Bazele Dreptului. Raspunderea Juridica

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Din punct de vedere lingvistic răspunderea este conştientizarea de către personalitate a datoriei sale în faţa societăţii, unei colectivităţi de oameni, înţelegerea sensului şi însemnătăţii comportamentului său. În jurisprudenţă acest termen a căpătat o altă semnificaţie, deosebită de cea din limbajul obişnuit, şi anume: evidenţiază consecinţele negative, survenite în cazul comiterii unor fapte ilegale de către o persoană fizică sau o persoană juridică. Răspunderea juridică include în sine doar acele consecinţe ale încalcării de drept, care se exprimă în apariţia unor noi obligaţiuni sau alte modalităţi a obligaţiunilor apărute din raportul de drept deja existent. Aceste modalitaţi, precum şi obligaţiile noi apărute trebuie să fie în legătură cu urmările negative, nesatisfăcătoare pentru cel, ce a încălcat ordinea de drept. Evidenţa răspunderii ca un sistem juridic special, în afara aplicării măsurilor de constrîngere îndreptate spre executarea obligaţiei existente, ţine de conţinutul relaţiilor care apar în cazul dat. Constrîngerea la îndeplinirea obligaţiei n-o putem considera răspundere, deoarece constrîngerea statală e îndreptată doar la asigurarea obligaţiei. Cu ajutorul constrîngerii de stat participanţii la raport sunt aduşi la poziţia, în care ei ar trebui să se afle în corespundere cu cerinţele legale. Răspunderea juridica civilă este acea sancţiune aplicată faţă de delicvent sub forma impunerii unei obligaţii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i aparţine. Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în obligaţia pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat alteia. A răspunde în mod civil înseamnă, în sens juridic, a răspunde din punct de vedere civil. Prin funcţia sa reparatorie, răspunderea civilă are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate în situaţia anterioară, prin înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la bază atît practica judiciară, cît şi literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civilă, ca fiind principiul de bază al răspunderii civile se referă la obligaţia de reparare. În literatura de specialitate noţiunea ”răspunderii juridice civile” rămîne a fi discutabilă. Unii autori înaintează noţiunea de răspundere pozitivă, prin care urmează înţeles executarea tuturor obligaţiilor în mod strict, de neabătut. În sfera obligaţiilor această răspundere coincide de fapt cu executarea în mod corespunzător a acestora. Dar, în acelaşi context, executarea corespunzătoare a obligaţiilor şi răspunderea juridico-civilă se supun unor reguli diferite. Pînă cînd obligaţiile sunt executate în modul corespunzător, nu putem vorbi despre răspundere, şi dimpotrivă, aplicarea răspunderii exclude executarea corespunzătoare a obligatiilor. În unele cazuri încălcarea de drept serveşte drept temei pentru naşterea şi dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzării de daune, care va servi drept temei pentru apariţia raportului juridic civil de despăgubire. În aşa fel, răspunderea se reduce la apariţia unui raport scopul căruia este – aplicarea măsurilor corespunzătoare de influenţă faţă de persoanele, care au încălcat norma de drept corespunzătoare. E diferită starea lucrurilor, cît priveşte executarea necorespunzătoare a unei obligaţii sau neexecutarea unei obligaţii într-un raport juridic existent. În acest caz raportul apărut deja şi între

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

participanţii acestui raport există o anumita legătură. Măsurile de răspundere sunt îndreptate (în cazul cînd e imposibil de a recupera în natură raportul juridic încălcat) spre a modifica drepturile şi obligaţiile părţilor astfel, ca, în rezultatul final să fie obţinute scopul urmărit de la bun început, de asemenea pierderile şi prejudiciul cauzat prin încălcarea obligaţiei să fie reparate de persoana vinovată. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului în cazul neexecutării obligaţiei contractuale în condiţiile în care este reală această executare, are drept scop obţinerea rezultatului concret (executarea unei lucrări, punerea în circulaţie a unor mărfuri, produse calitative, în bază de contract de cumpărare - vînzare). Prin urmare, răspunderea pentru încălcarea obligaţiilor într-un raport juridic existent are drept scop conformarea comportamentului real comportamentului model al unui raport juridic. Drept consecinţă, delimităm răspunderea în baza unui fapt juridic (ilicit) şi răspunderea pentru încălcarea obligaţiei existente prestabilit. Deosebirea in cadrul conţinutului acestor relaţii face să deosebim şi forme diferite de răspundere. Astfel, în cadrul răspunderii pentru un fapt ilicit (delict) subiectul, care are anterior un comportament ilegal nu se află în nici un raport juridic anterior cu subiectul sau subiectele, drepturile cărora le-a încălcat. În acest caz se încalcă nemijlocit o normă de drept, stabilită pentru a ocroti drepturile şi interesele subiective absolute a celor, ce au de suferit. În cadrul răspunderii pentru încălcarea drepturilor şi obligaţiilor într-un raport juridic existent, comportamentul ilegal se reduce la încălcarea unui drept relativ la o deviere a comportamentului real de la modelul, întărit într-un raport juridic. Această deosebire în literatura juridică civilă capătă expresia delimitării răspunderii civile contractuale şi delictuale. Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea debitorului unei obligaţii născute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutării în sens larg a prestaţiei datorate, adică executarea ei cu întîrziere, executarea necorespunzătoare ori neexecutarea propriu-zisă totală sau parţială. Răspunderea civila delictuală este obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicita extracontractuală sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemată prin lege să raspundă. Privitor la raportul dintre cele două forme ale răspunderii civile, menţionăm că răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, pe cînd răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Ori de cîte ori nu avem de-a face cu o răspundere contactuală, vor fi aplicate regulile privitoare la răspunderea civila delictuală. În literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a acestor doua forme a raspundeii civile; avînd în vedere că aceste au elemente comune şi, în acelaşi timp, între ele există şi deosebiri. Astfel, s-au purtat discuţii controverse în încercarea de a rezolva problema în cauză, răspunsul fiind diferit, conturîndu-se două teorii: teoria dualităţii răspunderii civile şi teoria unităţii răspunderii civile. a) La etapa actuală teoria unităţii răspunderii civile pare a fi mai mult susţinută atît de teoriticieni, cît şi de practicieni, invocîndu-se, măcar şi ipoteza că culpa contractuală are aceeaşi natură ca şi cea delictuală şi constă în atitudinea psihică faţă de fapta ilicită. Această teorie s-a

