Raspunderea Juridica.docx

INTRODUCERE In stiinta si practica dreptului, un domeniu central il reprezinta materia raspunderii juridice. Aceasta pentru ca raspunderea juridica este, in esenta, o garantie a realizarii dreptului, un factor de eficienta a acestuia. Conceputa a fi o componenta fundamentala a sistemului de drept, raspunderea juridica este, in manifestarile ei concrete, o suma de forme de raspunderi specializate, reglementate de institutii juridice distincte. Atit formele de raspundere juridica, cit si institutiile care le reglementeaza sunt rezultatul unui indelungat proces evolutiv. De-a lungul timpului in cadrul diferitelor ramuri de drept s-au adoptat norme juridice si s-au relevat principii si reguli specifice in materia raspunderii subiectelor de drept pentru actele si faptele lor. Cercetarea acestor reguli si practici, a particularitatilor de reglementare a condus in plan teoretic la fundamentarea unor forme de raspundere distincte, intemeiate pe conceptii coerente si unitare si caractrizate de trasaturi distincte.Utilizarea teoriei generale a raspunderii ar accelera procesul de fundamentare a unor noi forme de raspundere, a caror evolutie tinde spre consacrarea, asa cum este si cazul raspunderii specifice dreptului comercial. Raspunderea pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii este o parte componenta a raspunderii sociale ce revine fiecarei persoane pentru faptele sale. Sfera raspunderii sociale este deosebit de larga si de cuprinzatoare. Ea include raspunderea morala, raspunderea politica, raspunderea juridica, precum si diferite alte modalitati sub care, intr-o forma sau alta, membrii societatii sint chemati sa dea seama pentru modul in care se comporta in viata sociala. Daca ne referim numai la raspunderea juridica, a carei caractristica esentiala o constituie posibilitata aplicarii, in caz de nevoie a constringerii de stat, vom retine, de asemenea, marea diversitate sub care aceasta raspundere se poate manifesta. Exista o raspundere civila, o raspundere penala, o raspundere contraventionala, precum si diferite alte modalitati in care raspunderea juridica se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului. In lucrarea data ma voi referi la raspunderea civila dlictuala cit si cea contractuala, raspunderea penala, raspunderea contraventionala. Uneori, raspunderea civila poate sa apara singura. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublata cu alte forme de raspundere juridica, de exemplu, cu raspunderea penala, sau cu raspunderea administrativa, sau disciplinara etc. In contextul acestui cumul de raspunderi, fiecare raspundere pastreaza caracterul de sine statator si va actiona in formele sale specifice. De exemplu, daca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii intruneste elementele unei infractiuni, in afara obligatiei de despagubire-manifestare a raspunderii civile-se va aplica si pedeapsa prevazuta de Codul Penalmanifestare a raspunderii penale. La fel este de conceput un cumul intre raspunderea civila si raspunderea administrativa sau intre raspunderea civila si cea disciplinara.

Cuprins

I N T R O D U C E R E...........................................................................................................................1 1. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI FUNCIARE .................3 §1. Noţiunea de răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare ......................................3 §2. Temeiurile răspunderii juridice. Contravențiile funciare .............................................................4 §3. Formele (tipurile) de răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare .......................7 2. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ .......................................................................................7 3. RĂSPUNDEREA CIVILĂ .................................................................................................................. 12 4. RĂSPUNDEREA PENALĂ ................................................................................................................ 13 5. RĂSPUNDEREA SPECIALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI TERENURILOR ....................... 16 Concluzie............................................................................................................................................... 17

1. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI FUNCIARE

§1. Noţiunea de răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare În societatea contemporană, în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice, în toate domeniile de existenţă si activitate a omului, răspunderea socială a dobîndit o semnificaţie deosebită atît în plan naţional, cît şi în cel internaţional. Se poate afirma cu certitudine că, pe măsura intensificării activităţilor umane, răspunderea se extinde. Răspunderea socială se aplică în cazul în care comportamentul membrilor societăţii contravine intereselor sociale generale; comportamentul individului este permanent apreciat de către societate şi raportat la interesele generale ale ei. Această apreciere nu este spontană, ea fiind instituţionalizată prin intermediul normelor sociale. Dintre numeroasele forme specifice de răspundere socială - politică, morală, etică, civică etc. - din punctul de vedere al legalităţii, cea mai semnificativă este cea juridică. Conform doctrinei, specificul acestei răspunderi, în comparaţie cu celelalte forme de răspundere socială, "constă în faptul că ea se referă la obligaţia de a răspunde pentru încălcarea normei de drept. Singurul temei al răspunderii juridice îl constituie încălcarea prevederilor normelor legale. Încălcarea normelor juridice antrenează şi răspunderea juridică fixată de ele”. Nu există nici o reglementare în care să fie definită noţiunea de răspundere juridică în general sau relativ la vreuna dintre formele ei. Mai mult, în doctrină răspunderea juridică, în calitate de noțiune general, a fost corectată în foarte puține cazuri. Răspunderii juridice i-au fost consecrate multe, uneori chiar prea multe lucrări de ramură, în care se constă că este vorba de o categorie de ramură, care aparține dreptului civil, dreptului penal, dreptului administrative etc. Acestea sînt, de fapt, forme concrete ale răspunderii juridice. Pornind de la noţiunea de responsabilitate socială, răspunderea juridică poate fi definită ca “formă a responsabilităţii sociale, care cuprinde complexul de atitudini ale omului în raport cu sistemul normativ juridic cristalizat în societatea în care trăieşte, în vederea însuşirii, conservării şi promovării acestui sistem şi valorilor pe care le exprimă, în scopul menţinerii şi promovării ordinii juridice şi binelui public”. Astfel, observăm că responsabilitatea presupune interiorizarea normelor şi valorilor în forul interior al individului ca pe o necesitate conştientizată în planul reflecţiei individuale, proces

