Piata De Capital.docx

Ce este piața de capital? Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt vândute și cumpărate instrumente financiare. Această piață include toate entitățile și operațiunile care susțin aceste procese. Piața de capital din România include piețele de instrumente financiare și instituțiile specifice acestora (ex.: societățile de servicii financiare, emitenții etc.) operațiunile (ex.: serviciile de investiții financiare, ofertele publice etc.), precum și organismele de plasament colectiv (de ex.: fondurile de investiții), stabilind un cadru adecvat de reglementare și supraveghere a investițiilor în instrumente financiare. Piața de capital cuprinde piața primară și piața secundară. Piața primară reprezintă acel segment al pieței de capital în care sunt puse la dispoziția investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile comerciale, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzare de noi instrumente financiare. Piața secundară reprezintă piața în care se tranzacționează instrumentele financiare deja emise. Cererea de capital se manifestă pe piaţa titlurilor financiare în mod diferit, în funcţie de cele două segmente existente. Pe piaţa primară, cererea de capital provine din partea emitenţilor persoane juridice, de drept privat sau public, precum: societăţi industriale şi comerciale, instituţii financiar-bancare şi de asigurări, organe ale administraţiei publice centrale şi locale etc. Pe piaţa secundară, exponenţii cererii de fonduri sunt deţinătorii de titluri, persoane fizice sau juridice, care doresc transformarea acestora în lichidităţi înainte ca acestea să producă venituri (dividende, dobânzi). Oferta de capital provine din economisire, adică din ceea ce rămâne la dispoziţia deţinătorilor de venituri, după ce îşi acoperă cheltuielile de consum. Oferta este reprezentată de disponibilităţile băneşti temporar libere, pentru care se caută un plasament cât mai avantajos. Nivelul ofertei este direct influenţat de procesul de economisire. Economiile devin ofertă pe piaţa de capital numai dacă posesorii lor sunt satisfăcuţi de modalitatea de fructificare, adică dacă piaţa asigură rentabilitatea cerută de

potenţialii investitori. Investitorii se împart în două mari categorii: investitori individuali şi investitori instituţionali. Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care efectuează tranzacţii de dimensiuni modeste pe piaţa titlurilor financiare. Aceştia pot avea un caracter pasiv, adică achiziţionează şi păstrează valori mobiliare, cu scopul de a-şi asigura câştiguri de capital pe termen lung, având un impact redus asupra cursurilor zilnice, şi un caracter activ, încercând să valorifice mişcarea cursului bursier, în vederea obţinerii unui câştig. Investitorii instituţionali sunt reprezentaţi, de regulă, de societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari, exercitând o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi a cursurilor bursiere. Aceştia cuprind: instituţiile bancare, societăţile de asigurări, societăţile de investiţii, fondurile mutuale, societăţile care gestionează fonduri de pensii etc. 7. Ce sunt fondurile de investiții? Fondurile de investiții sunt organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, entități care atrag fonduri bănești ale investitorilor - persoane fizice și juridice, urmând ca acestea sa fie investite de către administratorul fondului (societate de administrare a investițiilor – SAI), conform unei politici de investiții declarate a fondului, în: acțiuni tranzacționate pe piața bursieră, obligațiuni municipale și / sau corporatiste, instrumente ale pieței monetare, precum și în alte valori mobiliare premise de legislația în vigoare. Profiturile realizate astfel se redistribuie prin răscumpărarea unităților de fond, acelorași investitori. În România, fondurile de investiții se împart în două categorii: a) ”organisme de plasament colectiv în valori mobiliare” (OPCVM) – în care sunt incluse fondurile deschise de investiții; b) ”alte organisme de plasament colectiv” (AOPC) – în care sunt incluse fondurile închise de investiții și societățile de investiții de tip închis. Cele cinci SIF-uri din România (SIF Muntenia, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Banat Crișana și SIF Oltenia) sunt încadrate în categoria AOPC. Fondurile deschise de investiții sunt entități care colectează fonduri bănești de la investitori pentru plasamentul acestora în acțiuni, obligațiuni, instrumente de piață monetară și în alte titluri. În funcție de fondurile bănești colectate, sunt emise unități de

fond, o unitate reprezentând o anumită sumă de bani investită în fond. Denumirea de fond “deschis” se referă la faptul că, la finalul fiecărei zile, fondul emite noi unități către investitori și răscumpără unități de la investitorii care doresc să se retragă din fond. Fondurile închise de investiții sunt entități care oferă un număr limitat de unități de fond pe o durată limitată de timp. Unitățile de fond aferente sunt răscumpărate la intervale de timp prestabilite sau la anumite date, în conformitate cu regulile fondului sau cu prevederile actului constitutiv. Aceste fonduri colectează fonduri bănești de la investitori, atât public cât și privat. Principalele diferențe dintre OPCVM si AOPC sunt: a) la cererea deținătorilor, unitățile sunt răscumpărate continuu din activele OPCVM, în timp ce în cazul AOPC, unitățile de fond sunt răscumpărate la intervale prestabilite sau la anumite date, în conformitate cu regulile fondului sau cu prevederile actului constitutiv; b) OPCVM fac obiectul unei politici investiționale mai restrictive decât AOPC; c) OPCVM colectează în mod public resurse financiare, in timp ce AOPC colectează resurse financiare atât public, cât și privat.