Rolul Neutralitatii.docx

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE “NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

Rolul neutralității în asigurarea securității

AUTOR: Slt. Mocanu Ionut

1

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………….3 Neutralitate si cooperare in secolul XXI…………………………………………...4 Neutralitatea Republicii Moldova în contextul noilor provocări regionale……..…8 Concluzii………………………………………………………………………….13 Bibliografie……………………………………………………………………….14

2

Introducere Neutralitatea este fondată pe suveranitatea statelor, orice stat suveran are dreptul de a rămâne neutru într-un război între alte state, cel puţin dacă el nu este legat printr-un angajament convenţional contrar. Neutralitatea cuprinde în conceptul său două idei: abţinerea şi imparţialitatea. Obligaţia de a se abţine a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi conţinea interzicerea unui stat neutru de a acorda ajutor vreunui stat beligerant. Neutralitatea implică în al doilea rând stricta egalitate de tratament cu toţi beligeranţi. Concepţia neutralităţi binevoitoare este inacceptabilă, deoarece acţiunile binevoitoare între unii dintre adversari sunt acţiuni malversatile între alţi. Neutralitatea creează drepturi şi obligaţi speciale, care, de regulă, nu există în timp de pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea ostilităţilor sau în momentul în care războiul izbucneşte între statul neutru şi unul din beligeranţi. Chiar în timpul celor doua războaie mondiale un număr de state au rămas neutre, şi România o perioadă de vreme a rămas neutră4 . De pildă, în decembrie 1912, guvernul român a adus la cunoştinţa cetăţenilor care erau datoriile de neutralitate faţă de războiul dintre Turcia şi aliaţii balcanici, iar în august 1914 neutralitatea a fost decisă de Consiliul de coroană şi adusă la cunoştinţă printr-o dispoziţie a puterii executive1 . Neutralitatea de-a lungul timpului a cunoscut mai multe tipuri: neutralitatea permanentă (numită de unii autori şi perpetuă2) este situaţia în care se află unele state ce şi-au asumat obligaţia permanentă de a nu participa la nici un conflict armat, la alianţe politico-militare sau la pregătirea războiului, de a nu permite folosirea teritoriului lor pentru amplasarea de baze militare străine precum şi obligaţia de a nu deţine, sau produce, sau experimenta arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă. Convenţiile de la Haga (art. 7 din Convenţia V şi art. 7 din Convenţia XIII, 18 octombrie 1907) nu obliga puterile neutre să împiedice exportul sau tranzitul de arme şi muniţii pentru oricare dintre beligeranţi. Această dispoziţie se explică prin interesul marilor puteri de a face afaceri bănoase cu ocazia războiului, vânzând material de război unuia sau altuia dintre

1

Declaraţia de neutralitate se dă de autorităţile publice abilitate în acest sens şi prezintă avantajul clarificării raporturilor dintre state suverane, spre exemplu în cazul supuşilor neutri aflaţi în ţările beligerante la începutul războiului. 2 Expresia „neutralitate perpetuă”, folosită de unii autori este mai puţin adecvată decât acea de „neutralitate permanentă”, deoarece, aşa cum a dovedit şi practica istorică, este vorba de un statut juridic fără perpetuitate în timp, putând înceta prin voinţa unilaterală şi acordul statelor terţe.

3

beligeranţi sau chiar ambelor părţi3; neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate a unui stat sau a unor state faţă de un anumit război. Un exemplu în acest sens îl constituie atitudinea Japoniei şi Turciei faţă de conflictul din Israel şi Statele Arabe din 1967; neutralitatea imparţială atitudinea de neutralitate a unui stat sau a unor state faţă de toţi participanţii la un conflict. A fost reglementata prin convenţiile de la Haga (din anul 1899 şi 1907).

