Urmarirea Penal

Rezultând din legislaţia procesual penală şi din dispoziţiile altor acte normative ajungem la concluzia că ofiţerul de urmărire penală, la faza începerii urmăririi penale şi la faza urmăririi penale, poate efectua numai o parte din ansamblul de acte necesare pentru atingerea scopului procesului penal. Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală sunt strict determinate de legislaţia procesual penală şi de alte acte normative, de aceea, în anumite cazuri prevăzute de lege, pentru evidenţa infracţiunilor, pentru efectuarea anumitor acte procedurale sau pentru efectuarea unor măsuri de investigaţii-operative ofiţerul de urmărire penală este obligat să conlucreze cu serviciile sau cu organele de drept respective. Anume la aceste etape ale procesului penal şi iau naştere aşa numitele relaţii de interdependenţă a organului de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. sau cu alte organe de drept. Practica de urmărire penală a demonstrat că fără o bună interacţiune a organelor de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. şi alte organe de drept nu pot fi obţinute rezultatele scontate în ce priveşte descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Prin urmare, ofiţerii de urmărire penală la efectuarea urmăririi penale trebuie şi este necesar să se afle într-un proces continuu de colaborare cu aceste organe. În codul de procedură penală lipseşte un astfel de termin cum ar fi “conlucrarea” ofiţerului de urmărire cu alte subdiviziuni sau cu procurorul la efectuarea urmăririi penale, însă necesitatea instituirii unei astfel de interacţiuni rezultă însuşi din dispoziţiile Codului de procedură penală, Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii şi din alte acte normative. Prin interacţiune în sfera descoperirii şi cercetării infracţiunilor se subînţelege acele relaţii de reciprocitate bazate pe lege care au loc în activitatea organelor şi persoanelor cu funcţii de răspundere, care asigură o bună îmbinare a atribuţiilor, metodelor şi mijloacelor, poprii fiecărui din participanţi, pentru constatarea, descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea infracţiunilor şi căutarea învinuiţilor care se ascund de urmărirea penală. Interacţiunea în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor trebuie să poarte un caracter concret şi să fie bazată pe de o parte pe lege, dar pe de altă parte, pe îmbinarea corectă a formelor şi metodelor de lucru proprii fiecărui participant al acestei activităţi. Cu toate acestea trebuie să existe o limită strictă în ce priveşte împuternicirile şi obligaţiile fiecăruia în conformitate cu legislaţia. În caz contrar am putea considera o astfel de formă de organizare a lucrului ca incorectă şi ilegală. Pentru ca interdependenţa organului de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. şi organele procuraturii să fie efectivă şi să corespundă scopului şi sarcinilor care stau în faţa organelor de drept aceasta trebuie să fie bazată pe următoarele principii: Principul legalităţii. Respectarea strictă şi fermă a legalităţii este o cerinţă foarte importantă înaintată tuturor participanţilor procesului penal. Toată activitatea de urmărire penală trebuie să corespundă Constituţiei, normelor dreptului penal şi procesual penal. Activitatea organelor împuternicite de a efectua acţiuni operative de investigaţii, în afară

