Referat Final..doc

Cuprins: 1. Ce este Etica? Noţiunea de etică 2. Ce este Corupţia? Noţiunea de corupţie 3. Fapte asimilate fenomenului corupţiei 3.1. Infracţiuni de corupţie propriu-zisă 3.1.1. Luarea de mită 3.1.2. Darea de mită 3.1.3. Traficul de influenţă 3.1.4. Primirea de foloase necuvenite 3.2. Infracţiuni asimilate corupţiei 3.3. Infracţiuni în legatură directă cu infracţiunile de corupţie 4. Clasificarea faptelor de corupţie 5. Formele corupţiei 6. Cauze actuale care favorizează corupţia în sfera administraţiei publice 7. Efectele corupţiei 8. Corupţia si Uniunea Europeană 9. Măsuri şi recomandări pentru combaterea corupţiei

4

1. Noţiunea de etică Noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală, ele au aceeaşi provenienţă în latină ca şi în greaca veche şi fac trimitere la obiceiurile, moravurile unei societăţi, principiile morale ale acesteia sau la ştiinţa ei. Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate dată. Definiţii ale noţiunii de etică:  Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare

şi cu rolul în viaţa socială.  Etica reprezintă un set de reguli care definesc ceea ce este drept şi greşit în conduita

noastră.  Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă un ansamblu

de relaţii faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii . Etica nu se referă la legături pe care le avem cu alte persoane, toţi avem legături unii faţă de alţii, ci la calitatea acestora. Cu toate că funcţionarul public are tot ce-i trebuie – Statut, Cod de conduită, Regulament privind organizarea şi dezvoltarea carierei, Reglementări privind salarizarea, Agenţie Naţională a funcţionarilor publici - realitatea de zi cu zi este cu totul altfel; ne arată o administraţie publică cu un amestec eterogen de profesionişti şi oameni care plimbă hârtii sau care nu fac altceva decât să-i încurce pe alţii. Corupţia a omorât etica.

4

2. Noţiunea fenomenului de corupţie „Nu e nimic mai periculos decât puterea dată în mâinile unui neiscusit” J.J.Rousseau Faptul că fenomenul corupţiei a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave şi mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcţii de răspundere, este o afirmaţie ce nu suscită îndoială. Definită ca o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, corupţia înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcţiei de intermediar sau de decizie pe care o îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunităţii de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracţii sau a primirii unor proprietăţi. Tot corupţie înseamnă şi folosirea de către o persoană a funcţiei sau poziţiei sale sociale pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri normale la obţinerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii profesionale sau administrative. Corupţia în administraţia publică ar putea fi înţeleasă ca deturnarea funcţiei publice în scopuri private. Corupţia este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate şi complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii. Ea reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială. La ora actuală corupţia constituie unul dintre subiectele principale de discuţie în orice domeniu şi la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane. Ea este prezentă atât în statele sărace şi în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problema serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai intâi, câteva sectoare, câteva domenii şi apoi întreaga societate, devenind un stil de viaţă, un labirint din care nu se mai poate ieşi, o mentalitate.

4

În ceea ce priveste România, trecerea la democraţie a fost umbrită de zgomotoase scandaluri de corupţie. La alegerile generale din 1996 a fost inclus un program de luptă împotriva corupţiei în programul politic al multor partide deoarece corupţia ajunsese să fie considerată drept caracteristică a economiei de piaţă. 1 Problemele corupţiei preocupă societatea de mai mult timp. S-au facut şi încercări de a delimita corupţia pe plan internaţional. Astfel Gardiner subliniază că fenomenul corupţiei nu are o singură definiţie, întrucât aceasta este demult o problemă naţională şi internaţională cu multe forme de manifestare şi accepţiuni, iar E.Nirsch Balm afirmă că acest fenomen se manifestă pe diferite căi „fiind conceput ca cea mai populară accepţie a cuvântului folosire abuzivă a puterii în propriul avantaj”.2 Tot în această ordine de idei V.Dobrinoiu susţine că: „în esenţă corupţia reprezintă un abuz de putere în scopul obţinerii de avantaje materiale sau alte foloase (onoruri, titluri, publicitate, exonerare de răspundere)”.3 „ Dicţionarul explicativ al limbii române” redă o latură social- morală a termenului de corupţie, reprezentând : „o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”4. Sensul cel mai apropiat înţelesului majorităţii oamenilor este însă acela prin care se exprimă încălcarea cu bună ştiinţă de către reprezentanţii unor instituţii ale statului, investite cu autoritate, din diverse domenii (economic, politic, administrativ, legislativ, justiţie, educaţie), a normelor pe care sunt obligaţi să le apere, în schimbul obţinerii unor foloase materiale sau avantaje de orice fel. În administraţia publică, subiecţii actelor de corupţie sunt funcţionarii publici, cărora li se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii, în vederea exercitării funcţiilor într-un serviciu public sau într-o altă instituţie. În ultimul timp, se pot observa tot mai multe articole în diferite ziare care fac referiri la corupţia din rândul funcţionarilor publici, ceea ce îl determină pe cetaţean să creadă că nu există standarde de conduită în rândul acestei categorii. Sentimentul de nesiguranţă, dificultatea promovării şi nivelurile scăzute ale compensaţiilor financiare, privatizarea unor 1