Neutralitate si cooperare in secolul XXI În Europa există un număr de state care, din variate considerații și motive, au ales, la diferite etape ale evoluției lor istorice, să urmeze o politică de neutralitate pe arena internațională. Aceste țări sunt Irlanda, Elveția, Suedia, Finlada și Austria, dar lor li se pot alătura și state precum Serbia și R. Moldova, deosebirea dintre primele cinci și ultimile două fiind dată de tradiția și circumstanțele istorice în care țările respective au ales să urmeze o politică de neutralitate pe arena internațională. Deși condițiile istorice și raționamentul care au determinat decizia acestor țări au variat de la caz la caz, totuși țelul urmărit de politica de neutralitate a fost același indiferent de împrejurări. Statele care au ales să urmeze o politică de neutralitate au considerat că aceasta este cea mai bună cale de a-și asigura securitatea în raport cu ceilalți actori pe arena internațională. În pofida unei tradiții bine-înrădăcinate a neutralității, aceste țări nealiniate au ales să coopereze anume cu NATO pentru a contribui la pacea și securitatea din regiunea euro-atlantică și care au fost beneficiile de care aceste țări s-au bucurat de pe urma colaborării cu Alianța NordAtlantică. Pe baza exemplelor concrete oferite de aceste state putem formula următoarele cosiderații în legătură cu evoluția, locul și rolul conceptului de neutralitate în secolul XXI. Realitățile lumii de astăzi sînt foarte diferite chiar și de cele de acum douăzeci de ani. Aspectele ce țin de securitate, în contextul realităților contemporane, au evoluat și ele extrem de mult. Amenințările la adresa securității, riscurile și vulnerabilitățile cu care se confruntă astăzi statele din regiunea euro-atlantică sunt mai numeroase, mai diverse, mult mai greu de identificat, de definit și de contracarat decît în trecut. Terorismul, traficul cu droguri, persoane, arme și

3

Edwin Glaser, Neutralitatea permanentă şi securitatea colectivă, revista „Studii şi Cercetări Juridice”, 1956, nr. 1.

4

tehnologii cu destinație dublă, proliferarea armelor de distrugere în masă, extremismul militant, dezastrele naturale, etc., sunt numai cîteva dintr-o listă foarte lungă amenințări dominante în secolul XXI. O trăsătură comună fundamentală a tuturor acestor fenomene ține de caracterul transfrontalier și internaționalizat al acestora. Avînd în vedere acest aspect, devine cît se poate de clar faptul că aceste amenințări nu pot fi îngrădite și îndepărtate decît ptrintr-un efort comun la nivel internațional, fapt ce solicită depășirea unor paradigme de gîndire izolaționistă ce au dominat multă vreme în trecut. NATO oferă cadrul internațional perfect pentru ca această conlucrare să poată să se poată desfășura la un nivel profesionist și foarte înalt și de aceea statele neutre din Europa au ales să coopereze cu Alianța Nord-Atlantică pentru a putea face acestor amenințări în secolul XXI. Dincolo de beneficiile de care statele NATO și cele neutre, partenere, se bucură de pe urma acestei cooperări, și care sunt rezultatele concrete ale conlucrării lor în domeniul securității, aceste țări neutre culeg și alte roade în urma muncii pe care o depun în comun cu NATO. Aici ne referim la numeroasele beneficii practice pe care sectoarele de apărare și securitate ale țărilor respective și le însușesc de pe urma acestei relații. La ora actuală NATO constituie cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, iar standardele acestei organizații sunt astăzi de neegalat. Este evident faptul că forțele armate ale acestor țări neutre beneficiază enorm de pe urma pregătirii și activării conform acestor standarde, fie la nivel tehonologic, de instruire, organizațional, sau de control și de comandă. Totodată participarea în operațiuni alături de forțele NATO, oferă forțelor armate ale acestor țări o experiență de neegalat care ar putea fi mai apoi utilizată, în caz de necesitate, pentru în vederea protejării intereselor lor naționale. Neutralitatea a jucat roluri diverse în diferite perioade istorice. Cînd un stat şi-a asumat o politică de neutralitate, acesta a încercat să se adapteze unui anumit mediu de securitate. Totodată, statul a adoptat acea politică ce derivă din condiţiile mediului internaţional de securitate, adoptând şi un anumit comportament în cadrul relaţiilor internaţionale. Comportamentul unui stat se raportează permanent la starea de securitate a statului, iar neutralitatea reprezintă un mecanism de asigurare a securităţii unui stat. Pentru unele state neutralitatea reprezintă cea mai mare garanţie pentru asigurarea propriei securităţi, fiindcă prin neutralitate se pot obţine garanţii de securitate. Cauzele asumării şi promovării neutralităţii unui stat trebuie analizată prin raportarea la perioada istorică, contextul geopolitic unde este plasat statul, puterea statului, vecinătatea directă/indirectă 5