în urma căruia se nasc atitudinile individului în raport cu valorile exprimate de sistemul normativ juridic, căci responsabilitatea este de ordin valoric. Răspunderea este principala pîrghie de influenţă legală şi unul dintre elementele cele mai importante ale suprastructurii. Sub incidenţa ei cad cele mai diverse încălcări ale legii şi ordinii de drept. În primul rînd răspunderea juridică este o consecinţă juridică a săvîrşirii unei fapte antisociale şi prevede "aplicarea măsurilor de constrîngere, prevăzute de sancţiunea normei încălcate faţă de persoana care a comis încălcarea, într-o ordine procesuală stabilită”. Răspunderea juridică este un raport juridic special şi constă în obligaţia de a suporta sancţiunea prevăzută de lege ca urmare a comiterii unui fapt juridic imputabil. Această obligaţie însă se încadrează într-un conţinut complex, completat de drepturile corespunzătoare, conexe şi corelative ei. Întîlnită în toate ramurile dreptului, noţiunea de răspundere juridică sugerează idea de sancţiune şi reparaţie. Ea dă expresie unui raport social, sancţionat din punct de vedere juridic, în baza căruia o persoană se află într-o relaţie de obligaţie faţă de altă persoană căreia îi datorează satisfacţia sau repararea unui prejudiciu pe care i l-a cauzat. Ca formă a răspunderii sociale, răspunderea juridică decurge din contravenţii şi reprezintă un raport juridic între stat, în persoana organelor sale speciale, şi contravenient, în sarcina căruia este pusă obligaţiunea de a suporta anumite lipsuri şi consecinţe nefavorabile pentru contravenţia comisă. Însă răspunderea juridică poate fi privită şi ca o instituţie juridică a dreptului funciar, constituită dintr-o totalitate de norme de drept privind modurile şi măsurile de constrîngere şi influența nefavorabilă asupra persoanelor care se eschivează de la îndeplinirea obligațiilor, puse în sarcina lor de lege sau raportul contractual, sau care nu respect ordinea de drept funciară stabilită.

§2. Temeiurile răspunderii juridice. Contravențiile funciare Unicul temei juridic pentru tragerea la răspundere şi aplicarea măsurilor de constrîngere constituie contravenţia funciară, care reprezintă în sine "fapta ilicită, acţiunea sau inacţiunea, comisă cu vinovăţie, care atentează la ordinea de drept funciară, la drepturile şi interesele legitime ale deţinătorilor de teren, în urma căreia sînt cauzate anumite prejudicii. Contravenţia funciară poate fi tratată într-un sens mai restrîns, ca "faptă socialmente periculoasă a cărei acţiune sau inacţiune contravine reglementărilor legale funciare”.

Contravenţia funciară constă din patru elemente de bază, fiecare dintre ele avînd un conţinut complex. Primul element al contravenţiei funciare este obiectul atentării care include: -

lotul de teren (în cazul ocupării nelegitime, nimicirea stratului fertil, decopertarea neselectivă, poluarea terenurilor agricole);

-

bunurile amplasate pe terenuri (construcţia samavolnică; deteriorarea intenţionată a instalaţiilor de irigare, vătămarea plantaţiilor);

-

regulile de folosire a terenurilor (combaterea bolilor şi vătămătorilor plantelor agricole; neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului; încălcarea termenelor de reîntoarcere a terenurilor temporar ocupate);

-

drepturile şi interesele deţinătorilor de terenuri (încălcarea dreptului de proprietate asupra terenurilor; încheierea diferitelor tranzacţii cu încălcarea modului stabilit de legislaţie, lezînd drepturile deţinătorilor; încălcarea termenelor de examinare a cererilor cetăţenilor);

-

starea ecologică din preajma terenurilor (poluarea bazinelor de apă şi atmosferei). Infracţiunea cu caracter funciar cuprinde numai acele elemente ale obiectului care sînt protejate de lege. Şpre exemplu, legea penală sancţionează abuzul şi excesul de putere ale persoanelor cu funcţii de răspundere care emit decizii privind terenurile. Elementul al doilea este subiectul contravenţiei - persoana care a comis contravenţia şi urmează a fi sancţionată. Subiectul contravenţiei trebuie să corespundă anumitor prevederi referitoare la: vîrstă (art.12,13 din Codul cu privire la contravenţiile administrative - CCA; art.10 din Codul penal - CP); responsabilitate (art.19 CCA; art.11 CP); funcţia ocupată (art.14 CCA; art.183 CP). Al treilea element, latura obiectivă, include:

-

comportamentul ilicit, exprimat prin acţiune (construcţia samavolnică - art.215 CP); inacţiune (neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului - art.52 alin.6 CCA); acţiune necorespunzătoare (încălcarea termenului de reîntoarcere a terenurilor temporar ocupate - art.52 alin.7 CCA);

-

elemente facultative: locul şi modul de săvîrşire a contravenţiei, mijloacele şi circumstanţele. Al patrulea element este latura subiectivă a contravenţiei funciare, constituită din:

-

semnele obligatorii - vinovăţia contravenientului (infractorului sau delincventului) exprimată prin intenţie sau imprudenţă;

-

semnele facultative - scopul comiterii contravenţiei (de acaparare); motivul (huliganice, în cazul distrugerii formelor de hotar).