Marius Profiroiu, Anton Parlagi, Eugen Crai, Etică şi corupţie în Administraţia publică Ed Economică, Pag 21-22 Anatolie Bantus „Unele aspecte ale coruptiei si democratiei in administrarea publica locala” „Prevenirea si combaterea coruptiei in Republica Moldova aspecte teoretice si practice” Materialele conferintei internationale, 1920 noiembrie 2004, Chisinau 2004, pag.127 3 Vasile Dobrinoiu „Coruptia in dreptul penal român” Bucuresti 1995 pag.6 4 DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996 2

4

servicii publice (care determină o serie de probleme complexe, precum reducerea de personal, reorientarea profesională, conflictele de interese şi găsirea unor noi locuri de muncă), reducerea dimensiunilor aparatului birocratic, redefinirea în permanenţă a atribuţiilor ministerelor şi agenţiilor au un impact adesea negativ asupra funcţionarilor publici şi, în cazurile cele mai grave, îi determină să cedeze tentaţiilor corupţiei. Corupţia şi lipsa standardelor etice din cadrul funcţiei publice ameninţă administraţia publică în ceea ce priveşte consolidarea credibilităţii funcţiei publice şi a instituţiilor democratice în faţa propriilor cetăţeni şi contribuie, de asemenea, la agravarea sărăciei şi la slăbirea sistemului de servicii prestate cetăţenilor. 3. Fapte asimilate fenomenului corupţiei

3.1. Infracţiuni de corupţie propriu-zisă 3.1.1. Luare de mită (art.254 Cod Penal) este fapta funcţionarului care pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Modalităţi normative: 

pretinderea de bani- formularea unei pretenţii (nu contează dacă este satisfacută sau nu)



primirea de bani- direct sau indirect, prin intermediar – luarea în posesie, preluarea unui obiect



acceptarea de bani sau alte foloase, expresă sau tacită - acordul explicit al făptuitorului la oferta de mituire.



dacă acceptarea este anterioară actului de primire, atunci infracţiunea de luare de mită este consumată, existând doar o singură infracţiune, săvârşită în două modalităţi normative din cele patru posibile.



nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, care nu i se cuvin (o acceptare a promisiunii în mod tacit).

3.1.2. Darea de mită (art.255 Cod Penal) este reprezentată de promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar de către o persoană pentru satisfacerea nelegală a unui interes.

4

Modalităţi juridice: 

promisiunea de bani sau alte foloase -direct sau indirect- asumarea unui angajament de către o persoană de a remite în viitor bani sau alte foloase unui funcţionar public (indiferent dacă acesta o respinge sau nu).



oferirea de bani sau alte foloase- prezentarea, etalarea, înfăţişarea anumitor obiecte, bani, bunuri sau alte foloase unui funcţionar public, urmând ca acesta să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu (nu contează dacă funcţionarul refuză sau acceptă).



darea de bani sau alte foloase -direct sau indirect- acţiunea mituitorului de a preda mituitului banii sau alte foloase (mituitorul nu trebuie să fie constrâns de către mituit să dea mită şi nu contează dacă funcţionarul a îndeplinit sau nu actul). Acestea sunt cele mai cunoscute infracţiuni de corupţie cunoscute în societatea

românească. În cadrul acestor infracţiuni sunt oferiţi şi primiţi bani, obiecte sau alte “stimulente” pentru realizarea, urgentarea sau simplificarea unor acte, proceduri.

3.1.3. Traficul de influenţă este infracţiunea prin care se pretind bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau juridică de către o altă persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţã asupra unui funcţionar pentru a-l determina sã facă ori să nu facă un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu. Infracţiunea de trafic de influenţă există chiar dacă persoana în cauză nu are în realitate influenţa pe care o pretinde. Infracţiunea se socoteşte săvârşită în momentul în care persoana, care pretinde că are sau chiar are influenţă, primeşte sau pretinde bani, influenţă sau alte foloase, sau acceptă promisiuni, daruri în scopul declarat de a determina un anume comportament profesional din partea funcţionarului. Modalităţi juridice: 

primirea de bani sau alte foloase - direct sau indirect - preluarea de către făptuitor a unei sume de bani sau a unor bunuri



acceptarea de promisiuni privind bani sau alte foloase - direct sau indirect - formularea unei cereri, în mod tacit sau expres, de a i se da o suma de bani sau bunuri



acceptarea de promisiuni sau daruri - direct sau indirect - manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute de cumpărătorul de influenţă.

4

3.1.4. Primirea de foloase necuvenite este definită drept primirea de cãtre un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, dupã ce a îndeplinit un act, în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia. Aceasta este infracţiunea prin care se sancţioneză aşa numitele “atenţii”: cadouri, sacoşe cu diverse produse, plicuri cu bani strecurate printre foi etc. Condiţii ce se cer îndeplinite pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite: 

banii, bunurile sau foloasele primite de funcţionar să fie necuvenite, să aibă caracter de recunoştinţă pentru îndeplinirea unui act determinat.



banii, bunurile sau alte foloase să fie remise funcţionarului după ce acesta a îndeplinit un act conform atribuţiilor sale de serviciu.



să nu existe între ei o înţelegere prealabilă, faptul să fie unul licit, funcţionarul îndeplinindu-şi atribuţiile în mod corect. În realitate , există mult mai multe forme de corupţie , însă datorită faptului că nu sunt

incluse în legislaţie sunt foarte greu de sancţionat.

3.2.