etc. Totodată, asumarea neutralităţii trebuie să rezulte din înţelegerea intereselor reale ale altor state asupra statului care şi-a asumat-o. Nu este suficient ca un stat să-şi asume neutralitatea, ci e necesar să existe garanţii internaţionale cu privire la respectarea neutralităţii de către alte state. De aceea, atunci cînd un stat îşi asumă neutralitatea pentru a obţine în schimb securitate, această politică poate fi eficientă doar când contextul politic permite acest lucru. Din punct de vedere geopolitic, cînd statele îşi asumă neutralitatea, în cele mai dese cazuri ele deţin o poziţie intermediară. De obicei, acestea sunt state mici sau state apărute recent. Ele separă două sau mai multe puteri de o rivalitate directă. Teritoriul acestor state este văzut ca un spaţiu intermediar, care poate menţine echilibrul geopolitic sau poate provoca instabilitate într-o regiune. Spaţiul poate fi format dintr-un stat sau din mai multe state. Geostrategic, ele îndeplinesc o funcţie de ”state-tampon” sau dacă sunt mai multe, atunci de ”zonă tampon”. Statul tampon, în limbaj geopolitic, este statul creat cu intenţia de a servi drept „material izolant” între două mari puteri rivale.4 Martin Wight împarte statele tampon în: neutre, oscilante şi satelite5. Drept criteriu de bază în această clasificare este luată dimensiunea politicii externe, raportată la potenţialul statului, la poziţia geografică şi geopolitică etc. În viziunea lui Wight, un stat tampon este o putere slabă între două sau mai multe state mai puternice. El este creat sau menţinut cu scopul reducerii conflictului dintre ele. Apariţia şi existenţa statelor tampon depind de acţiunile centrelor de putere. Un stat tampon poate fi format artificial, ca rezultat al rivalităţii dintre doi sau mai mulţi actori asupra unui spaţiu, ca Belgia, Luxemburg, Macedonia, Bosnia etc. În acest caz, astfel de entităţi statale sunt formate pe baza unor teritorii naţionale ale unor state. Însă sunt şi situaţii când anumite state naturale (cu existenţă istorică îndelungată) să se transforme în state tampon, în urma creării unui decalaj de potenţial geopolitic dintre acesta şi statele din vecinătate. Polonia în secolul XVIII a jucat rolul de stat tampon între Prusia, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus. În perioada interbelică, ţările nou apărute în urma dezintegrării Imperiul Habsburgic, Imperiului Otoman şi Imperiul Rus (Finlanda, Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia) au îndeplinit roluri de state tampon, deoarece separau Rusia de Europa. Astăzi statele ex-sovietice,

4 5

Serebrian O., Dicţionar de geopolitică, p. 268- Iaşi: Editura Polirom, 2006 Whight M., Politica de putere, p. 168 – Chişinău: Editura Arc,1998