Constatăm că lipsa vreunui element dintre cele enumerate mai sus duce la inexistenţa contravenţiei funciare şi, prin urmare, la imposibilitatea tragerii la răspundere juridică. În concluzie, răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privind protecţia terenurilor se caracterizează prin următoarele particularităţi: -

răspunderea juridică reprezintă o funcţie de protecţie a statului, prin urmare, criteriul ei de formare îl constituie gradul de pericol social;

-

răspunderea juridică nu este un scop în sine, ea fiind destinată nu numai pentru a sancţiona comiterea unei fapte social periculoase, dar şi pentru a o preveni, iar scopul de bază al ei este de a-i corecta şi a-i reeduca pe cei ce încalcă normele de drept;

-

această răspundere este chemată, mai întîi de toate, să acţioneze asupra conştiinţei contravenientului (infractorului, delincventului), deoarece contravenţie inconştientă nu există și, înainte de a fi comisă obiectiv, ea se formează în conştiința contravenientului;

-

răspunderea este eficientă atunci cînd este aplicată într-un, termen rezonabil. Întîrzierea reduce eficacitatea pedepsei și de aceea legea stabileşte un termen de aplicare a sancţiunilor;

-

răspunderea juridică survine numai în cazul unor încălcări de lege concrete. Spre exemplu, formula “folosirea terenurilor fără spirit gospodăresc" este abstractă şi nu permite a aplica măsuri de pedeapsă;

-

răspunderea juridică survine, în mod obligatoriu, numai în cazul în care sînt acumulate suficiente probe;

-

răspunderea juridică se aplică cu condiţia respectării unei proceduri stabilite de lege;

-

răspunderea juridică apare deci ca unul dintre mijloacele juridice de mare importanţă în lupta împotriva poluării şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;

-

printre cauzele ce provoacă încălcările normelor de protecţie a terenurilor enumerăm următoarele: sociale - lacune în procesul de educaţie şi instruire, lipsa informaţiilor privind legislaţia funciară; organizatorice - lipsa controlului adecvat asupra respectării legislaţiei funciare; economice - lipsa cointeresării materiale în folosirea raţională şi protecţia terenurilor, goana producătorilor agricoli după profit; juridice - lacunele în legislaţie;

-

răspunderea juridică contribuie, în cele mai multe cazuri anume pe calea constrîngerii de stat, la educarea oamenilor, inclusiv la formarea unei conştiinţe de mediu. Formele răspunderii juridice stabilite în legislaţia funciară trebuie aplicate cu deplină competenţă de către organele chemate să aplice legea; aplicarea competentă a răspunderii juridice contribuie la formarea unei atitudini de intoleranţă în masă faţă de orice încălcare a legislaţiei funciare.

Aşadar, prin sancţionarea juridică a faptelor de poluare a mediului, şi în general a cazurilor de încălcare a normelor privind protecţia mediului, pe lăngă scopul firesc represiv, se urmăreşte atît educarea celui sancţionat, cît şi a tuturor celorlalţi potenţiali poluatori ai solului.

§3. Formele (tipurile) de răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare Se cunoaşte că răspunderea socială (în general) se referă la comportamentul pe care îl aleg persoanele în multiple variante posibile în cadrul determinismului social, raportat la interesele generale ale societăţii şi la cerinţele obiective ale dezvoltării sociale. Comportamentul persoanei este supus unor aprecieri şi reacţii din partea societăţii instituţionalizate prin prisma normelor sociale, chemate să modeleze deciziile şi comportamentul persoanei, dirijîndu-le în direcţia dorită de ordinea socială dominantă. Prin urmare, răspunderea socială implică sancţionarea socială a atitudinii persoanei neconcordate cu normele sociale instituite. Atunci cînd normele sociale sînt exprimate în acte normative adoptate potrivit normelor prestabilite, la baza aprecierii comportamentului persoanei (fizice şi juridice) este pusă legea în vigoare. Datorită faptului că atitudinea persoanei poate avea loc în cele mai variate raporturi juridice, şi răspunderea juridică îmbracă forme diferite. Forma concretă a răspunderii juridice se mai stabileşte în funcţie de specificul normei juridice încălcate şi de tipul raportului juridic în cadrul căruia a avut loc încălcarea legii. Conform acestui criteriu, se disting următoarele forme de răspundere juridică: penală, civilă, administrativă, materială, disciplinară etc. În domeniul protecţiei terenurilor, potrivit reglementărilor legale în vigoare, juridică poate îmbrăca formele răspunderii contravenţionale, penale, civile, iar în anumite situaţii şi forma unei răspunderi deosebite, speciale.

2. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ Contravenţională este forma răspunderii juridice care constă în aplicarea de sancţiuni persoanelor vinovate de încălcarea acelor dispoziţii legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile. Această definiţie este însuşită şi de alţi autori. Elementul esenţial al acestei răspunderi este contravenţia administrativă, care este definită de Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea din 29 martie 1985, ca o faptă (acţiune sau inacţiune) ilicită, care atentează la personalitate, la drepturile și interesele legitime

ale peroanelor fizice și juridice, la proprietate, la ordinea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislaţia prevede răspunderea administrativă (art.9). Deci obiectul contravenției îl constituie valorile (relaţiile) sociale, drepturile sau interesele legitime apărate prin norme de drept cărora li se aduce atingere ori care sînt puse în pericol de fapta savîrşită. Subiectul contravenţiei poate fi orice persoană care, în conformitate cu cerinţele legii, este recunoscută vinovată de comiterea contravenţiei. Remarcăm că legislaţia Republicii Moldova, spre deosebire de cea a României, nu recunoaşte persoanele juridice ca subiect activ al contravenţiei. Totodată, art.14 din CCA tratează în mod special statutul persoanelor cu funcţii de răspundere, ca subiecte ale contravenţiilor administrative, stabilindu-le o răspundere mai dură în raport cu cetăţenii de rînd. Latura obiectivă a contravenţiei o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare de consecinţe socialmente periculoase sau care ameninţă valorile sociale. Latura subiectivă ţine de atitudinea psihică a contravenientului faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele ei, care se exprimă prin vinovăţie. Răspunderea contravenţională pentru încălcarea normelor privind protecţia terenurilor se caracterizează prin următoarele particularităţi: -

această formă de răspundere se aplică în caz de prezență a comportamentelor contravenției. Încălcarea care nu este cuprinsă în schema componenței nu este sancționată;

-

potrivit regulii generale, sînt trase la răspundere contravențională persoanele indiferent de faptul în ce perioadă de timp au comis contravenția: în orele de muncă sau în afara acestora;

-

sacțiunile contravenționale se aplică numai de către responsabilii sau organele de stat indicate expres în lege;

-

răspunderea contravențională se aplică într-o ordine procesuală prevăzută de legislație. Contravențiile sînt foarte diverse în general, dar și în cadrul raporturilor de dreptul mediului. Dintre acestea unele se săvîrșesc în cadrul raporturilor juridice privind terenurile ce fac parte din fondul funciar agricol. Toate contravenţiile de acest fel sînt expres enumerate în art.52 din CCA şi pot fi clasificate în mai multe grupe: a) încălcări cu caracter economic: ocuparea nelegitimă a terenurilor; încălcarea termenului de reîntoarcere a terenurilor ocupate temporar, neîntoarcerea lor în starea de destinaţie specială; abaterea samavolnică de la proiectele de organizare a teritoriului, de ameliorare şi de altă natură.

b) încălcări cu caracter ecologic: poluarea terenurilor destinate agriculturii cu substanţe chimice, cu deşeuri radioactive, cu ape reziduale; nimicirea stratului fertil al solului, decopertarea neselectivă; neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului, a altor procese care înrăutăţesc starea solului, precum şi neîndeplinirea măsurilor obligatorii pentru îmbunătăţirea calităţii lui; amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectivelor care provoacă efecte de poluare a solului; c) încălcări de altă natură: construcţia nelegitimă, falsificarea informaţiei privind starea şi folosirea terenurilor; distrugerea bornelor de hotar, încălcarea termenelor de examinare a cererilor cetăţenilor privind atribuirea terenurilor şi tăinuirea informaţiilor despre fondul funciar disponibil. Dintre contravenţiile enumerate mai sus cele mai frecvent comise sînt: a) ocuparea nelegitimă a terenurilor Ocupare neligitimă a terenului înseamnă acapararea lui în lipsa unui temei legal, cu încălcarea regimului stabilit de atribuire a terenului în natură şi fără obţinerea titlului de autentificare a dreptului asupra pămîntului. Conform laturii obiective, ocuparea nelegitimă a terenurilor este declarată atunci cînd are loc îngrădirea şi instalarea bornelor de hotar şi cultivarea terenului. Totodată, dacă ocuparea este însoţită de poluarea terenului, cauzarea daunei mediului, ea constituie o contravenţie nu numai funciară, ci şi ecologică. Conform laturii obiective, această contravenţie poate fi săvîrşită numai cu intenţie. `În cazul ocupării nelegitime a terenurilor, în afară de sancţiunea contravenţională se mai aplică restituţia funciară - terenul ocupat nelegitim se restituie deţinătorului legal fără compensarea cheltuielilor suportate pe perioada ocupării nelegitime. Persoanele vinovate de ocuparea nelegitimă a terenurilor sînt obligate, cu forțe proprii, să aducă terenul în stare bună pentru exploatare, să restabilească bornele de hotar, să demmoleze construcțiile ilegale. În caz contrar, restabilirea drepturilor încalcate se efectuează în mod forțat din contul contravenientului, cu încasarea de la aceasta a tuturor cheltuielilor; b) poluarea terenurilor, inclusiv cu substanţe chimice şi radioactive, cu deşeuri industriale, ape reziduale etc. Poluarea apare, de regulă, ca rezultat al neglijenţei persoanelor vinovate sau al intenţiei indirecte, dictate de goana după profitul obţinut prin cultivarea terenurilor prin mijloace şi metode cu efect poluator. Toate terenurile poluate sînt contraindicate pentru a fi folosite conform destinaţiei, dar deosebit de dăunătoare este exploatarea acestor terenuri în scopuri agricole.