Infracţiuni asimilate corupţiei



Stabilirea unor valori diminuate a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care



statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar; Acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea



creditelor restante; Utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost



acordate; Îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea sau înlesnirea efectuarii unor operaţiuni comerciale sau financiare de către persoana însărcinată cu supravegherea, controlul sau lichidarea unui agent economic privat sau participarea cu capital la agentul



economic; Efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o presoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizand informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

4



Folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate



publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat sau într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie de a-şi folosi influenţa sau autoritatea sa; Tentativa la infracţiunile prevăzute;



3.3.

Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie

o Tăinuirea bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni deja amintite, favorizarea o o o o

persoanelor care deja au comis-o; Asocierea în vederea săvârşirii unor astfel de infracţiuni; Falsul şi uzul de fals săvârşite pentru a ascunde comiterea unei astfel de infracţiuni; Abuzul în serviciu contra intereselor publice sau săvârşirea unei astfel de infracţiuni; Spălarea banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei

astfel de infracţiuni; o Bancruta frauduloasă săvârşită în legatură cu o astfel de infracţiune; o Traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor de foc şi al muniţiilor, traficul de persoane în scopul practicării prostituţiei, săvârşite în legătură cu o astfel de infracţiune;

4. Clasificarea faptelor de corupţie Fenomenul corupţiei se întemeiază întotdeauna pe relaţiile dintre cei doi „poli”, corupătorcorupt, între care sunt legături şi avantaje reciproce. Poziţia pe care o ocupă cei doi poli ai corupţiei în societate, acţiunile sau inacţiunile acestora, caracterul organizat întâmplător, precum şi regimul sancţionator aplicat unor asemenea fapte sunt tot atâtea criterii de clasificare a actelor de corupţie.

A. În funcţie de polul în care localizăm faptele de corupţie, acestea pot fi: a) fapte de corupţie activă, care se referă la acţiunea desfăşurată de elementul corupător, sub forma dării de mită, sancţionate de obicei mai blând. b) fapte de corupţie pasivă, care privesc activitatea infracţională a elementului corupt, denumite şi luare de mită, sancţionate mai sever.

4

B. După sfera de putere în care acţionează elementul corupt, distingem: a) faptele de corupţie comise în sfera politică, care presupun o acţiune sau inacţiune din partea unui factor politic (înalţi demnitari ai statului, lideri politici, membri ai partidului de guvernamânt) care deviază de la îndatoririle oficiale, favorizând indivizi sau grupuri de indivizi pentru obţinerea unor interese materiale. b) faptele de corupţie comise de persoane din sfera administraţiei, caracterizate printr-o largă arie de răspândire şi forme de manifestare, de la micul „spert” pretins de funcţionarul mărunt de la ghişeu, până la acţiuni de mare gravitate comise de funcţionari cu autoritate din administraţie (miniştri, funcţionari guvernamentali, funcţionari din cadrul autorităţilor de control şi altele); c) fapte de corupţie comise de persoane din sfera justiţiei, prin favorizarea unor indivizi care au încălcat legea penală sau avantajarea unor indivizi în procese civile, comerciale ş.a.; d) fapte de corupţie comise de persoane aflate în funcţii la diverse societăţi comerciale, care favorizează pe cei ce solicită încadrarea în anumite funcţii sau pe salariaţii de rang inferior, cu ocazia promovărilor, acordarea unor prime, normarea activităţii desfăşurate etc.; e) fapte de corupţie comise de persoane care îşi desfăşoară activitatea în diverse organizaţii sau asociaţii (sindicate, organizaţii culturale, sportive, de protecţie a mediului ş.a.), care, deşi la prima vedere par de un pericol social mai redus, uneori pot avea consecinţe negative deosebite. C. În funcţie de cel căruia i se oferă un avantaj în schimbul mitei, faptele de corupţie pot fi: a) în folosul unei societăţi comerciale sau orice altă organizaţie formală sau informală; b) în folosul unui individ. D. După continuitatea şi frecvenţa lor, faptele de corupţie pot fi: a) fapte de corupţie izolate, de conjunctură, atunci când ele nu se repetă, iar înţelegerea dintre cei doi poli a vizat un anumit comportament din partea elementului coruptibil care s-a manifestat într-o perioadă scurtă de timp şi s-a încheiat.

4

b) fapte de corupţie cu caracter continuat care presupun atât un comportament de favorizare permanentă a factorului coruptibil de către factorul de putere corupt, cât şi repetarea stimulării, respectiv oferirea unor foloase sau alte avantaje. E. După succesiunea actelor de însuşire a avantajelor şi de favorizare a persoanelor interesate, faptele de corupţie pot fi: a) fapte de corupţie imediate, comise în scopul favorizării actuale a elementului corupător activ, caracterizate prin exprimarea clară a avantajului aşteptat în urma oferirii foloaselor reprezentantului autorităţii; b) fapte de corupţie de aşteptare, comise sub forma acceptării unor daruri sau altor foloase aparent nevinovate de către persoane cu autoritate într-un anumit domeniu, dăruitorii urmărind prin aceasta obţinerea bunăvoinţei şi punerea la adăpost pe termen lung, pentru situaţii când vor fi nevoiţi să solicite întoarcerea serviciului oferit. F. După regimul sancţionator la care sunt supuse, faptele de corupţie pot fi: a) incriminate în legislaţia penală şi sancţionate ca atare; b) neincriminate juridic, de o mai mică gravitate şi constau în încălcarea unor norme morale şi etice.