6

îndeplinesc acelaşi rol, separînd Federaţia Rusă de Uniunea Europeană/Alianţa Atlanticului de Nord. Dacă statul îşi asumă o politică de neutralitate, atunci nu poate promova o politică externă activă, rămânând practic neobservat în cadrul politicii internaţionale. Esenţa neutralităţii ţine de dimensiunea securităţii militate, iar regulile neutralităţii, în sens clasic, se raportează la modul de ducere a războiului. Particularităţile esenţiale ce caracterizează un stat neutru sunt: abţinerea şi imparţialitatea. Abţinerea se materializează în obligaţia statului neutru de a nu acorda direct sau indirect nici un fel de ajutor unuia sau altuia din statele beligerante. Imparţialitatea constă în obligaţia statului neutru de a păstra o strictă egalitate de tratament faţă de toţi beligeranţii, prin întreţinerea raporturilor normale, de orice natură, şi să nu creeze o situaţie mai avantajoasă din punct de vedere politic sau militar uneia dintre părţi aflată în conflict. Abţinerea şi imparţialitatea trebuiesc îndeplinite de către statul neutru, doar dacă statele beligerante respectă inviolabilitatea acestuia, precum şi libertatea relaţiilor sale comerciale. Aşadar, pentru ca un stat să-şi respecte statutul de neutralitate, acesta are nevoie de următoarele garanţii: inviolabilitatea teritorială şi libertatea relaţiilor sale comerciale cu statele terţe, inclusiv cu beligeranţii. În unele situaţii noţiunea de neutralitate poate fi asociată cu termeni cum ar fi: neaderarea, nealinierea, neangajarea, neamestecul, izolaţionismul etc. Criteriul de bază caracteristic celorlalte două tipuri de state-tampon, oscilante şi satelite, enunţate de Wight, la fel îl reprezintă specificul politicii externe. Statele oscilante şi satelite sunt asemănătoare prin anumite caracteristici cu cele ale statelor neutre şi anume că sunt slabe, se află între centre de putere, iar securitatea acestora depinde de atitudinea centrului/centrelor de putere faţă de acel tip de stat. Astfel, statul oscilant este acel stat a cărui politică externă este influenţată de rivalitatea dintre vecinii săi puternici. El poate acţiona în două cazuri: în primul, să treacă de partea celui puternic, iar acesta din urmă, să-i asigure integritatea şi securitatea; în al doilea caz, să treacă de partea statului cu potenţial mai mic, pentru a crea un echilibru între cei doi vecini, urmărind interesul ca nici unul dintre ei să nu-i afecteze integritatea şi securitatea. Satelit este statul a cărui politică externă este controlată de o altă putere. Iar protectorat se consideră atunci când statul mai slab a cedat formal acest control printr-un tratat, astfel încât, prin lege şi prin fapt, a cedat o parte din suveranitatea sa. 7

Fluctuaţiile de putere fac ca majoritatea statelor tampon să fie instabile şi ambigue. Un aspect important este şi percepţia geopolitică pe care o are statul interesat. O politică adoptată de o mare putere pentru a păstra neutralitatea unui stat tampon poate fi percepută de rivalii săi ca o reducere a statului tampon la starea de satelit. Un stat satelit poate fi perceput de un om de stat, în circumstanţe diferite, fie ca un bastion defensiv, fie ca o pistă de lansare pentru expansiuni viitoare. Deci, neutralitatea (politică sau militară) îndeplineşte o funcţie geopolitică atît pentru statul care şi-a asumat-o, cît şi pentru statele care-i garantează neutralitatea. Vecinii direcţi şi indirecţi influenţează neutralitatea statului. Sunt situaţii cînd vecinii sunt mai interesaţi de menţinerea neutralităţii unui stat, decît statul care şi-a asumat neutralitatea.

