindcã atunci nu mai vede lumina, nu mai vede rostul lui; sensul întregii existenþe s-a întunecat). ªi atunci înþelegem de ce cele mai multe minuni sãvârºite de Mântuitorul au fost vindecãri de orbi; El Care este Lumina, a rostit direct: “Eu sunt Lumina lumii, cel ce vine dupã Mine nu va umbla în întuneric, va avea lumina vieþii. ªi întru El viaþã era”. Iar Isaia neîncetat profeþeºte cã Mesia, adicã trimisul lui Dumnezeu în lume, va deschide ochii orbilor. ªi când Mântuitorul a încept slujirea lui a citat tocmai din proorocul Isaia la cap. 61 versetul 1: “Duhul Domnului este peste Mine. El M-a trimis sã vestesc slobozire robilor, sã dau vedere orbilor”. ªi atunci când Sfântul Ioan Botezãtorul, în temniþã fiind trimite doi ucenici la Mântuitorul sã-L întrebe:

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

3

“Tu eºti Cel ce trebuie sã vinã, sau sã aºteptãm pe altul?”, iar pe ei, pe ucenici, sã-i încredinþeze cã El este “Mielul lui Dumnezeu cel ce ridicã pãcatul lumii”, ce a rãspuns atunci Iisus? – “Mergeþi ºi spuneþi lui Ioan cele ce auziþi ºi vedeþi: Orbii îºi capãtã vederea ºi ºchiopii umblã...”(Mat. 11; 4, 5) (rostind ceea ce sãvârºea El, despre luminã, dar lumina fizicã, adicã vindecarea orbilor), semne vii al milostivirii lui Dumnezeu, Care aduce din nou lumina în noi. Ai vedere ºi umbli în luminã, care e Hristos. Iubiþilor, aº zice cã noi, mulþimea aceasta suntem una cu mulþimea de atunci. Sã nu uitãm: era în apropiere de Paºti (Paºtile iudeilor) ºi mulþimi veneau din toate cetãþile la Ierusalim, mai ales pe acest drum; ºi, închipuiþi-vã: Unii mergeau pe jos, alþii cu cãmile; copii, tineri, bãtrâni, farisei, cãrturari, ostaºi, oameni simpli, toatã mulþimea aceea.

ªi în mijlocul lor era Hristos.

ªi iatã, la

intrarea în Ierihon erau ºi niºte cerºetori (în asemenea împrejurãri, când se adunã lumea, se adunã ºi cerºetorii), o mãrturisesc scripturile ºi cronicile. Cerºetorii de care e vorba în Sfânta Evanghelie sunt pomeniþi de toþi cei trei evangheliºti: Matei, Luca ºi Marcu; iar Sfântul Marcu îi dã ºi numele cerºetorului pe care îl va vindeca Iisus: Bartimeu (fiul lui Timeu). Ce înseamnã aceasta? Cã el a devenit creºtin ºi cã era cunoscut în biserica lui, unde i s-a spus, iatã, Bartimeu, adicã fiul lui Timeu.

ªi el cerºea, dar auzind mlþimea, zgomotul, întreba: “Ce e, ce se

petrece?”; atunci îi spune oarecine: “Trece Iisus Nazarineanul”. El auzise; mai ales el, un nefericit fãrã vedere sã nu audã, sã nu întrebe, sã nu ºtie?! ªi atunci deodatã el strigã ºi, observaþi, în Sfânta Evanghelie mereu apare acest cuvânt de chemare, acest apelativ: “Iisuse, Fiul lui David, miluieºte-mã!”. Fiul lui David era cuvântul prin care era desemnat Hristos, Mesia, Trimisul lui Dumnezeu în lume, Unsul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Deci acest Bartimeu Îl mãrturiseºte pe Hristos, pe Mesia. Miluieºte-mã are alt înþeles decât o simplã cerºealã.