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

accentuat mai cu seamă în literatura de specialitate franceză din ultimii ani, unde se susţine abrogarea tuturor diferenţelor între situaţia victimei contractante şi a unei terţe persoane. Tot aici se mentionează că pe viitor se tinde la distincţia între "drept general sau comun" şi regimurile spcifice a responsabilităţii civile. Cunoastem faptul că unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativităţii, adică, în această ordine de idei responsabilitatea contractuală pentru produse va putea fi invocată numai de părţile contractante. Terţele persoane nu vor putea invoca răspunderea contractuală pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării ori a executării necorespunzătoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, terţii vor putea apela la răspunderea civila delicuală, în măsura în care sunt întrunite condiţiile pentru această raspundere. Ex. (cu aspect economic): conform legislaţiei în vigoare şi proiectului Codului civil al Republicii Moldova, răpunderea delictuală poate fi invocată doar atunci cînd produsul defectuos a cauzat prejudicii vieţii, sănătăţii sau averii consumătorului. Admitem cazul cînd un consumător a procurat un frigider, care are termen de garanţie stabilit de producător (un an de zile). Peste o săptămîna de zile consumătorul vinde, la rîndul său acest frigider unei terţe persoane, din cauza că nu mai are nevoie de el în virtutea faptului că va pleca pe o perioada îndelungată peste hotare. În intervalul termenului de garanţie frigiderul se deteriorează şi nu mai poate fi folosit după destinaţie (fără a fi prezenţa vinovăţia noului proprietar). Apare întrebarea: va putea oare noul proprietar să-l atragă pe producător (sau unitatea comercială) la răspundere contractuală, din moment ce între ei nu există un raport contractual? Este oare rezonabil să înaintăm acţiuni către persoana care i-a vîndut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea înaintării ulterioare a acţiunii în regres de către acesta faţă de producător (realizator- organizaţia comercială)? Şirul de deosebiri între răspunderea contractuală şi cea delictuală, permite totuşi să spunem că ele există în cadrul unităţii răspunderii civile. Stabilind anumite limite ale aplicării răspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orientează la faptul, care din aceste forme este capabil cît mai efectiv să influenţeze asupra participanţilor la relaţiile civile, stimulîndu-i pe aceştia la luarea deciziilor optime în situaţii concrete. Alegerea de către legiuitor a formei răspunderii se înfăptuieşte ţinînd cont de specificul funcţional al răspunderii contractuale şi delictuale, deaceea această situaţie urmează a fi luată în consideraţie la îmbunătăţirea legislaţiei privind îmbunătăţirea protecţiei păgubaşilor. Examinînd răspunderea juridico-civilă ca modalitate de apărare a drepturilor păgubaşilor, trebuie de precizat funcţiile acesteia, ea permiţînd stabilirea limitelor aplicării efective în scopul atingerii obiectivelor propuse. În literatura de specialitate este mult discutată problema cumulului dintre răspunderea contractuală şi cea delictuală. Desigur, această problemă poate fi discutată doar cînd între autorul prejudiciului şi persoana păgubita există un contract valabil încheiat, a cărui neexecutare s-a concretizat în producerea prejudiciului.