Neutralitatea Republicii Moldova în contextul noilor provocări regionale Neutralitatea Republicii Moldova trebuie analizată prin prisma mediului regional de securitate, a poziţiei geopolitice pe care o deţine, apoi să fie raportată la interesele naţionale. Trebuie de analizat contextul geopolitic regional, pentru a înţelege dacă politica neutralităţii avantajează sau dezavantajează securitatea statului. În actualul context regional promovarea unei politici de neutralitate este riscantă, fiind dezavantajat statul care şi-a asumat neutralitatea. Neutralitatea Moldovei trebuie raportată la acţiunile din regiune întreprinse de Rusia. Politica de neutralitate în actualul context regional afectează securitatea R. Moldova, reieşind din acţiunile Rusiei în Ucraina prin anexarea Crimeii, precum şi prin provocarea şi susţinerea conflictului din regiunile Lugansk şi Doneţk. Cum Rusia nu respectă prevederile dreptului internaţional, considerînd Moldova parte a sferei sale de influenţă, nu putem avea certitudinea că Rusia va respecta politica de neutralitate a Moldovei. Totodată, procesele de globalizare şi interdependenţă între state duc la apariţia noilor ameninţări asupra securităţii statale, de la cele asimetrice, pînă la cele hibride, iar statele sunt impuse să coopereze intens pentru a elimina riscurile ce pun în pericol securitatea. Actualul context regional, unde este plasată Republica Moldova, este extrem de complex şi presupune o multitudine de riscuri şi ameninţări, încît Chişinăul este nevoit să întreprindă acţiuni de contracarare a diverselor provocări. De aceea, dacă un stat conştientizează 8

aceste pericole, el e pus în situaţia să coopereze pentru întărirea securităţii, iar neutralitatea poate fi o piedică. În cazul unei agresiuni asimetrice sau hibride, Moldova trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a-şi proteja interesele naţionale. Politica de neutralitate este parte a politicii externe, esenţa căreia ţine de dimensiunea securităţii. Prin neutralitate, Moscova forţeaza Chişinăul să promoveze o politică externă pasivă. Neutralitatea R. Moldova era folosită ca un control asupra politicii externe (asupra relaţiilor politice, economice, precum şi militare). Acest lucru s-a observat mai ales în perioada cînd conducerea de la Chişinău se pregătea să parafeze şi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Moscova insista pe statutul de neutralitate a Moldovei şi susţinea că asocierea la UE ar contraveni acestui statut. Totodată, propunea Chişinăului să se alăture Uniunii Economice Eurasistice, care se doreşte a fi o structură similară celei europene, nepunînd în discuţie neutralitatea Moldovei. Rusia profită de neutralitatea Moldovei pentru a o folosi drept ”zonă tampon”. Neutralitatea R. Moldova îndeplinea şi îndeplineşte în continuare o funcţie geostrategică pentru Rusia, eliminînd posibilitatea Chişinăului de a beneficia de securitate din partea altor state sau actori, furnizori de securitate. Neutralitatea Moldovei îi garantează Rusiei nesemnarea de către Chişinău a unor acorduri politico-militate cu alte state sau cu organizaţii, cum ar fi NATO. Moscova urmărea prin impunerea neutralităţii să desfiinţeze armata naţională şi să legalizeze prelungirea staţionării trupelor militare ruse pe teritoriul Moldovei. Rusia a insistat şi insistă în continuare pe neutralitate, iar de facto, se străduie ca R. Moldova să fie menţinută în sfera sa de influenţă. Chişinăul a depus efort pentru a i se recunoaşte neutralitatea la nivel internaţional, dar nu a reuşit. Principalul obstacol de recunoaştere internaţională a neutralităţii a venit din partea Rusiei, care vedea prin realizarea neutralităţii demilitarizarea zonei transnistrene, şi retragerea propriilor forţe militare. Astfel că neutralitatea Chişinăului este unilaterală, fiind inclusă în Constituţie, dar fără recunoaştere şi garanţii internaţionale. Atunci cînd un stat îşi asumă neutralitatea, este îndreptăţit să ceară celorlalte state respectarea statutului său internaţional, iar, în caz de agresiune externă, statul neutru poate întreprinde orice măsură, inclusiv respingerea prin forţă armată. Neutralitatea trebuie cerută să fie respectată de Rusia prin retragerea militarilor şi armamentului din raioanele de est, altfel Chişinăul trebuie să identifice formule prin care să-şi asigure securitatea şi integritatea. 9