În doctrină, prin poluarea terenurilor se subînţelege “acţiunea sau inacţiunea ilegală care atrage după sine modificarea permanentă sau temporară a calităţilor biologice şi fizico- chimice ale suprafeţei terestre care, permanent sau temporar, nu mai poate fi folosită conform destinaţiei". În caz de poluare a terenurilor, în afară de aplicarea sancţiunilor contravenţionale, persoanele vinovate sînt obligate a restabilească, prin lucrări de ameliorare, calitatea terenului, din cont propriu. în caz de poluare a terenului ca rezultat al activităţii economice, persoanele pot fi total sau parţial scutite de obligaţiunea de a restitui paguba, cu condiţia îndeplinirii la timp a masurilor de restabilire a terenurilor degradate; c) nimicirea stratului fertile al solului, decopertarea neselectivă Subiectele acestei contravenții pot fi nu numai deținatorii de teren, cu titlu de prprietate, posesiune sau din imprudență, nimicesc stratul fertile al solului. Conform laturii obiective această contravenție este comisă numai prin acțiune; d) neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului, a altor procese ce înrăutățesc starea lui Una dintre obligațiile deținătorilor de terenuri este de a lua măsuri de prevenire și combatere a eroziunilor, a alunecărilor de teren, a salinizării sau înmlăștinirii secundare (art.29 Cod funciar). Neîndiplinirea acestei obligații se claridică drept contravenție. Prin urmare, ea este comisă numai prin inacțiune. Este de remarcat că pentru comiterea tuturor contravenţiilor cuprinse în art.52 CCA legiuitorul a stabilit numai o singură sancțiune – amendă - a cărei mărime este estimată în salarii minime. Din acest punct de vedere, amenda nu poate fi privită și ca o măsură de compensare. Suma amenzii poate depăşi mărimea daunei cauzate, şi invers - poate fi mai mică decît prejudiciul produs. Amenda, ca sancţiune, poate fi aplicată şi în lipsa daunei, iar încasarea ei nu absolvă persoana vinovată de obligaţia de a recupera această daună. Cuantumul amenzii este cuprins între 1 şi 15 salarii minime pentru cetăţeni şi între 1 şi 25 - pentru persoanele cu funcţie de răspundere. Analiza contravenţiilor funciare şi a consecinţelor lor conduce la concluzia că caracterul frecvent al acestor încălcări extrem de dăunătoare nu numai pentru calitatea şi productivitatea terenurilor agricole, dar şi pentru întreg mediul ambiant, este favorizat de “blîndeţea" sancţiunilor - amenzile minime şi maxime. Constatarea contravenţiilor în domeniul protecţiei terenurilor din fondul funciar agricol este reglementată de art.241-243 CCA şi se face de către inspectorii de stat pentru ecologie. După ce agentul constatator, competent a luat cunoştinţă, pe orice cale, de încălcarea normelor privind protecţia terenurilor, el este în drept să acţioneze potrivit legii, trecînd la constatarea contravenţiei.

Prima constatare priveşte calificarea faptei ilicite, dacă într-adevâr este vorba de o contravenţie sau ea este o infracţiune. Dacă, în baza celor observate personal, a relatărilor autorului faptei, ale victimei, ale martorilor, ale altor persoane şi a altor probe, el constată că a avut loc o contravenţie, trebuie să identifice contravenientul. Se impune stabilirea circumstanţelor în care s-a săvîrşit contravenţia, dacă s-au produs pagube patrimoniale, dacă există bunuri supuse confiscării etc. Toate datele se materializează într-un proces-verbal întocmit în două exemplare de agentul constatator (în prezenţa sau în lipsa contravenientului). Prin acest proces-verbal se individualizează contravenţia şi contravenientul. Acest document se semnează pe fiecare pagină de către agentul constatator şi dacă este cazul - de către contravenient. Pentru ca procesul-verbal să fie valabil încheiat (să nu fie lovit de nulitate), trebuie să răspundă următoarelor condiții minime: să nu omită consemnarea numelui și prenumelui contravenientului, fapta săvîrșită, data comiterii contravenției, semnătura agentului constatelor. Aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru faptele ilicite, săvîrșite în domeniul protecției terenurilor, constituie cea de-a doua fază a procedurii de răspundere contravențională în acest domeniu. Potrivit art.209 şi 226 CCA, examinarea cazurilor cu privire la contravenţiile prevăzute de art.52 din aceeași Lege ţine de competenţa organelor juridice și a organelor de protecţie a mediului. Astfel, judecătoriile examinează şi aplică sancţiunile corespunzătoare în cazul comiterii următoarelor contravenţii: ocuparea nelegitimă a terenurilor; construcţia nelegitimă; încălcarea termenului de reîntoarcere a terenurilor temporar ocupate; amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectivelor ce provoacă efecte de poluare a solului; încălcarea termenelor de examinare a cererilor cetăţenilor privind atribuirea terenurilor; abaterea samavolnică de la proiectele de organizare a teritoriului, de ameliorare şi de altă natură: distrugerea bornelor de hotar. Celelalte cazuri cu privire la contravenţii sînt examinate şi sancţionate, în numele organelor pentru mediu, de către inspectorul principal de stat pentru ecologie şi locţiitorii lui (art.226 CCA). După examinarea cazului (cu respectarea prevederilor art.262,267 CCA) instanța de judecată sau persoana cu funcție de răspundere pronunță decizia prin care se aplică sancțiunea contravențională sau se clasează cazul. Decizia instanței de judecată privind aplicarea sancțiunii contravenționale poate fi atacată cu apel în instanța ierarhic superioară de către contravenient, procurer sau partea vătămată. Decizia persoanei cu funcție de răspundere asupra cazului cu privire la contravenție de asemenea poate fi atacată de către contravenient sau partea vătămată, depunînd o plîngere la instanța de judecată a cărei hotărîre este definitivă.

