Vindecarea Paraliticului

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

1

Vindecarea paraliticului

1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin. Binecuvântaþi ºi dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos! Hristos a înviat! - Adevãrat a înviat! ªi nouã viaþã veºnicã ne-a dãruit. Preaiubiþilor, dupã cuviinþã sacrã ascultãm acum, ºi mai înainte de toate, dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei rânduite pentru aceastã sfântã zi: “ªi era o sãrbãtoare a iudeilor în vremea aceea. S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângã Poarta Oilor, se afla o scãldãtoare, care se numea pe evreieºte Vitezda, având cinci pridvoare (locaºuri). În acelea zãcea mulþime multã de bolnavi, orbi, ºchiopi, uscaþi, aºteptând miºcarea apei. Cãci un înger al Domnului cobora la vreme în scãldãtoare ºi miºca apa; cine intra întâi, dupã miºcarea apei, se fãcea sãnãtos, ori de ce boalã era þinut. ªi era acolo ºi un om care se afla bolnav de treizeci ºi opt de ani. Iisus, vãzându-l pe acesta zãcând, ºi ºtiind cã este aºa de multã vreme, ia zis: Voieºti sã te faci sãnãtos? Bolnavul I-a rãspuns: Doamne, nu am om (!) care sã mã arunce în scãldãtoare când se miºcã apa; pânã când vin eu, altul coboarã înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoalã-te, ia-þi patul tãu ºi umblã. ªi îndatã omul s-a fãcut sãnãtos, ºi-a luat patul ºi umbla.

118 mai 1997. Duminica a IV-a dupã Paºti.

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

2

În ziua aceea, însã, era sâmbãtã. Ziceau iudeii cãtre cel vindecat: Este zi de sâmbãtã ºi nu-þi este îngãduit sã-þi iei patul. El le-a rãspuns: Cel ce m-a fãcut sãnãtos, Acela mi-a zis: Ia-þi patul ºi umblã.

Ei l-au

întrebat: Cine este omul acela care þi-a zis: Ia-þi patul tãu ºi umblã? Iar cel vindecat nu ºtia cine este; Iisus Se dãduse la o parte din mulþimea care era în acel loc. Dar dupã aceea Iisus l-a aflat în templu ºi i-a zis: Iatã, te-ai fãcut sãnãtos. De acum sã nu mai pãcãtuieºti, ca sã nu-þi fie ceva mai rãu. Atunci omul a plecat ºi a spus iudeilor cã Iisus este Cel ce l-a fãcut sãnãtos. Pentru aceea iudeii prigoneau pe Iisus ºi cãutau sã-L omoare, cã fãcea acestea sâmbãta” (Ioan 5, 1-16). Preaiubiþilor, acesta este dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei. Cu lumina Duhului Sfânt ºi cu dragostea ºi rãbdarea dumneavoastrã, rog pe bunul Dumnezeu sã punem în luminã ceea ce pãrutu-s-a nouã de adâncã pãtrundere ºi ziditor pentru noi, astãzi. Mai întâi starea acestui paralitic: Treizeci ºi opt de ani în acel loc al scãldãtoarei, unde Dumnezeu κi trimitea la vreme cuvenitã semnul Sãu, ºi cine cãuta, se strãduia pentru sãnãtate, se fãcea sãnãtos, ori de ce boalã era cuprins.

Cãci, observaþi: Când l-a întrebat Mântuitorul pe

paralitic dacã vrea sã fie sãnãtos, el a spus: “...ºi alþii o iau înaintea mea; pânã sã ajung eu, coboarã altul”. Fie cã nu avea cine sã-l ajute, fie cã, mai curând, nici el (treizeci ºi opt de ani) nu era destul de osârduitor. Se înþelege - sã nu omitem - cã în viaþã mereu þi-o iau alþii înainte; în orice chip, ºi lovind într-o parte ºi în alta, iar tu, sãrmanul de tine, mai ales

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

3

când nici nu te ajutã cineva, rãmâi. Dar treizeci ºi opt de ani - aproape o viaþã de om - sã rãmâi paralitic… Parcã simþi ceva care te înspãimântã. Paralizia - o stare de agonie, o stare aproape muribundã (ceva asemãnãtor), o stare de incertitudine, de îndoialã, de nesiguranþã, de nedecizie; toate acestea sunt mai rele ca moartea. Agonia - repet - e mai tragicã decât moartea. În moarte se alege; în starea muribundã, sau de necertitudine, nu-þi alegi. De aceea se spune cã tragedia demonului e aceea cã nu poate muri.