5. Formele corupţiei În toate societăţile corupţia e mai mult decât o categorie juridică, ea luând amploare şi reprezentând un fenomen antisocial cu o mulţime de forme de manifestare atât în plan naţional cât şi internaţional. Tipurile corupţiei după gradul de extindere, pot fi grupate în: 

Corupţia mică – atunci când funcţionarul public acordă facilităţi în baza de relaţii

amicale. 

Corupţia de rutină – mituire „în numele bunăstării generale” acte de nepotism la

întocmirea şi încheierea contractelor, obţinerea de beneficii din decizia organelor publice prin activităţi ilegale, fabricarea voturilor electorale, etc.

4



Corupţia acută – asigurarea judecăţilor „echitabile”, tolerarea crimei organizate,

schimbarea deciziilor partidelor politice în schimbul mitei oferite, ignorarea evidenţei referitoare la corupţie în rîndurile oficialităţilor publice. Conform percepţiei publice corupţia poate fi grupată la fel în trei tipuri: 

Corupţia albă – toleranţă publică faţă de corupţie, aceasta poate fi în cazul când

măsurile contra corupţiei costă mai mult decât dauna provocată de ea. 

Coruptia cenuşie – când „elita intelectuală” a societatii optează pentru combaterea

corupţiei prin intermediul Codului Penal, în timp ce societatea o tolerează şi nu se întreprind măsuri concrete pentru a o diminua şi stopa. 

Corupţia neagră – e cazul când toată societatea optează în favoarea combaterii

perseverente a corupţiei. Corupţia , fiind un fenomen cu multiple faţete, care se dezvoltă prin diferite practici, i-a provocat pe cercetatori să clarifice formele sale de manifestare. Centrul Internaţional de Prevenire a Criminalităţii din cadrul O.N.U. în lucrarea „ United Nations Manual on Anti-Corruption Policy”, a prezentat şi definit opt tipuri de asemenea fapte penale: 1) Mita - acest act implică promisiunea, oferirea sau donarea unui beneficiu, ce afectează acţiunile şi deciziile unui funcţionar public. Aceasta poate consta în bani şi acţiuni de capital, informaţii interne, favoruri sexuale sau de altă natură, cadouri, vacanţe, distracţii preplătite,o slujbă, promisiuni de astfel de bunuri, bani sau servicii etc. 2) Delapidarea, furtul si frauda - aceste infracţiuni implica furtul de resurse de la şi/ sau de către persoane cărora le sunt încredinţate autoritatea şi controlul asupra proprietăţii guvernului. 3) Escrocheria, şantajul, camăta - acest termen semnifică actul prin care o persoană este constrânsă să plătească bani sau să ofere bunuri de valoare, ori alte favoruri personale, în schimbul unor acţiuni sau pentru a împiedica producerea acestora. 4) Exploatarea unui conflict de interes, traficul de influenţă -acest tip de corupţie este specific funcţionarilor din administraţii şi altor oficiali care, în executarea atribuţiilor, organizează licitaţii cu contracte de stat, iau parte la diferite tranzacţii financiare şi deţin responsabilităţi prin care pot influenţa actul decizional în favoarea unor terţi.

4

5) Oferirea sau primirea unui bun sau avantaj ilegal - această practică reprezintă o ofensă îndreptată către autorităţile publice care primesc ceva de valoare, ca extracompensaţie pentru realizarea atribuţiilor oficiale. 6) Favoritismul, nepotism şi clientelism - Sub acest generic intră faptele ilegale de favorizare a unor persoane prin repartizarea preferenţială de fonduri, resurse, servicii, bunuri materiale sau alte avantaje, doar pentru că fac parte din aceeaşi familie, aparţin aceluiaşi grup de interese, sunt membri aceleaşi comunităţi religioase. 7) Contribuţiile politice financiare ilegale - au loc atunci când partidele politice sau guvernul la putere primeşte bani în schimbul non-intervenţiei şi/sau bunăvoinţei arătate unei entităţi sau grupului care face contribuţia. 8) Spălarea de bani - această infracţiune gravă este un factor conex corupţiei, având capacitatea de a o genera, sau favoriza. Spălarea banilor înseamnă infiltrarea fondurilor ilegale, obţinute din comiterea de infracţiuni, în circuitul legal, pentru a li se da aparenţa unor venituri licite.

6. Cauze actuale care favorizează corupţia în sfera administraţiei publice Cauzele dezvoltării fenomenului de corupţie sunt multiple şi variază foarte mult de la o ţară la alta. Printre factorii care contribuie la această dezvoltare putem aminti: subminarea autorităţilor statului, sărăcia, diferenţele de venit, remunerarea slabă a funcţionarilor, lipsa transparenţei în luarea deciziei. În cele mai frecvente evaluari, cauzele corupţiei sunt plasate la nivel politic, în structurile de putere, la nivel economic, social, educaţie, în sistemul de organizare ori conducere. Cauzele care generează acest fenomen sunt diferite de la ţară la ţară, de la o regiune la alta, generând forme specifice de manifestare. Ele pot fi grupate în anumite categorii. a) Cauze economice Sărăcia şi imperfecţiunile sistemului economic, insuficienţa asigurarii pentru indivizi a unui nivel de trai la care aspiră, determină un comportament coruptibil. S-a demonstrat că frecvenţa actelor de corupţie este mai mare în ţările sărace, uneori cuprinzând întreaga societate, de la funcţionarii mărunţi până la şefii statelor. b) Lipsa stimulentelor materiale si morale

