Raport_final _monitorzare_media.pdf

  • Uploaded by: maksik
  • 0
  • 0
  • November 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Raport_final _monitorzare_media.pdf as PDF for free.

More details

  • Words: 23,387
  • Pages: 137
MONITORIZAREA MASS-MEDIA în campania electorală pentru alegerile parlamentare 2019 Raport final 09 ianuarie – 24 februarie 2019

Raportul este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația Presei Independente (API), în cadrul unui proiect de monitorizare a mass-media implementat cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (SUA), al Guvernului Suediei și al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

I. DATE GENERALE 1.1 Obiectivul proiectului: monitorizarea şi informarea publicului cu privire la comportamentul editorial al instituțiilor mass-media în perioada preelectorală şi în campania electorală pentru alegerile parlamentare 2019 din Republica Moldova. 1.2 Perioada de monitorizare: 9 ianuarie 2019 – 24 februarie 2019 1.3 Criteriile de selectare a instituțiilor mass-media supuse monitorizării: Instituțiile mass-media au fost selectate în baza următoarelor criterii: a) forma de proprietate; b) geografie; c) limba de difuzare; d) notorietate/audiență. Astfel, sunt monitorizate instituții mass-media publice şi private, cu acoperire națională, cvasi-națională şi regională, în limba română şi în limba rusă. 1.4 Mass-media monitorizate: Audiovizual Moldova 1, GRT, Prime TV, Canal 2, Canal 3, Publika TV, Jurnal TV, NTV Moldova, Pro TV Chișinău, TV8, Accent TV, TV Centrală Portaluri online și presa scrisă Agora.md, Aif.md, Deschide.md, Diez.md, Esp.md, Gagauzinfo.md, Jurnal de Chișinău (ziar), Kp.md, Moldova.org, Newsmaker.md, Noi.md, Realitatea.md, Sputnik.md, Timpul.md, Unimedia.info, Zdg.md 1.5 Obiectul monitorizării TV (intervalul 18:00-22.00) A. Câte un buletin informativ în limba rusă și limba română; B. Emisiunile (talk show-uri) cu caracter electoral; C. Dezbaterile electorale. Portaluri online și presa scrisă Întreg conținutul editorial, fără publicitatea marcată corespunzător. 1.6. Echipa Proiectul este realizat în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere şi Corecte de Centrul pentru Jurnalism Independent (monitorizare TV) și Asociația Presei Independente (monitorizare presă online şi presă scrisă). 1.7 Cadrul metodologic Datele au fost colectate și analizate în baza unei metodologii de monitorizare elaborate de Oxford Media Research Center pentru proiectele de monitorizare ale Organizaţiei Internaţionale Campania Globală pentru Libertatea de Exprimare „Articolul XIX”. Metodologia a fost actualizată la sfârșitul anului 2018 și începutul anului 2019 cu asistența experților organizației Osservatorio di Pavia din Italia. Caracteristicile acestei metodologii sunt următoarele: utilizarea indicatorilor 1) cantitativi, inclusiv tipul, durata, tematica mediatizării, sursele știrilor, frecvența şi durata apariției concurenților electorali în știri, şi 2) calitativi, meniți să evalueze tonalitatea reflectării: neutră,

pozitivă sau negativă, ținând cont de atitudinea instituției mass-media și/sau a jurnalistului față de fiecare protagonist. Monitorizarea se axează pe două componente de bază: evaluarea pluralismului social și a pluralismului politic în media, care presupune măsurarea diversității de opinii, a pluralității de voci în cadrul materialelor cu tentă electorală. Sunt monitorizate toate materialele cu tangență electorală directă sau indirectă și toate materialele în care apar reprezentanții partidelor sau ai concurenților electorali, chiar dacă subiectele nu au legătură directă cu alegerile. În plus, sunt monitorizate toate subiectele în care este vorba despre activitatea Guvernului, a Parlamentului și cea a Președinției, acești protagoniști având un rol important în spațiul public. Fiecare material a fost supus unei evaluări de conținut şi de context, pentru a determina tonalitatea reflectării. Aceasta a fost atribuită prin evaluarea prezenței 1) opiniei explicite, exprimată de mass-media față de protagoniști, și a 2) cadrajului sau frame-ingului1 evenimentelor sau subiectelor, care îi poate favoriza sau defavoriza pe protagoniști. Conținutul şi/sau contextul pozitiv al materialului nu indică neapărat tendențiozitatea sau partizanatul instituției media care difuzează știrea. Doar dacă există tendința, pe o anumită perioadă de timp, ca unii dintre subiecți să fie favorizați sau defavorizați, se poate spune că este vorba despre un dezechilibru.

II. ANALIZA DATELOR 2.1 Audiovizual Frecvența reflectării. În perioada 9 ianuarie - 24 februarie 2019, cele 12 posturi de televiziune monitorizare au difuzat în total 5877 de materiale cu caracter electoral direct și indirect, între care 5556 de știri, 206 emisiuni și 115 dezbateri. Volumul total al materialelor a fost de aproximativ 449 de ore, dintre care aproximativ 208 ore au revenit știrilor, 165 de ore – emisiunilor, iar aproximativ 76 de ore - dezbaterilor. Genul materialului Stiri Talk-shows Dezbateri Total

1

Apariții 5556 206 115 5877

Durata (sec) 747476 595186 273972 1616634

Frame-ing - selectarea și evidențierea anumitor fațete ale unui eveniment sau subiect și conectarea lor în așa fel încât să denote o anumită interpretare sau soluție http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr3-4-2011/07-N%20Corbu.pdf

Frecvența știrilor, emisiunilor și dezbaterilor, per post TV

TV Centrală TV 8 Pro TV Acent TV NTV Moldova Jurnal TV Canal 3 Canal 2 Publika TV Prime TV GRT Moldova 1 0

100

200

300 Dezbateri

400 Emisiuni

500

600

700

800

900

Știri

Diversitatea tematică. Subiectele abordate de majoritatea mass-media monitorizate au vizat de cele mai multe ori domeniul politic - activități cu implicarea concurenților electorali, a partidelor politice, lansarea concurenților în campanii pe circumscripția națională și circumscripțiile uninominale. În multe cazuri a fost vorba despre diverse acuzații, inclusiv de corupție, lansate de unii concurenți la adresa altora. A doua temă ca frecvență a fost procesul electoral, inclusiv subiecte despre activitatea Comisiei Electorale Centrale (CEC), procedura de înregistrare a candidaților în cursa electorală, procedura de vot în țară și peste hotare, sesizări privind presupuse abateri de la legislație comise de unii concurenți electorali etc. Urmează subiecte privind probleme sociale, domeniul economic și al ocrotirii sănătății, corupție, relații externe, cultură și divertisment. De regulă, acestea au avut caracter electoral indirect, fiind vorba despre activități ale președintelui și Președinției, ale diferitelor ministere si structuri guvernamentale, ultima sesiune a Parlamentului etc. Au mai fost abordate, însă mult mai rar, subiecte ce țin de administrația publică locală, integritate, caritate, educație, drepturile omului. Pluralismul social. Pe lângă actorii politici și concurenții electorali, posturile monitorizate au recurs la diverse surse sociale în știri, pe primul loc fiind cetățenii, urmați la mare distanță de reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), ai societății civile, experți locali și străini, diplomați, oficiali și observatori străini și administrația publică locală. Cetățenii s-au regăsit de cele mai multe ori în știri cu elemente de „Vox Populi”, care au vizat probleme sociale și politice, dar și în știri de campanie, exprimându-și opinia față de anumiți concurenți pe circumscripții uninominale. Cele mai diverse surse sociale au fost utilizate de Pro TV (cetățeni, CEC, experți, societatea civilă, judecători/avocați, diplomați/observatori străini, APL, presa etc.), Moldova 1 (CEC, cetățeni, ONG-uri, diplomați/observatori străini, presa, judecători/avocați etc.) și Accent TV (cetățeni, CEC, diplomați/observatori străini, experți, societate civilă, APL etc.).

Sursele și protagoniștii sociali citați sau menționați în știri și emisiuni/12 posturi TV

Surse și protagoniști Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Administraţia publică locală Oficiali din guvern Poliţia/armata Business Grupuri de inițiativă Mass media Judecători, avocaţi Biserica Sindicate

Frecvența 5145 833 477 462 437 425 271 253 239 221 212 194 33 4

Pluralismul politic. Materialele monitorizate în perioada de referință i-au avut ca protagoniști în principal pe reprezentanții partidelor, dar și pe concurenți independenți în circumscripții uninominale. De asemenea, președintele Igor Dodon, alături de prim-ministrul Pavel Filip și alți reprezentanți ai Guvernului, au făcut subiectul mai multor știri, dar și al emisiunilor de la unele posturi monitorizate. Cea mai mare vizibilitate din punctul de vedere al frecvenței și duratei aparițiilor în imagini și al intervențiilor directe în știri, emisiuni și dezbateri au avut-o Partidul Democrat din Moldova (PDM), Blocul electoral ACUM, Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM), Partidul politic Șor și Partidul Liberal (PL). Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/12 posturi TV

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul „Democraţia Acasă”

Durata Durata vorbirii Candidat Frecvența apariției, directe, sec. sec. Da 2048 42086 27680 Da 1723 50180 33514 Da 1707 56518 37638 Da 831 13864 6196 Da 546 10015 6430 Da 354 4464 2256 Da 264 7542 6023 Da 169 3191 1829 Da 157 2494 1518

Da Da Da

Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Naţional Liberal Partidul politic Voinţa Poporului Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da

147 109 105

7889 1390 1659

7050 764 1095

95 82 46

1717 1188 185

1152 662 0

Frecvența și durata apariției în dezbateri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/12 posturi TV

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Verde Ecologist Partidul Liberal Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul Naţional Liberal Partidul Regiunilor din Moldova

Durata Durata vorbirii Candidat Frecvența apariției, directe, sec. sec. Da 34 17243 17135 Da 25 12783 12812 Da 24 11439 11475 Da 22 5250 4860 Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

19 16 14 13 8 8 8 8 7 6

8290 7651 5279 4508 4800 4088 4615 4265 4500 2460

8283 6780 5220 4380 4800 4080 4560 4260 4500 2460

Dintre candidații înscriși în cursa electorală în circumscripțiile uninominale, cei mai mediatizați au fost Vladimir Plahotniuc (afiliat PDM), Andrei Năstase (afiliat Blocului electoral ACUM), Ilan Șor (Partidul politic Șor), Maia Sandu (Blocul ACUM), Pavel Filip (PDM). Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/12 posturi TV/TOP 20

Surse și protagoniști

Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Șor Ilan Sandu Maia Filip Pavel Bătrîncea Vlad

Afiliere politică Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Frecvența

Volumul apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

191 176 111 100

6654 3148 2242 1636

3471 1549 813 521

87

1540

807

85

6729

5383

Țuțu Constantin Greceanîi Zinaida Vieru Călin Munteanu Valeriu Nastas Andrei Bolea Vasile Babuc Monica Odințov Alexandru Roșca Vladimir Slusari Alexandru Volosatîi Boris Terguță Ion Costin Vasile Cojocaru Dinari

Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent Blocul electoral ACUM Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Independent Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

79

1122

565

70 59 56 47

2149 2165 1317 426

1315 1552 522 62

38

2415

1754

37

1024

785

35

1817

1255

33 32 28 28

973 452 419 533

526 252 278 303

27

166

71

27

1262

800

Frecvența apariției în dezbateri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/12 posturi TV/minimum trei apariții

Surse și protagoniști Herța Veronica Leiciu Gheorghi Ciubașenco Dumitru Guznac Valentin Cîrlig Mihail Bolea Vasile Stratulat Mihail Lebedinschi Adrian Reniță Iurie Lipskii Oleg Chitoroaga Dumitru Dimoglo Nina Cuznețov Iurii Dudoglo Nicolai

Afiliere politică

Frecvența

Volumul apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Partidul Liberal Independent Partidul Nostru Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Independent

3 3 3

1800 2100 1800

1800 1800 1800

3 3

905 1800

900 1800

3

1805

1805

3

1800

1800

3 3

1800 1800

1800 1800

3 3 3 3 3

1823 1440 2100 1800 2100

1823 1440 1800 1800 1800

Nedelea Veaceslav Gagauz Fiodor Bilețchi Vlad Cebotarescu Dumitru Cerba Valeriu Cojocaru Dinari Volconovici Augustin Rotaru Valentina Jelescu Dumitru Burduja Petru Crețu Ilie Verbițchi Ruslan Nicolaescu-Onofrei Liliana

Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Liberal Independent Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Liberal Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Liberal Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM

3

1385

1380

3 3 3 3

2100 1791 1800 1800

1800 1791 1800 1800

3

1800

1800

3

1800

1800

3 3

1904 490

1904 480

3 3 3 3

1800 1800 1800 1800

1800 1800 1800 1800

Dintre instituțiile de stat, președintele Dodon și reprezentanții Președinției dețin întâietatea atât din punct de vedere al frecvenței aparițiilor, cât și al duratei intervențiilor directe.

Subiecți Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecventa

Durata apariției

Durata vorbirii directe

Nu Nu Nu

1419 952 237

95403 36951 7324

55270 30135 5837

Frecvența reflectării partidelor politice per post TV/Circumscripția națională/TOP 5 900 800 700 600 500 400 300 200 100 0 Moldova 1

GRT

Prime Publika Canal 2 Canal 3 Jurnal NTV Accent Pro TV TV TV TV Moldova TV PDM

Blocul ACUM

PSRM

Partidul Șor

PL

TV 8

TV Centrală

Echilibrul de gen. Marea majoritate a materialelor analizate au fost puternic dezechilibrate din perspectiva raportului gender, o mare parte a surselor și protagoniștilor citați sau menționați de cele 12 posturi de televiziune fiind de sex masculin – 61%, sursele de sex feminin constituind aproximativ 23%. Singurele categorii de surse/protagoniști în care numărul femeilor l-a depășit pe cel al bărbaților au fost categoria „Cetățeni” și „CEC”. De asemenea, un număr relativ înalt de protagoniste/surse femei a fost înregistrat în cadrul Blocului electoral ACUM, urmat de Partidul Socialiștilor din Moldova. De notat că rata surselor de sex feminin din categoria „Cetățeni” constituie 48% din numărul total de surse femei. Cel mai bun indicator la capitolul echilibru de gen a fost înregistrat la Jurnal TV – 32%, Canal 2 – 29%, Canal 3 – 28%, Prime TV – 26%, Publika TV – 24%, TV Centrală -24%. Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

061%

Feminin

100%

Nespecificat Total

023% 016%

10000 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0

Masculin

8842

4222 2704

2628 2507 1424 917 574 1350 541 482 820 376 232 176 3338 10

Названия столбцов Masculin

570 343 445 399 4139132 248 299 148 286 17851 100 39

Названия столбцов Feminin

Названия столбцов Nespecificat

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Date generale, 12 posturi TV. De cele mai mute ori, de tonalitate pozitivă au beneficiat concurenții electorali în circumscripția națională

PDM, urmați de PSRM și Partidul politic Șor. Similar, actorii electorali în circumscripții uninominale afiliați acestor partide au fost protagoniștii celor mai multe materiale cu tonalitate pozitivă. În același timp, reprezentanții Blocului ACUM au apărut în cele mai multe materiale cu tonalitatea negativă. În materiale cu tonalitate negativă au apărut și reprezentanții PDM, PSRM, Partidul Șor, PL. Tonalitatea reflectării concurenților electorali în știri, emisiuni, dezbateri/Circumscripția națională, 12 posturi TV 7000

6135

6000 5000 4000 3000 2000

1281 986 1084 461 585 495 350 259 1000 274523709 1394 13 1183 2128 31112 1113 37 170 102150 52 5 22 3 12 1 3178 21731 10 0

