Sistemul Circulator.docx

Sistemul circulator este cel ce realizeaza miscarea sangelui prin intreg organismul.

Inima si vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale sistemului circulator.

Fiecare bataie impinge sangele in vasele de sange ce transporta: oxigen si nutrimente catre tesuturi prin intermediul sistemului arterial si produsi de degradare si metaboliti de la nivel tisular

catre

cord

prin

intermediul

sistemului

venos.

Sistemul limfatic este cea de a treia componenta a sistemului circulator, iar mecanismul sau de

functionare

va

Anatomia

fi

detaliat

sistemului

Sistemul circulator este

alcatuit

din

ulterior.

circulator

doua

sisteme

reprezentate

de:

-

Sistemul vaselor sanguine;

-

Sistemul vaselor limfatice.

Sistemul

vaselor

sanguine este

alcatuit

din

urmatoarele

componente:

- Arterele – sunt vase ce pleaca de la nivelul cordului si se ramifica pe traiectul lor la fel ca ramurile unui copac, devenind din ce in ce mai mici, alcatuind arborele arterial ce indeplineste functia de transport la nivel tisular atat a nutrimentelor, cat si a oxigenului. - Capilarele – sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formeaza o retea difuza ce realizaza numeroase anastomoze si la nivelul carora au loc schimburile dintre tesuturi si sange. - Venele – sunt vase ce se formeaza prin unirea retelei difuze a capilarelor, realizand un sistem ramificat ce porneste in mod opus arborelul arterial, de la terminatii subtiri catre canale progresiv

Sistemul

mai

limfatic este

largi.

alcatuit

din:

- Un sistem complex de capilare ce colecteaza limfa de la diferite organe si tesuturi;

- Un sistem elaborat de vase ce colecteza si conduc limfa de la nivelul capilarelor la nivelul venelor gatului si anume: la nivelul confluarii dintre vena jugulara interna stanga si subclaviculara stanga pentru ductul toracic si confluarea dintre vena jugulara interna dreapta si

subclaviculara

dreapta

pentru

ductul

limfatic

drept;

- Organe limfoide si noduli (ganglioni) limfatici ce sunt localizati pe traiectul vaselor colectoare si au drept scop filtrarea limfei si imbogatirea ei cu limfocite. 

Circulaţia arterială Arterele sunt canale mari prin care circulă sângele de la inimă spre ţesuturi. Principalele trunchiuri arteriale descriu marea circulaţie (circulaţia mare) mare şi mica circulaţie (circulaţia mică). Aorta este vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng al inimii , ramificându-se apoi în derivaţii cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind componenta arterială principală a circulaţiei mici Arterele şi mai ales arteriolele, sub influenţa impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Modificările de calibru, influenţează debitul irigaţiei tisulare, după nevoile organismului. Din acest motiv, aceste canalele, au fost numite „ecluze de irigaţie”



Capilarele După ce sângele a străbătut arterele mari şi mici ajunge în reţeaua vaselor capilare. Capilarele sunt vase scurte (0,5cm) şi cu diametre microscopice (mai mici de 20μ). Ele sunt foarte numeroase realizând o lungime totală de 2500 km. şi o suprafaţă de 6200 mp. Capilarul are două terminaţii, prin care se leagă, la un capăt, de arteriole iar de celălalt capăt de venule (vene cu calibru mic). De asemenea, vasele capilare prezintă ramificaţii laterale prin care se unesc

între

ele.

Aceste minuscule canale, permit trecerea prin pereţii lor subţiri, în spaţiul interstiţial, şi de aici în celule şi retur (din celule înapoi în circuitul sanguin), a apei, a proteinelor plasmatice cu masă moleculară mică, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanţelor plastice ori energetice, a unor compuşi de asimilaţie sau dezasimilaţie. Prin

intermediul lichidelor interstiţiale are loc schimbul nutritiv (nutriţia celulară), respirator şi excretor, dintre celule şi sânge. Lichidele, celulele şi substanţele care ies din vasele capilare sanguine, constituie mediul local al ţesuturilor şi al organelor. Deşi provin din acelaşi sânge, aceste medii locale sunt diferite de la un ţesut la altul, deoarece celulele tind să le adapteze propriilor necesităţi (faţă de „zonele” ecologice, în care factorii biotici se adaptează la mediu, ţesuturile organismului, prezintă şi capacitatea de a adapta mediul la cerinţele lor). Din interacţiunea dintre celulele unui ţesut şi mediul local depinde starea de sănătate sau aceea de boală a unui organ sau a întregului organism. Diametrul foarte mic al capilarelor, nu permite trecerea unor elemente mai mari, fără ca acestea să nu se deformeze. De exemplu, eritrocitele nu pot străbate capilarele păstrându-şi aspectul, deoarece sunt prea voluminoase. Din cauza taliei mari, ele sunt nevoite să se înghesuie, modificându-şi reversibil forma, în timpul trecerii prin vasele capilare sau prin pereţii acestora. În urma acestui frecuş permanent, globulele roşi se uzează şi îmbătrânesc repede, trebuind înlocuite în mod continuu. Capilarele au proprietatea de a-şi modifica calibrul, permeabilitatea, filtrabilitatea şi aderenţa pereţilor interni. În mod obişnuit, prin vasele capilare, trece doar 5% din totalul sângelui circulant. Acest volum, prin modificarea formei capilarelor, poate creşte de 6 ori. Sporul cantitativ de sânge capilar se realizează pe baza micşorării volumului de sânge din vasele mai mari. Dacă are loc o vasodilataţie capilară la nivelul întregii suprafeţe cutanate, se scoate din circulaţie o cantitate însemnată de sânge de la nivelul organelor, mai ales a ficatului, splinei şi plămânilor producându-se decongestionarea lor. Vasoconstricţia dermică, acţionează în sens contrar, aducând un flux sporit sanguin spre viscere prin scăderea volemiei sanguine periferice. Există numeroşi factori tisulari, fizici şi chimici care pot modifica calibrul capilarelor. Căldura şi acidoza provoacă dilatarea acestor vase minuscule, în timp ce frigul are o acţiune contractilă. Dintre cataboliţi, dioxidul de carbon, acidul lactic, acidul uric au efect dilatator, iar amoniacul acţionează ca vasoconstrictor. Lipsa vitaminei P, hipokaliemia, hipocalcemia, carenţa proteică, histamina, insuficienţa sau excesul unor hormoni, precum şi alte substanţe, pot produce o creştere exagerată a permeabilităţii capilare. În aceste condiţii, capilarele îşi pierd rezistenţa, devin fragile, se sparg uşor şi permit trecerea, uneori masivă, a lichidelor în spaţiul interstiţial, producându-se uneori, microhemoragii sau mai des,edem.