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Un principiu care se impune în practica judecătorească este că nu este posibilă nici o combinare, în cadrul unei acţiuni mixte, a regulilor ce se aplică atît în cadrul răspunderii delictuale, cît şi celei contractuale, aşa cum şi apelarea, în completare, la acţiunea contratuală, pe baza căreia au fost obţinute despăgubiri. Admitem cazul cînd un consumător a procurat un oarecare produs (frigider,televizor ş.a.) care, fiind conectat la reţeaua electrică, a explodat, provocînd un incendiu. Drept consecinţă, toată averea acestuia a fost distrusă, inclusiv a avut de suferit şi copilul minor de (5 ani) care s-a soldat cu arsuri de gradul II şi deosebite consecinţe de ordin moral. Desigur, nu se urmăreşte nici o vină a consumătorului în această situaţie, deoarece cazul s-a produs din motiv că bunul a fost necalitativ. Este foarte greu de imaginat că consumătorul în cauză va înainta mai întîi o acţiune pe temei contractual (care ar însemna, în cazul dat, înlocuirea cu un alt bun de calitate corespunzatoare sau rezilierea contractului), şi, ulterior, să înainteze o acţiune pe temei delictual, pentru a dobîndi repararea întregului prejudiciu, atît material, cît şi moral. Reieşind din situaţia ilustrată, consumatorul în cauză va avea tot temeiul de a înainta nemijlocit acţiune în ordine de răspundere delictuală, deaceea nu putem fi de acord întrutotul cu părerea, că în cazul în care între părţi a existat un contract, din a carui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale. Dupa cum am aratat mai devreme, atît răspunderea delictuală, cît şi cea contractuală poate fi invocată doar dacă există elementele, temeiurile atragerii la răspundere, care, de fapt, sunt comune ambelor forme. Acestea sunt: 1. prejudiciul; 2. fapta ilicita; 3. legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu; 4. vinovatia. a) Prejudiciul. Principiile repararii ale prejudiciului. Printre elementele constitutive ale răspunderii civile, prejudiciul este cel a cărui existenţă atrage cele mai puţine discuţii. Expresia de prejudiciu aparţine vorbirii curente şi semnifică paguba, dauna, ştirbirea onorii, a reputaţiei, a prestigiului cuiva. Se consideră că termenul de prejudiciu are doua inţelesuri: unul traditional, care vine în sens larg din dreptul român, şi desemneaza prejudiciul sau paguba, şi altul, prin care înţelegem despăgubirea. Prima accepţiune este si cea corectă, pentru că despăgubirea semnifică valoare de acoperire, de inlocuire a pagubei. Repararea prejudiciului se caracterizează prin aceea că, averea trece din sfera patrimonială a unui participant a raporturilor juridice civile (cauzatorul prejudiciului) în sfera patrimonială a altui participant al raporturilor juridice civile (cel ce a avut de suferit). Deaceea repararea prejudiciului reprezintă însăşi răspunderea unui participant al raportului faţă de celălalt, şi prin aceasta se şi deosebesc de alte forme a răspunderii juridico-civile, care-s legate nemijlocit de lipsirea de un

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

drept oarecare civil (de exemplu, confiscarea în folosul statului a ceea, ce a primit un subiect, încheind o convenţie contrar intereselor statului). Se are în vedere cazul de nepermitere a restricţiei ca efect al nulităţii convenţiilor, încheiate contrar intereselor statului şi societăţii (art.51 al Codului civil al Republicii Moldova). Repararea prejudiciului e îndreptată la restabilirea sferei patrimoniale a păgubitului din contul averii vinovatului, deaceea ea tot timpul poartă un caracter compensator. Prejudiciul poate fi privit sub aspect social şi juridic. În accepţiunea sa socială orice încălcare de drept presupune un prejudiciu, fiindcă acesta se răsfrînge negativ asupra relaţiilor sociale.. În sens juridic încălcarea de drept poate şi să nu atraga dupa sine un prejudiciu. În literatura de specialitate se mai utilizează pe larg noţiunile de: “daună”, ”prejudiciu”, “pierdere”, primele doua fiind sinonime. Pierderile reprezintă expresia bănească a daunei sau prejudiciului. Prin pierderile cauzate se are în vedere aprecierea băneasca a acelui prejudiciu, care a fost cauzat de debitorul contractual sau de persoana, vinovată de cauzarea unui delict. Prin prejudiciu cauzat păgubaşuluilui se înţelege rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, al atingerii aduse prin fapte de orice fel drepturilor aceastora, valorilor pe care ei le ocrotesc, rezultat care, în conformitate cu legea civilă, atrage obligaţia de reparare din partea persoanei responsabile. Prejudiciul poate fi cauzat atît persoanei cît şi bunurilor acesteia, putem menţiona că în primul caz prejudiciul urmează de reparat doar dacă a fost cauzat anume persoanei fizice. În cazul al doilea, avîndu-se în vedere prejudiciul cauzat bunurilor persoanei fizice, în proiectul Codului civil al Republicii Moldova se prevede că, în ordine delictuală urmează de reparat şi prejudiciul adus bunurilor unei persoane juridice, ca urmare a deficienţelor constructive, de producţie, de receptură sau a altor neajunsuri a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor. Dacă prejudiciul cauzat păgubaşului poate fi apreciat în bani, el este un prejudiciu patrimonial. Prejudiciul cauzat prin deteriorarea sau distrugerea unui bun sau prejudiciul cauzat unei persoane care şi-a pierdut total sau partial capacitatea de muncă sunt exemple tipice. Dacă prejudiciul nu este susceptibil de evaluare banească, el este prejudiciu moral (nepatrimonial). În domeniul protecţiei consumătorului practica judecătorească demonstrează, că aproape în exclusivitate pe lîngă cerinţa privind repararea prejudiciului, consumătorul cere şi repararea prejudiciului material, de exemplu: în baza art.32 al Legii privind protecţia consumătorilor a fost incasat de la S.A. "R.N" în folosul lui F. sumele atît pentru prejudiciul material, cît şi pentru cel moral, din motivul expirării termenul prevazut în contractul de executare a comenzii. (Decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Nr.2r-63 din 28.02.1997). Avînd în vedere că Legea R.M.Nr.1453-XII din 25.05.93 stabileşte şi compensarea daunelor morale ca măsură de răspundere (juridică) pentru încălcarea drepturilor, însă pentru analiza acestei probleme e nevoie de un capitol capitol separat. Prejudiciul patrimonial are doua părţi componente: -pierderea efectiv suferită; -beneficiul nerealizat.