ªi, de

asemenea, de a se afla în osânda cea mai gravã, de la înviere; de care toþi vor avea parte. Cãci, observaþi: Când citim în Evanghelie: “Adevãr spun vouã - zice Domnul - vine vremea ºi acum este când morþii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, ºi cei care vor auzi, vor învia”. Deci acum, în clipa aceasta, din moartea pãcatului, care aud vor învia. mortul din starea de pãcat.

E vorba de

Despre cel din morminte e mai pe urmã

vorba: “Cãci va veni vremea când toþi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu ºi vor ieºi”. Auziþi, acum nu mai e vorba de voie. E uimitor: Toþi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu ºi vor ieºi. “Cei ce au fãcut cele bune spre învierea vieþii, cei ce au fãcut cele rele, spre învierea judecãþii” ( a osândei).

Deci aici este vorba despre libertatea ºi voia

mea. La Judecatã toþi vor ieºi. ªi, iarãºi, un cuvânt tulburãtor al Mântuitorului: “...ºi nici a muri nu mai pot”. E înspãimântãtor. Mai ales când te gândeºti la unii, sãrmanii, în stare de ispitã demonicã, care, fie cad sub apãsarea tragicã a unui pãcat (vã spuneam cã s-a fãcut experienþa cu drogaþi; ºi un doctor, Klibner [?] a dat mãrturie cã 100% din ei spun cã nu mai au nici un sens

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

4

al vieþii, nu mai au pentru ce trãi. ªi atunci, se aflã în starea aceasta muribundã); iar alþii, sãrmanii - fereascã Dumnezeu -, care vor sã-ºi ia viaþa; nu mai vãd nimic. Dar, vedeþi, zadarnic încearcã, pentru cã acest moment - s-a constatat - se reitereazã la infinit. Mântuitorul a spus: “Nici a muri nu pot”.

ªi tragedia demonului e cã nu poate muri; adicã sã

încheie o datã cu rãul. Pentru cã moartea nu-i fãcutã de Dumnezeu, dar Dumnezeu a dat un sens morþii: ca sã moarã în ea rãul; cum ne rugãm pentru cei adormiþi: Pentru ca rãutatea sã nu rãmânã nemuritoare, fãrã de moarte. De aceea e îngãduitã despãrþirea între suflet ºi trup. Or, starea de incertitudine a unei lumi sau a unei societãþi care nu mai distinge între bine ºi rãu, între adevãr ºi minciunã, între virtute ºi pãcat, aceastã stare e o stare muribundã; e starea de cãldicel din Apocalipsã; e mai rea ca moartea. ªi atunci, paraliticul, de treizeci ºi opt de ani, nu cumva aproape se obiºnuise cu paralizia, cu starea tragicã de a nu mai distinge între viaþã ºi moarte, bine ºi rãu? Dar te ºi întrebi: Noi suntem în zilele pascale acum, nu? ªi toate Evangheliile de la Paºti pânã la Înãlþare, sunt Evanghelii în legãturã cu taina învierii.

Dar ce legãturã sã aibã Evanghelia acestui

paralitic cu Învierea? Pãi are: cã Dumnezeu vrea sã înviem; ºi Mântuitorul vrea sã arate cã chiar din starea paraliticã - de treizeci ºi opt de ani, de patruzeci de ani, oricât - e posibilã învierea. Dar cum e posibilã? - Mai întâi sã vrei; iar voind, sã înviezi! - pentru cã sãnãtatea este egalã cu învierea.