Tonalitatea Negativ

Tonalitatea Neutru

1376 1190 90

145

Tonalitatea Pozitiv

Dintre concurenții în circumscripții uninominale, cele mai multe apariții în materiale cu tonalitate pozitivă i-au revenit lui Vladimir Plahotniuc, urmat de Vlad Bătrâncea și Zinaida Greceanîi, iar cele mai multe cu tonalitate negativă – lui Andrei Năstase, Maia Sandu și Ilan Șor. Tonalitatea reflectării concurenților electorali în știri, emisiuni, dezbateri/Circumscripții uninominale, 12 posturi TV

1000 900 800 700 600 500 400 300 200 89 117 87 70 57 43 43 52 58 38 59 50 33 100 15 59 1 2616 43 1 1322 1111 7 25 2 7 14 0

Tonalitatea Negativ

860

293 215 29 22 20 116 20 12 12 413

Tonalitatea Neutru

286 30 116 15 127 13 13

Tonalitatea Pozitiv

Reprezentanții instituțiilor statului, în special Guvernul, au fost vizați mai mult în materiale cu tonalitate pozitivă, iar cei ai Președinției și Parlamentului – tonalitate mai mult neutră, dar și pozitivă. 800 715 700 600 500

466

461

400

362

300 221 200

162 115

100

59 12

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

TONALITATEA REFLECTĂRII CONCURENȚILOR ELECTORALI/Per post TV Postul public național de televiziune Moldova 1 a reflectat campania preponderent în știri și dezbateri, oferind și timpi de antenă gratuiți concurenților electorali. Majoritatea subiectelor relevante au vizat procesul electoral (39% din numărul total de subiecte abordate) și domeniul politic (32%), CEC (31%), cetățenii (25%) și reprezentanții societății civile (17%) fiind sursele

sociale citate/menționate cel mai des în știrile analizate. Radiodifuzorul public național a oferit spațiu de emisie unui număr mare de candidați și concurenți electorali în circumscripția națională și circumscripții uninominale. De cele mai dese ori, în știri au apărut reprezentanții Blocului electoral ACUM (20% din numărul total de concurenți în circumscripția națională), ai PDM (20%) și PSRM (17%), iar din rândul concurenților în circumscripții uninominale de cele mai dese ori au fost reflectați Vladimir Plahotniuc (PDM) - 8%, Pavel Filip (PDM) - 4,4% și Valeriu Munteanu (Blocul electoral ACUM) – 3,5%. Tonalitatea reflectării a fost în mare parte neutră pentru majoritatea dintre ei. Reprezentanții Președinției și ai Guvernului au fost protagoniștii multor știri relevante, prim-ministrul Pavel Filip și membrii Cabinetului de miniștri fiind reflectați de cele mai multe ori în tonalitate pozitivă (45% din numărul total de materiale cu prezența acestora). Postul public regional GRT a reflectat sumar campania electorală, difuzând în buletinul de știri în limba rusă din orele serii puține materiale relevante prezentei monitorizări. Postul a organizat dezbateri pentru candidații în circumscripții uninominale. Știrile relevante, de cele mai dese ori cu tematică politică (48%), i-au citat/menționat pe reprezentanții CEC (32%) și cetățeni (32%), care au fost principalele surse sociale citate/menționate de GRT. Actorii politici au fost rareori citați/menționați în știri. În știrile și emisiunile puse pe post de radiodifuzorul public regional a fost remarcată tendința de favorizare a concurentului electoral independent Nicolae Dudoglo, care în 50% din materiale a beneficiat de tonalitate pozitivă. Posturile private cu acoperire națională Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV au reflectat similar campania electorală în știri, emisiuni și dezbateri (la tema referendumului național consultativ). Subiectele politice au predominat agenda acestor radiodifuzori, cetățenii, urmați la mare distanță de experți, fiind sursele sociale la care posturile respective au apelat de cele mai dese ori în materialele analizate – 55-68% și, respectiv, 5-8%. Dintre actorii politici, în majoritatea cazurilor, la aceste posturi au avut acces reprezentanții PDM (26-29%) și candidații/concurenții afiliați acestui partid. Tonalitatea reflectării acestora a fost preponderent pozitivă (63-73%), PDM fiind favorizat și prin prezența membrilor Guvernului în știri și emisiuni (60-80%). Reprezentanții Blocului electoral ACUM și concurenții în circumscripții uninominale afiliați acestui bloc au fost prezenți preponderent în imagine, tonalitatea pentru aceștia în știri fiind de cele mai multe ori negativă (83-93%). Reprezentanții PSRM și președintele Dodon au apărut în materiale cu tonalitate negativă 38-48% și neutră - 23-33%. Jurnal TV a reflectat campania în știri, emisiuni și dezbateri. Temele abordate au vizat mai mult domeniul politic (35%) și procesul electoral (22%), postul recurgând prioritar la cetățeni (62%) în calitate de surse sociale, urmați de experți (8%) și reprezentanți ai societății civile (7%). Dintre actorii politici, cea mai mare vizibilitate au avut-o reprezentanții PDM (36%), ai Blocului ACUM (31%) și ai Partidului politic Șor (13%). Tonalitatea față de PDM și Partidul Șor a fost neutră (74 și, respectiv, 73%) și negativă (26 și, respectiv, 27%), iar față de Blocul ACUM – neutră și pozitivă (85 și, respectiv, 15%). NTV Moldova și Accent TV au avut politici editoriale similare, reflectând campania în știri și emisiuni, iar Accent TV și în dezbateri. Temele cel mai des abordate au fost din domeniul politic (28-49%), procesul electoral (10-17%), relații externe (8-10%) societatea civilă, domeniul economic. Cetățenii au predominat în rândul categoriilor de surse sociale citate (43-66%), urmați de diplomați și observatori străini (6-21%) și CEC (5-11%). Dintre actorii politici, posturile au oferit spațiu de emisie preponderent atât reprezentanților PSRM (41-51%) și concurenților electorali în circumscripții uninominale afiliați acestui partid, cât și președintelui Igor Dodon. Materialele despre șeful statului și reprezentanții Președinției au ocupat spațiu

semnificativ în buletinele de știri și emisiuni, constituind 80-96% din materialele despre Guvern, Parlament și Președinție. Tonalitatea reflectării a fost mai mult pozitivă pentru PSRM (56-72%) și pentru președintele Dodon (56-57%). PDM și Blocului ACUM le-au revenit 2022% și 12-13% din spațiul dedicat concurenților electorali, fiind reflectați în tonalitate neutră, dar și negativă: PDM - 49-58% negativ și ACUM - 27-39% negativ. Pro TV a difuzat un număr mare știri și dezbateri atât pentru concurenții în circumscripția națională, cât și în cele uninominale. Postul s-a remarcat prin asigurarea diversității tematice, fiind vorba despre subiecte privind procesul electoral (36%), domeniul politic (28%), societatea civilă (6,5%), integritate (6%), corupție (3%) etc. Dintre sursele sociale de cele mai dese ori au fost citați cetățenii (56%), reprezentanții CEC (12%), ai mass media (5%), societății civile (4%), experți (4%) etc. Printre actorii politici care au fost mai vizibili la Pro TV se numără PDM (23%), Blocul ACUM (19%) și PSRM (13%). Pro TV a oferit o platformă pentru dezbateri unui număr mare de concurenți electorali în circumscripții uninominale. În majoritatea cazurilor, tonalitatea reflectării protagoniștilor politici la acest post a fost neutră. TV 8 a pus pe post în perioada monitorizată atât știri și emisiuni, cât și dezbateri electorale. Cele mai multe subiecte (62%) au vizat domeniul politic, urmate de tema procesului electoral (18%). Sursele sociale prioritare au fost cetățenii (55%), CEC (8%), judecătorii/avocații (6%). Printre actorii politici reflectați cel mai des se numără PDM (24%), Blocul ACUM (17%) și PSRM (16%). La dezbaterile organizate de TV 8 a participat un număr mare de concurenți în circumscripții uninominale. Atitudinea postului față de actorii politici a fost de cele mai multe ori neutră. Televiziunea Centrală a reflectat campania în știri, care au vizat preponderent domeniul politic (40%) și procesul electoral (26%), integritate (7%) și probleme sociale (6%). Postul a asigurat un pluralism social relativ, apelând la cetățeni (52%), CEC (14%) și APL (8%), dar și la alte surse sociale. Partidul politic Șor a avut cea mai mare vizibilitate (27%), urmat de PSRM (17%) și Blocul ACUM (13%). Tonalitatea pentru Partidul politic Șor a fost mai mult pozitivă (70%), iar față de reprezentanții PSRM și Blocului electoral ACUM a fost mai mult neutră, dar și negativă (40% și, respectiv 38%). 2.2 PORTALURI ONLINE ȘI PRESA SCRISĂ Frecvența reflectării. Cele 16 portaluri online și ziare monitorizate au publicat, în perioada 9 ianuarie - 24 februarie 2019, un număr total de 5677 de materiale cu caracter electoral direct și indirect, inclusiv 5490 de știri, 153 de editoriale sau alte articole de opinie și 34 de interviuri. Volumul total al materialelor relevante a constituit 12.458.545 de semne. Unele materiale relevante prezentei monitorizări au fost însoțite de înregistrări video, cu un volum total de 1.651.622 de secunde de înregistrări video (circa 459 de ore). Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect/16 mass-media

Genul materialului Stiri Editorial_opinie Interviu Total

Apariții 5490 153 34 5677

Video (sec.) 1627972 9109 14541 1651622

nr. semne 11607761 592039 258745 12458545

Cele mai active portaluri informaționale, pe întreaga durată a perioadei și campaniei electorale au fost Unimedia.info și Deschide.md care au publicat 695 și, corespunzător, 648 de materiale jurnalistice relevante, urmate de Agora.md (518) și Aif.md (511). Cea mai modestă reflectare a campaniei au avut-o portalurile regionale Esp.md (cu 110 materiale) și Gagauzinfo.md (133). Săptămânalul Jurnal de Chișinău a publicat în total 69 de articole care au vizat direct sau indirect campania electorală.

Frecvența materialelor relevante/ 16 mass-media, per portal online/ziar 289

Unimedia.info Sputnik.md

181

424 423 409

Noi.md Moldova.org Jurnal de Chișinău/ziar

58

Esp.md

195 132 109

Deschide.md

691

408

300

275 494 515

Agora.md 0

100 Interviuri

200

300

400

500

Editoriale/opinii

Știri

587

600

700

800

Diversitatea tematică. În mai mult de jumătate (cca 55%) din materialele jurnalistice relevante prezentei monitorizări a fost mediatizată activitatea politică a partidelor și candidaților, declarațiile acestora, acuzațiile și replicile la acuzații, acțiunile de campanie și promisiunile electorale etc. Mersul procesului electoral, pregătirile pentru ziua alegerilor, activitatea Comisiei Electorale Centrale și a comisiilor de circumscripție, deciziile adoptate de aceste organe electorale, au fost subiect de știre în 17,5% din materialele monitorizare. Aproape deloc nu au fost abordate în context electoral temele de mediu (doar în 5 cazuri) și egalitatea de gen (8), foarte rar – situația minorităților naționale, tematica integrării europene, soluționarea diferendului transnistrean, respectarea drepturilor omului. Nici teme cum sunt ocrotirea sănătății, educația sau administrația publică locală nu s-au bucurat de prea multă atenție în materialele despre campania electorală și alegeri. La fel, tema luptei cu corupția a fost abordată insuficient în context electoral. Câteva portaluri au publicat articole de analiză, investigații jurnalistice proprii și profiluri detaliate ale candidaților la funcția de deputat, realizate în cadrul Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat. Unele instituții media au identificat soluții creative de informare la tema alegerilor prin podcasturi, concursuri, jocuri interactive. În ziua votării, unele portaluri au fost foarte active, publicând un număr foarte mare de știri despre mersul procesului de vot în țară și

peste hotare, date despre prezența la vot, încălcările semnalate, cazul transportării organizate a unor grupuri de cetățeni din regiunea transnistreană pentru a vota în localitățile de pe malul drept al Nistrului etc. Pluralismul social. La documentarea materialelor, pe lângă actorii politici și concurenții electorali, portalurile online și ziarele monitorizate au apelat și la 7076 de surse și protagoniști din alte categorii. Cea mai mare diversitate a surselor sociale au avut-o, în ansamblu pe toată perioada monitorizării, portalurile Agora.md, Deschide.md, Newsmaker.md și Zdg.md. În general, portalurile monitorizate au utilizat în calitate de sursă primară de infromații, de cele mai multe ori, alte surse mediatice, informația fiind documentată suplimentar sau comentată. Astfel, în jumătate din cele 16 portaluri și ziare monitorizare, cea mai frecventă sursă au fost alte instituții mass-media, în cazul a șase portaluri, cea mai frecventă sursă au fost funcționarii electorali, iar Jurnal de Chișinău a fost singura publicație monitorizată în care ca sursă socială au prevalat cetățenii. În calitate de surse, au mai fost citați oficiali și observatori străini, reprezentanți ai societății civile, experți ș.a. (vezi tabelul). Sursele și protagoniștii sociali citați sau menționați în materiale/16 mass-media

Surse și protagoniști Mass-media Comisia Electorală Centrală Cetăţeni Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Grupuri de initiațivă Oficiali din guvern Judecători, avocaţi Business Poliţia/armata Administraţia publică locală Biserica

Frecvența, nr. 1721 1247 970 568 442 392 386 302 301 299 230 192 26

Pluralismul politic. Portalurile online și ziarele monitorizate au apelat, în total, la 3216 surse și protagoniști din domeniul politic, inclusiv partide concurente în circumscripția electorală națională, candidați în circumscripțiile uninominale sau reprezentanți de vârf ai Președinției, Parlamentului și Guvernului. După frecvența și durata aparițiilor (citate/vorbire directă), cei mai vizibili concurenți electorali din cele 15 partide și alte formațiuni politice înregistrate în circumscripția națională, au fost Partidul Democrat, urmat, la o anumită distanță, de Partidul Socialiștilor și Blocul electoral ACUM, apoi de Partidul Șor, Partidul Comuniștilor și Partidul Liberal. Cea mai modestă reflectare mediatică au avut-o Partidul Politic „Patria”, Partidul Verde Ecologist și Mişcarea profesioniştilor „Speranţa - Надежда”, vizate în materialele jurnalistice de zeci de ori mai rar decât Partidul Democrat. Deseori în materialele jurnalistice care au relatat despre alegeri și procesul electoral au fost amintite partide care nu au participat la alegeri, cum ar fi Partidul Liberal Democrat, Partidul „Platforma „Demnitate și Adevăr”, Partidul Acțiune și Solidaritate sau Partidul Popular European. PDM a beneficiat și de cel mai mare spațiu de mediatizare, dar și al vorbirii directe/citării. După numărul de apariții, PDM a fost cel mai vizibil în 15 din cele 16 instituții media monitorizate, iar PSRM în cazul unei singure instituții media (Aif.md).