de aceasta, se reglementează şi de Legea privind activitatea operativă de investigaţii care nu poate fi în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Actualmente acest principiu nu este respectat între totul. Conform legislaţiei procesul penale numai procurorul este în drept să înainteze demersuri în judecată, să înainteze acuzarea şi să termine urmărirea penală, prin urmare actele procedurale cum ar fi demersurile, ordonanţa de punere sub învinuire şi rechizitoriul trebuie să fie întocmite de către procuror, însă ultimii sub diferite motive sau pretexte insistă ca documentele respective să fie întocmite de ofiţerii de urmărire penală. Astfel O.U.P. sunt sustraşi de la obligaţiile lor directe. Planificarea. Pentru ca conlucrarea organelor de urmărire penală ale M.A.I. cu alte servicii şi cu procuratura să fie mai concretă şi mai efectivă ea trebuie să fie bazată pe planificare. Planurile pot fi curente, de perspectivă, comune. Acestea pot fi întocmite pe zile, săptămâni, luni sau pe toată perioada urmăririi penale. Elaborarea planurilor în deosebi este necesară în cazurile infracţiunilor excepţional de grave, deosebit de grave şi grave. Planurile pot fi unice şi separate. În cazul în care pe parcursul urmăririi penale este necesar de prevăzut măsuri operative de investigaţii detaliate, organul de urmărire penală sau procurorul în comun cu serviciile operative trebuie să întocmească un plan separat de efectuare a acestor măsuri. Cunoaştem şi alte principii cum ar fi: realizarea operativă a scopului propus; principiul iniţiativei, principiul informării tuturor membrilor grupului de urmărire penală despre împrejurările care pot avea importanţă pentru descoperirea infracţiunii, principiul operativităţii, principiul păstrării în taină a informaţiilor operative şi informaţiilor de urmărire penală. Conlucrarea nu trebuie să se limiteze la o anumită însărcinare sau la o etapă anumită, lucrul în comun trebuie să continue până la finalizarea cercetărilor. Un rol deosebit de important în ce priveşte evidenţa infracţiunilor, controlul, coordonarea şi conlucrarea cu alte servicii în procesul penal îl joacă conducătorul organului de urmărire penală. Şeful organului de urmărire penală este obligat să se asigure că ofiţerii de urmărire respectă regulile de evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni. Pentru aceasta conducătorul S.U.P. în fiece zi are în sarcină să verifice dacă O.U.P. respectă regulile de luare la evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii cu privire la infracţiuni, dacă se respectă termenul stabilit pentru examinarea acestora şi dacă materialele necesare pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale sunt acumulate în volum deplin. De asemenea şeful S.U.P. trebuie să se asigure că plângerile sau alte informaţii cu privire la infracţiuni care au parvenit la organul de urmărire penală prin poştă sunt întocmite în conformitate cu art. 262-264 C. p. p.

În practică se întâlnesc cazuri când O.U.P. pornesc urmărirea penală în baza unei plângeri parvenite prin poştă fără ca victima să fie citată spre a fi preîntâmpinată pentru denunţul calomnios. Ţinând cont că conform codului procesual penal ofiţerul de urmărire penală din momentul înregistrării faptei social periculoase conduce măsurile operative de investigaţii şeful S.U.P. are un rol deosebit în ce priveşte asigurarea conlucrării subdiviziunii respective cu serviciile operative ale comisariatului, subdiviziunilor M.A.I. sau a altor organe de drept. Succesele acestei activităţi depinde în mare măsură de modul în care şeful S.U.P. organizează şi coordonează interacţiunea acestor servicii. Interdependenţa subdiviziunii de urmărire penală cu serviciile operative este necesară pentru descoperirea infracţiunilor, căutarea persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală şi a celor dispăruţi fără urmă, pentru descoperirea mijloacelor infracţiunii, pentru asigurarea compensării daunei cauzate prin infracţiune (se are în vedere depistarea averii ce necesită a fi sechestrată, supusă confiscării speciale sau a bunurilor sustrase). Conlucrarea subdiviziunilor de urmărire penală cu serviciile operative trebuie să aibă loc nu numai după începerea urmăririi penale, dar şi până la începerea acesteia. Şefii S.U.P. în conlucrare cu comisarii trebuie să asigure ca ofiţerii de urmărire penală să acorde ajutor inspectorilor operativi pentru a da o apreciere juridică materialelor prezentate, care conţin informaţii cu privire la anumite activităţi infracţionale desfăşurate de persoanele supuse prelucrărilor operative. O astfel de practică ne va permite de a determina care este perspectiva materialelor, momentul optimal de începere a urmăririi penale şi posibilitatea folosirii materialelor în procesul probaţiunii, alegerea direcţiilor ulterioare de control, şi planificarea altor măsuri operative de investigaţii necesare pentru acumularea obiectelor sau documentelor care ulterior ar putea avea importanţă probatore. Rezultate şi mai bune ar putea fi obţinute când ofiţerii S.U.P. în afară de faptul că ar consulta inspectorii operativi privitor la prezenţa sau lipsa semnelor constitutive ale infracţiunii, ar participa şi la analiza materialelor operative, la elaborarea planurilor măsurilor operative sau la analiza problemelor organizatorice care pot apărea la faza începerii procesului penal. Astfel se va stabili când anume de început urmărirea penală, care acţiuni de urmărire penală să fie petrecute în primul rând, se vor alege cele mai optimale forţe şi mijloacele. O altă formă de conlucrare cu serviciile operative care justifică activitatea de urmărire penală este crearea în cauzele penale complicate şi voluminoase a grupelor compuse din ofiţeri de urmărire penală ai S.U.P. şi subdiviziunilor operative. Practica de urmărire penală a arătat că organizarea corectă a membrilor acestui grup înlesneşte manevrarea cu forţele şi mijloacele şi duce la îmbinarea raţională a acţiunilor procesuale cu măsurile operative de investigaţii.