Aceasta trebuie sã o ºtim: Dumnezeu n-a fãcut moartea,

Dumnezeu n-a fãcut boala. Dacã nu cunoaºtem sãnãtatea adevãratã, e tragic: nu ne dãm seama nici de boalã. Mai ales când rãdãcina bolii nu e

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

5

atât în trup, ci în suflet. Când ajunge sã fie în trup îþi dai seama, pentru cã te doare ºi dacã te doare te trezeºti, n-ai încotro. Dacã pui mâna în foc ºi te arzi, te tragi înapoi. Dar în suflet e mai tragic. Greu ajungi sã-þi dai seama cã sufletul þi-e bolnav; ºi boala în suflet a început. Despãrþirea de Dumnezeu în suflet a început; moartea în suflet a început. Când a zis Dumnezeu: “În ziua în care veþi pãcãtui veþi muri”. Adam?

A murit atunci

Trupeºte n-a murit; dar atunci a început moartea lui, în suflet.

ªtim sau nu ºtim când ºi-a dat el seama cã e bolnav.

De aceea a zis

Înþeleptul: “Calea nebunului e dreaptã în ochii lui, iar înþeleptul cere sfat”. Asta-i tragedia tuturor tragediilor: Fiind bolnav, sã nu ºtii cã eºti bolnav. ªi câþi dintre noi nu suntem bolnavi sufleteºte? Asta-i întrebarea pe care trebuie sã ne-o punem permanent. Câþi dintre noi ºtim cã suntem bolnavi sufleteºte? ªi, mai ales, cine pune diagnosticul bolii mele, bolii lumii mele în care trãiesc? Al acestei lumi în care, din nefericire, ne bântuie atâtea boli; care vin mai ales din douã laturi ale fiinþei umane: de la poftã - plãcerea (pentru care a zis oarecine cã trãim într-o civilizaþie a plãcerii. Numai plãcerile, ele sã ne dezmierde, sã ne încânte simþurile noastre, prin fel ºi fel de nãscociri ale lor; mai ales sub aceastã tiranie a pântecelui, aºa cum au spus dumnezeieºtii Pãrinþi); ºi cealaltã boalã: a iuþimii, a mâniei, sub forma violenþei ºi a chinurilor ucigãtoare. Doamne! Astea le simþim, dar ele merg ºi mai adânc.

ªi întrebarea: Diagnosticul bolilor noastre, cine îl

pune? Revin la întrebarea: “Vrei sã fii sãnãtos?” - i-a zis Mântuitorul celui bolnav de treizeci ºi opt de ani. ªi nouã astãzi ne spune Cel care pune

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

6

diagnosticul, Hristos: Vrem noi cu adevãrat sã fim sãnãtoºi? Vrem noi sã înþelegem ce înseamnã sãnãtatea, sã distingem între sãnãtate ºi boalã? Cãci numai aºa, având conºtiinþa ce e sãnãtatea ºi ce e boala, ce e binele ºi ce e rãul, ce e viaþa ºi ce e moartea, ce e starea muribundã, care-i mai rea ca moartea, vom putea rãspunde Mântuitorului dacã vrem sau nu vrem sã fim sãnãtoºi. E o mare tragedie a trupului. Pãi cum sã nu fie, când ne întrebãm adesea: Sãnãtatea? Normalitatea? Credeþi-mã iubiþilor: ºi în þarã, ºi în alte pãrþi, pe unde mi-a purtat Dumnezeu paºii, am cercetat în cãrþi, la oameni mari, înþelepþii zilei, psihiatri mai ales, ce înseamnã sãnãtatea sau normalitatea. Pãi când am gãsit eu în “Prelegeri de psihiatrie” - un mare savant, profesor (nu îi voi spune numele; nu vreau sã judec personal pe nimeni, ci numai rãul; cã aºa ne-au învãþat Dumnezeu ºi Pãrinþii; Dumnezeu a spus: “Iartã-i cã nu ºtiu ce fac” - iar Pãrinþii: “Urãºte rãul ºi ai milã de pãcãtos!”): “Normalitatea înseamnã sã te integrezi într-o stare socialã”. ªi spune: “Una e sã te integrezi cum s-au integrat cei din veacul trecut; iar în ziua de azi sã te integrezi în timpul zilei de azi”, nu-i aºa? Dacã ici-colo sunt mafii, dincolo tâlhãrii, dincolo corupþie - foarte bine, mã intregrez ºi eu unde îmi prieºte mai bine. Doamne! Vedeþi ce lipseºte acestei stãri de lucruri, acestei gândiri? binelui, mãsura normalitãþii?