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, circumscripția națională/16 massmedia/TOP 20 Frecvența, Durata apariției, Durata vorbirii Surse și protagoniști Candidat nr. semne directe, semne

Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul Liberal Democrat din Moldova Partidul Naţional Liberal Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr” Partidul Regiunilor din Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Acțiune și Solidaritate Mişcarea profesioniştilor „Speranţa - Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria” Partidul Popular European din Moldova Partidul „Casa Noastră – Moldova”

Da Da Da Da Da Da Da Da Nu Da Nu Da Da Da Nu Da Da Da Nu Nu

2602 1669 1411 879 515 487 412 120 119 113 101 99 97 84 78 69 68 51 47 38

1348268 954117 741202 446705 169847 195544 139275 37611 95166 30080 48940 76286 29987 28914 39501 25264 18045 9709 8161 19361

233449 189545 134080 36676 34627 58500 24436 16519 13597 3528 10214 26714 3837 5972 7016 4323 1981 0 561 4109

Frecvența reflectării partidelor politice per instituție media/Circumscripția națională/TOP 6 100% 90% 80% 70% 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0%

PDM

PSRM

ACUM

Șor

PCRM

PL

În materialele publicate au fost vizați, în total, 318 din cei 321 de candidații înscriși în cursa electorală în circumscripțiile uninominale (de 3900 de ori în ansamblu pe toate portalurile și ziarele monitorizate). După frecvența aparițiilor, cei mai mediatizați au fost, în context și pe o

tonalitate diferită, Vladimir Plahotniuc/PDM, Andrei Năstase/ACUM, Maia Sandu/ACUM și Ilan Șor/Partidul Șor. După spațiul/durata apariției, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost aproximativ la același nivel, iar după durata vorbirii directe/citării, pe locul întâi s-a clasat Pavel Filip/PDM, în principal datorită faptului că în perioada campaniei electorale acest candidat a participat la multe acțiuni publice prezentate ca fiind atribuțiile sale de prim-ministru (vezi tabelul; sunt incluși candidații menționați de cel puțin 19 ori). Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/16 mass-media

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Sandu Maia Șor Ilan Filip Pavel Țuțu Constantin Munteanu Valeriu Chirtoacă Dorin Greceanîi Zinaida Ghilețchi Valeriu Cebotarescu Dumitru Terguță Ion Bătrîncea Vlad Dudoglo Nicolai Vieru Călin Nastas Andrei Țîcu Octavian Gaburici Chiril Savva Viorel Botgros Nicolae Tauber Marina Volosatîi Boris Iordan Serghei Lebedinschi Adrian Bolea Vasile Alaiba Dumitru Graur Eleonora Bilețchi Vlad Mitriuc Ghenadii Vartanean Gaik Munteanu Igor Slusari Alexandru

Afiliere politică PDM ACUM ACUM Șor PDM PDM ACUM PL PSRM Independent Independent ACUM PSRM Independent Independent Independent ACUM PDM Independent Independent Șor Independent PDM PSRM PSRM ACUM PDM PL PSRM PSRM ACUM ACUM

Frecvența, nr. 278 229 206 205 132 61 61 55 50 43 41 40 36 36 33 32 29 28 27 27 26 25 24 23 23 22 19 19 19 19 19 19

Durata apariției, semne 242747 196600 185921 235123 127147 49737 42401 49780 31212 55799 25358 32949 31965 28740 29567 17766 16398 28924 32557 24420 18888 20327 10919 25574 19048 8261 13864 12662 12286 8728 8506 6395

Durata vorbirii directe, semne 37078 25297 25894 38679 42651 9743 7554 14578 4931 19166 4664 5098 7669 601 15135 531 2557 2483 14590 12003 4159 5053 1114 2888 4600 1292 490 3608 946 4499 573 479

Dintre sursele de rang înalt, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost demnitarul cel mai des mediatizat, el beneficiind și de spații mari de prezentare și de citare/vorbire directă. Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului /16 mass-media

Frecvența, nr. 1288 382 202

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Durata apariției, semne 1280904 232025 132442

Durata vorbirii directe, semne 346252 41325 38720

Echilibrul de gen. Dezechilbrul de gen al surselor și protagoniștilor în materialele care au vizat direct sau indirect alegerile parlamentare s-a menținut pe întreaga perioadă a monitorizării. În ansamblu, în cazul celor 16 portaluri și ziare monitorizate, 51,81% din surse și protagoniști au fost de sex masculin și 12,59% de sex feminin. În mai mult de o treime din materialele relevante, sexul surselor nu a fost specificat (vezi diagrama). Cel mai bun raport între sursele bărbați și sursele femei l-au avut ziarul Jurnal de Chișinău, portalurile Esp.md și Agora.md (în medie, la trei surse de gen masculin a revenit o sursă de gen feminin), cel mai modest – portalurile Aif.md și Gagauzinfo.md (o sursă de gen feminin a revenit la 6,5 surse de gen masculin). Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender/16 mass-media

12.59% 35.61%

Feminin Masculin Nespecificat

51.81%

1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0

1376

1482 1207

1047

992 732 750

179

175 64

187

565 331 515 32

Feminin

49

Masculin

155100

522 414 412 312 136 98 369 58 96 51215 249

Nespecificat

De cele mai multe ori, tonalitatea reflectării concurenților în total pe cele 16 portaluri online și ziare monitorizate a fost una neutră. Cel mai des au fost prezentați în context negativ Partidul Democrat, urmat, la distanță, de Partidul Socialiștilor, Blocul electoral ACUM și Partidul Șor,

iar cele mai multe apariții pe o tonalitate pozitivă le-au avut Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Candidații pe circumscripțiile uninominale au fost mediatizați în diferit context și pe tonalitate editorială diferită, de cele mai multe ori neutră, dar și pozitivă sau negativă. În general pe toate cele 16 instituții media monitorizate, lider după numărul de apariții pe o tonalitate pozitivă a fost Vladimir Plahotniuc/PDM, urmat, la distanță, de Ilan Șor/Șor și Pavel Filip/PDM. Pe o tonalitate negativă, cel mai des au fost menționați Andrei Năstase/ACUM și Maia Sandu/ACUM, urmați, la distanță, de Vladimir Plahotniuc/PDM și Ilan Șor/Șor. Președinția și președintele Igor Dodon au fost reflectați în perioada de raport pe o tonalitate diferită, de cele mai multe ori neutră, dar și pozitivă sau negativă.

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripția națională/16 mass-media 1685

1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0

1090 379

1071 576

538 276 303

251

89

76

227

445

374 360 59 37 76 12 40

11

Pozitiv

Neutru

8 109 3

4 108 1

4 60 44

Negativ

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripții uninominale/16 mass-media 160 140

137

130

120

120 100

98

87

82 70

80 60

58

53

48

56

63 47

48

46

20

32

31

40 16

16

13

5

9

7

8

6

11

8

7

4

0 Plahotniuc Năstase Vladimir Andrei

Sandu Maia

Șor Ilan Filip Pavel Munteanu Țuțu Chirtoacă Greceanîi Ghilețchi Valeriu Constantin Dorin Zinaida Valeriu Pozitiv

Neutru

Negativ

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului/16 mass-media

663

700 600 500 400 300

329

287 238

200

126 70

58

100

47

13

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Pozitiv

Neutru

Parlament Negativ

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Per instituție media În perioada de monitorizare, portalul Agora.md a avut un comportament editorial în general echilibrat, a mediatizat campania și concurenții electorali pe o tonalitate neutră, nepărtinitor și fără preferințe editoriale. Portalul Aif.md a reflectat campania electorală părtinitor și dezechilibrat, cu accent vizibil pe promovarea și favorizarea editorială a Partidului Socialiștilor, a candidaților acestui partid în circumscripțiile uninominale și pe prezentarea laudativă a activității președintelui Igor Dodon. În același timp, alți concurenți electorali, în special Partidul Democrat, mai rar Partidul Șor, Partidul Liberal, Blocul electoral ACUM și Partidul Comuniștilor, au fost prezentați frecvent pe o tonalitate negativă. Portalul Deschide.md i-a prezentat mai des pe o tonalitate negativă pe concurentul electoral Partidul Socialiștilor și pe președintele Igor Dodon, aceștia fiind defavorizați editorial. În parte, același lucru se poate spune și despre Partidul Șor. Ceilalți concurenți au fost prezentați diferit, mai des neutru, dar și negativ sau pozitiv. Totodată, portalul i-a favorizat editorial pe candidații din circumscripțiile uninominale Nae-Semion Pleșca/PDM și Viorel Savva/independent. Portalul Diez.md a mediatizat campania și concurenții electorali pe tonalitate diferită, de cele mai multe ori neutră, dar și negativă sau pozitivă. Portalul din Bălți Esp.md a reflectat campania electorală doar din perspectivă regională, concurenții electorali fiind prezentați de fiecare dată pe o tonalitate neutră. Portalul din Comrat Gagauzinfo.md a reflectat campania electorală doar din perspectivă regională. Partidul Socialiștilor a fost mediatizat mai des pe o tonalitate neutră, dar și pozitivă, iar Partidul Democrat – neutru, dar și negativ. Candidatul independent Nicolai Dudoglo a fost defavorizat editorial pe întreaga durată a campaniei electorale prin tonalitatea prezentării și acuzațiile care i s-au adus, fără oferirea dreptului la replică.

Ziarul Jurnal de Chişinău a prezentat pe o tonalitate generală negativă Partidul Democrat, dar și pe candidații acestui partid Vladimir Plahotniuc și Pavel Filip. Deseori, au fost meditizați în context negativ Partidul Socialiștilor și președintele Igor Dodon. În perioada de monitorizare, portalul Kp.md a defavorizat editorial Blocul electoral ACUM și pe candidații acestuia, care au fost prezentați aproape de fiecare dată pe o tonalitate negativă, etichetați și acuzați fără oferirea dreptului la replică. Partidul Socialiștilor, președintele Igor Dodon, dar și Ilan Șor, dimpotrivă, au fost favorizați prin prezentarea frecventă pe o tonalitate pozitivă. Portalul Moldova.org a mediatizat campania și concurenții electorali în general echilibrat, tonalitatea prezentării fiind preponderent neutră. Portalul Newsmaker.md a avut o tonalitate generală neutră în majoritatea știrilor care au vizat campania și concurenții electorali. Partidul Șor și Partidul Democrat, dar și liderii acestora Ilan Șor și, corespunzător, Vladimir Plahotniuc, au fost prezentați frecvent și în context negativ. Portalul Noi.md a defavorizat editorial Partidul Șor și pe Ilan Șor, prin numărul mare de apariții pe o tonalitate negativă. Ceilalți concurenți electorali au fost prezentați preponderant neutru. Portalul Realitatea.md i-a prezentat mai des pe o tonalitate pozitivă pe candidații Partidului Democrat Pavel Filip și Vladimir Plahotniuc, dar și partidul în ansamblu. Deseori, în context pozitiv a apărut și Ilan Șor. Ceilalți concurenți electorali au fost prezentanți preponderent neutru. Portalul Sputnik.md a mediatizat campania electorală selectiv, fiind omise multe din evenimentele de rezonanță în această perioadă, în special cele care ar fi putut pune în lumină proastă actuala guvernare. După tonalitatea prezentării, președintele Igor Dodon a fost favorizat evident. În perioada de monitorizare, portalul Timpul.md a favorizat masiv Partidul Democrat și pe liderii acestuia Vladimir Plahotniuc și Pavel Filip. La fel, a fost favorizat și Ilan Șor și partidul său. În același timp, Blocul electoral ACUM, liderii acestuia Andrei Năstase și Maia Sandu au fost defavorizați prin prezentarea aproape de fiecare dată pe o tonalitate negativă. Partidul Socialiștilor și președintele Igor Dodon de asemenea au fost mediatizați mai des pe o tonalitate negativă. Portalul Unimedia.info a mediatizat campania și concurenții electorali pe o tonalitate în general neutră, Partidul Democrat și liderul acestuia Vladimir Plahotniuc fiind prezentați deseori și în context negativ. Portalul Zdg.md a menținut abordarea editorială în general neutră a campaniei și a concurenților electorali, unii dintre concurenți (Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, Partidul Șor, Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc) fiind prezentați deseori și în context negativ.

ANEXA 1 AUDIOVIZUAL. DATE STATISTICE PER INSTITUȚIE MEDIA Moldova 1 Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 806 22 2

Stiri Dezbateri Talk_shows

Durata (sec) 55940 47483 9000

Frecvența temelor abordate 350 300 250 200 150 100 50 0

326 271

41

24

18

17

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Comisia Electorală Centrală Cetăţeni Societate civilă – ONG-uri Grupuri de initiativa Oficiali din guvern Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Poliţia/armata Mass media Judecători, avocaţi Administraţia publică locală Experţi (străini şi locali) Business Sindicate

Frecvența 189 148 102 52 21 21 19 17 13 10 6 2 1

16

16

14

12

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea Populară Antimafie Partidul Naţional Liberal Partidul Verde Ecologist Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

181 178 153 76 69 45 29 27 24 19 19

3000 2733 2761 1003 1514 246 405 446 182 206 256

Durata vorbirii directe, sec. 1514 1289 1385 405 804 56 101 312 134 138 136

18 18 16 8

134 124 314 28

62 82 208 0

Da Da Da Da

Frecvența și durata apariției în știri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/minimum 5 apariții

Surse și protagoniști

Plahotniuc Vladimir Filip Pavel Munteanu Valeriu Terguță Ion Năstase Andrei Vieru Călin Țîcu Octavian Grosu Igor Popșoi Mihail Sandu Maia Cebotarescu Dumitru Greceanîi Zinaida

Afiliere politică Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM independent Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Frecvența

Volumul apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

30

634

130

16 13 12 11 8 6 6 6 5 5

336 379 192 164 232 34 98 44 102 41

130 166 66 42 132 0 32 36 0 0

5

112

30

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Nu Nu Nu

71 67 15

940 4740 234

Durata vorbirii directe, sec. 479 4493 172

Frecvența și durata apariției în dezbateri/timpi de antenă gratuiți concurenților electorali/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Democrat din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Blocul electoral ACUM Partidul Naţional Liberal Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Nostru Partidul Liberal

Da Da Da

7 7 7

3060 3060 3060

Durata vorbirii directe, sec. 3060 3060 3060

6 6 3 3 3 3 3 2 2 2 2

2760 2760 2100 2100 2100 2100 2100 1800 300 1800 1800

2760 2760 2100 2100 2100 2100 2100 1800 300 1800 1800

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

16.86% Masculin Nespecificat

57.17%

25.97%

Feminin

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 200 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

181

171 153

74

69 45

7

2

Negativ

Neutru

Pozitiv

29

27

24

19

Tonalitatea reflectării în știri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 30

26

25 20

14

15 10 5

4

13

12

11

8

6

2

6

6

5

5

5

0

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 70

66

60 50 36

40

29

30 20 10

13 4

2

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Neutru

Pozitiv

Parlament

Tonalitatea reflectării în dezbateri/timpi de antenă gratuiți a concurenților electorali/Circumscripția națională 8

7

7

7

7

6

6

6 5 4

3

3

3

3

3

3

2

2

2

2

2 1 0

Neutru

GRT Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Stiri Talk_shows Dezbateri

Apariții 62 19 13

Durata (sec) 6349 62964 17260

1

1

Frecvența temelor abordate 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

45

27

5

5

4

3

1

1

1

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști

Frecvența

Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Administraţia publică locală Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Mass media Grupuri de initiativa Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Poliţia/armata Oficiali din guvern Business Biserica

66 35 27 13 7 4 3 3 2 1 1 1

Frecvența și durata apariției în știri a partidelor politice/Circumscripția națională

4 3 2 1

Durata apariției, sec. 18 13 8 4

Durata vorbirii directe, sec. 0 0 0 0

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

4 4 4 4 4 4 4 4 4 4

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Partidul Democrat din Moldova Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Verde Ecologist Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Politic Șor Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Politic „Patria” Partidul Liberal Partidul Naţional Liberal Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea Populară Antimafie Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Nostru

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova

Da Da Da Da Da Da

12 9 6 3 2 2

Durata apariției, sec. 376 875 2132 720 658 4800

Durata vorbirii directe, sec. 0 660 1800 600 600 4700

Da Da Nu Da

Partidul Liberal Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Liberal Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Frecvența și durata apariției uninominale/minimum 2 apariții

Surse și protagoniști Dudoglo Nicolai Suhodolski Alexandr Cadîn Grigorii Gagauz Fiodor Leiciu Gheorghi Ivanova Svetlana Dimoglo Nina Mincu Fiodor Delibatov Vadim

în

știri

și

1 1 1 1

emisiuni

Afiliere politică

a

5 5 5 5

concurenților

0 0 0 0

electorali/Circumscripții

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

10

8374

8060

6 4

96 19

0 0

4 2 2 2

24 9 9 9

0 0 0 0

2

9

0

2

9

0

Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova

Frecvența și durata apariției în dezbateri a concurenților electorali în circumscripții uninominale

Surse și protagoniști Leiciu Gheorghi Dimoglo Nina Gagauz Fiodor Dudoglo Nicolai Levintii Dmitrii Ivanova Svetlana

Afiliere politică Independent Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent Partidul Nostru Partidul Politic Șor

Frecvența

Volumul apariției, sec.