El strigã ºi

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

4

mulþimea din jurul Mântuitorul îi spune: “Taci”; însã el nu tace, el strigã mereu “Iisuse, Iisuse, Fiul lui David, miluieºte-mã!”. Parcã te întrebi atunci douã lucruri. Pe de o parte: Cine vedea? oare nu mai curând oarbã era mulþimea? Îl vedea ºi mãrturisea pe Hristos în adevãrul fundamental, ca Mântuitor, ca Unsul lui Dumnezeu. Pe de altã parte, de multe ori te întrebi ºi judecând pe alþii: Doamne, eu am dreptate. ªi parcã vrei ca atenþia sã fie numai la tine, la ce gândeºti tu. Dar oare nu atunci începi tu sã împarþi judecata lui Dumnezeu? ªtii tu cã eºti mai demn sau mai nedemn decât el, cã tu pui în inima aceea decizia lui Dumnezeu? Aceasta referitor la cei care voiau ca el sã nu mai strige. Alta e iubirea lui Dumnezeu, iubirea care iradiazã din El, din Hristos, ºi care e luminã, ea aude, vorbeºte, ºi aceea este iubirea adevãratã, care aude strigãtul cuiva, care vede suferinþa cuiva; ºi e legat de tine dacã iubeºti sau nu, dacã lumina ta aude, dacã iubirea ta vede, dacã iubirea ta simte. Dar acolo era Iubirea întrupatã, care pãtrundea pânã la orb, ºi orbul rãspundea la iubire cu credinþã; la iubirea ta smeritã de care uneori te îndoieºti dacã eºti vrednic cu adevãrat. Doamne, de câte ori nu am înºelat noi dragostea Ta! Te iubesc eu pe Tine cu adevãrat, când inima mea este atât de împãrþitã, când cea mai mare parte a timpului meu o risipesc în lumea aceasta, în lumea de patimi ºi stricãciuni? Te întrebi: Doamne, fiecare trebuie sã gândeascã: Câtã putere adunã sufletul meu ca sã Te contemple, sã gândeascã la Tine!

Orbul, sãrmanul, era în suferinþã ºi de

aceea noi spunem cã el vedea la Cine sã strige; era într-un moment de deznãdejde al existenþei lui, dar era atent ºi la lumina pe care o purta în adânc, cãci toþi suntem luminã, ºi trebuie sã nu uitãm acest lucru. ªi atunci, iubirea lui Iisus l-a chemat. Toþi oamenii duhovniceºti spun: Dacã întreaga ta fire e luminã, de bunã seamã e izvorâtã din Cel care este Luminã, adicã din Hristos.

Când noi privim

feþele sfinþilor, aureolele din jur, trebuie sã ºtim cã toate sunt de la El. Ale luminii

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

5

divine toate sunt, dar simþim aceasta dacã noi suntem luminaþi. El este cel care ne lumineazã; ºi, Doamne, revin la acest gând care mã stãpâneºte neîncetat: El este lumina ºi cine vrea sã se împãrtãºeascã din El ºi numai din El; cãci El este Izvorul; noi, toþi ceilalþi, suntem zidire, fãpturi, nu izvor; Izvor este numai El. Moise, ºi el lumina, observaþi, dar lumina îi venea de sus. strãlucit în luminã, dar venea de la Hristos. lumina Lui cãtre acel sãrman orb.

Apostolii, ºi ei au

Acum Hristos îndreaptã iubirea ºi

Pomenea cineva aceastã observaþie subtilã,

pare mai mult o figurã de stil, dar cu un tâlc adânc: Dumnezeu numãrã pânã la unu.

Altfel spus, pentru Dumnezeu fiecare este un unu, un unic, care are

însemnãtate egalã cu oricine din lumea aceasta. Deci pentru fiecare Dumnezeu are o oazã de luminã ºi iubire a Lui, ºi mai ales pentru cel care strigã. Poate cã aici e una din tainele tainelor, dacã vreþi. Dacã tu cazi într-o nesimþire, o uitare de sine, adicã de obârºia ta, atunci cazi, cum va spune psalmistul, ºi în uitarea de Dumnezeu.