Unde e datã mãsura

Toþi sunteþi oameni cu judecatã; într-un

anumit fel avem un mare procent de sãnãtate, cã ne-a pãzit Dumnezeu. Toatã mãsura normalitãþii e datã în lumea asta a pãcatului.

Sã te

integrezi într-o lume; nu în lumea lui Dumnezeu. Este exact ceea ce a spus Protagoras acum vreo douã mii cinci sute de ani: Omul e mãsura

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

tuturor lucrurilor. universului.

7

Sau ce a spus Leonardo da Vinci: Omul e modelul

Nu mai e Hristos, Dumnezeu-Omul, modelul universului.

Observaþi unde-i rana aceasta a lumii? Aº vrea s-o simþim, s-o trãim, s-o cunoaºtem cu toþii. Sã te integrezi… ªi eu am fost întrebat o datã… Eram în tren ºi o creºtinã m-a întrebat: Pãrinte, care credeþi dumneavoastrã cã e sãnãtatea sufleteascã a omului?

ªi atunci eu am plecat aºa cu socotinþa mea (gândind la

Dumnezeu, de bunã-seamã): Pãi dacã trupeºte te simþi sãnãtos când toate organele ºi mãdularele tale funcþioneazã potrivit fiziologiei (adicã menirii) lor ºi în unitate (taina unitãþii, a dragostei: dacã un plãmân se îmbolnãveºte, sarcina lui o preia celãlalt; mãcar de aici sã învãþãm ºi sã ne ajutãm ºi noi între noi), tot aºa ºi sufleteºte: când toate puterile organele sufletului meu (bunãoarã cele fireºti: intelect, sentiment, voinþã;

sau

virtuþile

morale:

înþelepciunea,

dreptatea,

bãrbãþia,

înfrânarea, stãpânirea de sine; sau cele teologice: credinþa, nãdejdea, dragostea) îºi împlinesc chemarea lor (credinþa e credinþã, nu îndoialã, sfâºiere; speranþã, nu disperare; iubirea e iubire, nu indiferenþã sau urã) în unitate, parcã simt cã sunt sãnãtos. Dar trebuie mers mult mai adânc: când zic credinþa - credinþa în Cel care a întrebat: Vrei sã fii sãnãtos? Sau pe tatãl lunaticului: Crezi cã pot sã fac eu aceasta? ªi puterea Lui s-a rãsfrânt ºi în paralitic ºi în fiul lunaticului. ªi fiul lunaticului ºi-a revenit în luminã. Iar paraliticul ºi-a luat patul ºi umbla. Deci credinþa în Cel care într-adevãr îmi împãrtãºeºte mie puterea ºi-mi dã putere din puterea Lui vindecãtoare ºi sãnãtatea Lui; El e modelul sãnãtãþii, icoana sãnãtãþii. Icoana normalitãþii nu e din lumea

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

8

asta. Cãci, iatã, când s-a spus cã a fi normal înseamnã a te integra în lumea asta, pãi dacã lumea asta este normalã, atunci (dã Doamne sã fie!) sunt ºi eu normal; dar nu este normalã aceastã lume în care este stricãciune, ucidere ºi atâtea rele.

Nu-mi dã semnul normalitãþii; ci

numai Hristos, care pe cel anormal de treizeci ºi opt de ani, pe acel anormal copil lunatic, i-a fãcut normali, sãnãtoºi. sãnãtatea.