Pe parcursul întregii perioade de independenţă, Rusia a manifestat o atitudine contradictorie cu privire la neutralitatea Republicii Moldova. Insista ca Chişinăul să promoveze o politică de neutralitate, dar totodată nu retrage forţele militare din regiunea transnistreană şi susţine regimul separatist de la Tiraspol. Prin asumarea politicii de neutralitate, R. Moldova nu a reuşit rezolvarea problemei transnistrene şi nu a integrat statul. Republica Moldova a considerat Rusia ca unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici, însă pe parcursul timpului încrederea într-un asemenea parteneriat s-a erodat, deoarece Moscova realmente nu a respectat neutralitatea Moldovei şi permanent a susţinut separatismul din stînga Nistrului. În ultimul timp, a fost impus şi un embargou economic asupra produselor economice moldoveneşti exportate în Federaţia Rusă. Aceste acţiuni nici pe departe nu reflectă un parteneriat strategic sincer din partea Moscovei. Astfel, s-a constatat că R. Moldova nu beneficiază de garanţii de securitate din partea Rusiei ca partener strategic, iar neutralitatea a menţinut-o vulnerabilă în faţa acesteia şi a lipsit Chişinăul de garanţiile internaţionale de securitate. În actualul context regional, Rusia nu-i va respecta Moldova nu numai neutralitatea şi integritatea, ci şi buna vecinătate cu NATO, mai ales că la graniţa de est există plasate concetrări de baze NATO pe teritoriul statelor membre NATO. Şi Alianţa va fi supusă diverselor provocări din partea Rusiei, dar mai ales statele din zona flancului estic. Pînă la o finalitate a crizei din Ucraina, comportamentul Rusiei va fi agresiv şi nu se va încadra în limitele dreptului internaţional. Indiferent de acordurile moldo-ruse semnate, acestea nu vor fi respectate de Moscova, pentru că în realitate Rusia este în război cu Ucraina şi nu-şi va îngrădi acţiunile respectînd normele internaţionale, inclusiv neutralitatea Moldovei. Rusia este avantajată de situaţia Moldovei care se menţine neutră în actualul context dominat de politica de putere şi de conflictul militar în sud-estul Ucrainei. Menţinerea neutralităţii din partea Moldovei oferă posibilitate Rusiei să profite de acest statut, prin conservarea prezenţei sale în Moldova, favorizînd Moscova şi în conflictul cu Ucraina. Prin menţinerea neutralităţii, Republica Moldova rămîne fără posibilitatea de a-şi asigura securitatea în cazul unei agresiuni din partea Rusiei. Prin menţinerea neutralităţii Moldovei, NATO şi UE oferă Rusiei posibilitatea să-şi realizeze interesele geopolitice în Moldova, prin menţinerea forţelor armate în regiunea transnistreană,

susţinerea

separatismului

şi

acţiuni

de

destabilizare

regiuni, adică permite conservarea zonei de influenţă din partea Moscovei. 10

în

anumite

Neutralitatea R. Moldova nu trebuie asociată şi nici comparată cu neutralitatea altor state cum sunt Finlanda, Suedia, Austria, Elveţia etc., deoarece le sunt diferite atît amplasările geografice, cît şi poziţiile geopolitice. Poziţia geopolitică pe care o deţine R. Moldova îi va menţine şi pe viitor vulnerabilă neutralitatea. Nu este suficient ca neutralitatea să fie inclusă în constituţie, e necesar să fie oferite garanţii internaţionale asupra neutralităţii. Neutralitatea Republicii Moldova e încălcată de Federaţia Rusă, care menţine forţele armate în zona de est a Moldovei şi nu intenţionează să le retragă. Neutralitatea e mai mult formală pentru Moldova şi e folosită de Rusia ca instrument, astfel încât Chişinăul să nu obţină garanţii de securitate din partea altor state sau structuri internaţionale. Moldova e unicul stat din Parteneriatul Estic care nu are hotar direct cu Rusia, ceea ce poate oferi şanse reale de a fi integrat în structurile euroatlantice (teritoriu mic, costuri mici, resurse umane etc.). Pentru moment, NATO nu este pregătită să propună Moldovei oferta de aderare, şi nici Moldova nu este în stare să o primească. Există nişte cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească partea

moldovenească.