Conlucrarea S.U.P. cu serviciile operative are loc şi pe parcursul urmăririi penale cânt apare necesitatea efectuării unor acţiuni operative de investigaţii, dar nu sunt constituite grupe de urmărire penală în componenţa cărora sunt incluşi lucrători operativi. În acest caz ofiţerii de urmărire penală indică lucrătorilor operativ de a efectua măsurile operative de investigaţii necesare. Necătând la faptul că sunt constituite căile de interacţiune a organelor de urmărire penală cu serviciile operative, de multe ori acţiunile de documentare a infracţiunilor la stadiul prelucrărilor operative, realizării materialelor şi începerea urmăririi penale poartă un caracter formal. Nu sunt excluse cazurile de prezentare de către lucrătorii operativ a materialelor necalitative şi incomplete. Astfel unii şef ai S.U.P. şi unii ofiţeri de urmărire penală dând dovadă de ne principialiate pornesc cauze penale neîntemeiat care ulterior sunt încetate din lipsa faptului sau elementelor constitutive ale infracţiunii. Pentru a ridica nivelul de conlucrare a serviciului de urmărire penală cu alte servicii, şeful subdiviziunii respective este obligat să întreprindă următoarele măsuri: - să ţină la control permanent şi să analizeze activitatea grupului operativ de serviciu. Rezultatele negative să fie anunţate la şedinţele operative; - să ia la control strict cauzele penale complicate şi voluminoase şi să dispună constituirea grupelor de ofiţeri de urmărire penală în componenţa cărora să fie incluşi şi ofiţeri operativi; - să se implice la elaborarea planurilor privind acţiunile de urmărire penală şi măsurile operative de investigaţie; - să organizeze şedinţe comune cu serviciile operative pentru trasarea obiectivelor în ce priveşte descoperirea infracţiunilor în care n-au fost stabiliţi infractorii sau în cauzele în care persoanele se sustrag de la urmărirea penală; - să controleze calitatea şi termenii executării de către inspectorii operativi a însărcinărilor, cu scoaterea în evidenţă a neajunsurilor; - să întreprindă măsuri ca O.U.P. să folosească pe larg evidenţele operative şi sistemele de căutare operativă. Interacţiunea procesuală a organelor de urmărire penală cu procurorii Organul de urmărire penala sesizat dispune prin rezoluţie, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezulta elementele infracţiunii şi nu exista vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penala. In cazul în care organul de urmărire penala se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale. Rezoluţia sau, după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penala, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se supun confirmării de către procurorul care efectuează conducerea activităţii de urmărire penala, prezentându-i-se totodată si dosarul respectiv.

Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectiva. Ulterior termenul urmăririi penale se prelungeşte de către procuror la demersul organului de urmărire penală. Daca din cuprinsul actului de sesizare rezulta vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penala înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penala. Daca procurorul considera ca nu sînt circumstanţe care împiedica urmărirea penala, el restituie actele, cu rezoluţia sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi penale. În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea de a nu începe urmărirea penala, el confirma faptul prin rezoluţie motivata. Organul de urmărire penala sesizat în modul prevăzut de art. 262 C. p. p. este obligat sasi verifice competenta. Daca organul de urmărire penala constata ca nu este competent a efectua urmărirea penala, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercita conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent. Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauza in care urmărirea penala trebuie efectuata de un anumit organ de urmărire penala această urmărire sa fie efectuata de un alt organ similar. In cazurile în care urmărirea penala se exercita de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acţiuni de urmărire penala sa fie efectuate de către un organ de urmărire penala. Dacă organul de urmărire penala, în cazurile de urgenţă, constată că urmărirea penala nu este de competenta sa, el este obligat sa efectueze acţiunile de urmărire penala ce nu suferă amânare. Procesele-verbale privind acţiunile efectuate in asemenea cazuri se anexează la cauza respectiva care se remite procurorului in conformitate cu prevederile art.271 C. p. p. pentru determinarea competenţei. După cum s-a menţionat în cursul urmăririi penale anumite acţiuni procesuale şi procedurale ofiţerul de urmărire penală le poate efectua de sine stătător, dar la anumite etape ale urmăririi penale competenţa O.U.P. este limitată, deoarece legiuitorul prescrie un anumit comportament obligatoriu. Spre exemplu: cercetarea la faţa locului fără permisul persoanei, examinarea corporală a persoanei fără consimţământul acesteia, exhumarea cadavrului, ridicarea forţată a mostrelor, percheziţia, ridicarea documentelor ce conţin informaţii ce constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie. În aceste cazuri O.U.P. după întocmirea ordonanţelor respective face propuneri procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demersuri privind autorizarea efectuării acestor acţiuni de urmărire penală.

Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, numai în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante. Dacă în cursul urmăririi penale apare necesitatea sechestrării corespondenţei poştale sau interceptării comunicărilor O.U.P. înaintează procurorului propunerea respectivă. Procurorul la rândul său întocmeşte o ordonanţă în acest scop pe care o prezintă instanţei de judecată pentru autorizare. Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei supravegheri îndelungate a bănuitului învinuitului organul de urmărire consemnează acest fapt în ordonanţa de dispunere a expertizei, ulterior O.U.P. face propunere procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demers privind autorizarea internării în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei. În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvârşită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. Dacă organul de urmărire penală consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru alegerea măsurilor preventive, el înaintează propuneri şi în această privinţă. Procurorul examinând raportul organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei şi ajungând la concluzia că probele acumulate sunt suficiente, emite ordonanţa de punere sub învinuire şi înaintează acuzarea învinuitului. Dacă probele acumulate nu sunt suficiente procurorul restituie cauza O.U.P. pentru continuarea urmăririi penale cu indicaţii scrise. În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea găsirii învinuitului. Procurorul care dispune efectuarea căutării conduce această activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei. În situaţia în care pe parcursul procesului penal apar anumite impedimente de natură să pericliteze buna desfăşurare a urmăririi penale O.U.P. este în drept să aleagă de sine stătător măsuri de constrângere. Unica măsură procesuală de constrângere pe care o poate alege O.U.P. este reţinerea bănuitului. În celelalte cazuri O.U.P. ca reprezentant al organului de urmărire penală înaintează procurorului propuneri privind alegerea, prelungirea sau revocarea măsurilor de constrângere pe care le poate aplica procurorul. Dacă alegerea măsurilor preventive sau modificarea măsurilor ţine de competenţa instanţei de judecată O.U.P. înaintează procurorului propuneri pentru înaintarea demersului respectiv în instanţa de judecată. Ofiţerul nu este în drept să elibereze bănuitul reţinut, în acest scop el este obligat să înainteze procurorului propunerea respectivă.

Alte măsuri de constrângere pe care le poate aplica O.U.P. sunt obligarea de a se prezenta şi aducerea silită. Punerea sub sechestru a averii bănuitului sau învinuitului se efectuează prin ordonanţa şi propunerea organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie la demersul procurorului. În cazurile de delict flagrant sau de caz ce nu suferă amânare bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza ordonanţei organului de urmărire penală. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în exclusivitate şi în limitele competenţei o poate decide numai procurorul sau instanţa de judecată. Obiectele se recunosc în calitate de corp delict prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată. Hotărârea cu privire la corpurile delicte la faza urmăririi penale poate fi adoptată numai de către procuror. În nici un caz O.U.P. nu poate adopta astfel de hotărâri, el este în drept numai să înainteze procurorului propuneri privind adoptarea unor decizii în ce priveşte corpurile delicte. Procurorul la efectuarea urmăririi penale dă indicaţii organelor de urmărire penală cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Ofiţerul de urmărire penală în cazul în care nu este de acord cu indicaţiile procurorului de a efectua anumite acte juridice este în drept să conteste aceste indicaţii la procurorul ierarhic superior. Indicaţiile orale ale procurorului de a efectua anumite acte juridice nu se execută. O.U.P. este în drept să solicite ca procurorul să înainteze indicaţiile în formă scrisă. Cea mai importantă fază a conlucrării dintre organele de urmărire penală şi organele procuraturii este faza în care O.U.P. ajunge la concluzia că poate fi dispusă una din soluţiile prevăzute de art. 291 C. p. p. Anume la această etapă a urmăririi penale putem evalua rezultatele interacţiunii tuturor participanţilor la procesul penal. Aşadar, O.U.P. constatând că probele acumulate sunt suficiente pentru a termina urmărirea penală înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport cu propunerea de terminare a urmăririi penale. Procurorul, la rândul său, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului verifică materialele cauzei şi acţiunile procesuale efectuate după ce se pronunţă asupra terminării urmăririi penale sau restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale.

Arhivă Ştiri < Decembrie 2009 http://www.mai.md/organizatoric.