4

Există o corelaţie între nivelul salarizării unui funcţionar şi capacitatea acestuia de a rezista tentaţiilor corupţiei. Salariile mici îi determină pe funcţionarii publici să caute modalităţi prin care să le mărească. La aceasta se mai adaugă şi inexistenţa unui sistem de recrutare şi promovare bazat în mod exclusiv pe merite şi performanţe, care ar contribui la stabilitatea funcţionarului public şi la garantarea poziţiei acestuia. Atâta timp cât nivelul salarizării din administraţia publică nu se aliniază unor standarde decente, care să reflecte importanţa activităţii depuse şi să permită atragerea de funcţionari competenţi şi atâta timp cât eforturile nu se vor concentra în sensul implementării unui sistem de recrutare şi promovare în funcţia publică bazat pe merit, fenomenul corupţiei nu se va diminua. c) Condiţiile de muncă Mediul de muncă are importanţa sa în motivarea funcţionarilor publici şi în crearea acelor condiţii necesare promovării unui comportament integru. Sentimentul de nesiguranţă a locului de muncă, promovarea în funcţie pe baza criteriilor politice şi nu a celor profesionale sunt doar câteva din problemele care necesită o soluţionare rapidă, astfel încât să se asigure un cadru de exercitare a funcţiei publice fără a favoriza fenomenul de coruptie. d) Lipsa de fermitate din partea autorităţii statului şi inconsecvenţă în aplicarea legilor. Asemenea comportament generează cazurile de toleranţă, manifestate de puterea politică, implicarea acesteia în acte de corupţie şi imoralitate a unor funcţionari ai statului. De multe ori autorităţile însărcinate cu stoparea corupţiei sunt ineficiente datorită faptului că unii dintre reprezentanţii acestora ajung ei înşişi să fie corupţi. e) Mentalităţi şi defecte de educaţie ale indivizilor situaţi la polul activ sau pasiv al corupţiei Dorinţa de îmbogaţire fără muncă şi goana după avantaje nemeritate a unor persoane cu carenţe educaţionale generează, de asemenea, corupţie. Imoralitatea unor persoane care caută să-şi realizeze anumite interese economice fără o concurenţă reală (negocierea unor contracte, avizarea unor produse, acordarea unor autorizaţii s.a.) sau obţinerea altor avantaje de orice fel ( protecţie în situaţia încălcării legii ) combinată cu imoralitatea unor funcţionari dispuşi să raspundă afirmativ la solicitările persoanelor din prima categorie, face ca fenomenul corupţiei să fie încă larg răspândit în toate ţările indiferent de nivelul de dezvoltare pe care se găsesc.

4

f) Absenţa sau blândeţea unei legislaţii corespunzatoare şi a sancţiunilor prevăzute pentru actele de corupţie Măsurile legislative coerente şi ferme au darul de a stopa într-o oarecare măsură fenomenul corupţiei. Ele trebuie să privească atât încadrarea faptelor de corupţie, regimul sancţionator, cât şi constituirea cadrului de aplicare a legii. g) Existenţa unor ambiguităţi legislative în domeniul reglementării anumitor activităţi sociale Posibilitatea „strecurării pe lângă lege”, atunci când normele juridice nu sunt suficient de clare şi pot fi interpretate după bunul plac al funcţionarilor care le aplică, favorizează întreţinerea şi extinderea corupţiei h) Creşterea gradului de clientelism din Administraţia Publică i) Un grad avansat de politizare Într-o administraţie compusă din funcţionari subordonaţi unui partid poate apărea tendinţa de nerespectare a libertăţilor publice şi de manifestare a unor acte de corupţie. Numai o administraţie compusă din funcţionari recrutaţi pe criteriul valoric poate rezista la diferitele influenţe ale grupurilor de presiune şi, implicit, fenomenului de corupţie. j) Lipsa de valori morale k) O mai mare fragmentare sau diversificare a intereselor sociale l) Puterea experţilor m) Individualismul şi egoismul; n) Consumismul o) Lipsa transparenţei şi a comunicării în sectorul public Transparenţa, una dintre premisele necesare asigurării unei administraţii eficiente, derivă din dreptul constituţional al cetăţeanului la informaţie. Legislaţia românească are câteva reglementări menite să asigure această condiţie, dar acestea sunt incomplete sau defectuos realizate, limitând accesul opiniei publice la informaţie. În Constituţie se precizează că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”. În acest sens, se recomandă ca funcţionarii publici, potrivit competenţelor şi responsabilităţilor ce le revin, să promoveze un sistem mai transparent de luare a deciziilor, precum şi o informare corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal. p) O mai mare externalizare de servicii în sectorul public q) Lipsa de moralitate şi retribuirea scăzută în sectorul public. r) Atitudinea pasivă a cetăţenilor (lipsa unei societăţi civile active) în raport cu administraţia publică

4

Neimplicarea cetăţenilor în mod direct în identificarea şi sesizarea cazurilor de corupţie din administraţie favorizează perpetuarea acestui fenomen. Pentru asigurarea unei mai mari receptivităţi a cetăţenilor privind semnalarea şi sesizarea cazurilor de corupţie, este necesară realizarea unor contacte directe între aceştia şi instituţiile abilitate în combaterea ei şi a eventualelor bariere administrative. Pe lângă acestea, este indispensabilă şi asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii, pentru a le permite acestora să observe eventualele nereguli.