Sancțiunea contravențională – amenda – se execute în două feluri: de către contravenient benevol, din proprie inițiativă, sau silit de către organelle de executare.

3. RĂSPUNDEREA CIVILĂ Răspunderea civilă intervine în cazul încălcării regulilor privind protecţia terenurilor agricole prin cauzarea unui prejudiciu terenurilor, drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor, posesorilor şi beneficiarilor funciari. În cazul în care prin fapta săvîrşită în domeniul protecţiei terenurilor agricole, calificată de lege contravenţie sau infracţiune, autorul ei cauzează un prejudiciu patrimonial deţinătorului terenului sau/şi altei persoane, el este obligat să repare acel prejudiciu. Prin faptele ilicite cauzatoare de prejudicii patrimoniale se poate viola un drept subiectiv renăscut şi garantat prin lege ori se poate nesocoti o obligaţie personală legal asumată, în funcţie de care vorbim de un delict civil, cînd aplicăm regulile răspunderii civile delictuale, sau de un fapt ilicit de nerespectare a unei obligaţii civile, ce dă naştere răspunderii civile contractuale. În ambele cazuri răspunderea are caracter reparator. De regulă, răspunderea civilă are caracter subiectiv, avîndu-se în vedere atitudinea psihică a autorului faţă de fapta sa şi consecinţele ei, răspunderea intervenind dacă el este vinovat. Ca excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, răspunderea civilă poale fi şi obiectivă, independentă de culpă. În cazul prejudiciilor cauzate în cadrul raporturilor de dreptul mediului în general şi al celor cauzate prin nerespectarea normelor legale privind protecţia terenurilor agricole în special, răspunderea pentru prejudiciile cauzate are caracter obiectiv. Într-adevăr, art.475 din Codul civil dispune: "Prejudiciul cauzat personalităţii sau bunurilor cetăţenilor, sau organizaţiei este recuperat de către persoana vinovată. Cel ce a cauzat prejudiciul va fi eliberat de răspundere dacă va demonstra că prejudiciul a survenit fără vina lui”. Prin urmare, vinovăţia cauzatorului de prejudiciu se prezumă. Această dispoziţie legală generală este specificată în art. 97 din Codul funciar, potrivit căruia pagubele pricinuite deţinătorilor de teren trebuie reparate integral, inclusiv avantajul ratat. Constatăm că pagubele pot fi cauzate pe mai multe căi: retragerea sau ocuparea temporară a terenurilor; limitarea drepturilor deţinătorilor; înrăutăţirea calităţii terenurilor etc. Recuperarea pagubelor o fac întreprinderile, instituțiile și organizaţiile cărora li s-au repartizat terenuri retrase, precum și persoanele fizice si juridice a căror activitate duce la limitarea

drepturilor deţinătorilor, la înrăutăţirea calităţii terenurilor ori la folosirea lor în alte scopuri, la scăderea producţiei agricole şi la înrăutăţirea calităţii ei. Pagubele sînt restituite prin reabilitarea terenurilor afectate şi aducerea lor în stare pentru a fi folosite conform destinaţiei sau în formă bănească. În cazul restituirii inoportune a terenurilor productive, date în folosinţă provizorie persoanelor juridice, acestea repară deţinătorilor de terenuri pierderile din producţia agricolă şi avantajul ratat. Una dintre încălcările legislaţiei funciare care comportă răspunderea civilă este încheierea diferitelor tranzacţii cu neglijarea cerințelor legislației. Astfel, art.95 din Codul funciar prevede că actele de vînzare-cumpărare, donaţie, ipotecare, schimb şi alte tranzacţii dintre deţinătorii de terenuri încheiate cu încălcarea modului stabilit de legislaţie sînt nule. Condiţiile nulităţii tranzacţiilor sînt stipulate în art.47-63 din Codul civil. Răspunderea persoanelor vinovate de încheierea unor tranzacţii care sînt contrare prevederilor legale de asemenea este reglementată de normele dreptului civil. În acest sens există următoarele modalităţi: a) dacă acţiunile părţilor tranzacţiei nule nu au fost intenţionate, iar consecinţele încheierii acesteia nu lezează drepturile persoanelor terţe, atunci fiecare dintre părţi restituie celeilalte tot ce a obţinut în urma încheierii tranzacţiei; b) dacă în tranzacția declarată nulă se observă acțiuni intenționate ale uneia dintre părți, îndreptate consecutiv spre lezarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor terțe, atunci partea vinovată restituie celeilate părți tot ce a obținut în urma încheierii tranzacției, iar ceea ce a primit ultima se încansează în benificiul statului; c) dacă în tranzacția declarată nulă sînt depistate acțiunile intenționate ale ambelor părți, atunci în benificiul statului se încasează tot ce au obținut părțile în urma încheierii tranzacției.