Tu refuzi iubirea lui Dumnezeu, refuzi pomenirea lui Dumnezeu ºi

amintirea Lui. De ce zice psalmistul “Pânã când Doamne, mã vei uita?”. Cuvântul este înfricoºãtor: sã fii uitat de Dumnezeu...

De aceea profeþii Vechiului

Testament spun: A fi pedepsit de Dumnezeu nu e atât de grav, e mai grav a fi pãrãsit de Dumnezeu. Iisus îl cheamã pe el care mãrturisea mai mult decât toþi, orbul care-L vedea. Mulþimea îi spune sã tacã, el striga mai tare; ºi Iisus porunceºte: “Aduceþil la Mine!”. ªi îl aduc la El; îl întreabã: “Ce vrei sã-þi fac?”. Bineînþeles, Iisus ºtia, dar voia sã-l punã sã vorbeascã, sã strige ºi sã se arate lumii cã nu vede (cu ochii fizici). “Doamne, sã vãd!”; ºi Iisus îi spune: “Vezi!”. Cât de simple ºi puternice sunt cuvintele lui Iisus!

ªi lumina ziditoare, creatoare, reface lumina ochilor lui, cãci

“toate printr-Însul s-au fãcut”; ºi acum rezideºte. La Apocalipsa este un cuvânt ziditor, ca orice cuvânt al Mântuitorului: “Iatã, pe toate Eu le fac noi”. Ar trebui sã

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

6

reþinem acest fapt; sã reþinem ºi sã simþim cã întâlnirea cu Hristos e întotdeauna un act de o noutate absolutã. ... “Vezi!” – ºi ce a vãzut orbul? Care a fost primul act al vederii lui? Faþa lui Hristos. Acesta este un fapt capital.

Gândiþi-vã ce a simþit el, care auzise

cuvântul ºi din Vechiul Testament, prin care se mãrturisea cã Mesia va veni, cãci el însuºi mãrturiseºte ºi deodatã strigã: “Fiule al lui David!”. Simte mila Lui ºi Îl vede pe Mesia, îl vede pe Fiul lui David.

I se împlineºte ceea ce el dorea, simþea,

vedea, ºi deschide ochii pe faþa lui Hristos; ºi zice Evanghelia cã: “Mergea dupã El, slãvind pe Dumnezeu”.

ªi Iisus îngãduie, El care de obicei nu îngãduia, ci le

spunea tuturor celor vindecaþi: “Nu spuneþi la nimeni, sã nu ºtie nimeni!”. Acum nu mai face aceasta, Iisus merge cãtre ceasul ultim.

I-a venit ceasul.

Acea

mulþime Îl va mãrturisi în ziua Floriilor. Cei care vor striga “Osana, Fiul lui David” vor fi poate ºi printre alþii care for striga: “Rãstigneºte-L!”. Dar orbul niciodatã nu se va mai dezlipi de El; el era de acum unul din creºtinii luminaþi. Merge dupã Iisus, cãci Iisus îl vindecase de orbire. Sã fii vindecat de orbire!...

Primeascã dragostea voastrã doar câteva

cuvinte de încheiere, privind orbirea. Eu nu aº zice de orbirea dumneavoastrã, nu aº îndrãzni; nici nu am calitatea sã judec pe nimeni, sã osândesc; aº vorbi mai mult de orbirea mea, dacã vrea fiecare sã ia parte la acest gând ºi cuvânt. Gândiþi-vã, noi suntem zidiþi din luminã. Hristos este Lumina lumii ºi El este Calea unicã ºi unicul adevãr; iar noi când zicem adevãr sã nu ne sfiim: noþiunea de adevãr e Cel care întrupeazã adevãrul.