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Unul dintre principiile reparării prejudiciului este repararea integrală a acestuia. Pierderea efectiv suferită constă într-o micşorare a valorii active a patrimoniului consumatorului, pe cînd beneficiul nerealizat este lipsa activului patrimonial de sporire care ar fi intervenit dacă nu s-ar fi săvîrşit fapta ilicita. Altfel spus, dauna reală constă din acele cheltuieli, pe care păgubaşul, a carui drepturi sunt încălcate, le-a suportat sau le va suporata pentru revenirea la situatia anterioară încălcării drepturilor, pierderea sau deteriorarea bunurilor lui. Beneficiul nerealizat include veniturile, pe care le-ar fi primit persoana vătămată, participînd în condiţiile obişnuite la relaţiile juridice civile, dacă drepturile nu i-ar fi fost încălcate. Privitor la dauna reală, necesitatea cheltuielilor şi marimea lor, necesare pentru a readuce starea lucrurilor la situatia anterioară încalcarii dreptului subiectiv, trebuie să fie confirmate de calcule întemeiate, dovezi, devizul cheltuielilor, îndreptate la înlăturarea neajunsurilor mărfurilor, lucrărilor, serviciilor. Cît priveşte dauna reală provocată bunurilor consumătorului, spre exemplu, de acelaş incendiu, ca urmare a conectarii la reţeaua electrică a unui aparat de uz casnic cu deficienţe, urmează să fie reparată în întregime, la bază fiind evaluarea tututor obiectelor care au pierit sau au fost deteriorate. Dacă la acel moment în încaperea respectivă se aflau bunuri a unor terţe persoane, acestea, la randul lor, tot pot fi indicate în lista rspectivă. Beneficiul nerealizat deseori este numit ireal, ceea ce este incorect. În cazul persoanelor juridice, beneficiul nerealizat ce dă dreptul la despagubire se poate produce sub forma “bulgărului de zăpadă” prin rostogolire, avînd în vedere că specificul comerţului presupune reinvestirea continuă a profitului. Întrucat legislaţia privind protecţia consumătorului reglementează doar distribuirea produselor (lucrarilor, serviciilor) în scop de utilizare de fiece zi, în scop neeconomic, iar subiectele în cauza sunt cele cu scop economic, decade întrebarea despre pretinderea unui oarecare venit (beneficiu) nerealizat. Este evident, că astfel de mărfuri (lucrări, servicii) din punct de vedere al legii exclude posibilitatea utilizării lor pentru primirea venitului. Totodată dorim să atragem atenţia asupra faptului, că Legea R.M.Nr 1453-XII din 25.05.93 utilizează două expresii diferite în contexte diferite. Aşa, art.27 prevede că daunele pricinuite sănătăţii, vieţii proprietăţii consumătorului ca urmare a deficienţelor constructive, de producţie de receptură sunt restituite în întregul volum (ceea ce presupune şi venitul nerealizat), iar art.11 prevede pentru cazul de comercializare a mărfurilor necalitative şi rezilierea contractului şi despăgubirea pierderilor suferite (ceea ce ne permite să facem concluzia, că în acest caz nu poate fi vorba şi despre un oarecare venit nerealizat). De aici, şi diferenţe de sens între expresiile: ”repararea daunei în întregul volum” şi “despăgubirea pierderilor suferite”, ultima incluzînd în sine cheltuielile efectiv făcute (în care se include insuşi preţul de cumpărare a produsului necalitativ, de transportare (cînd se efectuează cu forţele consumătorului), de reparaţie şi altele, precum şi mărimea compensaţiei pentru dauna morală, dacă este pretinsă. Literatura de specialitate menţionează drept venit nerealizat pierderea salariului în legatura cu vătămarea sănătăţii.