7. Efectele coruptiei Unul dintre primele efecte ale corupţiei este distrugerea încrederii în funcţionarii publici, mai ales când funcţiile publice sunt amestecate cu cele private, producând o gravă lezare a datoriilor şi responsabilităţilor agenţilor publici. Şi la noi în ţară există cazuri în care mulţi responsabili din Administraţia Publică se simt angajaţi în interesele particulare a celor care i-au numit. Aceasta conduce cel mai adesea la un abuz de putere care se contrazice cu votaţia democrată şi, în particular, cu principiul egalităţii în faţa legii. De aici, importanţa care revine statutului de funcţionar public, care doreşte ca exercitarea să devină independentă de conjuncturile politcii schimbătoare, şi să fie bazată pe exercitarea responsabilităţilor sale, fundamentat pe cunoştinţele sale tehnice şi pe aptitudini, astfel încât acţiunea sa să deţină neutralitatea necesară în faţa diverselor interese politice şi economice, şi să se orienteze pe principiile elementare de legalitate care trebuie să observe cine acţionează în Administraţia Publică. Alte efecte sunt:  Scăderea calităţii serviciilor publice  Creşterea imoralităţii  Eliminarea competenţei ca şi criteriu de apreciere  Îmbogăţirea fără muncă a unor persoane  Dezavantajarea celor cu resurse materiale limitate  Încetinirea ritmului de dezvoltare a economiei  Creşterea economiei subterane  Scăderea prestigiului autorităţilor  Scăderea prestigiului legii şi dreptăţii

4

 Demoralizarea cetăţenilor cinstiţi

8. Corupţia şi Uniunea Europeană Uniunea Europeană de asemenea atribuie o mare atenţie luptei împotriva corupţiei şi instituirii unor mecanisme de administrare eficientă şi etică a serviciului public. De aceea una din condiţiile puse în faţa ţărilor candidate la UE este adoptarea unui cod de conduită pentru funcţionarii publici.  România – Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici;  Polonia – Cod Etic al serviciului civil, 2002;  Macedonia – Cod Etic pentru Funcţionarii Publici, 2002;  Republica Cehă – Cod Etic al funcţionarilor publici, 2001;  Georgia – Cod Etic al funcţionarilor publici (principii de bază);  Bulgaria – Cod de conduită al funcţionarului civil, 2000;  Estonia – Cod Etic al serviciului public, anexa la Legea privind serviciul public, 1999. Reglementarea etică a comportamentului funcţionarilor publici este importantă atât pentru sporirea transparenţei şi integrităţii serviciului public, consolidarea încrederii publicului în funcţionarii de stat, cât şi pentru prevenirea mituirii şi practicilor de corupţie, soluţionarea elementelor etice din cadrul serviciului public. Se ştie că salarizarea funcţionarilor se face din bugetul statului, iar în cazurile de corupţie funcţionarii publici apelează la alte surse de venit decât cele bugetare. Mai mult decât atât se remarcă faptul că cu cât importanţa funcţiei creşte cu atât salarizarea persoanei e mai mare, deci respectiv şi cadourile oferite sunt substanţial mai mari, în consecinţă corupţia la baza sistemului ierarhic va avea un anumit nivel (de exemplu o cutie de bomboane), spre deosebire de corupţia de vârf, care va avea alt nivel (de exemplu un obiect de lux). Putem oferi o formulă pentru a defini corupţia profesională, şi anume: C = M + Pd - R C=corupţia M=pozitia de monopol Pd=puterea discreţionară 4

R=responsabilitatea5 Cu alte cuvinte corupţia este egală cu monopolul plus puterea discreţionară minus responsabilitatea. Deci fenomenele de corupţie pot fi identificate acolo unde cineva are o poziţie de monopol asupra unui bun sau serviciu, exercită o putere discreţionară cu privire la distribuirea sau prestarea acestuia şi nu e reglementata nici o responsabilitate a sa, privind prestarea făcută. Parlamentarii şi miniştrii ca categorie de funcţionari publici comit acte de corupţie sub formă de protecţionism, abuz de putere sau abuz de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, nu este exclusă nici luarea sau darea mitei. Aceste infracţiuni atribuite lor sunt doar presupuse fiindcă practic aproape că nu există dosare penale privind infracţiunile de corupţie în rândul acestei categorii. Acest fapt se datorează ori aşa-ziselor imunităţi juridice instituite prin lege acestei categorii de funcţionari, ori nivelului înalt de tăinuire a activităţii profesionale a acestora. În privinţa liberului acces la informaţiile de interes public, cercetările statistice au confirmat persistenţa unor probleme deja cunoscute: lipsa (sporadică) a răspunsurilor la cereri de informaţie formulate conform Legii 544/2001; răspunsuri incomplete; depăşirea (sporadică) a termenelor de răspuns la cereri de informaţie; atenţia mai mare acordată prevederilor Legii 544/2001 de instituţiile care acţionează la nivel central decât de instituţiile care acţionează la nivel local; nivelul de participare al funcţionarilor publici la sesiunile de instruire pe marginea Legii 544/2001 este relativ scazut; Încărcarea funcţionarilor publici însarcinaţi cu aplicarea Legii 544/2001 cu alte atribuţii decât cele ale departamentului specializat. Sesiunile de focus grup au arătat existenţa unei percepţii preponderent negative asupra nivelului de informare al cetăţenilor în legatură cu treburile publice. Cauzele pentru această stare de fapt sunt necunoaşterea drepturilor specifice, lipsa de interes, educaţie civică redusă, dar şi lipsa sau calitatea scazută a activităţilor de informare derulate de autorităţi. În ceea ce priveşte transparenţa decizională în administraţia publică, situaţia se prezintă cel puţin la fel de negativ. Printre principalele deficienţe constatate se numară: existenţa unui număr mare de proiecte de acte legislative care sunt adoptate fără a fi anunţate public în prealabil, fără respectarea cerinţelor Legii 52/2003; nivelul foarte scăzut de participare civică, reflectat în numarul mic de cereri pentru organizarea de dezbateri publice şi solicitări de 5