Noþiunea, ideea de adevãr, ea nu mã

mântuieºte, ea mã ajutã sã gândesc multe, dar toate acestea învãlmãºesc sufletul ºi mã lasã în orbire, deºi am putut sesiza împreunã cã Mântuitorul a trimis mesajul acesta lui Ioan: “Mergeþi ºi spuneþi lui Ioan: orbii vãd, ºchiopii umblã”. Cuvântul merge, circulã, este atât de puternic, atât de concentrat în el cum nu vã închipuiþi. Omul nu poate sta locului, omul simte nevoia sã umble, sã caute lumina, sã caute

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

7

înnoire mereu. Când am luat parte la o întrunire mai zilele trecute, întrebam pe medicul psihiatru de alãturi cum explicã motivaþia acestei pãtimiri omeneºti? ªi rãspunde: “Cautã noutate”.

De aceea asemenea persoane îºi schimbã hainele,

bãrbaþii în cele femeieºti, cele femeieºti în cele bãrbãteºti, vor ceva nou. Noi nu judecãm cã omul vrea noutatea, asta nu o poþi opri. (Cineva a spus: “Dacã raiul ar fi ceea ce au zic unii: «vom privi, vom cânta», o, ce plictisitor!”). noastrã, pentru cã e de la Dumnezeu aceastã fire a noastrã.

E în firea

Pãi când priveºti

înapoia ta, la toatã fãptura, regnul cel mineral, apele, atâtea corpuri, când vezi bogãþia florilor, holdelor, a vietãþilor care umplu vãzduhul, atunci nu înþelegi deodatã cã eºti într-o miºcare continuã?

Dar încotro mergi?

ªi aici s-a produs

poticnirea, aici, cã omul cãzând în adorare de el s-a despãrþit de lumina cea adevãratã, s-a despãrþit de Dumnezeu, Izvor al luminii, ºi a cãutat lumina în el, în lumea aceasta, pe care a idolatrizat-o, a îndumnezeit-o, adicã, cum spune Apostolul, a început sã se închine fãpturii în locul Fãcãtorului.

Nu e de vinã

fãptura, noi am îndumnezeit-o. Rãul nu e nici în materie, nici în fãpturã; în noi e rãul; în Lucifer ºi în noi, care am primit sãmânþa de la el, din cuvântul lui: “Veþi fi ca niºte dumnezei”. ªi atunci omule, eu te vãd pe tine preocupat, peregrinezi ºi rãmâi în lumea zidirilor fãcându-þi... eu zic cã nu sunt idoli, dar dacã mã preocup de ceva mai mult decât îmi este ziditor, tot un fel de idol este. Trebuie sã am limpede conºtiinþa mea cum sã aleg între bine ºi rãu, atât cât mã zideºte pe mine, deopotrivã trupeºte ºi duhovnicete, fizic ºi spiritual, ºi nu numai atât. Hotãrât, noi nu ne aflãm în orbire, cãci sã nu luãm decât un simplu exemplu: Poate cã unii din cei de faþã aþi vãzut bunãoarã cum un regizor la teatru vrea ceva nou: Îl pune în scenã pe Shakespeare, Romeo ºi Julieta, ºi ca sã fie nu simplu, ci senzaþional, sã producã senzaþie (iar senzaþia în ce constã totdeauna, ce produce senzaþia dacã nu ceva nou) îºi prezintã personajul fãrã costum, cum a apãrut din sânul maicii sale.