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Vătămarea integritaţii corporale şi a sănătăţii poate genera, pe lîngă cheltuieli pentru îngrijiri medicale necesare şi pierderea totală sau parţiala a capacităţii de muncă, iar prejudiciul sub forma venitului nerealizat reprezintă cîştigul din munca de care a fost lipsită victima în aceeaşi proporţie. Spre exemplu: o actriţă cu renume, folosind o crema pentru faţă, care se pretindea a fi de firmă vestită, a avut de suportat urmări grave sub formă de desfigurări, arsuri ale feţei. Acest lucru a făcut imposibilă activitatea ei profesională ulterioară. Prejudiciul estetic poate genera pagube patrimoniale atunci cînd aspectul fizic reprezintă un criteriu în activitatea unei persoane fizice. În acelaş sens, are dreptul la despagubire şi persoana care la data faptei ilicite nu era incadrată în muncă, dacă, capabilă de muncă fiind, i s-a răpit putinţa de a se încadra sau reîncadra în muncă prin săvîrşirea faptei ilicite. Durerea fizică poate avea urmări asupra capacităţii de muncă şi poate genera pierderi patrimoniale reparabile. Dupa regula generală urmează a fi reparată (în urma răspunderii) atît dauna reală, cît şi venitul nerealizat. Dar, totodată vor fi nule acele clauze de nerăspundere sau micşorare a răspunderii în contractele de adeziune, unde una din parţi (creditorul spre exemplu) este un consumator - persoană fizică, dacă mărimea răspunderii pentru această categorie de obligaţii este stabilită de lege. De exemplu, va fi lovită de nulitate absolută o convenţie încheiată între un cumparator - persoană fizică şi o organizaţie comercială, unde aceasta din urmă nu va purta răspundere pentru vinderea bunurilor de o calitate necorespunzatoare. Modalitatea despagubirii în natură sau în formă banească o alege instanta de judecată, în dependenţă de împrejurările concrete ale cauzei. Desigur, la bază sunt puse şi interesele persoanei fizice. Repararea în natură a prejudiciului, ca urmare a răspunderii juridice, înseamnă alegerea mijloacelor celor mai adecvate formei şi gravitaţii acestuia. Repararea în natură este activitatea de înlaturare a prejudiciului suferit de către o persoana prin utilizarea unor modalităţi şi procedeie practice (cum ar fi inlocuirea unor bunuri distruse cu altele de acelaşi fel, efectuarea unor reparaţii tehnice ş.a.) care, în functie de specificul şi gravitatea prejudiciului respectiv, sunt apte să ducă, în cea mai mare măsura, la realizarea principiului repararii integrale a prejudiciului şi la restabilirea situatiei anterioare a persoanei pagubite. În materia raspunderii delictuale pentru produsele defectuoase repararea vătămărilor aduse persoanei poate fi realizata numai prin echivalent bănesc, în majoritatea cazurilor, însa distrugerile cauzate bunurilor acesteia pot fi reparate fie în natură, prin înlocuire, restituire ori reparare, fie prin echivalent banesc, fie cumulînd cele două modalităţi de reparare. În cadrul răspunderii contractuale modalitatea de reparare difera în functie atît de natura obligatiei neexecutate, ori executate cu întîrziere, ori defectuos. În practică se recurge deseori la cumulul celor doua modalitati. Reclamantul creditor poate fi autorizat să îndeplinească obligaţia de a face pe cheltuiala debitorului pîrît. Spre exemplu, în cazul procurării unui automobil cu defecte, consumatorul poate efectua reparaţia de sine stătător, punînd în seama vînzătorului său a producătorului obligaţia de a suporta cheltuielile.

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Pentru a se produce repararea prejudiciului, urmează sa-l determinăm, cît să determinăm şi reparaţia. b) Fapta ilicită. Fapta ilicită reprezintă condiţia obiectivă a răspunderii juridice. Comportamentul este ilegal, dacă încalcă o normă de drept indiferent de faptul ştia ori nu ştia subiectul respectiv că încalcă aceste norme. Normele dreptului civil stabilesc diferite cerinţe faţă de comportamentul participanţilor la circuitul civil, inclusiv şi faţă de agenţi economici şi consumători. Va fi ilegal acel comportament al agentului economic, care nu corespunde cerinţelor înaintate pentru executarea corespunzatoare a obligaţiei. Dacă obligaţia apare din contract, atunci ilegal va fi acel comportament al debitorului, care neglijează (încalcă) condiţiile contractului. În mod obişnuit fapta ilicită, ca element al răspunderii civile pentru produse, este definită ca fiind orice faptă care, încălcîndu-se normele dreptului civil obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv, aparţinînd unui consumător. Principiul de drept obiectiv care este încălcat este acela ca nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa, vreo vătămare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia. Atunci cînd examinăm fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, subînţelegem obiectivitatea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei anumite persoane. Fapta ilicită constă din acţiuni şi inacţiuni. În literatura de specialitate se mentionează că atît acţiunii cît şi inacţiunii le sunt caracteristice aceleaşi semne interne. Din punct de vedere juridic inacţiunea nu poate fi redusă la simpla pasivitate a subiectului, dar reprezintă neexecutarea acelor acţiuni concrete, la care era obligată în baza legii sau în baza unui contract. Aşadar, inacţiunea constituie fapta ilicită, ori de cate ori norma ilegală obligă o anumită persoană să acţioneze într-un anumit mod, cerinţa legală care nu a fost respectată. Această inacţiune ar putea reprezenta un comportament “o acţiune” împotriva legii, de natură a angaja răspunderea autorului său. Este posibil că în acelaşi comportament ilicit al unui agent economic să fie întrunite, în acelaşi timp, atît acţiuni, cît şi inacţiuni ilicite. Astfel, vor fi ilegale şi acţiunile (spre exemplu) vînzătorului, care a transmis cumpărătorului mărfuri, calitatea cărora nu corespunde clauzelor contractului (legii- în cazuri generale) sau prin care induc în eroare consumătorul privitor la anumite calităţi ale produsului. Drept inacţiuni ilegale vor servi acele fapte, care constau în neinformarea cumpărătorului despre viciile ascunse ale bunului, sau în sensul adevărat al cuvîntului, neprezentarea informaţiei despre produs ( se consideră drept ilicită, lipsa informaţiei şi situaţia, cînd informaţia nu este înscrisă în limba de stat sau alte limbi, care vor fi stabilite de Guvern). La fel inacţiune va fi refuzul de a preschimba produsul viciat pe altul de aceiaşi măsură, model, calitate corespunzătoare, sau refuzul de a efectua reparaţia bunului necalitativ. c) Raportul de cauzalitate