Marius Profiroiu, Anton Parlagi, Eigen Crai “Etica si coruptie in administratia publica”, Bucuresti Ed. Economica 1999 pag.21

4

informaţii referitoare la proiectele de acte normative aflate în dezbatere; prezenţa redusă a massmedia la şedinţele publice ale instituţiilor şi autorităţilor publice. Percepţia cetăţenilor asupra nivelului de participare în luarea deciziei publice este preponderent negativă. Achiziţiile publice sunt o ţintă privilegiată a fenomenului de corupţie. Acest sistem este inevitabil afectat de corupţie în cazul în care nu sunt implementate principiile recunoscute de efectuarea achiziţiilor publice. Impactul negativ al corupţiei în acest domeniu este utilizarea ineficientă a mijloacelor publice şi sustragerea ilegală a acestor mijloace, precum şi deteriorarea normelor etice ale societăţii, pierderea încrederii cetăţeanului în serviciile publice şi instituţiile democratice. În cadrul achiziţiilor publice atât sumele totale ale cheltuielilor cât şi sumele unor contracte sunt destul de mari, de aici şi posibilităţi mari pentru corupţie. De regulă corupţia se manifestă prin mituirea funcţionarilor, efectuarea plăţilor unui anumit procent din suma afacerilor şi în alte forme de corupere. Remunerarea posibilă pentru un anumit contract, poate să depăşească mult salariul oficial al funcţionarului ce a luat decizia. Ispita este mare, iar riscul de a fi pedepsit este relativ mic. În toată lumea cele mai mari şi mai convingătoare cazuri de corupţie în domeniul achiziţiilor publice sunt legate de proiectele din domeniul construcţiilor, obiectelor de stat: aeroporturilor, barajelor, şoselelor, staţiilor de metrou, sisteme de asigurare cu apă, gaze etc. printre alte ţinte principale se află tehnica constructoare (parcuri de troleibuze, utilaje de construcţie, noi avioane, automobile), precum şi medicamente, manuale pentru instituţii de învăţământ care sunt achiziţionate din an în an în cantităţi enorme. Din domeniile noi, cel mai bine e pregatit trenul pentru corupţia din domeniul tehnologiilor internaţionale, fiindcă puţini se descurcă în acest domeniu dar în acelaşi timp aici se semnează o mulţime de contracte costisitoare.

9. Măsuri anticorupţie şi recomadări Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să fie eficientă, este necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor profunde ale diferitelor manifestări ale actelor de corupţie, precum şi pe găsirea unor metode de eliminare sau de diminuare a acestui fenomen.

4

În scopul accelerării reformei în administraţia publică centrală şi locală, precum şi stopării corupţiei în rândul funcţionarilor publici, Guvernul, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, consideră că trebuie adoptate urmatoarele măsuri:  Completarea şi armonizarea cadrului legislativ prin adoptarea legii salarizării funcţionarilor publici. Crearea şi implementarea unui sistem de salarizare a funcţionarilor publici motivant, simplu si transparent, care să reflecte activitatea executată de aceştia şi care să poată fi susţinut financiar, prezintă la ora actuală o importanţă majoră, contribuind în mod semnificativ şi la diminuarea actelor de corupţie.  Restructurarea de fond a Corpului Funcţionarilor Publici prin dezvoltarea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic, care să elaboreze strategiile şi politicile privind managementul funcţiei publice, prin care să contribuie la eficientizarea sistemului administrativ şi la îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie şi societatea civilă în concordanţă cu cerinţele referitoare la implementarea acquis-ului comunitar şi integrarea în Uniunea Europeană. Pe lângă acestea, mai sunt necesare şi reducerea numarului de funcţionari publici cu funcţii de conducere, angajarea prioritară în administraţia publică de personal cu studii superioare, întinerirea personalului, precum şi descentralizarea serviciilor publice comunitare şi desconcentrarea unor activităţi de la nivelul autorităţilor centrale. √ Selecţia riguroasă a funcţionarilor publici: Procesul de selecţie trebuie să aibă ca finalitate atragerea în instituţiile publice a acelor funcţionari publici care se află cel mai aproape de standardele de performanţă stabilite şi care au cele mai multe şanse de a realiza obiectivele individuale şi organizaţionale. În acest context, organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi a examenelor pentru ocuparea funcţiei publice trebuie să aibă drept caracteristică principală transparenţa, pentru a înlătura astfel suspiciunile în privinţa unor presupuse nereguli la încadrarea într-o funcţie publică. √ Profesionalizarea şi pregătirea funcţionarilor publici Procesele de reorganizare a instituţiilor administraţiei publice, procesul de descentralizare şi de consolidare a autonomiei locale, aplicarea principiului subsidiaritătii, precum şi orizontul creat de noile roluri ale administraţiei se pot realiza numai printr-o implicare crescută a funcţionarilor publici şi, nu în ultimul rând, printr-o continuă perfecţionare a acestora.