Nu ne ºocheazã, dacã avem o minte limpede,

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

8

netulburatã, faptul cã a apãrut aºa, ci de ce a fãcut aºa, ce a dorit el? A dorit, vedeþi, noutatea, senzaþia, nu? Deci nu poþi stinge în om dorul de desãvâºire, dorul de înnoire, dorul de vedere, de a merge, a cãuta. Omul trebuie sã meargã, dar unde mergi, unde duce drumul tãu, unde duce acest drum? ªi, sigur, poate zice cineva: “Pãrinte, Dumnezeu e în toatã umanitatea”. Nu, depinde de fiecare din noi unde duce drumul meu ºi cum sã fac eu ca drumul meu sã meargã aºa, la þintã, sã vãd ºi, asemeni lui Bartimeu, sã deschid ochii. Îmi stã în minte un cuvânt uluitor, care de-a lungul a zeci de ani s-a înrãdãcinat în inimã: Când Sfântul Ignatie Purtãtorul de Dumnezeu a fost condamnat la moarte. Era creºtin ºi a fost condamnat sã fie mâncat de fiare la Roma, iar creºtinii vroiau sã intervinã pe lângã împãrat ca sã se comute pedeapsa, sã fie graþiat; iar el le scrie: “Nu-mi faceþi rãul acesta!”. Pe lângã cuvântul atât de uluitor: “Lãsaþi-mã sã ajung grâu în dinþii fiarelor” (ca sã devin eu euharisite, împãrtãºanie), spune acest cuvânt, unic: “De-abia ajuns la Hristos, atunci voi fi om”. Cum sã ieºi din lumea aceasta? Sunt trei cãi duhovniceºti de care se poate lega omul din lume ca sã ajungã la Hristos. Cea dintâi cale este eliberarea de patimi: desfrâu, beþie, fumat, dor de putere, ºi înlocuirea lor cu lumina virtuþilor: a credinþei, a nãdejdii, a dragostei, a dreptãþii, a bunãtãtþii, a smereniei; Dupã ce te purifici de patimi nu mai priveºti lumea aceasta cu ochi pãtimaºi.

Priveºti

aceastã lume ºi pe semenii tãi cu ochii lui Iisus. Toate le priveºti în lumina divinã; dar nu te opreºti aici. ªi aici vine momentul cheie, momentul tragic al lumii, cãci ar spune cineva: Mã eliberez de patimi ºi apoi privesc lumea contemplând fãpturile în luminã divinã. Un om învãþat, un cercetãtor, în orice domeniu, oricine poate privi lumea cu ochii curaþi; deci, oriunde te-ai afla în lumea aceasta, poþi trãi asemeni sfinþilor, cãlãtorind în luminã; e lumina aceasta a raþiunii prin care înþelegi rostul lucrurilor.

Mai departe însã, ºi aici, cum vã spuneam, este

momentul cheie, cine s-a oprit aici a rãmas în aceastã lume ºi e pradã tuturor

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

9

durerilor, tuturor curentelor, fantomelor lumii ºi rãmâne în stricãciunea acestei lumi. Or, pasul mai departe, ºi al sfinþilor ºi al nostru, trebuie sã fie dincolo de lumea aceasta, la Ziditorul ei. De aceea se spune, o spun toþi sfinþii, dupã ce a strãlucit în tine lumina divinã ºi contempli toate fãpturile în diafania lor, deodatã dincolo de ele, un pas mai departe, te înalþi la Ziditorul, la faþa lui Hristos, ºi deabia atunci devii om, cu a spus Sfântul Ignatie, de-abia atunci simþi cu adevãrat cã te-ai împlinit. Eu simt douã mari dureri pe care vreau sã vi le pun la inimã: dezrãdãcinarea din Dumnezeu ºi incapacitatea de a privi întregul existeneþei.

Dezrãdãcinatul,

sãrmanul, trece în superficial; ºi incapacitatea de a privi întregimea existeneþei: fãptura întreagã, cu Ziditorul ei. Sã ajute bunul Dumnezeu sã simþim vindecarea în noi prin aceastã mãrturie a Evangheliei, a mãrturiei de astãzi a lui Bartimeu, care a vãzut ºi a mers dupã Hristos, ºi a gândului acelui sfânt Ignatie, Purtãtorul de Dumnezeu: Ajungând la Hristos, atunci devii cu adevãrat om; omul deplin, ca Cel Care este Dumnezeu adevãrat ºi Om adevãrat, Hristos. Amin.