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

Pentru a fi angajată raspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o alta persoană, dar este necesar ca între fapta şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. Deseori raportul de cauzalitate cît priveşte prejudicierea consumătorilor poate fi stabilit cu uşirinţă. Alteori raportul în cauză este mai greu de stabilit, mai ales cînd efectul a fost precedat de o multitudine de acţiuni umane sau de alte împrejurări. Spre exemplu, un automobil, care a fost procurat (nou) şi care avea deficienţe ale frînei, dar care la prima vedere nu au putut fi depistate. Parcurgînd o oarecare distanţă, automobilul a produs un accident anume din cauza că frîna nu a putut fi pusă în funcţiune la momentul cuvenit. În rezutat, a decedat stăpînul şi două persoane sau soldat cu leziuni corporale grave, automobilul, deteriorîndu-se, desigur. La prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea necorespunzatoare a automobilului sau neîndemînarea şoferului. Tocmai de aceea în practica judecătorească se dispune efectuarea, unor expertize tehnice, chimice, medicale sau de altă natură. Asemenea expertize, desigur necesare, nu sunt întotdeauna suficiente pentru lămurirea participării persoanei (consumatorului) la producerea efectului, fiind necesare o serie de alte probe. Deci trebuie precizat că este necesar să se stabilească nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea sau inacţiunea omenească cu caracter ilicit şi prejudiciul, fără a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic. Deşi orice acţiune umană constituie o acţiune unitară, de ordin psiho-fizic, ea exprimînd nu numai o exteriorizare obiectivă, dar deopotrivă, şi o atitudine de conştiinţă, afectivitate şi voinţă, totuşi, atunci cînd analizăm raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, facem abstracţie de atitudinea subiectivă. Aspectele de ordin psihic alcătuiesc un element important pentru stabilirea răspunderii: vinovaţia. d) Vinovăţia. Temeiuri de exonerare de răspundere pentru produse. Literatura juridică actuala defineşte vinovăţia ca reprezentînd “atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvîrşirii faptei ilicite sau la momentul imediat anterior săvîrşirii acesteea, faţă de faptă şi urmările acesteea.“ Această formulare se referă, pe de o parte, la elemente de ordin intelectiv si volitiv (“ atitudinea psihică”), iar pe de altă parte demonstrează legătura acestui “ subiectiv” al omului cu fapta sa şi urmările acesteia, adică elementul obiectiv. Este de menţionat că, vinovăţia înseamnă o atitudine psihică faţa de fapta ilicita şi urmările acesteia, însă o atitudine subiectiv negativă, de ignorare a regulilor juridice înstituite în societate, considerate valabile şi acceptate ca valoroase la un anumit moment dat. Nu orice atitudine subiectivă constituie vinovăţie, ci doar acea atitudine, ce presupune conştientizarea semnificaţiei sociale a faptei sale, a caracterului ei antisocial, şi vinovăţia de a săvîrşi fapta şi de a-şi asuma urmările acesteia. Ca proces psihic, structura vinovăţiei civile cuprinde elementul intelectiv si volitiv. Procesele psihice, componente ale vinovăţiei, nu sunt diferite de cele care constituie substratul psihic al oricarei acţiuni umane. Din punct de vedere intelectiv, actul voluntar al omului conţine un complex proces cognitv, ce presupune cunoaşterea obiectului, conştientizarea trebuinţelor, dorinţelor,

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

valorizarea motivelor, scopurilor, mijloacelor şi corelarea lor prin prisma exigenţelor propriului eu şi a celor obiective. Individul nu poate fi făcut civilmente răspunzător dacă nu a cunoscut semnificaţia sociala a faptelor sale. Omul trebuie să-şi dea seama că faptele sale sunt de natură să vătămeze drepturile subiective ale celorlalţti membri ai societăţii, adică trebuie să aibă conştiinţa carecterului antisocial al conduitei sale. Factorul volitiv, de voinţă, reprezintă activitatea psihică îndreptată spre atingerea unor scopuri, care presupune deliberarea şi decizia pentru un anumit comportament de urmat. Vinovăţia poate fi abordată din perspectiva formelor sale de manifestare, punîndu-se accent pe elementele sale de structură (intelectiv si volitiv). Din acest punct de vedere se şi analizează gradele vinovăţiei, adică forma intenţiei sau forma neintenţionată. Deşi gradul vinovăţiei nu prezintă relevanţă juridică deosebită în dreptul civil, totuşi, în unele cazuri gravitatea vinovăţiei produce efecte juridice specifice, la care ne vom opri, pe scurt, în continuare. 1. Instantele de judecată sunt orientate înspre aprecierea mai largă a întinderii prejudiciului, în cazul în care este vorba de o faptă intenţionată sau savîrşită prin imprudenţă, şi, în asemenea situaţie, este tendinţa că şi întinderea reparaţiei să fie mai mare. 2. Dacă în materia răspunderii civile delictuale se admit clauze de nerăspundere, atunci ele vor fi valabile numai pentru neglijenţa uşoară, şi, dimpotrivă, nu se vor aplica cînd e vorba de intenţie sau neglijenţa gravă. 3. În caz de cumul al raspunderii civile delictuale cu cea contractuală, în unele cazuri soluţia depinde de gravitatea vinovăţiei. 4. Dacă pe lîngă vinovăţia autorului faptei ilicite se constată şi vinovăţia victimei, gradul vinovăţiei autorului are importanţă în privinţa stabilirii prejudiciului pe care trebuie să-l repare. 5. În materia viciilor ascunse, efectele pot fi diferite pentru viciile ascunse care n-au fost cunoscute şi viciile ascunse cu viclenie. Spre deosebire de fapta ilicită şi legătura cauzală ca fiind elemente obiective ale răspunderii civile, vinovăţia (generatoare de răspundere juridică) reprezintă condiţia subiectivă. Fiind atitudinea psihică a subiectului faţă de fapta sa, vinovăţia se poate constata atît la persona fizică, cît şi la persoana juridica. Vinovăţia persoanei juridice este privită prin prisma vinovăţiei colaboratorilor săi în procesul executarii obligaţiunilor lor de serviciu în virtutea funcţiei ocupate sau a specificului muncii prestate. Din moment ce persoana juridică este debitor, acţiunile lucrătorilor debitorului în vederea executării obligatiilor sale se consideră acţiuni ale debitorului. De exemplu, vinovăţia unei fabrici care avea obligaţia de a coase elementele din piele, şi care nu şi-a executat corespunzător aceasta obligaţie, folosind aţe din cele mai necalitative, putrezite chiar. De asemenea, poartă vinovăţie şi personele responsabile, care au admis producţia în cauză spre realizare şi care nu au luat măsurile necesare corespunzatoare pentru preîntampinarea acestei sutuatii. În rezultat sunt lezate drepturile consumătorului. În literatură se întalnesc şi păreri opuse. Se menţionează de exemplu, că vinovăţia unei persoane juridice nu se poate reduce la vinovăţia colaboratorilor ei, dar reprezintă vinovăţia unui colectiv întreg formînd un tot intreg. Într-adevar, calitaţile unui tot întreg nu pot fi reduse la o