3 3

2100 2100

Durata vorbirii directe, sec. 1800 1800

3 3 2 1

2100 2100 1400 670

1800 1800 1200 520

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Miniştrii Preşedintele, preşedinţia Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

17 12 2

134 534 2220

0 102 2138

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

18.53% Masculin Nespecificat

52.72%

Feminin

28.75%

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripția națională 9

10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

6

5 3

2

Negativ

2

Neutru

1

1

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 7 6 5 4 3 2 1 0

6 5 4 3 22

2

2

2

2

2 1

Negativ

Neutru

1

Pozitiv

1

1

1

1

1

1

Tonalitatea reflectării în dezbateri a concurenților electorali 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0

3

3

3

3

3 2

2

2

2 1

1

1

1

1

1

Neutru

Tonalitatea reflectării în știri/emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 15

12

10 5 5

3 1

1

0 Miniştrii

Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Parlament

Pozitiv

PRIME TV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 545 23 6

Stiri Talk_shows Dezbateri

Durata (sec) 84601 56064 13695

Frecvența temelor abordate 300

276

250 200 150 100 50 0

80 46

33

30

25

20

9

8

7

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști

Frecvența

Cetăţeni Administraţia publică locală Experţi (străini şi locali) Oficiali din guvern Business Grupuri de initiativa Societate civilă – ONG-uri Comisia Electorală Centrală Poliţia/armata Mass media Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Judecători, avocaţi Biserica

727 64 61 49 37 33 31 28 27 22 19 11 3

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul Liberal Democrat din Moldova Partidul Naţional Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Nu Da

233 215 91 52 40 32 15 11 10 9 8

Da Da Da Da Da

8 6 6 5 3

Durata Durata vorbirii apariției, directe, sec. sec. 3928 1160 6101 4113 1266 512 777 544 697 470 378 192 455 400 282 236 99 32 75 55 91 52 100 46 41 36 9

33 26 24 29 0

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Politic Șor Partidul politic Voinţa Poporului Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Naţional Liberal Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie

Da Da Da Da Da Da

32 24 10 9 5 4

5699 477 310 110 88 88

5383 91 272 16 78 73

Da Da Da Da Da Da Da

3 3 3 3 2 1 1

1449 116 1814 1408 28 22 5

1449 96 1814 1408 23 17 0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/4 apariții minim

Afiliere politică

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Independent Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor

19 10 10 8 7 7 6 6 6 6 4 4 4 4 4 4 4

1626 174 319 99 165 92 26 419 204 48 70 16 12 101 43 74 100

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Țuțu Constantin Filip Pavel Năstase Andrei Babuc Monica Munteanu Valeriu Costin Vasile Vieru Călin Nichiforciuc Eugeniu Popșoi Mihail Iordan Serghei Vovc Liviu Nastas Andrei Jizdan Alexandru Sandu Maia Stratulat Mihail Șor Ilan

Durata vorbirii directe, sec. 918 112 242 39 107 15 14 393 143 30 40 0 0 72 10 64 67

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Miniştrii Preşedintele, preşedinţia

Candidat Frecvența Nu Nu

180 76

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

10497 1168

9265 384

Parlament

Nu

30

1048

814

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

10.86% Masculin

26.33%

Feminin

62.81%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 250 200

156

150 100 50

59 17

57

50

38

31

2

2

Negativ

Neutru

0

Pozitiv

15

11

10

8

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a partidelor politice/Circumscripția națională 35 30 25 20 15 10 5 0

29

9 3

5

3

1

Negativ

Neutru

3

2

1

3

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 20 18 16 14 12 10 8 6 4 2 0

19

9

8

7 2

7 4

3

2

1

Negativ

Neutru

Pozitiv

3 3

4 2

Tonalitatea reflectării în știri, emisiuni, dezbateri a Președinției, Parlamentului și Guvernului 160 140 120 100 80 60 40 20 0

144

36

24

Miniştrii

Preşedintele, preşedinţia Negativ

18

12

Neutru

Parlament

Pozitiv

PUBLIKA TV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 505 42 9

Stiri Talk-shows Dezbateri

Durata (sec) 61139 82567 20922

Frecvența temelor abordate 400 300 200 100 0

306 77

66

25

22

13

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Experţi (străini şi locali) Business Mass media Poliţia/armata Administraţia publică locală Oficiali din guvern Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Societate civilă – ONG-uri Judecători, avocaţi

Frecvența 585 79 70 66 46 42 37 37 35 20 16

10

7

4

4

4

Grupuri de initiativa Biserica

14 2

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Naţional Liberal Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

202 199 74 52 42 34 19 18 15 14 12 10

2973 4142 690 763 645 377 129 447 145 64 134 61

Durata vorbirii directe, sec. 837 3116 312 479 401 143 62 399 62 0 28 18

Da Da Da

10 7 5

88 79 25

0 54 0

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a reprezentanților partidelor/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul „Democraţia Acasă” Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Liberal Democrat din Moldova Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Mişcarea Populară Antimafie Partidul Verde Ecologist Partidul Naţional Liberal

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Nu

45 41 15 11 9 8 7 6 6 5

6617 399 842 607 42 67 35 2218 2586 20

6393 49 790 560 0 0 0 2208 2576 0

Da Da Da Da

4 3 2 2

555 12 545 545

540 0 540 540

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/3 apariții minim

Afiliere politică

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Independent Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM

24

459

193

23 19

1257 312

821 86

7

129

0

7

113

103

7

159

128

6 6 6

120 94 124

110 40 38

5

109

94

5

37

22

5 5 4

197 57 160

111 42 160

4 4

94 41

74 36

3

54

54

3 3

63 156

58 156

3

61

36

3 3

15 45

0 0

Surse și protagoniști Năstase Andrei Plahotniuc Vladimir Sandu Maia Greceanîi Zinaida Țuțu Constantin Babuc Monica Stratulat Mihail Șor Ilan Munteanu Valeriu Sula Ion Costin Vasile Filip Pavel Țîcu Octavian Croitor Artur Nichiforciuc Eugeniu Slusari Alexandru Graur Eleonora Jizdan Alexandru Vieru Călin Iordan Serghei Catraniuc Mihail Manole Domnica

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Nu Nu Nu

86 173 43

878 9589 1649

Durata vorbirii directe, sec. 292 7663 1404

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

14.99% Masculin Feminin

23.48%

61.52%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 180 168 160 140 120 100 80 60 34 40 20 0

142 57

48 26

45 33 32 17 19 61 63 2 42

16 15 2

Negativ

14

12

Neutru

10

10

7

5

311 31

3

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a concurenților electorali/Circumscripția națională 40 35 30 25 20 15 10 5 0

30

35

15 6

11 3

10 1

8 1

Negativ

7

7 1

Neutru

6

6

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale

5

23

25 20 20

15 15 10 5

7 4

4

4 3

6

4 3

6 4 2

4 1

3 2

4

3 3 2 2

4 4

3

3

3

3

2 1

3

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 140

120

120 100 80 60

53

56

40

27

20

22

21

3

0 Miniştrii

Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Parlament

Pozitiv

CANAL 2 Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Stiri Talk_shows Dezbateri

Apariții 261 18 4

Durata (sec) 30314 29774 8499

Frecvența temelor abordat 160 140 120 100 80 60 40 20 0

134

44 20

16

16

11

10

8

5

3

3

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști

Frecvența

Cetăţeni Experţi (străini şi locali) Comisia Electorală Centrală Administraţia publică locală Poliţia/armata Business Oficiali din guvern Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Societate civilă – ONG-uri Mass media Grupuri de initiativa Judecători, avocaţi Biserica Sindicate

323 34 28 25 22 20 19 16 10 6 5 3 2 1

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Politic Șor

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Da Da Da Da Da

84 82 40 31 24

1472 993 534 455 249

Durata vorbirii directe, sec. 1089 270 214 292 145

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Naţional Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

20 7 6 6 6 4 4

235 60 75 39 75 27 14

133 41 62 16 35 18 0

3 2 1

32 6 3

15 0 0

Frecvența și durata apariției în emisiuni si dezbateri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul „Democraţia Acasă” Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Nostru

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Da Da Da

14 5 3

4759 114 15

4739 99 0

2 2 1 1

908 828 703 5

908 828 709 0

Da Da Da Da

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/minimum 2 apariții

Surse și protagoniști

Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Sandu Maia Șor Ilan Vieru Călin Babuc Monica Bilețchi Vlad Jizdan Alexandru Burlac Veaceslav Țuțu Constantin

Afiliere politică Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor independent Partidul Democrat din Moldova Partidul Liberal Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

21 9 7 5 4

1218 185 152 128 140

810 94 41 95 108

3 3

109 51

83 48

3

58

53

3

39

91

3

26

16

Munteanu Valeriu Croitor Artur Sula Ion Nastas Andrei Roșca Vladimir Stratulat Mihail Popșoi Mihail Costin Vasile Volosatîi Boris Brașovschi Gheorghe

Blocul electoral ACUM independent Partidul Democrat din Moldova independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova independent Partidul Democrat din Moldova

3 2

69 60

20 48

2 2

53 10

41 0

2

10

0

2 2

29 21

29 12

2 2

16 17

0 12

2

38

32

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști

Candidat

Miniştrii Preşedintele, preşedinţia Parlament

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

65 36 7

5015 350 102

4661 94 85

Nu Nu Nu

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

11.26% Masculin

29.22%

Feminin

59.52%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 80 70 60 50 40 30 20 10 0

67 53 31

29

27

20

14 13 2

20 7

4

6

Negativ

6

15

4

Neutru

4

3

3

2

2

1

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în dezbateri și emisiuni a concurenților electorali 9

10 8 5

6 4

2

3

2

2

2

1

2

1

1

0 Partidul Partidul Blocul electoral Mişcarea Democrat din Socialiștilor din ACUM profesioniştilor Moldova Republica „Speranţa Moldova Надежда” Negativ

Neutru

Partidul Partidul Nostru Partidul politic Voinţa „Democraţia Poporului PVP Acasă” Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 25

21

20 15 10 5

8 1

6 1

4 1

4

12

3

3

21

21

3

2

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

2

2

2

2

2

2

2

11

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 50

42

40 30

23

20

16

20 10

5

2

0 Miniştrii

Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Parlament

Pozitiv

CANAL 3 Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 399 3 1

Stiri Dezbateri Talk_shows

Durata (sec) 45993 8854 3683

Frecvența temelor abordate 140 120 100 80 60 40 20 0

129 90 69 24

22

12

12

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Cetăţeni Poliţia/armata Comisia Electorală Centrală Administraţia publică locală Oficiali din guvern Business Grupuri de initiativa Experţi (străini şi locali) Diplomaţi, oficiali şi observatori străini

Frecventa 482 38 37 36 29 23 18 18 14

10

9

6

Societate civilă – ONG-uri Judecători, avocaţi Biserica Sindicate

13 4 1 1

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul Naţional Liberal Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Nostru Partidul politic Voinţa Poporului PVP Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

151 102 94 43 42 23 9 9 8 7 6 4

3997 1727 1627 628 387 217 88 93 50 115 29 12

2599 287 511 267 225 67 43 35 21 129 0 0

Da

3

24

22

Da

2

6

0

Frecvența și durata apariției în dezbateri a reprezentanților partidelor politice

Subiecți Partidul Democrat din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда”

Candidat

Frecventa

Durata apariției

Durata vorbirii directe

Da Da Da

3 3 3

1629 1920 1530

1685 1953 1571

Da

1

463

466

Frecvența și durata apariției în știri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/3 apariții minim

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Țuțu Constantin Filip Pavel

Afiliere politică

Frecventa

Durata apariției

Durata vorbirii directe

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova

19 13 8 8

1076 133 143 136

585 40 92 85

Stratulat Mihail Sandu Maia Vieru Călin Nastas Andrei Volosatîi Boris Babuc Monica Său Victor Nichiforciuc Eugeniu Ciubuc Nicolae Burlac Veaceslav Roșca Vladimir

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM independent independent independent Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

7 6 6 4 4 3 3 3 3 3

131 68 308 12 27 31 25 98 79 27

82 28 293 0 12 40 20 78 63 12

3

9

0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

147 37 23

2852 561 386

2564 75 267

Miniştrii Preşedintele, preşedinţia Parlament

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

13.17% Masculin

27.46%

Feminin

59.37%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 95

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

87 72

56 41

37

23

22

15

6

1

Negativ

1

Neutru

7

1

9

8

7

34

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în dezbateri a partidelor politice

3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0

3

3

3

1

Partidul Democrat din Moldova

Partidul „Democraţia Acasă”

Partidul politic Voinţa Poporului PVP

Mişcarea profesioniştilor „Speranţa - Надежда”

Neutru

Tonalitatea reflectării în știri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale

20

18

15 76

10 5

1

44

6 2

5 2

6

5

4

4

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

3

3

3

21

3

3

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 114

120 100 80 60 33

40

23

14

20

15

8

0 Miniştrii

Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Parlament

Pozitiv

JURNAL TV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 256 37 1

Stiri Talk_shows Dezbateri

Durata (sec) 60561 120283 5400

Frecvența temelor abordate 120

104

100 80

66

60 40 18

20

17

17

0

Frecvența citării surselor sociale în știri

Subiecți Cetăţeni Experţi (străini şi locali) Societate civilă – ONG-uri Comisia Electorală Centrală

Frecventa 537 71 58 43

12

12

11

9

8

Judecători, avocaţi Administraţia publică locală Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Mass media Poliţia/armata Business Grupuri de initiativa Oficiali din guvern Biserica

32 31 27 17 16 14 10 6 2

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Liberal Democrat din Moldova Partidul Verde Ecologist

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Nu Da

143 124 52 45 9 5 5 4 3 3 2 2

2498 6119 763 956 260 294 111 478 115 70 70 12

Durata vorbirii directe, sec. 1356 5472 390 755 221 267 104 469 105 70 70 10

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Naţional Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Mişcarea Populară Antimafie

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Da Da Da Da Da Da

43 24 22 10 3 1

521 16449 255 392 3275 360

Durata vorbirii directe, sec. 276 15647 74 360 3275 360

1 1

360 360

360 360

Da Da

Da Da Da Da Da Da

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Liberal Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Verde Ecologist Partidul Regiunilor din Moldova

1 1 1 1 1 1

5 360 25 360 360 360

0 360 25 360 360 360

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale

Surse și protagoniști Năstase Andrei Țuțu Constantin Babuc Monica Nastas Andrei Plahotniuc Vladimir Guznac Valentin Mîndru Victor Filip Pavel Pleșca Nae-Simion Burlac Veaceslav Țîcu Octavian

Afiliere politică Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM

Frecvența

Durata apariției, sec.