4. RĂSPUNDEREA PENALĂ Legea privind protecţia mediului înconjurător, precum şi Codul funciar (alături de răspunderea contravenţională şi civilă) conţin prevederi cu privire la răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice în cadrul raporturilor de drept al mediului. Desigur, pentru a atrage după sine răspunderea penală, încălcarea normelor de protecţie a terenurilor agricole trebuie să prezinte un pericol social deosebit, mult mai grav decît contravenţia,

sau să fie săvîrşită în astfel de circumstanţe încît, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, să fie vorba de o faptă incriminată de legea penală. Răspunderea penală îşi are locul său în legătură cu protecţia terenurilor fondului funciar tocmai datorită faplului că dreptul penal, pe lîngă că în ansamblu apără ordinea de drept, stabileşte sancţiuni şi pentru atingerile aduse acelor valori sociale care sînt ocrotite prin legislaţia funciară a ţării. Incriminarea unor fapte în legislaţia penală cu privire la regimul juridic al terenurilor este pe deplin justificată dacă avem în vedere importanţa pe care o are pentru viaţa de pe pămînt fondul funciar expus permanent poluării, degradării, reducerii. Răspunderea penală pentru încălcarea normelor legale privind protecţia terenurilor se înscrie în principiile şi regulile generale ale răspunderii infracţionale, fără să scăpăm din vedere faptul că aceasta prezintă, desigur, şi un anumit specific. Specificul acestei răspunderi este determinat de natura obiectivului ocrotit de lege şi a cărui atingere este adusă prin abaterea săvîrşită cu vinovăţie. Deşi, cum am arătat mai sus, pentru a antrena în acest domeniu răspunderea penală, abaterea trebuie să prezinte un pericol social sporit, o serioasă ameninţare pentru interesele vitale ale oamenilor, a interesului public. Intervenţia prin mijloacele de răspundere penală constituie cea mai gravă implicare în viaţa celor ce nesocotesc cerinţele formulate expres în lege, manifestă atitudini negative faţă de lege, fapt ce conduce la aplicarea împotriva acestora a unor măsuri personale sau materiale coercitive. Legislaţia Republicii Moldova reglementează numai cîteva cazuri în care intervine răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia terenurilor în general şi a celor agricole în special. Însă, înainte de a ne referi la componentele concrete ale infracţiunii, care atentează la ordinea stabilită de protecţie a terenurilor, constatam că, spre deosebire de legislaţia din România, infracţiunile de acest gen sînt cuprinse numai în Codul penal; legea privind protecţia mediului înconjurător şi Codul funciar nu conţin o enumerare a faptelor incriminate. Răspunderea penală pentru nerespectarea normelor privind protecţia terenurilor se caracterizează prin următoarele parti-cularităţi: a) Limitarea temeiurilor pentru survenirea acesteia. Temei pentru apariţia răspunderii penale serveşte fapta social periculoasă, care întruneşte semnele calificative ale conţinutului infracţiunii, prevăzute de art.7 din Codul penal. Prin urmare, faptele sancţionate pe cale penală încalcă concomitent normele de drept penal şi funciar; b) Ordinea specială de aplicare a sancţiunilor penale. Răspunderea penală survine numai în baza unei sentinţe de acuzare, pronunţate cu respectarea prevederilor Codului procesual penal;