4

Pregătirea funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală va fi realizată de către Institutul Naţional de Administraţie, cât şi de cele opt Centre regionale de formare continuă, care vor organiza cursuri de scurtă durată pentru instruirea în domeniile privind funcţionarea autorităţilor publice. √ Schimbarea de fond a relaţiei cetăţean – funcţionar public prin accesul cetăţenilor la informaţiile necesare şi prin acordarea posibilităţii de a sesiza operativ disfuncţionalităţile. √ Corelarea salariilor cu responsabilităţile funcţionarilor publici Introducerea unui sistem de salarizare individual, corelat cu complexitatea muncii depuse şi cu capacitatea persoanei de a o îndeplini, precum şi cresterea reală a salariilor funcţionarilor publici reprezintă un factor important care conditionează îndeplinirea cu profesionalism a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin funcţionarilor publici, având ca efect creşterea gradului de cointeresare a funcţionarilor la realizarea obiectivelor stabilite şi diminuarea riscului ca aceştia să cedeze tentaţiilor corupţiei. √ Actualizarea planurilor sectoriale de acţiune împotriva corupţiei prin completarea Planului de acţiune al fiecărui minister, judeţ şi al municipiului Bucureşti privind combaterea corupţiei în administraţia publică centrală şi locală, potrivit Strategiei Planului Naţional al Guvernului României. Pentru limitarea sau chiar prevenirea corupţiei sunt necesare o serie de măsuri atât în plan legislativ cât şi instituţional. Din prezentarea cadrului normativ în vigoare se desprind o serie de recomandări privind acţiunile de întreprins în viitor pentru relizarea acestui deziderat: 

Modificarea actelor normative corespunzatoare în vederea schimbării caracterului declaraţiei de avere din “secrete “ în publice;



Anunţarea achiziţiilor publice în termen legal şi în format standard în pagina de internet a instituţiei, ca şi rezultatele lor, argumentându-se că acest lucru e posibil chiar fără o reglementare expresă în acest sens, din moment ce majoritatea instituţiilor publice au pagini de internet;



Asigurarea transparenţei în adiministraţia publică;



Adoptarea unui cod deontologic pentru funcţionarii publici. În vederea diminuării sau chiar eliminării fenomenului de corupţie s-a elaborat Strategia

Naţională Anticorupţie În Administraţia Publică Locală pentru perioada 2008-2010 menită să apropie administraţia de cetăţean şi să reducă vulnerabilitatea la corupţie, în sectoarele

4

percepute de public ca fiind sensibile din sfera ordinii publice, sănătăţii, educaţiei, administraţiei fiscale şi locale. Măsurile incluse în strategie sunt structurate pe 5 domenii principale de acţiune: 1. Creşterea gradului de informare, conştientizare şi responsabilizare a structurilor din administraţia locală, dar şi a publicului cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea faptelor de corupţie; 2. Simplificarea procedurilor administrative în sensul debirocratizării şi eliminării barierelor administrative; 3. Activitatea de prevenire şi combatere propriu-zisă – activitate de combatere intensificată, prin cooperarea structurilor cu responsabilitate în acest sens, respectiv Direcţia Generală Anticorupţie cu parchetele corespondente; 4. Creşterea transparenţei şi eficienţei instituţionale în sensul îmbunătăţirii sistemului de recrutare, instruire şi promovare, dar, în acelaşi timp, un sistem transparent de utilizare a fondurilor bugetare aflate la dispoziţie, dar şi a fondurilor comunitare pe care structurile din administraţia locală le vor accesa; 5. Elaborarea de analize, studii şi cercetări menite să măsoare percepţia opiniei publice cu privire la reformele care se realizează în administraţie, la progresele pe linia prevenirii şi combaterii corupţiei, prin aceste studii urmând a fi actualizat semestrial Planul de Acţiune al Strategiei. Monitorizarea implementării măsurilor prevazute în Planul de acţiune general şi Planurile de acţiune sectoriale va reveni Comitetului de monitorizare a Strategiei, prezidat de ministrul Internelor şi Reformei Administrative. Resursele necesare implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală vor fi asigurare la nivelul fiecarui sector din bugetele proprii şi din finanţări externe. La nivelul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi pentru administraţia publică locală, o serie de activităţi cuprinse în planurile de acţiune vor fi finantâţate atât din surse bugetare, cât şi din bugetul Proiectului de Twinning PHARE 2006 „Continuitatea luptei împotriva corupţiei în administraţia publică” – RO/06/IB/JH/05.

4

La elaborarea Strategiei Naţionale Anticorupţie în Administraţia Publică Locală pentru perioada 2008-2010 au fost luate în considerare concluziile unor evaluări instituţionale, guvernamentale şi neguvernamentale realizate în România, dar şi din surse externe. Dintre acestea din urmă, cele mai importante sunt Raportul de Monitorizare al Comisiei Europene publicat la 26 septembrie 2006, Raportul Comisiei Europene privind evoluţia măsurilor de acompaniere în România după aderarea la Uniunea Europeană, publicat la 27 iunie 2007, rapoarte Transparency International, precum şi rapoartele GRECO – Consiliul Europei.

4

BIBLIOGRAFIE

1. Vasile Dobrinoiu - „Corupţia în dreptul penal român”, Bucureşti 1995. 2. Marius Profiroiu, Anton Parlagi, Eugen Crai - “Etică si corupţie în administraţia publică”, Bucureşti Ed. Economică 1999.

3. DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996 4. Strategia anticorupţie în administraţia publică locală 5. Raportul Naţional asupra Corupţiei 2008 Mai 2007 – Mai 2008 6. Codul penal – Legea nr. 7./2004 7. http://www.transparency.org.ro 8. http://drept.ucv.ro 9. http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/2_17.pdf 10. http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipc/2008

4