10 9 5 5 3 2 2 2 2 1 1

401 337 240 42 82 60 10 10 10 3 30

Durata vorbirii directe, sec. 339 110 210 0 0 60 0 0 0 0 0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Miniştrii Parlament Preşedintele, preşedinţia

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

45 30 22

402 579 217

342 488 96

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

9.91% Masculin Feminin

31.84%

58.26%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 120

105

105

100 80 60 40

37

42

37 19

20

14

8

2

1

5

5

3

3

3

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a concurenților electorali/Circumscripția națională 30 25 20 15 10 5 0

26 16 1211

14 9

6 1

21

1

Negativ

1

Neutru

1

Pozitiv

1

1

1

1

1

1

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

9 7 5 3 2

2

1

2

2

2

2

2

1

1

Negativ

Neutru

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 30

27 23

25 18

20

17

15 10

7 5

5 0 Miniştrii

Parlament Negativ

Preşedintele, preşedinţia

Neutru

NTV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Stiri Talk_shows

Apariții 604 20

Durata (sec) 107863 69287

Frecvența temelor abordate 200 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

176 108 74

52

44

31

22

20

14

14

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști

Frecvența

Cetăţeni Societate civilă – ONG-uri Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Administraţia publică locală Comisia Electorală Centrală Experţi (străini şi locali) Business Oficiali din guvern Poliţia/armata Mass media Judecători, avocaţi Biserica

625 65 61 60 45 24 13 12 12 8 8 6

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Nostru

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Da Da Da Da Da

344 134 84 23 13

16602 1868 1696 250 220

10067 542 380 40 62

Da Da Da Da

12 10 6 6

184 748 308 142

60 328 120 52

Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Verde Ecologist Partidul Naţional Liberal Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Politic „Patria” Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда”

Da Da Da Da Da

6 6 5 4 2

170 248 208 224 10

72 92 72 82 0

Da

4

198

98

Frecvența și durata apariției în emisiuni a reprezentanților partidelor politice

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova

Da Da Da Da Da Da Da

20 15 12 6 4 4 4

100 11725 60 30 20 20 20

Durata vorbirii directe, sec. 0 7651 0 0 0 0 0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/ 5 apariții minim

Subiecți

Bătrîncea Vlad Șor Ilan Odințov Alexandru Cojocaru Dinari Greceanîi Zinaida Bolea Vasile Vartanean Gaik Năstase Andrei Chirtoacă Dorin Filip Pavel Vieru Călin Gagauz Fiodor Suhodolski Alexandr

Partide Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Liberal Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Frecventa

Durata apariției

Durata vorbirii directe

28 14

1961 427

1096 42

12

860

398

12

871

440

12

817

498

11

1037

474

10 10 10

602 371 338

344 123 130

8 8

35 502

0 208

7

115

56

7

133

54

Lebedinschi Adrian Novac Grigore Pascaru Nicolae Lipskii Oleg Sandu Maia Țuțu Constantin Plahotniuc Vladimir

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova

7

588

286

6

496

236

5

263

230

5 5

277 210

130 89

5

25

0

5

71

0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

298 6 10

50195 1045 80

25925 111 0

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

17.80% Masculin Feminin

21.24%

60.96%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 250 200

193 151

150 100

68 61

50 8

8

10

6

6

4

6

6

4

5

4

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni a partidelor politice/Circumscripția națională 18 16 14 12 10 8 6 4 2 0

8

9 7

4 2

Negativ

2

Neutru

Pozitiv

1

2

4

3

2

1

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 16 14 14 14 12 10

9 8

8

8

7 66

6

6

5 4

4

4

4

5

4

5 4 3

3

4 3

2 2

4 3 2

3 2

3

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 180 158

160 140

121

120 100 80 60 40 20

6

5

Miniştrii

Parlament

0 Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Pozitiv

ACCENT TV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții

Durata (sec)

781 24 17

Stiri Talk_shows Dezbateri

119266 72034 50031

Frecvența temelor abordate

400 350 300 250 200 150 100 50 0

377

117

79

57

45

23

23

17

14

12

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști

Frecventa

Cetăţeni Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Comisia Electorală Centrală Experţi (străini şi locali) Societate civilă – ONG-uri Oficiali din guvern Administraţia publică locală Mass media Biserica Poliţia/armata Judecători, avocaţi Business Grupuri de initiativa Sindicate

357 166 88 84 59 28 27 12 10 9 8 4 4 1

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Da

347

11558

Durata vorbirii directe, sec. 10051

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Liberal Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Naţional Liberal Partidul Verde Ecologist Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

195 114 41 36 33 15 13 7 7 5 3

1818 1693 798 235 259 123 58 118 112 18 12

869 892 430 40 92 60 0 96 52 0 0

Da Da Da

3 3 3

12 12 12

0 0 0

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Politic Șor Partidul Nostru Partidul „Democraţia Acasă” Partidul politic Voinţa Poporului PVP Mişcarea Populară Antimafie

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

23 18 16 8 7 5 2 1 1 1

1347 3473 1156 41 34 21 8 540 540 5

Durata vorbirii directe, sec. 1211 3328 1025 0 0 0 0 540 540 0

Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale/3 apariții minim

Surse și protagoniști

Bătrîncea Vlad Greceanîi Zinaida Odințov Alexandru Năstase Andrei Sandu Maia Plahotniuc Vladimir

Afiliere politică Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec

38

4504

4132

29

876

709

16 15 14

816 165 100

736 82 20

14

94

30

Bolea Vasile Filip Pavel Lipskii Oleg Slusari Alexandru Lebedinschi Adrian Novac Grigore Cojocaru Dinari Mudreac Radu Grigoriu Inga Șor Ilan

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor

12

682

640

10

92

42

8 8

204 204

180 148

6

359

342

6

196

158

4

236

236

4 4 3

1571 90 44

1571 90 0

În total, 34 de concurenți în circumscripții uninominale au dat curs invitației de a participa la dezbateri, beneficiind de timp egal pentru a-și expune opiniile. Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

487 21 5

35685 297 44

26351 204 0

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

16.54% Masculin Feminin

18.71% 64.74%

Nespecificat

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 300

250

250 200 150

97

100

113 82

50

70 44

26 22 29 15 14 4

14

13 28

7

Neutru

Pozitiv

43

5

4

22

3

3

3

3

11

0

Negativ

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a concurenților electorali/Circumscripția națională 16 14 12 10 8 6 4 2 0

14

9

8

9

10 6

6 2

3

Negativ

4

3

2

Neutru

11

Pozitiv

2

1

1

1

1

Cîrlig Mihail Reniță Iurie Bolea Vladimir Bătrîncea Vlad Grițco Igor Novac Grigore Nedelea Veaceslav Lipskii Oleg Bilețchi Vlad Mudreac Radu Herța Veronica Lebedinschi Adrian Nicolaescu-Onofrei Liliana Slusari Alexandru Popa Svetlana Rotaru Valentina Volconovici Augustin Burduja Petru Stratulat Mihail Bannicov Alexandr Cerba Valeriu Burgudji Serghei Miron Anton Colun Grigore Verbițchi Ruslan Rotari Vadim Crețu Ilie Cojocaru Dinari Cuznețov Iurii Balaur Nicolae Popșoi Mihail Ciubașenco Dumitru Bolea Vasile Cebotarescu Dumitru

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 35

30

10

1.2 29

25

20

15 16 13

5

1 1 1 1 1 14

9 10

5

2

11 1 1

10

4

1 1

10

4

1 1 1

8

4 4

Negativ

Negativ

6 44

Neutru

Neutru

6 6

2

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

6 22

1 1

4 1

1 1 1 1

3 12

0

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în dezbateri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale

1 1 1 1

0.8

0.6

0.4

0.2

0

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

282

300 250

205

200 150 100 50

16

5

5

Miniştrii

Parlament

0 Preşedintele, preşedinţia Negativ

Neutru

Pozitiv

PRO TV Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 353 25 3

Stiri Dezbateri Talk_shows

Durata (sec) 44905 60914 17665

Frecvența temelor abordate 160 140 120 100 80 60 40 20 0

138 107

25

23

12

11

11

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Mass media Grupuri de initiativa

Frecvența 377 83 53 28

10

8

7

Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Poliţia/armata Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Administraţia publică locală Judecători, avocaţi Oficiali din guvern Biserica Business

27 24 22 22 19 18 18 4 3

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Naţional Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul politic Voinţa Poporului Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

199 164 130 87 67 41 37 19 18 17

3038 2187 1262 1428 1354 552 575 323 252 149

1709 1162 768 614 1021 320 304 175 221 106

15 13 13 12 10

294 120 139 153 27

198 92 103 126 0

Da Da Da Da Da

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a reprezentanților partidelor politice/Circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Regiunilor din Moldova

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec,

Durata vorbirii directe, sec.

Da Da Da Da Da Da Da

11 11 9 8 4 3 3

1226 2485 4506 1699 1683 1203 1203

1200 2470 4500 1680 1680 1200 1200

Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Nostru Partidul Verde Ecologist Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Naţional Liberal Mişcarea Populară Antimafie Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Da Da Da Da Da Da Da

3 3 3 2 2 2 1

1203 1203 1203 1200 1200 1200 3

1200 1200 1200 1200 1200 1200 0

Frecvența și durata apariției în știri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/5 apariții minim

Surse și protagoniști Năstase Andrei Șor Ilan Plahotniuc Vladimir Filip Pavel Sandu Maia Țuțu Constantin Nastas Andrei Vartanean Gaik Bînzar Oleg Patron Alexandrin Grozav Gheorghi Neaga Petru Ghilețchi Valeriu Alaiba Dumitru Rusu Rodica Ganea Valentin Vasilachi Ana Moroșanu Ghenadie Munteanu Valeriu Savva Viorel Palancica Roman Greceanîi Zinaida Vieru Călin

Afiliere politică

Frecvența

Durata apariției, sec.

Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Democrat din Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent Independent Independent Independent Independent Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Independent Independent Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Independent Independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Independent

19 19 15 13 12 12 11

196 491 89 195 206 105 243

Durata vorbirii directe, sec. 107 158 5 103 64 30 62

8 7 7 7 7 7 7 7 6 6 6 5 5 5

21 100 20 61 23 50 20 75 37 18 15 136 120 15

0 69 0 33 0 25 0 56 18 0 0 60 93 0

5 5

45 155

14 121

În total, 35 de de concurenți în circumscripții uninominale au dat curs invitației de a participa la dezbateri, beneficiind de timp egal pentru a-și expune opiniile. Frecvența și durata apariției în știri și emisiuni a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

72 29 22

1425 498 211

694 261 136

Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

12.44% Masculin

21.32%

Feminin Nespecificat

66.24%

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 250 200

193 164

150

130

100

73

65 40

50 6

14

37 19

1

1

18

17

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a concurenților electorali/circumpscripția națională

9

8

8

8

8 7 6 5 4

44 3

4

3

3

3

3

3

3

3

2

2

2

2

2

1

1

1

1 0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 20

19

18 16 14

13 12

12 12 12

12 10 8 8

7

7

7

7

7

7

6 6

7 6

5

6

6 5

4 2 2

7

1

0

Negativ

Neutru

5

5

5

5

Tonalitatea reflectării în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 70

63

60 50 40 30

25

22

20 7

10

4

2

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

TV 8 Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 485 18 14

Stiri Talk_shows Dezbateri

Durata (sec) 73472 75172 37607

Frecvența temelor abordate 350

325

300 250 200 150 100 50

93 31

13

9

9

9

5

0

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Cetăţeni Comisia Electorală Centrală

Frecvența 557 81

4

3

3

3

3

Judecători, avocaţi Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Grupuri de initiativa Administraţia publică locală Oficiali din guvern Business Poliţia/armata Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Mass media Biserica

61 59 59 45 36 32 30 23 19 7 2

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor/circumscripția națională/

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul Regiunilor din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Naţional Liberal Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

263 184 148 123 87 66 41 41 25 14 12

3385 2133 1588 1524 1348 690 845 357 522 344 210

Durata vorbirii directe, sec. 2099 1378 1002 690 1046 414 558 192 368 318 174

10 8 8 2

326 72 154 6

310 46 136 0

Da Da Da Da

Frecvența și durata apariției în emisiuni și dezbateri a concurenților electorali/circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Nostru Partidul Liberal

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Da Da Da Da Da Da

41 32 22 16 17 10

875 1360 1038 249 2094 915

629 1251 980 154 2022 889

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea Populară Antimafie Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Naţional Liberal Partidul politic Voinţa Poporului

Da Da Da Da Da Da Da Da

9 6 6 5

116 640 673 721

69 620 658 672

4 3 2 1

642 610 662 600

632 600 652 600

Frecvența și durata apariției în știri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Năstase Andrei Plahotniuc Vladimir Șor Ilan Țuțu Constantin Nastas Andrei Roșca Vladimir Vieru Călin Sandu Maia Volosatîi Boris Slusari Alexandru Bătrîncea Vlad Filip Pavel Valentin Dolganiuc Munteanu Valeriu Pleșca Nae-Simion Terguță Ion Grigoriu Inga Babuc Monica Bolea Vasile Greceanîi Zinaida

Afiliere politică Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Partidul Democrat din Moldova independent Partidul Socialiștilor din Republica Moldova independent Blocul electoral ACUM independent Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova independent Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

40

490

320

29 23

361 205

106 72

19 15

173 83

102 0

14 14 14 10 10

208 136 214 152 66

158 88 144 112 26

10

100

70

8 8 8

128 124 124

34 104 94

8 7 7

40 179 105

0 148 92

7

105

80

7

530

510

7

117

64

Frecvența și durata apariției în emisiuni a concurenților electorali în circumscripții uninominale

Surse și protagoniști

Plahotniuc Vladimir Șor Ilan Năstase Andrei Brega Oleg Nastas Andrei Cașu Ilian Sandu Maia Popșoi Mihail Grițco Elena Țuțu Constantin

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

5 5 3 2 2 1 1 1 1

44 55 113 10 10 20 5 5 24

24 40 103 0 0 20 0 0 24

1

5

0

Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM independent independent Partidul Nostru Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Partidul Nostru Partidul Democrat din Moldova

În total, 41 de concurenți în circumscripții uninominale au dat curs invitației de a participa la dezbateri, beneficiind de timp egal pentru a-și expune opiniile.

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Nu Nu Nu

103 80 26

1086 956 463

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

13.53% Masculin

20.74%

Feminin

65.73%

Nespecificat

Durata vorbirii directe, sec. 515 307 261

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională 300 257 250 181

200

148

150

121 87

100

64 41

50

41

41

24

14

2

12

10

8

8

62

4

2

1

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni și dezbateri a partidelor politice/circumscripția națională 45 40 35

39 32

30 25 20 15

22 17

14 10

10 5

9

9

6

6

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

5

4

3

2

1

Tonalitatea reflectării în știri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 45 40 40 35 30 25 25 19

20

19 14

15

12

14

12 10

10

10 8

10 5

2

8

8

8

7

7

7

7

7

2

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în emisiuni a concurenților electorali/circumpscripții uninominale 6 5

5

5

4 3 3 2

2

2 1

1

1

0

Neutru

1

1

1

1

1

1

1

Tonalitatea reflectării în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 120 99

100 80

71

60 40

26

20

4

1 0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Parlament

Neutru

Pozitiv

TV Centrală Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului

Apariții 499

Stiri

Durata (sec) 57073

Frecvența temelor abordate 250 200 150

193 127

100 50

34

26

26

17

0

Frecvența citării surselor sociale în știri

Surse și protagoniști Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Administraţia publică locală Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Business Poliţia/armata

Frecvența 361 97 53 34 26 21

14

14

12

8

Judecători, avocaţi Societate civilă – ONG-uri Mass media

20 20 20

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/

Surse și protagoniști

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul politic Voinţa Poporului Partidul Naţional Liberal Mişcarea profesioniştilor „Speranţa Надежда” Partidul Verde Ecologist Partidul Politic „Patria”

Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da

205 127 97 65 55 36 25 24 23 21 19 14

5609 2387 2003 1239 1364 841 377 362 595 351 288 143

Durata vorbirii directe, sec. 2316 712 461 486 666 463 193 140 303 134 150 49

13 11 9

73 204 51

0 79 0

Da Da Da

Frecvența și durata apariției în știri a concurenților electorali în circumscripții uninominale/4 apariții minim

Surse și protagoniști Șor Ilan Năstase Andrei Sandu Maia Platon Tatiana Munteanu Valeriu Plahotniuc Vladimir Tauber Marina Burgudji Serghei Furdui Gheorghe Sănduță Victor Macari Leonard Căpățină Svetlana Calmațui Vasile

Afiliere politică

Frecvența

Durata apariției, sec.

Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Partidul Naţional Liberal Partidul Politic Șor independent Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal

27 13 12 9 8 8 6 5 4 4 4

640 367 221 565 226 102 220 112 14 66 14

Durata vorbirii directe, sec. 263 67 39 305 59 42 109 81 0 29 0

4 4

20 14

0 0

Brega Oleg Panciuc Ghenadie Filip Pavel Dimoglo Nina Apostolova Reghina Tabarcea Avelin Greceanîi Zinaida Ivanova Svetlana Filip Pavel Apostolova Reghina Terguță Ion Căpățină Svetlana

independent Partidul Politic Șor Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

4 4 4 4 4 4

14 30 54 81 130 54

0 16 32 48 92 28

4 4 4 4 4

20 110 54 130 61

0 36 32 92 17

4

20

0

Frecvența și durata apariției în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Candidat

Frecvența

Durata apariției, sec.

Durata vorbirii directe, sec.

Nu Nu Nu

97 57 20

2369 923 308

263 264 72

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

23.66% 44.57%

Masculin Nespecificat Feminin

31.77%

Negativ

Neutru

Pozitiv 4 4 4 4 4

48

4 4

22

Terguță Ion

4

Greceanîi Zinaida

4 4

13

Ivanova Svetlana

4

Coptu Olga

4

13 1

Iordan Serghei

3 2

19

Bobeică Gheorghe

1

Vieru Călin

4

21

Bătrîncea Vlad

4 4 Neutru

Tabarcea Avelin

2 4

23

Apostolova Reghina

Negativ

Dimoglo Nina

4 2

24

Filip Pavel

3 24

Panciuc Ghenadie

1

Brega Oleg

44 34

Calmațui Vasile

20

Căpățină Svetlana

37

Macari Leonard

40 65

Sănduță Victor

4 60

Furdui Gheorghe

76

Burgudji Serghei

6 7 7 6 5 51

Tauber Marina

60

Plahotniuc Vladimir

8 62

Platon Tatiana

100

Munteanu Valeriu

160

Sandu Maia

80

Năstase Andrei

12

Șor Ilan

Tonalitatea reflectării în știri a partidelor politice/Circumscripția națională

140 143

120

54

11

0

Pozitiv

Tonalitatea reflectării în știri a concurenților electorali/Circumscripții uninominale 18

16 16

14

11

10 8

6 4

2 22

0

Tonalitatea reflectării în știri a reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 70

63

60 45

50 34

40 30

20

20

10

10

2

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Parlament

Neutru

Pozitiv

PORTALURI ONLINE ȘI PRESA SCRISĂ. DATE STATISTICE PER INSTITUȚIE MEDIA

www.Agora.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Total

Apariții 515 3 518

Video (sec.) 92193 8477 100670

nr. semne 1148762 3497 1152259

Frecvența temelor abordate 400 350 300 250 200 150 100 50 0

367

68 20

11

7

5

5

4

4

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Mass-media Cetăţeni

Frecvența, nr. 219 207

4

Comisia Electorală Centrală Societate civilă – ONG-uri Grupuri de initiațivă Oficiali din guvern Administraţia publică locală Poliţia/armata Judecători, avocaţi Experţi (străini şi locali)

127 62 49 38 32 31 30 28

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea profesioniştilor „Speranţa - Надежда”

Frecvența, nr. 447 267 246 168 128 99 59 30 25 20

Durata apariției, semne 170641 89210 72595 62013 26230 15097 8554 2820 3155 5409

Durata vorbirii directe, semne 35213 33140 19984 10130 16267 3530 2405 1900 1901 1770

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Frecvența, nr. 38 25 12

Durata apariției, semne 35975 7915 4140

Durata vorbirii directe, semne 8555 2410 2695

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Vieru Călin Filip Pavel Botgros Nicolae Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Ghilețchi Valeriu Platon Tatiana Volosatîi Boris Țuțu Constantin Nastas Andrei Terguță Ion Bilețchi Vlad Neaga Petru Sandu Maia Cebotarescu Dumitru

Afilierea politică Independent PDM Independent PDM ACUM Independent Șor Independent PDM Independent ACUM PL Independent ACUM Independent

Frecvența, nr. 8 4 7 4 5 6 5 5 6 6 3 3 3 3 4

Durata apariției, semne 5615 6550 4254 6351 5310 3770 2735 2275 1525 1455 1905 1600 1240 1340 918

Durata vorbirii directe, semne 4690 3700 2765 420 0 300 550 880 90 0 675 400 712 0 388

PSRM Independent Independent PDM ACUM

Roșca Vladimir Croitor Artur Porubin Andrei Babuc Monica Munteanu Valeriu

3 2 2 2 2

875 1180 1000 865 820

385 880 965 230 220

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

16.38% 29.95% Feminin Masculin Nespecificat

53.66%

350

325

300 250 200

150

190

168

150 100 50

52

70 72

45

87 96

58 20

17 12

88 24 30

87 50 11

68 30 30 29

0

Feminin

Masculin

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională

44 46 9

8 17

37

376

400 350 300 250 200 150 100 50 0

251

218 152

49

22

9

7

26

118

99 56

13

2

3

7

3

Negativ

2

Neutru

28

1

2

24

23

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 7 6 5 4 3 2 1 0

6

6

6

6

6 5

5

5

5 4

4

4

4

4

3 2 1

1

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 40 35 35 30 25

22

20 15

12

10 5

3

2

1

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

4

4

1

www.Aif.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Editorial_opinie Total

Apariții 494 1 16 511

Video (sec.) 98536 0 0 98536

nr. semne 741963 10067 30836 782866

Frecvența temelor abordate 250

216

200 150 100

82 52

50

36

17

16

13

13

10

10

0

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Mass-media Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Experţi (străini şi locali) Administraţia publică locală Societate civilă – ONG-uri Oficiali din guvern Poliţia/armata Business

Frecvența, nr. 102 93 51 50 19 17 13 9 5 4

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM

Frecvența, nr. 278 165 37

Durata apariției, semne 180941 52724 6184

Durata vorbirii directe, semne 95808 1794 0

Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul Verde Ecologist

33 27 20 9 7 3 1

8397 7311 3631 1708 5916 671 244

217 757 0 0 0 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 264 2 1

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament Miniştrii

Durata apariției, semne 252641 663 374

Durata vorbirii directe, semne 123631 540 0

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/ TOP 20

Surse și protagoniști Odințov Alexandru Bolea Vasile Vartanean Gaik Bătrîncea Vlad Lebedinschi Adrian Greceanîi Zinaida Burduja Petru Usatîi Alexandr Novac Grigore Mîndru Victor Cojocaru Dinari Lipskii Oleg Mizdrenco Vladimir Mudreac Radu Roșca Vladimir Para Gheorghii Grigoriu Inga Rotari Vadim Sandu Maia Pușcari Piotr

Afilierea politică PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PDM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM PSRM ACUM PSRM ACUM PSRM

Frecvența, nr. 10 8 5 5 4 3 3 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 1 1 2

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

Durata apariției, semne 7788 7256 5815 3958 5646 3151 3081 2920 2169 1911 2601 4357 1861 2342 2162 1518 1328 2294 1000 696

Durata vorbirii directe, semne 3452 2863 4206 2325 1733 1035 867 1483 384 125 1295 2091 976 824 252 504 585 1094 0 534

9.2…

29.17% Feminin Masculin Nespecificat

61.59%

300

258

250 172

200 150 100 50

98 60

46

95

90

66 5

1

1

5

2

1 2

18

45

32 1

5

13 9 15

19 14

1

18 8

0

Feminin

Masculin

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

164 138 113

26 1

1

18 19

31 2

Negativ

20

7

16

Neutru

4

7 2

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

6 1

4 2

3 2

8 7 6 5 4 3 2 1 0

7

4 4 3

3 2

3

3

3

3

2

3

2 1

Negativ

2

1

Neutru

2 1

1

2 1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 180

164

160 140 120

100

100 80 60 40 20

2

1

0 Preşedintele, preşedinţia

Parlament Negativ

Neutru

Miniştrii Pozitiv

www.Deschide.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Interviu Total

Apariții 587 53 8 648

Video (sec.) 57379 55 4051 61485

nr. semne 1217676 292043 84049 1593768

2 1

Frecvența temelor abordate 400 350 300 250 200 150 100 50 0

356

91 40

33

20

15

15

15

11

10

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonist

Frecvența, nr. 247 147 115 73 59 40 39 36 31 28

Mass-media Comisia Electorală Centrală Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Cetăţeni Experţi (străini şi locali) Societate civilă – ONG-uri Poliţia/armata Grupuri de inițiativă Oficiali din guvern Business

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul Regiunilor din Moldova Partidul Naţional Liberal Mişcarea Populară Antimafie

Frecvența, nr. 275 230 203 101 60 46 39 16 15 9

Durata apariției, semne 135240 119116 102480 37828 26968 21166 19632 28402 1785 2130

Durata vorbirii directe, semne 51409 8681 23201 3449 8166 8213 2809 21670 0 1198

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii

Frecvența, nr. 190 13

Durata apariției, semne 185288 5135

Durata vorbirii directe, semne 19397 1496

Parlament

6

1501

721

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Pleșca Nae-Simion Savva Viorel Cebotarescu Dumitru Plîngău Dinu Vieru Călin Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Țuțu Constantin Burduja Petru Filip Pavel Munteanu Valeriu Lebedinschi Adrian Mitriuc Ghenadii Novac Grigore Ghilețchi Valeriu Terguță Ion Nastas Andrei Bannicov Alexandr Reniță Iurie Botgros Nicolae

Aflierea politică PDM Independent Independent ACUM Independent PDM ACUM PDM PSRM PDM ACUM PSRM PSRM PSRM Independent ACUM Independent PSRM ACUM Independent

Frecvența, nr. 5 5 8 5 5 5 8 7 4 4 5 3 3 3 4 3 4 3 2 2

Durata apariției, semne 28122 16185 5116 4802 4208 2914 2261 1799 4915 2884 1671 4033 2484 2071 1395 1590 1432 1114 7889 3875

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

11.70% Masculin

30.04%

Nespecificat

58.26%

Feminin

Durata vorbirii directe, semne 13928 7461 739 863 2344 231 272 0 490 280 625 0 470 750 280 81 0 0 7773 3300

250 200

196

180

167

150 100 50

44 12

113

108 86

96

63

53

36

98

87

59 8

7

2

35

22 12

13

4

7

50 20

34 5

3

21

0

Feminin

Masculin

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

155 118 107 64

114

56

55 34 5

51 50

48 11

Negativ

1

14

Neutru

30

30 2

8

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

12 17

6 12 2

1

13

2

8 7 6 5 4 3 2 1 0

7 6 5

5 4

4

4

4

3

3

3 2

1

1

1

1

1

1

1

1

Negativ

Neutru

1

3

2 1

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 140 121 120 100 80 60 60 40 20

7

1

7

4

6

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

www.Diez.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Stiri Interviu Editorial_opinie Total

Apariții 275 2 2 279

Video (sec.) 60245 1803 0 62048

nr. semne 495954 3816 15024 514794

1

Frecvența temelor abordate 140 120 100 80 60 40 20 0

115 89

16

12

10

6

6

4

3

3

3

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti

Frecvența, nr. 91 66 46 37 22 19 18 10 8 7

Mass-media Comisia Electorală Centrală Grupuri de initiațivă Societate civilă – ONG-uri Cetăţeni Experţi (străini şi locali) Business Administraţia publică locală Poliţia/armata Diplomaţi, oficiali şi observatori străini

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Nostru Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Naţional Liberal

Frecvența, nr. 135 78 77 55 42 32 22 19 10 9

Durata apariției, semne 33404 18853 14860 14826 8173 3752 1710 5718 776 844

Durata vorbirii directe, semne 4591 3545 1900 2629 2961 408 0 3264 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Frecvența, nr. 33 23 4

Durata apariției, semne 13685 13166 1605

Durata vorbirii directe, semne 3252 1419 382

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști

Afilierea politică Șor ACUM ACUM PDM PDM Independent Independent ACUM PDM Șor PDM ACUM Șor Independent Independent Independent Independent PDM ACUM PDM

Șor Ilan Năstase Andrei Sandu Maia Plahotniuc Vladimir Țuțu Constantin Cerba Valeriu Cebotarescu Dumitru Spătaru Arina Stratulat Mihail Rusu Rodica Buzurnîi Serghei Munteanu Valeriu Tauber Marina Ghilețchi Valeriu Savva Viorel Botgros Nicolae Bînzar Oleg Iordan Serghei Bordianu Elena Filip Pavel

Frecvența, nr. 16 16 12 15 10 3 7 8 5 4 3 5 5 5 3 2 2 5 3 3

Durata apariției, semne 10888 3855 2985 2948 11129 10168 4950 4674 4140 4016 2286 2200 2153 1534 1594 4224 3034 1269 1606 840

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

12.91% Feminin

39.69%

Masculin Nespecificat

47.40%

Durata vorbirii directe, semne 1232 1741 1666 670 8570 8555 2913 1703 2931 775 78 628 615 931 1113 3046 2317 96 54 436

81

90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

67

60

57 44 34 33 11

2

11

8

40 28

27 6

10

3 3

Feminin

Masculin

21

17 4

8

2

30

25 13

5 7

2

1

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 80

72

70

58

60

54

50 40 30

37

36 18

20 10

37

27

2

23 12

11

7

11 3

2

4

18 5

3

18 9 1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

1

1

8 1

2

6

1

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 12

11

10

9 8

8

7 6

6

5 4

4

3

5

5

4

4

4

3

3

2

2 2

2

2

2 1

22 11

3

3

2

1

22

1

1

1 1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 20

18

18 16 13

14 12 9

10 8

6

6

5

4

4

4 2 0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

www.esp.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Total

Apariții 109 1 110

Video (sec.) 59186 0 59186

nr. semne 334211 700 334911

2

Frecvența temelor abordate 80 70 60 50 40 30 20 10 0

72

16 7

5

2

2

1

1

1

1

1

1

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Mass-media Cetăţeni Comisia Electorală Centrală Societate civilă – ONG-uri Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Oficiali din guvern Administraţia publică locală Judecători, avocaţi Experţi (străini şi locali) Poliţia/armata

Frecvența, nr. 101 62 23 12 10 9 7 5 4 3

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/ TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Nostru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul „Democraţia Acasă” Mişcarea Populară Antimafie

Frecvența, nr. 90 51 56 26 28 20 7 7 5 4

Durata apariției, semne 42969 31200 19920 12855 7855 6768 3765 1600 1435 1530

Durata vorbirii directe, semne 4860 3940 7965 665 990 3810 65 0 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament Miniştrii

Frecvența, nr. 10 5 5

Durata apariției, semne 7110 1245 580

Durata vorbirii directe, semne 1160 300 200

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Afilierea politică

Surse și protagoniști Grițco Elena Nesterovschi Alexandr Verejanu Pavel Spătaru Arina Himici Igor Grosu Diana Usatîi Alexandr Osoianu Ivan Grădinaru Renata Amaev Said-Muhmat Iordan Serghei Buzurnîi Serghei Repeșciuc Grigorie Cebotarescu Dumitru Bînzari Iraida Rubțov Serghei Bordianu Elena Său Victor Graur Eleonora Botnari Alexandru

PN PSRM Șor ACUM Șor Independent PSRM PN Independent PCRM PDM PDM PDM Independent PDM PCRM ACUM PDM PDM PDM

Frecvența, nr. 9 8 7 5 3 4 4 4 4 4 4 3 1 1 1 3 3 1 1 1

Durata apariției, semne 7955 7300 6510 3890 4830 4025 3385 2115 1510 1315 1225 1965 1655 1400 1080 240 240 670 635 600