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

simplă adunare a calităţilor părţilor lor componente. Însă pentru ştiinţa juridică are o importanţă deosebită acea împrejurare, care ne demonstrează că vinovăţia persoanei juridice în exterior nu se poate manifesta altfel, decît prin prisma comportamentului vinovat al colaboratilor ei. Potrivit art. 27 al Legii R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 : ”Daunele pricinuite sănătăţii, vieţii, proprietăţii consumătorului ca urmare a deficienţelor constructive, de producţie, de receptură sunt restituite în întregul volum, dacă legislaţia în vigoare nu prevede răspundere mai drastică.” Deşi legea nu stabileşte faptul, că răspunderea va surveni indiferent de vinovăţia agentului economic, acest fapt reiese din conţinutul art.27 al respectivei legi. Mai mult ca atît consumătorul este exonerat de obligaţiunea de a dovedi lipsa vinovăţiei sale. Prin urmare, producătorul trebuie să dovedească vina consumătorului. Ţările –membre ale Uniunii Europene, transpunînd în legislaţiile lor interne Directiva nr. 374 privind răspunderea pentru produsele defectuoase, au stabilit principiul răspunderii fără vinovăţie a producătorului în caz de prejudiciu cauzat prin defectul unui produs şi suprimarea oricărei diferenţe între victime, care trebuie supuse aceluiaşi regim de răspundere chiar dacă sunt sau nu legate prin relaţii contractuale de producator. De altfel, directiva prevede cauze de exonerare limitative. Proiectul noului cod civil al Republicii Moldova prevede la fel răspunderea producătorului pentru produsele defectuoase, indiferent de vina acestuia. Potrivit art.29 al Legii Republicii Moldova menţionate mai sus: “Agentul economic urmează a fi exonerat de despăgubire, dacă va dovedi nerespectarea de către consumător a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea măsurilor elementare de precauţie, a condiţiilor inofensivităţii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinaţiei.” Codul Civil al Federatiei Ruse (art.1098) stabileşte, că “Vînzătorul sau producătorul marfii, executorul lucrarii sau serviciului este eliberat de raspundere în cazul, dacă va dovedi, că dauna a aparut ca urmare a forţei majore sau încalcarea de către consumator a regulilor stabilite de utilizare a mărfurilor, rezultatelor lucrărilor, serviciilor, sau păstrării lor.” Fapta victimei, în cazul dat, a consumatorului, exonerează de raspundere în măsura în care ea are efectul unei adevărate forţe majore raportat la “fapta lucrului”. În caz contrar, ea duce numai la micşorarea răspunderii producătorului, proporţional cu gradul de participare a victimei. Fapta victimei exonerează de răspundere numai atunci cînd ea este singura cauză a producerii prejudiciului. De fapt, în mod practic, producătorul (vînzatorul) în calitate de pîrît, tinde să dovedească că, în realitate, nu există raport de cauzalitate între “fapta produsului” şi producerea prejudiciului. Cînd alături de fapta victimei apare şi vinovăţia producătorului, se pune problema vinovăţiei comune, dar, în mod practic apar mari dificultăţi în stabilirea gradului de contribuţie la producerea prejudiciului, dificultăţi izvorîte din necesitatea comparării culpei dovedite a victimei cu culpa prezumată a producătorului. Aşa-zisa vinovăţie mixtă este caracterizată de cîteva momente: 1) prejudiciul apare în rezultatul comportamentului cu vinovăţie nu numai a debitorului, dar şi a creditorului; 2) prejudiciul apare în sfera patrimonială numai a unei părţi a obligaţiei-creditorului;