c) Răspunderea penală poartă în exclusivitate un caracter personal. La răspundere penală nu pot fi trase persoanele juridice. d) Aplicarea sancţiunilor penale (precum şi a celor contravenţionale) nu eliberează infractorul de repararea pagubei cauzate în urma faptei ilicite comise. Din infracţiunile prevăzute în Codul penal care se referă direct sau indirect la protecţia cantitativă sau calitativă a terenurilor reţinem: 1) Încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului (art.176 od penal). Răspunderea pentru comiterea acestei infracțiuni intervine atunci cînd, printr-o formă direct sau camuflată, se încalcă dreptul de proprietate asupra terenurilor (inclusive cele agricole), prin încheierea diferitelor tranzacții, ca: vînzare-cumpărare, ipotecă, donația, schimbul etc. De remarcat că prsoana poate fi trasă la răspundere penală numai cu condiția că anterior a fost supusă sancționării contravenționale pentru același delict. Subiectele infracțiunii prevăzute de art.176 din Codul penal sînt cetățenii și persoanele cu funcții de răspundere, care pot fi traşi la răspundere penală şi pentru concurs de infracţiuni, în conformitate cu art.184-186 din Codul penal (abuz de putere, neglijenţă, exces de putere). 2) Stricăciunea semănăturilor şi vătămarea plantaţiilor (art.168 Cod penal). Unicul semn calificativ al acestei infracţiuni este “cauzarea unui prejudiciu considerabil proprietarului”. 3) Încălcarea regulilor de combatere a bolilor şi vătămătorilor plantelor, care au cauzat consecinţe grave (art.173 Cod penal). Răspunderea intervine atunci cînd sînt aduse atingeri, cu consecinţe grave, factorilor de mediu supuşi protecţiei, şi în primul rînd terenurilor agricole; 4) Deteriorarea intenţionată a instalaţiilor de irigare cu consecinţe grave (art.174 Cod penal) este sancţionată atunci cînd sînt aduse atingeri calităţii solului. Răspunderea penală survine şi în cazul în care sînt încălcate normele de îngropare (depozitare) a substanţelor şi deşeurilor nocive, de evacuare a apelor reziduale, dacă aceasta a cauzat pagube de proporţii mari sau putea să conducă la urmări grave - faptă prevăzută de art. 2351 Cod penal. Dacă aceeaşi faptă a cauzat îmbolnăviri în masă sau moartea oamenilor, fie alte consecinţe grave, pedeapsa este stabilită conform alin.2 al aceluiaşi articol. Relatăm că, în cazurile în care, din culpa persoanelor cu funcţii de răspundere, terenurile agricole au fost poluate cu deşeuri menajere, substanţe nocive, ape reziduale sau produse petroliere, persoanele în cauză pot fi trase la răspundere penală în conformitate cu art.184 (abuzul de putere), 185 (excesul de putere) şi 186 (neglijenţa) din Codul Penal. Faptele care sînt prevăzute în articolele la care ne-am referit se pedepsesc cu amendă, muncă corecţională sau privaţiune de libertate, după caz.

5. RĂSPUNDEREA SPECIALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI TERENURILOR Deşi este o chestiune discutabilă, ne referim pe scurt şi la o "răspundere specială" în domeniul examinat în această parte a lucrării, deoarece ni se pare că ea, în perspectivă, va fi consacrata. Una dintre sancţiunile speciale specifice dreptului mediului, în sensul că nu ţine nici de răspunderea contravențională, nici de cea penală, şi cu atît mai mult de răspunderea civilă, este legată direct tocmai de protecţia cantitativă şi calitativă a terenurilor. Într-adevăr, reamintim că în art.2 din Codul funciar este stabilită obligaţia deţinătorilor de terenuri de a asigura cultivarea acestora şi protecţia calităţii solului. Articolele 24 şi 25 din Codul funciar prevăd că, în cazurile în care proprietarul, posesorul sau beneficiarul terenului, fără motive întemeiate, nu-1 cultivă sau nu iau măsuri pentru protecţia şi ameliorarea solului, organul autorităţii publice locale va dispune aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi îi va soma în scris să-şi respecte obligaţiile. Dacă deţinătorii de teren nu-şi onorează obligaţiile în termenul stabilit (nu mai mare de doi ani), ei îşi pierd dreptul de proprietate, posesiune sau de folosinţă a terenului prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea autorităţilor publice locale sau a proprietarului. Aceasta este sancţiunea specială la care se fac referiri în doctrină şi care este considerată realizată în cadrul unei răspunderi speciale de dreptul mediului. Într-adevăr, referitor la această sancţiune se consideră, în primul rînd, că intenţia legiuitorului a fost de a scoate din sfera contravenţionalului fapta deţinătorului de teren agricol şi, în al doilea rînd, că, în acest caz, nu avem a face cu o sancţiune administrativ-contravenţională, ci cu o sancţiune specifică dreptului mediului, dat fiind faptul că este vorba de încalcarea unei obligații legale dintr-un raport de drept al mediului.

Concluzie Fiecare stat are dreptul exclusiv si obligatia de a apara relatiile sociale de o importanta vitala si de a cere oricarei persoane sa se abtina de la orice manifestari care ar putea dauna efectiv sau numai a pereclita aceste interese. O conditie necesara pentru formarea unui stat bazat pe drept o constituie lupta pentru intarirea legalitatii, ordinii publice si ocrotirea drepturilor cetatenilor. Acest sarcini stau in fata tuturor organelor de stat, in special a organelor judecatoresti. Mecanismul de baza care asigura apararea sociala, respectarea legislatiei si a drepturilor fundamentale ale omului este legislatia. In lucrarea data am facut referire la raspunderea juridica in dreptul comercial si felurile ei: - civila (delictuala si contractuala); - penala; - contraventionala. In studiul efectuat s-a facut trimiteri la literatura de specialitate in acest domeniu, la legislatia in vigoare, si cadrul normativ al altor state (Romaniei). Ideea principala a acestei lucrari este transmiterea catre destinatar a tuturor informatiilor ce se refera la materia raspunderii persoanelor participante la raporturile de drept penal. Punind in evidenta notiunile de baza sa facut un pas spre cunoasterea elementelor principale privind raspunderea juridica.

Bibliografie 1. Constitutia Republicii Moldova. - Chisinau, 1995. 2. Codul penal al Republicii Moldova cu modificari si completari la data de 15 februarie 2002.Chisinau, 2002.. 3.Codul de procedura penala cu modificari si completari la data de 15 martie 2001.-Chisinau, 2001 4. Drept penal. Partea speciala. - Bucuresti, 1995. 5. Borodac Alexandru. Curs de drept penal: Partea speciala. Vol. I. - Chisinau, 1996.