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

26.32%

19.00% Feminin Masculin Nespecificat

54.67%

Durata vorbirii directe, semne 3155 2090 3630 3285 3290 2400 2940 265 0 0 0 0 0 0 145 0 0 0 0 0

94

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

73 43 7

10

7

38

29 25

16 3

2

7

Feminin

6

17

11 16

Masculin

3

1

6

7

15 1

5

11

4

9

3

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

86 56

51 28

25

4

20 7

1

Negativ

Neutru

7

5

4

4

4

4

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

8

8 7 5 4

4

Neutru

Pozitiv

1

4

4

4

4

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 10

9

9 8 7 6

5

5 4

3

3 2

1

1 0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Parlament

Neutru

www.Gagauzinfo.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Total

Apariții 132 1 133

Video (sec.) 20175 0 20175

nr. semne 196451 1557 198008

Frecvența temelor abordate 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

93

18 8

4

2

2

1

1

1

1

1

Frecvența citării surselor sociale

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Administraţia publică locală

Frecvența, nr. 20 20

1

Mass-media Grupuri de initiațivă Cetăţeni Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Judecători, avocaţi

12 8 6 6 4 1

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Blocul electoral ACUM Partidul Nostru Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Frecvența, nr. 43 32 13 11 4 4 4

Durata apariției, semne 19263 32417 2698 5670 703 669 570

Durata vorbirii directe, semne 404 5114 0 1036 0 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament

Frecvența, nr. 25 2

Durata apariției, semne 26304 1588

Durata vorbirii directe, semne 5239 287

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale

Surse și protagoniști Dudoglo Nicolai Leiciu Gheorghi Cadîn Grigorii Secăreanu Ștefan Suhodolski Alexandr Delibatov Vadim Para Gheorghii Gagauz Fiodor Munteanu Valeriu Cebotarescu Dumitru Levintii Dmitrii Frăsîneanu Dorin Țipovici Nicolae Sîrbu Ina Mincu Fiodor

Afilierea politică Independent Independent Independent PL PSRM PDM PSRM PSRM ACUM Independent PN ACUM PN PDM PDM

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

Frecvența, nr. 28 6 6 2 2 2 2 2 1 1 1 1 1 1 1

Durata apariției, semne 21787 4769 3673 2157 1942 1439 283 1025 699 512 393 178 178 178 170

Durata vorbirii directe, semne 601 374 0 980 757 256 0 224 191 66 186 0 0 0 0

10.18% Masculin

21.45%

Nespecificat Feminin

68.36%

28

27

30 25 20 15 10 5 0

25

19

16

14 8

13

6

5

2

Feminin

Masculin

12

5

4

7

5

2

8 3 3

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 35 30 25 20 15 10 5 0

32

18 14

12

10 1

11 4

1

Negativ

Neutru

1

3

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

4

2

1

18 16 14 12 10 8 6 4 2 0

16 12

5 1

5 1

2

2

2

Negativ

2

2

Neutru

1

1

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 18

16

16 14 12 10

8

8 6 4 2

1

1

1

0 Preşedintele, preşedinţia Negativ

Parlament Neutru

Pozitiv

Ziarul „Jurnal de Chișinău” Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Interviu Total

Apariții 58 10 1 69

cm. p. 20987 3346 910 25243

1

1

1

Frecvența temelor abordate 35

31

30 25 20 15

10

10

8

5

5

4

4

2

2

1

1

1

0

Frecvența citării surselor sociale

Surse și protagonisti Cetăţeni Mass-media Experţi (străini şi locali) Comisia Electorală Centrală Oficiali din guvern Administraţia publică locală Judecători, avocaţi Societate civilă – ONG-uri Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Biserica

Frecvența, nr. 24 20 14 11 8 8 6 3 3 1

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul „Casa Noastră – Moldova” Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Frecvența, nr. 23 19 12 9 3 2 1 2

Durata apariției, cm.p. 2577 2641 1222 1011 117 96 55 5

Durata vorbirii directe, cm.p. 50 5 125 0 0 0 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 9 1 3

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament Miniştrii

Durata apariției, cm.p. 2289 90 60

Durata vorbirii directe, cm.p. 652 0 0

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști

Afilierea politică

Frecvența, nr.

Durata apariției, cm.p.

Durata vorbirii directe, cm.p.

Plahotniuc Vladimir Șor Ilan Filip Pavel Sandu Maia Năstase Andrei Tauber Marina Munteanu Valeriu Botgros Nicolae Terguță Ion Greceanîi Zinaida Plîngău Dinu Perciun Dan Volosatîi Boris Iovcev Ion Cercavschi Eleonora Botnari Alexandru Bînzari Iraida Repeșciuc Grigorie Graur Eleonora Gaburici Chiril

PDM Șor PDM ACUM ACUM Șor ACUM Independent ACUM PSRM ACUM ACUM Independent Independent ACUM PDM PDM PDM PDM PDM

12 8 5 4 3 3 3 2 1 2 2 2 2 1 1 1 1 1 1 1

4050 882 2095 728 688 266 148 639 589 273 130 120 165 130 130 110 120 120 120 110

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

27.17%

18.84% Feminin Masculin Nespecificat

53.99%

28 12 0 138 95 0 12 81 58 0 20 0 105 110 110 0 0 0 0 5

18 16 14 12 10 8 6 4 2 0

16 11 11

12

11

10

9 4

3

2

4

9

5

5

6

7

6

5

3

Feminin

3

Masculin

5 3

2

1

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 14 12

13 11

10

10

11

8

8 6

4

5

4 1

2

1 1 1

2

2

1

1

11

11

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

9

5 4 3

3 2

2 1

1

2 1

Negativ

2 1

Neutru

2 1

11

Pozitiv

11

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 6 5 5 4 4 3 3 2 1 0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

www.Kp.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Interviu Total

Apariții 195 26 2 223

Video (sec.) 3899 455 139 4493

nr. semne 366693 73228 10673 450594

Frecvența temelor abordate 160 140 120 100 80 60 40 20 0

140

16

16

12

7

6

6

5

4

2

2

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti

Frecvența, nr. 98 51 28 26 24 24 17 15 11 11

Mass-media Cetăţeni Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Comisia Electorală Centrală Experţi (străini şi locali) Business Societate civilă – ONG-uri Oficiali din guvern Poliţia/armata Judecători, avocaţi

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Politic Șor Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul Naţional Liberal

Frecvența, nr. 82 64 78 25 18 16 9 2 1

Durata apariției, semne 41975 44303 31908 9215 6279 4123 1777 285 20

Durata vorbirii directe, semne 11014 15965 1728 1650 348 352 477 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 84 27 6

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Durata apariției, semne 78138 10870 1199

Durata vorbirii directe, semne 33266 280 0

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Șor Ilan Sandu Maia Munteanu Valeriu Vieru Călin Bătrîncea Vlad Chirinciuc Iurie Cojocaru Dinari Platon Tatiana Cebotarescu Dumitru Balaur Nicolae Slusari Alexandru Plahotniuc Vladimir Filip Pavel

Afilierea politică Șor ACUM ACUM Independent PSRM PL PSRM Șor Independent PDM ACUM PDM PDM

Frecvența, nr. 8 6 4 2 2 1 1 1 2 1 1 3 3

Durata apariției, semne 7064 4785 2527 2337 1973 1515 1007 1099 983 706 699 388 269

Durata vorbirii directe, semne 1617 90 369 835 859 63 573 0 0 0 0 0 0

PSRM Șor PN Independent ACUM PSRM PSRM

Greceanîi Zinaida Apostolova Reghina Ciubașenco Dumitru Dudoglo Nicolai Terguță Ion Odințov Alexandru Cebanu Ion

2 1 1 1 2 1 1

209 644 555 555 533 467 458

0 0 0 0 0 258 0

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

14.27% 37.89%

Feminin Masculin Nespecificat

47.84%

90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

78 65 40 22 11

2

4

34

25 30

26 25 27 9

8

Feminin

17 21 13

Masculin

16 4

24 8

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională

3

23 3

3

10 12

60

53 44

50

41

40 30

21

20

25

22

17

9

10

1

15

10 8

3

1

9

11 4

9 2

8 1

3 6

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0

4 3

4 3 3

3

3 2

1

1 1

Negativ

Neutru

1 1

1 1

1 1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 60

54

50 40 30 30 18

20 10

4

3

5 1

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

2

www.Moldova.org Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Editorial_opinie Total

Apariții 300 2 2 304

Video (sec.) 122297 1620 0 123917

nr. semne 689460 1460 14260 705180

Frecvența temelor abordate 250

230

200 150 100 50

34 12

10

5

3

2

2

2

2

1

1

0

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Cetăţeni Grupuri de initiațivă Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Business Mass-media Societate civilă – ONG-uri Oficiali din guvern Judecători, avocaţi Poliţia/armata

Frecvența, nr. 92 81 66 64 27 26 24 17 14 10

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/ TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor

Frecvența, nr. 129 87 78 59

Durata apariției, semne 64005 30810 32930 10537

Durata vorbirii directe, semne 12410 6035 4120 300

Partidul Liberal Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Naţional Liberal Mişcarea Populară Antimafie Partidul „Democraţia Acasă”

47 46 39 10 6 7

12310 13435 3967 500 2900 2255

4960 3510 140 0 2400 370

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 53 33 13

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Durata apariției, semne 34395 11390 1740

Durata vorbirii directe, semne 5935 2745 390

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Sandu Maia Năstase Andrei Șor Ilan Filip Pavel Greceanîi Zinaida Chirtoacă Dorin Țuțu Constantin Bătrîncea Vlad Terguță Ion Botgros Nicolae Munteanu Igor Savva Viorel Gaburici Chiril Munteanu Valeriu Popșoi Mihail Cebotarescu Dumitru Său Victor Repeșciuc Grigorie Ciorici Valeriu

Afilierea politică PDM ACUM ACUM Șor PDM PSRM PL PDM PSRM ACUM Independent ACUM Independent PDM ACUM ACUM Independent PDM PDM PSRM

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

Frecvența, nr. 31 25 17 17 10 9 8 7 7 6 4 4 2 2 3 3 3 2 2 2

Durata apariției, semne 16110 21630 11365 11655 5830 5280 6370 7580 2550 8240 3510 1800 2940 2700 2610 1070 1080 2400 2140 1730

Durata vorbirii directe, semne 1055 5945 2810 1790 1570 1310 2550 480 1220 2150 1030 540 1270 260 410 720 0 0 70 0

13.12% 35.40%

Feminin Masculin Nespecificat

51.48%

90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

79 5859 3438 12

9

15

15

54

47

43

46

38 25

23

9

6

4

Feminin

30 20

Masculin

6

3

11

28 18

14

7

5

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 120

111

100

82

72

80

55

60 40 20

15

3

2

3

5

1

3

45

44 1

2

1

39 10

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

7

6

6

30

27 24

25 20

16

15

15 9

10 5

9

8

1

1

1

1

1

7

6

4

6

1

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 60 49

50 40

30 30 20 8

10 2 0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Parlament

Neutru

www.Newsmaker.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Interviu Total Frecvența temelor abordate

Apariții 409 3 2 414

Video (sec.) 30036 122 0 30158

nr. semne 1152331 11679 19345 1183355

300 250 200 150 100 50 0

273

41

28

15

10

7

6

6

5

4

4

3

3

2

2

2

1

1

1

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Mass-media Cetăţeni Business Experţi (străini şi locali) Societate civilă – ONG-uri Judecători, avocaţi Oficiali din guvern Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Grupuri de inițiativă

Frecvența, nr. 128 114 78 72 71 69 66 58 55 40

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Politic Șor Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul „Casa Noastră – Moldova” Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie

Frecvența, nr. 373 134 137 134 59 62 61 17 14 8

Durata apariției, semne 183280 63753 54135 53512 28544 25452 18850 12855 11743 1022

Durata vorbirii directe, semne 33989 7137 4132 6895 11312 4279 1498 4109 1173 224

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 133 64 21

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Durata apariției, semne 101804 33705 6901

Durata vorbirii directe, semne 21296 2299 0

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Afilierea politică

Surse și protagoniști Șor Ilan

Șor

Frecvența, nr. 25

Durata apariției, semne 14087

Durata vorbirii directe, semne 735

Plahotniuc Vladimir Munteanu Valeriu Sandu Maia Năstase Andrei Terguță Ion Cunev Veaceslav Ghilețchi Valeriu Țîcu Octavian Gaburici Chiril Chirtoacă Dorin Filip Pavel Țuțu Constantin Lupov Veaceslav Chirinciuc Iurie Botgros Nicolae Creciun Oleg Burlac Veaceslav Gagauz Fiodor Bodnarenco Elena

PDM ACUM ACUM ACUM ACUM Independent Independent ACUM PDM PL PDM PDM Șor PL Independent PDM PDM PSRM PCRM

21 12 9 8 7 2 2 6 7 4 5 4 3 2 3 3 1 3 3

10275 9824 6299 4764 5280 6838 5049 3646 3530 2761 2290 2248 2674 2403 2214 2137 2486 1930 1544

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

10.66%

37.72%

Feminin Masculin Nespecificat

51.62%

71 1834 2280 948 749 2532 1304 365 70 1077 232 0 0 234 278 488 98 0 194

300

249

250 200 150

119

106

84

100 18

50

17

36

29

75

5451

104

102

48

11

7

7

8 16

17

3 9

40

21

6

3828

50 12

9

0

Feminin

Masculin

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 276

300 250 200 150 100 50 0

122

113

79

54 18 18

8

6

73

55

53 7

4

Negativ

9

48 10

6

Neutru

1

17

14

1 11 2

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 16 14 12 10 8 6 4 2 0

15

14 11

9

9 7

8 6

6

6 4

1

1

1

Negativ

Neutru

1

4 1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

3 1

120

106

100 80 60 41 40 21

19

20

15

8

2

2

1

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Parlament

Neutru

Pozitiv

www.Noi.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Total

Apariții 423 423

Video (sec.) 19167 19167

nr. semne 695644 695644

Frecvența temelor abordate 250

206

200 150

108

100 50

43

22

14

6

5

5

3

0

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Mass-media Experţi (străini şi locali) Poliţia/armata

Frecvența, nr. 104 30 19 16

3

Societate civilă – ONG-uri Oficiali din guvern Grupuri de initiațivă Cetăţeni Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Judecători, avocaţi

12 12 11 10 8 8

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Blocul electoral ACUM Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Nostru Partidul Liberal Partidul politic Voinţa Poporului PVP Mişcarea profesioniştilor „Speranţa - Надежда” Partidul „Democraţia Acasă”

Frecvența, nr. 76 74 69 51 21 14 8 5 3 3

Durata apariției, semne 57177 51173 35894 46882 12659 8052 6005 4325 2410 1544

Durata vorbirii directe, semne 6007 12636 7828 1378 1388 166 417 248 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 91 12 10

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament Miniştrii

Durata apariției, semne 136393 8633 5982

Durata vorbirii directe, semne 43609 4158 1995

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 10

Surse și protagoniști Șor Ilan Plahotniuc Vladimir Savva Viorel Năstase Andrei Sandu Maia Țuțu Constantin Chirinciuc Iurie Creciun Oleg Bodnarenco Elena Brega Oleg