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

3) prejudiciul reprezintă un tot întreg şi este imposibil de stabilit, în ce mărime sunt cauzate de acţiunile cu vinovăţie a debitorului, şi respectiv ale creditorului. În asemenea cazuri, de obicei, instanţa de judecată micşorează mărimea răspunderii debitorului. Deoarece în cazul vinovăţiei mixte este imposibil de apreciat, care parte a pierderilor le-a provocat debitorul, iar care - comportamentul creditorului, unicul criteriu, de care ne putem conduce este forma vinovăţiei debitorului şi creditorului (debitor fiind producătorul, vînzatorul, executorul lucrării, serviciului). Din cele expuse, reiese că răspunderea delictuală pentru produse defectuoase poartă un caracter obiectiv. Doctrina juridică şi practic juridică în materie admit existenţa unor forme ale răspunderii civile delictuale fară vinovăţie. Astfel, ţările Uniunii Eropene, căt şi noul Cod civil al Federaţiei Ruse, Georgiei şi altor state au stabilit prin norme imperative răspunderea pentru produsele defectuoase fără vinovăţie, fiind mărită considerabil responsabilitatea producătorilor neoneşti. Legislaţia în cauză prevede doar cîteva cazuri de exonerare de raspundere la care vom reveni puţin mai jos. Problema răspunderii obiective este controversată, deaceea, pentru a nu se îndepărta de ideea de vinovăţie (ca generatoare a răspundrii, chiar şi juridice), idee, pe care se fundamentează întreaga legislaţie civilă, unii autori susţin soluţia temeiului subiectiv-obiectiv, propusă în doctirna juridică pentru cazurile aşa-numite, răspunderi obiective. În literatură se evidenţiaza legătura strînsă care există între cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale. Atitudinea psihică a autorului faptei ilicite se analizează pornindu-se de la elementele obiective ale răspunderii, prin care aceste elemente sau pe baza lor făcîndu-se şi dovada vinovăţiei. Legislaţia Repiblicii Moldova cu privire la protectia consumatorilor (în cazul dat) prevede un singur caz de exonerare de răspundere pentru aducerea prejudiciilor consumătorilor prin comercializarea produselor defectuoase, şi anume, art.29 declară că ”Agentul economic urmează a fi exonerat de despagubire, dacă va dovedi nerespectarea de către consumător a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea măsurilor elementare de precauţie, a condiţiilor inofensivităţii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei.“ Făcînd o analiză mai amplă a legislaţiei statelor care au întărit drept temei a raspunderii delictuale şi răspunderea pentru produse (Rusia, Germania, Franta, Olanda), putem menţiona că este tratată diferit problema exonerarii de răspundere. De exemplu, Codul Civil al Federatiei Ruse mai menţionează şi forţa majoră, alături de vina consumătorului. Forţa majoră este o împrejurare externă, invinsibilă şi irezistibilă, cu caracter absolut, adică pentru oricine s-ar afla în aceeaşi situaţie. În legislaţiile civile ale ţărilor sus-amintite se mai enumeră cîteva temeiuri de exonerare de răspundere a producătorului şi, anume: • produsul să nu fie adus în circulaţie; • în raport cu imprejurarile se poate considera că produsul nu avea defectul care a cauzat prejudiciul în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie;

www.referate.narod.ru

Bazele dreptului – raspunderea juridică

• defectul constă în aceea că produsul în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie corespundea unor dispozitii legale obligatorii; • defectul, în raport cu stadiul ştiintei şi al tehnicii în momentul în care producatorul l-a pus în circulaţie, nu putea fi recunoscut. În literatura franceză de specialitate toate temeiurile de exonerare de raspundere pentru produse sunt clasificate în doua grupe: temeiuri generale si speciale. Temeiuri speciale sunt acelea care au fost menţionate mai sus. Cu privire la ultimul temei Legea Federaţiei Ruse “Privind protecţia consumătorului” ( art.14) stabileşte că: prejudiciul urmează să fie reparat indiferent de faptul, dacă stadiul ştiinţei şi tehnicii permitea sau nu de a descoperi careva calităţi dăunatoare ale materialelor, produselor, mijloacelor sau mecanismelor de prelucrare. Deşi această normă prevede un regim mult prea sever de răspundere pentru producător ( care mai este numită şi “ răspundere absolută” sau răspundere pentru rezultat) este binevenită, credem noi. Dupa cum menţionam mai înainte, Legea R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 prevede temei de exonerare vinovăţia consumătorului. Deşi articolul 29 al legii nu prevede şi cazul exonerării pentru forţa majoră, acest temei se poate deduce din dreptul comun. Cît priveşte celelalte temeiuri de exonerare amintite mai sus în legislaţia civilă a statelor cu tradiţie în acest domeniu, deci e momentul oportun de a le introduce şi în legislaţia noastră, în viitorul Cod Civil. Vinovăţia civilă contractuală este atitudinea subiectivă reprosabilă a debitorului obligaţiei contractuale faţă de fapta sa ilicită (şi urmările acesteea) constînd în neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întarziere a obligaţiei care îi incuba. Factorul volitiv în materie contractuală, constă în voinţa debitorului contractual de a săvîrşi fapta ilicită, alegerea unei conduite contrare legii sau clauzelor contractuale. În cazul răspunderii civile delictuale, vinovăţia faptuitorului se raportează la o fapta care a înfrînt voinţa legiuitorului, încălcînd obligatiile fixate de acesta. În cazul răspunderi civile contractuale, vinovăţia este raportată la obligaţiile izvorîte din contract, fiind o vinovăţie modulată la condiţiile contractului şi care nu poate exista în afara acestuia. Potrivit legislaţiei civile în materie contractuală, debitorul răspunde indiferent de forma vinovăţiei sale, adică indiferent de faptul că neexecutarea obligaţiei sau executarea ei necorespunzătoare s-au făcut cu intenţie sau numai din imprudenţă.

Acest referat a fost download-at de pe http://referate.narod.ru

www.referate.narod.ru