El poate sã-mi dea

El a putut întreba: Voieºti sã fii sãnãtos?

El a pus ºi

diagnosticul acelui bolnav de treizeci ºi opt de ani: Mãi, tu nu eºti normal, dar tu, totuºi, îþi dai seama. De multe ori noi nu ne dãm seama. Vai de tine când eºti bolnav ºi te crezi sãnãtos. Nu-i mai mare tragedie ºi cãdere în lume. ªi atunci, sã ai conºtiinþa normalitãþii ºi a Celui care este cu adevãrat icoana, modelul normalitãþii - Hristos Domnul. El e în stare sã te facã sãnãtos. ªi dacã l-a fãcut sãnãtos pe paralitic, acesta ºi-a ridicat patul ºi umbla. Era sâmbãtã. ªi, sãrmanii farisei ºi cãrturari, atâta aveau ºi ei bun la vremea lor: Pãstrau Ziua Domnului. Devenise o “fixaþie”. “De ce îþi iei patul? nu-i voie”. “Pãi Cel care m-a fãcut sãnãtos, El mi-a spus: Iaþi patul ºi umblã”. El a înþeles un lucru (fariseii nu au înþeles): cã Cel care l-a fãcut sãnãtos era mai mare decât sâmbãta, mai mare decât timpul.

Era peste legea timpului, pe care El o fixase.

Dumnezeu.

El, Fiul lui

Aceasta nu înþelegeau ei, ºi era tragic: Cã venise în lume

Domnul sâmbetei… Vineri seara, la vecernie, pãrintele Nicolae a citit o Evanghelie (cum citim noi de obicei); am ascultat acolo, poate cu mai multã luare aminte ca altã datã, ºi, credeþi-mã, ca un þãpuº m-a pãtruns în inimã: “...ºi M-au

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

9

prigonit pe Mine” - spunea Mântuitorul - “ºi dacã M-au prigonit pe Mine, ºi pe voi vã vor prigoni; dacã au pãzit cuvântul Meu, ºi pe al vostru îl vor pãzi”. Sã luãm aminte cu strãºnicie, iubiþilor, ºtiind cã aici este sãnãtatea noastrã, e adevãrul nostru, adevãrul cel mai adevãrat, dacã se poate vorbi aºa: “Toate acestea vi le vor face vouã din cauza numelui Meu, fiindcã ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De nu aº fi venit ºi nu le-aº fi vorbit, pãcat nu ar avea, dar acum nu au cuvânt de dezvinovãþire pentru pãcatul lor. Cel ce Mã urãºte pe Mine urãºte ºi pe Tatãl Meu”. Iisus Hristos e Dumnezeu ºi Omul; iar Dumnezeu e Tatãl Lui. Aici e taina tainelor ºi mântuirea tuturor mântuirilor. Iubiþilor, sã nu vã lipiþi niciodatã de cineva care nu mãrturiseºte cã Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, cã Pãrintele Ceresc e pãrintele Lui, cã El e Dumnezeu ºi Om. Cãci mãsura lumii acesteia nu e omul, oricine ar fi, din lumea aceasta. Mãsura lumii acesteia e Dumnezeu-Omul ºi mântuirea acestei lumi e numai prin Dumnezeu-Omul. De aceea L-a trimis Dumnezeu Tatãl pe Fiul Sãu în lume: Sã surpe pe cel ce are stãpânirea morþii, adicã pe diavol (stãpânirea a tot rãul). Aici e toatã tragedia istoriei, iubiþilor. De aceea spune Iisus: M-au urât, ºi pe Mine ºi pe Tatãl. A-L urî pe Iisus înseamnã a urî ºi pe Tatãl; a te despãrþi de Iisus Hristos înseamnã a te despãrþi ºi de Dumnezeu (Tatãl). Fraþii iehoviºti sã ºtie acest lucru. Ei ºi cei care cad în capcana lor.