Afilierea politică Șor PDM Independent ACUM ACUM PDM PL PDM PCRM Independent

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

Frecvența, nr. 4 3 3 2 2 2 1 1 2 1

Durata apariției, semne 4096 3101 2794 2190 1126 2111 2000 1720 1050 1357

Durata vorbirii directe, semne 96 1334 793 464 111 196 0 894 131 442

11.72% Feminin

39.89%

Masculin Nespecificat

48.40%

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

88

83

23

17 4

31

34 36

22

29

25

10

4

2

1

34

Feminin

5

Masculin

24

17

6

12 2 7

14

5

2 7 7

3

5

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 70 60 50 40 30 20 10 0

65

59

64

25 25 10

19 1

2 6

3

6

Negativ

2

13

11 1

Neutru

1

3

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

3

3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0

3 2

3

2 1

2 1

1

3

2

1

2 1

Negativ

1

1

1

1

1

1

1

1

Neutru

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 70 60

59

50 40

32

30 20

10

7

10

4

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Neutru

Parlament

Pozitiv

www.Realitatea.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Total Frecvența temelor abordate

Apariții 424 424

Video (sec.) 104829 104829

nr. semne 817472 817472

1

200 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

176

81 35

26

19

15

10

9

8

7

7

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti

Frecvența, nr. 82 68 35 27 22 22 21 14 12 6

Mass-media Comisia Electorală Centrală Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Oficiali din guvern Poliţia/armata Cetăţeni Grupuri de initiativa Societate civilă – ONG-uri Judecători, avocaţi Experţi (străini şi locali)

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/ TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Naţional Liberal Mişcarea Populară Antimafie

Frecvența, nr. 168 63 53 41 27 28 16 24 15 12

Durata apariției, semne 87464 36637 25338 26615 18417 7908 12954 5578 8758 2828

Durata vorbirii directe, semne 10072 3484 882 1597 4086 634 0 643 80 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Frecvența, nr. 52 52 34

Durata apariției, semne 59357 50131 31209

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Durata vorbirii directe, semne 17411 14014 7094

Surse și protagoniști Filip Pavel Șor Ilan Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Sandu Maia Jizdan Alexandru Ghilețchi Valeriu Chirtoacă Dorin Apostolova Reghina Volosatîi Boris Iordan Serghei Stratulat Mihail Bilețchi Vlad Graur Eleonora Bătrîncea Vlad Greceanîi Zinaida Țuțu Constantin Vieru Călin Nastas Andrei Cebotarescu Dumitru

Afilierea politică PDM Șor PDM ACUM ACUM PDM Independent PL Șor Independent PDM Independent PL PDM PSRM PDM PDM Independent Independent Independent

Frecvența, nr. 41 25 21 24 16 3 6 6 3 3 4 3 5 4 3 6 5 3 4 3

Durata apariției, semne 58303 24046 21707 11830 10614 6278 4956 4514 3894 3936 3522 3065 2958 2119 2303 1835 1962 1828 1544 1320

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

11.4…

37.97%

Feminin Masculin Nespecificat

50.62%

Durata vorbirii directe, semne 24831 3236 5927 1887 1020 897 517 318 612 552 377 0 763 490 0 477 289 589 0 0

140 120 100 80 60 40 20 0

132 81 53 28 8

13

1

50 13

2

49

35 6 12

Feminin

33 3

Masculin

1

18

40

31 5 5

5

1

22

8

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 140 120 100 80 60 40 20 0

118

50

43 7

7

39 8

6

32

24

9

6

2

Negativ

19

2

Neutru

8

24

16

13

2

12

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 25

22

20

18

15

14

13

11

10 10

10

9 7 5

5 1

2

5

5

1

1

1

5

4

3 1

5

2

0 Filip Pavel Șor Ilan

Năstase Plahotniuc Andrei Vladimir

Sandu Maia

Negativ

Ghilețchi Chirtoacă Greceanîi Țuțu Bilețchi Dorin Zinaida Constantin Vlad Valeriu

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

42

45 40 35

29

30 25

19

20

17 13

15 7

10

3

5

3

2

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

www.Sputnik.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Editorial_opinie Total

Apariții 181 6 3 190

Video (sec.) 4891 6713 0 11604

nr. semne 503153 22680 20590 546423

Frecvența temelor abordate 120

111

100 80

67

60 40 20 4

3

2

2

1

Economic

Drepturile omului

Cultură şi divertisment

Probleme sociale

Mediu

0 Politic

Proces electoral

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Diplomaţi, oficiali şi observatori străini

Frecvența, nr. 83 41

Oficiali din guvern Cetăţeni Experţi (străini şi locali) Mass media Judecători, avocaţi Societate civilă – ONG-uri Poliţia/armata Biserica

20 18 16 13 6 5 4 4

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul „Democraţia Acasă” Partidul Naţional Liberal Partidul Verde Ecologist Partidul Liberal Partidul Nostru

Frecvența, nr. 40 14 11 10 9 7 7 8 7 7

Durata apariției, semne 4953 1147 225 301 1715 215 195 190 100 95

Durata vorbirii directe, semne 1880 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Frecvența, nr. 55 36 17

Durata apariției, semne 56450 13910 5565

Durata vorbirii directe, semne 35000 2781 1825

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale

Surse și protagoniști Botgros Nicolae Filip Pavel Bolea Vasile Chirtoacă Dorin Morcov Ghenadie

Afilierea politică Independent PDM PSRM PL PCRM

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

Frecvența, nr. 1 1 1 1 1

Durata apariției, semne 1100 290 280 210 10

Durata vorbirii directe, semne 520 270 255 165 0

7.98%

Feminin

80 70 60 50 40 30 20 10 0

Masculin

36.55%

55.46%

Nespecificat

70 49 28 12

3

1

5

3

8

8

17 15

13

21

2

Feminin

1

Masculin

6

13

13 1

14

12

8 9

4

2

2

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 35 30 25 20 15 10 5 0

29

8

8

11 5

9

9

Negativ

8

Neutru

7

7

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală

7

7

7

7

1.2 1

1

1

1

1

1 0.8 0.6 0.4 0.2 0 Morcov Ghenadie

Bolea Vasile

Chirtoacă Dorin Neutru

Botgros Nicolae

Filip Pavel

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 38

40 35

28

30 25 20

16

15

15 10 5

1

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

www.Timpul.md Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Editorial_opinie Total Frecvența temelor abordate

Apariții 408 3 18 429

Video (sec.) 26429 0 0 26429

nr. semne 836177 37108 55401 928686

250

213

200 150 100 50

42

42

27

15

14

12

11

10

9

0

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Mass-media Cetăţeni Grupuri de inițiativă Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Experţi (străini şi locali) Societate civilă – ONG-uri Business Administraţia publică locală Comisia Electorală Centrală Poliţia/armata

Frecvența, nr. 293 108 30 25 22 21 19 17 16 10

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Regiunilor din Moldova Mişcarea Populară Antimafie Partidul politic Voinţa Poporului PVP

Frecvența, nr. 193 107 107 49 23 17 21 10 5 3

Durata apariției, semne 184909 89964 85633 58463 21023 14712 13890 14891 3584 3332

Durata vorbirii directe, semne 19188 840 722 2966 5643 5757 1967 3079 2134 1493

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Parlament Miniştrii

Frecvența, nr. 95 37 33

Durata apariției, semne 124413 43465 40288

Durata vorbirii directe, semne 3858 18442 7620

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Afilierea politică PDM ACUM ACUM Șor PDM Independent PL PSRM PDM Șor ACUM PSRM Independent PSRM Șor Independent Independent ACUM PDM PDM

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Sandu Maia Șor Ilan Filip Pavel Cerba Valeriu Chirtoacă Dorin Greceanîi Zinaida Nedelea Veaceslav Platon Tatiana Popșoi Mihail Lebedinschi Adrian Vieru Călin Mitriuc Ghenadii Tauber Marina Volosatîi Boris Răileanu Gheorghe Munteanu Valeriu Sîrbu Oleg Iordan Serghei

Frecvența, nr. 79 75 64 40 32 3 8 10 2 2 6 6 3 4 5 3 2 3 2 3

Durata apariției, semne 79716 79937 70131 59408 29222 12683 8496 3045 9488 6555 5696 5407 5149 4724 3964 3208 2992 2846 2592 2101

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

12.16%

Feminin

40.61%

Masculin Nespecificat

47.23%

Durata vorbirii directe, semne 24323 1541 558 19178 9056 11388 3804 0 7601 1969 1027 76 2404 476 0 2022 2412 361 336 370

300

243

250 200

155

150 100

45

50

10

5

40

28

85

62 6

2

20

93

70

79

20 17

75

64

43 2 4

2

0

Feminin

Masculin

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

156

82

66 35

40

2

35

23 2

1

1

13

Negativ

19

4 1

5 11 7

Neutru

6 12 3

5 8 4

9 5

4 2

1

8 5

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 80

67 70

70

59

60 50 40

28

30 20 10

11 1

5

5

3

9

27 5

5 5

4 4

0

Negativ

Neutru

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

5

2 3

90 78

80 70 60 50 40

28

30 17

20

15

18

9

10 0 Preşedintele, preşedinţia

Parlament Negativ

Neutru

Miniştrii Pozitiv

www.Unimedia.info Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Interviu Editorial_opinie Total

Apariții 691 3 1 695

Video (sec.) 902493 69 0 902562

nr. semne 1166488 20225 3694 1190407

Frecvența temelor abordate 400

365

350 300 250 200 150 100 50 0

106

96 29

25

13

9

8

8

8

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Comisia Electorală Centrală Mass-media Cetăţeni Grupuri de initiațivă Experţi (străini şi locali) Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Judecători, avocaţi Societate civilă – ONG-uri Poliţia/armata Administraţia publică locală

Frecvența, nr. 160 153 68 53 37 27 26 26 23 14

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Nostru Mişcarea Populară Antimafie Partidul politic Voinţa Poporului PVP Partidul Naţional Liberal

Frecvența, nr. 188 122 106 43 34 30 29 8 7 9

Durata apariției, semne 201577 159236 127886 51678 32873 33927 27669 12419 11365 10876

Durata vorbirii directe, semne 25555 38344 14857 3614 7550 4643 3818 5399 3211 1162

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Frecvența, nr. 86 22 13

Durata apariției, semne 113411 22646 17571

Durata vorbirii directe, semne 15578 1869 1676

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Surse și protagoniști Plahotniuc Vladimir Șor Ilan Năstase Andrei Sandu Maia Ghilețchi Valeriu Chirtoacă Dorin Filip Pavel Bătrîncea Vlad Țuțu Constantin Terguță Ion Munteanu Valeriu

Afilierea politică PDM Șor ACUM ACUM Independent PL PDM PSRM PDM ACUM ACUM

Frecvența, nr. 64 41 55 47 11 17 17 9 11 11 12

Durata apariției, semne 71760 78218 62477 53488 31668 23731 18311 17289 12189 11422 10529

Durata vorbirii directe, semne 2490 9810 13069 11517 13649 5871 1778 3110 98 1385 1459

PSRM PDM Independent Independent PSRM ACUM ACUM Independent PN

Greceanîi Zinaida Gaburici Chiril Patron Alexandrin Vieru Călin Lebedinschi Adrian Popșoi Mihail Țîcu Octavian Cebotarescu Dumitru Cașu Ilian

11 5 2 5 4 4 6 6 4

10875 13084 15535 7146 6870 6530 6118 5370 5464

1279 1979 2672 3683 993 695 1596 503 1871

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

10.87% Feminin

38.77%

Masculin Nespecificat

50.36%

160 140 120 100 80 60 40 20 0

150

137 102 76 10

1112

1 2

15

Feminin

77

64

50 57

63

37 5

Masculin

2

7

24

5

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională

55

39 1

46 4

3

140 120 100 80 60 40 20 0

115

107 85

57 30

16

12 11

3

10

9

30 4

Negativ

28

24 3

1

2

Neutru

4

9

1

6 2

1 4 3

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

44

41

37 24

17

17 5

10 9

8 3

8

11 4

Negativ

11 2

8 1

Neutru

1

4 6

2

7 2

1

2

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului 70 60 60 50 40 30 18

20 10

16 5

9

5

1

3

1

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

www.Zdg.md

Neutru

Parlament Pozitiv

6 4

Frecvența și durata materialelor cu caracter electoral direct sau indirect

Genul materialului Știri Editorial_opinie Interviu Total

Apariții 289 15 3 307

Video (sec.) 26217 0 146 26363

nr. semne 1224339 67741 46855 1338935

Frecvența temelor abordate 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0

168

71 17

9

8

7

4

3

3

3

Frecvența citării surselor sociale/TOP 10

Surse și protagonisti Mass-media Comisia Electorală Centrală Judecători, avocaţi Cetăţeni Business Societate civilă – ONG-uri Experţi (străini şi locali) Oficiali din guvern Diplomaţi, oficiali şi observatori străini Poliţia/armata

Frecvența, nr. 129 126 90 89 86 81 41 33 27 22

Frecvența și durata apariției reprezentanților partidelor politice, concurenți în circumscripția națională/TOP 10

Surse și protagoniști Partidul Democrat din Moldova Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Blocul electoral ACUM Partidul Politic Șor Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Partidul Liberal Partidul Nostru Partidul Naţional Liberal Mişcarea Populară Antimafie

Frecvența, nr. 177 98 79 72 46 24 24 7 5

Durata apariției, semne 72114 77451 53824 43311 8297 8534 2922 1347 202

Durata vorbirii directe, semne 8384 2887 4455 2242 915 1446 0 890 0

Partidul politic Voinţa Poporului PVP

5

201

0

Frecvența și durata apariției reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

Frecvența, nr. 70 35 17

Surse și protagoniști Preşedintele, preşedinţia Miniştrii Parlament

Durata apariției, semne 53251 15873 5327

Durata vorbirii directe, semne 8413 2197 210

Frecvența și durata apariției concurenților electorali în circumscripții uninominale/TOP 20

Afilierea Politică Șor PDM ACUM ACUM PDM PDM PDM PDM MR PDM Independent ACUM PDM PL Șor PSRM PDM Independent Șor PDM

Surse și protagoniști Șor Ilan Plahotniuc Vladimir Năstase Andrei Sandu Maia Țuțu Constantin Graur Eleonora Repeșciuc Grigorie Sîrbu Oleg Klimenco Valerii Gaburici Chiril Nastas Andrei Munteanu Valeriu Bînzari Iraida Chirinciuc Iurie Apostolova Reghina Greceanîi Zinaida Filip Pavel Ghilețchi Valeriu Tauber Marina Creciun Oleg

Frecvența, nr. 18 20 14 15 4 5 3 2 2 6 4 6 4 2 2 2 7 5 2 2

Durata apariției, semne 24286 23427 11753 10896 8212 7196 7950 7656 7703 6977 6708 5628 5504 5330 4894 4415 3963 3924 3259 3235

Rata surselor și protagoniștilor din perspectiva gender

13.2… Feminin

39.49%

Masculin Nespecificat

47.22%

Durata vorbirii directe, semne 973 529 2470 2569 20 0 70 0 230 129 173 1074 210 0 166 230 498 172 456 894

140 120 100 80 60 40 20 0

115

109 8676

60

15

12 8

11

7 4

27

Feminin

48 2022

29

Masculin

46

58

3743 14

1013

6

14

27

38

3633 3

Nespecificat

Tonalitatea reflectării partidelor politice/Circumscripția națională 160 140 120 100 80 60 40 20 0

135 69 37

78 47

29

43

25

5

3

1

Negativ

2

Neutru

23

21 1

1

5 14

2 9

7

Pozitiv

Tonalitatea reflectării concurenților electorali/Circumscripție uninominală 16 14 12 10 8 6 4 2 0

14 11

14

11

9 7 5

6

5

4

3 3 1

1

Negativ

Neutru

1

1

Pozitiv

Tonalitatea reflectării reprezentanților Președinției, Parlamentului și Guvernului

5

50 43

45 40 35 30

26

25 20 12

15

15

12

10 5

3

1

3

0 Preşedintele, preşedinţia

Miniştrii Negativ

Neutru

Parlament Pozitiv

More Documents from "maksik"

Metodele-to.docx
April 2020 10
7 (1).docx
April 2020 6
Ccccccc-1.docx
November 2019 5
November 2019 6
3 (2).docx
April 2020 10