Contextul

regional

şi

poziţia

geopolitică

a

Moldovei

dezavantajează menţinerea neutralităţii, iar renunţarea la aceasta şi aderarea la NATO reprezintă o alternativă favorabilă. Moldova nu este, la propriu, stat neutru, Rusia i-a neutralizat posibilitatea de a-şi reintegra teritoriul naţional şi de a obţine suport din partea altor actori în garantarea securităţii. Actualul context regional face ca Moldova să intensifice colaborarea cu NATO. Este necesară o deschidere sinceră din ambele părţi, deoarece contextul regional reflectă o rivalitate între diferite forţe, iar Rusia are suficiente pîrghii să-l influenţeze în interesele sale. Reieşind din contextul geopolitic regional, pentru a-şi garanta securitatea (integritatea teritorială şi stabilitatea internă), Moldova are nevoie să coopereze mai aprofundat cu NATO, trecînd la un stadiu cu mult mai avansat, ceea ce nu contravine politicii de neutralitate. Consolidarea unui parteneriat strategic între Moldova şi NATO ar contracara acţiunile Rusiei în consolidarea ”sferei de influenţă” în Moldova. Situaţia din regiune se va menţine tensionată în viitor, de aceea Moldova ar trebui să obţină garanţii de securitate prin încadrarea sa în structurile euroatlantice. Pentu a fi evitate provocările din partea Rusiei, e nevoie ca dependenţa Moldovei de Rusia la nivel economic să fie cît mai redusă (dependenţa economică se transformă în presiune politică). O consolidare a unui parteneriat strategic Chişinău – Kiev – Bruxelles – Washington ar contracara acţiunile

11

destabilizatoare ale Rusiei în Moldova şi în Ucraina, deoarece că situaţia internă şi externă a Rusiei o poate determina să-şi radicalizeze acţiunile în plan extern, prin consolidarea „spaţiului de responsabilitate politică” (în terminologia stategilor ruşi)6. Dezvoltarea parteneriatului strategic este necesar, pentru că, în caz de agresiune, dar cu statut de neutralitate, Moldova rămîne cu mîinile legate. Odată staţionate trupele militare ruseşti pe teritoriul Moldovei, neutralitatea ei este o iluzie.

6

Ţugui E. Finanţele şi securitatea: Republica Moldova în context regional. Buletin de politică externă a Moldovei, nr.85, mai 2015, IDIS ”Viitorul”

12

Concluzii În cele din urmă, dar nu în ultimul rînd, constatăm faptul că însăși conceptul de neutralitate a evoluat extrem de mult în ultimii douăzeci de ani. Deși ideea centrală, de nealiniere, a acestui concept a rămas aceeași, nu putem observa totuși faptul că pînă și statele nealiniate cu cele mai puternic înrădăcinate tradiții în domeniul securității, conștientizînd natura, numărul și diversitatea amenințărilor din prezent, au început să-și asume responsabilități sporite pe arena internațională. Evident, această evoluție conceptuală a neutralității vine să răspundă provocărilor la adresa unei lumi din ce în ce mai globalizate în care pînă și concepte clasice precum cel al securității capătă forme și manifestări noi, iar caracterul acestui cocept devine, inevitabil unul internaționalizat și interdependent. O astfel de lume necesită din ce în ce mai mulți furnizori de securitate, iar neutralitatea nu mai poate servi ca scuză în vederea eschivării de la responsabilitățile aferente particiării unui stat la viața internațională.

13

Bibliografie

   

Serebrian O., Dicţionar de geopolitică.- Iaşi: Editura Polirom, 2006 Whight M., Politica de putere. – Chişinău: Editura Arc,1998. Ţugui E. Finanţele şi securitatea: Republica Moldova în context regional. Buletin de politică externă a Moldovei, nr.85, mai 2015, IDIS ”Viitorul”. www.nato.int



www.nato.md

14