ªi tuturor celor care nu recunosc în taina

aceasta pe Dumnezeu-Omul, le-o spun, din focul inimii, nu cu vreun fel de gând rãu asupra cuiva, Doamne pãzeºte, ci pentru adevãr ºi numai pentru adevãr. Cã toatã tragedia istoriei, toatã tragedia fiecãrui om aici este. Pãcatul omului acesta este - a spus Mântuitorul: Cã n-au recunoscut

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

10

în Hristos pe Fiul lui Dumnezeu. Acesta e pãcatul lumii; cãci un singur Fiu are Pãrintele Ceresc: pe Iisus Hristos Domnul nostru, Cel întrupat de la Duhul Sfânt ºi din Fecioarã. În El avem totul, iubiþilor; în El avem icoana adevãrului; în El avem binele, avem viaþa, avem virtutea, avem desãvârºirea, avem, iubiþilor, tot ceea ce doreºte omul în lumea aceasta de bine; dar nu numai atât, ci ºi ceea ce-i trebuie omului dincolo de lumea aceasta, mai presus. Deci ai ºi prezentul ºi viitorul. Cãci în om e setea aceasta de miºcare continuã. Îngãduiþi o micã paralelã: În platonism, la Origen, miºcarea nu e numai cãdere, cãdere în lumea aceasta.

La Sfinþii Pãrinþi miºcarea e

neîncetatul suiº, ca pe scara lui Iacov; suiº din desãvârºire în desãvârºire, din luminã în luminã, din iubire în iubire. Ai totul. Te întrebi adeseori: Care e viitorul omului? ªi, întorc cuvântul: Care e omul viitorului?

Ca sã cunoºti care e viitorul omului trebuie sã

cunoºti care e omul viitorului.

Iar omul viitorului este numai acela

care poartã în el ºi pe om ºi pe Dumnezeu; adicã ºi finitul ºi infinitul; ºi prezentul ºi viitorul; ºi ceea ce am acum ºi ceea ce neîncetat doresc, nãzuiesc sã am ºi sã urc mereu, ca pe scara lui Iacov. ªi bietul Nietzsche spunea cã omul este acel ceva ce trebuie depãºit. În cine? El, sãrmanul, a încercat sã se depãºeascã în extazul teluric. Or, în Hristos este depãºirea în extazul divin, în lumina divinã. ªi atunci… sãrmanul paralitic, L-a mãrturisit: Nu din voia mea mi-am luat patul; El mi-a poruncit, Cel care m-a fãcut sãnãtos. El nu ºi-a dat seama. Pãi de câte ori ºi noi: Ne face Dumnezeu bine ºi nici nu ne dãm seama. ªi în loc sã-I mulþumim… Bietul paralitic a fãcut bine, cã dupã ce

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

11

s-a vindecat s-a dus în templu, probabil ca sã-I mulþumeascã lui Dumnezeu.

ªi la templu - cum spune Evanghelia - l-a cãutat Iisus.

Trebuie sã fim atenþi la fiecare cvânt al Evangheliei; e uimitor: Te cautã Dumnezeu ºi, mai ales, te cautã dacã eºti în bisericã, dacã te rogi, dacã Îi mulþumeºti lui Dumnezeu. ªi atunci i-a atras atenþia: “Iatã, te-ai fãcut sãnãtos. Vezi sã nu mai pãcãtuieºti; sã nu þi se întâmple ceva mai rãu”. Aici aºa e scris: sã nu þi se întâmple.

La Dumnezeu nimic nu e

întâmplãtor, totul e proniator; dar rãul cade sub incidenþa întâmplãrii; rãul e accident, e întâmplare. Binele e har dumnezeiesc, nu e întâmplare. ªi: sã nu þi se întâmple ceva mai rãu. Frate! (ºi-mi zic mie) O datã ce am primit de la Dumnezeu un semn al darului Lui, al binelui Lui, sã iau aminte! Citesc aici un cuvânt foarte greu; înspãimântãor de greu. De la Evrei cap.6, vers 4: “ E cu neputinþã pentru cei ce s-au luminat odatã ºi au gustat darul cel ceresc ºi pãrtaºi sau fãcut Duhului Sfânt, ºi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu ºi puterile veacului viitor (cã ai puterea veacului viitor în tine din cuvântul lui Dumnezeu, din împãrtãºania cu viaþa Lui), cu neputinþã este pentru ei, dacã au cãzut, sã se înnoiascã iarãºi spre pocãinþã, fiindcã ei rãstignesc loruºi, a doua oarã, pe Fiul lui Dumnezeu ºi Îl fac de batjocurã”. Greu cuvânt. Dacã ai primit omule, ºi suflete al meu, darul lui Dumnezeu ( ºi cu cât ai primit mai mult cu atât eºti mai rãspunzãtor) ºi apoi te întorci (cum spune în altã parte Apostolul: ca purcelul la noroiul lui ºi câinele la vãrsãtura lui) înapoi la cele rele, ia aminte! Mântuitorul spune: Nu mai pãcãtui ca sã nu þi se întâmple ceva mai rãu.

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

O, Doamne!

12

Când Mântuitorul i-a spus paraliticului vindecat

acestea, unii au spus (bunãoarã poetul Coºbuc) cã Mântuitorul l-ar fi prevenit pe acest bolnav vindecat; cã el ar fi fost între cei batjocoritori în faþa Mântuitorului la proces, cel care i-a dat o palmã ºi, stând de o parte I-a zis: “Prooroceºte cine Te-a lovit”. E o bãnuialã; eu nu spun asta. Nu sunt de aceeaºi pãrere.

Mai degrabã înclin cãtre cealaltã pãrere - a

Scripturii: cã el, îndatã dupã ce Mântuitorul i s-a arãtat, s-a dus la farisei ºi le-a spus: Iisus este Cel ce m-a fãcut sãnãtos. Eu iau de la el numai mãrturisirea lui; ºi aºa sã o luãm noi. Cã el L-a mãrturisit pe Iisus Hristos, cã El l-a fãcut sãnãtos. Aceasta sã o ºtim ºi noi: Cã El, Hristos, este Cel care ne face sãnãtoºi. Am sã vã dau cuvântul despre sãnãtate din Scripturã (mai precis decât putem noi sã-l luminãm). La proorocul Iezechiel, chiar la capitolul 1 ni se înfãþiºeazã o descoperire dumnezeiascã, plinã de taine de negrãit. ªi anume, proorocul a vãzut pe o câmpie un car de heruvimi ºi patru fiinþe duhovniceºti; fiecare din aceste fiinþe avea câte patru feþe: una de leu, alta de vultur, alta de viþel ºi alta de om. (Ne oprim o clipã; ºtiþi: în bisericã, la baza turlei, unde strãjuieºte Pantocratorul Hristos, stau cele patru fiinþe - cei patru evangheliºti; simbolurile lor).

Dar fiecare faþã

avea aripi ca sã nu i se distingã nici partea de dinainte, nici partea de dinapoi. ªi spatele ºi pântecele (!) erau pline de ochi. (Uimitor! Vedeþi cum a vãzut proorocul? Iertaþi, o spun simplu ºi uneori prozaic: Pântecele nostru îl vedem nu prea plin de ochi.) ªi nu era nici un loc pe care sã nu fie ochi.

În jurul fiecãrei feþe erau câte trei roþi; iar în roþi era duh

(miºcare în duh).

Apoi am vãzut ceva asemãnãtor cu un om care se

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

odihnea peste ele.

13

Iar aºternutul picioarelor lui - ceva asemenea unui

safir (ca pe muntele Taborului - strãlucind). Carul purta pe heruvimi. Iar vietãþile acelea purtau pe Stãpânul care le conducea. Deci heruvimii se odihneau pe car, iar stãpânul ºi acele vietãþi, pe Evanghelie (pe evangheliºti ºi Evanghelie). Orice loc cãtre care ar fi vrut sã meargã, spre faþã era (tot înainte). Apoi am vãzut sub heruvimi ceva ca o mânã de om, care îi sprijinea ºi îi purta.

Cum aþi vãzut dumneavoastrã sfera

aceea - Pãmântul - pe care o poartã mâna lui Dumnezeu. O, iubiþilor!

Iatã chipul omului sãnãtos.

Hristos stând deasupra,

Evanghelia ºi evangheliºtii. ªi apoi heruvimii ºi mâna de om; ºi omul era totul ochi: ºi capul era ochi, ºi plãmânul era ochi ºi pânecele era ochi. Adicã ºi acolo trebuie sã fie ochi dumnezeiesc: ºi în poftele ºi în dorinþele tale trupeºti. Ochi dumnezeiesc sã fie, nu poftã ºi plãcere, care înseamnã întuneric. ªi roþi - adicã în miºcare, în viaþa cea vie; nici o clipã sã nu rãmâi încremenit, cãci cel ce stã sã ia aminte sã nu cadã, zice Apostolul. În viaþa duhovniceascã nu e oprire; dacã nu sui, cazi. ªi numai în Hristos poþi sã sui mereu. El nu e numai om. Dacã ar fi numai om ai rãmâne atunci om, cum au rãmas sãrmanii toþi care au crezut în om.

El e ºi

Dumnezeu; ºi ai infinitul în Dumnezeu; numai în El drumul tãu este fãrã de sfârºit. Numai pãcatul e cel care te desparte pe tine de El; neºtiinþa ta, boala ta. Iar boala e din pãcat. La avva Ammoi a venit un ucenic - spune scriptura2 - ºi ºapte zile a stat lângã el sã afle cuvânt. ªi n-a dat cuvânt. Iar la sfârºit i-a spus: “Ia

2Patericul egiptean.

Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - VINDECAREA PARALITICULUI

14

seama la sine-þi; pãcatele s-au fãcut ca un zid întunecat între mine ºi Dumnezeu”. Nu vezi nimic în pãcat. Când Pilat L-a trimis pe Mântuitorul la Irod (în timpul judecãþii) ºi Irod s-a bucurat ca sã vadã vreo minune, a tãcut Iisus în faþa lui Irod (în faþa lui Irod, care ucisese pe Ioan Botezãorul; care trãia în desfrâu cu cumnata lui). ªi au tâlcuit Pãrinþii: În faþa pãcatului Dumnezeu tace. ªi nu atât cã tace, cã ºi în tãcerea Lui e rãspuns. Dar pãcatul tãu e întuneric ºi nu eºti în stare sã vezi ºi sã auzi cuvântul lui Dumnezeu.

Aici e

tragedia. O, iubiþilor! Paraliticule, iatã câte ne-ai învãþat tu astãzi! Ajutã-ne Doamne sã ne ridicãm din orice fel de paralizie! Dacã în zilele Învierii, Doamne, Tu ne-ai pus aceastã Evanghelie, din care noi am învãþat ce înseamnã starea de paralizie ºi sã ieºim din ea; ce înseamnã a dori sãnãtatea adevãratã, Cine poate sã punã diagnosticul bolilor mele, Cine mã poate vindeca! Toate acestea mã înveþi prin Sfântã Evanghelia Ta; ºi cã pãcatul stã între mine ºi Tine ca un zid întunecat. învierea de aici.

ªi eu nu gust

Cãci de aceea ai înviat, Doamne, ca sã fii începutul

învierii mele. ªi eu mã rog Þie în clipa asta: Lumineazã ochii gândurilor noastre, ca nu cumva sã adormim în pãcate, spre moarte!

Risipeºte orice negurã de la inimile noastre!

Dãruieºte-ne Soarele Dreptãþii ºi pãzeºte fãrã de ispitã viaþa noastrã cu pecetea Sfântului Tãu Duh, prin Care sã simþim ºi noi învierea!

ªi sã

simþim ºi sã rostim cu adevãrat pentru Tine, pentru lume ºi pentru noi: Hristos a înviat!